duminică, 25 decembrie 2022

Al patrulea mag!

 Al patrulea mag!

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau 

să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea 

şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să 

le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei 

trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe 

bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-1 îngriji pe bolnav până ce se va 

însănătoşi complet. Toate acestea 1-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, 

magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, 

călăuzit de steaua ce-1 ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit 

deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a 

plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat 

încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-1 omorî. Femeia îşi apăra cu 

disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla 

de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra 

femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. >

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un 

singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă 

fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul 

propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit 

spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe 

Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe 

Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au 

trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a 

spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi 

banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, 

nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă 

măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era 

ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă 

Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul 

tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte 

pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţu-

mire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu 

atât eşti mai aproape de Dumnezeu.


"Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe 

a noastră. "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu