joi, 8 august 2019

Un preot ortodox renumit, din Rusia, pe nume Filaret, a fost invitat într-un oraş din America pentru a vorbi locuitorilor săi. Acceptând invitaţia, merse şi a fost primit călduros de o mulţime mare de credincioşi, care-l conduseră la un stadion, unde îl mai aşteptau alte zeci de mii de persoane. După ce a fost prezentat de gazdă, preotul luă cuvântul. La un moment dat ceru să se stingă toate luminile, deoarece întâlnirea avea loc în nocturnă. Se făcu, deci, întuneric beznă şi preotul întrebă:
- Mă vedeţi unde mă aflu ?
Lumea răspunse că nu. Preotul continuă:
- Acum voi aprinde un băţ de chibrit. Vedeţi cu toţii luminiţa ? Cu toţii răspunseră că da. Preotul continuă din nou:
- Vedeţi, aşa cum fiecare dintre voi vede această luminiţă, tot astfel orice faptă bună, oricât ar fi ea de mică, este văzută de toţi cei din jur. Preotul mai întrebă:
- Aveţi chibrituri la voi ? Dacă da, atunci aprindeţi câte un băţ. Cu toţii urmară sfatul preotului şi se făcu o lumină aşa de mare pe stadion, încât întunericul a fost înghiţit. Preotul adăugă:
- Cu cât mai mulţi săvârşesc fapte bune, oricât ar fi ele de mici, cu atât lumea se schimbă în lumină, se schimbă în bine.

joi, 18 iulie 2019

PREZENTARE SCHITUL SF.ILIE


SCHITUL SFÂNTUL ILIE, BERZUNȚI

Schitul de pe “acoperișul” judetului Bacău

Schitul Sfantul Ilie este un schit ortodox de calugari infiintat in anul 1990, apartinand Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

Hramul: 
Sfantul ILIE ( 20 iulie)

Localizare:

România, județul Bacău, în Carpații Orientali, pe culmea principală a Munților Berzunți, sub vârful Bulimandru ( 978 m altitudine), în punctul numit “Trei Hotare”, intre valea Trotusului si valea Tazlaului.

Acces: 
Există 4 drumuri de acces către schit, urcând din localități situate jur-imprejurul muntelui: 
De la inceput si pana astazi accesul spre schit se face pe drumuri forestiere. 
Comănești - Dărmănești - Plopu - Schitul Sf. Ilie, 
Poduri - Cernu - Buda - Schitul Sf. Ilie, 
Livezi-Berzunți - Schitul Sf. Ilie, 
Târgu Ocna-Larga - Schitul Sf. Ilie.


Istoric:

In jurul anului 1800 mai mulți țărani razeși din comuna Poduri și satele învecinate l-au îndemnat pe Ieromonahul Vasile Varnava ( ctitorul Mănăstirii Sfântul Sava Berzunți - Buda) să construiască un schit în vârful muntelui Runcu Mare din comuna Berzunți. Dupa câteva decenii de existență, datorită iernilor deosebit de grele și a deselor jefuiri de către tâlharii vestiți de atunci, s-a hotărât la anul 1828 ca acest schit de la locul numit Capul Brazilor sau Runcu Mare să fie mutat la poalele muntelui, în satul Buda.

Biserica de lemn a fost donata unor crestini din satul Prisaca, unde se află și astăzi. Biserica Sf Ilie din Satul Prisaca este numită de localnici "biserica călătoare", pentru că a fost adusă pe tălpi, trasă de boi, de la Mănăstirea Berzunți, din vârful muntelui la baza acestuia, prin anul 1880 – după cum spune Ortansa Tâtaru, fost profesor de istorie în comuna Berești-Tazlău și primar înainte de Revoluție. Acum biserica din satul Prisaca face parte din patrimoniul național.

Biserica Sf Ilie din Satul Prisaca

Interiorul bisericii de la Prisaca

Reinfiintare:

După aproape 200 de ani, în anul 1990 localnicii din satele Larga, Plopu și Dofteana au avut inițiativa de a propune Mănăstirii Sfântul Sava să reconstruiască vechiul schit pe locul denumit Poiana Schitului, acolo unde se găsea o troiță spre aducerea aminte a vechiului schit. Pentru ridicarea acestui asezământ, a fost trimis cu ascultare Părintele Isaia Adragăi, care, împreună cu creștinii mobilizați de Toader Spoială din Dofteana, au pornit la lucru. S-a ridicat mai întâi o clădire din lemn cu pereți din scânduri , împărțită în două încăperi, una pentru parintele și una pentru muncitorii care au lucrat la ridicarea actualului corp de chilii (care cuprinde și paraclisul, bucataria si trapeza). 
Apa fiind necesara vietuirii in acest varf de munte (mult timp apa aducandu se de la izvoarele din padure) s au sapat 5 fantani, de care ne folosim tot timpul anului.

Corp de chilii (care cuprinde și paraclisul) și troița

Troița de pe locul vechiului schit 
Sfințirea Paraclisului și a corpului de chiliii s-a făcut la 20 iulie 2001, de către Arhiereul Vicar Ioachim Băcăuanul,

Peisaje de iarna

Onesti 1997

Techirghiol 1998

Techirghiol 1998 

care după un an, la 20 iulie 2002, a sfințit și locul pentru biserica cu hramul Sfântul Ilie.

Biserica a fost ridicată între anii 2002 – 2010, cu multă osteneală (la iernile grele cu zăpezi și geruri aspre de până la - 30 de grade și lipsa de curent electric se adăugau drumurile greu accesibile : doar un drum de căruță pe care se putea căra numai pe perioada verii materialele de construcție ... s-a cărat și cu spatele și cu măgarul). Pictată și pregătită ca o mireasă, biserica a fost sfințită la data de 20 iulie 2010 de către Preasfintitul Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor mare de preoți. Cu aceasta ocazie, Starețul Schitului, Parintele Isaia Adragăi, a fost ridicat la rangul de Protosinghel.

In aceasta perioada s - au ridicat anexe gospodaresti spre buna chivernisire a celor de trebuinta acestui sfant locas, iar cladirea initiala a fost transformata in arhondaric.

Perimetrul schitului a fost delimitat cu un gard de scandura cu doua porti de intrare sculptate.

In anul 2012 se sfinteste clopotnita la baza avand o troita inchinata Sfantului Serafim de Sarov.

Din anul 2013 se incep lucrarile de zidire la staretia manastirii, care acum sunt in curs de finalizare.

Intre anii 2017 - 2018 s - a ridicat un frumos altar de vara din lemn, acoperit cu dranita, iar lucrarea s a desavarsit prin sfintirea de hramul schitului Sfantul Ilie de catre Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Ioachim.

O data cu sfintirea acestui frumos altar de vara a fost tunsi in monahism, 2 frati, fiind prima calugarie in acest loc dupa mai bine de 200 de ani de la prima existenta, iar la liturghia hramului au fost hirotoniti, in prezent ambii fiind ieromonahi.

In anul 2018 s au demarat lucrarile la reconsolidarea, renovarea si reamenajarea paraclisului. Actual acesta are forma de nava cu bolta si turla oarba, fiind pictat in stil bizantin in tempera, avand ca ocrotitor pe Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul.

Prezentarea Schitului

In prezent, complexul Schitului Sfantul Ilie Berzunti cuprinde:

• Biserica cu hramul Sf Ilie (sfințită in data de 20 iulie 2010) 
* Paraclisul cu hramul Sfantul Ioan Botezatorul 
* Altarul de vara 
• Clopotnița 
• Corp de chilii 
• Stăreție 
• Arhondaric (dormitor pentru pelerini) 
• Magazie de lemne 
• Anexe gospodăresti pentru animale 
• Bucătărie de vara 
• Gradini, livada




miercuri, 24 aprilie 2019

MOARTEA LUI IISUS

MOARTEA LUI IISUS

La 33 de ani IIsus a fost condamnat la moarte.


Cea mai “rea” moarte a epocii. Numai cei mai răi criminali au murit ca IIsus.

 Şi cu IIsus a fost şi mai rău,
pentrucă nu toţi criminalii  condamnaţi cu acea pedeapsă au avut cuie bătute în membrele lor.
Da, au fost cuie...şi încă din cele mari ! Fiecare avea dela 15 la 20 cm, cu un cap de 6 cm şi la cealaltă extremitate ascuţit.

Cuiele erau bătute în încheietura mâinii şi nu în palmă cum se spune.

În încheietura mâinii există un tendon care ajunge în umăr şi când cuiele
erau bătute, acest tendon se rupea,
obligându-l pe IIsus să forţeze toţi muşchii spatelui, pentru a ţine
încheieturile în cuie şi pentru a putea respira, pentrucă pierdea tot aerul din plămâni.

Din cauza asta era obligat să se sprijine în cuiul bătut în picioare, care era mai mare decât cele dela mâini,  pentrucă era bătut pe ambele picioare  împreunate.

Şi cum nici picioarele nu puteau suporta mult timp fără să se rupă, IIsus era obligat să alterneze acest “ciclu” pur şi simplu ca să poată respira.


IIsus a suportat această situaţie puţin mai mult de 3 ore.
Da, mai mult de 3 ore ! Mult timp, adevărat ?

Câteva
minute înainte de a muri, IIsus deja nu mai sângera. Îi ieşea numai apă din tăieturi şi răni.

Când ne imaginăm o rană , ne imaginăm o rană cu sânge, dar nu;
rănile LUI erau adevărate găuri, găuri făcute în corpul său.


EL nu mai avea sânge ca să sângereze, încât îi curgea numai apă.
Corpul omenesc conţine aproximativ 3,5 litri de sânge (la un adult).

IIsus a vărsat 3,5 litri de sânge; a avut 3 piroane enorme bătute în membrele sale; o coroană de spini pe cap şi deasemenea un soldat roman l-a împuns cu o sabie în coaste.


Toate astea fără a menţiona umilinţa prin care a trecut după ce a cărat
propria cruce cam doi kilometri, în timp ce mulţimea îi scuipa faţa şi aruncau cu pietre în EL  ( crucea
cântărea aproape 30 kg, numai în partea de sus, în care i-au bătut cuiele dela mâini ).



Toate astea le-a suferit IIsus, numai pentruca tu să ai drum liber la Dumnezeu.
Pentruca tu să ai toate păcatele
“spălate".
Toate, fără excepţie!. Nu ignora  situaţia asta. EL A MURIT
PENTRU TINE !

 Nu crede că EL a
murit pentru alţii, pentru cei care merg la Biserică sau pentru cei care sunt călugări, preoţi, monahi, episcopi, etc.

EL a murit pentru tine ! E  uşor să trimiţi glume, poze cu prostii sau porno prin  e-mail, dar când este ceva în legătură cu Dumnezeu, îţi e ruşine să-l trimiţi
celorlalţi, pentrucă te preocupă ceeace cred ei despre credinţa ta.

Acceptă realitatea, adevărul că IISUS ESTE UNICA SALVARE A LUMII.
Dumnezeu are planuri pentru tine, învaţă-i pe toţi ceea ce a suferit EL, numai pentru a te salva pe tine.

Gândeşte-te la asta acum ! Dumnezeu binecuvântează vieţile noastre !


Apoi, gândeşte-te doar un moment  şi apreciază puterea lui Dumnezeu în viaţa ta, pentru a face ceea ce tu şti că LUI îi place.

 IIsus Hristos
a spus, “Dacă ţi-e ruşine cu mine, si eu mă
voi ruşina de tine în faţa Tatălui meu".
 EL este izvorul
existenţei mele şi Salvatorul meu. EL îmi dă putere să trăiesc şi ziua şi noaptea.
Fără EL, nu sunt nimica, dar cu EL “pot totul cu Hristos care mă întăreşte ". Filipeni 4:13.
Asta este dovada cea mai simplă.  Dacă
Îl iubeşti  pe Dumnezeu şi nu te ruşinezi de toate lucrurile minunate pe care le-a făcut EL pentru tine.

Dacă am avea IUBIRE

...Dacă am avea IUBIRE...

Dacă am avea iubire, toate le-am răbda ușor,
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor,
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am răspunde mânios,
Dacă am vedea în oameni, chipul DOMNULUI HRISTOS !

Dacă am avea iubire, ar înmuguri surâsul,
Ce ar șterge de pe gene și tristețea dar și plânsul,
Dacă am avea iubire, n-am trăi doar pentru noi,
Am întinde-un colț de pâine și o haină celor goi!

Dacă am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinți,
Am fi îngeri de lumină ce pășesc spre veșnicii,
Am aduce bucurie și un strop de pace-n toate,
Și-am tămădui cu-n zambet, sufletele întristate.

Dacă am avea iubire, cea lăsată de HRISTOS,
Am vedea în cei din jur, numai ce este frumos,
DUMNEZEU a pus în oameni, un talant sau chiar mai mult,
Dar robiți de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut!

Dacă am avea iubire, am fi buni samarineni,
Și am ridica pe umeri, toți bolnavii-acestei vremi,
Am primi în casa noastră pe toți Lazării sărmani,
Nu ne-am strânge-n punga noastră spre osândă, gologani!

Dar nu mai avem iubire, alergăm vânând păcate,
Ne oprim pentru o clipă și-apoi mergem mai departe.
Și uităm că timpul nostru într-o zi se va sfârși,
Și în viața viitoare, ce am dat, vom dobândi.

miercuri, 16 ianuarie 2019

“Căruia mintea îi este sănătoasă, nu-i este nevoie de carte”


“TOTDEAUNA SA AI INAINTEA OCHILOR FRICA LUI DUMNEZEU”
Pilde din Viata Sf. Antonie cel Mare, scrisa de Sf. Atanasie cel Mare
El era încă foarte înţelept, şi lucrul cel minunat era că, neînvăţînd carte, era om isteţ la minte şi priceput. Deci, odată doi filozofi elini au venit la dînsul, socotind că vor putea să ispitească pe Antonie, care era în muntele cel mai de jos. El pricepînd pe oameni după chipurile lor, ieşind către dînşii, a zis către tălmaciul acestora:
“Pentru ce v-aţi ostenit atîta, o! filozofilor, să veniţi la un om simplu?”.
Iar ei zicînd că nu este aşa, ci un foarte înţelept, le-a zis:
“Dacă aţi venit către un nebun, deşartă este osteneala voastră, iar dacă mă socotiţi pe mine un înţelept, faceţi-vă ca mine, căci se cade cele bune să fie urmate. Căci şi eu dacă aş fi venit la voi, v-aş fi urmat pe voi, iar dacă voi veniţi la mine, apoi faceţi-vă precum sînt eu, că eu sînt creştin”.
Iar ei minunîndu-se, s-au dus, că vedeau şi pe diavoli temîndu-se de Antonie. Şi alţii ca aceştia, venind iarăşi la dînsul în muntele de jos, socotind că îl vor batjocori că n-a învăţat carte, Antonie a zis către dînşii:
“Voi ce ziceţi, ce este mai întîi, mintea ori cartea? Şi care este pricină a celeilalte, mintea a cărţii, ori cartea a minţii?”
Ei răspundeau:
“Că întîi este mintea, ea este aflătoare a cărţii”.
Antonie a zis:
“Căruia mintea îi este sănătoasă, nu-i este nevoie de carte”.
anthonyAcest răspuns spăimîntînd pe filozofi şi pe cei ce erau de faţă, s-au dus minunîndu-se că vedeau atîta înţelepciune într-un om simplu; că nu era ca un crescut în munte şi îmbătrînit acolo, avînd obicei sălbatic, ci era vesel, blînd şi prietenos şi avea cuvîntul îndulcit cu sarea cea dumnezeiască, încît nimeni nu-l pizmuia şi se bucurau toţi care veneau la el.
După aceasta, venind unii care se socotesc la elini că sînt înţelepţi şi cerînd de la dînsul cuvînt despre credinţa noastră în Hristos şi ispitindu-se cu silogisme să biruiască propovăduirea dumnezeieştii Cruci, vrînd s-o batjocorească, Antonie îngăduind puţin şi iertîndu-i pentru necunoştinţă, le-a zis prin tălmaci, care ştia bine limba lor:
“Ce este mai bine, a mărturisi Crucea ori a sluji la zei? Mărturisirea noastră este semn de bărbăţie şi dovadă a defăimării morţii, iar zeii voştri sînt plini de patimi. Apoi ce este mai bun, a zice că Cuvîntul lui Dumnezeu nu S-a schimbat, ci acelaşi fiind, a luat trup omenesc, pentru mîntuirea şi facerea de bine a oamenilor; ca apoi, făcîndu-Se părtaş naşterii omeneşti, să facă pe oameni a se împărtăşi firii dumnezeieşti celei gîndite? Ori a asemăna în cele necuvîntătoare pe Dumnezeu şi pentru aceasta a cinsti pe cele cu cîte patru picioare şi pe tîrîtoare precum şi închipuiri de oameni? Acestea sînt cinstirile voastre, ale celor înţelepţi.
Cum îndrăzniţi a ne batjocori pe noi, care zicem că Hristos S-a arătat om? Cînd voi dintr-aceasta, adică din minte hotărînd pe suflet, ziceţi că s-a rătăcit şi a căzut din înălţimea cerurilor în trup. Apoi ziceţi că ar fi nu numai în trup omenesc, ci şi în cele cu cîte patru picioare şi chiar în cele tîrîtoare se mută; pe cînd credinţa noastră zice că pentru mîntuirea oamenilor a fost venirea lui Hristos. Dar voi vă rătăciţi, vorbind despre sufletul nenăscut şi noi credem în puterea şi în iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Iar voi ziceţi despre suflet că este schimbăcios şi de aceea şi mintea însăşi o numiţi schimbăcioasă; cum este icoana, aşa trebuie să fie şi acela al cărui este icoana. Şi cînd despre minte socotiţi unele ca acestea, aduceţi-vă aminte că şi împotriva Tatălui huliţi cu mintea. Iar vorbind despre Cruce, voi aduceţi vrăjmăşia de la cei răi; dar noi răbdăm crucea şi nu ne temem de moarte, în orice chip ar fi adusă asupra noastră. Voi băsmuiţi rătăcirile lui Osiris şi ale Isidei, bîntuielile lui Tifon şi fugirea lui Cronos, înghiţirea de fii şi uciderea de părinţi. Acestea sînt cele înţelepte ale voastre şi batjocorind Crucea, nu vă minunaţi de Înviere.
Vorbind de Cruce, aduceţi-vă aminte de morţii care s-au sculat şi de orbii care au văzut, de slăbănogii care s-au tămăduit, de leproşii care s-au curăţit, de umblarea pe mare ca pe uscat şi despre celelalte semne şi minuni care arată pe Hristos nu numai om, ci şi Dumnezeu; dar mi se pare că vă nedreptăţiţi pe voi şi nu citiţi cu dinadinsul Scripturile noastre; citiţi însă şi vedeţi că cele ce a făcut Hristos îl arată Dumnezeu, Care a venit pentru mîntuirea oamenilor şi voi nu credeţi.
Dar spuneţi-ne şi nouă pe ale voastre şi ce aţi putea zice despre cei necuvîntători şi despre necuvîntarea şi sălbăticia lor? Căci, dacă precum aud, ziceţi că Persefona este pămînt, că Hefaistos a ologit în foc, că Hera este în aer, Apolon în soare, Artemida în lună, iar Poseidon în mare, cu acestea nu cinstiţi pe Dumnezeu, ci slujiţi zidirii mai vîrtos decît Celui ce a zidit pe toate. Dacă – cum ziceţi – este bună zidirea, le socotiţi împreună cu noi acelea, dar se cădea să nu socotiţi făptura ca zei şi să nu daţi făpturilor cinstea ce se cuvine Ziditorului; ci vedeţi-vă pe voi înşivă, că cinstea mai-marelui meşter o daţi casei, cea făcută de dînsul, şi pe a voievodului la ostaş. Dar ce răspundeţi la acestea? Ca să cunoaştem dacă Crucea are ceva vrednic de batjocorire”.
Iar ei nedumerind-se şi întorcîndu-se încoace şi încolo, Antonie zîmbind a zis:
“Acestea au mustrare de la sine; dar de vreme ce voi vă rezemaţi mai mult pe cuvintele cele doveditoare, şi, avînd acest meşteşug, nu voiţi a crede fără dovada cea din cuvinte, spuneţi-mi mai întîi lucrurile şi mai ales cunoştinţa cea despre Dumnezeu cu de-amănuntul. Cum o putem dobîndi? Prin dovada cuvintelor, ori prin lucrarea credinţei?Ce este mai veche: credinţa prin lucrare ori dovada prin cuvinte?”
Ei au răspuns:
“Că mai veche este credinţa prin lucrare şi că aceasta este cunoştinţa cea cu dinadinsul”.
Antonie a zis:
“Bine aţi zis că credinţa iese din aşezămîntul sufletului, iar dialectica iese din meşteşugul celor alcătuite; deci, celor ce le stă de faţă lucrarea prin credinţă, acestora nu le este de nevoie sau poate de prisos este dovada prin cuvinte; pentru că ceea ce noi din credinţă înţelegem, aceasta voi prin cuvinte vă sîrguiţi a o întări şi de multe ori nu puteţi nici a grăi acelea pe care noi le înţelegem. Pentru aceea este mai bună şi mai tare lucrarea prin credinţă, decît silogismele voastre sofisticeşti; deci, noi creştinii nu facem taină din înţelepciunea cuvintelor elineşti, ci în puterea credinţei ce ni se dă de la Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Şi cum că adevărat este cuvîntul, iată acum noi neînvăţîndu-ne carte, credem în Dumnezeu şi cunoaştem prin făpturile Sale purtarea Sa de grijă pentru toate; şi cum că credinţa noastră este lucrătoare, iată acum noi ne rezemăm pe credinţa în Hristos; iar lupta cu cuvinte sofisticeşti şi nălucirile idolilor, ce sînt la voi, se surpă şi se strică, dar credinţa noastră se întinde pretutindeni.
Voi făcînd silogisme şi sofisticind, nu întoarceţi pe oameni de la creştinism la elinism; iar noi învăţînd credinţa lui Hristos, vă arătăm slăbiciunea voastră, pentru că toţi cunosc pe Hristos şi că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu. Voi prin basmele voastre nu împiedicaţi învăţătura lui Hristos, noi numind pe Hristos Cel răstignit, pe toţi diavolii îi gonim, de care voi vă temeţi ca de nişte dumnezei. Şi unde se face semnul Crucii, slăbesc vrăjitoriile şi încetează farmecele. Deci, spuneţi-mi unde este acum vrăjitoria voastră? Unde sînt descîntecele egiptenilor? Unde sînt nălucirile magilor? Toate acestea au încetat şi neputincioase s-au făcut de cînd s-a ivit Crucea lui Hristos. Oare aceasta este vrednică de batjocorire? Ori mai ales ale voastre cele surpate şi dovedite ca nelucrătoare sînt neputincioase? Pentru că şi acesta este lucru minunat, că ale voastre niciodată nu au fost prigonite, ci şi de oameni prin cetăţi se cinstesc, iar ai lui Hristos sînt prigoniţi. Totuşi mai mult ale noastre decît ale voastre înfloresc şi se înmulţesc; şi ale voastre lăudate fiind şi încuiate, se strică.
Credinţa şi învăţătura lui Hristos, care este batjocorită de voi şi prigonită de împăraţi, a umplut lumea. Căci, cînd a strălucit cunoştinţa de Dumnezeu? Sau cînd întreaga înţelepciune şi fapta bună a fecioriei s-a arătat? Cînd s-a defăimat moartea? Negreşit, numai cînd Crucea lui Hristos a venit. Nimeni nu se îndoieşte de aceasta văzînd pe mucenici defăimînd moartea pentru Hristos, sau văzînd pe fecioarele Bisericii păzindu-şi trupurile pentru Hristos curate şi neîntinate.
Sînt destule semnele acestea ca să se arate cum singura credinţă, cea întru Hristos, este adevărată, pentru cinstirea lui Dumnezeu. Dar voi încă nu credeţi, ci căutaţi adevărul prin silogismele cele din cuvinte, iar noi biruim nu prin cuvintele elineşti ale înţelepciunii, precum a zis învăţătorul vostru, ci ne plecăm credinţei, luînd din ea dovada cuvintelor şi a silogismelor. Iată, sînt de faţă aici cei ce pătimesc de la diavoli – căci erau unii care veniseră la dînsul şi erau supăraţi de diavoli; pe aceia aducîndu-i în mijloc, a zis:“Ori voi cu silogismele voastre sau cu orice meşteşug voiţi şi cu orice vrăjitorie, chemaţi pe idolii voştri şi curăţiţi-i pe dînşii, iar dacă nu puteţi, conteniţi lupta împotriva noastră şi veţi vedea puterea Crucii lui Hristos”.
Zicînd acestea, a chemat numele lui Hristos şi a pecetluit pe cei ce pătimeau cu semnul Sfintei Cruci de două şi de trei ori şi îndată au stat oamenii întregi la minte, sănătoşi, fiind întregi cu sufletul şi mulţumind Domnului. Iar cei ce se numeau filosofi, se minunau şi cu adevărat se înspăimîntau de priceperea bărbatului aceluia şi de semnul ce a făcut.
Iar Antonie a zis:
“Ce vă minunaţi de aceasta, nu sîntem noi cei ce facem unele ca acestea, ci Hristos este Cel care le face, întru cei ce cred în El. Deci, credeţi şi voi şi veţi vedea că nu avem meşteşug de vorbe, ci de credinţă, care prin dragostea cea către Hristos se lucrează; pe care dacă o veţi avea şi voi, nu veţi mai căuta prin dovezile cuvintelor, ci veţi socoti că este destulă credinţa cea întru Hristos”.
Acestea a spus Antonie către filozofii care voiau să batjocorească propovăduirea Crucii. Iar ei minunîndu-se de acestea, s-au dus, sărutîndu-l şi mărturisind că s-au folosit de la dînsul. […]
Sf Cuv Antonie cel Mare-micsorat putinDeci, într-o vreme fiind în vedenie, suspina, apoi după cîtva timp, întorcîndu-se către cei ce erau împreună cu dînsul şi cutremurîndu-se, s-a sculat şi s-a rugat; apoi, plecîndu-şi genunchii, a rămas aşa mult timp, iar după aceea s-a sculat bătrînul plîngînd. Înfricoşîndu-se cei ce erau cu dînsul, îl rugau să le arate cele văzute de dînsul, supărîndu-l şi silindu-l să le spună; atunci el, suspind tare, a spus către dînşii:
“O! fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta”.
Iar ei, iarăşi rugîndu-l să le spună cele ce a văzut, el lăcrimînd, a zis:
O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor ca dobitoacele necuvîntătoare. Am văzut Sfînta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stînd catîri pretutindeni, dînd cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişte azvîrlituri de picioare ale dobitoacelor ce umblă fără de rînduială. Deci, atunci suspinam că am auzit un glas, zicînd: “Se va defăima altarul Meu”.
Acestea le-a văzut bătrînul şi după doi ani s-a şi întîmplat năvălirea arienilor şi răpirea Bisericilor, cînd şi vasele cu sila răpindu-le, făceau să fie purtate de mîini păgîneşti; cînd şi pe păgînii de la prăvălii îi sileau să-i aducă cu dînşii şi, fiind ei de faţă, jucau deasupra Mesei precum voiau. Atunci toţi am cunoscut că azvîrliturile de picioare ale catîrilor vestite lui Antonie înainte, acum arienii le lucrau ca dobitoacele.
După ce a văzut această vedenie, a mîngîiat pe cei ce erau cu dînsul, zicîndu-le:
“Nu vă mîhniţi, fiilor, că precum s-a mîniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgînătatea ducîndu-se şi ascunzîndu-se în cuiburile sale; apoi dreapta credinţă biruind va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, dobitocească şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvîntarea catîrilor“.

sâmbătă, 15 decembrie 2018

Pilda celor poftiti la cina

Pilda celor poftiti la cina

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi; si a trimis la ceasul cinei pe slujitorul sau ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca, iata, toate sunt gata! Si au inceput toti, cate unul, sa-si ceara iertare. Cel dintai i-a zis: Am cumparat un ogor si trebuie sa ies ca sa-l vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc; te rog, iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni. Si, intorcandu-se, slujitorul a spus stapanului sau acestea.

Atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci si pe neputinciosi, si pe orbi si pe schiopi adu-i aici. Si slujitorul a zis: Doamne, s-a facut precum ai poruncit si tot mai este loc. Si a zis stapanul catre sluga: Iesi la drumuri si la garduri si sileste-i sa intre, ca sa mi se umple casa, caci zic voua: Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea." (Luca 14, 16-24)

Sfanta Evanghelie din Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii care prezinta Pilda celor poftiti la cina arata in chip tainic cum Dumnezeu cheama pe toti oamenii la mantuire, deoarece voieste ca "toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2, 4). De asemenea, ea ne arata si ca oamenii au libertatea de a raspunde sau nu acestei chemari. Asadar, Evanghelia de astazi este intr-un fel Evanghelia tainei libertatii omului, dar si a libertatii lui Dumnezeu. Omul are libertatea de a spune "da" sau "nu" lui Dumnezeu cand il cheama la mantuire si viata vesnica. Insa cine nu raspunde pozitiv la invitatia de-a veni la Cina cea de Taina, la ospatul iubirii milostive si darnice a lui Dumnezeu, acela pierde bucuria de a fi vesnic impreuna cu Domnul casei ceresti. Comentand cuvintele Mantuitorului "multi chemati, dar putini alesi" (Matei 22, 14), Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca toti oamenii sunt chemati la mantuire, dar sunt putini alesi, pentru ca putini oameni raspund chemarii lui Dumnezeu.

Libertatea Stapanului Care invita la Cina se vede mai ales din faptul ca daca cei dintai chemati refuza invitatia Lui, El are libertatea de a modifica planul Sau si de-a prefera pe altii. Prin urmare, nimeni nu poate zadarnici planul lui Dumnezeu de mantuire a lumii, pentru ca iubirea Lui milostiva se revarsa peste vidul spiritual al celor care nu raspund chemarii Sale. Afland de scuzele unora care nu au gasit timp pentru a raspunde chemarii Sale, Stapanul casei Il trimite pe Slujitorul Sau sa invite la cina o multime de oameni de rand, fara pretentii de superioritate, care nu se asteptau la o astfel de invitatie, si nici nu se considerau vrednici sa stea la o masa atat de stralucita.
Deci, problema libertatii spirituale a omului nu poate fi inteleasa decat in relatia concreta dintre om si Dumnezeu.

In acest sens, lucrarea mantuitoare a lui Iisus este o lucrare eliberatoare, dupa cum ne invata Sfintii Apostoli: "Hristos ne-a eliberat pentru ca noi sa ramanem liberi. Fratilor, ati fost chemati la libertate" (Galateni 5, 1, 13; 4, 26, 31; I Corinteni 7, 22; II Corinteni 3, 17); "Adevarul va va face liberi; . daca Fiul va elibereaza, veti fi cu adevarat liberi" (Ioan 8, 32, 36). Dar aceasta experienta a libertatii pe care Hristos o daruieste omului se realizeaza in Duhul Sfant trimis in lume de catre Fiul intrupat si de catre Tatal Sau ceresc (cf. Ioan 14, 26; 15, 26). Astfel, Sfantul Apostol Pavel precizeaza referitor la libertate: "Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (II Corinteni 3, 17).

Libertatea umana este un aspect fundamental al definitiei omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, Cel liber si suveran. Referitor la aceasta, Sfantul Grigorie de Nyssa spune: "Libertatea este asemanarea cu Cel ce este fara stapan si de sine conducator, asemanare care ne-a fost data de Dumnezeu la origine"1. "Deci, prin libertate omul este deiform si fericit."2

Ca persoana, omul nu se defineste in raport cu vreun element al lumii in care a fost creat, ci in raport cu Dumnezeu - Creatorul. Crearea omului este, in mod unic, rezultatul unei gandiri si al unei decizii libere si personale din partea lui Dumnezeu: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Facerea 1, 26). Legatura stransa care exista intre taina lui Dumnezeu Cel personal si liber, pe de o parte, si taina omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, pe de alta parte, determina ca libertatea divina revelata in istoria mantuirii sa dezvaluie si adevarata natura sau finalitate a libertatii umane.

Omul nu a fost creat dupa chipul unui Dumnezeu ca singuratate eterna, ci dupa chipul unei Comuniuni divine eterne de viata si iubire care se descopera oamenilor ca fiind Unitate perfecta a Trei Persoane distincte: Tatal, Fiul si Sfantul Duh (Sfanta Treime).

Sfintii Parinti ai Bisericii spun ca pluralul misterios folosit de Dumnezeu cand zice: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" nu este nici plural al majestatii, nici dialog cu ingerii, deoarece ei nu sunt co-creatori, ci acest plural este manifestarea discreta a Dumnezeului-Treime sau anticiparea revelatiei Sale, ca fiind Dumnezeu mai presus de monoteismul iudaic si de politeismul pagan. Aceasta interpretare a pluralului misterios din cartea Facerii se gaseste nu numai la Sfantul Vasile cel Mare, in celebrul sau comentariu la Hexaemeron (Omilia 9, 6), ci si anterior lui, la Sfantul Iustin Martirul si Filosoful si la Sfantul Irineu din Lyon. Sfantul Iustin Martirul si Filosoful spune ca, prin acest plural, Dumnezeu nu Se adreseaza pur si simplu Siesi, nici pamantului, nici ingerilor, ci Fiului Sau3. Iar Sfantul Irineu zice: "De totdeauna, cu adevarat, exista alaturi de El (de Tatal) Cuvantul si Intelepciunea, Fiul si Duhul. Prin Acestia si intru Acestia El le face pe toate liber si in totala independenta, si Lor Li se adreseaza atunci cand spune: Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra"4.

Intelegem astfel ca umanitatea creata dupa chipul lui Dumnezeu este reflectarea Unitatii perfecte a Persoanelor divine distincte; a comuniunii perfecte de viata si iubire in care pluralitatea Persoanelor nu imparte natura unica si nici nu diminueaza viata prin separare sau izolare. Pentru Sfantul Grigorie de Nyssa, Adam este omul universal, care contine in el toata natura umana: "Chipul nu este intr-o parte din natura, nici harul intr-un individ printre cei pe care ii priveste, ci aceasta virtute se intinde asupra intregului neam omenesc". "Deci, omul facut dupa chipul Domnului este natura inteleasa ca un tot. Aceasta duce la asemanarea divina."5

Am vazut mai sus ca libertatea omului este o trasatura fundamentala a chipului lui Dumnezeu in om. O alta trasatura importanta a chipului lui Dumnezeu in om consta in faptul ca omul este fiinta cugetatoare sau rationala. Totusi, nici libertatea, nici gandirea, desi foarte importante, nu constituie trasatura cea mai valoroasa a omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, ci iubirea. De ce? Pentru ca prin iubire se manifesta in mod deplin chipul lui Dumnezeu in om. "In voi insiva - spune Sfantul Grigorie de Nyssa - voi vedeti gandirea si o credeti imitatie a Celui Care cu adevarat este Spirit si Cuvant (Logos). Domnul este, de asemenea, Iubire si izvor de iubire. Deci, daca iubirea lipseste, toate trasaturile chipului din noi sunt deformate". "Creatorul nostru ne-a dat iubirea ca expresie a chipului nostru uman."6

Intelegem, asadar, ca ratiunea si libertatea au ca finalitate comuniunea de iubire. De aceea, libertatea in forma sa cea mai autentica este libertate in vederea comuniunii. Cand persoana umana tinde sa iubeasca pe toti oamenii, ea incepe sa devina total libera, mai presus de preferinte limitatoare. A iubi chiar si pe vrajmasi (dupa porunca Evangheliei) inseamna, deci, a fi cu adevarat liber si nelimitat de atitudini negative sau stari egoiste.

O astfel de iubire duhovniceasca se aseamana cu iubirea milostiva si infinita a lui Dumnezeu, ea este semnul participarii noastre libere, prin har, la viata lui Dumnezeu (cf. Romani 8, 35). In toate patimile egoiste, libertatea omului este limitata de natura sa cazuta (pacatoasa), dar cand iubirea lui este dezinteresata, omul devine liber in raport cu insasi natura sa cazuta, egoista. Atunci, omul traieste in totalitate pentru ceilalti. Libertatea lui se aseamana cu libertatea Preasfintei Treimi in care fiecare Persoana divina traieste pentru celelalte Persoane si este capabila de a Se darui deplin celorlalte Persoane si de a contine in ea viata celorlalte Persoane. Persoanele Preasfintei Treimi nu sunt libere pentru ca Se separa sau Se izoleaza intre Ele, ci, dimpotriva, pentru ca fiecare Persoana este in deplina comuniune cu celelalte Persoane, incat Ele Se contin reciproc si Se daruiesc reciproc, pastrandu-si in acelasi timp fiecare identitatea proprie. Acest Adevar al comuniunii divine trinitare de viata si iubire a fost descoperit in si prin Hristos Domnul, Care a spus: "Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 32). Iar acest Adevar al Iubirii desavarsite este impartasit oamenilor de catre Duhul Sfant, Care-i ajuta sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu.

Felul in care Iisus Hristos Se foloseste de libertatea de a alege, intr-o lume marcata de robia pacatului si a mortii, arata adevarata natura sau finalitate a libertatii omului creat dupa chipul lui Dumnezeu.

Libertatea lui Hristos, in raport cu Dumnezeu, cu oamenii si cu bunurile materiale, este in mod esential si unic libertate de-a realiza comuniunea de iubire, libertate de a alege intotdeauna binele si de-a evita raul sau pacatul.

Iubirea deplina a lui Hristos fata de Dumnezeu si fata de oameni Il face liber de a cere Tatalui tot ceea ce doreste, de a fi intelegator cu oamenii pacatosi, umiliti si marginalizati, de a-i ierta, dar si de a respinge sau dezaproba mandria, ipocrizia si nedreptatea oamenilor care isi pun nadejdea doar in ei insisi.

Libertatea lui Hristos in raport cu bunurile acestei lumi se vede, mai ales, in timpul ispitirii din pustie (cf. Matei 4, 1-11). Iisus refuza sa stapaneasca bunurile acestei lumi in uitare sau despartire de Dumnezeu. Pentru Iisus Hristos, ca Om, comuniunea cu Dumnezeu - Daruitorul are intaietate fata de folosirea darurilor lui Dumnezeu, viata spirituala are intaietate fata de existenta biologica si viata sociala.

Pentru Iisus Hristos, asceza nu inseamna lipsire de libertate, ci exercitarea libertatii de-a acorda prioritate comuniunii spirituale cu Dumnezeu fata de consumul celor materiale si de profitul egoist din situatii efemere. Atitudinea Sa fata de lucrurile sau bunurile create este o atitudine euharistica (cf. Matei 4, 19), de recunoastere a lumii ca dar al lui Dumnezeu si ca multumire adusa lui Dumnezeu. De aceea, viata Sa intreaga pe pamant este euharistie, adica iubire smerita sau daruire de Sine lui Dumnezeu si oamenilor in mod liber.

Crucea lui Iisus Hristos semnifica deplinatatea daruirii de Sine catre Dumnezeu in iubire sau realizarea libera a comuniunii desavarsite cu Dumnezeu. Iar Invierea lui Iisus Hristos semnifica daruirea deplina si libera a lui Dumnezeu Insusi lui Iisus ca Om, intrucat El S-a facut ascultator de Dumnezeu pana la moarte pe Cruce, pentru a ridica si vindeca pe vechiul Adam cel neascultator de Dumnezeu. Invierea lui Hristos este si afirmarea cea mai puternica a libertatii omului in raport cu istoria care ucide si in raport cu legile biologice si cosmice ale stricaciunii sau descompunerii. Hristos Cel inviat este Omul liber de a trai vesnic si integral (suflet si trup) in comuniunea cereasca pe care a ales-o in mod liber in timpul vietii sale pamantesti.

Libertatea lui Hristos ca libertate de comuniune este izvorul de putere care intareste haric libertatea crestinului. In acest sens, intreaga viata a crestinului este o lupta cu egoismul, pentru a dobandi libertatea duhovniceasca de-a implini porunca iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele, chiar si in mijlocul unor dificultati.

Deci, Evanghelia de astazi este un indemn la eliberarea de sub povara grijilor egoiste inrobitoare de suflet, pentru a spori in iubirea duhovniceasca.

Prima invatatura duhovniceasca practica a acestei Evanghelii in perioada Postului Nasterii Domnului este chemarea de a ne curati sau elibera de pacate si patimi egoiste prin Taina Pocaintei (Spovedaniei) si a ne impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, cu iubirea Sa smerita si milostiva, care aduce omului sanatate si mantuire, trezvie sufletului, sfintire simturilor, pace si bucurie cereasca.

A doua invatatura o reprezinta indemnul de-a fi milostivi si darnici, precum este Stapanul Care invita la cina pe cei saraci, bolnavi, calatori, singuri si intristati, dobandind astfel bucuria harului primit de la Dumnezeu Cel milostiv. Amin.
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane