sâmbătă, 24 decembrie 2022

Acatistul Sfintei Mucenițe Eugenia

 Acatistul Sfintei Mucenițe Eugenia

Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 

5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 

6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 

7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 

10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfintei Cuvioase Mucenițe Eugenia

Glasul 4

Mielușeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 

5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 

6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 

7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 

8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 

9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 

10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 

11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 

12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 

13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 

14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 

15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 

16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 

Condacul 1 

Luminându-te cu lumina dumnezeieștii cunoașteri, ai fugit de slava cea deșartă, părăsind dulceața lumii și casa părinților tăi, și ieșind din cetate, de frumusețea cântării de psalmi te-ai rănit, și primind în inima ta feciorelnică dumnezeiasca dragoste, ai împărtășit duh și celor ce călătoreau împreună cu tine, Sfântă Fecioară Muceniță Eugenia. Pentru aceasta și noi îți cinstim prăznuirea, cântându-ți: Bucură-te, Muceniță Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată! 

Icosul 1 

Din rânduiala dumnezeiască, înger din cer a fost trimis să-ți deschidă, fecioară, calea spre mucenicie, arătându-te slujitoare aleasă a Împăratului tuturor. Iar noi, văzând viețuirea ta cea minunată, îți înălțăm cântări de laude ca acestea:

Bucură-te, ceea ce nume de bun neam ai purtat;

Bucură-te, că, frumoasă la chip fiind, și vitează cu duhul te-ai arătat;

Bucură-te, că înțelepciunea cea elinească și filosofia ritorilor cu înlesnire ai învățat;

Bucură-te, că logodna cu nici unul din tinerii cei luminați cu neamul, cu mărirea și cu bogăția nu ai primit;

Bucură-te, că fecioria cea curată ai râvnit;

Bucură-te, că prin rânduiala dumnezeiască Epistolele Sfântului Apostol Pavel ai citit;

Bucură-te, că de la el ai aflat că unul este Dumnezeu cel adevărat;

Bucură-te, că, ieșind din cetate și auzind cântarea cea dulce a psalmilor, cu lumina dumnezeieștii cunoașteri te-ai luminat;

Bucură-te, că de rătăcirea părinților te-ai rușinat și de idolii cei făcuți de mână omenească te-ai lepădat;

Bucură-te, că cele trecătoare ai lăsat;

Bucură-te, că de Mirele tău Hristos ai fost înțelepțită;

Bucură-te, purtătoare de cunună preafericită;

Bucură-te, Muceniță Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată! 

Condacul al 2-lea 

Când te-ai logodit cu Hristos, I-ai adus Lui de bunăvoie, ca o zestre însuflețită, slugile care, urmând tăriei tale, fecioară binecuvântată Eugenia, au strălucit lămurit cu credința și cu harul, deprinzându-se cu toată fapta bună, ca niște adevărați mucenici înțelepți ai lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! 

Icosul al 2-lea 

Înțelegerea cea neînțeleasă căutând, Muceniță, să o înțelegi, ai lepădat slava cea deșartă, și lipindu-te de Hristos, ai grăit către slugile tale: „Eu nu mă voi mai numi doamnă a voastră, ci soră și împreună slujitoare a lui Dumnezeu cel adevărat”; pentru aceasta și noi îți cântăm:

Bucură-te, că părul cel fecioresc ți-ai tăiat și cu dorire spre Mănăstirea lui Teodor ai plecat;

Bucură-te, că îmbărbătată de har fiind, firea femeiască ți-ai uitat;

Bucură-te, că, împreună cu cei doi oameni slujitori ai tăi, spre lucrările bărbătești ai alergat;

Bucură-te, că Dumnezeu cu vederea cea mai înainte te-a povățuit;

Bucură-te, că, din purtare de grijă, Dumnezeu toate cele despre tine fericitului Episcop Elen le-a descoperit;

Bucură-te, că Arhiereul Elen cu Sfântul Botez în Hristos v-a îmbrăcat;

Bucură-te, că luminându-vă, jugul Lui ați dorit;

Bucură-te, că luând chip și nume bărbătesc cu ceata monahilor te-ai unit;

Bucură-te, că urmând ție, din robi cu trupul, slugile tale libertatea duhului au dobândit;

Bucură-te, că a strălucit în inima ta binecuvântarea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că ai înflorit ca un crin în pustiul păgânătății;

Bucură-te, că bunul neam al sufletului l-ai păzit nevătămat;

Condacul al 3-lea 

Fericită fecioară, cea acoperită cu haine și cu nume bărbătești, bineviețuind și slujind lui Dumnezeu, atâta ai sporit în dumnezeiasca învățătură, încât și Sfânta Scriptură o cunoșteai pe de rost și multora le erai mirare și pildă pentru bucuria cea nepieritoare, cântând: Aliluia! 

Icosul al 3-lea 

Pururea fiind împodobită, fecioară, cu viață curată, cu bun cuvânt și cu har, jertfă te-ai adus pe tine Celui ce pentru noi a luat trup din Fecioară; pentru aceasta și noi îți cântăm:

Bucură-te, smerenie blândă și îmblânzitoare;

Bucură-te, a celor mâhniți caldă mângâietoare;

Bucură-te, că și darul tămăduirii ai primit;

Bucură-te, că mai mult decât toți pustnicii ai strălucit;

Bucură-te, că taina ta cea acoperită de Dumnezeu frații nu o cunoșteau;

Bucură-te, că, murind egumenul și adunându-se obștea, cu multă rugare la stăreție te sileau;

Bucură-te, că a-L întreba mai întâi pe Hristos i-ai îndemnat;

Bucură-te, că, urmând cuvântul Domnului, tuturor slugă și rob te-ai arătat;

Bucură-te, că pentru toți te-ai ostenit în grele slujiri mănăstirești;

Bucură-te, că, slujind fraților, cu dor și fără încetare te rugai lui Dumnezeu;

Bucură-te, că mult iubeai slujbele cele bisericești;

Bucură-te, că în toate ți-ai păzit inima curată;

Condacul al 4-lea 

Vifor de ispite a asmuțit asupra ta șarpele cel pierzător de suflete văzându-te purtătoare de biruință, îndreptată spre mântuire, dar luminându-te cu lumina cea înțelegătoare, l-ai batjocorit cu puterea Celui Preaînalt, cântând: Aliluia! 

Icosul al 4-lea 

Văzând Melantia cea bogată cu averea, dar săracă de fapte bune, frumusețea ta, s-a rănit de dragostea cea fără de rânduială, neștiind firea cea femeiască ce se tăinuia în chipul și în numele cel bărbătesc; dar tu, mustrând-o cu asprime, i-ai spus că una îți este nunta, dorirea de Hristos. Pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, că ai vindecat-o de friguri pe Melantia, ungând-o cu untdelemn sfințit;

Bucură-te, că cele trei vase de argint pline de bani de la ea nu le-ai primit;

Bucură-te, că la săraci să-i dăruiască o învățai;

Bucură-te, că tu cu dragostea lui Dumnezeu te îndestulai;

Bucură-te, că, sărăcind cu Hristos, bogăție adevărată ți-ai agonisit;

Bucură-te, că, mărturisindu-ți aceea pofta ei desfrânată, cu asprime o certai;

Bucură-te, de Dumnezeu înțelepțită că în tărie cu nimic nu ai slăbit;

Bucură-te, că pe cea aprinsă de tăciunii desfrânării ai alungat;

Bucură-te, primitoare de înțelepciune;

Bucură-te, că te desfătai cu dragostea de cumpătare;

Bucură-te, rugătoare pentru alungarea ispitelor;

Condacul al 5-lea 

Ca un orb care și-a pierdut lumina ochilor, cea înnegrită cu fapta și cu numele a căutat să-ți aducă ocară, și ducându-se la judecătorul cetății, tatăl tău, a mințit fără de rușine că ai voit să o silești spre desfrânare. Dar tu nu te dezlipeai de Mirele tău Cel ceresc, strigându-I: Aliluia! 

Icosul al 5-lea 

Umplându-se judecătorul de mânie și trimițând îndată să fii legată și adusă la judecată, împreună cu toți monahii de sub ascultarea ta, ai răbdat ocară și defăimare. Dar nevoind tu să se facă de batjocură haina călugărească, ți-ai sfâșiat haina rostind: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim cu mulțumire ocările, batjocura și chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun că sunt femeie; judecătorul este preaiubitul meu tată, soția lui e mama mea, aceștia de lângă mine îmi sunt frați, și nu-i numesc robi”. Pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, ceea ce nu ai dat somn genelor tale până nu ai omorât toată patima desfătării;

Bucură-te, că te-ai făcut lăcaș curat Ziditorului tău;

Bucură-te, statornicie fără clătinare;

Bucură-te, a călugărilor povățuitoare;

Bucură-te, că ai arătat nebunia patimii celei trupești;

Bucură-te, apărătoarea hainei călugărești;

Bucură-te, că ai purtat candela fecioriei nestinsă;

Bucură-te, că părinții tăi, văzându-te, cu bucurie mare s-au bucurat;

Bucură-te, că Domnul a pedepsit-o pe necredincioasa Melantia, foc trimițând peste casa și averea ei;

Bucură-te, că tatăl tău, Filip, văzând cele petrecute, de toată mărirea, bogăția și desfătarea vieții s-a lepădat;

Bucură-te, că împreună cu mama ta, Claudia, și cu frații tăi s-au botezat;

Bucură-te, că și el mucenicește viața și-a săvârșit;

Condacul al 6-lea 

Mărturisitor și purtător de Dumnezeu devenind Filip, tatăl tău, Preacuvioasă Eugenia, și ritor bine grăitor fiind, pe mulți din elinii cei mai de frunte i-a sfătuit și i-a adus la Hristos, iar pe cei slabi la suflet și pe cei ce se îndoiau în credință i-a întărit; și împărțindu-și averea, a lepădat dregătoria, ajungând păstor creștinilor din Alexandria. Dar din zavistia vrăjmașului, fericitul Episcop Filip a fost ucis în ascuns de urâtorii de Dumnezeu păgâni, care nu știau să cânte: Aliluia! 

Icosul al 6-lea 

Strălucind tu cu duhul, ai atras la tine mulțime de fecioare și împreună cu ele ai slujit lui Hristos, Mirele Cel ceresc, biruind toată patima și urâciunea; pentru care noi, minunându-ne, să strigăm:

Bucură-te, că ai trecut fără să te arzi prin focul ispitelor;

Bucură-te, că fără să ți se înmoaie vitejia ai trecut prin apa cea nestatornică a clevetirii;

Bucură-te, că din toate nevoințele ai ieșit biruitoare;

Bucură-te, că slăbiciunea femeiască ți-a fost întărită de puterea lui Hristos;

Bucură-te, că celor curați cu fecioria le ești ocrotitoare;

Bucură-te, că lui Hristos, Împăratul tuturor, ai logodit multe fecioare;

Bucură-te, că le-ai dăruit Lui ca pe o zestre cuvântătoare;

Bucură-te, că pe toți i-ai uimit cu lumina înțelepciunii;

Bucură-te, că pe mulți i-ai condus să creadă luminat în Hristos, Lumina lumii;

Bucură-te, că ai risipit negura închinării la idoli;

Bucură-te, că nu încetezi să te rogi pentru noi, cei osteniți de trudă fără rânduială;

Bucură-te, că nu ne lași pe noi, cei întunecați de întunericul acestui veac;

Condacul al 7-lea 

Voind fericita Claudia, maica ta, să se întoarcă în Roma, ai urmat-o împreună cu frații și casa ta, făcându-vă acolo pricinuitoare de întoarcere la Dumnezeu pentru multe suflete, văduvele având scăpare la maica ta, iar fecioarele la tine, Sfântă Eugenia, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 7-lea 

Văzând mărita Vasilisa viața ta cea purtătoare de Dumnezeu, pe tine cu dragoste te-a urmat, că s-a logodit cu Hristos, părăsind toate desfătările trupești și s-a învrednicit de bucuria mucenicilor. Pentru aceasta și noi îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că ai lucrat la înmulțirea Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, că nu te-a oprit focul prigoanei păgânilor;

Bucură-te, că mulțime de inimi ai deschis dulcelui Mântuitor;

Bucură-te, că și pe mărita Vasilisa cea de neam împărătesc ai adus-o Împăratului tuturor;

Bucură-te, că descoperire ai primit de la Domnul pentru mucenicia Vasilisei;

Bucură-te, că Sfânta Vasilisa ți-a mărturisit descoperirea cea despre îndoita ta cunună mucenicească;

Bucură-te, că te-ai rugat cu înflăcărare pentru fecioarele încredințate ție;

Bucură-te, că ești pururea rugătoare pentru cei ce-și păzesc fecioria;

Bucură-te, că îi plângi pe cei ce aleg veselia cea vremelnică;

Bucură-te, că îi jeluiești pe cei din durerea cea veșnică;

Bucură-te, că L-ai propovăduit pe Hristos prin viața ta;

Bucură-te, că te-ai mutat la lumina cea neînserată;

Condacul al 8-lea 

Locuind acum în lăcașurile cele cerești, mărită, lămurit te-ai învrednicit de desfătările raiului. Cu fecioarele și cu mucenițele, curată fecioară Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca văzând nevoință străină, să ne înstrăinăm cu mintea la cer și să cântăm: Aliluia! 

Icosul al 8-lea 

Lămurit-ai tuturor adevărul Scripturilor celor de Dumnezeu insuflate, preacinstită Eugenia, îmbărbătând partea cea femeiască și logodind lui Hristos mulțime nenumărată de fecioare, care cu dragoste te-au urmat. Pentru aceasta îți cântăm și noi unele ca acestea:

Bucură-te, bucurie luminată de lumina cea neînserată;

Bucură-te, mireasa a lui Hristos cu inima curată;

Bucură-te, feciorelnică gingășie cu har îmbărbătată;

Bucură-te, nevinovată copilă și povățuitoare preaînțeleaptă;

Bucură-te, duhovnicească ocrotitoare și mângâietoare;

Bucură-te, că întunecimea necredinței ai risipit;

Bucură-te, că fecioria ta în Hristos a rodit însutit;

Bucură-te, că Duhul Sfânt ți-a dăruit har peste har;

Bucură-te, că lupta nu ți-a fost în zadar;

Bucură-te, că ești fecioară și maică duhovnicească;

Bucură-te, că luminezi și încălzești cu raze de iubire cerească;

Bucură-te, că ai biruit ceata cea idolească și blestemată;

Condacul al 9-lea 

Dobândit-ai dorirea cea mai presus de minte și de pricepere, ajungând înainte la dorita Lumină, Sfântă Muceniță Eugenia, că încă în bezna temniței fiind, razele strălucitoare ale Treimii celei stăpânitoare lămurit te-au luminat pe când cântai: Aliluia! 

Icosul al 9-lea 

Ai înfierat cu tărie prin dumnezeieștile tale învățături nebunia idolească prealăudată, logodind lui Hristos, Împăratul tuturor, mulțime nenumărată de fecioare, luminându-se cu sângiuirile muceniciei. Pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, făclie aprinsă de dorirea de Dumnezeu;

Bucură-te, candelă cu untdelemn de înțelepciune;

Bucură-te, potir de lumină plin de har sfințitor;

Bucură-te, mireasă a Mirelui Mântuitor;

Bucură-te, dorire de mucenicie pentru Hristos;

Bucură-te, nădejde și pentru noi, cei păcătoși;

Bucură-te, bucuria celor ce îți urmează în călugărie;

Bucură-te, îndrumătoarea celor ce trăiesc în feciorie;

Bucură-te, floare binemirositoare a pustniciei;

Bucură-te, podoabă strălucitoare a muceniciei;

Bucură-te, mijlocitoare neobosită pentru cei căzuți;

Bucură-te, liman al celor bolnavi și deznădăjduiți;

Condacul al 10-lea 

Purtând candela fecioriei nestinsă, întru tot lăudată Muceniță Eugenia, ca o jertfă fără prihană te-ai adus Stăpânului, dobândind cununa muceniciei; și acum nu înceta rugându-te, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim și noi, cei ce te lăudăm și cu dragoste te cinstim, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 10-lea 

Hristos, Mirele tău, după cuviință te împodobește cu îndoite cununi, de Dumnezeu întelepțită Eugenia, și Cel drept în cămara luminată pe drept te așază, că, încă în bezna lumii, fiind ai dobândit lumina cea neînserată. Pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, că piatra cea mare singură de tine s-a dezlegat;

Bucură-te, că apa Tibrului nu te-a înecat;

Bucură-te, că întocmai ca Petru mergeai peste ape, dar nu te scufundai;

Bucură-te, că pentru Lumina lumii ai pătimit;

Bucură-te, că L-ai urmat și te-ai luminat;

Bucură-te, că ai fost aprinsă de focul adus de Hristos pe pământ;

Bucură-te, că focul cel materialnic ți s-a făcut rob ascultător;

Bucură-te, că în zadar te-au aruncat chinuitorii în cuptor;

Bucură-te, că focul s-a făcut răcoare și nu te-a vătămat;

Bucură-te, că în temnița cea întunecoasă Domnul luminii te-a cercetat;

Bucură-te, că Domnul milei rănile ți-a vindecat și în lumina Lui te-a îmbrăcat;

Bucură-te, că pâine albă și mai dulce ca mierea de la îngeri ai primit;

Condacul al 11-lea 

Către dumnezeiasca răcoare ai ieșit trecând prin focul cel de nesuferit al chinurilor și prin apa cea nestatornică a supărărilor, preabună Muceniță Eugenia; nu înceta să te rogi pentru noi cei cufundați în noroiul patimilor, ca mântuindu-ne să cântăm împreună cu tine: Aliluia! 

Icosul al 11-lea 

Închisă fiind în temniță, ți s-a arătat Hristos zicând: „Eu sunt Cel ce am primit cruce și moarte pentru tine, precum și tu pentru dragostea Mea rabzi niște cumplite chinuri ca acestea. De aceea de multe daruri și de preamare slavă am să te învrednicesc în Împărăția Mea cea veșnică și te vei despărți de lumea aceasta vremelnică și stricăcioasă în ziua în care M-am născut Eu om”. Pentru aceasta și noi, nevrednicii, te lăudăm strigând:

Bucură-te, că te topeai ca ceara de focul dorului dumnezeiesc;

Bucură-te, că te revărsai ca un râu de dragoste către Mirele cel ceresc;

Bucură-te, că apa Tibrului nu ți-a stins focul iubirii de Hristos;

Bucură-te, că focul nu ți-a ars trupul înflăcărat de iubire dumnezeiască;

Bucură-te, că de cutremurul rugăciunii tale templul idolesc s-a prăbușit;

Bucură-te, că și idolii făcuți de mână omenească s-au zdrobit;

Bucură-te, că toți cu uimire s-au cutremurat;

Bucură-te, că Lumina lumii în bezna temniței ți-a vorbit;

Bucură-te, că pentru nașterea Domnului vistieriile inimii ți le-ai golit;

Bucură-te, că, în loc de smirnă, sângele ți l-ai dăruit;

Bucură-te, că, în locul aurului, ai adus credință în focul Duhului curățită;

Bucură-te, că, în loc de tămâie, ai adus duhul tău înmiresmat de rugăciune curată;

Condacul al 12-lea 

În râu bărbătește și în foc cu tărie ai fost încercată; pe cele potrivnice firii cu tărie le-ai trecut, slăvind pe Hristos și cu dragoste și credință cântând: Aliluia! 

Icosul al 12-lea 

Harul lui Dumnezeu strălucitor luminându-te, te-a împodobit pentru lăcașurile cerești, pe care prin rugăciunile tale ajută-ne să le dobândim și noi, cei ce-ți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că ne vestești bucuria nașterii Stăpânului;

Bucură-te, că Iisus cel preadulce ți-a îndulcit cu arătarea Sa chinul și ți-a vindecat rănile trupului;

Bucură-te, că de praznicul Nașterii Domnului păgânii ți-au tăiat frumosul tău cap;

Bucură-te, că iubita ta maică și cei din casă în locul numit „Calea romanilor” te-au îngropat;

Bucură-te, că moaștele tale împreună cu moaștele sfinților mucenici de tine mai înainte îngropați s-au odihnit;

Bucură-te, că plângându-te maica ta cu plângere multă, i te-ai arătat în vis strălucită și împodobită și de multe fecioare însoțită;

Bucură-te, că fericita Claudia mult s-a bucurat, iar tu vremea mutării la Domnul i-ai anunțat;

Bucură-te, că ai biruit cu harul slăbiciunea femeiască;

Bucură-te, mijlocitoare pentru toată neputința omenească;

Bucură-te, purtătoare de nebiruită putere dumnezeiască;

Bucură-te, călăuza luminată pentru cei ce rătăcesc încă pe cale;

Bucură-te, grabnic ajutătoare pentru cei ce caută alinare în rugăciunile tale;

Condacul al 13-lea 

O, Sfântă Cuvioasă Fecioară și Muceniță Eugenia, primește acum de la noi această smerită și puțină rugăciune de laudă, pe care ți-o aducem cu buze necurate, și scoate-ne cu rugăciunile tale din toată întunecimea păcatului, din toate nevoile și durerile sufletești și trupești, și cere pentru noi de la Mirele tău să ne întărească în păzirea poruncilor Sale, să ne dăruiască mila Lui cea dumnezeiască și să nu ne lepede în ziua cea înfricoșătoare a Judecății, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori) 

Rugăciune către Sfânta Muceniță Eugenia

Sfântă Cuvioasă Fecioară și Muceniță Eugenia, mireasă cu totul frumoasă a lui Hristos Dătătorul frumuseților, Făcătorul de bine și Mirele sufletelor, fiind tu înfrumusețată cu ostenelile pustnicești și strălucind luminat cu luptele mucenicești, întocmai cu îngerii petrecând pe pământ, cu ei dănțuiești acum în casa Părintelui Ceresc! Te rugăm, luminată Fecioară și Muceniță, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, cei aflați în nevoile acestei vieți trecătoare, să ne dăruiască harul Lui cel de viață dătător; cere pentru noi credință curată, viață luminată de har, răbdare în încercări, bărbăție în luptele împotriva patimilor, tărie nestrămutată, bucuria împlinirii poruncilor dumnezeiești, dragoste nefățarnică, iubire de vrăjmași, smerenie și blândețe, iertare de păcate și răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată, ca să moștenim și noi Lumina cea neînserată și să proslăvim numele cel sfânt al Domnului, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, Acatistul Sfintei Mucenițe Eugenia

În lipsa preotului, încheiem, zicând: 

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

zicând: 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu