luni, 26 decembrie 2022

Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

 Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana



Preotul dă obișnuita binecuvântare:


Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.


Strana: Amin.


Iar dacă nu este preot, se zice:


În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!


Apoi Rugăciunile începătoare:


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.


Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:


Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.


Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.


Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


A Născătoarei de Dumnezeu:


Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.


Apoi Crezul:


Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)


Psalmul 142:


1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 

5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 

6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 

7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 

10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)


Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)


Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana


Glasul 1


Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfințit de cele cerești, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Psalmul 50:


1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 

5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 

6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 

7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 

8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 

9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 

10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 

11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 

12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 

13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 

14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 

15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 

16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 


Condacul 1 


Arătătorului nostru de cele cerești și grabnic folositor, cele de laudă aducem ție noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; și ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăvește-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ție: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Icosul 1 


Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viața ta cea mai presus de fire; iar mulțimea călugărilor lacrimi de bucurie îți aduce ție, cântându-ți unele ca acestea:

Bucură-te, a îngerilor mirare;

Bucură-te, a demonilor pierzare;

Bucură-te, desfătarea raiului;

Bucură-te, îngere al darului;

Bucură-te, a cuvioșilor cunună;

Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;

Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;

Bucură-te, al monahilor îndrumător;

Bucură-te, cerească lumină;

Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;

Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;

Bucură-te, al pustnicilor veselitor;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 2-lea 


Râvnitor al vieții îngerești din copilărie te-ai arătat, Părinte Nicodim; și mergând în Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoințe monahicești, încât se mirau toți sihaștrii Athosului de văpaia dragostei dumnezeiești ce ardea întru tine, și slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia! 


Icosul al 2-lea 


Lavra Hilandarului se veselește primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os domnesc crescută și în care Duhul lui Dumnezeu se odihnește; iar noi, uimiți de puterea Harului ce luminează întru tine, Părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:

Bucură-te, lauda Sfântului Munte;

Bucură-te, de Dumnezeu prealuminată minte;

Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoințe;

Bucură-te, râvnitorul dumnezeieștilor științe;

Bucură-te, a Basarabilor lumină;

Bucură-te, inimă, de bucuriile Duhului plină;

Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;

Bucură-te, a noastră dăruire celor de folos;

Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfințit;

Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;

Bucură-te, cel ce ai fost om ceresc;

Bucură-te, cel ce ești înger pământesc;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 3-lea 


Întâistătător al marilor lavre athonite fiind, Preacuvioase Părinte, chip al nevoințelor duhovnicești te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu bucurie: Aliluia! 


Icosul al 3-lea 


Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta și să ridici vetre de lumină duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, Preacuvioase; și acum mulțimile călugărilor, chip al nevoințelor monahicești pe tine avându-te, laude ca acestea îți aduc neîncetat, grăind așa:

Bucură-te, a monahilor lumină;

Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;

Bucură-te, dulce ostenitor;

Bucură-te, al darurilor dumnezeiești cuprinzător;

Bucură-te, orânduitorul vieții monahicești;

Bucură-te, cel ce pe pustnici îi întărești;

Bucură-te, Părinte, al oropsiților ajutător;

Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;

Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;

Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;

Bucură-te, preablândule păstor;

Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 4-lea 


Când marele Antonie ți-a poruncit să treci în Țara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte, și haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, Părinte, pe țărmul românesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 4-lea 


La Orăștie trecând în Țara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire te-ai sârguit, Părinte, iar Vlaicu Vodă ți-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilință unele ca acestea:

Bucură-te, înger binevestitor;

Bucură-te, al orânduielii monasticești începător;

Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;

Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;

Bucură-te, a Basarabilor bucurie;

Bucură-te, că ei rudenie după trup vor să te știe;

Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veselește;

Bucură-te, că fiu preaiubit pe tine te primește;

Bucură-te, că la Vodița așezare de sihaștri ai ridicat;

Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;

Bucură-te, a Banatului lumină;

Bucură-te, că ai tăi fii duhovnicești întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 5-lea 


Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, așa sufletul tău, Părinte, prin dumnezeiasca chemare, a alergat la Cascada Apelor Cristaline, și în peșteră sălășluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 5-lea 


După ce ai izgonit din peșteră balaurul ce te amenința, Părinte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ți descopere voința Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici, și împlinindu-ți dorirea, cu bucurie îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce în peșteră te-ai nevoit;

Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;

Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoințe;

Bucură-te, cunoscătorul înaltelor științe;

Bucură-te, așezătorule de cele dumnezeiești;

Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahicești;

Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțime;

Bucură-te, mângâietorul inimilor creștine;

Bucură-te, iubitorul sfintelor lui Dumnezeu lăcașuri;

Bucură-te, cel ce pregătești ale Duhului sălașuri;

Bucură-te, Părinte, al nostru învățător;

Bucură-te, al dumnezeieștilor daruri cuprinzător;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 6-lea 


Stând pe o piatră la rugăciune trei zile și trei nopți, Părinte, o dumnezeiască lumină te-a cuprins și ca un stâlp de foc, de la cer și până la pământ, s-a făcut, din care Domnul ți-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; și luminat de raza Duhului Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 6-lea 


Mulțime de ucenici adunând, Părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi și noapte, rugăciuni neîncetate se înălțau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârșea prin tine lucruri mari și preaslăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, Părinte, al nostru îndrumător;

Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;

Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;

Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută așezare;

Bucură-te, a noastră mângâiere;

Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;

Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;

Bucură-te, că, prin vărsarea acestora, lăcaș Sfântului Duh te-ai făcut;

Bucură-te, al monahilor păstor;

Bucură-te, al creștinilor ocrotitor;

Bucură-te, a Valahiei lumină;

Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 7-lea 


Prin sfințenia vieții tale, Părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; că și duhurile necurate din cei cuprinși de ele le izgoneai; și la credința ortodoxă pe mulți i-ai adus, Preacuvioase; pentru care și cu bucurie te lăudăm pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 7-lea 


Când împăratul Sigismund a alergat la tine, Părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, și văzând-o izbăvită și cu totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoștință îți cânta unele ca acestea:

Bucură-te, părinte al mângâierii;

Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;

Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;

Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creștine;

Bucură-te, a lui Sigismund mirare;

Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;

Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;

Bucură-te, că el prin apa botezului s-a luminat;

Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;

Bucură-te, risipitorul ereziei;

Bucură-te, iubitorul pravilelor sfinte;

Bucură-te, propovăduitorul dreptei credințe;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 8-lea 


Firea focului ai biruit, Părinte, că în mijlocul jăraticului stând ca la două ceasuri și mai mult, nevătămat ai rămas, preafericite; și împreună cu ucenicul tău, în mijlocul flăcărilor fiind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 8-lea 


În mare uimire fiind Sigismund cu Mircea, și mulțimile credincioșilor care erau de față văzându-te stând în mijlocul flăcărilor fără a te vătăma, Părinte, preamărind puterea lui Dumnezeu cea mare, care te ocrotea, îți cântau unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce depășești legile firii;

Bucură-te, cel plin de Harul dumnezeirii;

Bucură-te, că firea focului ți s-a supus;

Bucură-te, că, în mijlocul văpăilor stând, cu duhul erai sus;

Bucură-te, minte dumnezeiască;

Bucură-te, înger în fire omenească;

Bucură-te, că orice minte copleșești;

Bucură-te, că pe cei ce ispitesc îi umilești;

Bucură-te, că toți au rămas fără de glas;

Bucură-te, Părinte, de focul dragostei creștine ars;

Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;

Bucură-te, a sfintei tale lavre mărire;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 9-lea 


Sosind vremea trecerii tale din această viață către Domnul, Preacuvioase Părinte, mai înainte ai fost înștiințat. Și pentru ultima dată coborând din peșteră în sfânta lavră, la prealuminatul praznic al Nașterii Domnului, împreună cu ucenicii tăi cântai dumnezeiescului Prunc: Aliluia! 


Icosul al 9-lea 


Întristare mare i-a cuprins pe toți, Părinte, auzind despre trecerea ta din această viață; dar încredințându-i că vei mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru ei și pentru toți acei care vor cere ajutorul tău în necazurile lor, de bucurie îți cântau unele ca acestea:

Bucură-te, al lavrei tale mijlocitor;

Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine dulce mângâietor;

Bucură-te, hrană duhovnicească;

Bucură-te, a noastră tărie sufletească;

Bucură-te, al Tismanei înger păzitor;

Bucură-te, al monahilor dulce îndrumător;

Bucură-te, corabie duhovnicească;

Bucură-te, liman sigur celor ce vor să se mântuiască;

Bucură-te, a noastră binecuvântare;

Bucură-te, a sufletelor obidite scăpare;

Bucură-te, far purtător de-a Duhului lumină;

Bucură-te, îngerească minte, de înțelepciune dumnezeiască plină;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 10-lea 


Văzând preaslăvită mutarea Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfințit de la pământ la cer, și noi să ne înstrăinăm de lumea cea deșartă și la cele dumnezeiești să ne suim, ca împreună cu dânsul să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 10-lea 


Veniți, credincioșilor, să lăudăm pe cel minunat între sfinți, pe povățuitorul monahilor și lauda credincioșilor, pe cel din lavra Tismanei și a Gorjului cunună, pe marele între cuvioși Nicodim, și cu un glas să-i cântăm cântare de bucurie, așa:

Bucură-te, cel ce în căile Domnului ne ești îndrumător;

Bucură-te, al celor neștiutori învățător;

Bucură-te, a raiului desfătare;

Bucură-te, stea de dumnezeiască lumină purtătoare;

Bucură-te, că din pruncie, pe Hristos iubind, lumea o ai defăimat;

Bucură-te, că pe umerii tăi jugul cel bun și sarcina cea ușoară a Domnului ai luat;

Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate și grabnic ajutător al celor bântuiți;

Bucură-te, izbăvitorul copilei îndrăcite și bucuria cea negrăită a credincioșilor ei părinți;

Bucură-te, al creștinilor grabnic sprijinitor;

Bucură-te, al sufletelor celor scârbite mângâietor;

Bucură-te, a oropsiților îmbărbătare;

Bucură-te, izbăvitorul nostru de a lui Lucifer pierzare;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 11-lea 


Niciodată nu vom înceta a spune minunile tale, Părinte Nicodim, că toate bolile tămăduiești și pe toți care cer ajutorul tău cel bogat în milă din necazuri îi izbăvești. Pentru aceasta cu bucurie lăudându-te, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia! 


Icosul al 11-lea 


Spre tine totdeauna nădăjduind, te fericim, Preacuvioase Părinte Nicodime, că ai împodobit cununa vieții duhovnicești prin dumnezeiasca ta sfințenie, care peste veacuri pilduiește sufletelor dornice de Dumnezeu; și bucurându-ne noi, robii tăi, cu evlavie te preamărim și, lăudându-te, îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, mărgăritarul cel de mult preț, întărirea vieții duhovnicești;

Bucură-te, a cuvioșilor cunună și ocrotitorul Țării Românești;

Bucură-te, cel ce cu preacuvioșii și cu toți sfinții ești împreună-viețuitor;

Bucură-te, al dumnezeieștii slave moștenitor;

Bucură-te, buna conglăsuire a celor credincioși;

Bucură-te, creștere aleasă celor evlavioși;

Bucură-te, că prin sfințenia vieții tale pe toți i-ai umplut de evlavie;

Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei de taină, care este a Duhului sabie;

Bucură-te, cel ce sabia nevăzuților vrăjmași o ai sfărâmat;

Bucură-te, că duhovniceasca ta moștenire lui Dumnezeu o ai închinat;

Bucură-te, candela aprinsă a sfintelor nevoințe;

Bucură-te, că toți credincioșii aleargă la tine cu credință;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 12-lea 


Minunându-ne de dumnezeiescul har, care lucrează puteri preaslăvite prin sfintele tale moaște, Părinte Nicodim, și gândind la razele strălucirii cu care Dumnezeu te-a împodobit, de bucurie negrăită cântăm noi, credincioșii, Făcătorului de bine: Aliluia! 


Icosul al 12-lea 


Chip al înstrăinării te-ai făcut, Părinte, și de dumnezeiescul har umplându-te, pe toți i-ai luminat, iar noi, prin tine, de duhovnicească mireasmă umplându-ne, îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, Părinte;

Bucură-te, Arhimandrite;

Bucură-te, a darului sălășluire;

Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;

Bucură-te, luceafăr preaslăvit;

Bucură-te, de Domnul preamărit;

Bucură-te, Preacuvioase Părinte;

Bucură-te, îți spunem, prin sfinte simțăminte;

Bucură-te, al nostru bun păstor;

Bucură-te, al săracilor părtinitor;

Bucură-te, a celor năpăstuiți scăpare;

Bucură-te, a rătăciților luminare;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul al 13-lea 


O, Preafericite Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijlocește nouă mila Celui Preaînalt, și izbăvindu-ne din toata ispita, scoate-ne din chinul ce va să fie, pe toți cei ce te lăudăm pe tine și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori) 


Icosul 1 


Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viața ta cea mai presus de fire; iar mulțimea călugărilor lacrimi de bucurie îți aduce ție, cântându-ți unele ca acestea:

Bucură-te, a îngerilor mirare;

Bucură-te, a demonilor pierzare;

Bucură-te, desfătarea raiului;

Bucură-te, îngere al darului;

Bucură-te, a cuvioșilor cunună;

Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;

Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;

Bucură-te, al monahilor îndrumător;

Bucură-te, cerească lumină;

Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;

Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;

Bucură-te, al pustnicilor veselitor;

Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Condacul 1 


Arătătorului nostru de cele cerești și grabnic folositor, cele de laudă aducem ție noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; și ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăvește-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ție: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! 


Rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana


Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijlocește nouă mila Celui Preaînalt. Izbăvește-ne cu folosința ta, Preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Știi neputința firii noastre, dar și credința o vezi și suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greșelile noastre și să ne dea dragoste curată și putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem și ție ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deși am greșit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocrotești de săgeata cea ucigătoare a vrăjmașului nostru diavol, care rănește de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toți care au alergat la tine cu credință, tămăduindu-i de neputințele lor, și pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, așa și pe noi, Părinte, ne izbăvește de neputințele noastre sufletești și trupești, și prin mijlocirea ta fiind mântuiți, slavă, mulțumire și închinăciune totdeauna să înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana


Glasul 1


Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfințit de cele cerești, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.


Preotul (sau diaconul) zice ectenia:


Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


În lipsa preotului, încheiem, zicând: 


Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu