miercuri, 14 septembrie 2016

DIN MINUNILE SFANTULUI NICOLAE


Această întâmplare s-a petrecut în anul 1978, când aveam nouăsprezece ani. Într-o seară, am stat până târziu la o prietenă. La întoarcere, când am ajuns în cartierul meu, se făcuse deja unsprezece noaptea. În jur era întuneric și pustiu. Dintr-o nesocotință specifică tinereții, nu-mi era frică de nimic. Crezând ca nu poate să mi se întâmple nimic rău, nu am dat nicio importanță faptului că ușa de la o scară era întredechisă și de acolo mă urmărea un bărbat.

Când am trecut de ușă, el s-a luat după mine. Presimțind ceva rău, am vrut să fug, însă nu am reușit: o mână puternică m-a ținut strâns. Bărbatul mă trăgea spre scară. M-am împotrivit cât am putut, însă era în zadar. Am început să-l rog: „Dă-mi drumul!”, însă el mi-a răspuns: „Acum te omor!”. În jur, nici țipenie. Ajutor de nicăieri. Am ridicat ochii către cer și încet, dar din toată inima, m-am rugat: „Doamne, Nicolae Făcătorule de minuni, ajutați-mă!”.

Și s-a întâmplat o minune. Degetele care mă țineau strâns au cedat. M-am simțit liberă. Bărbatul care mă amenințase cu moartea nu a mai scos niciun cuvânt și nici nu a încercat să mă urmărească. Stătea pe loc, de parcă înțepenise. Acasă am ajuns fără alte peripeții.

Au trecut mulți ani, însă nu am să uit acea seară de toamnă, când am simțit puterea mijlocirii minunate a lui Dumnezeu și a Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni

duminică, 11 septembrie 2016

Toţi părinţii au impresia că puii lor sunt cei mai frumoşi pui din lume!


Se spune că într-o zi o cioară s-a întâlnit cu o bufniţă. Cum ele se cunoşteau de multă vreme şi erau chiar bune prietene şi cum se ştie că bufniţele obişnuiesc să mai mănânce puii altor păsări, cioara, care tocmai devenise mamă după multe aşteptări, o roagă pe bufniţă să aibă grijă să nu îi mănânce puii pe care îi iubea ca pe ochii din cap. Atunci bufniţa o întreabă pe cioară care sunt puii ei, cum arată, ca nu cumva să îi mănânce fără să ştie. Atunci cioara, cu mare dragoste pentru micuţii ei, îi spuse că cei mai frumoşi pui din pădure sunt puii ei, că nu va putea să îi confunde, deci unde va vedea cei mai frumoşi pui, să ocolească acel cuib, căci e cuibul ei.
Zis şi făcut! Într-o dimineaţă, venind acasă, cioara nu îşi mai găseşte puii, semn că pe acolo trecuse bufniţa. :(
Disperată, aceasta plecă imediat la bufniţă şi plângând cu foc o întrebă de ce i-a mâncat puii, căci o rugase să nu o facă. :(
Atunci bufniţa, mirată, îi spuse că puii din acel cuib erau cei mai urâţi pui pe care i-a văzut în viaţa ei şi nu şi-a imaginat că ar putea fi chiar ai prietenei sale, căci doar aceasta îi lăudase că sunt cei mai frumoşi pui din toată pădurea.
MORALĂ:

Toţi părinţii au impresia că puii lor sunt cei mai frumoşi pui din lume!

Eşti neghioabă de prinzi şerpii cu mâna?


 In anul 1994 un oarecare athonit a mers să se în­chine la Mănăstirea Veche a Sfântului Dionisie de Olimp. Acolo a întâlnit o bătrână foarte evlavioasă care îi ajuta pe închinători. Bătrânica a povestit mo­nahului următoarele, fiindcă voia să afle părerea lui, dacă face bine sau nu:

„Când văd vreun şarpe în curtea mănăstirii – aici sunt mulţi şerpi – îl însemnez cu semnul Sfintei Cruci şi şarpele înţepeneşte. Se face ca o vergea. Apoi îl prind şi îl arunc afară. Unii îmi spun:

– Eşti neghioabă de prinzi şerpii cu mâna?

– De ce să fiu neghioabă? le răspund eu. Ce este mai puternic, şarpele sau Crucea lui Hristos, pe care S‑a răstignit şi a mântuit toată lumea?

Cu puterea lui Hristos, atunci când vreau să frământ, pun făină şi apă, le amestec, le însemnez cu semnul Sfintei Cruci, iar apoi aluatul creşte şi fac pâine”.

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Liniştea sufletească

                                                      
La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care l-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. E, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.

Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.
"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)

joi, 8 septembrie 2016

Crucea inseamna, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.


Un tanar dornic de aleasa invatatura s-a dus odata la o manastire, sa-i ceara sfat unui batran calugar:
- Parinte, dati-mi, va rog, o carte din care sa pot invata cel mai bine cum trebuie sa fie un crestin; cum trebuie sa gandeasca, ce trebuie sa faca; o carte care sa-mi explice toate aceste lucruri!

Calugarul i-a spus ca are o asemenea carte in chilia sa si s-a dus sa o aduca,insa, dupa cateva clipe, s-a intors tinand in mana o cruce pe care i-a intins-o tanarului. Vazandu-1 mirat, i-a spus:
- Fiule, crucea este cea mai de seama invatatura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi,

Mantuitorul S-a jertfit pe cruce, aratandu-ne astfel ce inseamna sa iubesti, fiindca a facut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea inseamna tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adica la Dumnezeu. Cel ce stie sa-si poarte crucea, poarta cu el, in acelasi timp, harul si iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povara, ci o bucurie; cand te daruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm.

- Crucea inseamna, deci, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care sa o citesti cu ochii si a carei invatatura sa iti lumineze mintea. Iata, in schimb, crucea – o carte pe care o vei citi cu sufletul si a carei invatatura iti va lumina intreaga viata.
“Crucea izvor de tamaduire, usa Tainelor, arma pacii, veselia sufletului meu.”

LOCUL NASTERII MAICII DOMNULU





Locul nasterii Fecioarei Maria se afla in vechea cetate a Ierusalimului, nu departe de Poarta
in casa Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, aflata in apropierea Scaldatorii Vitezda.

La parterul unei case obisnuite, locuita si in prezent, se afla biserica ruseasca Sf Ana.

Sub bisericuta ruseasca, coborad pe o scara abia ghicita, foarte stramta si intunecoasa,

se ajunge la o locuinta rupestra de secol intai, cu doua nivele suprapuse, o grota etajata cu camarute micute, in care au locuit

Sfintii Ioachim si Ana.

Este impresionant sa te gandesti in ce conditii umile – pentru lumea de astazi – s-a nascut si a crescut micuta Maria, cea din neamul  imparatesc al Regelui David, cea care urma sa devina mama Fiului lui Dumnezeu!

Despre praznicul Nasterii Maicii Domnului, astazi sarbatorit, Parintele Ilie Cleopa spunea:
”Astăzi se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pămînt Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfîntă fiinţă omenească pe care a ales-o

Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfînt ...

Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi văduvele, preoţii şi călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească şi cea dintîi rugătoare, mîngîietoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.

Să mergem deci ... să-i aducem laude îngereşti, pruncii şi Fecioarei Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, la bătrîneţile lor.

Însă, pentru a lăuda pe prunca şi Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, şi viaţă curată şi neîntinată de păcate trupeşti.

 Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu, trebuie să avem inimă de mamă, blîndeţe şi răbdare de mamă, iubire şi milă de mamă către toţi.

 Altfel, rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură şi de răutate, nu vor fi primite de Preasfînta Fecioară Maria.

Cu aceste gînduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele biserici şi, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune:

Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc. Amin.

Biserica dreptslăvitoare a lui Hristos cinsteşte mai presus de toate făpturile cereşti şi pământeşti pe cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria.

marți, 6 septembrie 2016

BUNICUL SI NEPOTII


Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o familie mare. Bătrânul povestea nepoților multe întâmplări cu tâlc din viața sa. Nepoții erau foarte entuziasmați de toate întâmplările pe care prin trecuse bunicul lor. La un moment dat, unul dintre nepoți care era mai mare l-a întrebat:

– Cum ai reușit bunicule să treci prin războaie, prin atâtea necazuri și lipsuri și cum ți-ai păstrat întodeauna această stăpânire de sine și acest echilibru cu care ne uimești și acum?

– Ei bine dragii mei! răspunse el. Să știți că eu întotdeauna am fost atent cu ochii mei, că tot răul din lume pătrunde în inima omului prin simțuri și mai ales prin văz. Când eram și eu mic ca voi preotul din sat m-a învățat să fac trei lucruri în fiecare zi, când plec de acasă:

– întâi, îmi ridic privirea spre cer ca să-mi aduc aminte că acolo sus, este Tatăl meu care mă veghează, El este cel mai important în viața mea și spre el mi se îndreaptă toată silința și putința;

– al doilea, îmi plec ochii la pământ și privesc la cât de puțin loc am nevoie pentru a-mi găsi și eu acolo mormântul,

– și în al treilea rând, privesc de jur împrejur la mulțimea de oameni care au de pătimit mai rău decât mine, la toți aceia care sunt bolnavi: ciungi, ologi. orbi, surzi, muți, nevoiași sau lipsiți de adăpost.

În felul acesta am trecut în viață prin toate suferințele, le-am îndurat fără cârtire și am trăit mulțumit și în pace cu lumea întragă și cu Bunul Dumnezeu.