miercuri, 3 ianuarie 2018

De ce ne botezam copiii ?

Fara botez, nu ne putem mantui, nu-I putem urma lui Iisus, pentru ca nimic necurat nu va intra in Imparatia Cerurilor. In timpul Botezului Sau, Iisus S-a coborat in Apa Iordanului ca in mormant, omorand omul cel vechi si a iesit din Iordan ca inviat, spaland de pacate omenirea cazuta, despartita de Dumnezeu prin neascultarea lui Adam.

In timpul Botezului Mantuitorului s-au aratat si celelalte Persoane ale Sfintei Treimi: Tatal, care a marturisit ca Iisus este Fiul Sau vesnic si Duhul Sfant in chip de porumbel, adeverind cuvintele Tatalui.

”De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa vada Imparatia lui Dumnezeu” spune Mantuitorul (Ioan 3,5).

Botezul in Vechiul Testament

Botezul crestin a fost preinchipuit de potop, in zilele lui Noe, cand prin apa s-au mantuit doar opt suflete – cele aflate pe corabie, ”iar aceasta mantuire prin apa inchipuia botezul, care va mantuieste astazi si pe voi, nu ca stergere a necuratiei trupului, ci ca deschidere a cugetului bun catre Dumnezeu, prin invierea lui Iisus Hristos” (1 Petru 3,21).

Pana in vremea Patriarhului Avraam, toate popoarele erau politeiste (se inchinau diferitelor zeitati), Avraam fiind primul personaj biblic care Il recunoaste pe Unicul Dumnezeu ca Dumnezeul cel Adevarat. Domnul incheie un legamant cu Avraam, promitandu-i ca el si urmasii sai vor fi Poporul Ales, iar taierea imprejur (circumcizia) tuturor celor de parte barbateasca din semintia lui Avraam reprezinta semnul fizic al acestui legamant. Taierea imprejur – ca element al cultului mozaic, practicat de evrei pana in zilele noastre – se face in a opta zi dupa nastere si reprezinta momentul botezului evreiesc, momentul in care pruncul primeste si numele. Si Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, respecta aceasta lege, iar Praznicul Taierii Imprejur cea dupa trup a Domnului este sarbatorit de noi in data de 1 ianuarie.

Dar Mantuitorul a schimbat sensul botezului, cel dupa trup nefiind mantuitor.

Botezul Fiului lui Dumnezeu

Ioan Botezatorul, cel a carui misiune a fost aceea de a-L recunoaste si a-L arata omenirii pe Fiul Lui Dumnezeu intrupat, pe Mesia cel asteptat de Poporul Ales, a fost intrebat: ”De ce botezi?” Iar ”Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei...  După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.

Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 25-34).

Fiind lipsit de pacat, Iisus nu avea de ce sa fie botezat. Si totusi primeste botezul de la Ioan (Creatorul este botezat de creatia Sa), pentru a ne arata smerenia Sa, dar mai ales pentru a ne vesti ca El va lua asupra Sa pacatele lumii, acceptand botezul pentru mantuirea noastra, a tuturor oamenilor.

De ce botezam pruncii?

Copilul nou-nascut nu are pacate personale, dar poarta pacatul stramosesc al despartirii de Dumnezeu. Psalmistul spune : ”iata, intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea” (Psalmul 50). Ca urmare, pruncul trebuie botezat pentru a se uni din nou cu Dumnezeu. Sfanta Scriptura nu ofera detalii despre varsta la care trebuie botezat omul, mai ales pentru faptul ca ea vorbeste despre epoca convertirii la crestinism, despre propavaduire, iar in vremea aceea s-au increstinat adultii, de multe ori impreuna cu familiile lor.

Iisus nu a venit sa schimbe Legea, ci sa o implineasca. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca asa cum s-a intamplat cu Pastele Iudaic, s-a intamplat si cu Botezul. La Cina cea de Taina intalnim atat Pastele Iudaic (care celebreaza iesirea din robia egipteana a Poporului Ales), cat si Pastele Crestin; Iisus a pus capat celui dintai si l-a instituit pe cel de-al doilea, prin Invierea Sa. Asa si la Botez, se pune capat botezului iudaic (circumcizia, botezul dupa trup) si se instituie Botezul in apa si in Duh Sfant, inceput de Ioan Botezatorul si desavarsit de Iisus. Si cum ritualul botezului iudaic se aplica pruncilor, asemenea se face si cu Botezul crestin, in situatiile obisnuite.

Botezul produce, prin unirea cu Hristos, desfiintarea pacatului stramosesc, iar in cazul adultilor si a pacatelor personale. Urmand invatatura lui Iisus si practica Sfintilor Apostoli, Biserica Ortodoxa savarseste Taina Sfantului Botez, cu apa si cu Duhul Sfant si numai astfel cel botezat devine crestin si are sanse de mantuire. Fara sa intram prin ”usa botezului” nu putem intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Iar ideea – tot mai raspandita in Lumea Noua - de a nu boteza copii, pentru ca mai tarziu sa isi poata alege singuri religia, este foarte periculoasa, pentru ca nimeni nu are garantia ca copilul va ajunge varsta la care sa poata face o alegere sau alta. Parintii joaca astfel chiar sansa mantuirii copiilor lor, asumandu-si o mare raspundere in fata Domnului, la Judecata de Apoi.

Protosinghel Isaia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu