Saturday, October 1, 2016

SFINTII CIPRIAN SI IUSTINA


Luand Ciprian cartile sale de invatatura a chemat pe unul din duhurile cele necurate pe care il stia ca degraba poate sa aprinda cu necurata dorire inima Iustinei spre tanarul acela. Iar diavolul i-a fagaduit cu sarguinta sa-i indeplineasca dorinta si cu mandrie a zis:

“Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetati, ziduri am surpat, case am despartit, varsari de sange si ucideri de tata am facut; invrajbiri si manie mare intre frati si intre soti am pus, pe cei ce voiau sa petreaca mult in feciorie i-am adus in necuratie; pe calugarii cei ce se nevoiau prin munti si la multa postire se deprindeau, negandindu-se niciodata la trup, in pofta desfranarii i-am adus si i-am invatat sa slujeasca patimilor trupesti, iar pe altii, care intru pocainta si intru lepadarea de toate venisera, iarasi i-am intors la cele dintai lucruri rele si pe multi din cei ce petreceau in curatie, i-am aruncat in desfranare. Deci, oare nu pot eu ca pe aceasta fecioara spre dragostea lui Aglaid sa o plec? Si ce sa zic mai mult? Cu lucrul voi arata puterea mea degraba. Deci, primeste aceasta doctorie – si ii dadu un vas plin – si da-o tanarului aceluia ca sa stropeasca locuinta Iustinei si vei vedea ce va fi”.

Acestea zicand, s-a dus, iar Ciprian, chemandu-l pe Aglaid, l-a trimis pe el sa stropeasca in taina casa Iustinei cu licoarea din vasul acela diavolesc. Si facandu-se aceasta, a intrat diavolul desfranarii cu sagetile cele aprinse ale poftei trupesti, ca sa raneasca prin desfranare inima cea fecioreasca si trupul ei si cu pofta cea necurata sa-l aprinda.

Avea obiceiul fecioara aceea ca in toate noptile sa-si faca rugaciunile sale catre Domnul. Si a fost dupa obicei, cand in ceasul al treilea din noapte, sculandu-se se ruga lui Dumnezeu, a simtit ca de naprasna o tulburare in trupul ei si furtuna rea de pofta cea trupeasca si aprinderea focului gheenei. Si a fost acea suparare si in acel vifor dinauntru multa vreme; ii venea intru pomenire acel Aglaid, caci se ridicase in ea gandurile cele rele.
 Se mira fecioara si singura de sine se rusina, simtindu-si sangele fierband ca intr-o caldare si se gandea la lucruri de care intotdeauna, ca de niste necuratenii, se scirbea. Si cu buna cunostinta fiind Iustina, a inteles ca de la diavol i s-a tras acest razboi intru dansa si indata, inarmandu-se cu arma semnului crucii, a alergat catre Dumnezeu cu fierbinte rugaciune si a strigat din adancul inimii catre Hristos, Mirele sau, zicand:

“Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, iata, vrajmasii mei s-au ridicat asupra mea, curse au pregatit pentru picioarele mele si au smerit sufletul meu; iar eu mi-am adus aminte de numele Tau si m-am veselit si cand ma supara ei pe mine, eu la Tine scap si nadajduiesc, spre a nu se bucura vrajmasul meu de mine; caci stii, Doamne Dumnezeul meu, ca eu sunt roaba Ta si curatia trupului meu pentru Tine o pazesc si sufletul meu Tie ti l-am incredintat. Deci, pazeste pe oaia Ta, Pastorule bun, nu ma lasa intru mancarea fiarelor celor ce cauta sa ma inghita pe mine, da-mi biruinta poftei celei rele a trupului meu“.

Astfel, sfanta fecioara, staruind mult in rugaciune, a rusinat pe vrajmasul care, fiind biruit de rugaciunea ei, a fugit de la dansa cu rusine; si s-a intors odihna in trupul si in inima Iustinei si s-a stins vapaia poftei, iar razboiul a incetat si fierberea sangelui s-a potolit si Iustina a dat slava lui Dumnezeu, cantand cantare de biruinta.

Diavolul s-a intors la Ciprian cu veste rea, ca nu a reusit intru nimic. Dar Ciprian l-a intrebat pe el din care pricina nu a putut s-o supuna pe acea fecioara. Iar el, cu toate ca nu voia, i-a spus adevarul, zicand:

“Pentru aceasta nu am reusit, pentru ca am vazut pe ea un semn de care m-am infricosat, si din aceasta cauza nu am putut ca sa o biruiesc”.

Ciprian a chemat un diavol mai cumplit si l-a trimis pe acesta spre a o ispiti pe Iustina. Si mergand acesta, a facut mai multe decat cel dintai, caci cu mare putere a navalit asupra ei, iar fecioara cu mai fierbinte rugaciune s-a inarmat si mai mare nevointa a aratat, pentru ca s-a imbracat in haina de par si isi chinuia trupul sau cu infranarea si cu postul, numai paine si apa mancand. Si asa, imblanzindu-si patimile trupului, a biruit pe diavol si l-a gonit cu rusine, iar el, la fel ca si cel dintai, nesporind nimic, s-a intors la Ciprian. Iar Ciprian a chemat pe una dintre capeteniile diavolesti si i-a spus despre slabiciunea celorlalti doi diavoli trimisi care nu au putut sa covarseasca o fecioara si a cerut de la dansul ajutor. Iar el a ocarat pe diavolii cei dintai cu salbaticie, ca pe cei ce nu sunt bine iscusiti in acel lucru si ca pe cei ce nu stiau cum sa indulceasca desfranarea in inima fecioarei. Si i-a dat buna nadejde lui Ciprian, fagaduindu-i ca singur, in alt chip, sa ispiteasca pe fecioara.

Ducandu-se de la Ciprian, s-a prefacut pe sine in chip de femeie si asa a intrat la Iustina; si, sezand, a inceput a grai cu dansa cuvintele cele dumnezeiesti, ca si cum ar fi vrut sa urmeze vietii si curatiei ei; o intreba ce fel de plata o sa aiba pentru aceasta viata sfanta si pentru fecioria ei. Iar Iustina a zis:

“Mare si negraita este plata pentru cei ce vietuiesc in curatie, si mahnire mare au oamenii care nu baga de seama o visterie mare ca aceasta a curatiei ingeresti”.

Iar diavolul, descoperindu-si nerusinarea, cu mestesug a inceput a o amagi, zicandu-i:

“Apoi in ce chip ar putea sa fie lumea si cum s-ar naste oamenii? De ar fi pazit Eva curatia, apoi de unde s-ar fi inmultit neamul omenesc? Cu adevarat, buna este insotirea, pe care singur Dumnezeu a randuit-o, si Sfanta Scriptura o lauda, zicand: “Cinstita este nunta intru toate si patul nespurcat”. Multi sfinti ai lui Dumnezeu oare nu au fost intru insotirea pe care a dat-o Dumnezeu spre mangiierea omului, ca spre copiii sai cautand sa se inveseleasca si sa laude pe Dumnezeu?”

Niste cuvinte ca acestea auzindu-le Iustina, a cunoscut pe maestrul diavol amagitor si mai bine decat Eva l-a biruit pe el; pentru ca, neintrand in mai multa vorba cu dansul, a alergat degraba la limanul Crucii lui Hristos. Si a pus semnul cel cinstit pe fruntea ei si inima si-a ridicat-o spre Dumnezeu, Mirele sau, si indata a pierit diavolul, cu mai mare rusine ca cei dintai. Acel mare diavol a venit si la Ciprian, tulburat; si cunoscand Ciprian ca nici acela nu a reusit nimic, a zis catre diavol:

“Oare nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruiesti, fiind diavol puternic si iscusit mai mult ca altii in acest lucru? Apoi care din voi va face ceva acelei nebiruite inimi fecioresti? Deci, spuneti-mi mie: cu ce fel de arme vi se impotriveste voua si cum puterea voastra cea tare neputincioasa o face?”

Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, desi nevrand, a marturisit:

“Nu putem, a zis el, sa privim spre semnul crucii, ci fugim de dansul, caci ne arde precum focul si ne goneste departe”.

Ciprian s-a suparat foarte tare asupra diavolului, ca l-a adus intru rusine si se certa cu dansul, zicandu-i:

“Dar asa este puterea voastra, ca o fecioara neputincioasa va biruieste?”

atunci diavolul, vrand sa-l mangiie pe Ciprian, a incercat sa faca alt lucru, in acest fel: s-a prefacut in chipul Iustinei si a mers la Aglaid, ca asa parandu-i-se lui Aglaid ca este Iustina cu adevarat isi va implini datoria sa si nu va fi aratata neputinta lor cea diavoleasca, nici Ciprian nu se va afla intru rusine.

Cand a intrat diavolul la Aglaid in chipul Iustinei, Aglaid a sarit de nespusa bucurie si alergand la ea, a cuprins-o si o saruta, zicand:

“Bine ai venit la mine, prea frumoasa Iustina”.

Si cum a zis tanarul cuvantul Iustina, indata diavolul s-a stins, neputand nici numele Iustinei sa-l rabde, iar tanarul s-a inspaimantat foarte tare si, alergand la Ciprian, i-a spus lui cele ce s-au intamplat. Ciprian, cu ajutorul vrajilor sale, a pus pe dansul chip de pasare si facandu-l ca sa zboare prin vazduh, l-a trimis la casa Iustinei, ca prin fereastra sa intre in camera ei. Iar el, fiind purtat de diavol, zbura prin vazduh deasupra camerei Iustinei si voia sa se aseze pe casa. S-a intamplat atunci ca Iustina sa priveasca pe fereastra si vazand-o diavolul pe ea, l-a lasat pe Aglaid si a fugit. Si a pierit de la Aglaid si acea nalucire, in care se arata ca o pasare si putin a lipsit de a nu muri cazand jos, caci cu mainile s-a apucat de varful casei si, tinandu-se, a ramas spanzurat. De nu ar fi fost coborat de acolo prin rugaciunea Sfintei Iustina, ar fi cazut ticalosul si ar fi murit. Si asa, nereusind nimic, s-a intors tanarul la Ciprian, povestindu-i lui primejdia sa, iar Ciprian s-a necajit foarte tare, vazandu-se infrant si s-a hotarat ca singur sa se duca la Iustina, nadajduind in vrajitoriile sale. Mai intai s-a prefacut in femeie, apoi in pasare; si inca nu se apropia de usile casei ei, iar nalucirea si inselatoarea asemanare cu cea de femeie si cu cea de pasare au pierit de la dansul si s-a intors rusinat.

După aceasta, a început Ciprian a face izbîndire ruşinii sale, şi a adus cu ajutorul vrăjilor sale ispite asupra casei Iustinei şi asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor şi ale cunoscuţilor ei, ca odinioară diavolul asupra dreptului Iov: le omora dobitoacele, pe slugile lor le lovea şi cu răni îi arunca pe dînşii în necaz nemăsurat. Apoi a lovit-o şi pe Iustina cu o boală, încît zăcea la pat şi plîngea maica sa pentru dînsa. Iar ea o mîngîia pe maica sa, precum David, zicînd:

“Nu voi muri, ci vie voi fi, şi voi povesti lucrurile Domnului”.

Însă nu numai asupra ei şi asupra rudeniilor ei, ci şi asupra cetăţii (Dumnezeu aşa a voit), a adus Ciprian vătămare, din cauza mîniei sale celei neîmblînzite şi din pricina ruşinii celei mari. Şi erau răni între dobitoace şi multe boli între oameni. Şi prin lucrare diavolească a străbătut vestea prin întreaga cetate, că marele jertfitor Ciprian pedepseşte cetatea pentru Iustina, care i se împotriveşte. Adunîndu-se nu puţini dintre cinstiţii cetăţeni, au mers la Iustina şi cu mînie au sfătuit-o pe dînsa ca să nu-l mai mîhnească pe Ciprian şi să se mărite cu Aglaid, ca să nu pătimească toţi mai multă supărare pentru dînsa. Iar ea pe toţi îi mîngîia, încredinţîndu-i că degrabă toate vătămăturile acelea, care au fost aduse lor de Ciprian cu ajutorul diavolilor, vor pieri, lucru care s-a şi întîmplat. Pentru că după ce Sfînta Iustina s-a rugat cu tărie lui Dumnezeu, îndată toată puterea diavolească a pierit şi toţi s-au tămăduit de boli şi s-au vindecat de răni.

Schimbîndu-se lucrurile, popoarele Îl preamăreau pe Hristos, iar de Ciprian şi de meşteşugul lui cel vrăjitoresc îşi băteau joc, încît acum Ciprian nici între oameni nu se mai arăta de ruşinea cea mare şi chiar şi de cei cunoscuţi se ruşina. Apoi, înştiinţîndu-se bine că semnul crucii şi numele lui Hristos nimic nu poate să le biruiască, şi-a venit în fire şi a zis către diavol:

“Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face cînd singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mîinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbîndire. M-am înşelat eu, ticălosul, ascultîndu-te pe tine şi crezînd în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creştini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru mîntuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaş al adevărului şi potrivnic şi urîtor a toată lumea!”
Acestea auzindu-le, diavolul s-a repezit la Ciprian ca să-l ucidă şi, năpădind asupra lui, a început a-l sugruma, bătîndu-l. Şi nu avea Ciprian ajutor de la nimeni şi nu ştia cum să-şi ajute lui şi să se izbăvească din cumplitele mîini diavoleşti şi, încă fiind viu, şi-a adus aminte de semnul sfintei cruci prin care se împotrivea Iustina la toată puterea diavolească şi a zis: “Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!” Apoi, ridicîndu-şi mîna, şi-a făcut semnul crucii şi îndată diavolul ca o săgeată întinsă a pierit de la dînsul. Iar el, răcorindu-se şi căpătînd îndrăzneală şi chemînd numele lui Hristos, se însemna cu semnul crucii şi în felul acesta se împotrivea diavolului, ocărîndu-l şi blestemîndu-l. Diavolul stătea departe de dînsul şi nu îndrăznea să se apropie, pentru semnul crucii şi pentru numele lui Hristos, care îl înfricoşau şi îl îngrozeau, zicîndu-i:

“Nu te va scoate Hristos din ghearele mele!“

Şi, mîniindu-se asupra lui, a răcnit ca un leu şi s-a dus.

Ciprian, luînd toate cărţile vrăjitoriilor sale, a alergat la Antim, episcopul creştin, şi, căzînd la picioarele lui, se ruga să-l miluiască pe el şi să-i dea lui Sfîntul Botez. Iar episcopul, ştiindu-l pe el mare vrăjitor şi tuturor înfricoşat, socotea că a venit la dînsul cu înşelăciune şi îl îndepărta, zicîndu-i:

“Multe rele faci între păgîni şi să nu faci acestea şi între creştini, ca să nu pieri degrabă”.

Iar Ciprian, plîngînd, i-a povestit episcopului toate răutăţile sale şi cărţile sale i le-a dat ca să le ardă. Văzînd episcopul smerenia lui, i-a arătat şi l-a învăţat pe el sfînta credinţă şi i-a poruncit lui ca să se pregătească să primească Sfîntul Botez. Iar cărţile lui le-a ars înaintea tuturor creştinilor cetăţii.

Apoi, ducîndu-se Ciprian cu inima umilită, plîngea pentru păcatele sale, presărîndu-şi cenuşă pe cap şi făcea pocăinţă, strigînd către adevăratul Dumnezeu şi Îl ruga pentru curăţirea fărădelegilor sale…”

No comments:

Post a Comment