Wednesday, November 23, 2016

PILDA CU CELE CINCI FECIOARE


1.Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.
3. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.
4. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.
5. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.
6. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!
7. Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor.
8. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre.
9. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi.
10. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.
11. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.
12. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.
13. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.
14. Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat.
16. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.
17. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi.
18. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.
19. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele.
20. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei.
21. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
22. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei.
23. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
24. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat.
25. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.
26. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?
27. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.
28. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.
30. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.
32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
42. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;
43. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.
46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Cinci fecioare înţelepte şi cinci nebune. A se citi: cinci suflete omeneşti înţelepte şi cinci nebune. Cele înţelepte aveau candele curate şi ulei, iar cele nebune, doar candele curate.

Candelele înseamnă în primul rând trupurile, iar uleiul ‒ mila. „Milă” se spune pe greceşte „eleu” (eleos). De aici şi cuvântul „polieleu”, adică „multă milă”. Polieleul se aprinde la utrenie, atunci când se cântă psalmii despre multa milostivire a lui Dumnezeu faţă de poporul ales, cu refrenul: Că în veac este mila Lui, aliluia! 

Fecioarele cele înţelepte aveau, aşadar, trup feciorelnic cu suflet feciorelnic, dar aveau totodată şi milă mare: milă faţă de cele mai slabe ca ele, care nu s-au slobozit încă de păcat.

Fecioarele cele nebune ţineau cu asprime fecioria trupească, însă priveau fără milă şi cu dispreţ la cele mai slabe ca ele, le judecau cu trufie şi se fereau de ele cu dispreţ. „Pe bună dreptate sunt numite păcătoase”, spune sfântul Nil Sinaitul, „fiindcă sporind într-un lucru foarte anevoios şi aproape cu neputinţă ‒ în feciorie ‒, au trecut cu vederea ceea ce era lucru mic şi lesnicios”. Au trecut cu vederea mila, împreună-pătimirea, iertarea! Candele curate, dar goale şi întunecate! Când vine moartea şi trupurile se îngroapă sub pământ, iar sufletul ia calea veşnicei sale patrii, uleiul milostivirii trebuie să lumineze şi să călăuzească. Cine va fi fără acest ulei, îl va cuprinde întunericul. Trecătoare din întuneric curat! Cum se va putea trece prin această trecătoare anevoioasă? Sufletul este cuprins de frică şi de cutremur: în jurul lui, groază de la năluci şi umbre. Ca nişte vise urâte care chinuie pe cel cufundat în somn. Cine va milui? Cine va întinde măcar un capăt de rază luminoasă? Milui-va Dumnezeu, dar pe cei milostivi. Fiindcă spus este: Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.

Cei care au avut milă faţă de făpturi fi-vor miluiţi de către Făcător. Nu este acest lucru adevărat şi mângâietor? Dar şi înfricoşător pentru nemilostivi?

În vecinătatea noastră, vieţuia o fecioară bătrână. Se ştia de ea că toată viaţa fusese şi rămăsese fecioară cinstită. Şi până aici, toate bune şi toate vrednice de laudă, însă din zi în zi arunca cu limba săgeţi otrăvite împotriva celor ce trăiesc în căsătorie şi păcătuiesc. De dimineaţa până seara se lăuda cu fecioria ei şi prihănea pe cei ce i se păreau mai prihăniţi ca ea. Ne-a zis, vorbind despre ea, un preot: „Dacă nu ştiaţi cine este fecioara nebună din pilda evanghelică, iat-o!”. Şi, cu adevărat, nebunia pare cumva mai grea atunci când omul are numai o singură virtute, iar pe toate celelalte nu. Aşa cum călătorului pe timp de noapte întunericul i se pare mai gros când vede o lumină şi apoi priveşte la stânga şi la dreapta ei. Înţelepciunea nu este într-o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuţilor. Precum a zis înţeleptul: înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă pe şapte stâlpi (Pilde 9, 1). Înţelept este sufletul ce are măcar cele şapte virtuţi de căpetenie.

Această pildă a lui Hristos mai are şi un înţeles duhovnicesc adânc. Prin cele cinci fecioare nebune se înţeleg cele cinci simţuri iraţionale. Cine trăieşte numai prin ceea ce se vede şi se aude, fără nici un control lăuntric al raţiunii, are suflet nebun. Când moartea trage cortina peste această lume simţită, un asemenea suflet rămâne în întuneric deplin. Iar prin cele cinci fecioare înţelepte se înţeleg cele cinci simţuri lăuntrice, ce controlează raţional simţurile dinafară şi stăpânesc asupra lor. Aceste simţuri lăuntrice strâng în această viaţă lumină, ce rămâne în suflet şi luminează şi după ce moartea trage cortina peste simţurile dinafară. Însă vei putea înţelege tu asta la vârsta ta? Cu timpul, fără doar şi poate. Pace ţie şi sănătate de la Dumnezeu!
Episcop Nicolae Velimirovici,

No comments:

Post a Comment