joi, 8 septembrie 2016

LOCUL NASTERII MAICII DOMNULU





Locul nasterii Fecioarei Maria se afla in vechea cetate a Ierusalimului, nu departe de Poarta
in casa Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, aflata in apropierea Scaldatorii Vitezda.

La parterul unei case obisnuite, locuita si in prezent, se afla biserica ruseasca Sf Ana.

Sub bisericuta ruseasca, coborad pe o scara abia ghicita, foarte stramta si intunecoasa,

se ajunge la o locuinta rupestra de secol intai, cu doua nivele suprapuse, o grota etajata cu camarute micute, in care au locuit

Sfintii Ioachim si Ana.

Este impresionant sa te gandesti in ce conditii umile – pentru lumea de astazi – s-a nascut si a crescut micuta Maria, cea din neamul  imparatesc al Regelui David, cea care urma sa devina mama Fiului lui Dumnezeu!

Despre praznicul Nasterii Maicii Domnului, astazi sarbatorit, Parintele Ilie Cleopa spunea:
”Astăzi se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pămînt Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfîntă fiinţă omenească pe care a ales-o

Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfînt ...

Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi văduvele, preoţii şi călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească şi cea dintîi rugătoare, mîngîietoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.

Să mergem deci ... să-i aducem laude îngereşti, pruncii şi Fecioarei Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, la bătrîneţile lor.

Însă, pentru a lăuda pe prunca şi Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, şi viaţă curată şi neîntinată de păcate trupeşti.

 Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu, trebuie să avem inimă de mamă, blîndeţe şi răbdare de mamă, iubire şi milă de mamă către toţi.

 Altfel, rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură şi de răutate, nu vor fi primite de Preasfînta Fecioară Maria.

Cu aceste gînduri de bucurie şi nădejde şi cu inimi pline de milă şi smerenie, să intrăm în sfintele biserici şi, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credinţă această scurtă rugăciune:

Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc. Amin.

Biserica dreptslăvitoare a lui Hristos cinsteşte mai presus de toate făpturile cereşti şi pământeşti pe cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria.

4 comentarii:

  1. Magda[Elena Glicheria Trifona],Maria,Maria,Filofteia,George,Gheorghe,Ion,Constantin,Nicolaie,Mihai,Mihail.Salve Regina[minte in capete cerem].

    RăspundețiȘtergere
  2. Gore Clement,Sisoie,Ila,Dino Filimon,Marieta,Nicu,Tia,Gina Pusa Aurica Ileanca,Leana Marciana,unchii Ghe,Ion,Constandin,1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  3. avem icoanele cu pânzele si restul cu toata arhiva datata cu carbon la zi eu parinti in schit atonit metoc Frasn.local corecte 1900-vesnic gratuit etern.

    RăspundețiȘtergere
  4. au Croitoria de la sfintii Ioachim si Ana,au Viata copia Scoaterea sf Aer Darul harul meu legea,panglica si semn ale mele, sunet cuvant litografie datata cu carbon,motivul,identica gratuit ca mine cu monetar si role de fisc marturi comun si fiecare sf Taine psihofrenologice cu chimia electronica mea in inimi eu si tot pomelnicul cu 5 fii gratuit trecut prezent viitor etern si vesnic[au hartie ca mine vie trifona in suflete vesnic].

    RăspundețiȘtergere