Se afișează postările cu eticheta pustnici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pustnici. Afișați toate postările

duminică, 15 ianuarie 2017

Sf Pavel Tebeul intaiul vietuitor al pustiei

 SF PAVEL CEL MARE
 INCHIPUIND PE SF PAVEL CEL MARE CU MANILE RIDICATE
 INTALNIREA CU SF ANTONIE CEL MARE
 INTRAREA IN BISERICA CU SF MOASTE ALE SF PAVEL CEL MARE
 SF ANTONIE SI PAVEL CEL MARE
 MOASTELE SF PAVEL CEL MARE
 IZVORUL SF PAVEL CEL MARE
 MOASTELE SF PAVEL CEL MARE
CU PR TOMAS GHIDUL MANASTIRII

15 ianuarie – Sf Pavel Tebeul (228 – 343). Sf Pavel este intaiul vietuitor al pustiei ( primul pustnic /eremit / anahoret), cel care din cei 115 ani ai sai a petrecut 91 in deplina liniste si in inlaturarea tuturor dorintelor, in pestera sa din adancul desertului egiptean.
Spre sfarsitul vietii sale, Sf Antonie cel Mare, cel care „facuse din pustie cetate „ ( atat de multi uncenici venisera sa locuiasca langa avva lor) s-a rugat la Domnul timp de cinci ani sa-i arate daca exista un rugator mai sporit si mai desavarsit decat el. Si intr-o zi a auzit un glas zicandu-i : „ Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai sporit si mai desavarsit decat tine, la care de vei merge, il vei afla in pustiul cel mai dinauntru. Deci scoala-te degraba si te sarguieste a merge la dansul, mai inainte de a se duce el la Domnul”. Auzind acestea, batranul Antonie a plecat indata la drum, in arsita zilei. Dupa doua zile de mers in pustiu neumblat si o noapte de rugaciune pentru a fi calauzit de Domnul, a ajuns la pestera in care locuia Sf. Pavel. In bucuria intalnirii, parintele Antonie a zis: „Bucura-te Pavele, vasul alegerii si stalpul cel de foc, locuitorule al pustiei”. Iar cuviosul Pavel, cel acoperit cu frunze de finic, i-a raspuns: „Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povăţuitorule al celor ce se mîntuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăţi şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însa. De ce te-ai ostenit atîta pentru un om păcătos şi nevrednic? Iată, vezi un bătrîn învechit de zile şi cu cărunteţile acoperite; vezi un om care îndată va fi praf şi cenuşă, dar de vreme ce dragostea toate poate să le facă, spune-mi, te rog, cum se află neamul omenesc acum? Cum împărtăşeşte lumea? Se mai află cei ce se ţin de rătăcirea idolilor, şi mai sînt prigoniri asupra creştinilor?". Iar Antonie a zis: "Cu rugăciunile tale lumea se ţine; prigoanele contra creştinilor au încetat şi Biserica laudă pe adevăratul Dumnezeu. Dar de vreme ce ai pomenit de prigoane, mă rog ţie pentru Domnul, să nu ascunzi de mine cele despre tine şi toate să-mi spui: pentru care pricină ai ieşit din lume şi ai venit în această adîncă pustie?" Astfel, Sf Antonie a aflat ca Sf Pavel era originar din Tebaida, provenea dintr-o familie foarte bogata dar, la moartea parintilor sai, cumnatul sau (sotul surorii sale) vrand sa-i ia mostenirea, a hotarat sa-l piarda, facand cunoscut conducatorului pagan faptul ca Pavel este crestin, pentru a fi chinuit si omorat; era pe vremea imparatilor Deciu si Valerian (249 – 259). Pavel a lasat toata averea si a fugit in pustia adanca unde, povatuit de Dumnezeu, a gasit o pestera, un izvor si un finic cu fructele caruia se hranea. In acel loc a vietuit timp de 91 de ani, timp in care in fiecare zi Domnul ii trimitea un corb cu o jumatate de paine, ca hrana. Venind vremea mesei, corbul a aparut, insa acum, pentru prima data, in mod minunat, a adus o paine intreaga, Domnul binecuvantand astfel intalnirea celor doi eremiti. Au stat apoi de vorba toata noaptea, iar dimineata Sf Pavel i-a spus Sf Antonie ca vremea trecerii sale la Domnul a sosit si l-a rugat sa mearga inapoi la manastirea sa si sa-i aduca mantia pe care Atanasie episcopul i-a lasat-o, pentru a inveli trupul sau. In fapt, de aceea a si fost trimis Sf Antonie de Domnul, pentru a ni-l descoperi pe Sf Pavel si a-l ingropa crestineste. Sf Antonie a plecat in graba spre manastirea sa, mergand inapoi cale de doua zile, a luat mantia fara sa-si acorde ragaz de odihna, de masa sau de povestit cu ucenicii sai si a plecat imediat sa indeplineasca porunca, vrand sa il mai prinda in viata pe Sf Pavel. Dar a doua zi de mers, la ceasul al treilea, a vazut in vazduh duhul Sf Pavel urcand la cer. Cand a ajuns la pestera, Sf Pavel era in genunchi, cu mainile ridicate spre cer, in rugaciune – asa murise. Cu multa plangere si tanguire sarutand sfantul trup, l-a invelit in mantia Sfantului Patriarh Atanasie, i-a facut slujba crestineasca de ingropare, dar s-a gandit cum anume sa-i sape groapa, neavand nici o unealta. Atunci au venit racnind, din pustia cea mai dinauntru, doi lei care au sapat groapa sfantului Pavel. Dupa ingropare, Sf Antonie s-a reintors in manastirea sa si a luat haina Sf Pavel cea impletita cu frunze de finic, pe care o cinstea imbracand-o numai de doua ori pe an, la praznicul Sfintelor Pasti si in ziua Cincizecimii.

sâmbătă, 26 martie 2016

Faptele, nu oala cu laptele!



Era un pustnic aproape de un sat, aşa, pustnic sfânt. Acuma, o femeie, aproape de Paşti, ce s-o gândit:
 “Măi, săracul pustnicul acela, să-i duc o oală de lapte, să aibă şi el pentru Paşti, să beie oleacă de lapte dulce.” Dar chestiunea aceea era vineri, în Vinerea Mare. Acum bate ea acolo la poartă, la pustnic, şi când o venit acela i-o dat oala cu laptele. Da’ i-o spus: “Fă bunătate, toarnă laptele în ceva şi dă-mi oala înapoi”. Pustnicul o intrat în casă, o căutat un ceaun, da’ n-o găsit nimic. S-o întors, o băut laptele în faţa femeii şi apoi i-o dat oala înapoi.

Femeia, când o văzut ce face pustnicul, s-o smintit. S-a dus acasă, a spus şi în dreapta şi-n stânga, acolo era şi episcopia, mitropolia, până o ajuns vorba şi la mitropolit… S-o scandalizat toţi:

“Auzi tu, în Vinerea Mare să bei lapte şi spui că eşti pustnic, călugăr. Noi am crezut că omul ăsta-i sfânt, dar ăsta-i cu desăvârşire zăpăcit. Să-l scoatem afară!”

Acuma, când au ajuns la episcop, că toţi s-au dus la el, le-a zis acesta: “Să-i spuneţi să vină la judecată după ce au trecut Sfintele Paşti!” S-au dus şi i-au spus. Acuma, dacă s-o dus şi i-o spus, pustnicul, când o plecat de la peşteră, o prins un leu, s-o suit călare şi a luat şi un şarpe cu el, ca cum ar fi un bici, să-l bată pe leu ca să meargă. A ajuns în oraş, a întrebat: “Unde-i Mitropolia?” “Uite, aicea.” S-o dus acolo, l-o legat pe leu de o poartă şi pe şarpe l-o pus de gât, aşa, ca cum ar fi bici. Oamenii, când l-o văzut: “Măi, ce-i cu aia, ce-i atârnă?” Toţi au fugit în dreapta, stânga…

Eh, l-o dus acolo; mitropolitul şi acei care l-o pârât îl aşteptau ca să-l judece, “cum o îndrăznit el să spurce sfânta şi marea zi, Vineri, să beie lapte?” Acuma, i-o spus cutare, apoi “de ce, cum ai îndrăznit?”, o început acolo discursurile lor, el cine ştie ce o fi zis, “iertaţi-mă, părinţilor”… Da’ stând acolo, era o femeie cu un copilaş în braţe, copil mic, şi pustnicul îl întreabă pe băiat: “Măi copilule, cine eşti? Cine-i tata tău?” El răspunde: “Preafericitul Părinte e tata meu”. Când o auzit asta, toată lumea, eh, o rămas toţi ca trăsniţi.

Nu putea să vorbească copilul, era mic.

Era mic, în faşă, cum se cheamă, da. Eh, acuma, după aceea, pustnicul s-o întors spre episcop şi i-o zis: “Ei, părinte mitropolite, faptele, nu oala cu laptele!”

Vezi, mulţi dintre sfinţi erau la înălţime, da’ făceau câte o neghiobie ca să nu-i socotească lumea sfinţi, că dacă te socoteşte lumea sfânt, de-acuma se instalează în sufletul tău înălţarea minţii şi ai căzut. Deodată ai căzut.

De aceea, Sfinţii Părinţi, care erau apropiaţi de Dumnezeu, niciodată nu se arătau că-s sfinţi. Cutare părinte era sfânt, dar niciodată în lume nu se mândrea, că aceea-i cea mai mare primejdie, căderea orişicăruia. Că lumea zice că eşti sfânt, cutare, şi apoi de-acuma tu, ca om, zici: “Vezi, nu sunt ca cutare şi ca cutare.” Eh, dacă ai gândit aceea, ai şi căzut. “Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.
Extras din Staretul Dionisie,  Lumea si vremurile de pe urma,