Saturday, April 26, 2014

Duminica Tomii

Biserica Ortodoxa il sarbatoreste in Duminica a II-a dupa Pasti, pe Sf. Apostol Toma. In aceasta zi, Mantuitorul S-a aratat ucenicilor prin usile incuiate, pentru a doua oara dupa Inviere. Pentru ca Toma nu credea in Invierea Mantuitorului, Iisus l-a indemnat sa-i atinga semnele ramase pe corp in urma rastignirii Sale. Dupa acest moment, Toma il marturiseste fara nicio indoiala pe Iisus Hristos ca Domn si Dumnezeu, realitatea Invierii Domnului fiind dovedita astfel inca o data pentru cei care nu puteau crede. Sursa


Când vrei să spui despre cineva că este îndoielnic, încăpățânat, că nu se încrede ușor într-o teorie demonstrată și că își calcă din cuvântul dat, ne vine imediat pe buze expresia: „Ești Toma necrediciosul!”.

Astfel, Sfântul Apostol Toma a devenit un mic Iuda, un alt personaj negativ din paginile Sfintei Scripturi. Chiar așa o fi? Iar dacă este așa, oare de ce cultul liturgic îi consacră o Duminică în cursul fiecărui an bisericesc? Care este motivul pentru care Sfânta Biserică își amintește de Toma în prima Duminică, după Învierea Domnului?

Dacă deschidem paginile Sfintei Scripturi, dar și unele scrieri istorice ale lui Eusebiu de Cezareea și Tertulian, vom găsi un tablou cu totul opus – Toma era unul din cei mai credincioși apostoli ai Învierii Domnului Iisus Hristos.

În cărțile Noului Testament, Sfântul este amintit de mai multe ori în dialog cu Hristos și cu ceilalți ucenici. Dintre toate, cea mai convingătoare, este intervenția lui Toma în contextul morții și învierii lui Lazăr. Se punea problema ca Iisus să se întoarcă din nou în Iudeea, acolo unde fusese amenințat cu moartea. Ucenicii i-au atras atenţia lui Hristos asupra pericolului, dar El a rămas neclintit. Atunci Toma a zis: „Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El!” (Ioan 11,16).

Așa a făcut. A fost martor la multele pătimiri ale Mântuitorului, L-a văzut sus pe Cruce și, cu siguranță, în după amiaza zilei de vineri, de departe, a privit dimpreună cu femeile cum a fost pus în mormântul cel rece. Apoi, toți s-au risipit și s-au ascuns, așa cum i-a găsit Domnul în Duminica  Învierii, „ascunși de frica iudeilor”. Dintre toți 11, doar Toma lipsea! Unde să fi fost?

Un răspuns pertinent și vrednic de crezare ni-l dă Sinaxarul Bisericii Iacobite Siriene din Malabarul Indiei,  numit Paremmakkal Varthamanappusthakam. Cartea istorică a Bisericii Siriene Iacobite din India prezintă o altă fața a apostolului care a creștinat coastele vestice ale Indiei.

Din ziua de vineri, apostolii nu mai știau nimic despre ce se întâmplase cu dragul lor Învățător. Au stat ascunși, apostolii într-o casă și femeile, dimpreună cu Maica Domnului, la casa lui Ioan Marcu. Nu știau ce se va întâmpla cu ei, toată Nădejdea lor se risipise, fusese îngropată. Sâmbătă au stat la fel de ascunși. Duminică noaptea, unul dintre ei nu mai avea stare. Voia să știe ce s-a întâmplat la mormânt… oare surorile or fi bine? Își muncea mintea Toma… Nu mai avea răbdare. Nu prea mai aveau nici apă, nici mâncare și niciunul nu avea curaj să meargă să cumpere. Nici măcar Petru... Toți erau deznădăjduiți și îndoielnici asupra soartei lor, se simțeau abandonați și ai nimănui.

Toma a sfidat moartea și a ieșit din ascunzătoare cu prețul vieții, fiind conștient că toți apostolii lui Iisus din Nazaret erau căutați de farisei și de bătrânii poporului. A mers spre mormânt, dar a văzut paza și soldații și nu s-a apropiat. A făcut rost de cele ale gurii și, spre dimineață, s-a îndreptat spre ascunzătoare, acolo unde i-a găsit pe frați plini de speranță – Domnul înviase!

Conform sursei sirene, Toma a crezut din primul moment, iar dialogul dintre el și ceilalți frați nu denotă o îndoială asupra învierii, ci asupra posibilității arătării Domnului cu trupul pământesc.

Oricum am interpreta evenimentele, din toate reiese că Sfântul Apostol Toma nu își merită numele de „necredinciosul”. Ar fi mai bine să îl numim „curajosul”. A fost un om plin de curaj, când a ieșit din ascunzătoare, cu prețul vieții. A fost curajos și în vestirea evangheliei într-o parte de lume care încă nu era foarte cunoscută contemporaneității sale – India.

„Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El”a fost împlinit întru totul, Sfântul Toma primind moarte martirică în ţinutul îndepărtat al Indiei, pe coasta Malabar, aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras.

De multe ori ne grăbim să-l acuzăm pe Toma de necredință și îndoială. Însă, poate că a venit timpul că să zicem ca și sinaxarul malabarez: „O, Doamne, dacă aș fi și eu ca Toma curajosul…!”.Sursa

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular. Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ şi „acolo“ Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau în camp, la iarbă verde.. „Acolo“, după un an de post şi izolare, bărbaţii se întâlnesc cu femeile pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă, sau date de pomană de rudele de „aici“. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii „aici“, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separate, oamenii „aici“ şi Blajinii „acolo“, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici“.Sursa



No comments:

Post a Comment