marți, 28 februarie 2023

Acatistul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea

 Acatistul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea (28 Februarie)



Condacul 1

Prea Cuviosului nostru Părinte Gherman, odrăslit în pământul Daciei Pontice, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale făcute înaintea Cerescului Părinte. Căci, prin rugăciunile sale, mari daruri ne-am învrednicit a dobândi de la Hristos, izvorul cel nesecat de bunătăți. Pentru aceasta cu toții să-i cântăm, cu bună înțelepciune: Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Icosul 1


Îngerească viață petrecând pe pământ, Prea Cuvioase Părinte Gherman, te-ai depărtat de toate cele veselitoare ale lumii și rănit fiind de dumnezeiască dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, pentru care noi minunându-ne de biruința ta asupra puterilor vrăjmașului celui potrivnic, îți cântăm unele ca acestea:


Bucură-te, cinstea Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești;


Bucură-te, că din tinerețe ai luat chipul cel blând al smereniei;


Bucură-te, că viața sihăstrească a fost mângâierea sufletului tău;


Bucură-te, că pentru Hristos Domnul lumea ai părăsit;


Bucură-te, cel ce în mânăstire și în pustiu te-ai sălășluit;


Bucură-te, că în viață fiind, de trup te-au depărtat;


Bucură-te, rugător mare al pustiului;


Bucură-te, lauda cea curată a credincioșilor;


Bucură-te, floare a cuvioșiei de Dumnezeu aleasă și împodobită;


Bucură-te, lauda cea vestită a pământului dintre Dunăre si Mare;


Bucură-te, că pe Dumnezeu l-ai iubit mai mult decât proprii tăi părinți;


Bucură-te, că tinerețea ta ai adus-o ca jertfă curată lui Dumnezeu;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 2


Din pruncie doritor și râvnitor vieții îngerești te-ai arătat Părinte Gherman, Prea Cuvioase, și visteria cea nefurată a credinței tale curate ai sporit-o, încât toți se mirau de văpaia dragostei dumnezeiești ce ardea întru tine; Pentru aceasta cântăm slavă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 2


Născându-te din părinți stră-români, binecredincioși, în satul Casimcea, din Scythia Minor, unde a propovăduit evanghelia lui Hristos, Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, din tinerețe ai ales calea cea dreaptă a raiului, Prea Cuvioase Părinte Gherman; pentru aceasta de la toți auzi cântare de laudă:


Bucură-te, că din părinți drepmăritori ai răsărit;


Bucură-te, vrednică pildă de înfrânare a tinerilor;


Bucură-te, că de Ioan Casian te-ai legat sufletește;


Bucură-te, că împreună pe calea învățăturii ați plecat;


Bucură-te, că și în oaste împreună ați slujit;


Bucură-te, că lui Hristos împreună v-ați făgăduit;


Bucură-te, că nedespărțiți ați rămas și în monarhism;


Bucură-te, că într-una din mânăstirile Scythiei Mici, împreună cu Ioan Casian, te-ai Nevoit și lui Hristos Domnul cu credință ați slujit;


Bucură-te, că și aici te-ai arătat pildă de ascultare desăvârșită;


Bucură-te, lauda cea vestită a călugărilor osârduitori;


Bucură-te, că ai împletit cu iscusință rugăciunea cu trupeștile nevoințe;


Bucură-te, tăinuitorule al duhovniceștii viețuiri;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 3


Puterile cerești s-au minunat, văzându-te pe tine, Prea Cuvioase Părinte Gherman cum, în trup fiind, ai biruit, ispitele celui viclean, ca un înger pământesc; pentru aceasta, înălțat fiind în cămările cerești, privește către cei ce-ți cer mijlocirile tale către Dumnezeu și cu bunătatea ta părintească izbăvește din toate nevoile pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 3


Cunoscând binecuvântarea vieții mânăstirești, împreună cu râvnitorul de Hristos Ioan Casian ai alergat, ca cerbul spre apele izvoarelor, și te-ai sălășluit într-una din mânăstirile din locurile natale unde ți-ai făcut întru smerenie și ascultare ucenicia; pentru aceasta, sporindu-ți cu înțelepciune nevoințele, toți te laudă, cântându-ți:


Bucură-te, că te-ai arătat adevărat om ceresc;


Bucură-te, că împreună slujitor ai fost cu îngerii;


Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;


Bucură-te, râvnitorule iubitor al cuvioasei slujiri a Celui Preaînalt;


Bucură-te, că nu ai cruțat ostenelile pentru a urma lui Hristos cu bunătate;


Bucură-te, că prin smerenie ai dobândit cele înalte și cu sărăcia cele bogate;


Bucură-te, că prin mulțimea ostenelilor te-ai arătat a fi comoară duhovnicească;


Bucură-te, săditorule și harnic lucrătorule al viei celei duhovnicești;


Bucură-te, că te-ai arătat a fi jertfă curată asemenea lui Isaac;


Bucură-te, că mintea ți-ai înălțat-o la cugetarea cea despre Dumnezeu;


Bucură-te, împreună rugătorule cu părintele Ioan Casian către Dumnezeu;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumezeu!


Condacul 4


Învăluindu-ne viforul multor ispite și furtunile multor nevoi, la limanul mijlocirilor tale către Dumnezeu scăpăm Prea Cuvioase Părinte Gherman, ca prin rugăciunile tale să prefaci toate tulburările noastre sufletești în bună liniște, ca astfel, prin tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 4


Râvnitorul fiind după desăvârșire, împreună cu Prea Cuviosul Părinte Ioan Casian, ai plecat în căutarea de chipuri ale viețuirii îngerești, ajungând la obștile monahale și sihăstriile din Siria, Palestina și Egipt, unde te-ai îndulcit de ospațul duhovnicesc al părinților pustiei și de la dânșii ai învățat căile desăvârșirii și virtuțile cele înalte; pentru aceasta credincioșii creștini îți aduc laude, cântând fără tăcere:


Bucură-te, cel ce te-ai arătat stăpânitor patimilor omenești;


Bucură-te, că pentru tine moartea a fost fără putere;


Bucură-te, că nu te-ai uitat la cele trecătoare, de jos;


Bucură-te, că ai iubit cele netrecătoare, de sus;


Bucură-te, că prin neobosită veghe ai slujit lui Hristos;


Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvim de văpaia ispitelor;


Bucură-te, pildă de învățătură pentru cei tineri;


Bucură-te, mângâierea celor ce sunt întristați;


Bucură-te, mereu ascultătorule al celor ce-ți cer ajutor în necazuri;


Bucură-te, destoinicule învățător al vieții celei curate;


Bucură-te, că pe Domnul cu bunăvoire L-ai slujit;


Bucură-te, că Lui ai urmat prin buna ta viețuire;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 5


Viețuind în pustnicească ascultare, ai deprins rugăciunea neîncetată a minții și a inimii, smerenia și ascultarea, după pilda părinților pustiei, și ajungând tu însuți vestit între cei mai renumiți părinți ai pustiei, ai urcat spre culmile înțelepciunii și ale sfințeniei, cântând fără încetare lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 5


Ca o lumină într-un sfeșnic te-ai arătat părinților pustiei, dar dorul după credința părinților rămași acasă și liniștea locurilor natale te-au chemat ca un Caanan duhovnicesc, ai întemeiat așezăminte mânăstirești și-ai rânduit viața de obște după pilda pustiei; pentru aceasta, dimpreună cu cinul călugăresc îți cântăm:


Bucură-te, făclie luminoasă care luminezi inimile noastre;


Bucură-te, vrednică pildă de răbdare și smerenie;


Bucură-te, vrednicule ostenitor al pustiei;


Bucură-te, că prin tine „Pustia a înflorit precum crinul”;


Bucură-te, că în Dacia Pontică viața pustnicească o ai întărit cu pilda viețuirii tale;


Bucură-te, că prin post și rugăciune te-ai întărit duhovnicește;


Bucură-te, că obștea „călugărilor sciți” cu smerenie și dragoste te-au ascultat;


Bucură-te, că împreună rugător cu Sfântul Ioan Casian, te-ai făcut pentru Biserica și neamul nostru;


Bucură-te, că te-ai arătat crin cu bun miros și mireasmă a pustiei;


Bucură-te, că întărești pe credincioși în credință;


Bucură-te, îmbrăcămintea celor goi de îndrăzneală;


Bucură-te, că Apostolului Andrei ai urmat în propovăduirea Evangheliei lui Hristos;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 6


Plecând din Egipt spre pământul strămoșesc împreună cu Sfântul Ioan Casian, te-ai oprit la Constantinopol, Prea Cuvioase Părinte Gherman, și darul preoției ai luat din mâna dumnezeiescului patriarh Ioan Gură de Aur; pentru care mulțumind lui Dumnezeu, I-ai cântat: Aliluia!


Icosul 6


Arătându-ne nouă tuturor calea care duce către Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, pe toți ne înveți ca, prin înțelepciune și cu a Duhului curățire, să-I slujim Lui cu frică și cu dragoste; pentru aceasta, împărtășindu-ne de ajutorul rugăciunilor tale către Tatăl ceresc, de la toți auzi cântare ca aceasta:


Bucură-te, apărătorul dreptei credințe;


Bucură-te, mare sprijinitor al creștinătății;


Bucură-te, stâlp de foc al credinței nostre strămoșești;


Bucură-te, că pe Hristos l-ai propovăduit în Sciția ca într-un pământ al făgăduinței;


Bucură-te, că trăim în țara noastră sub oblăduirea mijlocirilor tale către Dumnezeu;


Bucură-te, că în toată vremea ne dai sprijin și ajutor cu îndestulare;


Bucură-te, că deși ai fost în trup ai gustat dulceața raiului;


Bucură-te, că rugăciunile tale sunt pentru noi scară către cer;


Bucură-te, suflet binecuvântat de Dumnezeu;


Bucură-te, că ești fapta cea vie pentru toți spre pilduire;


Bucură-te, că te-ai logodit cu cereasca împărăție;


Bucură-te, că ți-ai păzit curăția trupului neîntinată;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 7


Împreună cu Ioan Casian postitorul, în cetatea lui Constantin, ai apărat buna cucernicie și smerenia Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, care chema pe toți la o viață cu adevărat creștină și plăcută lui Dumnezeu, pentru care și exil a suferit. Acestea cunoscând noi, Prea Cuvioase Părinte Gherman, cu dragoste și credință te cinstim, cântând dimpreună cu tine lui Dumnezeu cântare de laudă: Aliluia!


Icosul 7


Înțelegând că rugăciunea este plugăria sufletului, prin care ne curățăm inimile de vicleșuguri și răutăți, la sinodul de la Stejar te-ai alăturat Sfântului Ioan, dulcele vorbitor și vrednic liturghisitor ca Întâistătător al Constantinopolului și împreună cu Sfântul Ioan Casian ai plecat la Roma ca să duci episcopului Inocențiu scrisoarea clerului și credincioșilor din cetatea lui Constantin de apărare a nevinovăției Sfântului Patriarh; pentru aceasta toți iubitorii de adevăr și cucernicie îți cântă:


Bucură-te, că rugăciunile tale s-au făcut scară către cer;


Bucură-te, că pe Sfântul Ioan Gură de Aur, când era defăimat de cei răucredincioși, l-ai apărat;


Bucură-te, că până la Roma, întru apărarea lui, împreună cu Ioan Casian, ai călătorit;


Bucură-te, apărătorule al dreptei credințe;


Bucură-te, dar dat nouă de către Dumnezeu;


Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma Lui;


Bucură-te, lauda Pontului;


Bucură-te, trâmbița adevărului;


Bucură-te, izvor de sfințenie;


Bucură-te, învățător al înfrânării;


Bucură-te, stea al viețuirii celei duhovnicești;


Bucură-te, vrednicule îndrumător spre cele de sus;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 8


Deși om cu fire ai fost, te-ai arătat, Prea Cuvioase Părinte Gherman, împreună cetățean cu îngerii, căci ai viețuit pe pământ ca și cum n-ai fi avut trup, lepădând toată grija cea lumească; pentru aceasta înțelepțit fiind de Dumnezeu, cu smerenie ți-ai ascuns nevoințele tale cele sfinte, povățuindu-i neîncetat pe cei încredințați ție spre mântuire, ca să cânte fără tăcere lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 8


Având în suflet dumnezeiasca dorință de a te nevoi și mai mult, cugetătorule de Dumnezeu ai cunoscut că sufletul nu poate să fie viu și să se înalțe către Dumnezeu fără rugăciunea neîncetată; pentru aceasta auzi de la toți iubitorii de rugăciune cântare ca aceasta:


Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei curate;


Bucură-te, că prin neîncetarea rugăciunii, îngerilor te-ai asemănat;


Bucură-te, că rugăciunea, ca pe o scară la cele duhovnicești, te-a ridicat;


Bucură-te, că cei ce călătoresc cu rugăciunile tale cu pace se întorc la casele lor;


Bucură-te, că binefăcătoarele tale rugăciuni sunt bine primite înaintea lui Dumnezeu;


Bucură-te, că ai împreunat rugăciunea cu fapta milosteniei;


Bucură-te, că cei credincioși, urmând pilda ta, se întăresc în harul primit de la Dumnezeu;


Bucură-te, că prin nevoințele tale, te-ai arătat locaș preacurat al Duhului Sfânt;


Bucură-te, că te-au cunoscut ucenicii tăi văzător de Dumnezeu;


Bucură-te, că ai fost împreună vorbitor cu îngerii;


Bucură-te, că prin îndelungat post și neîncetată rugăciune ți-ai agonisit răbdare;


Bucură-te, îngerule în trup pământesc;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 9


Nevoințele tale pustnicești au uimit pe toți, iubitorii de pustie, de aceea prin gura prietenului tău, Sfântul Ioan Casian, te-au numit „Sfântul Părinte Gherman”, aducându-ți cuvânt de cinstire și laudă, și toți au învățat să cânte, cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 9


Cuvintele și învățăturile tale duhovnicești au hrănit sufletele căutătorilor de Dumnezeu și iubitori de desăvârșire, pentru aceasta și noi împărtășindu-ne de aceste daruri mântuitoare îți cântăm:


Bucură-te, al celor tineri prea întelept povățuitor;


Bucură-te, al celor bătrâni sprijinitor;


Bucură-te, al curăției neobosit propovăduitor;


Bucură-te, că ești bucuria celor ce vin către pocăință;


Bucură-te, plinitorule al frumuseților sihăstrești ale strămoșilor noștri;


Bucură-te, prea alese iubitorule și cinstitorule al Casei lui Dumnezeu;


Bucură-te, că pământul Daciei Pontice cu Sfinte biserici și mânăstiri a fost împodobit;


Bucură-te, că prin povețele tale ne-am învățat că tăria neamului este dreapta credință;


Bucură-te, că de bună voie ai urmat sărăciei lui Hristos;


Bucură-te, că ne-ai învățat să nu adunăm bogății pieritoare;


Bucură-te, că te-ai făcut pildă de smerenie și iubire de oameni negrăită;


Bucură-te, alungătorule al poftelor întinate;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu;


Condacul 10


Chip de mare învățat al tainelor și desăvârșirii ortodoxe te-ai arătat Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, pentru aceasta mulțimea credincioșilor, prin rugăciunile tale, iertare de păcate dobândesc, cântând, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 10


Înțelept al vremurilor te-ai arătat și cu înțelepciune te-ai înfățișat înaintea Dreptului Judecător, prin trecerea de la cele trecătoare la cele veșnice în cetatea Romei, ducând rugăciunile noastre înaintea Cerescului Părinte; pentru aceasta toți îți cântăm:


Bucură-te, că vezi pururea fața veșnicului Părinte;


Bucură-te, că ai auzit cuvintele: „Bine slugă bună și credincioasă intră întru bucuria Tatălui Meu”;


Bucură-te, că numele tău în cartea veșniciei a fost scris;


Bucură-te, căci astăzi te veselești în ceruri;


Bucură-te, că de sus ți-a venit răsplata pentru credința ta;


Bucură-te, cela ce te-ai făcut celor din primejdii apărător;


Bucură-te, că nu te-ai lăsat amăgit de cele trecătoare;


Bucură-te, candelă aprinsă în bezna nepăsării;


Bucură-te, aducătorule de înviorare duhovnicească;


Bucură-te, rugător neîncetat pentru sufletele noastre;


Bucură-te, următor al nevoințelor sihăstrești și pustnicești ale părinților bisericești;


Bucură-te, că prin asprele tale nevoințe te-ai jertfit cu totul lui Dumnezeu;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu;


Condacul 11


Cum te vom mări mai cu vrednicie, Prea Cuvioase Părinte Gherman, sau cu ce cuvinte vom cânta îndelunga-ți răbdare și iubire de cele dumnezeiești. Căci fire omenească ai avut dar spre cele dumnezeiești ai râvnit. Pentru aceasta cu toții aducem, cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 11


Cu puterea Celui de sus fiind umbrit, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Gherman, cu îndrăzneală te-ai într-armat împotriva celui viclean și ai biruit vicleșugurile lui; pentru aceasta Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare cinstește pomenirea ta, zicând:


Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Daciei Pontice;


Bucură-te, cel ce petreci împreună cu toți sfinții;


Bucură-te, cel ce ai risipit meșteșugirile celui viclean;


Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat împodobit;


Bucură-te, faptă vie vrednică de urmat de toți creștinii;


Bucură-te, temelie tare a credinței Ortodoxe;


Bucură-te, nădejde împlinită a celor ce te cheamă în ajutor spre mântuire;


Bucură-te, că pe cei greșiți îi întorci la pocăință;


Bucură-te, a celor înstrăinați povățuire;


Bucură-te, vestitorule al bucuriilor duhovnicești;


Bucură-te, că pe cei iubitori de Hristos i-ai veselit;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 12


Pururea ocrotitor al Dobrogei de astăzi și al întregii moșteniri strămoșești românești, Prea Cuvioase Părinte Gherman, prin chipul tău, ne binecuvintezi cu dragoste de părinte, povățuindu-ne pașii spre împlinirea dreptei credințe strămoșești și îndemnându-ne să cântăm, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 12


Cu cântări cinstim pomenirea ta, fericind ostenelile tale și neclintita ta râvnă pentru Hristos, lăudăm postirile și privegherile tale neîncetate, binecuvântându-te ca pe un mare ajutător și păzitor al nostru și glăsuind:


Bucură-te, că pe binecredincioșii creștini dobrogeni cu rugăciunile tale îi ocrotești


Bucură-te, că pomenirea nevoințelor tale sihăstrești și pustnicești, poporul nostru dreptcredincios o împlinește;


Bucură-te, chipul cel adevărat al vieții călugărești;


Bucură-te, lauda cea mare a Dobrogei și a întregii Românii;


Bucură-te, risipitorule al gândurilor întunecate;


Bucură-te, dar dumnezeiesc;


Bucură-te, zid de scăpare al celor ce te cheamă în ajutor;


Bucură-te, al ispitiților întărire;


Bucură-te, cugetare de Dumnezeu neprihănită;


Bucură-te, cel ce ai fost cu trupul nepângărit;


Bucură-te, rază a credinței dătătoare de bucurie duhovnicească;


Bucură-te, că vei fi de-a pururea pomenit de credincioșii români;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


Condacul 13


O, Prea Cuvioase Părinte Gherman, lauda Bisericii Dobrogei și a întregii Românii, părintele nostru duhovnicesc și al tuturor celor ce cu dreaptă credință cinstesc pe Dumnezeu, ascultă acum puțina și nevrednica noastră rugăciune, ce ți-o aducem din toată inima, și ne izbăvește pe noi de năpastă, de primejdii, de dureri, de ispite și de toți vrăjmașii știuți și neștiuți, spre a cinsti neîncetat sfântă pomenirea ta, slăvind pe Dumnezeu cel pururea iubitor de oameni și împreună cu tine cântându-i, în veacul ce va sa fie, cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori).


Apoi iarăși Icosul 1


Îngerească viață petrecând pe pământ, Prea Cuvioase Părinte Gherman, te-ai depărtat de toate cele veselitoare ale lumii și rănit fiind de dumnezeiască dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, pentru care noi minunându-ne de biruința ta asupra puterilor vrăjmașului celui potrivnic, îți cântăm unele ca acestea:


Bucură-te, cinstea Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești;


Bucură-te, că din tinerețe ai luat chipul cel blând al smereniei;


Bucură-te, că viața sihăstrească a fost mângâierea sufletului tău;


Bucură-te, că pentru Hristos Domnul lumea ai părăsit;


Bucură-te, cel ce în mânăstire și în pustiu te-ai sălășluit;


Bucură-te, că în viață fiind, de trup te-au depărtat;


Bucură-te, rugător mare al pustiului;


Bucură-te, lauda cea curată a credincioșilor;


Bucură-te, floare a cuvioșiei de Dumnezeu aleasă și împodobită;


Bucură-te, lauda cea vestită a pământului dintre Dunăre si Mare;


Bucură-te, că pe Dumnezeu l-ai iubit mai mult decât proprii tăi părinți;


Bucură-te, că tinerețea ta ai adus-o ca jertfă curată lui Dumnezeu;


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


și Condacul 1


Prea Cuviosului nostru Părinte Gherman, odrăslit în pământul Daciei Pontice, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale făcute înaintea Cerescului Părinte. Căci, prin rugăciunile sale, mari daruri ne-am învrednicit a dobândi de la Hristos, izvorul cel nesecat de bunătăți.


Pentru aceasta cu toții să-i cântăm, cu bună înțelepciune:


Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!


RUGĂCIUNE


Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Cel Preaînțelept și minunat în lucruri! Căci din nemărginita-ți iubire de oameni, Dumnezeu fiind a toată mângâierea și nădejdea, ai binevoit a ridica dintre neamurile pământului chipuri de fii aleși, care prin credință tare și prin viață pilduitoare să fie candele ale credinței care să lumineze pe oameni ca să nu se prăbușească în întunericul cel mai din adânc al neștiinței de cele dumnezeiești și al păcatului.


Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul părinților noștri! Căci primești cu bunăvoință mijlocirile sfinților bineplăcuți Ție, pentru nevoile de tot felul: duhovnicești și trupești ale nevrednicilor robilor Tăi, ce sunt învăluiți de valurile vieții pline de tot felul de ispite și de poveri nenumărate.


Însuți, Iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și cele ale Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Gherman și ale tuturor sfinților, primește acum smeritele noastre cereri și ne izbăvește pe noi de toată reaua întâmplare. Căci Tu știi neputința firii omenești și cunoști trebuința fiecăruia. Primește dar, Prea Bunule Împărate, Stăpâne, rugăciunile noastre apărându-ne de tot răul și dăruindu-ne cele spre mântuire. Ca pentru toate cele dăruite nouă în toate zilele vieții noastre să te preaslăvim, dimpreună cu Fiul Tău cel fără de moarte și cu Prea Sfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu