Viața Sfântului Slăvitului Apostol și Evanghelist Ioan

 Viața Sfântului Slăvitului Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu

8 mai

Se cuvine a ști că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda și pe Iosif, și trei fiice: pe Estir, pe Marta și pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu și maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu.

 Deci, Mântuitorul, era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomeei, fiica lui Iosif. 

Se cuvine să știm că, în vremea în care a fost vândut Domnul nostru iudeilor și a fost răstignit, au fugit toți. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de față la vânzarea și la răstignirea Lui și a venit la mormânt cu Petru.

Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale.

 De aceea se zice că a avut trei maici pe pământ: întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit "fiul tunetului"; și a treia pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, precum a zis Domnul: Iată Maica ta! Și a îngrijit-o Ioan până la adormirea ei.

 Apoi a venit la Efes și a dărâmat prin rugăciunea sa capiștea Artemidei și a mântuit din rătăcire patru sute de mii de bărbați și femei ce slujeau Artemidei și i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica cuvântătorului de Dumnezeu se numește Livaton, unde, spre apus, zace Sfântul Timotei.

 Iar Maria Magdalena și cei șapte tineri din Efes sunt în muntele din apropiere, ce se cheamă Hileon.

 Iar Sfânta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei șapte diaconi, din cele patru proorocițe fiice ale lui, zace aproape în acel munte; și Audact, mucenicul, și fiica sa, Calistena, și alți mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul și Pavel cetățeanul pustiului. Și se face prăznuirea Sfântului Ioan, în cinstita sa apostolească biserică, ce este la locul ce se numește Evdomon.

Cinstita mutare a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie și ucenicul iubit al lui Hristos, se prăznuiește în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viața lui cea sfântă. În această zi, însă, se cinstește numai pomenirea prafului tămăduitor, care ca minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai și pe care creștinii cei de acolo îl numesc mană.

 Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani și ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieșit împreună cu șapte ucenici ai săi din cetatea Efesului și le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii și într-însul - precum scrie în viața lui - să fie îngropat de viu. Auzind frații cei din cetate de aceasta, au mers și au săpat mormântul lui și n-au aflat trupul Apostolului și s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui și acolo își săvârșeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor și spre mijlocire pe Sfântul Ioan.

După aceea a început în fiecare an, în această lună și zi, a ieși din mormântul lui un praf subțire făcător de minuni, pe care credincioșii luându-l, tămăduiau neputințele și patimile ce erau în popor.

 Pentru aceea s-a așezat într-această zi, precum și în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericești cântări de laude și să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alții a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câștigăm și noi tămăduire de bolile noastre cele sufletești și trupești și să ne învrednicim a fi plăcuți și iubiți lui Hristos Dumnezeul nostru.

Acest Sfant Ioan Teologul era din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Deci, pescuind el, odata, pesti la marea Tiberiadei cu fiii sai, a venit Iisus si, stand pe tarm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicand: "Iacob si Ioan, veniti dupa mine si va voi face pe voi pescar de oameni". Deci, lasand ei pe tatal lor in corabie, au mers dupa Iisus si mult i-a iubit pe dansii.

Acest Ioan a fost, mai intai, ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul si invatase de la acesta sa creada in Iisus, ca el este Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii, si asa, cunoscandu-L pe Iisus, impreuna cu Andrei, au vorbit amandoi, pentru prima data cu Domnul. Sfantul Ioan Evanghelistul a fost insa unul din cei doisprezece Apostoli, alesi de Iisus, si era cel mai tanar din ceata Sfintilor Apostoli, drept aceea, si traditia Bisericii arata ca el a trait pana aproape de sfarsitul veacului apostolic (adica pana aproape de anul o suta). Sfantul Ioan era, apoi, unul din Apostoli cei mai apropiati ai Domnului Iisus, incat, in Evanghelia sa, el se numeste "ucenicul pe care il iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negresit pentru fecioria si darurile lui. Este ucenicul care la Cina s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a adapat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Preacurata Sa Maica, iar, dupa Inaltarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stalpii Bisericii lui Hristos, impreuna cu Sfantul Petru si Iacov, ruda Domnului.

La randul ei, Traditia Bisericii ne da stirea ca, dupa moartea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta lui Iisus. Aceeasi Traditie mai spune ca, din porunca lui Domitian imparatul (81-96), "Apostolul dragostei" a fost surghiunit in insula Patmos si ca acolo a vietuit el multa vreme. Tot acolo a scris el si Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei. Deci, murind Domitian si venind imparat Nerva (96-98) Sfantul Ioan s-a intors la Efes si, asezand episcopi si preoti, i-a invatat sa pazeasca toate cate le-au auzit de la dansul si sa aduca pe oameni la Hristos.

Sfantul Ieronim istoriseste ca sfantul Ioan, ajuns la adanci batraneti, la varsta neputintelor, cerea sa fie dus la adunarile crestinilor si, in loc de lungi cuvantari, se multumea sa repete mereu: "Fiilor, iubiti-va unii pe altii". Ascultatorii il intrebau de ce repeta el mereu aceleasi indemnuri. Iar el raspundea, zicand: "Aceasta este porunca Domnului. Impliniti-o si este de-ajuns". Sfantul Ioan a murit in pace, la Efes, in alt treilea an al imparatiei lui Traian (98-117), dupa ce a iesit nevatamat dintr-un cazan cu undelemn in ferbere, la Roma (Tertullian). El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus pana la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a patra si al Apocalipsei.Copilandrul sfânt e duhovnicul veacurilor

Azi e cea mai frumoasă zi din univers.

Şi aceasta pentru că sărbătorim pe Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit al Mântuitorului Hristos. Un copilandru pescar, fratele mai mic al lui Iacov, cu privirea senină ca o mare în zi de mai, fiul cel mezin al lui Zevedeu. Un copil trudit, cu palmele sfâşiate de frânghii, cu hainele mirosind a peşte şi a mare, cu ochii grei de priveghere în zorii zilei pe apele ceţoase ale Mării Galielii. Şi totuşi în inima acestui copil se întâmplă ceva mai mare decât cerurile. Creierii i se deschid şi înţelege că în faţa lui, pe malul mării se află Cineva mai presus de înţelegere şi de frică. Şi împreună cu fratele său pleacă împreună cu Hristos, pe drumurile prăfuite ale Galileii pentru a învăţa cum să nu mai mori niciodată.

Este ucenicul iubit al Mântuitorului, cel mai vulnerabil, cel mai înmiresmat de feciorie, cu ochii mari deschişi la avalanşa de minuni, copilul tăcut care priveşte cum se deschid cerurile şi Duhul lui Dumnezeu se pogoară peste Mesia. Şi apoi cutremurul de fiinţă şi de vindecări. Moartea sfărâmată din oameni, ochii explodează de lumină, urechile ferecate se deschid pentru a auzi Cuvântul, paraliticii zburdă plângând şi mulţumind Celui blând, şi ucenicul tace şi priveşte. Ochii lui absorb, ca un burete dumnezeiesc, toată inundaţia de lumină care se înstăpâneşte peste univers.

Peste tot este lângă Magistrul lui. Stă aproape de Dumnezeu ca la o geană de ochi, simte răsuflarea Celui ce a zidit galaxiile, mănâncă cu Hrănitorul lumilor, atinge cu mâinile sale pe Focul cel infinit. E atât de firesc şi de nevinovat, şi în inima lui se impregrenază iubirea de Dumnezeu mai mult decât orice. Lasă pe părinţi şi pe rudenii, lasă mrejele, şi se porneşte pe arat sufletele. Păşeşte atent pe urmele paşilor lui Hristos, Îl vede asudând, obosind, zâmbind, plângând la rugăciune, supărându-se (O neam necredincios, până când voi fi cu voi...

Şi apoi, întru slava Taborului, Ioan copilandrul sfânt şi prunc cu inima vede întreaga istorie adunându-se şi îngenunchind la sfat de taină cu Dumnezeu, vede pe Moise şi pe Ilie, Legea şi Proorocii, înclinându-se în faţa Celui ce voieşte să moară pentru om. Nu spune nimic, e atât de plin de uimire încât lacrimile îi inundă ochii, cade la pământ străpuns de lumină, e covârşit de revărsarea de har. Închide ochii pe Tabor, iar ochii sufletului lui se deschid peste lumea cea de dincolo de moarte.

Apoi, înainte de Cina cea de Taină, când Hristos sângera cu sufletul de durerea milioanelor de morţi pentru care va muri, are un moment de slăbiciune. Merge cu fratele său să ceară să fie de-a dreapta şi de-a stânga Mielului jertfit. Hristos îi întreabă: „Puteţi să beţi paharul pe care Eu îl voi bea şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă voi boteza?”. Răspund naivi: „Putem”. Şi prăpastia de mucenicie se deschide în sufletul lor, destinele lor se schimbă instantaneu, se scrie în ceruri cum vor muri amândoi pentru Dumnezeu.

Şi la dumnezeiasca Masă, când Hristos îşi dăruieşte Trupul ca Pâine a veşniciei, Ioan, sfinţenia cea înmiresmată, nu zice nimic. Toţi se foiesc şi întreabă dacă ei sunt cei care îl vor vinde pe Iisus. Ioan nu spune nimic, e ochi şi urechi, şi un singur gest mai mare decât veacurile, îi defineşte viaţa şi veşnicia. Îşi reazemă capul pe pieptul Mântuitorului. E suprema declaraţie de iubire, tăcerea mai asurzitoare decât valurile mării, prin care ucenicul atinge pieptul Ziditorului şi ascultă în uimire sfântă bătăile inimii lui Dumnezeu. Istoria Bisericii se scrie în gestul său de iubire. Toţi preoţii din veac, când sunt hirotoniţi de arhiereu, îşi reazemă capul pe Sfânta Masă care este Hristos, în partea dreaptă, ca tânărul Ioan, Preotul cel de taină al iubirii sfinte. Pe fruntea lui se scrie nevăzut istoria preoţiei întregii lumi, jertfa şi dăruirea oamenilor pentru a împrumuta mâinile lor nevrednice şi gurile lor lui Dumnezeu.

Apoi, în timp ce toţi fug care încotro, după prinderea lui Iisus, Ioan e acolo, smerit, înţelegând că ceva mai important decât toată istoria se petrece acolo. Intră în curtea arhiereului că avea cunoscuţi acolo, îl bagă şi pe Petru înăuntru şi îl poartă spre focul care-l va arde întreg şi îl va curăţi mai apoi.

Ioan e la picioarele Crucii, plângând de dorul Celui ce se sfărâma pe Sine din iubire pentru noi. Ascultă cum gâfâie şi suspină de durere Întemeietorul lumii şi cum geme suferind Cel ce dăruieşte viaţa. Vede cum sângerează din toate încheieturile Dumnezeu, se schimbă la faţă împreună cu Omul cu faţa plină de sânge şi de spini. Şi primeşte cel mai mare dar al veacurilor: porunca lui Hristos de a purta de grijă de ceea ce are Dumnezeu mai curat şi mai sfânt pe pământ: Mama Lui.

De la ea află tainele cele sfinte ale creaţiei, teologia mistică izvorând din fecioria dumnezeiască. Ucenicul cel feciorelnic ascultă pe Fecioara plângând, cunoaşte în Duhul Sfânt ce-a simţit ea când I-a dat naştere lui Dumnezeu. De aici se cerne Evanghelia vulturului, adâncul cel de taină a Tainelor lui Dumnezeu, teologia Logosului veşnic. Ioan este grădinarul cel sfânt al celui mai sfânt Crin al istoriei, Maria şi de la ea primeşte mireasma cerului în minte şi o scrie pe pergamentul lumii pentru totdeauna.

Ioan e acolo mereu, purtând cu Iosif cel frumos şi cu Nicodim Trupul lui Hristos, strângând Sângele lui Dumnezeu în potirul inimii sale, ungându-l pe Hristos cu mir, începând toată preoţia sfântă a Bisericii, care dăruieşte pe Dumnezeu lumii.

Tinerelul care se ţinea de poala hainei lui Iisus, copilul blând şi tăcut, devine Duhovnicul veacurilor, martorul cel sfânt al Învierii, Scriitorul Evangheliei iubirii, plinirea şi începătura sinopticilor. Mintea lui întemeiată pe Dumnezeu, rănită de durerea de a-şi vedea Învăţătorul iubit murind şi vindecată de lumina ochilor Celui înviat, devine cea mai cumplită armă împotriva diavolului. Scrie, sfâşiind zidurile iadului, Apocalipsa, darea în vileag a tuturor curselor drăceşti, proorocia zilelor de pe urmă, suliţa înfiptă în inima morţii de apoi.

Scrie cuvintele care sfidează istoria şi cutremură temeliile iadului: Dumnezeu este iubire. Sfâşie îngrozitor în toată fineţea şi blândeţea lui, cu cuvântul, toate vicleniile satanei. În adâncul peşterii din Patmos este purtat la picioarele Împăratului răstignit şi vede biruinţa Lui asupra lumii.

Ce minune de om sărbătorim astăzi! Şi cât suntem de departe de suspinul inimii lui. Până nu e prea târziu, să ne întoarcem la cuvintele şi la lacrimile lui.

Sfântul Ioan, Evanghelistul și Teologul este unul dintre cei doisprezece Sfinți Apostoli ai Domnului nostru și unul dintre cei patru evangheliști. El a lăsat ca moștenire tuturor credincioșilor scrierile sale canonice nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole și Apocalipsa, prin care a vestit lumii că „Dumnezeu este iubire” și „Dumnezeu este lumină”. Sfântul Apostol Ioan este prăznuit de trei ori pe an, însă în ziua de 8 mai este sărbătorit în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său.

Sfântul Apostol Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu și al mironosiței Salomeea, din localitatea Betsaida, din Galileea. La început, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună cu fratele său, Iacov, a fost chemat de Mântuitorul Iisus Hristos să-L urmeze. Ioan a fost cel mai tânăr dintre Apostolii Domnului. În Noul Testament, cei doi frați, Ioan și Iacov, sunt numiți "fiii lui Zevedeu" sau, pentru credința lor puternică, "fiii tunetului". 

În cuprinsul Evangheliei sale, Ioan nu se numește pe sine cu numele, ci "ucenicul prea iubit al lui Iisus" (Ioan, 21, 20). El chiar era foarte iubit de către Iisus, deoarece, împreună cu Apostolii Petru și Iacov, Ioan îl insoțește pe Învățător în cele mai importante momente ale vieții Sale pământești. El a fost prezent la Învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față și la rugăciunea din grădina Ghetsimani. Ulterior, când Mântuitorul era răstignit pe Cruce, l-a ales pe Ioan drept purtător de grijă pentru Mama Sa, Fecioara Maria, pe care Ioan a însoțit-o până la cinstita ei Adormire. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul Apostol care a cercetat mormântul gol. 

Dumnezeu face minuni prin toți sfinții săi, prin cei care au suferit sau au murit pentru El, proroci, mucenici, sfinții Săi apostoli și ucenici și toți cei care au dus o viață curată și sfântă, învrednicindu-I Împărăției Cerurilor și vieții veșnice, iar locurile de îngropare ale lor le binecuvântează cu multe minuni și daruri. Mormântul Sf. Ioan Evanghelistul izvorăște o pulbere sfântă, care izbucnește afară în fiecare an, la această dată și pe care localnicii o numesc „mană”. Această pulbere divină este cunoscută pentru darurile ei vindecătoare, atât pentru suflet, cât și pentru trup. Mormântul său făcător de minuni se află în cetatea Selcuk de astăzi din Efes, Turcia.