miercuri, 24 aprilie 2019

MOARTEA LUI IISUS

MOARTEA LUI IISUS

La 33 de ani IIsus a fost condamnat la moarte.


Cea mai “rea” moarte a epocii. Numai cei mai răi criminali au murit ca IIsus.

 Şi cu IIsus a fost şi mai rău,
pentrucă nu toţi criminalii  condamnaţi cu acea pedeapsă au avut cuie bătute în membrele lor.
Da, au fost cuie...şi încă din cele mari ! Fiecare avea dela 15 la 20 cm, cu un cap de 6 cm şi la cealaltă extremitate ascuţit.

Cuiele erau bătute în încheietura mâinii şi nu în palmă cum se spune.

În încheietura mâinii există un tendon care ajunge în umăr şi când cuiele
erau bătute, acest tendon se rupea,
obligându-l pe IIsus să forţeze toţi muşchii spatelui, pentru a ţine
încheieturile în cuie şi pentru a putea respira, pentrucă pierdea tot aerul din plămâni.

Din cauza asta era obligat să se sprijine în cuiul bătut în picioare, care era mai mare decât cele dela mâini,  pentrucă era bătut pe ambele picioare  împreunate.

Şi cum nici picioarele nu puteau suporta mult timp fără să se rupă, IIsus era obligat să alterneze acest “ciclu” pur şi simplu ca să poată respira.


IIsus a suportat această situaţie puţin mai mult de 3 ore.
Da, mai mult de 3 ore ! Mult timp, adevărat ?

Câteva
minute înainte de a muri, IIsus deja nu mai sângera. Îi ieşea numai apă din tăieturi şi răni.

Când ne imaginăm o rană , ne imaginăm o rană cu sânge, dar nu;
rănile LUI erau adevărate găuri, găuri făcute în corpul său.


EL nu mai avea sânge ca să sângereze, încât îi curgea numai apă.
Corpul omenesc conţine aproximativ 3,5 litri de sânge (la un adult).

IIsus a vărsat 3,5 litri de sânge; a avut 3 piroane enorme bătute în membrele sale; o coroană de spini pe cap şi deasemenea un soldat roman l-a împuns cu o sabie în coaste.


Toate astea fără a menţiona umilinţa prin care a trecut după ce a cărat
propria cruce cam doi kilometri, în timp ce mulţimea îi scuipa faţa şi aruncau cu pietre în EL  ( crucea
cântărea aproape 30 kg, numai în partea de sus, în care i-au bătut cuiele dela mâini ).



Toate astea le-a suferit IIsus, numai pentruca tu să ai drum liber la Dumnezeu.
Pentruca tu să ai toate păcatele
“spălate".
Toate, fără excepţie!. Nu ignora  situaţia asta. EL A MURIT
PENTRU TINE !

 Nu crede că EL a
murit pentru alţii, pentru cei care merg la Biserică sau pentru cei care sunt călugări, preoţi, monahi, episcopi, etc.

EL a murit pentru tine ! E  uşor să trimiţi glume, poze cu prostii sau porno prin  e-mail, dar când este ceva în legătură cu Dumnezeu, îţi e ruşine să-l trimiţi
celorlalţi, pentrucă te preocupă ceeace cred ei despre credinţa ta.

Acceptă realitatea, adevărul că IISUS ESTE UNICA SALVARE A LUMII.
Dumnezeu are planuri pentru tine, învaţă-i pe toţi ceea ce a suferit EL, numai pentru a te salva pe tine.

Gândeşte-te la asta acum ! Dumnezeu binecuvântează vieţile noastre !


Apoi, gândeşte-te doar un moment  şi apreciază puterea lui Dumnezeu în viaţa ta, pentru a face ceea ce tu şti că LUI îi place.

 IIsus Hristos
a spus, “Dacă ţi-e ruşine cu mine, si eu mă
voi ruşina de tine în faţa Tatălui meu".
 EL este izvorul
existenţei mele şi Salvatorul meu. EL îmi dă putere să trăiesc şi ziua şi noaptea.
Fără EL, nu sunt nimica, dar cu EL “pot totul cu Hristos care mă întăreşte ". Filipeni 4:13.
Asta este dovada cea mai simplă.  Dacă
Îl iubeşti  pe Dumnezeu şi nu te ruşinezi de toate lucrurile minunate pe care le-a făcut EL pentru tine.

Dacă am avea IUBIRE

...Dacă am avea IUBIRE...

Dacă am avea iubire, toate le-am răbda ușor,
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor,
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am răspunde mânios,
Dacă am vedea în oameni, chipul DOMNULUI HRISTOS !

Dacă am avea iubire, ar înmuguri surâsul,
Ce ar șterge de pe gene și tristețea dar și plânsul,
Dacă am avea iubire, n-am trăi doar pentru noi,
Am întinde-un colț de pâine și o haină celor goi!

Dacă am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinți,
Am fi îngeri de lumină ce pășesc spre veșnicii,
Am aduce bucurie și un strop de pace-n toate,
Și-am tămădui cu-n zambet, sufletele întristate.

Dacă am avea iubire, cea lăsată de HRISTOS,
Am vedea în cei din jur, numai ce este frumos,
DUMNEZEU a pus în oameni, un talant sau chiar mai mult,
Dar robiți de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut!

Dacă am avea iubire, am fi buni samarineni,
Și am ridica pe umeri, toți bolnavii-acestei vremi,
Am primi în casa noastră pe toți Lazării sărmani,
Nu ne-am strânge-n punga noastră spre osândă, gologani!

Dar nu mai avem iubire, alergăm vânând păcate,
Ne oprim pentru o clipă și-apoi mergem mai departe.
Și uităm că timpul nostru într-o zi se va sfârși,
Și în viața viitoare, ce am dat, vom dobândi.