miercuri, 24 aprilie 2019

MOARTEA LUI IISUS

MOARTEA LUI IISUS

La 33 de ani IIsus a fost condamnat la moarte.


Cea mai “rea” moarte a epocii. Numai cei mai răi criminali au murit ca IIsus.

 Şi cu IIsus a fost şi mai rău,
pentrucă nu toţi criminalii  condamnaţi cu acea pedeapsă au avut cuie bătute în membrele lor.
Da, au fost cuie...şi încă din cele mari ! Fiecare avea dela 15 la 20 cm, cu un cap de 6 cm şi la cealaltă extremitate ascuţit.

Cuiele erau bătute în încheietura mâinii şi nu în palmă cum se spune.

În încheietura mâinii există un tendon care ajunge în umăr şi când cuiele
erau bătute, acest tendon se rupea,
obligându-l pe IIsus să forţeze toţi muşchii spatelui, pentru a ţine
încheieturile în cuie şi pentru a putea respira, pentrucă pierdea tot aerul din plămâni.

Din cauza asta era obligat să se sprijine în cuiul bătut în picioare, care era mai mare decât cele dela mâini,  pentrucă era bătut pe ambele picioare  împreunate.

Şi cum nici picioarele nu puteau suporta mult timp fără să se rupă, IIsus era obligat să alterneze acest “ciclu” pur şi simplu ca să poată respira.


IIsus a suportat această situaţie puţin mai mult de 3 ore.
Da, mai mult de 3 ore ! Mult timp, adevărat ?

Câteva
minute înainte de a muri, IIsus deja nu mai sângera. Îi ieşea numai apă din tăieturi şi răni.

Când ne imaginăm o rană , ne imaginăm o rană cu sânge, dar nu;
rănile LUI erau adevărate găuri, găuri făcute în corpul său.


EL nu mai avea sânge ca să sângereze, încât îi curgea numai apă.
Corpul omenesc conţine aproximativ 3,5 litri de sânge (la un adult).

IIsus a vărsat 3,5 litri de sânge; a avut 3 piroane enorme bătute în membrele sale; o coroană de spini pe cap şi deasemenea un soldat roman l-a împuns cu o sabie în coaste.


Toate astea fără a menţiona umilinţa prin care a trecut după ce a cărat
propria cruce cam doi kilometri, în timp ce mulţimea îi scuipa faţa şi aruncau cu pietre în EL  ( crucea
cântărea aproape 30 kg, numai în partea de sus, în care i-au bătut cuiele dela mâini ).



Toate astea le-a suferit IIsus, numai pentruca tu să ai drum liber la Dumnezeu.
Pentruca tu să ai toate păcatele
“spălate".
Toate, fără excepţie!. Nu ignora  situaţia asta. EL A MURIT
PENTRU TINE !

 Nu crede că EL a
murit pentru alţii, pentru cei care merg la Biserică sau pentru cei care sunt călugări, preoţi, monahi, episcopi, etc.

EL a murit pentru tine ! E  uşor să trimiţi glume, poze cu prostii sau porno prin  e-mail, dar când este ceva în legătură cu Dumnezeu, îţi e ruşine să-l trimiţi
celorlalţi, pentrucă te preocupă ceeace cred ei despre credinţa ta.

Acceptă realitatea, adevărul că IISUS ESTE UNICA SALVARE A LUMII.
Dumnezeu are planuri pentru tine, învaţă-i pe toţi ceea ce a suferit EL, numai pentru a te salva pe tine.

Gândeşte-te la asta acum ! Dumnezeu binecuvântează vieţile noastre !


Apoi, gândeşte-te doar un moment  şi apreciază puterea lui Dumnezeu în viaţa ta, pentru a face ceea ce tu şti că LUI îi place.

 IIsus Hristos
a spus, “Dacă ţi-e ruşine cu mine, si eu mă
voi ruşina de tine în faţa Tatălui meu".
 EL este izvorul
existenţei mele şi Salvatorul meu. EL îmi dă putere să trăiesc şi ziua şi noaptea.
Fără EL, nu sunt nimica, dar cu EL “pot totul cu Hristos care mă întăreşte ". Filipeni 4:13.
Asta este dovada cea mai simplă.  Dacă
Îl iubeşti  pe Dumnezeu şi nu te ruşinezi de toate lucrurile minunate pe care le-a făcut EL pentru tine.

Dacă am avea IUBIRE

...Dacă am avea IUBIRE...

Dacă am avea iubire, toate le-am răbda ușor,
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor,
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am răspunde mânios,
Dacă am vedea în oameni, chipul DOMNULUI HRISTOS !

Dacă am avea iubire, ar înmuguri surâsul,
Ce ar șterge de pe gene și tristețea dar și plânsul,
Dacă am avea iubire, n-am trăi doar pentru noi,
Am întinde-un colț de pâine și o haină celor goi!

Dacă am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinți,
Am fi îngeri de lumină ce pășesc spre veșnicii,
Am aduce bucurie și un strop de pace-n toate,
Și-am tămădui cu-n zambet, sufletele întristate.

Dacă am avea iubire, cea lăsată de HRISTOS,
Am vedea în cei din jur, numai ce este frumos,
DUMNEZEU a pus în oameni, un talant sau chiar mai mult,
Dar robiți de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut!

Dacă am avea iubire, am fi buni samarineni,
Și am ridica pe umeri, toți bolnavii-acestei vremi,
Am primi în casa noastră pe toți Lazării sărmani,
Nu ne-am strânge-n punga noastră spre osândă, gologani!

Dar nu mai avem iubire, alergăm vânând păcate,
Ne oprim pentru o clipă și-apoi mergem mai departe.
Și uităm că timpul nostru într-o zi se va sfârși,
Și în viața viitoare, ce am dat, vom dobândi.

miercuri, 16 ianuarie 2019

“Căruia mintea îi este sănătoasă, nu-i este nevoie de carte”


“TOTDEAUNA SA AI INAINTEA OCHILOR FRICA LUI DUMNEZEU”
Pilde din Viata Sf. Antonie cel Mare, scrisa de Sf. Atanasie cel Mare
El era încă foarte înţelept, şi lucrul cel minunat era că, neînvăţînd carte, era om isteţ la minte şi priceput. Deci, odată doi filozofi elini au venit la dînsul, socotind că vor putea să ispitească pe Antonie, care era în muntele cel mai de jos. El pricepînd pe oameni după chipurile lor, ieşind către dînşii, a zis către tălmaciul acestora:
“Pentru ce v-aţi ostenit atîta, o! filozofilor, să veniţi la un om simplu?”.
Iar ei zicînd că nu este aşa, ci un foarte înţelept, le-a zis:
“Dacă aţi venit către un nebun, deşartă este osteneala voastră, iar dacă mă socotiţi pe mine un înţelept, faceţi-vă ca mine, căci se cade cele bune să fie urmate. Căci şi eu dacă aş fi venit la voi, v-aş fi urmat pe voi, iar dacă voi veniţi la mine, apoi faceţi-vă precum sînt eu, că eu sînt creştin”.
Iar ei minunîndu-se, s-au dus, că vedeau şi pe diavoli temîndu-se de Antonie. Şi alţii ca aceştia, venind iarăşi la dînsul în muntele de jos, socotind că îl vor batjocori că n-a învăţat carte, Antonie a zis către dînşii:
“Voi ce ziceţi, ce este mai întîi, mintea ori cartea? Şi care este pricină a celeilalte, mintea a cărţii, ori cartea a minţii?”
Ei răspundeau:
“Că întîi este mintea, ea este aflătoare a cărţii”.
Antonie a zis:
“Căruia mintea îi este sănătoasă, nu-i este nevoie de carte”.
anthonyAcest răspuns spăimîntînd pe filozofi şi pe cei ce erau de faţă, s-au dus minunîndu-se că vedeau atîta înţelepciune într-un om simplu; că nu era ca un crescut în munte şi îmbătrînit acolo, avînd obicei sălbatic, ci era vesel, blînd şi prietenos şi avea cuvîntul îndulcit cu sarea cea dumnezeiască, încît nimeni nu-l pizmuia şi se bucurau toţi care veneau la el.
După aceasta, venind unii care se socotesc la elini că sînt înţelepţi şi cerînd de la dînsul cuvînt despre credinţa noastră în Hristos şi ispitindu-se cu silogisme să biruiască propovăduirea dumnezeieştii Cruci, vrînd s-o batjocorească, Antonie îngăduind puţin şi iertîndu-i pentru necunoştinţă, le-a zis prin tălmaci, care ştia bine limba lor:
“Ce este mai bine, a mărturisi Crucea ori a sluji la zei? Mărturisirea noastră este semn de bărbăţie şi dovadă a defăimării morţii, iar zeii voştri sînt plini de patimi. Apoi ce este mai bun, a zice că Cuvîntul lui Dumnezeu nu S-a schimbat, ci acelaşi fiind, a luat trup omenesc, pentru mîntuirea şi facerea de bine a oamenilor; ca apoi, făcîndu-Se părtaş naşterii omeneşti, să facă pe oameni a se împărtăşi firii dumnezeieşti celei gîndite? Ori a asemăna în cele necuvîntătoare pe Dumnezeu şi pentru aceasta a cinsti pe cele cu cîte patru picioare şi pe tîrîtoare precum şi închipuiri de oameni? Acestea sînt cinstirile voastre, ale celor înţelepţi.
Cum îndrăzniţi a ne batjocori pe noi, care zicem că Hristos S-a arătat om? Cînd voi dintr-aceasta, adică din minte hotărînd pe suflet, ziceţi că s-a rătăcit şi a căzut din înălţimea cerurilor în trup. Apoi ziceţi că ar fi nu numai în trup omenesc, ci şi în cele cu cîte patru picioare şi chiar în cele tîrîtoare se mută; pe cînd credinţa noastră zice că pentru mîntuirea oamenilor a fost venirea lui Hristos. Dar voi vă rătăciţi, vorbind despre sufletul nenăscut şi noi credem în puterea şi în iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Iar voi ziceţi despre suflet că este schimbăcios şi de aceea şi mintea însăşi o numiţi schimbăcioasă; cum este icoana, aşa trebuie să fie şi acela al cărui este icoana. Şi cînd despre minte socotiţi unele ca acestea, aduceţi-vă aminte că şi împotriva Tatălui huliţi cu mintea. Iar vorbind despre Cruce, voi aduceţi vrăjmăşia de la cei răi; dar noi răbdăm crucea şi nu ne temem de moarte, în orice chip ar fi adusă asupra noastră. Voi băsmuiţi rătăcirile lui Osiris şi ale Isidei, bîntuielile lui Tifon şi fugirea lui Cronos, înghiţirea de fii şi uciderea de părinţi. Acestea sînt cele înţelepte ale voastre şi batjocorind Crucea, nu vă minunaţi de Înviere.
Vorbind de Cruce, aduceţi-vă aminte de morţii care s-au sculat şi de orbii care au văzut, de slăbănogii care s-au tămăduit, de leproşii care s-au curăţit, de umblarea pe mare ca pe uscat şi despre celelalte semne şi minuni care arată pe Hristos nu numai om, ci şi Dumnezeu; dar mi se pare că vă nedreptăţiţi pe voi şi nu citiţi cu dinadinsul Scripturile noastre; citiţi însă şi vedeţi că cele ce a făcut Hristos îl arată Dumnezeu, Care a venit pentru mîntuirea oamenilor şi voi nu credeţi.
Dar spuneţi-ne şi nouă pe ale voastre şi ce aţi putea zice despre cei necuvîntători şi despre necuvîntarea şi sălbăticia lor? Căci, dacă precum aud, ziceţi că Persefona este pămînt, că Hefaistos a ologit în foc, că Hera este în aer, Apolon în soare, Artemida în lună, iar Poseidon în mare, cu acestea nu cinstiţi pe Dumnezeu, ci slujiţi zidirii mai vîrtos decît Celui ce a zidit pe toate. Dacă – cum ziceţi – este bună zidirea, le socotiţi împreună cu noi acelea, dar se cădea să nu socotiţi făptura ca zei şi să nu daţi făpturilor cinstea ce se cuvine Ziditorului; ci vedeţi-vă pe voi înşivă, că cinstea mai-marelui meşter o daţi casei, cea făcută de dînsul, şi pe a voievodului la ostaş. Dar ce răspundeţi la acestea? Ca să cunoaştem dacă Crucea are ceva vrednic de batjocorire”.
Iar ei nedumerind-se şi întorcîndu-se încoace şi încolo, Antonie zîmbind a zis:
“Acestea au mustrare de la sine; dar de vreme ce voi vă rezemaţi mai mult pe cuvintele cele doveditoare, şi, avînd acest meşteşug, nu voiţi a crede fără dovada cea din cuvinte, spuneţi-mi mai întîi lucrurile şi mai ales cunoştinţa cea despre Dumnezeu cu de-amănuntul. Cum o putem dobîndi? Prin dovada cuvintelor, ori prin lucrarea credinţei?Ce este mai veche: credinţa prin lucrare ori dovada prin cuvinte?”
Ei au răspuns:
“Că mai veche este credinţa prin lucrare şi că aceasta este cunoştinţa cea cu dinadinsul”.
Antonie a zis:
“Bine aţi zis că credinţa iese din aşezămîntul sufletului, iar dialectica iese din meşteşugul celor alcătuite; deci, celor ce le stă de faţă lucrarea prin credinţă, acestora nu le este de nevoie sau poate de prisos este dovada prin cuvinte; pentru că ceea ce noi din credinţă înţelegem, aceasta voi prin cuvinte vă sîrguiţi a o întări şi de multe ori nu puteţi nici a grăi acelea pe care noi le înţelegem. Pentru aceea este mai bună şi mai tare lucrarea prin credinţă, decît silogismele voastre sofisticeşti; deci, noi creştinii nu facem taină din înţelepciunea cuvintelor elineşti, ci în puterea credinţei ce ni se dă de la Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Şi cum că adevărat este cuvîntul, iată acum noi neînvăţîndu-ne carte, credem în Dumnezeu şi cunoaştem prin făpturile Sale purtarea Sa de grijă pentru toate; şi cum că credinţa noastră este lucrătoare, iată acum noi ne rezemăm pe credinţa în Hristos; iar lupta cu cuvinte sofisticeşti şi nălucirile idolilor, ce sînt la voi, se surpă şi se strică, dar credinţa noastră se întinde pretutindeni.
Voi făcînd silogisme şi sofisticind, nu întoarceţi pe oameni de la creştinism la elinism; iar noi învăţînd credinţa lui Hristos, vă arătăm slăbiciunea voastră, pentru că toţi cunosc pe Hristos şi că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu. Voi prin basmele voastre nu împiedicaţi învăţătura lui Hristos, noi numind pe Hristos Cel răstignit, pe toţi diavolii îi gonim, de care voi vă temeţi ca de nişte dumnezei. Şi unde se face semnul Crucii, slăbesc vrăjitoriile şi încetează farmecele. Deci, spuneţi-mi unde este acum vrăjitoria voastră? Unde sînt descîntecele egiptenilor? Unde sînt nălucirile magilor? Toate acestea au încetat şi neputincioase s-au făcut de cînd s-a ivit Crucea lui Hristos. Oare aceasta este vrednică de batjocorire? Ori mai ales ale voastre cele surpate şi dovedite ca nelucrătoare sînt neputincioase? Pentru că şi acesta este lucru minunat, că ale voastre niciodată nu au fost prigonite, ci şi de oameni prin cetăţi se cinstesc, iar ai lui Hristos sînt prigoniţi. Totuşi mai mult ale noastre decît ale voastre înfloresc şi se înmulţesc; şi ale voastre lăudate fiind şi încuiate, se strică.
Credinţa şi învăţătura lui Hristos, care este batjocorită de voi şi prigonită de împăraţi, a umplut lumea. Căci, cînd a strălucit cunoştinţa de Dumnezeu? Sau cînd întreaga înţelepciune şi fapta bună a fecioriei s-a arătat? Cînd s-a defăimat moartea? Negreşit, numai cînd Crucea lui Hristos a venit. Nimeni nu se îndoieşte de aceasta văzînd pe mucenici defăimînd moartea pentru Hristos, sau văzînd pe fecioarele Bisericii păzindu-şi trupurile pentru Hristos curate şi neîntinate.
Sînt destule semnele acestea ca să se arate cum singura credinţă, cea întru Hristos, este adevărată, pentru cinstirea lui Dumnezeu. Dar voi încă nu credeţi, ci căutaţi adevărul prin silogismele cele din cuvinte, iar noi biruim nu prin cuvintele elineşti ale înţelepciunii, precum a zis învăţătorul vostru, ci ne plecăm credinţei, luînd din ea dovada cuvintelor şi a silogismelor. Iată, sînt de faţă aici cei ce pătimesc de la diavoli – căci erau unii care veniseră la dînsul şi erau supăraţi de diavoli; pe aceia aducîndu-i în mijloc, a zis:“Ori voi cu silogismele voastre sau cu orice meşteşug voiţi şi cu orice vrăjitorie, chemaţi pe idolii voştri şi curăţiţi-i pe dînşii, iar dacă nu puteţi, conteniţi lupta împotriva noastră şi veţi vedea puterea Crucii lui Hristos”.
Zicînd acestea, a chemat numele lui Hristos şi a pecetluit pe cei ce pătimeau cu semnul Sfintei Cruci de două şi de trei ori şi îndată au stat oamenii întregi la minte, sănătoşi, fiind întregi cu sufletul şi mulţumind Domnului. Iar cei ce se numeau filosofi, se minunau şi cu adevărat se înspăimîntau de priceperea bărbatului aceluia şi de semnul ce a făcut.
Iar Antonie a zis:
“Ce vă minunaţi de aceasta, nu sîntem noi cei ce facem unele ca acestea, ci Hristos este Cel care le face, întru cei ce cred în El. Deci, credeţi şi voi şi veţi vedea că nu avem meşteşug de vorbe, ci de credinţă, care prin dragostea cea către Hristos se lucrează; pe care dacă o veţi avea şi voi, nu veţi mai căuta prin dovezile cuvintelor, ci veţi socoti că este destulă credinţa cea întru Hristos”.
Acestea a spus Antonie către filozofii care voiau să batjocorească propovăduirea Crucii. Iar ei minunîndu-se de acestea, s-au dus, sărutîndu-l şi mărturisind că s-au folosit de la dînsul. […]
Sf Cuv Antonie cel Mare-micsorat putinDeci, într-o vreme fiind în vedenie, suspina, apoi după cîtva timp, întorcîndu-se către cei ce erau împreună cu dînsul şi cutremurîndu-se, s-a sculat şi s-a rugat; apoi, plecîndu-şi genunchii, a rămas aşa mult timp, iar după aceea s-a sculat bătrînul plîngînd. Înfricoşîndu-se cei ce erau cu dînsul, îl rugau să le arate cele văzute de dînsul, supărîndu-l şi silindu-l să le spună; atunci el, suspind tare, a spus către dînşii:
“O! fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta”.
Iar ei, iarăşi rugîndu-l să le spună cele ce a văzut, el lăcrimînd, a zis:
O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor ca dobitoacele necuvîntătoare. Am văzut Sfînta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stînd catîri pretutindeni, dînd cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişte azvîrlituri de picioare ale dobitoacelor ce umblă fără de rînduială. Deci, atunci suspinam că am auzit un glas, zicînd: “Se va defăima altarul Meu”.
Acestea le-a văzut bătrînul şi după doi ani s-a şi întîmplat năvălirea arienilor şi răpirea Bisericilor, cînd şi vasele cu sila răpindu-le, făceau să fie purtate de mîini păgîneşti; cînd şi pe păgînii de la prăvălii îi sileau să-i aducă cu dînşii şi, fiind ei de faţă, jucau deasupra Mesei precum voiau. Atunci toţi am cunoscut că azvîrliturile de picioare ale catîrilor vestite lui Antonie înainte, acum arienii le lucrau ca dobitoacele.
După ce a văzut această vedenie, a mîngîiat pe cei ce erau cu dînsul, zicîndu-le:
“Nu vă mîhniţi, fiilor, că precum s-a mîniat Domnul, aşa Se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor, iar păgînătatea ducîndu-se şi ascunzîndu-se în cuiburile sale; apoi dreapta credinţă biruind va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătură care este stearpă, dobitocească şi a minţii celei nedrepte, precum este necuvîntarea catîrilor“.