marți, 31 ianuarie 2023

Pomenirea Sfinților Doctori fără de arginți și făcători de minuni, Chir și Ioan

 Pomenirea Sfinților Doctori fără de arginți și făcători de minuni, Chir și Ioan

Acești slăviți și mult milostivi sfinți nu erau frați după trup, ci după duh. La început Chir a locuit în Alexandria, unde era medic și vindeca oamenii prin îndoita cunoaștere a artei medicale și a puterii lui Hristos.

Aflând că boala vine asupra omului cel mai mult din cauza păcatului, Chir îi îndruma întotdeauna pe pacienții săi către pocăință, rugăciune și curățirea de păcate, care puteau aduce sănătate și sufletului și trupului.

Când au început persecuțiile lui Dioclețian asupra creștinilor Chir s-a retras în Arabia unde s-a tuns în monahism. A devenit la fel de cunoscut în Arabia precum fusese și în Alexandria, așa încât oamenii alergau la el de pretutindeni pentru vindecare.

Auzind despre Chir, Ioan, care era ofițer roman la Edessa, a venit să-l vadă. întâlnindu-se față către față, s-au iubit ca frații și au rămas împreună viețuitori intru nevoințele monahicești.

În vremea aceea o femeie creștină pe nume Anastasia a fost chinuită pentru credință împreună cu cele trei fiice ale ei, în cetatea Canopus.

Auzind acestea, Chir și Ioan au venit la Canopus spre a le întări pe mamă și fiice să nu se lepede de Hristos. Și cu adevărat prin ajutorul lor Anastasia nu s-a lepădat de credință și a primit cununa muceniciei împreună cu fiicele ei. Fiicele Anastasiei sunt Sfânta Teoctista, în vârstă de cincisprezece ani, Sfânta Teodota, în vârstă de treisprezece ani și Sfânta Eudochia, în vârstă de unsprezece ani.

Chinuitorii atunci i-au prins și pe Chir și Ioan cărora, după întemnițare și tortură, le-au tăiat capetele la anul 311 după Hristos. Minunile lucrate de acești sfinți atât în timpul vieții, cât și după moarte, sunt nenumărate.

Sfintele lor moaște au fost mutate la Roma în timpul împărăției lui Arcadie. Acești Sfinți sunt invocați de preotul slujitor la Slujba Sfințirii Apei, la Taina Sfântului Maslu și sunt foarte grabnic ajutători celor care suferă de insomnie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu