Sfintul si Dreptul Simeon - Primitorul de Dumnezeu si Sfinta Proorocita Ana

 Simeon, bătrînul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptînd mîngîierea lui Israil, iar Duhul Sfînt era peste dînsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Şi i s-a făcut ştire, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:

Cînd, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise şi toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleşi oameni înţelepţi din Israil, şaptezeci la număr. Între aceştia era şi Sfîntul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaiia proorocul şi, ajungînd la cuvintele: Iată fecioara în pîntece va zămisli şi va naşte fiu, s-a îndoit, zicînd că nu este cu putinţă ca o fecioară, neştiind de bărbat, să poată naşte şi, luînd cuţitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mîna, zicînd: "Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea pînă ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul".

Mai mult...

  În această zi se mai face şi pomenirea Sfintei Ana, proorociţa, de care se pomeneşte în Evanghelie, şi care cu Sfîntul Simeon primitorul de Dumnezeu întîmpinînd pe Domnul nostru Iisus Hristos în biserică, grăia despre Dînsul tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim, cum că Acela este Mesia cel aşteptat. Totdeauna se face şi pomenirea Sfîntului prooroc Azaria, de care se scrie în cartea a doua, Paralipomena, capitolul al 15-lea. Apoi a Sfinţilor mucenici Adrian şi Euvul, care au pătimit pentru Hristos în Cezareea, de la Firmilian ighemonul. Şi a Sfinţilor mucenici Papia, Diodor şi Claudian, care s-au chinuit pentru Hristos în vremea lui Deciu, împăratul, de către Paulin, boierul Pamfiliei. Cum şi a Sfîntului mucenic Vlasie cel din Cezareia Capadociei, care era păstor şi fiind muncit nu s-a lepădat de Hristos, ci pe mulţi i-a adus la credinţă, iar pe ighemon l-a omorît. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a dat duhul în mîinile Lui şi era văzută o porumbiţă, în chipul luminii, zburînd deasupra trupului lui. Toiagul lui păstoresc, înfigîndu-l în pămînt, a odrăslit şi a crescut copac mare, care acoperea cu ramurile sale altarul bisericii, zidită peste moaştele lui.

Intampinarea Domnului ( Stretenia)

În vremea aceea au adus părinţii pe Iisus Pruncul în Ierusalim,  ca să-L pună înaintea Domnului precum este scris în legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească, să fie închinat Domnului şi să dea jertfă, cum zice în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Dar iată, era un om în Ierusalim, anume Simeon; şi omul acela era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Iar el era înştiinţat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu, tocmai când părinţii aduceau acolo pe Iisus Pruncul, ca să facă pentru Dânsul după obiceiul legii. Atunci Simeon a luat Pruncul în braţele sale, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: acum, liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de cele grăite despre Prunc. Şi Simeon i-a binecuvântat, iar către Maria, mama Lui, a zis: iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel şi ca un semn, care va stârni împotriviri. Iar prin însuşi sufletul tău va trece sabie, ca să se dea pe faţă gândurile din multe inimi. Mai era acolo proorociţa Ana, fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe, care trăise cu bărbatul ei numai şapte ani de la căsătorie. Iar de optzeci şi patru de ani era văduvă şi nu se depărta de la templu, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea, în posturi şi în rugăciuni. În ceasul acela, venind şi ea acolo şi aducând, de faţă cu toţi, slavă lui Dumnezeu, vorbea despre Prunc tuturor celor care aşteptau mântuirea lui Israel. După ce părinţii, au săvârşit toate, potrivit legii Domnului, s-au întors în Galileea, în oraşul lor Nazaret. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul.

După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maică plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea. Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: "Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor .

Sfintii Mucenici Trifon, Perpetua si Felicitas

Sfantul Trifon, sarbatorit pe 1 februarie " pazeste livezile de omizi si lacuste, iar pe oameni, de nebunie". (citeste despre asta: Obiceiuri de Sf. Trifon). In aceasta zi se oficiaza slujba de sfintire a apei . Aceasta apa sfintita (agheasma) este utilizata de crestini in loc de erbicide, insecticide,raticide, fungicide - ca solutie impotriva tuturor daunatorilor. La sfintirea apei in aceasta zi se blesteama acesti daunatori prin rugaciuni speciale ale Sf. Trifon. (Vă blestem pe voi, fiarele cele de multe feluri, viermii, omizile, gândacii, lăcustele, şoarecii, cârtiţele şi puricii, şi tot felul de muşte, molii şi furnici, viespi şi urechelniţe şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară, care aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor, pomilor şi grădinilor; vă blestem cu Dumnezeu Tatăl cel fără de început, şi cu Fiul Lui cel împreună fără de început şi de o fiinţă, şi cu Duhul Lui cel Preasfânt, Care este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul şi de viaţă făcător; vă blestem pe voi cu întruparea Unuia‑Născut Fiul lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, cu viaţa Lui de pe pământ cea dimpreună cu oamenii şi cu patima Lui cea mântuitoare şi cu moartea Lui cea făcătoare de viaţă şi cu învierea Lui cea de a treia zi şi cu înălţarea Lui la ceruri, şi cu toată purtarea de grijă cea dumnezeiască şi mântuitoare; vă blestem pe voi cu sfinţii heruvimi cei cu ochi mulţi şi cu serafimii cei cu câte şase aripi, care zboară împrejurul scaunului dumnezeiesc şi strigă: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot; vă blestem pe voi cu sfinţii îngeri şi cu toată puterea, cu miile de mii şi cu milioanele de milioane, care cu multă frică stau înaintea slavei Domnului, ca să nu stricaţi via, nici holda, nici grădina, nici pomii şi nici legumele robului lui Dumnezeu (N); ci duceţi‑vă în munţii cei pustii, în copacii cei neroditori în care v‑a dăruit vouă Dumnezeu hrana cea de toate zilele; vă blestem pe voi cu scumpul Trup şi Sânge al lui Hristos, Adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, prin Care s‑a dat nouă mântuire şi răscumpărare.

Să nu stricaţi nici holda, nici via, nici grădina, nici orice pom roditor şi neroditor; nici frunza legumelor să nu stricaţi din cuprinsul şi locul robului lui Dumnezeu (N). Iar de nu mă veţi asculta pe mine şi veţi călca blestemul cu care v‑am blestemat, nu vă voi pedepsi eu smeritul şi nevrednicul Trifon, ci Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Care va veni să judece viii şi morţii. Pentru aceasta, precum mai înainte v‑am zis vouă: duceţi‑vă în munţii cei pustii, în copacii cei neroditori; şi, de nu mă veţi asculta pe mine, voi ruga pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca să trimită pe îngerul Său, care este peste fiare, şi cu fier şi cu plumb vă va lega şi vă va omorî, de vreme ce n‑aţi luat în seamă blestemul şi rugăciunea mea, a smeritului Trifon; încă şi păsări, fiind trimise prin rugăciunea mea, vă vor mânca pe voi.
Încă vă blestem pe voi şi cu numele cel mare scris pe piatra care nu l‑a putut răbda, ci s‑a topit ca ceara de faţa focului. Ieşiţi din locurile acestea şi vă duceţi în locuri neumblate şi fără apă şi neroditoare, cum mai înainte am zis vouă. Ieşiţi din locul şi cuprinsul robilor lui Dumnezeu, care pe mine mă cheamă în ajutorul, folosirea şi mântuirea lor. Ca şi întru acestea să se slăvească preasfântul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi să se plinească rugăciunile şi cererile smeritului Trifon. Că lui Dumnezeu se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.)

Sfantul Trifon si-a aratat sfintenia inca din copilarie savarsind multe minuni. "Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpânire asupra diavolilor. Numai cât auzeau pomenindu-se numele lui, fugeau din cei ce pătimeau". S-a nascut in Campsada sat din Frigia.

Tot in aceasta zi (1 februarie) facem pomenirea sfintelor mucenite Perpetua si Felicitas.
"Actul martiric al sfintelor Perpetua si Felicitas, care au patimit pentru Hristos impreuna cu alti patru tineri crestini in timpul imparatului Septimiu Sever, este unul dintre cele mai complete si pretioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea crestina, in forma lor originala, in limba latina, redactate de un martor ocular - dupa istorisirea autentica lasata de Sfanta Perpetua si dupa viziunea martirului Saturus, care a patimit impreuna cu ea. Se pare ca Tertulian este cel care a construit inceputul si finalul descrierii actului martiric (la inceputul anului 203 lua amploare in Cartagina - Africa - miscarea fanaticilor contra crestinilor, dupa ce imparatul Septimius Severus daduse un edict pentru interzicerea prozelitismului crestin)."Mai mult...

Iarna la Schit (Continuare)

Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face. Continuare...

Spicuiri din cartea Problemele vietii - Sf. Ioan Gura de Aur:

Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul? S-ar deda desfrâului şi beţiei, s-ar târî prin mocirlă ca porcul, ar uita cu desăvârşire de Dumnezeu şi de poruncile Lui. Aşa însă, nevoinţele şi temerile, necazurile şi încercările îl menţin într-o oarecare stare de veghe, îi devin şcoli de filozofie, exerciţii ale sufletului.

... de obicei în închipuirile viselor nopţii sunt întipărite poftele zilei.

Înfrânarea nu este grea, e de-ajuns să o doreşti şi să te ţii departe de cauzele păcatului.

Dacă cel furios ar putea să se observe pe el în ceasul în care izbucneşte şi se  poartă urât, nu i-ar mai trebui nici un sfat. Căci ce este mai respingător ca faţa lui mânioasă? Mânia este mai rea decât beţia şi mai mizerabilă decât diavolul. Adevărat, beat şi demonizat la un loc este cel stăpânit de această patimă. Faţa i se umflă, limba îi tremură, vocea i se sălbăticeşte, ochii i se înroşesc, urechile îi aud alte lucruri, tâmplele i se zbat, mintea i-o ia razna, judecata îi piere... Ameţeală, tulburare şi întuneric pe dinăuntru; exaltare, violenţă şi ţipete pe dinafară.

Uneori însă mânia este de folos. Când? Când o întoarcem împotriva vrăjmaşilor noştri închipuiţi. Dacă poţi stăpâni mânia, atunci n-o omorî. Păstreaz-o vie, dar legată. Îţi va fi folositoare ca un câine, care nu latră la oi sau la stăpânul lui, ci la tâlhari, la străini, la hoţi.

Plăcerea păcatului este ca o umbră şi ca un vis. Se stinge înainte ca omul să guste bine din ea. Însă pedepsele care o urmează nu au sfârşit. Puţină este dulceaţa pe care i-o dăruieşte omului, dar veşnică amărăciunea. Ceea ce este un vis de o clipă în faţa întregii vieţi, la fel sunt şi desfătările pământeşti în faţa chinurilor iadului. Şi adevărat, cine ar vrea să aibă un vis plăcut din cauza căruia ar urma să fie pedepsit toată viaţa? Continuare...

Iarna la schit

Sfanta Xenia de Sankt Peteresburg

La mormantul Sf. Xenia de Sankt Petersburg

Mamele observaseră că, dacă fericita Xenia mângâie sau leagănă copilul bolnav, acesta se însănătoşeşte imediat. Iată pentru ce mamele, văzând-o pe fericita Xenia, se grăbeau spre ea cu copiii lor, ştiind că orice copil binecuvântat sau mângâiat de către fericită cu siguranţă va fi şi sănătos şi fericit.

La mormantul Sf. Xenia de Sankt Petersburg

Toată istoria Bisericii s-a întemeiat pe fapte: la început pe chinurile şi suferinţele mucenicilor care au trăit în primele secole ale creştinismului, pe eforturile stâlpilor Bisericii - Sfinţilor - iar apoi, pe faptele ascetice individuale, pe triumful sufletului în lupta cu trupul, luptă dusă de către pustnici şi de către alţi martiri, deveniţi "îngeri în trup, oameni ai cerurilor" şi "drepţi" care au trăit în lume, dar care nu au fost pângăriţi de lume.

Astfel a trăit şi fericita Xenia.

Sf Xenia de Sankt Petersburg

Fericita Xenia a propovăduit timp de patruzeci şi cinci de ani spiritul de jertfă prin fapte, nu prin vorbe, ci prin exemplul personal, nu în mod abstract, ideal.

Vestea despre viaţa fericitei Xenia, care trăia într-o totală renunţare de sine, despre bunătateaa ei, despre blândeţea ei, despre smerenia ei, despre minunatul ei dar al clarviziunii, s-a împrăştiat prin întregul Petersburg.

Negustorii, burghezii, funcţionarii, care locuiau în Storona Petersburgului, se străduiau să o convingă pe fericita Xenia să intre în casa lor, pentru că se observase că dacă fericita Xenia intra într-o casă, sau într-o familie, în acea casă sau familie, se instala o lume fericită, plină de bucurii.

Mamele observaseră că, dacă fericita Xenia mângâie sau leagănă copilul bolnav, acesta se însănătoşeşte imediat. Iată pentru ce mamele, văzând-o pe fericita Xenia, se grăbeau spre ea cu copiii lor, ştiind că orice copil binecuvântat sau mângâiat de către fericită cu siguranţă va fi şi sănătos şi fericit.

Băcanii din Storona Petersburgului ştiau că dacă fericita Xenia intră dimineaţa în băcănia lor şi cumpără ceva, în ziua aceea afacerile vor merge foarte bine.

Vizitiii, văzând-o pe stradă pe fericita Xenia, se repezeau spre ea cu rugămintea de a urca în caleaşca lor şi de a merge cu ei măcar câţiva metri; aceia, în a căror trăsură urca fericita Xenia, se întorceau totdeauna acasă cu un câştig copios; zvonul s-a răspândit prin oraş şi numărul vizitiilor care alergau după Nebună, ajunsese apoi la câteva sute.

Vânzătorii ambulanţi zărind-o de departe pe fericita Xenia, îşi deschideau taraba cu marfă şi aşteptau cu nerăbdare ca ea să ia ceva: lângă "fericitul" îndată se aduna mulţimea, şi îi cumpăra toată marfa.

Adesea i se dădeau fericitei Xenia „pentru rugăciuni” mari sume de bani; ar fi putut să strângă sume imense, dar niciodată nu lua mai mult de o copeică.

„Daţi-mi ţarul pe cal" - spunea ea. „Ţarul pe cal" - era vechea copeică din aramă cu imaginea călăreţului, cerând totdeauna o copeică, fericita Xenia nu lua niciodată mai mult, ci cel mai mult două copeici. Odată s-a întâmplat ca un băcan să-i dea fericitei Xenia, fără ca ea să observe, câteva monede de aur. Ieşind din băcănie, pe stradă, şi descoperind că i se dăduseră mai mult decât ceruse ea, adică mai mult de o copeică, se întoarse în băcănie şi ceru o copeică.

„Nu-mi trebuie mai mult", răspundea ea la rugămintea unora de a primi măcar câteva ruble.

Doar ce apărea fericita Xenia în piaţă, că o şi înconjurau negustorii rugând-o: „Primeşte Andrei Teodorovici, pentru pomenirea sufletului Xeniei".

Bisrerica cu mormantul Sf. Xenia din Cimitirul Smolensk

Milostenia unora ea o primea cu plecăciuni, iar ei plecau simţindu-se în culmea fericirii; altora, însă, le vorbea aspru: „Nu, frate, tu îi încarci pe cumpărători la cântar", sau „Nu, tu îi asupreşti pe cei sărmani...".

Dacă fericita Xenia îţi refuza milostenia, atunci mai bine ai fi închis băcănia...

Negustorii ştiau că trebuie să fii cinstit şi să-i ajuţi pe cei săraci, pentru că era mult mai avantajos aşa. Piaţa din Storona Petersburgului se numea "Sătulul", şi denumirea ei s-a păstrat (fireşte, doar denumirea) până la începutul secolului al XX-lea. Mulţi îşi aminteau că fericita Xenia ajuta, cu modesta ei sumă de bani, strânsă copeică cu copeică, câteva sute de familii sărace. Săracii, care „alături de Xenia" o duceau mai uşor, căutau să se mute chiar aici, în piaţa „Sătulul".

De aceea, fericita Xenia era întotdeauna extrem de exigentă şi ghicea fără să dea greş „pe cel bun şi pe cel rău" sau pe „săracul nefericit".

Deşi fericita Xenia ar fi putut uneori să-şi folosească bastonul, pe care şi-l procurase spre bătrâneţe, ea nu a făcut-o pentru că ea nu se mânia niciodată. O singură dată, după ce ajunsese să fie considerată de către oameni sluga lui Dumnezeu, locuitorii Storonci Petersburgului au văzut o scenă care i-a şocat cumplit - fericita Xenia îi alerga pe nişte copii răi, arneninţându-i cu băţul. Începând chiar de atunci nimeni nu a mai necăjit-o pe fericită.

Astfel s-au scurs anii.

Costumul lui Andrei Teodorovici se făcu praf, şi fericita Xenia îl înlocui cu o bluză şi cu o fustă din pânză de in, pe care le-a purtat până la sfârşitul vieţii sale. Nu o dată i s-a dăruit îmbrăcăminte groasă, dar în ziua în care le primea fericita le şi dăruia primului sărman Întâlnit în cale.

Mulţi ştiau că dacă fericita Xenia îi dăruia cuiva ceva, atunci aceluia îi mergea bine în toate.

DARUL SFINTEI XENIA PT SCHITUL SF ILIE

S-a întâmplat, ca un om, care primise câteva copeici de la fericita Xenia, să devină curând un om bogat. Lui N. Jivatov i s-a povestit despre milionari, deveniţi săraci, lipiţi şi despre săraci deveniți milionari. Cei sărăciți erau aceia care refuzaseră să-i dăruiască fericitei Xenia „copeica". Locuitorii bătrâni din piaţa „Sătulului" îşi aminteau cum fericita Xenia, dându-i unui sărac „țarul călare pe cal" (copeica), îi spuse: „Vei galopa departe cu el..." şi într-adevăr, acel sărman se îmbogăţi.

Xenia prevestea multora şi necazuri, nu numai bucurii. Este cunoscut în acest sens, exemplul negustorului Razjivin, care a invitat-o pe fericita Xenia să-i viziteze magazinul (firma a existat până la începutul secolului al XX-lea). Fericita Xenia a venit, dar văzând o oglindă mare care atârna pe perete, dădu din cap zicând: „Frumoasă oglindă, dar nu ai în ce să te priveşti" - şi plecă. După o jumătate de oră, nu se ştie din ce cauză, oglinda căzu de pe perete şi se făcu ţăndări, iar peste trei zile muri şi negustorul Razjivin.
Odată, fericita Xenia întâlni pe stradă o cunoştinţă de-a sa, o femeie credincioasă şi evlavioasă. O opri şi îi dădu o monedă de aramă, pe care era chipul unui călăreţ, şi-i spuse: „Ia moneda! Aici, pe cal este Ţarul; el va stinge focul!”.

Femeia luă moneda, îşi luă rămas bun de la Xenia şi, nepricepând ce sens puteau avea cuvintele acestea ciudate, merse spre casă. Abia ce intră pe strada pe care locuia, că îşi văzu casa arzând. Vru să alerge către casă, dar rămase ţintuită locului, căci abia acum înţelese ce sens aveau cuvintele fericitei Xenia.