joi, 12 iulie 2018

Petru Vameşul

Viaţa Sfîntului Petru, care mai înainte a fost vameş
În părţile Africii era un vameş, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodată nu miluia pe săraci, nici nu se mai gîndea la moarte, nu mergea nici la bisericile lui Dumnezeu şi îşi astupa urechile sale de la cei care cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni, Dumnezeu, Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci se îngrijeşte de mîntuirea tuturor, şi cu judecăţile care ştie mîntuieşte pe fiecare, Acela, şi cu Petru acesta a făcut după bunătatea sa, şi a mîntuit pe el cu un chip ca acesta: Într-o vreme săracii şi scăpătaţii şezînd la uliţe, începu a lăuda casele milostivitorilor, şi a se ruga lui Dumnezeu pentru dînşii, iar pe cei nemilostivi îi ocărau.
Deci, a ajuns cuvîntul şi pînă la acest Petru, căruia îi ziceau că este cu totul nemilostiv. Şi se întrebau unul pe altul dacă luat-a cineva cîndva din casa lui Petru ceva milostenie, zicînd toţi că nimeni n-a luat de la dînsul ceva. S-a sculat apoi un sărac şi a zis: "Ce-mi veţi da mie dacă eu voi merge acum şi voi scoate de la dînsul milostenie?" Şi făcură între dînşii rămăşag. Deci, mergînd săracul, a stat la poarta casei lui Petru. Ieşind Petru din casă şi ducînd slugile un catîr încărcat de pîine la casa vameşului, săracul, cel ce făcuse rămăşag cu tovarăşii săi, i s-a închinat lui şi a început a cere milostenie întradins, plîngîndu-se. Iar el, neaflînd piatră, a apucat o pîine şi a aruncat în cel sărac, l-a lovit în obraz şi s-a dus. Iar săracul, apucînd pîinea, a mers la tovarăşii săi, zicîndu-le că din înseşi mîinile lui Petru a luat pîinea aceea. Şi a lăudat pe Dumnezeu că Petru vameşul este milostiv.
După două zile s-a îmbolnăvit vameşul şi, fiind aproape să moară, s-a văzut pe sine în vedenie că era cercetat la oarecare judecată şi punîndu-se faptele lui în cumpănă, de o parte a cumpenelor stau nişte arapi puturoşi şi mîrşavi, iar de altă parte a cumpenelor stau nişte bărbaţi foarte luminoşi la chip. Deci, arapii aducînd toate faptele cele rele pe care Petru vameşul, din tinereţe, în toată viaţa sa, le făcuse, le puneau în cumpănă, iar bărbaţii cei purtători de lumină nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, pe care să le pună de partea cumpenei lor, împotriva lucrurilor lui celor rele care erau aduse de diavoli. Şedeau întristaţi şi, nepri-cepîndu-se, unul către altul zicea: "Noi, dar, nu avem nimic aici". Atunci a răspuns unul dintre dînşii: "Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pîine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, şi aceea încă fără de voie". Deci puseră pîinea aceea de partea aceea a cumpenii şi îndată a tras cumpăna mai mult decît cea dintîi. Atunci ziseră către vameş acei bărbaţi frumoşi la chip: "Mergi, sărace Petre, şi mai adaugă la pîinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mîrşavi şi să te ducă în chinul cel veşnic".
Venindu-şi apoi în sine Petru cugeta la cele ce văzuse, şi a cunoscut că vedenia nu era nălucire, ci era adevărată, pentru că a văzut toate păcatele cele făcute din tinereţe, pe care acum le şi uitase; pe toate acelea, adunîndu-le, arapii le-au pus în cumpănă. Şi zicea în sine, minunîndu-se, Petru: "Dacă o pîine, pe care am aruncat-o în faţa săracului, mi-a ajutat mie atît de mult încît nu m-au luat pe mine diavolii, cu cît mai mult milostenia cea multă, făcută cu blîndeţe şi cu osîrdie, va ajuta acelora care, fără cruţare, îşi împart bogăţiile lor la săraci?" Şi de atunci s-a făcut foarte milostiv, încît nici pe sine singur n-a vrut să se cruţe. Mergînd odată el la vamă, l-a întîmpinat un corăbier gol, care sărăcise din înecarea corăbiei. Acela, căzînd la picioarele lui, cerea să-i dea şi lui o haină cu care să-şi acopere goliciunea trupului. Iar Petru, dezbrăcînd de pe sine haina cea de deasupra, bună, de mult preţ, i-a dat-o lui. Iar corăbierul, ruşinîndu-se a umbla într-o haină ca aceea, aşa de preţioasă, a dat-o la un neguţător să o vîndă. Deci, s-a întîmplat că Petru, întorcîndu-se de la vama sa, a văzut haina aceea spînzurată în tîrg, la vînzare. De aceea s-a mîhnit foarte şi, mergînd în casa sa, n-a gustat hrană de mîhnire, ci a încuiat uşa cămării sale şi, plîngînd şi tînguindu-se, gîndea întru sine zicînd: "N-a primit Dumnezeu milostenia mea, n-am fost vrednic ca să aibă săracul pome-nirea mea". Aşa, mîhnindu-se şi suspinînd, a adormit puţin şi, iată, a văzut pe cineva frumos la chip şi strălucind mai mult decît soarele şi avînd pe capul său o cruce era îmbrăcat în acea haină, pe care el o dăduse corăbierului celui sărac.
Şi l-a auzit pe el, zicînd către dînsul: "Ce plîngi, întristîndu-te, frate Petre ?" Iar el a răspuns: "Cum să nu plîng, stăpînul meu, că pe cele ce le dau săracilor din acelea ce mi-ai dat mie, ei iarăşi le vînd în tîrg?" Atunci, i-a zis lui Cel ce i se arătase: "Oare cunoşti haina aceasta pe care Eu o port?" Iar vameşul i-a răspuns: "Aşa, stăpîne, o cunosc că era a mea, cea cu care am îmbrăcat pe cel gol". I-a zis lui Cel ce i se arătase: "Nu te mîhni, dar, iată, de cînd ai dat-o săracului Eu am luat-o şi o port, precum Mă vezi, şi laud schimbarea ta cea bună, că M-ai îmbrăcat pe Mine, cel pierit de frig".
Apoi, deşteptîndu-se din somn vameşul, s-a mirat şi a început a ferici pe cei săraci şi a zis în sine: "Dacă săracii sînt Hristos, viu este Domnul, că nu voi muri pînă ce nu voi fi şi eu ca unul dintr-înşii". Deci îndată şi-a împărţit toate averile sale la săraci şi pe robii pe care-i avea i-a slobozit. Oprindu-şi un rob, i-a zis lui: "O taină am să-ţi spun ţie, pe care să o păzeşti şi să o asculţi, pentru că de nu mă vei asculta pe mine şi de nu vei păzi aşezămîntul meu, apoi să ştii că la păgîni te voi vinde pe tine". Iar robul i-a zis lui: "Toate cele ce-mi vei porunci stăpîne, dator sînt să le fac". Şi Petru i-a zis lui: "Să mergem în sfînta cetate, ca să ne închinăm Mor-mîntului celui făcător de viaţă al lui Hristos şi acolo să mă vinzi pe mine la cineva din creştini şi preţul meu să-l dai săracilor şi tu singur slobod vei fi". Iar sluga aceea, mirîndu-se de o ciudată soco-teală ca aceea a stăpînului său, n-a vrut să-l asculte şi i-a zis: "A merge cu tine în sfînta cetate sînt dator, ca o slugă a ta, iar a te vinde pe tine, stăpînul meu, să nu fie aceea, că nu o voi face aceasta nicidecum".
Şi i-a zis Petru, iarăşi, lui: "De nu mă vei vinde pe mine, apoi eu te voi vinde pe tine la păgîni, precum mai înainte ţi-am zis ţie". Şi au mers la Ierusalim.
Apoi, închinîndu-se la sfintele locuri, a zis iar către slugă: "Vinde-mă pe mine, că de nu mă vei vinde tu, apoi eu te voi vinde la barbari, în robie rea". Deci, sluga, văzînd gîndul cel neschimbat al stăpînului său, l-a ascultat. Găsind pe un cunoscut al său, om temător de Dumnezeu, făuritor de argint cu meşteşugul, anume Zoil, i-a zis: "Ascultă-mă, frate Zoile, cumpără de la mine un rob bun". Iar argintarul i-a zis lui: "Frate, să mă crezi că am sărăcit, şi nu am ce să dau pentru dînsul". Zis-a lui iar sluga vameşului: "Să iei împrumut de la cineva bani şi să-l cumperi că este foarte bun, şi te va binecuvînta Dumnezeu pentru dînsul". Apoi, crezînd Zoil cuvintele lui, a luat de la oarecare prieten treizeci de bani de aur şi a cumpărat cu ei pe Petru de la sluga lui, neştiind taina aceasta, cum că Petru este stăpîn al slugii sale.
Deci, sluga aceea, luînd preţul pentru stăpînul său, s-a dus la Constantinopol, nespunînd la nimeni ceea ce făcuse şi preţul acela l-a împărţit la săraci. Iar Petru slujea la Zoil, lucrînd acel lucru la care nu se obişnuise mai înainte; uneori slujea făcînd bucătăria, alteori curăţind gunoiul din casa lui Zoil, iar alteori în grădină, săpînd pămîntul şi cu alte slujbe şi pătimiri muncindu-şi trupul, se smerea fără măsură. Iar Zoil, văzînd că s-a binecuvîntat casa lui pentru Petru, precum altă dată casa lui Pentefri pentru Iosif, şi bogăţia i se înmulţise, l-a iubit pe Petru şi se ruşina văzîndu-i sme-renia cea nemăsurată. Odată i-a zis lui: "Frate Petre, voi să te slo-bozesc de acum pe tine şi de aici înainte ca pe un frate să te am". Iar el n-a vrut să fie slobod, ci ca un rob voia să-i slujească lui. Şi puteai de multe ori să-l vezi pe el batjocorit de celelalte slugi, iar uneori chiar bătut şi în multe feluri mîhnit. El însă răbda toate acestea tăcînd. Într-o noapte, Petru a văzut în vis în chip de soare pe Acela Care i se arătase lui în Africa purtînd haina lui. Acela ţinea treizeci de monezi de aur în mîinile sale, şi a zis către dînsul: "Să nu te mîhneşti, frate Petre, că eu ţi-am luat preţul, ci să rabzi pînă la vremea aceea ce cunoscut vei fi!".
Iar după cîţiva ani au mers din părţile Africii nişte vînzători de argint la locuri să se închine, şi i-a chemat pe dînşii Zoil, stăpînul lui Petru, în casa sa la ospăţ. Şi cînd ospătau ei, au început oaspeţii a cunoaşte pe Petru, şi unul altuia zicea: "Cît de mult seamănă omul acesta cu Petru Vameşul". Iar Petru, înţelegîndu-i, îşi ascundea faţa despre dînşii, ca să nu fie cu totul cunoscut.
Însă ei îl cunoscură bine pe el, şi începură a zice către cel ce-i chemase pe ei: "Domnule, Zoile, avem să-ţi spunem ţie un lucru: să ştii că mare om ai în casa ta slujindu-ţi ţie, că cu adevărat Petru este acesta, care cîndva mare putere avea în Africa şi pe cei mulţi robi ai săi i-a făcut liberi. Sculîndu-ne, să-l luăm pe el, că s-a supărat foarte dregătorul nostru pentru dînsul, şi se mîhneşte de el".
Iar Petru, stînd afară, a auzit aceste cuvinte ale lor şi, lăsînd jos vasul pe care îl ducea, a alergat la poarta curţii, vrînd să fugă; dar portarul curţii aceleia era mut şi surd din naşterea sa, el numai prin semn deschidea şi închidea poarta. Grăbindu-se să iasă, robul lui Dumnezeu, Petru, a zis mutului: "Ţie îţi grăiesc, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, deschide uşa degrab". Iar mutul a grăit: "Da, stăpîne, voi deschide degrab!". Şi îndată i-a deschis lui şi a ieşit. Deci, venind mutul la stăpînul său a grăit înaintea tuturor şi toţi din casa lui s-au mirat că l-au văzut pe el grăind.
Apoi, sculîndu-se, îl căutară pe Petru, dar nu l-au găsit. Şi le zicea mutul: "Vedeţi, doar n-a fugit, că mare rob al lui Dumnezeu este, că la venirea nopţii mi-a zis mie aşa: "Întru numele Domnului Iisus Hristos, ţie îţi zic, deschide-mi". Şi îndată am văzut din gura lui ieşind o văpaie care s-a atins de gura mea şi am grăit.
Sculîndu-se, toţi au alergat în urma lui, dar nu l-au ajuns, şi pretutindenea căutîndu-l cu de-amăruntul nu l-au aflat.
Atunci au făcut pentru dînsul plîngere mare, că nu au ştiut că este unul ca acela rob al lui Dumnezeu. Şi proslăviră pe Dumnezeul Cel ce are mulţi plăcuţi ascunşi ai săi.
iar el, fugind de mărire omenească, se ascundea prin neştiute locuri pînă la mutarea sa către Dumnezeu, căruia se cuvine mărire în veci.

marți, 26 iunie 2018

Viaţa Cuviosului David din Tesalonic


Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pămîntesc şi omul cel ceresc, s-a născut şi a crescut în strălucita şi marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească, lepădîndu-se de lume şi de cele din lume. A părăsit prietenii şi rudeniile, cinstea şi slava cea vremelnică, banii, averile şi orice altă norocire vremelnică, dar încă şi sufletul său, după porunca Evangheliei, şi a urmat Stăpînului, luînd crucea din tinereţe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci, şi-a tăiat perii capului, călugărindu-se, şi a rămas în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Teodor şi Mercurie, care se numea Cunuliaton.

Acolo a petrecut în linişte, nevoindu-se mai presus de om şi păzind toată fapta bună cu multă sîrguinţă. Lui îi plăceau îndeosebi înfrînarea şi smerenia decît celelalte, ştiind bine, că săturarea pîntecelui goneşte privegherea şi întreaga înţelepciune, iar slava deşartă prăpădeşte toate faptele bune în chip desăvîrşit. Pentru aceasta se sîrguia să cîştige smerita cugetare ca un înţelept. Citind dumnezeieştile Scripturi ziua şi noaptea, se minuna de faptele bune ale sfinţilor mai dinainte de Lege şi după Lege, cum i-a slăvit Dumnezeu pe dînşii, pentru că I-au slujit şi I-au bineplăcut, cum se cuvine. Adică, pe Abel l-a făcut minunat pentru jertfă, pe Avraam pentru credinţă, pe Iosif pentru înţelepciune, pe Iov pentru răbdare, pe Moise l-a arătat puitor de lege, pe Daniil şi pe cei trei tineri i-a păzit nevătămaţi de foc şi de lei.

Cuviosul David, socotind petrecerea acestora, se sîrguia cu tot sufletul a le urma cu toată puterea, ca să se facă împreună cu dînşii moştenitor în împărăţia cerească. Citind şi vieţile cuvioşilor care s-au pustnicit după întruparea Mîntuitorului şi au săvîrşit atîtea minunate nevoinţe şi vitejii, se înspăimînta şi mai ales de Simeon din minunatul munte şi de cel de un nume cu dînsul, de Daniil şi de Patapie, stîlpnicii, care şi-au petrecut viaţa, fără acoperămînt, muncindu-se de vînturi, de ploi şi zăpezi. Vieţile acestora citindu-le, plîngea şi se umilea atîta, încît a luat hotărîre să petreacă cu aceeaşi strîmtoare, cîtă vreme va putea pururea pomenitul, ca astfel să afle lărgime după moarte.

Într-o zi s-a înfierbîntat atît de tare şi s-a umplut inima lui, încît, suindu-se într-un migdal, care era în partea dreaptă a bisericii, s-a aşezat pe o cracă a copacului, pe care şi-a făcut un pat mic, cum a putut; şi acolo se pustnicea cu îngrădire şi cu minunată răbdare, muncindu-se de vînturi, de ploi şi zăpezi, arzîndu-se de căldura soarelui din timpul verii şi de alte strîmtorări chinuindu-se cumplit. O, ce îngăduire şi ce răbdare minunată a mult pătimitorului mucenic! Cum răbda el atîta pătimire rea! Ceilalţi stîlpnici, aveau cel puţin întărire, căci stîlpii erau zidiţi şi stătea; iar cînd dormea, ori îşi făcea altă trebuinţă de care avea nevoie, erau nemişcaţi. Dar acest diamant se mişca totdeauna pe lîngă copac şi nu avea odihnă niciodată, muncindu-se de ploi, de vînturi şi chinuindu-se cumplit de zăduf.

Astfel pătimind cel cu sufletul răbdător nu s-a lenevit cîtuşi de puţin, nu s-a împuţinat cu sufletul şi nu s-a trîndăvit; iar faţa lui de înger nu s-a schimbat, nici s-a prefăcut, ci era frumoasă ca un trandafir. Cu adevărat în acest fericit s-a împlinit proorocescul cuvînt. Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul din Liban se va înmulţi. El a înflorit cu faptele şi ca finicul, dînd rod primit lui Dumnezeu, mai dulce şi mai mirositor decît migdalul şi finicul. Avea şi cîţiva ucenici evlavioşi şi iubitori de Hristos, ostenindu-se şi trudindu-se împreună cu dînsul. Aceia de multe ori îl rugau să se dea jos din copac, să-i zidească o chilie unde îi va plăcea, ca să-i păstorească la păşune mîntuitoare. Iar el le răspundea, zicînd: "Fraţilor şi fiii mei, eu sînt om păcătos şi nevrednic, dar Stăpînul Hristos, Păstorul cel bun, Care îşi pune sufletul pentru oi, Acela, ca un bun ce este, să vă păzească de bîntuielile diavolului şi să mă învrednicească Împărăţiei Sale cele veşnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, că nu mă cobor din acest copac, pînă ce se vor sfîrşi trei ani, şi atunci numai cu porunca Lui; că fără de voie nu mă pogor nicidecum de aici". Atunci ei, văzînd neschimbarea voinţei lui, nu l-au mai supărat pentru această pricină.

Cînd s-au împlinit trei ani, îngerul Domnului s-a arătat către dînsul şi i-a zis: "Davide, Domnul a ascultat rugăciunea ta, şi-ţi dă darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adică să fii smerit cugetător, să te temi de El şi să-L cinsteşti cu evlavie cuviincioasă; de aceea, pogoară-te din copac şi linişteşte-te într-o chilie, binecuvîntînd pe Dumnezeu, pînă vei sfîrşi şi altă iconomie; după aceea vei afla odihnă de ostenelile trupeşti şi sufleteşti". Cît timp a vorbit îngerul cu dînsul, cuviosul a ascultat cu frică şi cu cutremur; iar după aceea, îngerul făcîndu-se nevăzut, cuviosul mulţumea lui Dumnezeu, zicînd "Bine este cuvîntat Dumnezeu, Care a primit rugă-ciunea mea şi m-a miluit!"

Atunci, chemînd pe ucenicii săi, le-a arătat vedenia şi le-a spus să-i zidească o chilie după stăpîneasca poruncă; iar ei au făcut cu sîrguinţă după cum li se poruncise, înştiinţînd despre aceasta pe prea sfinţitul arhiepiscop Dorotei. Acesta, luînd pe cei mai cucernici clerici, bucurîndu-se şi suindu-se la Cuviosul David, l-au sărutat şi l-au dat jos din copac cu multă cucernicie şi, slujind, l-au dus în chilia lui, săvîrşind mare prăznuire. După aceea, ei s-au întors, veselindu-se; iar cuviosul a rămas în chilie liniştindu-se şi binecu-vîntînd neîncetat pe Dumnezeu, care i-a dăruit atîta dar, încît gonea diavolii, lumina orbii şi orice boală nelecuită o tămăduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două sau trei spre încredinţarea celorlalte, precum leul se cunoaşte după unghii şi ţesătura după margine.

Un tînăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului şi stînd afară la uşă, striga: "Eliberează-mă, Davide, rob al veşnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta şi mă arde pe mine". Atunci cuviosul, întinzînd mîna prin fereastra sa, a zis, apucîndu-l pe tînăr: "Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îţi porunceşte ţie, duh necurat, să ieşi din zidirea Lui". Acestea zicînd, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci şi îndată a ieşit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Cei de faţă, văzînd o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăveşte pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultaţi şi o altă minune, tot asemenea.

O femeie oarecare era cu totul oarbă. Auzind de faptele cele bune ale cuviosului şi minunatului David, a venit la el, fiind purtată de mînă; şi, mergînd la chilia lui, a căzut la pămînt afară de uşă, plîngînd şi zicînd cu smerenie acestea: "Robul lui Dumnezeu cel binecuvîntat, ajută-mi, urmînd bunătatea Stăpînului Hristos. Izbăveşte-mă de această muncă mult chinuitoare şi-mi dăruieşte lumina ochilor, cea de bucurie tuturor şi cu totul veselitoare".

Acestea şi multe altele zicînd, a plîns cu suspinuri şi cu lacrimi fierbinţi. Cuviosul, fiindu-i milă de chinuirea ei, ca un pătimitor şi milostiv ce era, a făcut mult timp rugăciune către Domnul. Apoi, i-a zis să se scoale de la pămînt, de unde zăcea plîngînd, şi să se apropie de fereastră. Atunci el şi-a întins mîna dreaptă şi, pecetluind ochii ei cu Sfînta Cruce, s-a rugat iarăşi către Domnul, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care Te-ai întrupat din pururea Fecioară Maria şi din Duhul Sfînt, ca să scoţi din întuneric pe om şi să-l aduci la lumina cea veşnică, iar pe orbul din naştere l-ai luminat; Însuţi şi acum, Stăpîne, luminează pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, că Tu eşti luminarea sufletelor noastre şi pe Tine Te slăvim totdeauna, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt". Astfel rugîndu-se, îndată s-au luminat ochii ca mai înainte şi vedea luminat şi curat, mulţumind cuviosului şi slăvind pe Dumnezeu.

Această mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toată cetatea îl avea întru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un înger dumnezeiesc. Iar dacă cineva avea oarecare neputinţă, venea la dînsul şi cum îşi apropia dreapta de bolnav, îndată fugea toată neputinţa şi se împrăştia, precum piere întunericul de lumină.

Deci, multe şi nenumărate minuni săvîrşind el, a fost slăvit şi cinstit foarte mult de oameni. Iar după cîţiva ani, murind Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care şi acesta era om îmbunătăţit. În acel timp se făceau în Tesalia mari pagube şi multă tulburare de către barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului să meargă la împărat sau să trimită pe un om oarecare îmbunătăţit, să-l roage să aleagă şi să hotărască la Tesalonic eparh, căci în Tesalonic se afla numai epitrop. Deci, Prea Sfinţitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului înaintea clericilor şi boierilor cetăţii, le-a zis să aleagă pe un om iscusit şi cuvîntăreţ, ca să-l trimită la împărat pentru această pricină.

Deci, adunîndu-se toţi cetăţenii în biserică, au strigat toţi, cu o împreună glăsuire, să trimită pe Cuviosul David, ca să se cucerească de dînsul dreptcredinciosul împărat, ca de un om îmbunătăţit şi sfînt. Aceasta s-a făcut cu iconomie de pronia dumnezeiască, ca să se împlinească mai înainte cuvîntul îngerului, care a zis cuviosului să se pogoare din copac, ca să se facă şi altă iconomie şi atunci să meargă către Domnul.

Arhiereul, luînd pe cei mai cucernici din clerici şi din mireni, s-a dus la cuviosul şi i-a vestit pricina, rugîndu-l să meargă la stăpînitor pentru cererea cea de sus. Cuviosul însă a spus că nu poate să meargă din pricina bătrîneţilor; apoi, văzînd că toţi îl sileau să meargă, a primit, ca să nu se facă neascultător arhiereului şi tuturor iubitorilor de Hristos. Aducîndu-şi aminte de grăirea de mai înainte a îngerului, a zis către arhiepiscop: "Stăpîne, sfinte, facă-se voia Domnului; să ştiţi că împăratul îmi va dărui cu ajutorul lui Dumnezeu cîte voi cere pentru rugăciunile voastre, dar pe David nu-l veţi mai vedea viu! Căci, întorcîndu-mă către voi de la împărăţie, cînd va lipsi încă o sută douăzeci şi şase de stadii să ajung la această săracă chilie a mea, atunci mă voi duce către Stăpînul meu". Arhiereul, socotind că aceasta o zice ca să nu-l silească să se ducă, îl sfătuia iarăşi, zicîndu-i: "Urmează pe Păstorul şi Învăţătorul nostru, Hristos, Care S-a omorît pentru noi ca un om; mori şi tu pentru poporul tău ca să iei de la oameni mulţumire, iar de la Stăpînul Hristos laudă şi slavă nemărginită, ca un următor al patimii Lui".

Atunci, ieşind din chilie, toţi i s-au închinat; căci faţa lui era cu totul minunată la vedere, perii capului său îi ajugeau pînă la brîu şi barba pînă la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos ca al lui Avraam. Deci fiecare, văzîndu-l, se minuna: Cuviosul David luînd pe doi ucenici ai săi, pe Teodor şi pe Dimitrie, bărbaţi cucernici şi îmbunătăţiţi, asemenea lui nu numai la suflet, ci şi la trup, s-a pogorît la malul cetăţii şi, coborînd în corabie, au plecat. Şi, ajungînd în Vizantia, s-a auzit vestea în toată cetatea despre venirea cuviosului.

Într-acea vreme era împărat stăpînitor dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci într-alt loc, iar împărăteasa Teodora a trimis nişte postelnici şi nişte purtători de suliţi şi l-au primit cu multă cinste şi evlavie. Ea, văzînd acea strălucită faţă de înger, cu nişte cărunteţe ca acelea, s-a minunat şi i s-a închinat cu multă osteneală, cerînd rugăciune şi binecuvîntare de la dînsul. Cuviosul s-a rugat pentru împărat, pentru dînsa şi pentru toată cetatea. Împărăteasa l-a primit cu atîta bucurie şi veselie, încît nu pot să povestesc mai pe larg cît de frumoasă primire i-a făcut pururea pomenita, socotind că a primit pe un înger al Domnului, iar nu pe un om. Împăratul întorcîndu-se, Augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicînd: "Stăpîne, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi şi a trimis la stăpînirea ta pe îngerul Său, care a venit de la Tesalonic şi mi s-a părut că văd în adevăr pe Avraam.

Deci, a doua zi, împăratul a poruncit să se adune toată suita. Cuviosul, venind înaintea împăratului, a pus în palmele sale cărbuni aprinşi şi tămîie; deci, a tămîiat pe împărat şi pe toată suita, fără a se vătăma de foc mîna lui cîtuşi de puţin, trecînd mai mult de un ceas pînă a tămîiat tot poporul. Văzînd acest lucru minunat, toţi s-au înspăimîntat; iar împăratul, sculîndu-se de pe scaun, l-a primit cu multă cucernicie. Deci, primind anaforele mitropoliei, dreptcredinciosul şi iubitorul de Hristos împărat, le-a ascultat pe toate. Şi a împlinit nu numai cele scrise în scrisori, ci şi altele cîte a cerut cuviosul prin grai, le-a săvîrşit cu toată osîrdia, le-a iscălit după rînduială cu slove roşii, le-a dat cuviosului cu mîna sa şi a zis: "Cinstite părinte, roagă-te pentru mine!"

Astfel, l-a eliberat cu multă cinste, precum se cuvenea. El a plecat la Tesalonic, însă n-a ajuns pînă la cetate, ci, cînd era în dreptul farului, a zis ucenicilor săi acestea: "Fiii mei, a sosit vremea sfîrşitului meu! Să îngropaţi moaştele mele în mănăstirea unde locuiam, şi să îngrijiţi de sufletele voastre, ca să aflaţi odihnă veşnică".

Zicînd acestea şi alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numeşte Emboli, şi de acolo se vedea mănăstirea lui, la care privind şi-a făcut cruce şi, sărutînd pe ucenici, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Atunci cînd a murit, era vînt groaznic, încît mai înainte corabia plutea în plin, dar, o, minune, corabia a stat multă vreme, cu tot vîntul, şi nu s-a clintit din loc cîtuşi de puţin. A venit şi miros de tămîie nepovestit şi se auzeau glasuri în văzduh care lăudau pe Domnul cu cîntări. Trecînd multă vreme, glasurile au încetat, apoi s-a pornit şi corabia. Dar nu s-a dus după obicei la mal, ci s-a îndreptat către partea despre apus a cetăţii, la locul unde păgînii aruncaseră mai înainte moaştele Sfinţilor Teodul şi Agatopod.

Atunci, auzindu-se de adormirea şi venirea cuviosului, a ieşit înaintea lui toată cetatea cu arhiepiscopul şi, purtînd cu multă evlavie sfintele lui moaşte, le-au dus în mănăstire şi le-au făcut o raclă de lemn în patru colţuri, în care le-au pus şi le-au îngropat cu cinste. Apoi a mutat eparhia acolo la Tesalonic, după porunca împărătească; iar pe cuviosul îl prăznuiau în tot anul în numita mănăstire. Trecînd o sută cincizeci de ani, era acolo egumen un om îmbunătăţit cu numele Dimitrie, care avea multă evlavie către cuviosul. Acela, avînd dor să ia o părticică din sfintele lui moaşte, ca să o aibă spre sfinţenie, a pus să sape mormîntul; dar îndată lespedea cea deasupra s-a crăpat în patru şi văzînd că sfîntul nu voieşte, s-a lăsat de lucru. Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a făcut asemenea egumen şi, mai pe urmă, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios şi avea multă evlavie către el. Acela de multe ori îl ruga, făcîndu-şi rugăciunea, să-l ierte, a lua o părticică din sfintele lui moaşte.

Adeverindu-se deplin de la Dumnezeu, că Cuviosul David a primit, a dezgropat mormîntul şi îndată a ieşit o minunată mireasmă şi, văzîndu-l întreg, n-a îndrăznit a lua vreo părticică dintr-însul, ci numai puţin peri din cap şi din barbă. Acei peri iubitori de Hristos îi păzeau şi îi sărutau în ziua sărbătorii lui, care se săvîrşea în ziua de 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o prăznuiesc în tot anul cu veselie, lăudînd pe cuviosul, spre slava Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh. Amin.

miercuri, 20 iunie 2018

Sfinți străromâni


Cei peste 100 de sfinți străromâni și români trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt pomeniți după cum urmează:

Ianuarie:

(10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calopodești;

Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă și Sfântul Munte Athos. S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău. Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești a fost trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 și este sărbătorit la 10 ianuarie în fiecare an.

(13) Sfinții Mucenici Emil și Stratonic;

Sfinții Martiri Ermil și Stratonic au trăit în secolul al IV-lea, în ținutul Iliricului, la Dunărea de Jos, pe vremea împăratului roman Liciniu. Pentru că nu au renunțat la religia creștină, aceștia au fost executați din ordinul împăratului, iar corpurile lor au fost aruncate în Dunăre.

(25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.

Sfântul Bretanion (sau Vetranion) a fost episcop de Tomis (Constanţa de astăzi), în Dobrogea, şi s-a făcut cunoscut mai ales datorită luptei sale împotriva ereziei ariene. Sfântul Bretanion s-a mutat către Domnul în jurul anului 380, fiind urmat în scaun de Fericitul Gherontie, care avea să fie unul dintre Sfinţii Părinţi de la al doilea Sinod a toată lumea din Constantinopol, din anul 381.

xxxxxx

Februarie:

(29) Sfinţii Cuvioși Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.

Sfinţii Ioan Casian şi Gherman s-au născut din părinţi străromâni în părţile Casimcei din nordul Dobrogei (pe atunci se numea Sciţia Mică) în preajma anului 360.

xxxxx

Martie:

(7) Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

(26) Sfinții Mucenici Montanus preotul şi soția sa Maxima;

Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima, daco-romani, care au pătimit în anul 304, din porunca guvernatorului Probus în timpul împăratului Dioclețian. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos, guvernatorul a încercat să-l înduplece pe Montanus prin soția sa, Maxima. Dar aceasta, la fel de puternică în credință, s-a alăturat soțului ei, primind amândoi mucenicia după ce au fost aruncați în apa Savei.

Sfinții 26 de Mucenici din Goția.

xxxxx

Aprilie:

(6) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium;

Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium și a fost judecat și condamnat la moarte de Probus, guvernatorul provinciei. Pentru credința sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în fața guvernatorului Probus, care i-a spus ceea ce se spunea fiecărui creștin în acea perioadă: fie își păstrează viața, ca păgân, fie va muri, ca alți creștini. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii.

(11) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului;

Sfântul Calinic s-a născut la Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin. Când avea vârsta de 20 de ani (1807), tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, şi-a îndreptat paşii către mănăstirea Cernica.

Sfântul Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani (1850-1866), după care, simţindu-se slăbit de bătrâneţe şi fiind bolnav, a venit iarăşi la mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se la Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868, în Sâmbăta cea Mare. A fost îngropat, după dorinţa sa, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, pe care a ctitorit-o. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română (1955)

(12) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău;

Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 334, într-un sat din ținuturile buzoiene, nu departe de râul Museos, numit astăzi Buzău. El a avut marea fericire să se nască dintr-o familie de părinți creștini care, deodată cu hrana trupească, i-au dat-o și pe cea sufletească, îndestulându-l cu cuvântul lui Dumnezeu, care a rodit însutit în inima lui, aprinsă din copilărie de dorul lui Hristos.

(14) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului;

Sfântul Pahomie s-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei-Năsăud. Fiind crescut de părinţi în frica lui Dumnezeu, a ajuns să fie cu adevărat iubitor de Hristos şi, din pricina prigonirii credinţei ortodoxe în Ardeal, a părăsit casa părintească şi a ajuns în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, unde a primit îngerescul chip al monahismului, fiind împodobit mai apoi şi cu harul preoţiei. Sfântul Ierarh Pahomie a fost trecut în rândul Sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14-15 noiembrie 2006. Prin vrerea lui Dumnezeu, la 9 septembrie 2013, au fost aflate moaştele Sfântului, în pronaos, răspândind din belşug bună mireasmă.

(20) Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului;

Sfântul Teotim s-a născut pe la jumătatea veacului al IV-lea în Dobrogea şi a vieţuit de tânăr în nevoinţă, rugăciune şi cercetarea Sfintelor Scripturi, dobândind şi o aleasă cultură clasică grecească în şcolile vremii. A urmat de tânăr calea vieţii monahale, probabil într-una dintre sihăstriile Casimcei dobrogene. Pentru sfinţenia şi înţelepciunea sa a fost ales episcop al Tomisului, după trecerea la cele veşnice a Fericitului episcop Gherontie, care luase parte la Sinodul al II-lea Ecumenic (Constantinopol, 381). Biserica Ortodoxă Română l-a înscris în calendarul bisericesc în anul 1992.

(24) Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei;

Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la Mănăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor şi unde şi-a agonisit un bun început de viaţă călugărească ortodoxă.

Sfântul Simion Ştefan, din botez Simion, după călugărie Ştefan, ieromonah în mănăstirea de la Alba Iulia, a ajuns pe scaunul vlădicesc în anul 1643, după Sfântul Ilie Iorest, în vremuri grele pentru Biserica dreptslăvitoare şi pentru credincioşii transilvăneni, aflaţi sub cârmuitori străini de neam şi de credinţă.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, în Ineul Transilvaniei, la începutul veacului al XVII-lea. A fost botezat cu numele Simeon.

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș

Sfântul Iosif al Maramureşului s-a născut într-un sat din părţile Năsăudului, dintr-o familie de oameni luminaţi şi curaţi la suflet, puternic înrădăcinaţi în credinţa ortodoxă. Învăţătura şi-a dobândit-o de la preoţii satelor, dar şi de la călugării din mănăstirile şi schiturile maramureşene, de care a fost povăţuit încă din copilărie. După slujirea în treapta preoţiei, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ţinutul Maramureşului.

Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin;

(25) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului;

Sfântul Cuvios Vasile s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, în anul 1692, în părţile Rusiei. Iubind din tinereţe pe Hristos, a părăsit lumea şi s-a nevoit destulă vreme în pustnicie, în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Moşenschi din preajma Kievului, vieţuind cu râvnă dumnezeiască şi cercetându-i adesea, pentru folos sufletesc, pe monahii rugători şi pe alţi pustnici încercaţi în lucrarea lăuntrică.

(26) Sfinții Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu și Tasie;

Ei au suferit moarte martirică în vremea împăratului Dioclețian, în cetatea Axiopolis de lângă Cernavodă, respectiv Durostorum. Din cei care au pătimit aici, Chiril, Chindeu și Tasie, ale căror nume sunt pomenite într-o inscripție descoperită în anul 1947, sunt cei mai cunoscuți.

(28) Sfinții Mucenici Maxim, Dada și Cvintilian din Ozovia

Din sinaxarul zilei de 28 aprilie, ziua pătimirii lor, aflăm că au fost pârâți de cineva că sunt creștini. Din ordinul guvernatorilor provinciei Moesia Inferior – Tavrinius și Gavinius – au fost arestați, legați în lanțuri și duși în cetatea Durostorum. Cei doi dregători le-au propus să se lepede de credința în Iisus Hristos și să aducă jertfe „mamei zeilor”, făgăduindu-le chiar că îi vor face preoți la un templu păgân închinat acesteia. În fața acestui refuz, dregătorii au poruncit să fie aruncați în închisoare. Apoi au fost supuşi chinurilor şi li s-a tăiat capul.

Mai:

xxxxx

(2) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului;

În anul 1634, când patriarhul Chirii Lucaris este trimis în exil, la Constantinopol este așezat, pentru puțină vreme, mitropoli­tul Atanasie al Tesalonicului. In cele din urmă, otomanii l-au silit să părăsească tronul patri­arhal. Nevoit să strângă miloste­nie pentru a plăti datoriile mi­tropoliei, a plecat spre Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Galați. Întorcându-se însă la Constantinopol, este reales patriarh în vara anului 1652. N-a păstorit însă decât puțină vreme, după care a fost nevoit să renunțe, din pricina potrivniciei turcilor otomani, și s-a întors la Galați.

(3) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici;

Sfântul Irodion s-a născut în anul 1821 la București, primind la botez numele de Ioan. A primit de mic o educație aleasă de la părinții săi, alături de bunele deprinderi creștine. Cuviosul Irodion și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos în ziua de 3 mai din anul 1900. La 10 aprilie 2009 au fost descoperite moaștele Cuviosului, care se află spre închinare în mănăstirea Lainici până astăzi.
Trecerea sa în rândul Sfinților a fost făcută de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2011.

(12) Sf. Mc. Ioan Valahul

Acest Sfânt Mucenic s-a născut în Ţara Românească, din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654).

În anul 1950 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca acest nou mucenic al lui Hristos să fie cinstit în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Generalizarea solemnă a cultului său, alături de al unor sfinți cu moaște aflate în țara noastră, a avut loc în octombrie 1955.

(15) Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei;

Sfântul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte).

Cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veșnice.

(16) Sfinții Cuvioşi Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei;

Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință și de liniște în care se retrăgeau cei mai aleși monahi putneni.

În data de 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea Schitului, în pronaosul vechii biserici s-au descoperit mormintele celor trei Cuvioși: Sila, Paisie și Natan, în care se aflau osemintele lor, galbene ca ceara și răspândind bună-mireasmă. În anii ce au urmat numeroase vindecări minunate s-au săvârșit la racla cu moaștele Cuvioșilor. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna și a 20 de ani de la resfințirea vechii biserici de la Sihăstria Putnei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea în rândul Sfinților a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, cu zi de prăznuire la 16 mai.

(27) Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul;

A trăit în secolele III-IV, fiind contemporan cu Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin. A primit mucenicia în vremea Marii Persecuții din vremea împăraților Dioclețian și Maximian, în anul 304, când a fost adus la judecată înaintea prefectului locului, pe nume Maxim.

Iunie:

xxxx

(2) Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;

Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în slăvita şi marea cetate Trapezunt, de lângă Marea Neagră. Tânărul Ioan, născut la sfârșitul secolului al XIII-lea, aprins fiind de râvna cea bună, se arătă doritor de învățătura cea hrănitoare pe care o primește din familie și de la preoții bisericilor din Trapezuntul natal. La vremea pătimirii sale se ocupa cu negustoria împreună cu tatăl său. În drum spre Cetatea Albă, stăpânul corabiei s-a pornit cu păgânească ură împotriva lui Ioan. Sosind la Cetatea Albă, cadiul l-a pârât pe Ioan mai-marelui cetății, un tătar de credință persană, cum că ar vrea să se lepede de Hristos și să se închine soarelui și idolilor păgânești. Au urmat chinuri grele, bătăi neînchipuite, pe care iubitorul de Dumnezeu le-a răbdat cu vitejie și statornicie în credință. După acestea, legat fiind de coada unui cal și târât prin cetate, și-a vărsat sângele pe ulițele cetății, primind batjocură și scuipări. Astfel, la numai treizeci de ani, tânărului Ioan, după ce i se taie capul pe care Însuși Hristos a așezat mărita cunună a muceniciei, se petrece din viața aceasta.

(4) Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel;

Ei sunt cuprinşi în numărul celor 36 de Mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul românesc, în străvechea cetate Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea, pe la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul celui de al IV-lea.

(15) Sfântul Mucenic Isihie;

(22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești;

Sfântul s-a născut în Bucureşti, în anul 1765, din părinţi cucernici şi iubitori de Dumnezeu, primind la botez numele de Gheorghe.

Pentru viaţa sa curată, pentru păstorirea sa cu vrednicie şi pentru nevoinţele sale pilduitoare, mitropolitul Grigorie Dascălul a fost trecut în rândul Sfinţilor din calendar, în anul 2005.

(24) Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana;

Sf. Ier. Niceta de Remesiana s-a născut în jurul anului 338, în cetatea Remesiana, din provincia Dacia Mediterranea, la sud de Dunăre (astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia), într-o familie de daco-romani creştini.

Sfântul Ierarh Niceta a adormit în Domnul puţin după anul 414, încheind o păstorire îndelungată şi bogată în roade duhovniceşti şi fiind cinstit pentru sfinţenia sa de cei care l-au cunoscut, ca şi de urmaşii lor. Chipul blând, înţelept şi smerit al ierarhului din Remesiana a rămas întipărit în inimile strămoşilor noştri daco-romani şi s-a transmis peste veacuri, fiind frumos zugrăvit şi în unele colinde. El este cinstit în mod deosebit de comunităţile româneşti din Serbia, ca un sfânt ocrotitor, întrucât el a vieţuit în vremea de formare a poporului român, întărind în dreapta credinţă pe strămoşii noştri.

(30) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț

În veacul al XIV-lea, s-a nevoit la Mănăstirea Râmeț, din Transilvania, un monah cu viață îmbunătățită, pe nume Ghelasie. Credincioșii din partea locului l-au cinstit pe acesta ca Sfânt, din neam în neam, până în zilele noastre, iar viețuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu mare evlavie sfintele moaște, știind că acestea dăruiesc minunate vindecări de boli și suferințe

Sfântul Ierarh Ghelasie a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, având zi de pomenire 30 iunie, iar moaștele sale se află acum în biserica nouă a Mănăstirii Râmeț, unde sunt cinstite cu evlavie de monahiile din obște și de credincioși.

Iulie:

xxx

(1) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți;

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți s-a născut în secolul al XIV-lea în orașul Rădăuți din părinți dreptmăritori creștini.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 canonizarea sfântului, fiind rânduită ca dată de prăznuire a acestuia ziua de 1 iulie. Moaștele Sfântului Ierarh Leontie, împreună cu cele ale Sfântului Teodosie de la Brazi, au fost puse într-o raclă și reașezate în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți.

(2) Sfântul Voievod Ștefan cel Mare;

Ştefan cel Mare a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şi tătari, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştii călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii. Ştefan cel Mare a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam.

De aceea trecerea lui în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie, anul mântuirii 1992, este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru biruinţa Crucii şi a iubirii lui Hristos pentru oameni.

(8) Sf Epictet preotul şi Astion monahul

Sfinții Epictet și Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, au pătimit în cetatea Halmyris, aproape de brațul Sfântul Gheorghe al Dunării.

Potrivit actului lor martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din sec XV, aflată în arhiva bisericii Mântuitorului din Utrecht, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian (284-305). Tot în legătură cu martiriul lor, se face pomenirea primului episcop al Tomisului, Evangelicus, care a venit la Halmyris în vremea aceea.

(18) Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum;

Sfântul mucenic a trăit în secolul al IV-lea în orașul Durostor, Silistra de astăzi, și a fost militar în armata romană, în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Măsurile luate de către împăratul Iulian au dus la nemulțumiri din partea creștinilor și la noi persecuții pornite împotriva lor. În aceste persecuții a suferit moarte martirică și Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor.

(21) Sfinţii Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia;

Cuviosul Rafael s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit mai ales în Moldova, ca unul dintre marii Sfinţi români, ale cărui sfinte moaşte le-a căutat, spre a le săruta, însuşi Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei.

Sfântul Partenie, părintele cel sfânt şi minunat, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulţi călugări cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre Sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul.

(26) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Acest Cuvios plăcut lui Dumnezeu s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a despărţit de toate plăcerile şi ispitele lumii deşarte şi s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit şi a deprins, de la părinţi îmbunătăţiţi, rânduiala vieţii monahale.

Cercetând credinţa ortodoxă, viaţa de aspră nevoinţă şi minunile Schimonahului Ioanichie, precum şi cinstirea de care se bucură în rândul credincioşilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea lui în rândul Sfinţilor români, cu zi de pomenire la 26 iulie.

xxxx

August:

(5) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ;

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La Botez a primit numele de Ilie, şi din pruncie s-a dovedit un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul Sfinţilor, la data de 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, fixându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.

(7) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;

Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu.

Credincioșii din Moldova au început să o socotească și să o cinstească drept sfântă îndată după adormirea ei în Domnul, mergând în pelerinaj la chilia ei din peștera de lângă Schitul Sihla. La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 7 august.

(11) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului;

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului -Sfântul Nifon s-a născut în Peloponez în prima jumătate a veacului al XV-lea, din părinţi străluciţi cu neamul, dar şi cu dreapta credinţă şi cu faptele bune, Manuel şi Maria, primind la botez numele de Nicolae.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rânduit ca sfintele moaşte ale Ierarhului să fie puse într-o raclă de argint, poleită cu aur şi pietre scumpe, şi să fie duse înapoi la Sfântul Munte. Însă, părinţii din acea mănăstire, văzând adânca evlavie a Voievodului, i-au dăruit capul Sfântului Nifon şi o mână. Deci, zidind Sfântul Voievod Neagoe Basarab biserică nouă la Curtea de Argeş, în anul 1517 a venit la sfinţire patriarhul Teolipt al Constantinopolului, săvârşind şi trecerea în rândul Sfinţilor a marelui ierarh Nifon. Moaştele lui au fost aşezate acolo, iar din anul 1949 se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

(16) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache;

Acest binecredincios şi iubitor de Hristos domnitor al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, s-a născut la anul 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar după mamă fiind nepot de soră al domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia oară, în întregime, Sfânta Scriptură în limba română.

(16) Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic;

Cuviosul Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni binecredincioși. Venind în Moldova împreună cu familia sa va intra în monahism încă din tinerețe alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Când Sfântul Paisie s-a mutat cu obștea la Mănăstirile Secu și Neamț, a venit și Cuviosul Iosif, care, la recomandarea starețului, a fost călugărit și hirotonit ieromonah. Cuviosul Părinte Iosif de la Văratec a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-7 martie 2008, iar proclamarea canonizării a avut loc în data de 5 iunie, la Mănăstirea Neamț.

(21) Sfântul Mucenic Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust;

Acești au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian. Persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor au fost pornite de către împărații romani, care considerau creștinismul ca un pericol pentru însăși existența statului roman păgân de atunci. Tuturor li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul 304, pentru că au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni.

(23) Sfântul Mucenic Lup;

Sfântul Mucenic Lup (sau Lupus) a trăit în smerenie la sfârșitul veacului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, unde a dus o viață apăsătoare de sclav. Localitatea Novae era așezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi orașul Sviștov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localității Zimnicea.

(30) Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Ierarh Varlaam s-a născut în jurul anului 1590 într-o familie de răzeşi din ţinutul Neamţului. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat limbile slavonă şi greacă. Pe acest loc, vornicul Nestor Ureche şi soţia sa, Mitrofana, au ctitorit în anul 1602 Mănăstirea Secu, în care era şi o şcoală. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam.

Pentru râvna sa întru apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul Sfinţilor din calendar pe învăţatul mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. Moaştele sale se găsesc acum aşezate în raclă, în biserica Mănăstirii Secu.

(30) Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului

Cuviosul Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului, cinstit la 30 august în Biserica Ortodoxă Română, s-a născut în ținutul Putnei (județul Vrancea de astăzi) în familia răzeșilor Gheorghe și Anastasia, rudă cu Sfântul Varlaam, viitorul Mitropolit al Moldovei. Acesta a fost canonizat în ședința Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 30 august.

xzxxx

Septembrie:

(1) Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul;

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 465. A intrat într-o mănăstire dobrogeană încă din copilărie, dar datorită formației sale duhovnicești și teologice deosebite, a fost chemat la Roma de Papa Ghelasie (492-496). Aici a fost închinoviat la Mănăstirea „Sfânta Anastasia”, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare.Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 8 iulie 2008 l-a trecut în rândul Sfinților cu data de prăznuire 1 septembrie. Cea mai importantă realizarea a Sfântului Dionisie Exiguul este datarea cronologiei creștine începând cu Nașterea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.

(3) Sfinții Cuvioși Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara;

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie, de la Mănăstirea Stânişoara, având ca zi de prăznuire data de 3 septembrie.

În munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, s-au nevoit mulţi sihastri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaş de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât şi după aceea. Dintre ei cunoaştem cu numele pe Cuvioşii Neofit şi Meletie. Ei au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânişoara.

(7) Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați;

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, în timpul evlaviosului domnitor Alexandru cel Bun (1400-1432). Sfântul Cuvios Părinte Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, în Ţara de Sus a Moldovei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe Cuvioşii Simeon şi Amfilohie la data de 7 martie 2008, rânduindu-le ca zi de pomenire 7 septembrie.

(9) Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona; Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău;

Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ţinuturilor botoşănene, s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, într-o familie nobilă, ajungând să fie guvernator al unui ţinut. Dorind viaţa pustnicească şi aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, cinstea rangului şi patria sa, în jurul anului 1749, venind în ţinuturile Moldovei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2005.

Sfântul Cuvios Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din satul Mesteacăn, din ţinutul Neamţului. A fost trecut în rândul Sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având zi de pomenire la 9 septembrie.

(13) Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop;

Cuviosul Ioan s-a născut spre sfârșitul veacului al XV-lea, în satul Silvașul de Sus, din apropierea orașelor Hațeg și Hunedoara. El își însoțea părinții la lucrul câmpului unde, treptat, a început să înțeleagă, din contemplarea naturii, înțelepciunea și atotputernicia Ziditorului tuturor. Credința i-a sporit prin învățăturile primite de la părinții săi dreptcredincioși și prin rugăciunile făcute în biserica satului, dar și în singurătate.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 19 iunie 1992 a trecut în rândul Sfinților din calendar pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, având zi de prăznuire data de 13 septembrie a fiecărui an.

Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian;

(15) Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului;

Acest ierarh sfânt şi purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia, într-o familie de creştini vlahi. Din botez se numea Iacob. Rămânând orfan de tată, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte. Când avea 15 ani, tânărul Iacob este chemat de Hristos la sfânta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului, din Ohrida.

În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou s-a retras la Mănăstirea Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 şi-a dat sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.

(15) Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul

Sfântul Mare Mucenic Nichita numit şi „Gotul” sau „Romanul“ s-a născut şi a crescut în Dacia, la nordul Dunării, ţară pe care atunci, în veacul al IV-lea, o stăpâneau goţii. Sfântul Nichita era urmaşul unor creştini luaţi robi din Imperiul roman de către goţi. El a fost botezat de Fericitul Teofil, episcopul Goţiei, care a participat la întâiul Sinod din Niceea, din anul 325, întărind dogmele sfintei credinţe ortodoxe.

(22) Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi;

Sfântul Ierarh Teodosie s-a născut în ținutul Vrancei, în prima jumătate a veacului al XVII-lea și, iubind din tinerețe viața călugărească, s-a lepădat de lume și a primit sfântul chip îngeresc la Schitul Brazi.

Viața Sfințitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte locașuri și pentru cinstirea celor sfinte, smerenia sa adâncă, dragostea pentru buna rânduială și chivernisire a obștilor monahale, grija părintească față de păstoriții săi, răbdarea tuturor suferințelor și prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum și lucrarea lui, încununată de jertfa martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptslăvitorii creștini, fiind canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2003, cu data de prăznuire în 22 septembrie.

(26) Sfântul Voievod Neagoe Basarab;

Fericitul Voievod Neagoe Basarab a fost vlăstar domnesc, născut într-o familie evlavioasă. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa, temătoare de Dumnezeu, era din familia Craioveştilor.

Sfântul Neagoe a rămas în amintirea poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin scrierea sa, intitulată Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Ea este un ,,testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic” şi, în acelaşi timp, o adevărată culegere de sfaturi creştine, scripturistice şi patristice.

(27) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești.

Acest ales al lui Dumnezeu s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi) pe la anii 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind numele de botez Andrei.

În anul 1992, mitropolitul Antim Ivireanul să fie trecut în calendar, ca Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic, rânduindu-se ca zi de pomenire 27 septembrie. Canonizarea acestui mare ierarh a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din data de 19-20 iunie 1992. Proclamarea solemnă s-a făcut la data de 27 septembrie 1992, ziua prăznuirii sale.

Octombrie:

(1) Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani;

Sfânt Cuvios Iosif de la Bisericani s-a născut în secolul al XV-lea în ținutul Neamț. A intrat în obștea Mănăstirii Bistrița. S-a retras într-o peșteră din pustia de pe Valea Iordanului, întemeind prima mănăstire românească cunoscută în Țara Sfânta.

Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani a trăit în secolul al XVII-lea, fiind originar de pe Valea Bistriței. A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Bisericani și a petrecut 60 de ani din viață în aspre nevoințe într-o peșteră greu accesibilă din apropierea chinoviei sale.

(5) Sfinții Cuvioși Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu;

Sfinţii Cuvioşi pustnici Daniil şi Misail s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.

(14) Sfânta Cuvioasă Parascheva;

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea.

Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Astăzi, moaştele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi.

(21) Sfinții Cuvioși Mărturisitori: Visarion, Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea; Sfinții Preoți Mărturisitori: Ioan de la Galeș și Moise Măcinic din Sibiel;
Pentru mărturia lor ortodoxă și moartea lor martirică, acești cinci Mărturisitori din Ardeal sunt cinstiți ca Sfinți de către obștea credincioșilor de pretutindeni și mai cu seamă de cei din mijlocul cărora s-au ridicat, fiind pomeniți de Biserica Ortodoxă Română în data de 21 octombrie.

(27) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor;

Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori. Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul Bucureștilor. Din 1774, de când sfintele sale moaște străjuiesc cetatea lui Bucur de pe Dealul Patriarhiei, pelerini de pretutindeni, nu doar din țara noastră, vin și i se închină. Dacă în timpul unei zile obișnuite trec prin fața raclei câteva sute de persoane, în pelerinajul organizat cu ocazia prăznuirii sale, sfintele sale moaștele îi sunt venerate de mai mult de jumătate de milion de pelerini. Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, datorită patriarhului Justinian Marina, cultul său a fost generalizat în toată țara.

(28) Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti – S-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea.

Sfântul Iachint a fost unul dintre cei mai străluciţi mitropoliţi care a sfârşit şirul ierarhilor ce au păstorit de-a lungul veacurilor creştine la Vicina, în Dobrogea. În această parte de ţară, locuită de strămoşii noştri geto-daci, s-a păstrat credinţa adevărată în Mântuitorul Hristos şi s-a trăit după cuvântul Evangheliei propovăduit aici de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. În vremea păstoririi la Vicina, Sfântul Iachint a purtat grijă de eparhia sa, de preoţi, de credincioşi şi de monahi, dar s-a luptat cu mari încercări din pricina năvălirii tătarilor, apoi şi a genovezilor asupra acestor locuri. Sfântul Iachint a fost chemat în mai multe rânduri şi în Ţara Românească, pentru binecuvântarea credincioşilor creştini ortodocşi de pe aceste plaiuri.

xxxx

Noiembrie:

(9) Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat;

(12) Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu;

Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, fac parte din grupa martirilor mărturisitori pentru credința strămoșească în Transilvania, în perioada când aceasta se afla sub stăpânire habsburgică.

Canonizarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 22-24 octombrie 2007, cu ziua de pomenire la 12 noiembrie.

(15) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț;

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoţească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Tatăl său se numea Ioan şi era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Fiind cinstit ca sfânt, încă din viaţă, ucenicii săi i-au săvârşit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum şi în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Ţările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia şi Ucraina.

(20) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul;

Sfântul Grigorie Decapolitul se numără în rândul iubitorilor de Hristos care au mărturisit credința cea adevărată în secolele VIII-IX. Întreaga viață a închinat-o lui Dumnezeu, luptând împotriva celor care defăimau sfintele icoane. A trecut la cele veșnice la 20 noiembrie 842, sfintele sale moaște găsindu-se astăzi spre închinare în mănăstirea vâlceană Bistrița, unde au fost aduse de Banul Barbu I Craiovescu.

Sfântul Mucenic Dasie;

A fost soldat creștin străromân în Legiunea XI Claudia a armatei romane, cantonat în orașul Axiopolis (lângă Cernavodă), pe malul drept al Dunării. Numele Dasius este de origine geto-dacică și înseamnă „miel”. A suferit moarte martirică în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305).

(23) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii;

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii s-a născut în anul 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă, mergând de mic la sfânta biserică. La vârsta de 20 de ani, îndeletnicindu-se cu negoţul, a venit în Ţara Românească şi s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea, unde şi-a întemeiat familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredinţat slujirii preoţeşti. Sfântul Antonie a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. La vârsta de 64 de ani s-a retras la Mănăstirea Sărăcineşti.

(30) Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României;

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit duminică, 30 noiembrie, în Biserica Ortodoxă. La noi în țară, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român, motiv pentru care numeroase biserici de mir și mănăstiri l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase și culturale.

(30) Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Sfântul Ierarh Andrei s-a născut din părinți temători de Dumnezeu, ai căror strămoși erau „vlahi” sau „aromâni”, viețuitori în Balcani, care, din cauza stăpânirii turcești, în veacul al XVIII-lea, s-au refugiat în câteva țări creștine, din Imperiul Austriac.

Mitropolitul Andrei a fost un adevărat „ctitor” al învățământului și culturii românești din Ardeal. El a reorganizat vechea școală teologică de la Sibiu ca un Institut teologic-pedagogic, cu două „secțiuni”, în care se pregăteau viitorii preoți, dar și învățătorii celor aproximativ 800 de școli primare din Ardeal, îndrumate de Biserică (mai mult de jumătate fiind înființate în timpul lui). Tot el a întemeiat Gimnaziul cu opt clase din Brașov (actualul Colegiu „Andrei Șaguna”), un Gimnaziu la Brad, în județul Hunedoara, o școală „reală-comercială” în Brașov, a inițiat cursuri pentru neștiutorii de carte în fiecare parohie.

xxxx

Decembrie:

(3) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica;

Sfântul s-a născut în anul 1730, într-o familie de binecredincioși ardeleni din Săliștea Sibiului. La 21 octombrie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea cuviosului stareț Gheorghe, iar proclamarea canonizării a avut loc la Mănăstirea Cernica la 3 decembrie 2005.

(5) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș;

Mărturiile documentare arată că Sfânta Filoteia s-a născut în jurul anului 1206, într-o suburbie din Cetatea Târnovo, în sudul Dunării, din părinți creștini, care se ocupau cu munca la câmp. Numele său – Filoteea – alcătuit din două cuvinte grecești: „fileo” – a iubi, și „Teos”, care înseamnă Dumnezeu, deci „iubitoare de Dumnezeu”, îi fusese dat de episcopul locului, care o și botezase la începutul anului 1207, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Târnovo.

(13) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei;

În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 2005 s-a hotărât canonizarea unui mare ierarh moldovean secolul al XVII-lea: Mitropolitul Dosoftei. Acesta s-a născut în anul 1624, în Suceava, pe atunci capitala țării Moldovei, în familia unor creștini de neam român, Leonte (Leontari) Barilă și Maria-Misira, numindu-se din botez Dimitrie.

Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate. A fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 5-6 iulie 2005.

(18) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul;

Cuviosul Daniil s-a născut într-un sat nu departe de Rădăuți, din părinți binecredincioși, primind la botez numele de Dimitrie. Iubind cele duhovnicești, a părăsit încă de la vârsta de 16 ani casa părintească și a intrat în obștea mănăstirii din Rădăuți închinată Sfântului Nicolae, nevoindu-se și sporind în credință și în fapte bune, în rugăciune și în privegheri de toată noaptea. Se îndeletnicea zilnic cu citirea cărților Sfinților Părinți și a cărților de slujbă, arătând ascultare și smerenie în toate cele încredințate lui de starețul acestei obști. Ca răsplată a nevoințelor sale a primit chipul îngeresc, cu numele de David, însă râvna pentru nevoințele duhovnicești mai aspre l-a îndrumat către mânăstirea Sfântului Leontie de la Rădăuți, aproape de satul Laura de astăzi.

(22) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului;

Marele ierarh s-a născut în ziua de 21 decembrie 1596, la Suceava, fiind fiul unei mari familii boierești a Movileștilor care a dat mai mulți domnitori Moldovei și Munteniei. Era vlăstarul marelui hatman Simeon Movilă – mai târziu domn în Muntenia și în Moldova – și al doamnei Margareta. Părinții săi i-au dat la botez numele de Petru, pentru a se păstra vie memoria străbunicului său Petru Rareș.

(26) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana;

Originar din sudul Dunării, din micuța localitate Prilep, nu departe de Mănăstirea Decani, Sfântul Nicodim s-a născut în anul 1320 din părinți binecredincioși și temători de Dumnezeu, din neamul cneazului Lazăr, împăratul slavilor. Perioada copilăriei i-a fost marcată de construirea bisericii Mănăstirii Visoki Decani, ctitoria cneazului Ștefan Dușan. Cu toate că ar fi putut avea o viață lipsită de griji, a ales ‘calea cea strâmtă și cu chinuri’ a călugăriei. Pe când avea doar 15 ani, cu ocazia vizitei unor călugări atoniți la Prilep pentru sfințirea bisericii Mănăstirii Decani (1335), tânărul Nicodim s-a hotărât să-și aleagă ireversibil destinul.

Sfetnic apropiat al domnitorului Mircea cel Bătrân, Cuviosul Nicodim de la Tismana este promotorul rugăciunii isihaste pe aceste meleaguri. Rolul său a fost providențial pentru consolidarea credinței ortodoxe în fața ofensivei romano-catolice. Cu toate că este unul din cei mai mari ctitori de lăcașuri sfinte din țara noastră, Sfântul Nicodim a rămas emblematic pentru viața Mănăstirii Tismana care-l prăznuiește în fiecare an la data de 26 decembrie.

(31) Sfântul Mucenic Hermes.

Propuși spre canonizare:

Pictorul Pârvu Mutu

Anunţul canonizării Pictorului Pârvu Mutu de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost făcut în 22 mai 2017 de Patriarhul României în cadrul Congresului Internaţional de Teologie care se desfăşoară zilele acestea la Palatul Patriarhiei din Bucureşti.

Pictorul Pârvu Mutu, reprezentant de seamă al stilului brâncovenesc, a trăit în perioada 1657-1735, fiind născut în Câmpulung Muscel. Spre sfârșitul vieții a fost tuns în monahism, primind numele de Pafnutie.

Mitropolitul Iosif Naniescu şi nevoitorul Gheorghe Lazăr

Mitropolitul Iosif Naniescu şi nevoitorul Gheorghe Lazăr au fost propuşi spre canonizare în cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei desfăşurat ieri la Iaşi.

Conform comunicatului emis, Mitropolitul Iosif Naniescu a fost propus spre canonizare sub denumirea de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire 26 ianuarie, iar nevoitorul Gheorghe Lazăr sub denumirea de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august.

Sf Paisie cel Mare



Sf Paisie cel Mare
Odată rugându-se Sfântul Paisie în chilia sa, a mers la el Hristos cu doi îngeri, precum a mers şi la patriarhul Avraam, şi i-a zis: „Bucură-te, Paisie, astăzi trebuie să ne găzduieşti!” Iar Paisie, urmând patriarhului, i-a primit cu osârdie, însă nu se silea să pregătească mâncări şi băuturi ca Avraam, ci a găzduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteală curată.
Apoi, punând apă în spălătoare, a spălat – o, minune! pentru pogorârea cea desăvârşită a Domnului – preacuratele Lui picioare. Astfel, Paisie se silea cu osârdie la primirea de străini, iar Mântuitorul îi arăta lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare. Şi fiindcă din bunătăţile primirii de străini nu este alta mai bineprimită decât a spăla cineva picioarele celor ce vin la el, şi aceasta a săvârşit-o Paisie, de aceea Mântuitorul a zis către dânsul: „Pace ţie, slugii Mele”, apoi S-a făcut nevăzut.

Iar dumnezeiescul Paisie, învăpăindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mântuitorul, şi urmând pe Cleopa, adică având ca acela inima arzând, a alergat la apa aceea care a spălat picioarele Lui, pe care i-o lăsase Hristos ca un lucru mare şi vrednic de credinţă, şi a băut-o cu osârdie şi mare poftă, lăsând puţin şi ucenicului său, care era dus în Egipt.

Iar acela venind foarte ostenit din călătorie, cuviosul i-a zis: „Du-te fiule, la spălătoare şi bea apa ce este într-însa ca să stingi setea ce o ai din pricina arşiţei soarelui”. Iar ucenicul a zis că va face după porunca lui, însă gândea altceva în inima sa, zicând în sine: „Eu am venit cu atâta arşiţă şi bătrânul, în loc să mă trimită la izvor ca să beau apă curată şi rece, îmi porun­ceşte fără socoteală să beau apă din spălătoare, care este murdară!”
Acestea le gândea ucenicul, iar cuviosul a zis iarăşi: „Du-te, fiule, la spălătoare şi bea!” Iar ucenicul a zis: „Mă duc”, însă nu s-a dus. Iar cuviosul i-a zis pentru a treia oară să bea, dar n-a ascultat. Atunci i-a zis cuviosul: „O, fiule, ai luat plata neascultării tale, adică te-ai lipsit de dumnezeieştile daruri!”

Acestea auzind ucenicul, s-a întristat foarte mult şi alergând la spălătoare, n-a mai găsit nimic şi a zis către bătrân: „Părinte, nu găsesc apă în spălătoare ca să beau”.

Iar dumnezeiescul Paisie a zis către el: „Cum este cu putinţă să mai afli, făcându-te nevrednic? Pentru că neascultarea alungă darul de la cel neascultător, precum şi ascultarea îi aduce darul celui ascultător.”

Iar ucenicul, întristându-se de cele ce a auzit, a întrebat: „Ce era acel mare dar de care m-am lipsit, şi cum s-a şters din spălătoare?” Iar cuviosul i-a povestit după aceea toate cele făcute, precum am spus mai înainte, zicându-i lui încă şi aceasta: „De vreme ce ai rămas în neascultare şi n-ai primit a bea apa aceea, pentru care ţi s-a poruncit de trei ori să bei, pentru aceasta s-a pogorât din cer un înger al Domnului şi, luând cu toată cucernicia acea sfântă apă, s-a suit iarăşi la cer.”

Auzind ucenicul aceasta, s-a înfricoşat şi s-a cutremurat de acea povestire, rămânând multă vreme fără glas. Apoi, venindu-şi în sine, plângea şi se tânguia de acea primejdie, strigând: „Vai mie, ticălosul, ce bunătate mare am pierdut! Acea bunătate, zavistnicul diavol nu m-a lăsat s-o dobândesc!”
Iar după ce, cu nişte cuvinte ca acestea, s-a plâns şi s-a căit, cerea cu lacrimi ca să afle milă. Deci bătrânul, milostivindu-se spre dânsul, i-a zis: „Fiule, Adam a căzut din Rai pentru neascultarea sa şi în locul vieţii veşnice a câştigat moartea; deci a fost izgonit ca un nevrednic pentru slava aceea şi pentru bunătăţile lui. In acelaşi fel eşti şi tu. Fiindcă n-ai ascultat porunca mea, ai căzut din darul care aveai să-1 dobândeşti!

Dar, de vreme ce te întristezi mult şi te pocăieşti, ridică-te din căderea neascultării şi fă ascultare, îmblânzeşte cu fierbinţeală pe Dumnezeu şi cere de la Dânsul iertarea ta; căci Dumnezeu Se milostiveşte spre cei ce se pocăiesc şi miluieşte pe cei ce-L roagă”.

Acest de trei ori fericit cuvios şi purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos; şi având multă bogăţie şi împodobiţi cu străluciri, au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti. După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: "Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu", şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: "Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu". Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.

După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo (prăznuit la 18 iulie), de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om. Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos plecat. Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor. Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A cărui pomenire cu credinţă săvârşind, prin rugăciunile lui, să ne învrednicim de veşnicele bunătăţi şi de fericirea cea veşnică. Amin.

RUGĂCIUNE PENTRU AJUTORUL LA EXAMENE



Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici!
Primeşte puţina rugăciune a copilului tau (......), care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa preacinstitei tale icoane şi cu umilinţă te rog:
Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice. Amin.

Dumnezeu sa va lumineze mintea si sa va dea ajutor tuturor celor care va pregatiti pentru examene.
Succes

vineri, 25 mai 2018

Sfantul Ioan Rusul

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc. Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului. A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica "Sfantul Gheorghe”.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

joi, 24 mai 2018

SFANTUL FANURIE


Sfantul Fanurie s-a nascut in insula Rodos din Grecia, insa nu se cunoaste data nasterii sale. Sfantul Fanurie a avut doisprezece frati, iar el a fost cel mai mare. Dupa moartea tatalui sau, mama sa ajunge sa cante si sa joace prin diverse locuri. Cand Fanurie descopera acest lucru, decide sa fuga in pustiu. Primeste botezul si revine dupa un timp in orasul sau natal. Afla ca mama sa a murit in momentul in care a fost descoperita de el intr-un local si ca fratii sai s-au raspandit prin lume.

Revine in pustie si duce o viata aspra, manca odata la trei zile. Prin rugaciune a adus tamaduire surzilor, orbilor, botezandu-i si invatandu-i dreapta credinta. Cu toate ca savarsise atatea minuni, este nevoit sa parasesca cetatea, din cauza rautatii oamenilor. Acestia spuneau ca minunile savarsite de el nu sunt facute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare ca ajunge in Egipt, unde o readuce la viata pe fiica regelui. In urma acesti minuni, imparatul si slujitorii sai au primit botezul.

Dupa o vreme, vrajitorii din Egipt s-au ridicat impotriva lui Fanurie si astfel, sfantul a fost supsus la multe chinuri: i s-au taiat mainile si degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost batut cu pietre, ca in cele din urma sa i se taie capul.

Rugaciune catre Sfantul Fanurie

Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!

Moastele Sfantului Fanurie au fost descoperite de cativa pastori, in jurul anului 1500, intr-o pestera. Alaturi de moastele sale, au gasit si o piele de animal pe care era scrisa viata Sfantului Fanurie.