Thursday, August 17, 2017

Smerenia cale luminoasă spre Rai

Smerenia ce se naște din cunoașterea de sine nu chinuie, nu asuprește sufletul, ci îl îndeamnă la umilință și recunoștință față de Dumnezeu, Care este atât de bun cu noi, sărmanele Sale făpturi neputincioase.

Smerenia nu este o resemnare lipsită de nădejde, o pierdere a personalității lipsite de voință, ci un avânt înflăcărat spre lumină. Ea este cale luminoasă spre Rai, izvor de bucurii fără de sfârșit,  dobândire a dumnezeieștii desăvârșiri și umplerea vieții goale a omului cu frumusețe și înțeles dumnezeiesc.
Arhimandrit Serafim Alexiev

„Ne naștem goi și în lacrimi; trăim în scârbe, năpaste și păim cu frică și suspine; suntem îngropați în pământ și ne prefacem în țărână.”


Monday, August 14, 2017

MINUNILE CU SERPII SI CRINII DIN KEFALONIA


Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stâncile greceşti, ce se înălţă brusc din apele albastre şi transparente, alcătuiesc locul ideal pentru o viaţă liniştită şi senină: mici sate, case modeste, ruinele unei oraş antic şi câteva locaşuri de cult, sunt doar o parte dintre frumuseţile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numită „insula contrastelor”: ruine romane, veneţiene şi bizantine se înghesuie unele într-altele, de-a lungul plajelor însorite. Dintre bogăţiile duhovniceşti ale insulei, amintim următoarele locaşuri: Mănăstirea „Sfântul Cuvios Gherasim”, Peştera „Sfântul Cuvios Gherasim”, Mănăstirea „Sfântul Andrei” şi Mănăstirea Maicii Domnului „Lagouvarda”.


În fiecare an, în luna august, la capătul sud-estic al insulei, mai mulţi şerpi mici neprimejdioşi purtând pe cap semnul Crucii apar în jurul vechii clopotniţe a bisericii din localitatea Markopoulo. Ei se arată mai întâi în preajma sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, pe 6 august. De atunci şi până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, de pe 15 august, în fiecare noapte se citeşte câte un paraclis. Îndată după praznic, ei sunt aşezaţi în zona vechii clopotniţe şi dispar pe dealuri, iar până în luna august a anului următor nu se mai vede nici urmă de şarpe.


Folclorul local povesteşte că în veacul al XVIII-lea, în timpul unui atac al piraţilor conduşi de Barbarossa, maicile mănăstirii din partea locului s-au rugat Maicii Domnului să le izbăvească, iar piraţii s-au întors înapoi cu groază la vederea a mii de şerpi ce înconjuraseră mănăstirea.

Doctorul veterinar Joanne Stefanatos, de origine greco-americană, spune că „șerpii au din fire o cruce pe cap, iar dungile sunt încrucişate şi foarte distincte. Nici un erpetolog care i-a studiat nu poate spune din ce specie fac parte șerpii aceștia, după clasificările cunoscute. Aceşti şerpi nu sunt văzuţi în nici o altă perioadă a anului, ci numai de praznicul Adormirii Maicii Domnului, când apar în biserică”.
În anul 1924, când Biserica Ortodoxă din Grecia a adoptat calendarul îndreptat (nou), mulţi au aşteptat să vadă dacă vor mai apărea sau nu şerpii Maicii Domnului. Apărând şerpii, ca în fiecare an, creştinii au înţeles că Sfântul Sinod este în măsură să hotărască asemenea lucruri administrative.

Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.

În Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos din partea de miazăzi a insulei Kefalonia, la 25 km de Argostoli, în fiecare an, de la 6 până la 15 august, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului.

Pe coasta dealului unde este zidit satul, cu mulți ani înainte s-a săvârșit o minune care este legată de icoana Maicii Domnului. Odată, sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Dar când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese.

Locuitorii, plini de emoție, s-au închinat icoanei, după care au luat-o și au dus-o în biserica din satul lor, unde și ceilalți săteni au avut ocazia să se închine ei. A doua zi dimineața, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulțise mult, cu toții au constatat că icoana lipsește. În cele din urmă, în urma mobilizării sătenilor, icoana a fost aflată la locul ei de mai înainte. Era iarăși așezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la același loc. După ce s-a săvârșit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului și au așezat în ea icoana.

Mai târziu, s-a zidit acolo o mănăstire de maici. Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.

Dacă într-un an șerpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, așa cum s-a întâmplat în 1940 și în 1953, când insula a fost zguduită de cutremur. Nimeni dintre specialiștii care au cercetat șerpii nu-i poate încadra într-una din cunoscutele specii de șerpi. Sunt de culoare gri, subțiri, iar lungimea lor nu depășește un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum și capătul limbii, formează o cruce mică.

https://www.youtube.com/watch?v=YA0VOMv2sCo

Minunea din Kefalonia

Crinii Maicii Domnului reprezinta binecuvantarea cea mai de seama a localitatii Pastra, din insula Kefalonia, Grecia. In bisericuta satului, an de an, se petrece aceeasi minune, si anume: crinii pusi la icoana Maicii Domnului, desi complet uscati, infloresc pentru a doua oara, in chip minunat, astfel incat in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului, acestia se afla complet infloriti, nevestejiti si frumos mirositori.

Floarea de crin a fost asociata, inca din vechime, de catre traditia crestina, cu Buna Vestire, cand Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea cea buna a mantuirii. Precum vedem, in unele icoane ale Bunei Vestiri, arhanghelul poarta in mana o floare de crin, ca simbol al curatiei si al frumusetii. Florile de crin fiind unele dintre florile imparatesti, deosebit de alese si frumos mirositoare, sunt adesea asezate inaintea icoanelor imparatesti si in Sfintele Altare.

Crinii Maicii Domnului din Kefalonia

In insula greceasca Kefalonia, intre localitatile Troghianata si Demutandata, la mica distanta de capitala insulei, anume de Argostoli, se afla localitatea Langouvartha, unde are loc minunea anuala a infloririi, pentru a doua oara, a crinilor adusi Maicii Domnului de credinciosi, in cursul anului. Bisericuta din localitate se numeste, in chip firesc, "Biserica Maicii Domnului cu Crini", iar crinii albi din aceasta sunt cunoscuti in regiune sub numele de "crinii feciorelnici".

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Imediat dupa ce crestinii sarbatoresc Buna Vestire, iar crinii incep sa infloreasca, in special in luna mai, nenumarati crini sunt asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din biserica amintita. In mod firesc, crinii, odata culesi, rezista cateva zile, dupa care se usuca definitiv, nemaiputand vegeta iarasi. Acest lucru se intampla si aici, insa dupa ofilirea si uscarea crinilor, acestia nu sunt luati din fata icoanei Maicii Domnului, ci sunt lasati pe loc, pana in ziua de 15 august.

Crinii asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din aceasta biserica infloresc insa, pentru a doua oara, in chip minunat, in fiecare an, in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Desi infloriti pentru a doua oara, avand petalele versi si florile fragede, partea de jos a tulpinei lor ramane insa uscata, spre a intari si mai mult minunea.

Bisericuta din localitatea Pastra, situata in partea nordica a insulei, este binecuvantata si ea cu aceeasi minune anuala a reinfloririi crinilor, de catre Maica Domnului. In curtea acestei bisericute, inchinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantati nenumarati crini albi. In luna mai, cand crinii incep sa imboboceasca si sa infloreasca, femeile din sat ii culeg si ii aseza in biserica, inaintea icoanei Maicii Domnului. Odata culesi insa, in numai cateva zile, crinii se ofilesc si se usuca. Ca si in cealalta bisericuta, ei nu sunt aruncati, ci sunt lasati inaintea icoanei minunate. In vremea postului, intre 1 si 15 august, legile firii sunt biruite, ca intarire a adevaratei credinte crestine, crinii uscati reinflorind in ochii tuturor.

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Pe vremea cand satul se afla in stapanirea contelui Lianos, candva la inceputul lunii august, acesta a trimis slugile sa lucreze campul. Unul dintre lucratori, mergand pe deal, a gasit in iarba o icoana a Maicii Domnului. Pe locul cu pricina s-a aflat si un crin alb. Asezand icoana intr-o capita de fan, taranul a plecat sa isi anunte stapanul, care insa nu avea vreme sa vina sa vada icoana. In cele din urma, acesta i-a spus sa duca icoana la Biserica Sfantul Dimitrie. In acea noapte, stapanul a visat-o pe Maica Domnului, zicandu-i sa nu o ia "din casa ei". Spreriindu-se, el a adus icoana la el acasa, unde fiica lui, bolnava la acea vreme, se va tamadui in chip minunat. Drept multumire, barbatul a zidit o biserica pe locul din camp, unde sluga a aflat icoana.

In localitatea Apikia, din insula cicladica Andros, femeile crestine cultiva cu multa evlavie "crinii Fecioarei", numiti si "crinii sfintiti ai Maicii Domnului", care infloresc in luna mai. Ducandu-i in biserica si uscandu-se, dupa trecerea catorva zile, acestia sunt lasati si ei inaintea icoanei Maicii Domnului, spre a primi binecuvantarea reinfloririi. Din acestia nu mai ramane decat tulpina uscata, fara flori si fara frunze. Imediat ce incepe postul Adormirii Maicii Domnului, tulpinele uscate incept sa prinda iarasi viata, astfel incat in ziua de 15 august, acestia sunt fragezi si plini de flori minunat mirositoare.

Despre crinii care reinfloresc in chip minunat, crestinii din zona povestesc urmatoarea intamplare. Cand regiunea Dodecanez se afla sub ocupatie italiana, in luna apriie a anului 1943, o copila crestina a luat cativa crini albi si i-a asezat inaintea icoanei Maicii Domnului.

Cum era si firesc, dupa numai cateva zile, crinii s-au ofilit si s-au uscat. Dupa cateva luni, prin luna iulie, in chip minunat, crinii uscati au prins din nou viata, inverzind si facand boboci; abia in ziua de 23 august insa bobocii au inflorit, imprastiind buna mireasma. Incepand cu anul 1943, cand a avut loc pentru prima data minunea reinfloririi crinilor, aceasta s-a repetat anual, fara nici o exceptie.
în preajma marelui praznic înfloresc pentru a doua oară, crinii uscați, așezați la icoana Maicii Domnului Gravaliotissa”
https://www.youtube.com/watch?v=h6YMn610g00

Saturday, August 5, 2017

SFÂNTUL IOAN IACOB HOZEVITUL, “MICUL ORFAN” care L-a primit pe Hristos


SFÂNTUL IOAN IACOB HOZEVITUL, “MICUL ORFAN” care L-a primit pe Hristos Cel înviat în schimbul părinților pierduți

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea Raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.

Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.

Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.

Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.

Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.

Tuesday, August 1, 2017

O declaratie de iubire care a costat mult !

O declaratie de iubire care a costat mult !😢
În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4- 5 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite... in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti!!!...

''Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi!






'Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi!
Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, tarana luand din pamant, si cu chipul Tau l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de viata Faca­torul Tau Duh, arata-Te la robul Tau (N) si-l cerce­teaza, in suflet si in trup, fiind rugat de preamarita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri ceresti fara de trup; de cinstitul, maritul, proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; de sfintii, maritii si intru tot laudatii Apostoli; de cei intre sfinti parintii nostri si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, facatorul de minuni, si de toti sfintii ierarhi; de sfantul apostol intaiul mucenic si arhidiacon Stefan; de sfintii, maritii si marii mucenici Gheorghe, purtatorul de biruinta, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron si Teodor Stratilat si de toti sfintii mucenici; de preacuviosii si de Dumnezeu purtatorii parintii nostri Antonie, Eftimie, Sava cel sfintit, Teodosie incepatorul vietii de obste, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton, si de toti preacuviosii parinti; de sfintii si tamaduitorii fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon si de Sfantul (N), a carui pomenire savarsim si de toti sfintii Tai.
Si da robului Tau (N) somn de odihna, somn trupesc, de sanatate, de mantuire si de viata, tarie sufletului si trupului. Si precum oarecand ai cercetat pe Abimeleh, robul Tau, la via Agripei, si i-ai dat lui somn mangaietor, ca sa nu vada caderea Ierusalimului, si l-ai adormit pe el cu somn intaritor si iarasi l-ai sculat intr-o clipa devreme spre slava bunatatii Tale; inca si pe sfintii Tai, maritii sapte tineri, i-ai aratat vestitori marturiei aratarii Tale in zilele lui Deciu imparatul si prigonitorul, pe care i-ai adormit in pestera trei sute saptezeci si doi de ani si ca niste prunci ce se incalzesc la sanul maicii lor n-au suferit nici o stricaciune, spre lauda si slava iubirii Tale de oameni si spre aratarea si adeverirea nasterii noastre celei de a doua si a invierii tuturor; insuti dar, Iubitorule de oameni imparate, vino si acum, cu pogorarea Sfantului Tau Duh, si cerce­teaza pe robul Tau (N), si-i daruieste sanatate, tarie si buna vartute prin bunatatea Ta, pentru ca de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noas­tre, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cei sapte Arhangheli

Cei sapte Arhangheli

Îngerii sunt adesea împărtiti în grupuri, numite ierarhie.
Arhanghelii actionează ca mesageri în serviciul lui Dumnezeu.
În conformitate cu cartea Apocalipsei, există sapte Arhangheli care stau în fata lui Dumnezeu, dar numai patru sunt mentionati în Vechiul Testament, Mihail, Gabriel, Rafael si Uriel.

Fiecare dintre Arhangheli are o personalitate distinctă, au toate abilitătile speciale si împreună cu divinitatea, vor veni în ajutorul tuturor celor care cer acest lucru.

Fiecare arhanghel are o rugaciune speciala care va ajuta, acestea le gasiti mai jos.

Mihail si rugaciunea lui pentru protectie

Cel mai cunoscut si cel mai puternic dintre toti Arhanghelii este Arhanghelul Mihail. El a fost primul înger creat de Dumnezeu si numele lui înseamnă "Cine este ca Dumnezeu". El este liderul tuturor Arhanghelilor.
Un războinic care este adesea descris purtând o sabie pentru a se lupta cu fortele lui Satan, domeniul lui Mihail este de protectie, curaj, putere, adevar si integritate. Nu numai că oferă protectie fizică,de asemenea, ne protejează împotriva atacurilor psihice.

Este sarcina lui Mihail de a scăpa pământul de frica. El vă poate ajuta să fiti neînfricati, puternici si fără compromisuri, atunci când vine vorba de a face ceea ce trebuie. Chemati-l pe Arhanghelul Mihail atunci cand simtiti că aveti nevoie de protectie. El poate fi foarte inspirat si este îngerul perfect pentru când sunteti nelinistit sau nervos.Mihail ne poate ajuta să realizam scopul vietii noastre.

Datorită curajul său si a faptelor eroice, Mihail este considerat patronul politiei.Este foarte util atunci când avem defectiuni mecanice, electrice, la masină sau calculator. Ne apara si de cosmarurile din vise.

Exista un Dumnezeu in ceruri, fara de care lumea nu ar putea exista.


Exista un Dumnezeu in ceruri, fara de care lumea nu ar putea exista. Daca judecam normal, cineva ar trebui sa zideasca lumea si acel cineva nu putea fi decat Atotputernicul peste toate, pe care, noi din vecie l-am numit Dumnezeu. El ne rabda toate marsaviile pana cand ne rusinam si noi de ele. Acestea sunt naravurile obisnuite la noi si nu ne gandim nicioadata la Dincolo, unde, mai repede ori mai tarziu, va trebui sa dam socoteala pentru tot ce am facut pe pamant; dincolo este Imparatia de care unii se vor bucura, iar altii rau se vor caii cand n-o sa-si poata sa-si justifice faptele bune, decat pe cele rele, savarsite cu voie sau fara voie. Multi nu purtam frica de dumnezeu, injuram, batjocorim si nu vrem sa ne aducem aminte ca vom pleca intr-o calatorie fara intoarcere, ne tinem mari si tari, taiem si spanzuram de parca tot ce ne-a lasat Dumnezeu pe pamant ne-ar apartine ca o mostenire vesnica, insa vine timpul cand si cel sarac, ca si cel bogat paraseste mizeria si cel din urma aurul si sunt egali in mormant cu trupul, numai ca Dincolo patrund suflete curatecare se bucura de aprecierea dumnezeiasca, de glasul ingerilor salvatorilor, pe cand cele necurate cad in Smoala Intunericului de veci, deoarece fiecare suflet a fost prevenit de la nastere prin Duhul Sfant al botezului sa se curete de pacate, precum Cristos in apa Iordanului.

Multi nu intelegem ce consecinte urmeaza pentru cei vare ne lafaim in Paradisuri pamantene, care nu cunoastem pe cei nevoiasi si oropsiti care -si duc povara pentru a-si creste copii infometati ori a-si alina suferintele prin rugaciuni fierbinti fata de Bunul si Preamilostivul Dumnezeu, altii ridicam paharele sorbind pana la fund picatura de otrava, batandu-ne joc de propria noastra sanatate, atat trupeasca cat si sufleteasca, pronuntand pe urma tot felul de cuvinte josnice la adresa celui care ne-a dat zile cand ne compromiteam de-a binelea fata de Imparatia Cerului.
Dincolo, judecata va fi dreapta cu toate ca gandurile raufacatorilor incearca Vointa Domnului. El, fiind Mielul Bland si multi dintre noi Oaia Ratacita, ne permite orice incercare miseleasca de-a patrunde chiar pana in Amvonul Luminator si incercam cu orice pret sa-l doboram. Dragostea Lui este fara hotare si se lasa injunghiata sub Coasta din care curge Izvorul datator de Viata si zile mai fericite pentru toti cei prigoniti si batjocoriti pentru libertate si acestia pot fi numiti Fiii lui Dumnezeu.
Dincolo este foarte aproape si depinde numai de pocainta noastra, de smerenia noastra in Dumnezeu, de imblanzirea tuturor sufletelor invrajbite de sub acea mare de vreme. Pentru noi, sufletele dreptilor martiri se roaga si cauta milostivire in ceruri pentru poporul lor.

Sfânta Irina ,care a primit mere din rai,





Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din rai,
este prăznuită pe 28 iulie.
Sfânta Irina s-a născut în secolul al IX-lea și a făcut parte dintr-o familie bogată din Capadocia.
După moartea soțului ei Teofil, împărăteasa Teodora a condus Imperiul Bizantin ca regentă pentru tânărul ei fiu, Mihail. Sfânta Teodora (prăznuită pe 11 februarie) a sprijinit Biserica împotriva ereziei iconoclaste și a ajutat la restabilirea cultului sfintelor icoane. Această victorie este prăznuită în prima duminică a Postului Mare (Duminica Ortodoxiei).
Când Mihail a împlinit vârsta de doisprezece ani, Sfânta Teodora a trimis mesageri în tot Imperiul în căutarea unei fete virtuoase și rafinate pentru a fi soția viitorului Împărat. Sfânta Irina a fost aleasa și a acceptat căsătoria cu tânărul Mihail. În drumul spre Constantinopol, sfânta a traversat Muntele Olimp, din Asia Mică. Irina a cerut însoțitorilor să se oprească, pentru a putea primi binecuvântarea Sfântului Ioanichie (prăznuit pe 4 noiembrie), care viețuia în acel munte. Acesta primea spre sfătuire doar pelerinii mai vrednici. El avea darul înainte-vederii și a prevăzut sosirea Sfintei Irina și, de asemenea, ce se va întâmpla în viitor în viața ei.
Cuviosul a primit-o la el și i-a spus să meargă în capitală, unde este mănăstirea de maici Hrisovalant, care are nevoie de stareță pentru obștea fecioarelor de acolo. Uimită de sfatul primit, Irina a căzut la pământ și a cerut binecuvântarea Sfântului Ioanichie. După ce a binecuvântat-o și i-a dat mai multe sfaturi duhovnicești, cuviosul a lăsat-o să-și urmeze drumul.
Când a ajuns în Constantinopol, rudele Sfintei Irina (care erau nobili la curtea împăratului) au întâmpinat-o cu mare cinste. Deoarece „pașii omului sunt îndreptați de Domnul” (Ps. 36, 23), Dumnezeu a aranjat ca Mihail să se căsătorească cu o altă fată cu câteva zile înainte, astfel că Irina a putut fi liberă pentru a deveni mireasa lui Hristos. Aflând aceasta, Sfânta Irina nu s-a întristat deloc, ba chiar s-a bucurat de această întorsătură a evenimentelor și a dat slavă lui Dumnezeu.
Amintindu-și cuvintele Sfântului Ioanichie, Irina a vizitat Mănăstirea Hrisovalant. Ea a fost atât de impresionată de călugărițe și de modul lor de viață, încât a eliberat îndată supușii ei, a împărțit averea la săraci și a intrat în mănăstire. Ea a schimbat hainele scumpe pentru simpla haină de călugăriță și a slujit surorilor din mănăstire cu mare smerenie și ascultare. Stareța a rămas impresionată de modul în care Irina îndeplinea sarcinile cele mai dezonorante și neplăcute fără să se plângă.
Sfânta a citit de multe ori Viețile Sfinților în chilia ei, imitând virtuțile lor după puterea ei. De multe ori a stat toată noaptea cu mâinile ridicate în rugăciune ca Moise pe Muntele Sinai (Ieșirea 17, 11-13). Sfânta Irina și-a petrecut următorii câțiva ani în mari nevoințe duhovnicești, biruind atacurile demonilor și căpătând roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. (Galateni 5, 22-23).
În momentul în care stareța mănăstirii a simțit că i se apropie trecerea la Domnul, le-a chemat pe maici și le-a spus ca, după moartea ei, acestea nu ar trebui să accepte pe nimeni ca stareță, decât numai pe Irina. Apoi, stareța i-a dat Irinei mai multe sfaturi și instrucțiuni. După ce stareța a fost înmormântată, maicile din mănăstire au mers pentru îndrumare la Patriarhul Metodie al Constantinopolului (prăznuit pe 14 iunie) în vederea alegerii maicii ce le va fi călăuzitoare spre desăvârșire. Fără să știe despre instrucțiunile lăsate de fosta stareță, Patriarhul le-a spus că, dacă există în obștea mănăstirii lor o călugăriță smerită cu numele de Irina să o aleagă pe aceasta. Bucurându-se, maicile au dat slavă lui Dumnezeu pentru alegerea făcută. Patriarhul Metodie a ridicat-o pe Sfânta Irina în treapta stăreției și a sfătuit-o cum să călăuzească pe monahii pe treptele ascezei.
sfanta_irina_hrisovalantou_care_a_primit_mere_din_rai_0Când a revenit la mănăstire, Sfânta Irina s-a rugat ca Dumnezeu să o ajute să aibă grijă de toate maicile ce i-au fost date spre îndrumare duhovnicească, intensificându-și totodată și nevoințele proprii. Ea s-a arătat foarte înțeleaptă în povățuirea călugărițelor, primind numeroase descoperiri de la Dumnezeu, care au ajutat-o la îndeplinirea sarcinilor sale.
Pentru nevoințele sale, sfânta a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii, astfel că ea știa dinainte ce nevoie și așteptări aveau maicile. Cu ajutorul acestui dar, ea a dat mereu călugărițelor sfatul potrivit. Sfânta Irina nu s-a folosit niciodată de darul înainte-cunoașterii pentru a-i rușina pe alții, ci doar pentru a corecta neajunsurile lor, folosind alte daruri spirituale pe care aceștia le aveau.
Sfânta Irina a săvârșit multe minuni în timpul vieții sale. Ea avea obiceiul ca în ajunul marilor sărbători să iasă în curtea mănăstirii și să privegheze sub cerul înstelat. Într-una din aceste nopți, o călugăriță nu a putut dormi și a ieșit din chilia ei în curtea mănăstirii. Aceasta a văzut-o pe stareța Irina plutind deasupra pământului, complet cuprinsă de rugăciune. De asemenea, călugărița a rămas uimită observând cei doi chiparoși din curtea mănăstirii, plecați la pământ ca și când i-ar aduce un omagiu Sfintei Irina. Când a terminat rugăciunea, sfânta a binecuvântat copacii, iar aceștia s-auu întors în poziție verticală.
Temându-se că această vedenie ar putea fi o ispită diavolească, călugărița a revenit și în noaptea următoare în curtea mănăstirii. Necrezând nici acum cele văzute, călugărița a revenit și în a treia noapte, văzând-o din nou pe Sfânta Irina cum plutea în aer atunci când se ruga și chiparoșii plecându-i-se. Ca să se asigure că totul este real, călugărița a legat câte o batistă de vârfurile celor doi copaci. În ziua următoare, când maicile au văzut batistele legate în vârfurile copacilor se minunau cum de a reușit cineva să se urce atât de sus pentru a le lega. Atunci monahia a mărturisit toate câte a văzut. Când Sfânta Irina a aflat că maica a asistat la minune și apoi a povestit-o celorlalte surori din obște, s-a întristat foarte. Ea le-a chemat pe maici și le-a rugat să nu spună nimănui nimic despre această întâmplare până după moartea ei.
Sfânta Irina avea o mare evlavie la Sfântul Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 ianuarie), deoarece și el era originar din Capadocia. Într-un an, în ajunul prăznuirii lui, Sfânta Irina a auzit o voce care i-a spus să-l primească pe marinarul care-i va bate la ușă în ziua ce va urma, să se bucure și să mănânce fructele pe care i le va aduce acesta.
În timpul Utreniei, un marinar a venit la ușă și a rămas în biserică până după Sfânta Liturghie. El i-a spus sfintei că a venit de pe insula Patmos, cu o corabie. Când nava a ridicat ancora, el a observat un bătrân pe pontonul de pornire, strigând la ei să se oprească. În ciuda faptului că bătea un vânt bun, nava s-a oprit brusc. Apoi, bătrânul a mers pe apă și a urcat în corabie. El a dat marinarului trei mere pentru Patriarhul Constantinopolului „de la iubitul său Ioan Teologul”, după care i-a dăruit alte trei mere pentru stareța Irina de la Mănăstirea Hrisovalant. Totodată, marinarul i-a transmis că „acest dar vine de la Ioan din Rai”. Cele trei mere erau minunate.
irina_hisovalantou1După aceasta, Sfânta Irina a postit timp de o săptămână, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. Când a început Postul Mare, ea a mâncat bucăți mici dintr-un măr în fiecare zi. Pe toată perioada postului, ea nu a mai mâncat sau băut nimic altceva, și în toată mânăstirea s-a răspândit o mireasmă nespusă. În Sfânta și Marea Joi, stareța Irina a rugat maicile să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, după care le-a dat bucățele din al doilea măr. Călugărițele au observat că mărul avea o dulceață neobișnuită, și au simțit că și sufletele lor au fost hrănite.
Un înger al Domnului i s-a arătat Sfintei Irina și i-a spus că va fi chemată la Domnul în ziua de după prăznuirea Sfântului Pantelimon. Hramul mănăstirii era pe 26 iulie, astfel încât sfânta s-a pregătit prin post cu o săptămână înainte. Ea a consumat bucăți mici din cel de-al treilea măr pe care i-l trimisese Sfântul Ioan, și puțină apă. În această perioadă, întreaga mănăstire a fost cuprinsă de un parfum nemaiîntâlnit, și toate neînțelegerile au dispărut.
Pe 28 iulie, Sfânta Irina a chemat toate maicile pentru a-și lua rămas bun. De asemenea, ea le-a spus să o aleagă pe călugărița Maria ca succesoare a sa, pentru că le va ține pe calea îngustă care le duce la Viață. După ce i-a cerut lui Dumnezeu să-i apere turma de atacurile diavolilor, ea a zâmbit când a văzut îngerii care au venit pentru a primi sufletul ei. Apoi a închis ochii și a adormit în Domnul.
Sfânta Irina avea peste 101 ani când a murit, iar fața ei era tânără și frumoasă.
La înmormântarea ei a venit o mulțime de oameni, bogați și săraci, care a fost părtașă la multe minuni. Chiar în timpul slujbei de înmormântare, mănăstirea a fost cuprinsă de o mireasmă de nedescris.
Nenumărate minuni au avut loc după aceea la mormântul Sfintei Irina Hrisovalant.
În prezent există mai multe biserici şi mănăstiri ridicate în cinstea ei, dar şi multe icoane făcătoare de minuni. Un paraclis în cinstea Sfintei Irina a fost ridicat pe Muntele Olimp, lângă Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul, iar lângă el maicile au plantat o tuie, în amintirea chiparoşilor care s-au închinat sfintei. Fără ca nimeni să altoiască tuia, aceasta s-a transformat în măr fructifer, iar maicile împart aceste mere pelerinilor, ca fructe ale Sfintei.
În unele parohii, se obișnuiește ca în ziua prăznuirii Sfintei Irina Hrisovalantou să se binecuvânteze mere, care mai apoi sunt împărțite credincioșilor.

Primul Sfant al Noui Testament caruia i s.a aratat Sf Treime sub forma celor Trei IngerI

Sf ALEXANDRU din SVIR


Primul Sfant al Noui Testament caruia i s.a aratat Sf Treime sub forma celor Trei Ingeri (sec XV).
Sfintele sale moaste - intregi! izvoratoare de mir, cu trupul ca și cum ar fi viu
RUGACIUNE catre PREASFANTA TREIME
Preasfanta si de Viata Facatoare Treime,Stapanire de o Fiinta,pricinuitoare a tot binele,cum iti vom rasplati Tie pentru toate cate ne-ai dat noua pacatosilor?Pe toate,mai inainte de a ne naste noi in lume le-ai randuit,si toate cele bune fiecaruia dintre noi,in toate zilele le daruiesti.Se cuvine pentru atatea binefaceri si indurari,sa-ti multumim Tie nu numai cu cuvintele,ci mai ales cu faptele,pazind si implinind Sfintele Tale Porunci.Cu patimile noastre si cu obiceiurile cele rele,ne-am aruncat in nenumarate pacate si in faradelegi,si ca cei care suntem intinati,nu numai ca nu indarznim a ne arata inaintea Preasfintei Tale Fete,cea intreit stralucitoare,ci nici Preasfant Numele Tau,a-L chema nu indarznim.Ai binevoit Tu,spre a noastra mangaiere,sa ne vestesti ca pe cei drepti si curati ii iubesti,iar pe cei pacatosi care se pocaiesc,ii mantuiesti si cu milostivire ii primesti.Preasfanta Treime,din inaltimea slavei Tale,cauta spre noi si primeste bunavointa noastra,in loc de fapte bune,si ne da noua duhul pocaintei adevarate,ca indepartand tot pacatul,intru cuviosie si intru dreptate sa petrecem pana la sfarsitul vietii noastre,facand Voia Ta Sfanta,si slavind cu cuget curat si cu fapte bune,Preasfant Numele Tau:al Tatalui,al Fiului si al Sfantului Duh,acum si pururea si in vecii vecilor.Amin+

Saturday, July 22, 2017

Sfânta Muceniță fecioară Marcela.

Printre numeroșii sfinți care împodobesc sinaxarul local și lunga istorie bisericească a parfumatei insule Chios este
Sfânta Muceniță fecioară Marcela. Aceasta reprezintă mândria locuitorilor din Chios și comoară duhovniceasă prețioasă pentru mii de pelerini, care, în număr mare, vin la locul martiriului pentru a-și arăta evlavia cuvenită față de măreția și eroismul acesteia, dar și pentru tămăduirea bolilor lor trupești și duhovnicești.

Sfânta Marcela s-a născut și a trăit în satul Volissós din nord-vestul insulei Chios. În ceea ce privește vremea nașterii, a vieții și a martiriului ei, biografii Sfintei Marcela dețin date confuze și incerte. Cuviosul Nichifor din Chios, unul din biografii Sfântei Marcela susține că aceasta a trăit și a pătimit în jurul anului 1500. Tatăl ei era păgân, iar mama sa, creștină, a murit la o vârstă tânără. Marcela s-a distins de timpuriu prin credință puternică și dragoste pentru Hristos, prin bunătate și curăție sufletească, prin smerenie și noblețe sufletească. Înzestrată cu înțelepciune și multe harisme duhovnicești, ea se ruga neîncetat lui Dumnezeu. Pe acest „înger pământesc” l-a invidiat Lucifer, vrând să-l ispitească prin orice mijloace.

Astfel, tatăl păgân, împietrit la inimă, a început să aibă doriri necuviincioase față de însăși fiica sa și să simtă față de acesta o nestăvilită poftă trupească. Când Marcela și-a dat seama de caracterul imoral al tătălui ei, înclinat spre plăceri trupești, a plecat din casa părintească, căutându-și refugiu în munții din apropiere. Tatăl ei, aprins de pofte sălbatice și stăpânit de o furie de nedescris, a început să o caute pe tânăra și frumoasa Marcela. Aceasta, îndurerată și speriată, încercând să se apere și să-și păzească fecioria, și-a găsit refugiu într-o pădure deasă. Un păstor i-a arătat tatălui ei mânios locul în care se ascunsese. Pentru a o sili să iasă afară din desişul în care se ascunsese Sfânta, acesta a dat foc tufișurilor. Atunci, Marcela, ieșind, a început să alerge pe pietre și stânci, reușind să se salveze din mâinile tatălui său. Acesta, văzând că nu o poate ajunge din urmă, a întins arcul și țintind spre ea, a rănit-o cu o săgeată, iar sângele ei neprihănit s-a vărsat pe stânci, dar a continuat să alerge. La un moment dat însă, puterile fizice începând să o părăsească, a căzut obosită și rănită. Credința sa puternică și statornică a ajutat-o să găsească o soluție mântuitoare. Cu privirea îndreptată spre Mirele Ceresc, L-a rugat să-i deschidă stânca și să o ascundă în interiorul ei. Rugăciunea Sfintei a fost ascultată, stânca s-a deschis şi i-a cuprins trupul neîntinat, până la piept. Tatăl, ajungând în acel loc și văzând această minune, s-a înfuriat și mai mult, tăind-i sânii și, apoi, capul, pe care l-a aruncat în mare. Potrivit tradiției, capul sfintei a început să strălucească cu o lumină neobișnuită, fiind încununat de cununa cea cerească și nepieritoare a slavei dumnezeiești.

Stânca despicată ce a primit trupul mucenicesc al Sfintei este, pentru pelerini, un lăcaş al evlaviei și izvor de tămăduire. Sfânta Marcela, prin harul lui Dumnezeu, a săvârșit nenumărate minuni, din vremea martiriului ei şi până în zilele noastre. Martorii semnelor minunate au fost figuri duhovnicești strălucite ale Bisericii noastre, cum ar fi Sfântul Macarie Notará, Episcopul Corintului, Sfântul Nectarie, Episcopul Pentapolisului, dar şi cel ce a alcătuit viaţa şi slujba Sfintei Marcela, Cuviosul Nectarie din Chios, care adeseori venea la locul martiriului Sfintei să se roage. Pomenirea Sfintei Mucenice fecioare Marcela se face în fiecare an pe 22 iulie, iar strălucita prăznuire are loc în Biserica care îi poartă numele, situată pe plaja de nisip din golful cu același nume, Volissós, aducând pelerini atât din țară, cât și de peste hotare.

Nenumăratele minuni ale Sfintei i-au făcut pe locuitorii din Chios să-i ridice sfinte biserici închinate atletei și slăvitei mucenice fecioare din Chios. Astfel, cartierul Votanikós din Atena este împodobit cu biserica parohială a Sfintei Marcela, în timp ce în ultimii ani i-a fost ridicat un paraclis în cartierul Káto Kifisiá. Paraclise în cinstea ei au fost construite şi în Spétses, Ándros, Mílos, Santoríni și Sámos.

Să avem parte de rugăciunile Sfintei Marcela.

Viaţa Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Viaţa Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost uceniţa şi mirono­siţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numeşte Magdal şi de unde s-a numit şi Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, şi din tinereţe ori după judecăţile neajunse ale lui Dumnezeu - ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum însuşi zice despre orbul din naştere -, ori prin îngăduinţa dumnezeiască spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Şi auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umblând în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Căci a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaşte toate mai înainte de facerea lor, şi a gonit dintr-însa pe acei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, ca să cunoască că El este Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel:Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.

Căci această sfântă mironosiţă mai mult decât toate petrecea nedezlipită de Hristos şi de Preacurata Lui Maică. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întâi decât pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos şi de Maica Lui şi ca pe o mai osârdnică slujitoare Maicii Făcătorului său de bine şi Mântuitorului nostru. Căci şi în vremea răstignirii Lui, ea stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi împreună cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte plângea şi se tânguia cu amar pentru Dânsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plângea şi se jelea fără de mângâiere, ca o Maică pentru preaiubitul ei Fiu, căci sufletul ei era pătruns de sabia de care spusese bătrânul Simeon mai înainte, şi fiind slăbită cu totul de durerea inimii, Sfânta Maria Magdalena o mângâia şi o sprijinea pe cât îi era cu putinţă, împreună cu celelalte, făcând toate pentru uşurarea supărării ei.

Şi după ce s-au dus toţi răstignitorii şi Hristos Şi-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim şi au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Lui Maică şi cu celelalte, au sărutat sfântul şi îndumnezeitul Lui trup şi L-au petrecut până la mormânt. Iar după ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe uşa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif şi cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfân­tul Matei Evanghelistul:Erau Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Născătoarea de Dumnezeu, şezând în preajma mormântului.

Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, şi, după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus şi ele să se odihnească în casa lor. Deci sâmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfântul Luca Evanghelistul. Iar după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii, după cum scrie Sfântul Matei Evanghelistul, care istoriseşte cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, a venit Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormân­tul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toţi, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti şi celelalte mironosiţe, ci, aflând pe Maria Magdalena împreună alergătoare şi întocmai ca dânsa cu sârguinţa, cu durerea şi dorinţa - căci era prea sârguitoare această femeie, pentru aceea se pomeneşte de toţi cei patru evanghelişti a venit îndată după miezul nopţii la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Aceasta este cea dintâi ducere a cinstitelor şi sfintelor femei la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istoriseşte Sfântul Matei Evanghelistul.

Şi apropiindu-se ele de mormânt, iată s-a făcut îndată cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a răsturnat piatra de pe mormânt şi a stat deasupra ei. Iar Domnul era înviat atunci, căci evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieşit Mântuitorul din mormânt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra şi a şezut deasupra ei. Căci Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune, ca un Dumnezeu, a ieşit din mormânt când piatra era pusă deasupra, precum şi în seara aceleiaşi Duminici, uşile fiind încu­iate, a intrat la ucenicii Săi. Şi era chipul lui ca fulgerul şi îmbrăcă­mintea lui albă ca zăpada şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi. Şi răspunzând îngerul, a zis către femei: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit II căutaţi. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut Domnul- şi, degrab mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi".

Vedeţi că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimântat, ci a vorbit cu blândeţe către dânsele: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi!" Şi nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă şi locul unde a fost pus trupul Lui, zicându-le: „Veniţi de vedeţi unde a zăcut". El le şi sfătuieşte să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicându-le: „Mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi". Pentru ce aşa? Ca să se arate şi din amorţirea străjerilor şi din cutremurul care a urmat şi din vorbirea cea cu blândeţe, că aceasta este cea dintâi ducere la mormânt a femeilor, iar nu după cum socotesc alţii.

Deci aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu şi Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, ca să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat însuşi Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!" Iar ele, căzând, s-au închinat Lui şi, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Iar Domnul nu le-a certat când s-au atins de Dânsul, căci II vedeau întâi; ci, dimpotrivă, le-a îmbărbătat şi le-a făcut fără de temere, zicând: „Nu vă temeţi, ci duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei să se ducă în Galileea; acolo Mă vor vedea". Iar ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor şi tuturor celor ce erau împreună cu ei, cuvintele îngerului şi ale Domnului, şi cum că L-au văzut pe El. Şi nu numai aceasta, ci şi picioarele Lui le-au cuprins. Iar ucenicii Domnului, din pricina multei şi negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă. Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, nici un cuvânt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau şi se cucerniceau de dânsa, au zis în sine, că a amăgit-o covârşirea mâhnirii, tulburându-i mintea, vederea, auzirea şi pipăirea. Dar sufletul ei cel curat şi strălucit fiind încredinţat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut şi le-a pipăit; a rămas întru sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii şi nemaiducându-se la mormânt.

Iar Maria Magdalena, crezând mai mult apostolilor, decât celor văzute şi pipăite de ea însăşi, era oarecum mică la credinţă întru sine; şi neîncrezându-se unei vederi, ci socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe altă Marie şi pe alte femei şi iarăşi s-a dus cu aromate la mormânt, în aceeaşi noapte, fiind încă dimineaţă, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; şi a intrat în mormânt cu celé ce erau cu ea, căci piatra era acum răsturnată. Dar trupul Domnului nu l-au aflat şi nedumerindu-se ele în sinea lor, le-au stat înainte doi bărbaţi, care erau sfinţi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe fulgerând. Iar ele temându-se de acea vedere, îngerii au zis către ele cu certare: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat!"

Deci luaţi aminte, iubiţilor, cum se arată că nu este aceasta întâia mergere a femeilor la mormânt, ci a doua. Căci era lucru necuviincios ca pe femeile care nu văzuseră şi nu auziseră nimic de Învierea Domnului, să le certe şi să le mustre sfinţii îngeri, zicându-le: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi...?" Dar pentru aceea le certau acum îngerii, căci arătat este că ele n-au crezut, deşi au auzit mai înainte toate acestea, de la cele ce au văzut pe Domnul şi au auzit de la El răspunsul către ucenici, căci mai erau şi unii bărbaţi cu ele. Cine zice acestea? Sfântul Luca Evanghelistul. Iată ce zice el: „într-una din sâmbete, întru adâncă mânecare, merseră la mormânt, ducând mirosirile pe care le gătiseră. Şi oarecare împreună cu dânsele". După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au şi zis: „Aduceţi-vă aminte, cum v-a grăit, pe când era cu voi în Galileea, că se cade Fiului Omului să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi şi să se răstignească şi a treia zi să învieze". Atunci ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

Apoi plecând şi aceşti bărbaţi şi femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormântul, iar celelalte o dată, dar cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bârfeală şi nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfântul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormânt.

Dar ce s-a întâmplat după aceea? Duhul Măriei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculându-se singură, acum fiind dimineaţă, s-a dus la mormânt pentru a treia oară şi a văzut piatra răsturnată de pe uşa mormântului. Deci a alergat la Simon Petru şi la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, cum se necăjea cu sufletul, căci împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu au vestit ucenicilor despre învierea lui Hristos, după întâia mergere la mormânt, dar nu le-au crezut. Apoi, venind iarăşi foarte de dimineaţă împreună cu alte femei şi bărbaţi, şi atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bârfeală. Şi se necăjea nu numai pentru că nu au crezut-o, dar şi pentru că nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormânt şi să vadă; ci, fie de frica iudeilor, fie de multa şi negrăita mâhnire, şedeau toţi ca nişte morţi. Abia singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat şi s-a dus singur la mormânt, dar numai s-a aplecat în el, căci nu îndrăznea să intre, poate pentru că se credea nevrednic, din pricina lepădării sale de Dânsul; poate şi pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.

Deci pentru acestea, Maria Magdalena arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul şi Binefăcătorul său şi fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt iarăşi de dimineaţă şi aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gândind în sine acestea: „Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăşi voi ridica strigare împotriva mea că sunt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, când le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci ştiu ce voi face. Voi grăi celor mai mari şi mai fierbinţi cu dragostea către Hristos, adică lui Petru şi lui Ioan. Insă şi aceştia au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredinţă şi pentru mărimea minunii, se află ca şi cum n-ar fi auzit nimic. Deci cum îi voi deştepta pe ei, ca măcar să meargă la mormânt şi să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăşi în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut".

Deci Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru şi la Ioan şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus". Ca şi cum ar fi zis astfel: „Ascultaţi-mă pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morţi, ori nu; nu ştiu să vă spun vouă; dar una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormânt. Pentru aceea sunteţi datori a vă sârgui ca să cunoaştem cine este acela care L-a luat pe El şi unde L-a pus". Văzut-ai înţelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rânduială şi nepotrivite; ca şi cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, după aceea iarăşi le-ar fi vorbit apostolilor ca de un mort, zicând că „au luat pe Domnul meu din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus". Dar este arătat că răspunsul ei era meşteşugit şi înţelept; şi astfel îndată i-a plecat a merge la mormânt.

Deci s-au pornit aceşti doi ucenici la mormânt, dar le-a urmat lor şi această minunată femeie. Apoi au intrat amândoi ucenicii în mormânt şi au văzut giulgiurile zăcând singure şi mahrama, cu care era înfăşurat capul Lui, era învăluită singură deosebi, iar trupul Lui nicăieri.Deci atunci au văzut şi au crezut. Ce au crezut? „Că au luat pe Domnul din mormânt", precum le-a spus Maria Magdalena. Şi s-au întors ucenicii la ai lor, necrezând nimic despre înviere. Şi prin necredinţa lor au aruncat în oarecare îndoială şi pe Maria, care se făcuse atât de credincioasă, după ce văzuse şi auzise atâtea. Deci ea, din multa evlavie, socotea în sine acestea: „Până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu au văzut mormântul şi de aceea nu credeau în Învierea Domnului. Iar acum, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, socotesc tot la fel, adică că l-a furat cineva. Deci este arătat că eu, fiind femeie, am năluciri şi nu aud şi nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbaţi luminaţi de la Dumnezeu, rămân nerătăciţi şi nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile".

Deci Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt şi, după ce s-au dus Petru şi Ioan, s-a aplecat iar în mormânt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte albe. Iar aceia au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?" Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus". Apoi, venind acolo Domnul şi văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Iar ea, văzând că îngerii s-au sculat, şi sfiindu-se de dânşii, s-a întors înapoi şi, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios şi nu se arăta decât numai acelora cărora voia, atunci când voia să se arate.

Şi fiind întrebată de Domnul: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?", a răspuns asemenea ca şi către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormântul. Deci a zis către Dânsul: „Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu îl voi lua!" Aceste răspunsuri către Domnul şi către îngeri, Maria Magdalena nu le-a făcut cu mai înainte cugetare şi cu făţărie, precum a făcut către ucenici; căci acelora le-a răspuns ca unora ce nu ştiau, ca să-i deştepte pe toţi să se ducă la mormânt. Iar după ce au venit şi au văzut că trupul Domnului nu era în mormânt şi după ce n-au crezut că a înviat, după aceea s-a îndoit şi ea cu gândul. Iar aceasta a pătimit-o pentru că era foarte cucernică şi se încredea mai mult în socoteala apostolilor, decât în a sa. Deci acum fiind schimbată şi încredinţată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormânt de cineva, a răspuns îngerilor şi Stăpânului precum credea atunci.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, văzând inima ei, a strigat către dânsa cu glasul Său cel obişnuit, ca să-L cunoască: „Mărie!" Iar ea, cunoscându-i glasul acum, că a doua oară i s-a arătat ei, a căzut la picioarele Lui, ca şi la mergerea cea dintâi; dar Domnul nu a primit-o cu aceeaşi bucurie, ca atunci, ci a îndepărtat-o de la El, zicând: „Nu te atinge de mine!" Deci mai întâi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele şi preacuratele Lui picioare; şi nici un cuvânt ca acesta n-au auzit de la Dânsul. Vezi că, într-adevăr, pentru că nu a crezut a îndepărtat-o Mântuitorul, zicându-i: „Nu te atinge de Mine!"

Căci atunci, la întâia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă şi să-I sărute picioarele, ca mai mult decât cu vederea şi cu auzirea să se încredinţeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit şi S-a îngropat, a înviat. Dar acum o îndepărta de la Dânsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbându-se după atâta încredinţare, a auzit: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu!" Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credinţă şi îi deştepta mintea, aducându-i aminte de Părintele Cel ceresc şi încredinţând-o să nu-L socotească pe El a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morţi, ci şi Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Şi a zis: „Du-te şi spune fraţilor Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru!" Acestea auzindu-le şi văzându-le Maria Magda­lena, s-a dus la ucenicii Lui şi nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormânt; ci a venit cu multă încredinţare şi îndrăzneală, spunând că a văzut pe Domnul şi că i-a spus acele cuvinte. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormântul Domnului, pe care a scris-o Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi care s-a făcut foarte de dimineaţă, fiind încă întuneric.

Acum trebuie să spunem şi despre a patra mergere a femeilor la mormânt, ca să se vadă osârdia, evlavia, dragostea şi durerea inimii pe care Sfânta Maria Magdalena o avea către Domnul şi Dascălul ei; căci numai ea dintre toate s-a dus la mormânt de patru ori. Această a patra mergere Sfântul Duh a iconomisit să o scrie Sfântul Marcu Evanghelistul. Dar unde este arătat că a patra mergere la mormânt a femeilor este cea istorisită de Sfântul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormânt, când răsărea soarele. Căci ce zice? „Maria Magdalena căci pe ea au pomenit-o toţi cei patru evanghelişti, după cum s-a zis mai înainte împreună cu alte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite; trecând sâmbăta, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, pe când răsărea soarele".

Deci acum să socotim pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, iarăşi s-a dus la mormânt împreună şi cu aceste femei şi mai ales ducând cu sine miruri şi aromate, socotind că vor afla trupul în mormânt. Ascultă, iubite, cu luare aminte: Maria Magdalena, încredinţându-se desăvârşit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu şi mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic şi mama lui Iosi, pe Salomeea şi pe alte femei ducându-se la mormânt, având cu ele aromate, s-a dus împreună cu dânsele, pe când răsărea soarele, nu ca şi cum s-ar fi îndoit, ci ca şi cum ar fi povăţuit pe celelalte femei. Ea se bucura şi sălta, că a văzut de multe ori mormântul deşert, iar femeile celelalte, ori nu auziseră până atunci nimic din cele făcute, ori deşi auziseră, însă auziseră un cuvânt nesigur rău; de unde se cunoaşte, că nu ştiau nimic, căci ziceau: „Cine ne va răsturna nouă piatra de pe uşa mormântului?" fiindcă piatra era foarte mare. Dar, căutând, au văzut că piatra era răsturnată de pe uşa mormântului.

Vezi, că nici despre piatră nu ştiau ele cu dinadinsul, precum femeile de la Matei şi de la Luca. Apoi, intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr şezând de-a dreapta, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar acela nu le-a certat pe ele, precum îngerii pe cele de la Luca, şi Însuşi Domnul pe cea de la Ioan, căci îngerul ştia că atunci veniseră întâi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoştea prin bucuria feţei ei, că acum nu a venit la mormânt îndoindu-se de Învierea Mântuitorului; ci a venit bucurându-se şi veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca şi îngerul cel dintâi, pe cele de la Matei, zicându-le: „Nu vă spăimântaţi; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutaţi? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dânsul. Deci duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea pe El, precum v-a zis vouă". Deci ieşind femeile degrabă, au fugit de la mormânt, căci le cuprinsese cutremur şi spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. De aici se arată că femeile acestea sunt altele, afară de cele de la Luca şi Matei, şi afară de Maria Magdalena.

Sfânta Maria Magdalena, uceniţa cea adevărată şi osârduitoarea lui Hristos, a slujit Mântuitorului cu astfel de dragoste şi cu astfel de sârguinţă şi mai înainte de patimi. Apoi ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce atâta vreme, încât putea cineva cu înlesnire să-I numere toate oasele, având capul rănit de spini, faţa fără chip, mâinile şi picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu suliţa şi tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică şi sprijinind-o şi mângâind-o, atunci când se tânguia cu amar şi leşina de durerea inimii.

Aşa a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui şi, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului şi a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuşi Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor. Iar după înălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătând prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor păgânilor. Deci pe mulţi i-a adus la cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi Sfinţii Apostoli; apoi a mers la Roma şi a stat şi înaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochiA şi, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Insui, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat şi împotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea şi cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma şi s-a dus în Efes, la Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleşte la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată de către Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, la intrarea peşterii întru care au adormit cei şapte sfinţi tineri mai pe urmă.

Iar mai târziu, împărăţind peste greci preaînţeleptul Leon, a adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaşte ale Sfintei Maria Magdalena şi le-a pus în mănăstirea Sfântului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvârşea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Thursday, July 20, 2017

Sfântul Ilie Berzunţi – schitul de pe acoperişul Bacăului

Sfântul Ilie Berzunţi – schitul de pe acoperişul Bacăului

Sfantul Proroc Ilie, omul care n-a murit niciodata si care va reveni pe pamant in vremea lui antihrist

Sfantul Proroc Ilie, omul care n-a murit niciodata si care va reveni pe pamant in vremea lui antihrist
Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit pe data de 20 iulie. Sfantul Ilie a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel). De la numele acestei cetati, avem si numele prorocului de Tesviteanul. Se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, daca tinem seama de faptul ca ziua praznuirii sale este insemnata in calendar cu rosu, insemnare ce nu apare in acest fel la niciun alt proroc.
Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Si-a desfasurat activitatea in regatul Israel din Samaria.
Potrivit traditiei, Sovac a vazut la nasterea lui Ilie, oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe fiul sau in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.
Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi (III Regi si IV Regi). De aici aflam ca Sfantul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab si ii vesteste acestuia ca Dumnezeu va pedepsi poporul prin seceta, daca nu va lepada credinta in zeul Baal. Pentru ca regele, impreuna cu poporul lui Israel nesocotesc cele vestite de Ilie, nu va mai ploua timp de trei ani si jumatate.
Sfantul Ilie este nevoit sa se ascunda de mania regelui Ahab la paraul Cherit. Aici va fi hranit in chip minunat de corbi, care ii vor aduce dimineata paine si seara carne. Aceasta hrana era adusa de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de paine si de carne. Painea unita cu carnea, preinchipuia Euharistia, trupul Domnului.
Mai tarziu ajunge la vaduva din Sarepta Sidonului, unde il va invia pe fiul acesteia si ii va inmulti faina si uleiul. Comentatorii acestei minuni sustin ca Ilie nu se adreseaza in mod exclusiv poporului Israel, de vreme ce il invie pe fiul unei femei pagane. Iar aceasta fapta ar demonstra universalitatea lui Iahve. Alti comentatori spun ca invierea fiului vaduvei, preinchipuia invierea tanarului din Nain, iar faptul ca faina nu se termina era chipul inmultirii painilor pe care avea sa o faca Hristos.
Spre sfarsitul anilor de seceta, pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal. El a reusit sa coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sa faca.
Sfantul Ilie, Inaintemergator al Mantuitorului
Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflam ca prorocul Ilie dupa ce a lasat ca urmas pe Elisei, a fost luat de un car de foc si inaltat la cer, fara a trece prin moarte. O parte din comentatorii acestui text sustine ca Ilie a fost luat cu trupul la cer pentru ca este chipul contemplatiei, al rapirii de la materie.
Alti comentatori afirma ca scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela ca el va reveni la sfarsitul lumii, ca un al doilea Inaintemergator al Mantuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.
Din Sfanta Scriptura aflam ca Ilie si Enoh sunt cei care nu au cunoscut moartea, dar in momentul in care vor veni sa pregateasca lumea pentru venirea lui Hristos in slava, se vor lupta cu Antihrist si vor fi omorati de el. Ei vor fi inviati de Hristos dupa ce Antihrist va fi nimicit.
Unde s-a inaltat Ilie?
Daca tinem seama ca raiul a fost inchis dupa caderea oamenilor in pacat, nu putem sa evitam intrebarea: unde a fost inaltat Sfantul Ilie? Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca Ilie a fost imbracat de Dumnezeu in haina ingereasca. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul afirma: "Dumnezeu a aratat din vechime maririle minunilor si semnelor si s-a folosit de modul innoirii, mutand spre alt chip de viata decat cel in trupul supus stricaciunii pe fericitii Ilie si Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii si indrumarii ei“. Aceste afirmatii ne-ar face sa vorbim de prezenta sa in lumea ingerilor.
Sfantul Ilie alaturi de Moise pe Tabor
Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede in prezenta sa pe muntele Taborului alaturi de Moise, atunci cand Mantuitorul s-a schimbat la Fata inaintea ucenicilor Lui. Moise si Ilie au fost de fata langa Domnul in slava, primul ca primitorul si datatorul Legii, al doilea ca cel mai neinfricat luptator impotriva dusmanilor lui Dumnezeu.
Este de retinut ca in timpul vietii sale, Ilie nu s-a invrednicit de o vedere "fata catre fata" cu Dumnezeu. Potrivit relatarilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune ca atunci cand i s-a aratat Dumnezeu, Sfantul Ilie si-a acoperit fata cu mantia, pentru ca nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar aceasta vedere devine posibila dupa inaltarea sa la cer, cand pe Muntele Taborului, Ilie a vazut slava lui Dumnezeu atunci cand Hristos s-a schimbat la Fata.
In orice caz, daca tinem seama de faptul ca legea lui Moise punea accentul pe tunete, cutremur, deci pe manifestari vizibile si auditive, Ilie depaseste aceasta treapta a cunoasterii, ajungand sa-L vada pe Dumnezeu in liniste - "adiere de vant".
Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu prin fata schimbata in lumina lui Hristos. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant.
Ilie, sfantul care aduce ploaia
Sfantul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel si apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns sa fie cinstit si ca cel ce aduce ploi. In Liturghier, la slujba care se oficiaza la vreme de seceta, intalnim o cerere in care este redata mijlocirea Sfantului Ilie pentru ploi: "Pentru ca rugaciunile noastre sa fie bineprimite si precum pe Ilie, oarecand, asa sa ne auda si pe noi si sa ne miluiasca, cu ploaie si cu buna intocmire a vazduhului, Domnului sa ne rugam“.