vineri, 30 noiembrie 2018

Catedrala Sfântului Apostol Andrei din Patras








Catedrala Sfântului Apostol Andrei din Patras

Patras, al treilea oraş ca mărime din Grecia, este capitala regiunii Ahaia din nordul peninsulei Peloponez, la 215 de kilometri vest de Atena. Oraşul se află la poalele muntelui Panchaikon, cu deschidere la Golful Patras.

Catedrala Sfântul Andrei din Patras a fost întemeiată în anul 1908, de către regele George I, sfinţită în anul 1974, de către mitropolitul oraşului, episcopul Nicodim. Lucrările de construcţie au fost supravegheate de către arhitectul Anastasios Metaxas, iar după moartea acestuia (1937), de către arhitectul Georgios Nomikos.

Catedrala are o arhitectură impresionantă de influenţă bizantină. Domul central al bisericii are o înălţime de 46 de metri, iar pe bolta acestuia se înalţă o cruce de cinci metri, placată în întregime cu aur. Interiorul bisericii este îmbrăcat cu minunate picturi bizantine şi icoane. Putând găzdui mai bine de 5.500 de credincioşi, Biserica Sfântul Andrei din Patras este una dintre cele mai mari biserici din Balcani.

Pelerinii ajunşi la aici se pot închina Cinstitului Cap al Sfântului Andrei, precum şi unei bucăţi din crucea în formă de X, pe care acesta a fost răstignit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu