sâmbătă, 15 decembrie 2018

Pilda celor poftiti la cina

Pilda celor poftiti la cina

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi; si a trimis la ceasul cinei pe slujitorul sau ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca, iata, toate sunt gata! Si au inceput toti, cate unul, sa-si ceara iertare. Cel dintai i-a zis: Am cumparat un ogor si trebuie sa ies ca sa-l vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc; te rog, iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni. Si, intorcandu-se, slujitorul a spus stapanului sau acestea.

Atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci si pe neputinciosi, si pe orbi si pe schiopi adu-i aici. Si slujitorul a zis: Doamne, s-a facut precum ai poruncit si tot mai este loc. Si a zis stapanul catre sluga: Iesi la drumuri si la garduri si sileste-i sa intre, ca sa mi se umple casa, caci zic voua: Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea." (Luca 14, 16-24)

Sfanta Evanghelie din Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii care prezinta Pilda celor poftiti la cina arata in chip tainic cum Dumnezeu cheama pe toti oamenii la mantuire, deoarece voieste ca "toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Timotei 2, 4). De asemenea, ea ne arata si ca oamenii au libertatea de a raspunde sau nu acestei chemari. Asadar, Evanghelia de astazi este intr-un fel Evanghelia tainei libertatii omului, dar si a libertatii lui Dumnezeu. Omul are libertatea de a spune "da" sau "nu" lui Dumnezeu cand il cheama la mantuire si viata vesnica. Insa cine nu raspunde pozitiv la invitatia de-a veni la Cina cea de Taina, la ospatul iubirii milostive si darnice a lui Dumnezeu, acela pierde bucuria de a fi vesnic impreuna cu Domnul casei ceresti. Comentand cuvintele Mantuitorului "multi chemati, dar putini alesi" (Matei 22, 14), Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca toti oamenii sunt chemati la mantuire, dar sunt putini alesi, pentru ca putini oameni raspund chemarii lui Dumnezeu.

Libertatea Stapanului Care invita la Cina se vede mai ales din faptul ca daca cei dintai chemati refuza invitatia Lui, El are libertatea de a modifica planul Sau si de-a prefera pe altii. Prin urmare, nimeni nu poate zadarnici planul lui Dumnezeu de mantuire a lumii, pentru ca iubirea Lui milostiva se revarsa peste vidul spiritual al celor care nu raspund chemarii Sale. Afland de scuzele unora care nu au gasit timp pentru a raspunde chemarii Sale, Stapanul casei Il trimite pe Slujitorul Sau sa invite la cina o multime de oameni de rand, fara pretentii de superioritate, care nu se asteptau la o astfel de invitatie, si nici nu se considerau vrednici sa stea la o masa atat de stralucita.
Deci, problema libertatii spirituale a omului nu poate fi inteleasa decat in relatia concreta dintre om si Dumnezeu.

In acest sens, lucrarea mantuitoare a lui Iisus este o lucrare eliberatoare, dupa cum ne invata Sfintii Apostoli: "Hristos ne-a eliberat pentru ca noi sa ramanem liberi. Fratilor, ati fost chemati la libertate" (Galateni 5, 1, 13; 4, 26, 31; I Corinteni 7, 22; II Corinteni 3, 17); "Adevarul va va face liberi; . daca Fiul va elibereaza, veti fi cu adevarat liberi" (Ioan 8, 32, 36). Dar aceasta experienta a libertatii pe care Hristos o daruieste omului se realizeaza in Duhul Sfant trimis in lume de catre Fiul intrupat si de catre Tatal Sau ceresc (cf. Ioan 14, 26; 15, 26). Astfel, Sfantul Apostol Pavel precizeaza referitor la libertate: "Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (II Corinteni 3, 17).

Libertatea umana este un aspect fundamental al definitiei omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, Cel liber si suveran. Referitor la aceasta, Sfantul Grigorie de Nyssa spune: "Libertatea este asemanarea cu Cel ce este fara stapan si de sine conducator, asemanare care ne-a fost data de Dumnezeu la origine"1. "Deci, prin libertate omul este deiform si fericit."2

Ca persoana, omul nu se defineste in raport cu vreun element al lumii in care a fost creat, ci in raport cu Dumnezeu - Creatorul. Crearea omului este, in mod unic, rezultatul unei gandiri si al unei decizii libere si personale din partea lui Dumnezeu: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Facerea 1, 26). Legatura stransa care exista intre taina lui Dumnezeu Cel personal si liber, pe de o parte, si taina omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, pe de alta parte, determina ca libertatea divina revelata in istoria mantuirii sa dezvaluie si adevarata natura sau finalitate a libertatii umane.

Omul nu a fost creat dupa chipul unui Dumnezeu ca singuratate eterna, ci dupa chipul unei Comuniuni divine eterne de viata si iubire care se descopera oamenilor ca fiind Unitate perfecta a Trei Persoane distincte: Tatal, Fiul si Sfantul Duh (Sfanta Treime).

Sfintii Parinti ai Bisericii spun ca pluralul misterios folosit de Dumnezeu cand zice: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" nu este nici plural al majestatii, nici dialog cu ingerii, deoarece ei nu sunt co-creatori, ci acest plural este manifestarea discreta a Dumnezeului-Treime sau anticiparea revelatiei Sale, ca fiind Dumnezeu mai presus de monoteismul iudaic si de politeismul pagan. Aceasta interpretare a pluralului misterios din cartea Facerii se gaseste nu numai la Sfantul Vasile cel Mare, in celebrul sau comentariu la Hexaemeron (Omilia 9, 6), ci si anterior lui, la Sfantul Iustin Martirul si Filosoful si la Sfantul Irineu din Lyon. Sfantul Iustin Martirul si Filosoful spune ca, prin acest plural, Dumnezeu nu Se adreseaza pur si simplu Siesi, nici pamantului, nici ingerilor, ci Fiului Sau3. Iar Sfantul Irineu zice: "De totdeauna, cu adevarat, exista alaturi de El (de Tatal) Cuvantul si Intelepciunea, Fiul si Duhul. Prin Acestia si intru Acestia El le face pe toate liber si in totala independenta, si Lor Li se adreseaza atunci cand spune: Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra"4.

Intelegem astfel ca umanitatea creata dupa chipul lui Dumnezeu este reflectarea Unitatii perfecte a Persoanelor divine distincte; a comuniunii perfecte de viata si iubire in care pluralitatea Persoanelor nu imparte natura unica si nici nu diminueaza viata prin separare sau izolare. Pentru Sfantul Grigorie de Nyssa, Adam este omul universal, care contine in el toata natura umana: "Chipul nu este intr-o parte din natura, nici harul intr-un individ printre cei pe care ii priveste, ci aceasta virtute se intinde asupra intregului neam omenesc". "Deci, omul facut dupa chipul Domnului este natura inteleasa ca un tot. Aceasta duce la asemanarea divina."5

Am vazut mai sus ca libertatea omului este o trasatura fundamentala a chipului lui Dumnezeu in om. O alta trasatura importanta a chipului lui Dumnezeu in om consta in faptul ca omul este fiinta cugetatoare sau rationala. Totusi, nici libertatea, nici gandirea, desi foarte importante, nu constituie trasatura cea mai valoroasa a omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, ci iubirea. De ce? Pentru ca prin iubire se manifesta in mod deplin chipul lui Dumnezeu in om. "In voi insiva - spune Sfantul Grigorie de Nyssa - voi vedeti gandirea si o credeti imitatie a Celui Care cu adevarat este Spirit si Cuvant (Logos). Domnul este, de asemenea, Iubire si izvor de iubire. Deci, daca iubirea lipseste, toate trasaturile chipului din noi sunt deformate". "Creatorul nostru ne-a dat iubirea ca expresie a chipului nostru uman."6

Intelegem, asadar, ca ratiunea si libertatea au ca finalitate comuniunea de iubire. De aceea, libertatea in forma sa cea mai autentica este libertate in vederea comuniunii. Cand persoana umana tinde sa iubeasca pe toti oamenii, ea incepe sa devina total libera, mai presus de preferinte limitatoare. A iubi chiar si pe vrajmasi (dupa porunca Evangheliei) inseamna, deci, a fi cu adevarat liber si nelimitat de atitudini negative sau stari egoiste.

O astfel de iubire duhovniceasca se aseamana cu iubirea milostiva si infinita a lui Dumnezeu, ea este semnul participarii noastre libere, prin har, la viata lui Dumnezeu (cf. Romani 8, 35). In toate patimile egoiste, libertatea omului este limitata de natura sa cazuta (pacatoasa), dar cand iubirea lui este dezinteresata, omul devine liber in raport cu insasi natura sa cazuta, egoista. Atunci, omul traieste in totalitate pentru ceilalti. Libertatea lui se aseamana cu libertatea Preasfintei Treimi in care fiecare Persoana divina traieste pentru celelalte Persoane si este capabila de a Se darui deplin celorlalte Persoane si de a contine in ea viata celorlalte Persoane. Persoanele Preasfintei Treimi nu sunt libere pentru ca Se separa sau Se izoleaza intre Ele, ci, dimpotriva, pentru ca fiecare Persoana este in deplina comuniune cu celelalte Persoane, incat Ele Se contin reciproc si Se daruiesc reciproc, pastrandu-si in acelasi timp fiecare identitatea proprie. Acest Adevar al comuniunii divine trinitare de viata si iubire a fost descoperit in si prin Hristos Domnul, Care a spus: "Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 32). Iar acest Adevar al Iubirii desavarsite este impartasit oamenilor de catre Duhul Sfant, Care-i ajuta sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu.

Felul in care Iisus Hristos Se foloseste de libertatea de a alege, intr-o lume marcata de robia pacatului si a mortii, arata adevarata natura sau finalitate a libertatii omului creat dupa chipul lui Dumnezeu.

Libertatea lui Hristos, in raport cu Dumnezeu, cu oamenii si cu bunurile materiale, este in mod esential si unic libertate de-a realiza comuniunea de iubire, libertate de a alege intotdeauna binele si de-a evita raul sau pacatul.

Iubirea deplina a lui Hristos fata de Dumnezeu si fata de oameni Il face liber de a cere Tatalui tot ceea ce doreste, de a fi intelegator cu oamenii pacatosi, umiliti si marginalizati, de a-i ierta, dar si de a respinge sau dezaproba mandria, ipocrizia si nedreptatea oamenilor care isi pun nadejdea doar in ei insisi.

Libertatea lui Hristos in raport cu bunurile acestei lumi se vede, mai ales, in timpul ispitirii din pustie (cf. Matei 4, 1-11). Iisus refuza sa stapaneasca bunurile acestei lumi in uitare sau despartire de Dumnezeu. Pentru Iisus Hristos, ca Om, comuniunea cu Dumnezeu - Daruitorul are intaietate fata de folosirea darurilor lui Dumnezeu, viata spirituala are intaietate fata de existenta biologica si viata sociala.

Pentru Iisus Hristos, asceza nu inseamna lipsire de libertate, ci exercitarea libertatii de-a acorda prioritate comuniunii spirituale cu Dumnezeu fata de consumul celor materiale si de profitul egoist din situatii efemere. Atitudinea Sa fata de lucrurile sau bunurile create este o atitudine euharistica (cf. Matei 4, 19), de recunoastere a lumii ca dar al lui Dumnezeu si ca multumire adusa lui Dumnezeu. De aceea, viata Sa intreaga pe pamant este euharistie, adica iubire smerita sau daruire de Sine lui Dumnezeu si oamenilor in mod liber.

Crucea lui Iisus Hristos semnifica deplinatatea daruirii de Sine catre Dumnezeu in iubire sau realizarea libera a comuniunii desavarsite cu Dumnezeu. Iar Invierea lui Iisus Hristos semnifica daruirea deplina si libera a lui Dumnezeu Insusi lui Iisus ca Om, intrucat El S-a facut ascultator de Dumnezeu pana la moarte pe Cruce, pentru a ridica si vindeca pe vechiul Adam cel neascultator de Dumnezeu. Invierea lui Hristos este si afirmarea cea mai puternica a libertatii omului in raport cu istoria care ucide si in raport cu legile biologice si cosmice ale stricaciunii sau descompunerii. Hristos Cel inviat este Omul liber de a trai vesnic si integral (suflet si trup) in comuniunea cereasca pe care a ales-o in mod liber in timpul vietii sale pamantesti.

Libertatea lui Hristos ca libertate de comuniune este izvorul de putere care intareste haric libertatea crestinului. In acest sens, intreaga viata a crestinului este o lupta cu egoismul, pentru a dobandi libertatea duhovniceasca de-a implini porunca iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele, chiar si in mijlocul unor dificultati.

Deci, Evanghelia de astazi este un indemn la eliberarea de sub povara grijilor egoiste inrobitoare de suflet, pentru a spori in iubirea duhovniceasca.

Prima invatatura duhovniceasca practica a acestei Evanghelii in perioada Postului Nasterii Domnului este chemarea de a ne curati sau elibera de pacate si patimi egoiste prin Taina Pocaintei (Spovedaniei) si a ne impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, cu iubirea Sa smerita si milostiva, care aduce omului sanatate si mantuire, trezvie sufletului, sfintire simturilor, pace si bucurie cereasca.

A doua invatatura o reprezinta indemnul de-a fi milostivi si darnici, precum este Stapanul Care invita la cina pe cei saraci, bolnavi, calatori, singuri si intristati, dobandind astfel bucuria harului primit de la Dumnezeu Cel milostiv. Amin.
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

joi, 13 decembrie 2018

Viaţa Sfântului Cuvios Eustratie


Viaţa Sfântului Cuvios Eustratie

Acest cuvios Eustratie era de neam din părţile Tarsului, născut din părinţi drept-credincioşi; tatăl său se numea Gheorghe şi mama sa Megheti, care trăiau în îndestulare de bogăţie. Ei crescând bine întru învăţătură pe copil, acesta, când a împlinit 20 de ani ai vârstei sale, s-a aprins de dumnezeiasca râvnă, şi lăsându-şi părinţii, a fugit şi s-a dus în părţile Olimpului, la mănăstirea Avgar, unde au strălucit sfinţii Grigore şi Vasile, unchii lui dinspre maică, în pustnicie şi în toate celelalte fapte bune. Egumenul acelui lăcaş era atunci Grigore. Deci, fiind primit acolo, şi tunzându-i părul, a intrat în viaţa cea ostenitoare şi cinstită a monahilor. Dobândind această dorire, slujea tuturor fraţilor, cu inima osârdnica şi cu cuget smerit. El nu se îngrijea de nimic din veacul acesta, pentru că nu avea decât o rasă şi un cojoc, pe care se culca; şi unde i se întâmpla, acolo se culca, pentru că el nu avea un loc spre odihnă.

Se zice despre dânsul că niciodată nu s-a culcat cu faţa în sus, de când s-a lepădat de lume, nici pe partea stângă a trupului său, în cei 75 de ani, de când a început a se nevoi în post. Dar sfârşindu-se cuvioşii Grigore şi Vasile - unchii lui dinspre maică, care povăţuiau pe fraţi - i s-a încredinţat acestui fericit Eustratie povăţuirea lor, plecându-se la dorinţele obştii.

Când cel cu nume de fiară, Leon Armeanul (813-820), care s-a ridicat asupra drept-credinciosului împărat grec Mihail (811-813), l-a izgonit din împărăţie şi se sârguia iarăşi a ridica eresul luptării contra sfintelor icoane, care eres de mult se stinsese, atunci drept-credincioşii, lăsând casele şi locaşurile lor, acest cuvios, îndemnându-l marele Ioanichie, s-a dus în patria sa.

După ce Biserica iarăşi şi-a luat podoaba sa prin aşezarea şi închinarea la sfintele icoane, atunci sfinţii părinţi întorcându-se la locaşurile lor, s-a întors şi dumnezeiescul Eustratie în mănăstirea sa; şi aici toată ziua se ostenea fără pregetare în lucrurile cele trupeşti, împreună cu fraţii; iar noaptea stătea la priveghere fără somn şi întru plecările de genunchi. Rugăciunile erau în gura lui neîncetat.

Când se făcea cântarea cea bisericească, stând înăuntrul Sfântului Altar, de la început până la sfârşit zicea cu osârdie în sine: "Doamne miluieşte". Minunile făcute de dânsul fiind multe la număr, este cu neputinţă a le da auzului. Când a venit timpul să se ducă din cele de aici, chemând pe fraţii cei de sub ascultarea sa, le-a zis: "Vremea vieţii mele a sosit la sfârşit; deci, iubiţii mei fii, daţi amanetul ce aţi luat, ştiind că toate cele de faţă sunt vremelnice, iar cele viitoare vor fi veşnice; sârguiţi-vă a vă învrednici părţii celor mântuiţi".

Zicând acestea, s-a rugat; apoi binecuvântându-i şi ridicând ochii spre cer, a zis: "În mâinile Tale îmi dau duhul!". Şi a adormit întru Domnul, având toţi anii vieţii sale, 95.
Astfel, ducându-se la viaţa cea fără de sfârşit, a fost numărat în cetele cuvioşilor.

Sfantul Gherman de Alaska

Sfantul Gherman de Alaska
Sfantul Gherman de Alaska, numit adesea si Sfantul Herman de Alaska, a vietuit intre anii 1756-1837, el fiind renumit pentru misiunea lui de a impamanteni Ortodoxia in Alaska. 
Pe una dintre icoanele sfantului Gherman de Alaska, scrie: "Fie ca din aceasta zi, din aceasta ora, din aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate."
Devenit ocrotitorul ortodox al Americii, cat si ocrotitorul tuturor vietuitorilor din Alaska, in anul 1970, Sfantul Gherman - Herman de Alaska este primul sfant care a fost canonizat de catre Biserica Ortodoxa din America, el fiind praznuit de doua ori pe an: 9 august si 13 decembrie.
Viata Sfantului Cuvios Gherman de Alaska (1756-1837)
Sfantul Gherman s-a nascut in orasul Serpuhov, la jumatatea secolului al XVIII-lea, in anul 1756, intr-o familie de negustori rusi. In anul 1772, la varsta de 16 ani, tanarul nevoitor s-a calugarit la Schitul Sfantul Serghie, de langa Sankt Petersburg.
 Dupa sase ani de curate nevointe, sfantul se va muta la Manastirea Valaam, renumita pentru viata isihasta si pentru asprimea vietuirii monahale. Manastirea se afla pe un sir de insule din lacul Ladoga, in vestul Rusiei, la granita cu Finlanda.
Intr-una dintre calatoriile lor, comerciantii rusi au descoperit niste insule noi, numite inca de atunci "insulele aleutine". Acestea se intindeau pana spre nordul extrem al Rusiei, acolo unde incepe mareata Alaska. Biserica Ortodoxa Rusa a hotarat sa trimita acolo un grup de misionari ortodocsi, spre a propovadui Ortodoxia locuitorilor din acele triburi.
In anul 1793, un grup de noua calugari misionari va pleca spre Insulele Aleutine. Printre misionari se va numara si Sfantul Gherman - Herman. Grupul de misionari si-a fixat sediul pe Insula Kodiak, insa sfantul a mers mai departe, pana pe Insula Spruce - Insula Pinului. Aici, el va duce cu sine numele manastirii sale iubite, numind locul "Noul Valaam".
Ajuns intr-un loc pustiu, sfantul il purta pe Dumnezeu in inima lui, asa ca nimic din cele intalnite nu l-a infricosat, nici pustiul, nici salbaticia, nici oricare alta lipsa. Astfel, vara locuia intr-un bordei, la racoare, iar iarna se adapostea intr-o chilie improvizata si extrem de modesta. Parintele si-a facut o mica gradina, pe care a inceput a o lucra. Nu dupa mult timp, langa chilia lui va fi ridicata o capela de rugaciune si o casa de oaspeti, apoi o scoala pentru cei din apropiere.
Din viata sfantului se spune ca odata, cineva l-a intrebat: "Parinte Gherman, cum traiesti de unul singur in padure? Nu te simti niciodata insingurat?" La acestea, sfantul a raspuns, zicand: "Nu, nu sunt singur, Dumnezeu este aici, si pretutindenea. Ingerii Sai sunt aici. Este cu putinta sa fii singur, cu ei alaturi? Nu este mai bine sa fii in tovarasia lor decat in cea a oamenilor?"
Cand o epidemie a lovit insula si pe locuitori, Sfantul Gherman - Herman a fost singurul nevoitor care a ramas sa-i ingrijeasca si sa-i trateze pe cei nevoiasi. In insemnarile sale ne-au ramas si aceste randuri, trimise unui negustor rus: "Eu, josnicul slujitor al acestor oameni sarmani, cu lacrimi in ochi, va cer aceasta inlesnire: fiti parintele si ocrotitorul nostru. Nu va voi tine cuvantari alese, ci, din strafundul inimii, va rog sa stergeti lacrimile de pe ochii orfanilor fara aparare, sa usurati suferinta oamenilor asupriti si sa le aratati ce inseamna a fi milostiv."
Sfantul Gherman de Alaska este numit si "Apostolul Alaskai", datorita muncii sale misionare de increstinare a bastinasilor. Ostenindu-se intru rugaciune si slujbe, intru munca in gradina si intru sfatuirea tuturor celor ce veneau la el, pentru cuvant si mangaiere, sfantul a ajuns mult iubit de oameni. Multi veneau la el si se plangeau de atitudinea autoritatilor.
Sfantul a luat mult partea localnicilor aleuti, in fata autoritatilor. In cele din urma, autoritatile au scris Bisericii Ortodoxe Ruse sa il chema inapoi pe Sfantul Gherman - Herman deoarece ii instiga pe localnici impotriva lor. Inainte insa de a primi raspuns, seful autoritatilor locale a mers personal la Sfantul Gherman. Vazand bunatatea si lumina sfantului, el si-a retras cererea.
Sfantul Gherman din Alaska a adormit in Domnul in data de 13 decembrie 1837, Sfintele lui Moaste aflandu-se inca si astazi in Insula Spruce. Mult iubit de localnici, sfantul a depasit de mult granitele locului. Astfel, sfantul va fi canonizat in anul 1970, devenind astfel primul sfant al Bisericii Ortodoxe din America. In America, el este praznuit la data de 9 august, cat si in data de 13 decembrie, amintind adormirea lui in Domnul.
In anul 1867, insula Alaska a intrat sub stapanire americana, schimbare politica ce a dus la multe inconveniente in viata ortodocsilor din insula. Cu toate acestea, insa, roadele rugaciunii si vietuirii sfinte a Sfantului Cuvios Gherman de Alaska se vad inca si astazi, cea mai mare parte a aleutilor fiind ortodocsi.
Sfantul Gherman de Alaska este cinstit pe 9 august si pe 13 decembrie.

luni, 3 decembrie 2018

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIȚĂ VARVARA



RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIȚĂ VARVARA

Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm şi către sfântul tău chip, cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul; vezi neputinţa sufletelor noastre şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământeşti.

Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu şi să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat. Cheamă şi pe Sfântul Duh, Izvorul care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei şi te-a ferit de ruşine cu aripile Sale, ca şi nouă, ruşinaţii şi necuraţii, să ne zidească inimi curate şi duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; şi mai vârtos să ne întărească spre facerea faptelor bune. Credem, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, că la toate acestea poţi să ne ajuţi şi nouă, şi de vei vrea, puternică eşti să mijloceşti la Sfânta Treime, ca ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti. Şi tu, sfântă fecioară, că nimic nu este cu neputinţă ţie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile şi suspinele noastre. Pentru acestea cădem către cinstita raclă a sfintelor tale moaşte cele făcătoare de minuni şi ţie, celei ce petreci în cer cu sufletul, ne închinăm, îndrăznind rugăciuni a grăi, ca fie urechile tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre; trupul tău cel mult chinuit să tămăduiască patimile cele multe ale sufletelor şi ale trupurilor noastre; capul tău cel plecat sabiei să dea capetelor noastre apa curăţiei păcatelor; părul tău cel rupt fără milă să ne lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite să împiedice gurile noastre a grăi în deşert şi să le deschidă ca să vestească totdeauna lauda Domnului; ochii tăi cei ce văd Lumina Treimii să vadă şi a noastră bună dorire, ca şi noi să ne întoarcem ochii să nu mai vadă deşertăciuni, ci totdeauna să căutăm spre fericirea cea cerească; mâna ta cea tăiată să ne scrie în cartea vieţii şi să ne învrednicească ca totdeauna să ridicăm mâinile către Cel de Sus şi să nu împletim cu dânsele înşelăciuni; sânii tăi, cei tăiaţi fără milă, să ne fie nouă turn tare în faţa vrăjmaşului; picioarele tale, cele ca nişte făclii luminoase, degrabă alergând către Mirele ceresc în cămara cea dumnezeiască, să ne facă şi pe noi cu picioarele noastre să călătorim către tot lucrul bun, ca Legea Domnului să fie făclie picioarelor noastre şi lumină cărărilor noastre. Rănile tale să ne slobozească din rănile păcatelor; sângele tău, cel ce de multe ori în chinuri s-a vărsat, să cureţe sufletele şi trupurile noastre de toată spurcăciunea; moartea ta să ne dea nouă să murim spovediţi şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci în fiecare facere de bine eşti preamărită, şi mai vârtos întru aceasta, că tot cel ce are nădejde la tine şi pururea te cheamă spre ajutor de moartea cea grabnică scapă; de care şi pe noi, ticăloşii, ne izbăveşte, fecioară curată, Mare Muceniţă Varvara; şi cu rugăciunile tale întru tot puternice învredniceşte-ne a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi s-auzim glasul ce va zice: „Slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău”.
Amin.

RUGĂCIUNEA ZILEI DE DUMINICĂ



RUGĂCIUNEA ZILEI DE DUMINICĂ

De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre. Dăruiește-mi pocăință adevărată, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți, ce-mi trimiți în toate zilele, și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un iertător bun și milostiv. Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără de a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstea buneivestiri a Sfintei Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor. Deosebi încă mă rog întru această rugăciune a mea, pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosădit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău; încă și pentru sfintele Tale patimi și moartea Ta cea mărită, dă dumereală păcătoșilor, ca să se cunoască pe sine și să se căiască de păcatele lor, să se îndrepteze cu mărturisire, să urască păcatele lor și să se lase de ele; și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, în ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți, și pe cei vii și pe cei morți veșnicei Tale împărății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu preasfânt Sângele Tău; înviază-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înălțarea Ta, pentru ca să te mărim în vecii vecilor. Amin.

vineri, 30 noiembrie 2018

Catedrala Sfântului Apostol Andrei din Patras








Catedrala Sfântului Apostol Andrei din Patras

Patras, al treilea oraş ca mărime din Grecia, este capitala regiunii Ahaia din nordul peninsulei Peloponez, la 215 de kilometri vest de Atena. Oraşul se află la poalele muntelui Panchaikon, cu deschidere la Golful Patras.

Catedrala Sfântul Andrei din Patras a fost întemeiată în anul 1908, de către regele George I, sfinţită în anul 1974, de către mitropolitul oraşului, episcopul Nicodim. Lucrările de construcţie au fost supravegheate de către arhitectul Anastasios Metaxas, iar după moartea acestuia (1937), de către arhitectul Georgios Nomikos.

Catedrala are o arhitectură impresionantă de influenţă bizantină. Domul central al bisericii are o înălţime de 46 de metri, iar pe bolta acestuia se înalţă o cruce de cinci metri, placată în întregime cu aur. Interiorul bisericii este îmbrăcat cu minunate picturi bizantine şi icoane. Putând găzdui mai bine de 5.500 de credincioşi, Biserica Sfântul Andrei din Patras este una dintre cele mai mari biserici din Balcani.

Pelerinii ajunşi la aici se pot închina Cinstitului Cap al Sfântului Andrei, precum şi unei bucăţi din crucea în formă de X, pe care acesta a fost răstignit.

luni, 26 noiembrie 2018

Avem o ţară



Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.
Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.
Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.
Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.
Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.
Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.
Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân' la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!

Călăuziți fiind de-un înger sfânt

Demult, demult, așa spune Cuvântul,
Pe-ndepărtate plaiuri și pământuri
Văzând Cerescul Tată cum pământul
E străbătut de păcătoase gânduri,
Văzând păcatul cum se înălțase
Și lumea plină de nelegiuire
Din milă pentru lumea ce-o crease
A dat pe Fiul Său drept mântuire.
Dar iată cum a fost minunea dată:
Un înger sfânt, Gavril, intră-n cetate,
Și-n Nazaretul Galileii, iată,
I-a spus Mariei binecuvântate:
„O, plecăciune eu îți fac, Marie,
Căci fost-ai astăzi binecuvântată
Și mare har ți s-a făcut azi ție
Să ai un Fiu de la Cerescul Tată!”
Atunci s-a tulburat profund Maria
Și se-ntreba ce pot să însemneze
Cuvintele, urarea, bucuria
Ce inima-i făcură să vibreze.
„Marie, nu te teme nicio clipă,
Căci astăzi căpătat-ai îndurare
Și Domnul te-a luat pe-a Sa aripă
Să-ți împlinești deplin a ta chemare.
De astăzi tu vei fi însărcinată
Și-L vei purta pe Fiul din vecie,
Unul Născut din dragoste curată,
Un Fiu de Dumnezeu din veșnicie.
Îl vei numi Iisus, Mântuitorul
Și va fi Fiul Celui Presfințit,
Va cârmui cu dragoste poporul
Ca Mare Împărat, fără sfârșit.
Când Duhul Sfânt va pogorî spre tine
Puterea Domnului te va umbri,
Iar Pruncul ce puterea o deține
Eternul Fiu de Dumnezeu va fi.”
Gavril mai povesti cum zămislise
Elisabeta, ruda ei de sânge…
Deja a șasea lună împlinise
Și simte copilașul cum împinge.
Sosi și ziua binecuvântată
În care Pruncul a venit pe lume
În ieslea cea săracă, dar curată
Din Betleemul cel uitat de lume.
Născut în sărăcie și durere,
În cel mai simplu mod ce-i cu putință,
Fără palate, fără de avere,
Sosit pe lume-n crudă suferință
El a venit să ia asupră-I moartea
Și să se facă jertfă pentru vină,
Să fie către mântuire poarta
Prin care viața veșnică să vină.
Trei magi din răsărit la El veniră
Cu smirnă, cu tămâie și cu aur,
ʽNaintea ieslei sacre se opriră
Sub calda răsuflare-a unui taur.
Cei trei păstori la iesle-apoi veniră
Călăuziți fiind de-un înger sfânt;
Ajunși la iesle, iată, se opriră
Și se-nchinară până la pământ.
Azi vin la Tine, Doamne, să se-nchine
Creștinii mântuiți prin harul Tău
La ieslea Ta durerea să-și aline
În casa Ta pe veci feriți de rău.
Mă simt în siguranță-n sfânta-Ți casă
Știind că locul mi l-ai pregătit,
Iar de păcat mă bucur că nu-mi pasă,
Căci sunt pe veci salvat și mântuit.

AL PATRULEA MAG



AL PATRULEA MAG
Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitorul. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitorul, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitorul, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

vineri, 23 noiembrie 2018

De ce avem nevoie de o Catedrala a Mantuirii Neamului?


De ce avem nevoie de o Catedrala a Mantuirii Neamului?

In Anul Centenarului (care comemoreaza implinirea a 100 de ani de la Marea Unire a provinciilor istorice romanesti si desavarsirea satului national roman), probabil singurul eveniment cu valoare de simbol national il reprezinta finalizarea si sfintirea Catedralei Mantuirii Neamului din Bucuresti.

Catedrala va avea doua hramuri: Inaltarea Domnului (zi in care sunt pomeniti eroii romani din toate timpurile) si Sfantul Apostol Andrei (increstinatorul neamului romanesc, in secolul intai dupa Hristos).

De ce sa construim o catedrala mareata?
Ideea de a construi o catedrala, un templu maret, ca simbol al credintei poporului in Adevaratul Dumnezeu, ca si casa a Domnului pe pamant (loc al salasluirii Duhului Sfant), dar si loc a al savarsirii cultului public, a aparut la evrei – poporul ales – in vremea Imparatului Solomon. Templul lui Solomon a fost construit in sapte ani si jumatate si a fost finalizat in anul 960 inainte de Hristos.

Dupa 400 de ani a fost distrus de babilonieni, iar acestia au deportat poporul evreu in Babilon.

Dupa 70 de ani de robie, regele persan Cirus cucereste Babilonul, elibereaza poporul evreu care, imediat ce ajunge in Tara Sfanta, recladeste Al Doilea Templu, pe ruinele celui dintai.

Si acesta va fi distrus, in anul 70 dupa Hristos.

Singura relicva pastrata din Marele Templu este Zidul Plangerii, cel mai sfant loc de inchinare pentru evrei.

Anul acesta, in 2018, se implinesc 70 de ani de la proclamarea Statului Israel si, similar cu momentul eliberarii din Babilon si reconstruirii celui de al Doilea Templu, evreii din toata lumea si-au dorit cu ardoare ridicarea, pentru a treia oara, a Templului din Ierusalim – acesta reprezentand chiar simbulul identitatii nationale a evreilor din toate timpurile.

Imperiul Bizantin – Imperiul Roman de Rasarit - a dainuit intre anii 330 – 1453. Imparatul Constantin a ridicat Catedrala Sfanta Sofia in anul 325, dar aceasta a fost distrusa intr-un incendiu si apoi reconstruita de trei ori. Forma finala i-a fost data in vremea Imparatului Iustinian, in anul 527, imparatul dorindu-si pentru crestinatate o catedrala absolut maiestuoasa, fara egal in lume, care sa transmita tuturor - si posteritatii, ideea de putere a Imperiului Roman, crestin.

Nici turicii nu au distrus-o, la cucerirea Constantinopolului, ci, impresionati de maretia ei, au transformat-o in moschee.

Pana in zilele noastre, Catedrala Sfanta Sofia din Istanbul reprezinta una dintre cele mai importante constructii ecleziastice ale lumii.

In zilele noastre, Rusia: la 25 decembrie 1812, in ziua in care ultimii soldati ai lui Napoleon au parasit Moscova, tarul Alexandru I a emis un decret care ordona ridicarea Catedralei Mantuitorului „pentru a semnifica recunostinta noastra fata de Pronia Divina pentru salvarea Rusiei de la osanda care o umbrise si pentru a pastra memoria eforturilor nemaiauzite, a loialitatii si a dragostei de credinta si de tara manifestate in aceste vremuri grele de poporul rus.”

Catedrala Mantuitorului din Moscova, construita de tarii rusi si dinamitata de Stalin in anul 1934, a fost reconstruita din temelii si resfintita in anul 2000, ca cea mai mare catedrala a ortodoxiei (capacitate de 10.000 persoane, suprafata de 4900 mp).

Georgia este a treia tara din lume care a declarat crestinismul religie de stat, in anul 337. In anul 1989, dupa destramarea URSS si declararea independentei Georgiei, Patriarhul Georgiei, impreuna cu autoritatile din capitala, au anuntat un concurs international de proiecte, pentru construirea Catedralei din Tbilisi, cu scopul de a comemora 1500 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Georgiene si 2000 de ani de la Nasterea Mantuitorului. Noua catedrala, inchinata Sfintei Treimi, devenita simbol national si de renastere spirituala a Georgiei dupa perioada comunista, a fost sfintita in anul 2004 si este de asemenea o constructie grandioasa, care poate cuprinde 10.000 de participanti, pe o suprafata de 3000 mp.

Si exemplele ar putea continua, ideea fiind aceea ca intotdeauna catedrala nationala a reprezentat nu doar locul oficial al cultului public, cat mai ales esenta spiritualitatii si a nazuintelor majore, de neam, ale poporului care a construit-o.

Cand a aparut ideea construirii Catedralei Mantuirii Neamului Romanesc?
Ideea ridicarii unei Catedrale reprezentative pentru spatiul romanesc a aparut imediat dupa dobandirea independentei de stat in urma razboiului din 1877-1878, atunci cand s-a constatat ca nici o biserica din Bucuresti nu era suficient de incapatoare pentru a gazdui pe toti cei care participau la slujbe de Te Deum oficiate cu ocazii deosebite sau la alte momente solemne.

Dupa proclamarea Romaniei ca Regat, Regele Carol I inainteaza Camerei Legislative un proiect de lege privitor la construirea unei Catedrale ortodoxe in Capitala, data de 20 mai 1882, data votarii Legii 1750 in Senat, fiind considerata ziua de start a proiectului.

Imediat dupa Marea Unire de la 1918, Mitropolitul Primat Miron Cristea (devenit Patriarh in 1925), a mers in audienta la Regele Ferdinand pentru a-l ruga sa sprijine proiectul. S-a decis si asupra locului de la baza Dealului Mitropoliei (actuala Piata a Unirii) care a fost sfintit in 11 mai 1929.

Demersurile s-au oprit din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Razboi Mondial si apoi din cauza instaurarii regimului comunist in Romania.

Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Nationale, in acest sens sfintind o cruce, in data de 5 februarie 1999, ca piatra de temelie a viitoarei catedrale, in locul din Piata Unirii pe care-l sfintise anterior si Patriarhul Miron Cristea.

Intre timp, amplasamentul a fost schimbat, fiind stabilit in 2005 pe Dealul Arsenalului, pentru cele cinci biserici „rastignite”, dintre care trei (Alba Postavari, Spira Veche si Izvorul Tamaduirii) au fost demolate, iar doua (Schitul Maicilor si Mihai Voda) au fost translate de catre regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului. Proiectul a fost asumat si de stat prin legea 376/2007.

Slujba de asezare a pietrei de temelie si a sfintirii locului destinat construirii Catedralei Nationale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc in 29 noiembrie 2007, fiind oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, cel de-al saselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

La sfarsitul anului 2010 au inceput lucrarile de constructie a Catedralei Mantuirii Neamului.

Catedrala Nationala este astazi construita in proportie de 95%, stadiul „la rosu”, urmand ca in viitorul apropiat sa fie finalizate cupolele si turla Pantocrator.

De ce avem nevoie de o Catedrala a Neamului Romanesc?
Pentru ca mai avem idealuri... Asteptata sa fie construita inca din 1877, dorita de multi intelectuali romani (Mihai Eminescu, Ioan Slavici), dar si de conducatori de stat (Carol I, Ferdinand I), Catedrala reprezinta un simbol al libertatii, al eliberarii de sub robia altor popoare, al jertfei inaintasilor nostri. Un simbol de neam.

„Suntem datori sa ridicam in Capitala tuturor Romanilor… Biserica Mantuirii Neamului ca simbol al unitatii sufletesti a intregului neam” – Regele Ferdinand (10 mai 1920).

„Catedrala Nationala este simbolul unitatii noastre istorice” – Ioan Aurel Pop, Presedintele Academiei Romane (Ziarul Lumina, in 5 noiembrie 2018).

„Catedrala Mantuirii Neamului este un mandat primit de la inaintasi” – Patriarhul Daniel (basilica.ro, in 26 decembrie 2017).

In Anul Centenar al unirii tuturor romanilor, in care societatea romaneasca pare a fi mai dezbinata ca oricand, sa salutam efortul Bisericii Ortodoxe Romane de a ne darui o Catedrala a Mantuirii Neamului Romanesc, simbol al identitatii noastre nationale si spirituale!

Va invitam sa participanti la slujba de sfintire a Catedralei Mantuirii Neamului si la Sfanta Liturghie de duminica 25 noiembrie 2018, ora 10:30, oficiata in prezenta  PF Patriarh Daniel, a Sanctitatii Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic (de Constantinopol) si a multime de invitati.
Dupa Citirea Sfintei Evanghelii, ca si la sfarsitul Sfintei Liturghii, va predica Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic (Constantinopol).
De asemenea, IPS Hrisostom de Patra (Grecia) va sustine un cuvant de binecuvantare.
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, va sustine un Cuvant de multumire.
Dupa slujba Sfantei Liturghii, credinciosii se pot inchina in altarul Catedralei Nationale.
Tot duminica, la ora 18:00, in Catedrala Nationala se va oficia slujba de priveghere in cinstea Sfantului Apostol Andrei, iar la Sala Palatului va avea loc un concert organizat de Patriarhia Romana, sustinut de Grupul Psaltic Tronos, Orchestra reprezentativa a Armatei si Orchestra Natiopnala Lautarii din Chisinau.
Dumnezeu sa ajute tuturor romanilor!
De ce avem nevoie de o Catedrala a Mantuirii Neamului?

In Anul Centenarului (care comemoreaza implinirea a 100 de ani de la Marea Unire a provinciilor istorice romanesti si desavarsirea satului national roman), probabil singurul eveniment cu valoare de simbol national il reprezinta finalizarea si sfintirea Catedralei Mantuirii Neamului din Bucuresti.

Catedrala va avea doua hramuri: Inaltarea Domnului (zi in care sunt pomeniti eroii romani din toate timpurile) si Sfantul Apostol Andrei (increstinatorul neamului romanesc, in secolul intai dupa Hristos).

De ce sa construim o catedrala mareata?
Ideea de a construi o catedrala, un templu maret, ca simbol al credintei poporului in Adevaratul Dumnezeu, ca si casa a Domnului pe pamant (loc al salasluirii Duhului Sfant), dar si loc a al savarsirii cultului public, a aparut la evrei – poporul ales – in vremea Imparatului Solomon. Templul lui Solomon a fost construit in sapte ani si jumatate si a fost finalizat in anul 960 inainte de Hristos.

Dupa 400 de ani a fost distrus de babilonieni, iar acestia au deportat poporul evreu in Babilon.

Dupa 70 de ani de robie, regele persan Cirus cucereste Babilonul, elibereaza poporul evreu care, imediat ce ajunge in Tara Sfanta, recladeste Al Doilea Templu, pe ruinele celui dintai.

Si acesta va fi distrus, in anul 70 dupa Hristos.

Singura relicva pastrata din Marele Templu este Zidul Plangerii, cel mai sfant loc de inchinare pentru evrei.

Anul acesta, in 2018, se implinesc 70 de ani de la proclamarea Statului Israel si, similar cu momentul eliberarii din Babilon si reconstruirii celui de al Doilea Templu, evreii din toata lumea si-au dorit cu ardoare ridicarea, pentru a treia oara, a Templului din Ierusalim – acesta reprezentand chiar simbulul identitatii nationale a evreilor din toate timpurile.

Imperiul Bizantin – Imperiul Roman de Rasarit - a dainuit intre anii 330 – 1453. Imparatul Constantin a ridicat Catedrala Sfanta Sofia in anul 325, dar aceasta a fost distrusa intr-un incendiu si apoi reconstruita de trei ori. Forma finala i-a fost data in vremea Imparatului Iustinian, in anul 527, imparatul dorindu-si pentru crestinatate o catedrala absolut maiestuoasa, fara egal in lume, care sa transmita tuturor - si posteritatii, ideea de putere a Imperiului Roman, crestin.

Nici turicii nu au distrus-o, la cucerirea Constantinopolului, ci, impresionati de maretia ei, au transformat-o in moschee.

Pana in zilele noastre, Catedrala Sfanta Sofia din Istanbul reprezinta una dintre cele mai importante constructii ecleziastice ale lumii.

In zilele noastre, Rusia: la 25 decembrie 1812, in ziua in care ultimii soldati ai lui Napoleon au parasit Moscova, tarul Alexandru I a emis un decret care ordona ridicarea Catedralei Mantuitorului „pentru a semnifica recunostinta noastra fata de Pronia Divina pentru salvarea Rusiei de la osanda care o umbrise si pentru a pastra memoria eforturilor nemaiauzite, a loialitatii si a dragostei de credinta si de tara manifestate in aceste vremuri grele de poporul rus.”

Catedrala Mantuitorului din Moscova, construita de tarii rusi si dinamitata de Stalin in anul 1934, a fost reconstruita din temelii si resfintita in anul 2000, ca cea mai mare catedrala a ortodoxiei (capacitate de 10.000 persoane, suprafata de 4900 mp).

Georgia este a treia tara din lume care a declarat crestinismul religie de stat, in anul 337. In anul 1989, dupa destramarea URSS si declararea independentei Georgiei, Patriarhul Georgiei, impreuna cu autoritatile din capitala, au anuntat un concurs international de proiecte, pentru construirea Catedralei din Tbilisi, cu scopul de a comemora 1500 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Georgiene si 2000 de ani de la Nasterea Mantuitorului. Noua catedrala, inchinata Sfintei Treimi, devenita simbol national si de renastere spirituala a Georgiei dupa perioada comunista, a fost sfintita in anul 2004 si este de asemenea o constructie grandioasa, care poate cuprinde 10.000 de participanti, pe o suprafata de 3000 mp.

Si exemplele ar putea continua, ideea fiind aceea ca intotdeauna catedrala nationala a reprezentat nu doar locul oficial al cultului public, cat mai ales esenta spiritualitatii si a nazuintelor majore, de neam, ale poporului care a construit-o.

Cand a aparut ideea construirii Catedralei Mantuirii Neamului Romanesc?
Ideea ridicarii unei Catedrale reprezentative pentru spatiul romanesc a aparut imediat dupa dobandirea independentei de stat in urma razboiului din 1877-1878, atunci cand s-a constatat ca nici o biserica din Bucuresti nu era suficient de incapatoare pentru a gazdui pe toti cei care participau la slujbe de Te Deum oficiate cu ocazii deosebite sau la alte momente solemne.

Dupa proclamarea Romaniei ca Regat, Regele Carol I inainteaza Camerei Legislative un proiect de lege privitor la construirea unei Catedrale ortodoxe in Capitala, data de 20 mai 1882, data votarii Legii 1750 in Senat, fiind considerata ziua de start a proiectului.

Imediat dupa Marea Unire de la 1918, Mitropolitul Primat Miron Cristea (devenit Patriarh in 1925), a mers in audienta la Regele Ferdinand pentru a-l ruga sa sprijine proiectul. S-a decis si asupra locului de la baza Dealului Mitropoliei (actuala Piata a Unirii) care a fost sfintit in 11 mai 1929.

Demersurile s-au oprit din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Razboi Mondial si apoi din cauza instaurarii regimului comunist in Romania.

Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Nationale, in acest sens sfintind o cruce, in data de 5 februarie 1999, ca piatra de temelie a viitoarei catedrale, in locul din Piata Unirii pe care-l sfintise anterior si Patriarhul Miron Cristea.

Intre timp, amplasamentul a fost schimbat, fiind stabilit in 2005 pe Dealul Arsenalului, pentru cele cinci biserici „rastignite”, dintre care trei (Alba Postavari, Spira Veche si Izvorul Tamaduirii) au fost demolate, iar doua (Schitul Maicilor si Mihai Voda) au fost translate de catre regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului. Proiectul a fost asumat si de stat prin legea 376/2007.

Slujba de asezare a pietrei de temelie si a sfintirii locului destinat construirii Catedralei Nationale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc in 29 noiembrie 2007, fiind oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, cel de-al saselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

La sfarsitul anului 2010 au inceput lucrarile de constructie a Catedralei Mantuirii Neamului.

Catedrala Nationala este astazi construita in proportie de 95%, stadiul „la rosu”, urmand ca in viitorul apropiat sa fie finalizate cupolele si turla Pantocrator.

De ce avem nevoie de o Catedrala a Neamului Romanesc?
Pentru ca mai avem idealuri... Asteptata sa fie construita inca din 1877, dorita de multi intelectuali romani (Mihai Eminescu, Ioan Slavici), dar si de conducatori de stat (Carol I, Ferdinand I), Catedrala reprezinta un simbol al libertatii, al eliberarii de sub robia altor popoare, al jertfei inaintasilor nostri. Un simbol de neam.

„Suntem datori sa ridicam in Capitala tuturor Romanilor… Biserica Mantuirii Neamului ca simbol al unitatii sufletesti a intregului neam” – Regele Ferdinand (10 mai 1920).

„Catedrala Nationala este simbolul unitatii noastre istorice” – Ioan Aurel Pop, Presedintele Academiei Romane (Ziarul Lumina, in 5 noiembrie 2018).

„Catedrala Mantuirii Neamului este un mandat primit de la inaintasi” – Patriarhul Daniel (basilica.ro, in 26 decembrie 2017).

In Anul Centenar al unirii tuturor romanilor, in care societatea romaneasca pare a fi mai dezbinata ca oricand, sa salutam efortul Bisericii Ortodoxe Romane de a ne darui o Catedrala a Mantuirii Neamului Romanesc, simbol al identitatii noastre nationale si spirituale!

Va invitam sa participanti la slujba de sfintire a Catedralei Mantuirii Neamului si la Sfanta Liturghie de duminica 25 noiembrie 2018, ora 10:30, oficiata in prezenta  PF Patriarh Daniel, a Sanctitatii Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic (de Constantinopol) si a multime de invitati.
Dupa Citirea Sfintei Evanghelii, ca si la sfarsitul Sfintei Liturghii, va predica Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic (Constantinopol).
De asemenea, IPS Hrisostom de Patra (Grecia) va sustine un cuvant de binecuvantare.
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, va sustine un Cuvant de multumire.
Dupa slujba Sfantei Liturghii, credinciosii se pot inchina in altarul Catedralei Nationale.
Tot duminica, la ora 18:00, in Catedrala Nationala se va oficia slujba de priveghere in cinstea Sfantului Apostol Andrei, iar la Sala Palatului va avea loc un concert organizat de Patriarhia Romana, sustinut de Grupul Psaltic Tronos, Orchestra reprezentativa a Armatei si Orchestra Natiopnala Lautarii din Chisinau.
Dumnezeu sa ajute tuturor romanilor!

Rânduiala Miezonopticii din toate zilele



Rânduiala Miezonopticii din toate zilele

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Doamne, miluiește,(de 12 ori). Slavă..., Și acum..., Veniți să ne închinăm... (de trei ori). În acest timp preotul se închină, de trei ori, și intră în Sfântul Altar, pe ușa dinspre miazăzi. Și îndată Psalmul 50: Miluiește-mă, Dumnezeule… , apoi Catisma a șaptesprezecea, Psalmul 118.

Starea intaia:

Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului. Fericiți cei ce păzesc poruncile Lui și-L caută cu toată inima lor, că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte. O, de s-ar îndrepta căi­le mele, ca să păzesc poruncile Tale! Atunci nu mă voi rușina când voi căuta spre toate poruncile Tale. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăț judecățile dreptății Tale. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârșit. Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale. În ini­ma mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție. Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale. Cu buzele am rostit toate judecățile Tale. În calea mărturiilor Tale m-am desfătat, ca de toată bogăția. La poruncile Tale voi cugeta și voi cunoaște căile Tale. La îndrep­tările Tale voi cugeta și nu voi uita cu­- vintele Tale. Răsplătește robului Tău! Voi trăi și voi păzi poruncile Tale. Deschide ochii mei și voi cunoaște minunile din Legea Ta. Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale. Aprins e sufletul meu de dorirea jude-căților Tale, în toată vremea. Certat-ai pe cei mândri; blestemați sunt cei ce se abat de la poruncile Tale. Ia de la mine ocara și defăimarea, că mărturiile Tale am păzit. Pentru că au șezut căpeteniile și pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale. Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndrep­tările Tale, sfatul meu. Lipitu-s-a de pă­mânt sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău. Vestit-am căile mele și m-ai auzit; învață-mă îndreptările Tale. Fă să înțe­leg calea îndreptărilor Tale și voi cugeta la minunile Tale. Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întărește-mă întru cuvintele Tale. Depărtează de la mine calea nedreptății și cu Legea Ta mă miluiește. Calea adevărului am ales și judecățile Tale nu le-am uitat. Lipitu-m-am de măr­turiile Tale, Doamne, să nu mă rușinezi. Pe calea poruncilor Tale am alergat, când ai lărgit inima mea. Lege pune mie, Doamne, și calea îndreptărilor Tale o voi păzi pururea. Înțelepțește-mă și voi căuta Legea Ta și o voi păzi cu toată inima mea. Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit. Pleacă inima mea la mărturiile Tale, și nu la lăcomie. Întoarce ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea; în calea Ta viază-mă. Împlinește robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine. Îndepărtează ocara de care mă tem, căci judecățile Tale sunt bune. Iată, am do­rit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă. Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău, și voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale. Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârșit, că întru judecățile Tale am nădăjduit și voi păzi Legea Ta pururea, în veac și în veacul veacului. Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat. Am grăit de­spre mărturiile Tale înaintea împăr­aților și nu m-am rușinat. Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte. Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit, și am cugetat spre îndreptările Tale. Adu-Ți aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde. Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, căci cuvântul Tău m-a viat. Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la Legea Ta nu m-am abătut. Adusu-mi-am amin­te de judecățile Tale cele din veac, Doamne, și m-am mângâiat. Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoșilor, care părăsesc Legea Ta. Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele. Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, și am păzit Legea Ta. Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat. Partea mea ești, Doamne, zis-am să păzesc Legea Ta. Rugatu-m-am feței Tale, din toată inima mea, miluiește-mă după cuvântul Tău. Cugetat-am la căile Tale și am întors picioarele mele spre mărturiile Tale. Gata am fost și nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale. Funiile păcătoșilor s-au înfășurat împrejurul meu, dar Legea Ta n-am uitat. La miezul nopții m-am sculat ca să Te laud pe Tine pentru judecățile dreptății Tale. Părtaș sunt cu toți cei ce se tem de Tine și păzesc poruncile Tale. De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndrep­tările Tale mă învață. Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău. Învață-mă bunătatea, învățătura și cunoștința, că în poruncile Tale am crezut. Mai înainte de a fi umilit, am greșit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit. Bun ești Tu, Doamne, și întru bunătatea Ta, învață-mă îndreptările Tale. Înmul­țitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale. Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat. Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăț îndreptările Tale. Bună-mi este mie Legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur și argint.

Slavă..., Și acum..., Aliluia (de trei ori), cu închinăciuni, iar în Postul Mare cu metanii. Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...

Starea a doua:

Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit, înțelepțește-mă și voi în­văța poruncile Tale. Cei ce se tem de Tine mă vor vedea și se vor veseli, că în cu­vintele Tale am nădăjduit. Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecățile Tale și întru adevăr m-ai smerit. Facă-se dar mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău. Să vină peste mine îndurările Tale și voi trăi, că Legea Ta cugetarea mea este. Să se ru­șineze cei mândri, că pe nedrept m-au asuprit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale. Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine și cei ce cunosc măr­tu­riile Tale. Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ru­șinez. Se topește sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăj­­duit. S-au sfârșit ochii mei după cuvântul Tău, zicând: „Când mă vei mângâia?”. Că m-am făcut ca o piele la fum, dar îndreptările Tale nu le-am uitat. Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc? Mi-au spus căl­cătorii de lege deșertăciuni, dar nu sunt ca Legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă! Puțin a fost de nu m-am sfârșit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale. După mila Ta viază-mă, și voi păzi mărturiile gurii mele. În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer; în neam și în neam, ade­vărul Tău. Întemeiat-ai pământul și rămâne. După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare Ție. De n-ar fi fost Legea Ta gândirea mea, atunci aș fi pierit întru necazul meu. În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne. Al Tău sunt eu, mântuiește-mă, că îndreptările Tale am căutat. Pe mine m-au așteptat păcătoșii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput. La tot lucrul desăvârșit am văzut sfâr­șit, dar porunca Ta este fără de sfârșit. Că am iubit Legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este. Mai mult decât pe vrăjmașii mei m-ai înțe­lepțit cu porunca Ta, că în veac a mea este. Mai mult decât învățătorii mei am priceput, că la măr­turiile Tale este gândirea mea. Mai mult decât bătrânii am înțeles, că poruncile Tale am căutat. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele, ca să pă­zesc cuvintele Tale. De la judecățile Tale nu m-am abă­tut, că Tu ai pus mie Lege. Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea! Din poruncile Tale m-am făcut pri­ceput; pentru aceasta am urât toată calea nedrep­tății. Făclie picioarelor mele este Legea Ta și lumină cărărilor mele. Juratu-m-am și m-am hotărât să pă­zesc judecățile dreptății Tale. Umilit am fost până în sfârșit; Doamne, viază-mă după cuvântul Tău. Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoiește-le, Doamne, și judecățile Tale mă învață. Sufletul meu în mâinile Tale este pururea și Legea Ta n-am uitat. Pusu-mi-au păcătoșii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit. Moște­nit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele. Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, spre răsplătire. Pe călcătorii de lege am urât și Legea Ta am iubit. Ajutorul meu și sprijinitorul meu ești Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit. Depăr­tați-vă de la mine, cei ce vicleniți, și voi cerceta poruncile Dumnezeului meu. Apără-mă, după cuvântul Tău, și mă viază și să nu-mi dai de rușine așteptarea mea. Ajută-mă și mă voi mântui și voi cugeta la îndreptările Tale pururea. Defăimat-ai pe toți cei ce se depărtează de la îndrep­tările Tale, pentru că nedrept este gândul lor. Socotit-am călcători de lege pe toți păcătoșii pământului; pentru aceas­ta am iubit mărturiile Tale, pururea. Stră­punge cu frica Ta trupul meu, că de judecățile Tale m-am temut. Făcut-am judecată și dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate. Primește pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri. Sfârșitu-s-au ochii mei după mântuirea Ta și după cuvântul dreptății Tale. Fă cu robul Tău după mila Ta și îndreptările Tale mă învață. Robul Tău sunt eu; înțelepțește-mă și voi cunoaște mărturiile Tale. Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat Legea Ta. Pentru aceasta am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul și topazul. Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât. Minunate sunt măr­turiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu. Arătarea cuvintelor Tale luminează și înțelepțește pe prunci. Gura mea am deschis și am tras duh, că de poruncile Tale am dorit.

Slavă..., Și acum..., Aliluia (de trei ori), cu închinăciuni, iar în Postul Mare cu metanii. Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...

Starea a treia:

Caută spre mine și mă miluiește, după judecata Ta față de cei ce iubesc numele Tău. Pașii mei îndreptează-i, după cuvântul Tău, și să nu mă stă­pânească nici o fărădelege. Izbăvește-mă de clevetirea oamenilor și voi păzi poruncile Tale. Fața Ta arat-o robului Tău și mă învață poruncile Tale. Izvoare de la­crimi au vărsat ochii mei, pentru că n-am păzit Legea Ta. Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale. Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale și cu tot adevărul. Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmașii mei. Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte și robul Tău l-a iubit pe el. Tânăr sunt eu și defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat. Dreptatea Ta este dreptate în veac și Legea Ta, adevărul. Necazuri și nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. Drepte sunt mărturiile Tale în veac; înțelepțește-mă și voi fi viu. Am strigat cu toată inima mea: Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta. Am strigat către Tine: Mântuiește-mă și voi păzi mărturiile Tale. Din zori m-am sculat și am strigat: Întru cuvintele Tale am nădăjduit. Deschis-am ochii mei dis-de-dimineață, ca să cuget la cuvintele Tale. Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază. S-au apropiat cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la Legea Ta s-au îndepărtat. Aproape ești Tu, Doamne, și toate poruncile Tale sunt adevărul. Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele. Vezi smerenia mea și mă scoate, că Legea Ta n-am uitat. Judecă pricina mea și mă izbăvește; după cuvântul Tău, fă-mă viu. Departe de păcătoși este mân­tuirea, că îndreptările Tale n-au căutat. Îndurările Tale multe sunt, Doamne; după judecata Ta mă viază. Mulți sunt cei ce mă prigonesc și mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut. Am văzut pe cei nepricepuți și mă sfâr­șeam, că n-au păzit cuvintele Tale. Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază. Începutul cuvintelor Tale este adevărul și veșnice sunt toate judecățile dreptății Tale. Căpe­­teniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoșat inima mea. Mă voi bucura de cuvintele Tale, ca și cel ce a aflat comoară mare. Nedreptatea am urât și am disprețuit, iar Legea Ta am iubit. De șapte ori pe zi Te-am lău­dat pentru judecățile dreptății Tale. Pace multă au cei ce iubesc Legea Ta și nu se smintesc. Am așteptat mântuirea Ta, Doamne, și poruncile Tale am iubit. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale și le-a iubit foarte. Am păzit poruncile Tale și mărturiile Tale, că toate căile mele îna­intea Ta sunt, Doamne. Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înțelepțește. Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăvește. Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învățat îndreptările Tale. Va rosti limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte. Mâna Ta să mă mântuiască, pentru că poruncile Tale am ales. Dorit-am mântuirea Ta, Doam­ne, și Legea Ta cugetarea mea este. Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda și jude­cățile Tale îmi vor ajuta. Am ră­tăcit ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.

Slavă..., Și acum..., și îndată:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, năs­cut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și s-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi;
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Sfinte Dumnezeule..., cu trei închinăciuni. Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Că a Ta este împărăția...

Apoi troparele acestea, glasul al 8-lea:

Iată, Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; dar nevrednică este iarăși pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

La ziua cea înfricoșătoare gândind, suflete al meu, priveghează, aprinzân-du-ți candela ta, cu untdelemn luminând-o, că nu știi când va veni la tine glasul ce va zice: „Iată Mirele!”. Vezi dar, suflete al meu, să nu dormitezi, căci vei rămâne afară bătând ca și cele cinci fecioare. Ci, în priveghere, așteaptă, ca să întâmpini pe Hristos, cu untdelemn de ungere, și-ți va da cămara cea dumnezeiască a slavei Sale.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Pe tine, zidul cel nebiruit, întărirea mântuirii, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, te rugăm: Sfaturile celor potrivnici le risipește, întristarea poporului tău schimb-o în bucurie, țara ta o apără și o ajută, pentru pacea lumii te roagă, că tu ești, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea noastră.

Doamne, miluiește (de 40 de ori),și rugăciunea aceasta:

Cel ce în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ, ești în­chinat și slăvit, Hristoase Dumnezeule, Îndelung-răbdătorule, Mult-milostive și Mult-milosârde; Care pe cei drepți iu­bești și pe cei păcătoși miluiești; Care pe toți chemi la mântuire pentru făgă­du­ința bunătăților ce vor fi; Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre în ceasul acesta și îndreptează viața noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfin­țește, trupurile curățește, cugetele îndreptează, gândurile curățește și ne izbă­- vește de tot necazul celor rele și al durerii. Ocrotește-ne cu sfinții Tăi îngeri, ca, prin mijlocirea lor, fiind păziți și povă­țuiți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoștința slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă..., Și acum...

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dum­nezeu, te mărim.

Strana: Întru numele Domnului, binecuvintează, Părinte!

Preotul:

Dumnezeule, milostivește-Te spre noi și ne binecuvintează, luminează fața Ta peste noi și ne miluiește.

Și de este Aliluia sau Postul Mare, se zice rugăciunea aceasta, a Sfântului Efrem Sirul, în trei stări, cu trei metanii mari:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de mul­te, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie (o metanie).

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, slugii Tale (o metanie).

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (o metanie).

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, tot în trei stări, cu 12 în­chinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului (o închinăciune).

Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul (o închinăciune).

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă (o închinăciune).

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă (o închinăciune).

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele...

Apoi:

Rugăciunea aceasta a lui Mardarie:

Stăpâne Dumnezeule, Părinte Atot­puternice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și, cu judecățile care știi, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este Aliluia sau Postul Mare, nu se spune rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne și Stăpânul vieții mele..., si metaniile si se zice numai rugă­ciunea de mai sus: Stăpâne Dumnezeule, Pă­rinte Atotputernice... Apoi se rostește: Veniți să ne închinăm... (de trei ori) și

Psalmul 120

Am ridicat ochii la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce te păzește. Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzește pe Israel. Domnul te va păzi pe tine; Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta. Ziua soarele nu te va arde, nici luna, noaptea. Domnul te va păzi de tot răul; va păzi sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta și ieșirea ta de acum și până în veac.

Psalmul 133

Iată acum binecuvântați pe Domnul toate slugile Domnului, care stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru. Noaptea ridicați mâinile voastre spre cele sfinte și binecuvântați pe Domnul. Te va binecuvânta Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul și pământul.

Slavă..., Și acum..., Sfinte Dumnezeule..., trei închinăciuni, Preasfântă Treime..., Tatăl nostru...
Apoi troparele acestea, glasul al 2-lea:

Pomenește, Doamne, ca un bun pe robii Tăi, și câte în viață au greșit, iartă-le; că nimeni nu este fără de păcat, fără numai Tu, Cel ce poți și celor adormiți a le da odihnă.

Cel ce, prin adâncul înțelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chivernisești, și ceea ce este de folos tuturor le dăru­iești, Unule, Ziditorule, odihnește, Doamne, sufletele adormiților robilor Tăi, că spre Tine nădejdea și-au pus, spre Făcătorul și Ziditorul și Dumnezeul nostru.

Slavă...

Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Te fericim pe tine toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că întru tine Cel neîncăput, Hristos Dumnezeul nostru, a binevoit a încăpea. Fericiți suntem și noi, folositoare pe tine avându-te, că ziua și noaptea te rogi pentru noi. Pentru aceasta lăudându-te, strigăm ție: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine.

Apoi Doamne, miluiește(de 12 ori) și

Rugăciunea aceasta:

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții veșnice au adormit, pe părinții și frații noștri, și pe toți care, în cucernicie și în credință, s-au săvârșit; și iartă lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie, cea cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul, și-i așază pe dânșii în locuri luminoase, în locuri răcoroase, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul, unde cercetarea feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac. Dăruiește lor și nouă împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite. Că Tu ești viața și învierea și odihna robilor Tăi celor adormiți, Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preamărită pururea Fecioară, Maica lui Hristos Dumnezeu, du rugăciunea noastră la Fiul tău și Dumnezeul nostru și cere să mântuiască, pentru tine, sufletele noastre.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție.

Glasul al 6-lea:

Miluiește-ne, Doamne, miluiește-ne, că, nepricepându-ne de nici un răs­puns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foar­te, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne iz­bă­vește de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

În timpul troparelor de umilință, preotul iese din Sfântul Altar în fața ușilor împărătești și, cu fața către răsărit, zice ectenia:

Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Doamne, miluiește (de trei ori).

Încă ne rugăm pentru ca să se pă­zească sfânt locașul acesta, țara aceasta și toate orașele și satele: de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertă­tor să fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se por­nește asupra noastră și să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Doamne, miluiește (de patruzeci ori).

Auzi-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pă­mântului și a celor ce sunt pe mare departe și, milostive Stăpâne, milostiv fii nouă, față de păcatele noastre, și ne miluiește pe noi.

Preotul zice ecfonisul:

Că milostiv și iubitor de oameni Dum­nezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin. Preotul:

Slavă Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, slavă Ție.

Strana: Slavă..., Și acum..., Doamne, miluiește (de trei ori), Părinte, binecuvintează. Iar preotul, întorcându-se cu fața către credincioși, zice otpustul cel mic:

Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și pentru ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

Apoi, plecându-se preotul către strane, își cere obișnuita iertare, zicând:

Binecuvântați și mă iertați pe mine, păcătosul!

Iar frații răspund:

Dumnezeu să te ierte și să te miluiască, părinte sfințite.

Apoi preotul se întoarce către răsărit și zice ectenia aceasta:

Să ne rugăm pentru pacea lumii.

Pentru buna sporire și întărirea drept-slăvitorilor creștini.

Pentru Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române șpentru (Înalt-) Preasfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitropolitul) nostru (N)ț, și pentru toți frații noștri cei întru Hristos.

Pentru dreptcredinciosul popor ro­mân de pretutindeni și conducătorii săi, pentru mai-marii orașelor și ai satelor și pentru armata țării noastre.

Pentru cei care ne urăsc și pentru cei ce ne iubesc.

Pentru cei care ne miluiesc și slujesc nouă.

Pentru cei care ne-au cerut nouă, ne­vrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii.

Pentru izbăvirea celor robiți.

Pentru părinții și frații noștri care sunt departe.

Pentru cei care călătoresc pe uscat, pe ape și prin aer.

Pentru cei care sunt în neputințe.

Să ne rugăm și pentru îmbelșugarea roadelor pământului.

Și pentru toți ortodocșii creștini.

Pentru arhiereii ortodocși.

Pentru ctitorii sfântului locașului acestuia.

Pentru părinții și învățătorii noștri și pentru toți cei mai înainte adormiți, pă­rinți și frați ai noștri, dreptcredincioși, care odihnesc aici și pretutindeni. Să zicem și pentru aceștia.
Doamne, miluiește (de trei ori).

Pentru rugăciunile Sfinților Părin­ților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Se cuvine a ști că așa se citește Miezonoptica din toate zilele peste toată săptămâna, afară de sâmbăta, duminica și când este Priveghere

joi, 22 noiembrie 2018

Strigătele unui om, care căzuse




Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna.

 Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi.

Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele.

Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi.

 Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.

– Acel om este sortit morţii! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.

Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat în spate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum.

Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.

La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese!

Ce se întamplă cu oamenii care mor nespovediți ?



Ce se întamplă cu oamenii care mor nespovediți ?

Unul din marile ajutoare duhovniceşti dobândite de cei care părăsesc viaţa aceasta şi merg în cea de dincolo este Sfânta Spovedanie.

 Şi iarăşi, o mare pierdere pentru cei ce părăsesc această viaţă şi merg în cea de dincolo este lipsa Spovedaniei.
 Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus Sfinţilor Apostoli şi prin aceştia, la rândul lor, până azi, episcopilor şi preoţilor, că „oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri” (Matei 18, 18).

 Legarea şi dezlegarea o luăm numai aici pe pământ. Dincolo vom suporta doar consecinţele.
Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii noastre; de aceea este bine să ne spovedim în fiecare an, în toate posturile.

 Iarăşi, nu putem şti vârsta la care viaţa noastră se va sfârşi. Foarte mulţi tineri mor nespovediţi. E de la sine înţeles că cea mai mare tragedie pentru un om şi urmaşii familiei sale este să moară nespovedit.
 Că e tânăr sau că e bătrân, este acelaşi lucru până la urmă. Mulţi cad în eroarea de a zice că se vor spovedi când vor fi mai bătrâni.

 Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii sau dacă ajungem ori nu la bătrâneţe. De aceea omul trebuie să se spovedească de la 7 ani în sus, fiecare, în timpurile rânduite de Biserică sau când simte nevoia de a se spovedi.

Spovedania înseamnă dezlegare, uşurare. Tot timpul trebuie să fim dezlegaţi şi uşuraţi de păcate prin Taina Spovedaniei. Toate păcatele nespovedite se transmit urmaşilor celui decedat.

Cei care mor nespovediţi nu au parte, prin urmare, de acea mare dezlegare fundamentală pentru viaţa de dincolo. Ei trec dincolo nedezlegaţi, sunt legaţi în păcatele lor.

 Dincolo nu mai pot fi dezlegaţi de nimeni. Mântuirea unui creştin nu poate fi garantată fără Taina Sfintei Spovedanii.
Sursa: Arhim. Ioachim Pârvulescu, Lumina pentru candela din suflet