vineri, 23 decembrie 2022

Acatistul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului

 Acatistul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului



Preotul dă obișnuita binecuvântare:


Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.


Strana: Amin.


Iar dacă nu este preot, se zice:


În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!


Apoi Rugăciunile începătoare:


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.


Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:


Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.


Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.


Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


A Născătoarei de Dumnezeu:


Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.


Apoi Crezul:


Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)


Psalmul 142:


1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 

5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 

6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 

7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 

10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)


Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)


Troparul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului


Glasul al 4-lea


Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Psalmul 50:


1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 

5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 

6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 

7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 

8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 

9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 

10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 

11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 

12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 

13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 

14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 

15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 

16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 


Condac 1 


Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Icos 1 


Ales fiind de Dumnezeu din pântecele maicii tale spre a deveni păstor vrednic al Bisericii Ortodoxe, împodobit cu smerita cugetare și credință neclintită, prin ispitele vieții ai trecut neșovăielnic, căci ai avut ca țintă neschimbată odihna în sălașele cerești. De aceea, te rugăm primește de la noi cântarea aceasta:

Bucură-te, făclie duhovnicească;

Bucură-te, slujitor al Ortodoxiei;

Bucură-te, purtător al harului Sfântului Duh;

Bucură-te, strănepot al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare;

Bucură-te, cel ce te-ai dăruit cu totul Bisericii;

Bucură-te, întărire a credincioșilor;

Bucură-te, alungare a înșelăciunii;

Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;

Bucură-te, lumină a sufletelor tulburate;

Bucură-te, purtător al cuvintelor sfințite;

Bucură-te, povățuitor al Bisericii;

Bucură-te, păstor credincios;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 2 


Ca un trandafir bine-mirositor ai răsărit în binecuvântata grădină a Moldovei, având obârșia în slăvitul neam al Mușatinilor, dar ai sfințit prin viața și ostenelile tale pământul Ucrainei, unde ai fost rânduit de Dumnezeu ca arhiereu și îndrumător prea luminat al Bisericii pravoslavnice, când furtunile eresurilor izbeau corabia Ortodoxiei și biruitor ai cântat: Aliluia! 


Icos 2 


În curțile domnești de la Suceava ai copilărit fiind ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou; ai deprins frumoasele învățături și obiceiuri și ai găsit pilde demne de urmat în viață. întărindu-ți mintea și sufletul cu povețele și rugăciunile părinților tăi, i-ai bucurat de darurile cu care Dumnezeu te-a binecuvântat, pentru care te lăudăm zicând:

Bucură-te, fiu al neamului românesc;

Bucură-te, sfințitor al poporului ucrainean;

Bucură-te, cel ce ai primit lumina Botezului;

Bucură-te, purtător al unui nume de apostol;

Bucură-te, slujitor al Evangheliei;

Bucură-te, cel împodobit cu lumina gândului;

Bucură-te, vestitor al cuvintelor vieții;

Bucură-te, purtător al harului;

Bucură-te, trăitor al smereniei;

Bucură-te, păzitor al poruncilor dumnezeiești;

Bucură-te, mireasmă a viețuirii curate;

Bucură-te, păstorule mult nevoitor;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 3 


Harul lui Dumnezeu te-a cercetat pe tine, sfinte, din pruncie, punând în sufletul tău dorul după cele sfinte și năzuința de a sluji lui Dumnezeu având de aproape învățător și povățuitor pe unchiul tău, Mitropolitul Gheorghe Movilă, de la care ai învățat a-L iubi pe Dumnezeu și a te jertfi pentru credință cântându-I: Aliluia! 


Icos 3 


Încă din fragedă tinerețe ai cunoscut osteneala pribegiei în țări străine și durerea de orfan, când părintele tău, voievodul Simion, a răposat și, prin rânduiala lui Dumnezeu, ai ajuns împreună cu mama și frații tăi în Polonia, unde te-ai desăvârșit în învățătura cărții. Cinstindu-te pentru iscusința ta, te lăudăm cântând:

Bucură-te, că ai răspuns chemării cerești;

Bucură-te, rod bun al Ortodoxiei;

Bucură-te, binecuvântarea neamului tău;

Bucură-te, vlăstar domnesc al Moldovei;

Bucură-te, rodire în pământ străin;

Bucură-te, călător neostenit;

Bucură-te, făclie a Bisericii;

Bucură-te, lucrător în via Domnului;

Bucură-te, ochi privighetor;

Bucură-te, minte ascuțită;

Bucură-te, cinstitor al Sfântului Mucenic Ioan cel Nou;

Bucură-te, propovăduitor neobosit;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 4 


Având povățuitori pe dascălii vremii și hrănindu-ți sufletul cu învățăturile Evangheliei Domnului, ocrotit fiind de rugăciunile maicii tale, ai ajuns la vârsta deplinătății când drumurile vieții s-au deschis înaintea ta, iar în vâltoarea timpului tău ai luptat pentru creștinătate cântând: Aliluia! 


Icos 4 


Dăruit fiind de Dumnezeu cu multe daruri și văzând pe cei din neamul tău lucrând cu multă stăruință pentru întărirea Ortodoxiei, prin ctitorirea de biserici și mănăstiri și prin danii la Muntele Athos, cu toată râvna ți-ai pus în slujba Bisericii toate puterile sufletești și trupești dovedindu-te un bun oștean, de aceea te lăudăm așa:

Bucură-te, luptător pentru credință;

Bucură-te, biruitorule al potrivnicilor;

Bucură-te, pom încărcat cu fapte bune;

Bucură-te, următor neclintit al lui Hristos;

Bucură-te, cinstitor al Maicii Domnului;

Bucură-te, cugetare la ceasul judecății;

Bucură-te, mângâiere a celor necăjiți;

Bucură-te, miluitor al sărmanilor;

Bucură-te, ajutător al întristaților;

Bucură-te, alipire de Piatra-Hristos;

Bucură-te, minte înțeleaptă;

Bucură-te, doritor al sfințeniei;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 5 


Cugetând la viețile sfinților, la faptele înaintașilor și la nemurirea sufletului, te-ai retras din viața ostășească și ai găsit în Biserică odihnă sufletului și răspunsuri la doririle inimii tale. Roagă-te acum pentru noi, credincioșii care ne luptăm cu valurile vieții, ca să ajungem la limanul mântuirii unde, izbăviți fiind, vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icos 5 


N-ai râvnit domnia cea pământească și trecătoare ci viața veșnică și nepieritoare, mergând pe calea cea strâmtă și anevoioasă; cu ajutorul ceresc ai călătorit pe ea până la obștescul tău sfârșit și ai primit din mâinile lui Hristos locaș în împărăția sfinților, unde ai intrat cântând cântări de biruință. Pentru aceasta primește de la noi aceste laude:

Bucură-te, iubitor de curăție;

Bucură-te, mult ostenitorule;

Bucură-te, căutător al veșnicului Adevăr;

Bucură-te, rostire a cuvintelor pline de har;

Bucură-te, iubitor al vieții monahale;

Bucură-te, povățuitor al credincioșilor;

Bucură-te, împlinitor al virtuților;

Bucură-te, potolire a patimilor;

Bucură-te, cugetare a celor sfinte;

Bucură-te, viețuire aleasă;

Bucură-te, cugetare smerită;

Bucură-te, slujitor al lui Hristos;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 6 


Punând în slujba Bisericii lui Hristos toate averile tale, te-ai dăruit pe tine însuți cu totul lui Dumnezeu, slujind cu râvnă neobosită în obștea Lavrei Pecerska din Kiev, unde ai înmulțit talanții primiți. Bucurându-ne de cereasca ta alegere, te lăudăm și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icos 6 


Printr-o minunată rânduială dumnezeiască ai fost ales de obștea mănăstirii pentru a îndeplini ascultarea de egumen. Cu dragoste și răbdare ai povățuit și luminat pe cei ce veneau la tine, făcându-te îndrăgit de toți pentru sfințenia vieții tale. Luminează-ne și pe noi, cei ce te lăudăm pe tine, zicând așa:

Bucură-te, născător al virtuților;

Bucură-te, părinte al fiilor duhovnicești;

Bucură-te, sfătuitor iscusit;

Bucură-te, iubitor al bunelor nevoințe;

Bucură-te, pilduitor al faptei;

Bucură-te, întărire a celor slabi în credință;

Bucură-te, cinstitor al sfinților;

Bucură-te, sporire a lucrărilor bisericești;

Bucură-te, căutător al vistieriilor cerești;

Bucură-te, înnoire a vieții duhovnicești;

Bucură-te, slujire cu sfințenie;

Bucură-te, vrednicule de îndoită cinste;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 7 


Trudind fără preget pentru mântuirea credincioșilor ai întemeiat la Pecerska prima academie teologică, unde s-au format apărători ai Ortodoxiei, fiind cu dragoste îndemnați și povățuiți de tine. Hrănește-ne și pe noi cu povețele tale, preafericite Părinte Petru și luminează-ne mintea, ca să umblăm în calea voii lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! 


Icos 7 


Cine va putea spune nevoințele tale, sfinte, privegherile de toată noaptea, metaniile, lacrimile pe care le aduceai lui Hristos pentru mântuirea sufletului tău și a păstoriților tăi. Așa te-ai făcut pildă tuturor prin înțelepciunea cugetării și dragostea de Dumnezeu, iar noi îți cântăm:

Bucură-te, bărbăție duhovnicească;

Bucură-te, ocrotire a fiilor sufletești;

Bucură-te, ostenitor neobosit;

Bucură-te, pocăință neîntreruptă;

Bucură-te, prieten al sfinților lui Hristos;

Bucură-te, pildă a nevoitorilor;

Bucură-te, slujitor harnic;

Bucură-te, arhiereu darnic;

Bucură-te, învățător duhovnicesc;

Bucură-te, păstor iubit de Tatăl ceresc;

Bucură-te, vas al alegerii Domnului;

Bucură-te, locaș curat al Duhului Sfânt;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 8 


De la păstorirea de egumen, după scurtă vreme, ai trecut la slujirea arhierească, fiind ales mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, fără cârtire purtând pe umeri crucea arhierească, lucrând cu râvnă pentru luminarea poporului prin întemeierea de școli, tipografii, spitale, frății ortodoxe, care ajutau pe cei în nevoi, aducând aproape pe fiii Bisericii lui Hristos, care împreună cu noi strigă: Aliluia! 


Icos 8 


Nici de vitregiile vremurilor, nici de mulțimea vrăjmașilor nu te-ai temut, înnoind cu totul viața Bisericii din Ucraina. Cu vitejie ai înfruntat pe potrivnici, care luptau împotriva Ortodoxiei, și ai scos din mâinile lor multe biserici pe care le-au răpit; de aceea minunându-ne de viețuirea ta, îți cântăm:

Bucură-te, ierarh înțelepțit de Dumnezeu;

Bucură-te, lucrător cu trezvie;

Bucură-te, neîncetată rugăciune;

Bucură-te, semănător duhovnicesc;

Bucură-te, răbdător în suferință;

Bucură-te, luptător al Bisericii;

Bucură-te, mustrare a celor potrivnici;

Bucură-te, îndemnare la virtuțile creștinești;

Bucură-te, povățuitor al dreptcredincioșilor;

Bucură-te, părinte al frăției ortodoxe;

Bucură-te, ocrotitor al celor slabi;

Bucură-te, arhiereu vrednic de laudă;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 9 


Ce laude vrednice vom aduce ție, slujitor ales al Bisericii; căci prin tine a rodit credința ortodoxă, lăsând urmașilor cărți folositoare și ziditoare de suflet, care împodobesc cununa răsplătirilor pregătită pentru tine de Domnul în ceruri. Așadar, nu înceta cu rugăciunile tale să alungi rătăcirile și eresurile pierzătoare de suflet, ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icos 9 


Cuvintele marelui Apostol Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel care mă întărește”, te-au întărit în luptele pe care le-ai purtat pentru credință, fără a te înfricoșa, căci ai săvârșit lucrarea apostolească de vestire a cuvântului Evangheliei, biruind toate vicleniile potrivnicilor. întărește-ne pe noi cu puterea îndrăznelii tale, cei ce ne poticnim și suntem neputincioși, ca să-ți cântăm așa:

Bucură-te, iubitor al sfințeniei;

Bucură-te, învățător al virtuților;

Bucură-te, împăciuitor al popoarelor;

Bucură-te, păstor al Bisericii Ucrainei;

Bucură-te, teolog al dreptei credințe;

Bucură-te, alcătuitor al „Mărturisirii ortodoxe”;

Bucură-te, pricinuitorul Sinodului de la Iași;

Bucură-te, slujitor al întregii Ortodoxii;

Bucură-te, prieten al lui Vasile Voievod;

Bucură-te, sfetnic al Patriarhiei Ecumenice;

Bucură-te, luptător pentru adevăr;

Bucură-te, iubitor de sfințenie;

Bucură-te, dăruire jertfelnică pentru frați;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 10 


Cel ce în vremuri tulburi ai știut a păstra nestinsă lumina Ortodoxiei și ai mărit-o prin darurile și sârguința ta, cel ce te-ai ostenit pentru facerile de bine și ai mângâiat pe toți cei în nevoi și suferințe, ajută-ne și pe noi, luminându-ne calea mântuirii când suntem cuprinși de nepăsare, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icos 10 


Tu, Doamne, Cel ce ai creat lumea și tuturor toate cele de folos le dăruiești, Cel ce răsplătești cu bunătate pe aleșii Tăi ca să fie mijlocitori și pururea rugători în fața Tronului Tău pentru noi păcătoșii, primește rugăciunile Părintelui nostru Petru, care prin chemarea și slujirea sa, mijlocește pentru popoarele ortodoxe și ne auzi pe noi care cinstim pe sfântul Tău:

Bucură-te, comoară a Bisericii Ortodoxe;

Bucură-te, propovăduitor al credinței adevărate;

Bucură-te, podoabă a teologiei;

Bucură-te, laudă a ortodocșilor;

Bucură-te, învățător înțelept;

Bucură-te, luminător al conștiințelor;

Bucură-te, lucrător al prieteniei dintre popoare;

Bucură-te, om al lui Dumnezeu;

Bucură-te, părinte al Bisericii;

Bucură-te, păzitor al frăției adevărate;

Bucură-te, călăuză vieții duhovnicești;

Bucură-te, cel încununat de Hristos;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 11 


Ca o lumânare în sfeșnic ai luminat pe toți, binecuvântând obștea călugărilor, odihnind pe cei osteniți, întărind pe cei slăbănogi, mângâind pe cei întristați, pe sărmani miluindu-i și pe toți iubindu-i cu părintească dragoste, îndemnându-i spre Lumina Hristos, bine chivernisind darurile încredințate ție. Pentru aceasta, avându-te pe tine ocrotitor, cu mulțumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icos 11 


Părinte al Bisericii Ucrainei, prieten al Poloniei și iubitor al neamului tău românesc, ai trimis în Moldova și în țara Românească tiparnițe și meșteri iscusiți, profesori la Academia din Iași, cărți bisericești și Pravile pentru întărirea vieții duhovnicești. De aceea, noi te lăudăm și nădăjduim ca prin sfintele tale rugăciuni să ajungem la bucuria cea fără de sfârșit a darurilor cerești, și lăudând moștenirea luminii faptelor tale îți cântăm așa:

Bucură-te, păstor înțelept;

Bucură-te, chivernisitor al bunelor rânduieli;

Bucură-te, vindecător sufletesc;

Bucură-te, învățător în tainele credinței;

Bucură-te, ajutător al săracilor;

Bucură-te, dascăl al pocăinței;

Bucură-te, sprijinitor al celor prigoniți;

Bucură-te, săvârșitor al faptelor bune;

Bucură-te, stareț al Lavrei Pecerska;

Bucură-te, mitropolit al Kievului;

Bucură-te, candelă a Bisericii;

Bucură-te, cetățean al raiului;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 12 


Știind mai dinainte că se apropie ceasul călătoriei celei mari, ai pus în bună rânduială toate ale Bisericii, averea ai dăruit-o școlilor și mănăstirilor, apoi, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, împodobit în haina credinței ortodoxe, te-ai apropiat de Tronul Dreptului Judecător, de unde ai primit răsplata cuvenită și odihna cerească, cântând în veci: Aliluia! 


Icos 12 


Scurtă ți-a fost viața pământească, dar veșnică îți este pomenirea; puțină vreme ai slujit în vrednicia arhierească, dar însutite au fost roadele; buna alergare ai săvârșit, nădejde și bucurie semănând în sufletele credincioșilor, iar ei cu multă jale te-au petrecut la Pecerska, unde cu trupul te-ai adăugat sfinților ce odihnesc aici, iar cu sufletul sfinților din cer, pentru care cu dragoste cinstim pomenirea ta și-ți cântăm așa:

Bucură-te, vestitor al Cuvântului Cel întrupat;

Bucură-te, sprijinitor al Ortodoxiei;

Bucură-te, purtător al bunătăților dumnezeiești;

Bucură-te, vas duhovnicesc;

Bucură-te, nevoitor al Bisericii luptătoare;

Bucură-te, biruitor al ispitelor;

Bucură-te, că te odihnești acum în ceruri;

Bucură-te, că lauzi pe Domnul împreună cu îngerii;

Bucură-te, că ai ajuns în lumina vieții veșnice;

Bucură-te, primitor al bucuriei netrecătoare;

Bucură-te, purtător al cununii de slavă;

Bucură-te, rugător al nostru către Domnul;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 13 


O, fericite Ierarhe Petru, arhiereu al lui Hristos, părintele nostru ocrotitor și luminător, întăritor al nostru în necazuri și supărări, slujitor cu adevărat al Cuvântului, cercetează-ne pe noi din ceruri, precum odinioară pe pământ pe păstoriții tăi și potolește încercările ispitelor ce năvălesc asupra noastră; ajută-ne în nevoințele noastre și cu rugăciunile tale întărește dreapta credință și iubirea frățească, apără Biserica Ortodoxă de năvălirile ereticilor și de uneltirile potrivnicilor, umple inimile noastre de bucurie sfântă și de dragoste către aproapele, ca împreună să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori) 


Icos 1 


Ales fiind de Dumnezeu din pântecele maicii tale spre a deveni păstor vrednic al Bisericii Ortodoxe, împodobit cu smerita cugetare și credință neclintită, prin ispitele vieții ai trecut neșovăielnic, căci ai avut ca țintă neschimbată odihna în sălașele cerești. De aceea, te rugăm primește de la noi cântarea aceasta:

Bucură-te, făclie duhovnicească;

Bucură-te, slujitor al Ortodoxiei;

Bucură-te, purtător al harului Sfântului Duh;

Bucură-te, strănepot al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare;

Bucură-te, cel ce te-ai dăruit cu totul Bisericii;

Bucură-te, întărire a credincioșilor;

Bucură-te, alungare a înșelăciunii;

Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;

Bucură-te, lumină a sufletelor tulburate;

Bucură-te, purtător al cuvintelor sfințite;

Bucură-te, povățuitor al Bisericii;

Bucură-te, păstor credincios;

Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Condac 1 


Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! 


Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Troparul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului


Glasul al 4-lea


Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.


Preotul (sau diaconul) zice ectenia:


Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


În lipsa preotului, încheiem, zicând: 


Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu