ACATISTUL SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN 4

 ACATISTUL SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN 

Rugaciuni începătoare

De este preot, începe aşa :

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice :

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi! Doamne, curăţeşte păcatele noastre! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău!

Doamne miluieşte! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se Voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean! Amin!

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin 

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi!

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine de nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat si slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.

Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor;

Şi viaţa veacului ce va să vie. Amin!

Doamne miluiește! (de 12 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru! (o închinăciune)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. 

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Aliluia, aliluia, aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, aliluia, aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, aliluia, aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului ! (de 3 ori)

Doamne miluiește ( de 3 ori) Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Troparul Sfântului glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, şi lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Ioane înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Condacul, glasul al 4-lea

Pe scriitorul de cântări şi cinstitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii, şi dascălul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor, pe Ioan să-l lăudăm. Că luând crucea Domnului, toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o, şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu, tuturor cere iertare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin., (al Născătoarei de Dumnezeu)

Ceea ce eşti creştinilor ocrotitoare neînfruntată şi mijlocitoare stăruitoare către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor, ci sârguieşte, ca o bună, spre ajutorul nostru, care, cu credinţă, strigăm către tine: Grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea, pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Condacul 1

Pe trâmbiţa cea sfinţită şi bine glăsuitoare, pe înţeleptul şi îndreptătorul Bisericii, organul cel cu dulce viers, care a cântat cu închipuire învăţăturile Domnului şi Mântuitorului nostru, veniţi toţi întru aleasa şi slăvită prăznuire veselindu-ne cu întocmită cântare să-l lăudăm zicând aşa: Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Icosul 1

Ale tale laude voind a le începe eu, dăruieşte-mi mie Darul glasului tău cel cu miere curgător, pe care Biserica cea pravoslavnică, ca de la un izvor şi soare luminându-se şi învăţându-se a lăuda pomenirile sfinţilor cu bună cuviinţă, să te lăudăm :

Bucură-te, dulce viersuitor şi cântător frumos;

Bucură-te, tainic slujitor al Sfintei Treimi;

Bucură-te, al cerescului Părinte ales cuvântător;

Bucură-te, al Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu propovăduitor;

Bucură-te, al Maicii celei Sfinte şi Prea Curate, de laude scriitor;

Bucură-te, cel ce cu cântări cinstind-o cu mii de nume o ai numit-o;

Bucură-te, că de raza Sfintei Treimi fiind tu strălucit ai intrat în Dumnezeiescul Duh;

Bucură-te, că învăţându-te cele negrăite, alt Moise te-ai arătat;

Bucură-te, steaua lumii cea prea luminoasă şi alăută de Duh purtată;

Bucură-te, luceafăr între stele;

Bucură-te, noule David, dulce cântător;

Bucură-te, fluier păstoresc care îndulceşti auzul şi gândurile;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 2

Plin de înţelepciune, iscusit, chibzuitor socotind prea bine firea celor ce sunt, ai schimbat cele vremelnice pe cele veşnice; pentru aceasta, acum, proslăvit fiind în ceruri, Împăratului Celui nemuritor împreună cu cetele cereşti aduci lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul 2

Luceafăr prealuminat, slăvit propovăduitor, văzător al tainelor lui Dumnezeu te-ai arătat prin curată viaţa ta, că învăţându-le bine ai sporit ca un lucrător în via Domnului, pentru aceasta te lăudăm zicând:

Bucură-te, odraslă sfântă din rădăcină bună;

Bucură-te, ramură înverzită în bună credinţă crescută;

Bucură-te, că sămânţa cea bună întru tine, pământ bun a aflat;

Bucură-te, că întru bună pedepsire crescând, de darurile veselitoare inima ta s-a umplut;

Bucură-te, că blândeţea smerenia şi frica de Dumnezeu în tine s-a aflat;

Bucură-te, că înţelegerea dumnezeieştilor Scripturi de la Duhul Sfânt le-ai învăţat;

Bucură-te, din pruncie te-ai arătat cu depline înţelesuri duhovniceşti;

Bucură-te, că iubindu-te Sfântul Duh, peste tine bogate daruri a revărsat;

Bucură-te, că vas ales şi curat te-ai făcut;

Bucură-te, stea luminoasă care luminezi Biserica;

Bucură-te, sfeşnic care dai strălucire din întuneric;

Bucură-te, limpede lămuritor a binecuvântatei credinţe în Hristos;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 3

Aflând Har părinţii tăi înaintea celor de alt neam, ca o minune era a vieţui în pace şi a te creşte în pravoslavnica credinţă, în acea vreme când sufla cu îngrozire vânt rău asupra celor ce cinsteau şi mărturiseau pe Hristos, păzindu-te cu dreapta celui Prea Înalt, spre a fi făclia Bisericii lui Hristos, strălucind la toată lumea şi învăţând pe toţi a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Văzând părinţii tăi în târg un monah de vânzare, ce plângea amar, nu pentru lipsire de viaţă ci pentru câ în toată înţelepciunea omenească era desăvârşit şi el pe nimeni altul nu a învăţat, răscumpărându-l l-au adus în casa lor şi punându-te înaintea lui a zis: Iată părinte, fiul tău, fă-l pe el moştenitor bogăţiei tale duhovniceşti, arată-te iscusit căci este cu mintea sporită. Iar tu, în scurtă vreme toate le-ai învăţat; deci pentru înţelepciunea ta te lăudăm zicând:

Bucură-te, cel ce cu răbdare ai pătruns tainele cele înalte ale lui Dumnezeu;

Bucură-te, că în puţină vreme toată învăţătura o ai străbătut;

Bucură-te, că în filozofie înţelept lucrător te-ai arătat;

Bucură-te, că în meşteşugul muzicii pe toţi cei de pe pământ ai întrecut;

Bucură-te, al teologiei limpede dogmatic;

Bucură-te, că în toată înţelepciunea duhovnicească desăvârşit te-ai arătat;

Bucură-te, că de multe ori covârşea ucenicul pe dascăl;

Bucură-te, pom bineroditor care la vreme îşi aduce roada sa;

Bucură-te, că toată astronomia şi măsurarea pământului, bine le-ai învăţat;

Bucură-te, că bogăţie de învăţătură nouă ne-ai dăruit;

Bucură-te, înţeleptule lucrător în via Domnului tău;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea! 

Condacul 4

Întru atâta învăţătură şi înţelepciune aflându-te Părinte, nu te-ai înălţat cu mintea în deşertăciune, ci precum un pom plin de roade, pe cât se înmulţesc roadele, și îşi pleacă ramurile sale, aşa cu înţelepciune ai ales a fi mai mic înaintea Domnului şi ca o candelă aprinsă cu focul dumnezeieştii doriri, cu smerenie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Săvârşindu-şi dorirea cuviosul Cosma, moştenitor înţelepciunii pe Ioan lăsând, s-a dus în pustie căutând înţelepciunea cea duhovnicească şi bine săvârşindu-şi viaţa către Domnul s-a dus; iar tânărul Ioan s-a făcut sfetnic împăratului pământesc şi prieten celui ceresc pentru ostenelile cele pentru cinstirea sfintelor Icoane, de a cărui râvnă folosindu-ne şi noi, îl lăudăm aşa:

Bucură-te, că a crede în pravoslavie ne-ai înălţat;

Bucură-te, că a cinsti sfintele Icoane cinstit şi plăcut lucu lui Dumnezeu ai făcut;

Bucură-te, că această dogmă prin scrisoare o ai întărit;

Bucură-te, că pe cei bine credincioşi prin trimiteri însufleţite de Dumnezeu i-ai învăţat;

Bucură-te, că pentru această bună lucrare rău meşteşug vrăjmaşul a lucrat;

Bucură-te, că pe împăratul cu mânie asupra ta l-ai pornit;

Bucură-te, că mâna ta cea dreaptă a fost tăiată;

Bucură-te, că mucenic de bună voie te-ai arătat;

Bucură-te, că a fost tăiată dreapta ceea care mustra pe cei ce urăsc pe Dumnezeu;

Bucură-te, că slăbind de durere ai cerut mâna să o îngropi în pământ;

Bucură-te, că pătimind pentru sfintele Icoane dogmele s-au întărit;

Bucură-te, că podoaba învăţăturilor tale a înfrumuseţat Biserica;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 5

Câştigând cererea şi luând mâna cea tăiată, ai intrat în cămară şi căzând înaintea Icoanei Prea Curatei Născătoarei de Dumnezeu şi suspinând din adâncul inimii plângând ai zis: Vino degrab în ajutor Stăpână, Maică, şi vindecă mâna mea, ca să scrie ţie şi Fiului Tău pentru a cânta: Aliluia!

Icosul 5

Văzând în vedenie pe Maica Domnului cu ochi milostivi căutând spre tine a zis: „iată, sănătoasă este mâna ta, osteneşte-te precum te-ai făgăduit mie” şi deşteptându-te ai văzut mâna vindecată. Atunci luând în mână condei şi veselindu-te, ai scris cântare nouă: „Dreapta Ta Doamne, s-a proslăvit întru tărie” iar pe Născătoarea cea mântuitoare o fericeai zicând:

Bucură-te, mângâietoarea celor necăjiţi;

Bucură-te, ajutătoarea grabnică a celor ce se roagă ţie;

Bucură-te, izvor de vindecări neaşteptat;

Bucură-te, picătura de rouă răcoritoare în focul necazurilor;

Bucură-te, cer curat şi locaş al Împăratului;

Bucură-te, Rai luminos şi mângâietor;

Bucură-te, liman lin celor din primejdii;

Bucură-te, Soare luminos ce luminezi în întunricul ispitelor;

Bucură-te, lauda tuturor creştinilor;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu care m-ai îndumnezeit pe mine;

Bucură-te, că prorocii te-au numit pe tine, munte, uşă, masă şi sicriu sfânt;

Bucură-te, Scară, Sfeşnic, Scaun şi Năstrapă;

Bucură-te, Maica lui Dumnzeu, Mireasă, pururea Fecioară;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi luminător a toată lumea!

Condacul 6

Auzind de tămăduire domnul saracinilor, căindu-se, rugă pe Ioan să se întoarcă între sfetnicii săi; dar el n-a tăgăduit minunea, însă ca un smerit a rugat să-l slobozească pe el ca să meargă pe calea pe care o dorea sufletul său, ca împreună cu cei ce au luat jugul Domnului să cânte totdeauna: Aliluia!

Icosul 6

După ce te-ai slobozit de la împăratul, ai împărţit toată averea săracilor, şi ca un cerb ai alergat la dunările părinţilor, iar noi, smerenia ta o cinstim cu laude zicând:

Bucură-te, că de smerenia ta s-au bucurat cetele cereşti iar cetele întunericului s-au ruşinat;

Bucură-te, că în osteneli şi în rugăciuni te-ai sârguit;

Bucură-te, că în Lavra Sfântului Sava ai strălucit;

Bucură-te, că întru cea desăvârşită tăiere de voie chibzuită răbdare te-ai nevoit;

Bucură-te, că prin îvăţătura bătrânului tău om duhovnicesc în chipul Sfintei Treimi te-ai făcut;

Bucură-te, că fără mânie şi cârtire ai vieţuit;

Bucură-te, că ispitit fiind de bătrânul ai fost trimis ca lucrul mâinilor în cetatea cea slăvită a Damascului să îl duci;

Bucură-te, că lucrând fapta cea bună a ascultării, pildă bună te-ai arătat;

Bucură-te, temeiul călugăriţelor întru toată fapta bună;

Bucură-te, al smereniei ales filosof;

Bucură-te, fiu fericit, următor şi ascultător al lui Iisus Hristos;

Bucură-te, că tuturor darurilor duhovniceşti lăcaş te-ai făcut;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi luminător a toată lumea!

Condacul 7

Mutându-se către Domnul un monah, fratele lui, cu lacrimi te-a rugat ca să-i mângâi sufletul lui cu o cântare alcătuită de tine. Deci pentru dragostea acestui frate ai alcătuit două tropare, ce se cântă deasupra gropii. Bătrânul însă înţelegând cântarea te-a izgonit din casa sa ca pe un neascultător, iar prin mijlocirea mai multor părinţi, cu multă greutate te-a primit iarăşi, pentru care te-ai bucurat şi mulţumind lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icosul 7

Văzând bătrânul cea mai de pe urmă a ta smerenie, a săturat capul şi mâinile tale zicând: O, ce fel de pătimitor am născut şi întru umilinţă cu lacrimi te lăuda zicând:

Bucură-te, că preaslăvite mi s-a grăit, pentru tine de la Maica lui Dumnezeu;

Bucură-te, că pentru smerenia ta cea adâncă, te vei sui la muntele Bisericii;

Bucură-te, şi-ţi înalţă glasul tău cu tărie;

Bucură-te, şi-ţi deschide gura ca să tragi Duh Sfânt;

Bucură-te, şi începe a vorbi nu în ghicituri, ci în dogme;

Bucură-te, şi vesteşte lumii cele ce Dumnezeu le-a scris în inima ta;

Bucură-te, curată inimă care răspunzi cuvânt bun;

Bucură-te, că cei însetaţi vor lua apă duhovnicească din scrierile, dogmele pravoslavnicei Biserici;

Bucură-te, că pe toate Bisericile Ierusalimului le vei împodobi ca pe nişte fecioare frumoase ale Domnului;

Bucură-te, că amărăciunea eresurilor o vei preface în dulceaţă;

Bucură-te, că alcătuirile tale vor binevesti moartea şi învierea lui Hristos;

Bucură-te, că glasul tău va răsuna până la marginile pământului;

Bucură-te, şi pe mine mă iartă te rog te rog că din neiscusinţă am fost piedică ţie;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 8

Începând a scrie cărţi duhovniceşti şi cântări izvorâtoare de miere care veselesc Biserica ca şi cu o hrană şi izvor dulce, pe toţi îndemni a cânta lui Dumnezeu şi Născătoarei de Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Suindu-te la vrednicia preoţiei, îndoite osteneli ai adăugat, pentru care noi cinstindu-te, îţi cântăm aşa:

Bucură-te, rău de apă, pururea curgător ;

Bucură-te, mireasa Bisericii bine mirositoare şi dulce;

Bucură-te, dulce şi grabnnic mângâietor celor amar mâhniţi;

Bucură-te, mustrător celor ce defaimă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu;

Bucură-te, ajutor celor din grele necazuri ;

Bucură-te, mare războinic împotriva vrăjmaşilor păgâni ;

Bucură-te, învăţător de suferinţe şi de bunătate;

Bucură-te, că hotărăşti pierderea norodului vrăjmaş lui Dumnezeu;

Bucură-te, că tu ai arătat că nimeni nu se va mântui de nu se va pocăi curat;

Bucură-te, înţelept îndreptător la cereasca mântuire;

Bucură-te, învăţător al smereniei şi al ascultării;

Bucură-te, defăimător al bogăţiilor pământeşti;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 9

Fericim darul tău cel dumnezeiesc şi mintea cea ca un organ lovit de coarda Duhului care ne-a arătat slava lui Dumnezeu celui în Treime proslăvit pentru care întreită cântare îi aducem: Aliluia!

Icosul 9

Făclie luminoasă din raza cea strălucitoare a Sfintei Treimi, ai dogmatisit pe cel în Treime închinat în trei feţe, dar un singur Dumnezeu adevărat şi a fiecăruia din cei trei ai arătat, invitând pe toţi a cinsti fiinţa Treimii, pentru ca pe un învăţat adevărat te cinstim cu laude ca acestea:

Bucură-te, dulce şi grabnic rugător pentru mântuire;

Bucură-te, întemeietorul credinţei;

Bucură-te, soare luminos;

Bucură-te, casa Sfântului Duh;

Bucură-te, că ai spus în faţa tuturor nefăţărnicia aceluia Unuia din Treime;

Bucură-te, că ai binecuvântat pe Fecioara Prea Curată;

Bucură-te, că ai slăvit cu laude minunea cea mare a Născătoarei de Dumnezeu;

Bucură-te, ceresc lucrător a celor de taină;

Bucură-te, al credincioşilor îndreptător de mântuire;

Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu a celor ce se pocăiesc;

Bucură-te, că acum fără mijlocire vezi lumina Sfintei Treimi;

Bucură-te, că de acolo ne trimiţi nouă mângâierea mântuirii;

Bucură-te, preafericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 10

Strălucind ca o stea în mijlocul Părinţilor şi vieţuind cu plăcere de Dumnezeu, ai surpat eresurile şi ai dat Bisericii lumina cea adevărată, mutându-te la cereasca prăznuire, ca împreună cu cereştile cete în veci să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Înţelepţeşte-mă Doamne Dumnezeul meu, să laud pe dumnezeiescul Tău Cuvios, şi să aduc numiri potrivite dumnezeiescului ostenitor şi a toată lumea luminător zicând:

Bucură-te, minte spre toate cele înalte ridicată;

Bucură-te, a Damascului odraslă sfântă;

Bucură-te, vioară bine răsunătoare;

Bucură-te, viersuire dulce spre cele cereşti;

Bucură-te, privighetoare cu ascuţit şi dulce glas;

Bucură-te, porumbelul Domnului cel cu înaltă zburare;

Bucură-te, trestie degrab scriitoare;

Bucură-te, oglinda prin care am văzut taine cereşti;

Bucură-te, dar lămurit prin ispite;

Bucură-te, lumină curată care luminezi mintea;

Bucură-te, cel ce eşti dorit de îngeri;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 11

Cu ce fel de cuvinte vom cinsti pomenirea ta preafericite Ioane, ca să fii tu rugător către Dumnezeu pentru toată lumea, ca unul ce ai câştigat îndrăzneală înaintea Sfintei Treimi şi a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ca împreună cu tine şi noi să cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Arătatu-s-a luminat darul lui Hristos peste tine şi lucrător cereştilor taine te-ai arătat, ca să fi sabie cu două ascuţişuri şi păstor turmei Sale; stâlp şi temelie neclintită Bisericii te-a dăruit pentru care mulţumim Făcătorului de bine, Dumnezeu şi pe tine te cinstim zicând:

Bucură-te, că Dumnezeu te-a pus păzitor popoarelor;

Bucură-te, că prin tine bucurie în lume a venit;

Bucură-te, că prin tine eresurile au contenit;

Bucură-te, că eşti temeile şi întărire celor bine cinstitori;

Bucură-te, izvor care dai tămăduirile;

Bucură-te, că în tine Dumnezeu s-a sălăşluit;

Bucură-te, lumina celor întunecaţi;

Bucură-te, prin care necredincioşii se izgonesc;

Bucură-te, a tuturor mântuire;

Bucură-te, a celor ce prin tine iau luminată bucurie;

Bucură-te, a celor năpăstuiţi izbăvire;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 12

Izbăveşte-ne Prea Cuvioase de eresurile care le seamănă vrăjmaşul, de năvălirile barbarilor, împacă tulburările Bisericii şi păzeşte-ne cu sfintele tale rugăciuni, de boală, de primejdii, de vrăjmaşi şi de războiul cel dintre noi, ca în pace fiind păziţi, să putem sta nevinovaţi înaintea înfricoşatului divan al Judecăţii lui Hristos, şi ajutorul tău cinstindu-l, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Închinându-ne cinstitului tău chip sfinte Ioane, prea Cuvioase, cinstim ostenelile tale, care ai arătat pentru întărirea credinţei, şi ca pe un pustnic te lăudăm, ca pe un mucenic te cinstim, ca pe un Apostol te fericim şi ca pe un Părinte al pravoslavnicei Biserici te rugăm să mijloceşti înaintea lui Dumnezeu, să dea pace sfintelor Biserici, şi la tot poporul viaţă cu fapte bune ca să te încununăm cu cântări ca acestea:

Bucură-te, mijlocitor al mântuirii noastre;

Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;

Bucură-te, vistierie de învăţături duhovniceşti;

Bucură-te, Iubitorule al Născătoarei de Dumnezeu;

Bucură-te, prieten al Apostolilor;

Bucură-te, veselie a Mucenicilor;

Bucură-te, cel ce ai cântat tuturor cu bucurie cântări de laudă;

Bucură-te, cel ce praznicele dumnezeieşti le-ai împodobit cu cuvinte de laudă;

Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu slavosloveşti;

Bucură-te, că împreună cu cetele cereşti te veseleşti;

Bucură-te, că de la lumina Sfintei Treimi te luminezi;

Bucură-te, şi te roagă pentru sufletele noastre;

Bucură-te, şi ne dă tămăduire sufletelor noastre;

Bucură-te, şi-mi dăruieşte şi mie păcătosului mântuire;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 13

O, negrăită este milostivirea ta Doamne, prin care am cunoscut a Te slăvi pe Tine, Cel Bun. Primeşte acum rugăciunile sfântului Tău slujitor, pe care noi păcătoşii îl cerem mijlocitor către Tine. Păzeşte-ne, cu puterea sfintei Tale Cruci şi ne fă părtaşi cu turma Ta cea aleasă, ca împreună cu Sfântul Tău, Cuviosul Ioan, să slăvim şi să cântăm slavei Tale: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1

Ale tale laude voind a le începe eu, dăruieşte-mi mie Darul glasului tău cel cu miere curgător, pe care Biserica cea pravoslavnică, ca de la un izvor şi soare luminându-se şi învăţându-se a lăuda pomenirile sfinţilor cu bună cuviinţă, să te lăudăm :

Bucură-te, dulce viersuitor şi cântător frumos;

Bucură-te, tainic slujitor al Sfintei Treimi;

Bucură-te, al cerescului Părinte ales cuvântător;

Bucură-te, al Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu propovăduitor;

Bucură-te, al Maicii celei Sfinte şi Prea Curate, de laude scriitor;

Bucură-te, cel ce cu cântări cinstind-o cu mii de nume o ai numit-o;

Bucură-te, că de raza Sfintei Treimi fiind tu strălucit ai intrat în Dumnezeiescul Duh;

Bucură-te, că învăţându-te cele negrăite, alt Moise te-ai arătat;

Bucură-te, steaua lumii cea prea luminoasă şi alăută de Duh purtată;

Bucură-te, luceafăr între stele;

Bucură-te, noule David, dulce cântător;

Bucură-te, fluier păstoresc care îndulceşti auzul şi gândurile;

Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

şi Condacul 1

Pe trâmbiţa cea sfinţită şi bine glăsuitoare, pe înţeleptul şi îndreptătorul Bisericii, organul cel cu dulce viers, care a cântat cu închipuire învăţăturile Domnului şi Mântuitorului nostru, veniţi toţi întru aleasa şi slăvită prăznuire veselindu-ne cu întocmită cântare să-l lăudăm zicând aşa: Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Otpustul:

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și Preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești cea mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sf Cuvios Ioan Damaschin şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Viața și scrierile Sfântului Ioan Damaschin

 Viața și scrierile Sfântului Ioan Damaschin

Sfântul Ioan Damaschin, vestitul dogmatist al Bisericii ortodoxe dela sfârșitul epocii patristice, își are acest nume dela orașul Damasc, în care s'a născut pe la începutul celei de-a doua jumătăți a veacului VII, dintr'o familie nobilă și bogată, în care se moștenise din tată în fiu o înaltă dregătorie a statului Saracinilor. Tatăl său Sergie era sfetnic al califilor din acel oraș, știind să folosească influința sa la curtea califilor în favoarea creștinilor. El a putut da astfel fiului său o educație aleasă, angajând ca preceptor al lui și al fiului său adoptiv Cosma, pe un călugăr cu numele Cosma, originar din Italia, răscumpărat din robia saracină.

După moartea tatălui său ocupă și Ioan același post până pe la 718, când califul Omar II, pornind o persecuție împotriva creștinilor, îl sili și pe el să părăsească postul, după ce a refuzat să se facă mohamedan.

Împărțindu-și averile săracilor, Ioan Damaschin se retrase în mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim. Cultura și originea sa aleasă îl făcură sfetnic al patriarhului Ioan V al Ierusalimului, care-l hirotonește preot și-l însărcinează să predice în biserica Sf. Învieri din Ierusalim.

Când împăratul Leo Isaurul publică la 726 edictul său împotriva icoanelor, patriarhul Ioan V al Ierusalimului îl roagă pe Ioan Damaschin să ia apărarea sfintelor icoane. Sf. Ioan ia condeiul și scrie unul după altul cele „Trei tratate contra celor cari atacă sfintele icoane".114 Dar nu se mulțumește numai cu scrisul, ci luptă în tot felul. Ia parte la Sinodul antiiconoclast al episcopilor orientali, în care are un rol principal. „Lupta sa contra iconoclasmului se poate asemăna cu lupta lui Atanasie contra arianismului".115

El a dat loviturile cele mai grele acestei erezii. De aceea Sinodul iconoclast dela 754 aruncă asupra lui patru anateme, pe când asupra patriarhului Gherman al Constantinopolei, (715—730) și Gheorghe din Cipru numai câte una.

Dar activitatea de teolog a Sf. Ioan Damaschin nu s'a manifestat numai în scrierile despre icoane, ci și în multe alte lucrări de mare însemnătate. Cea mai vestită operă a lui este însă, pe lângă „Tratatele despre sfintele icoane", trilogia întitulată „Izvorul cunoștinței". Partea întâia a acestei lucrări se numește; „Capitole filozofice", având drept conținut principal o ontologie artistotelică (P. G. 94, col. 525—676); partea a doua tratează „Despre erezii", expunând în 103 capitole o istorie a ereziilor până la el (P. G. 94, 677—780); iar partea a treia și cea mai importantă cuprinde sub titlul: „Expunerea exactă a credinții ortodoxe", Dogmatica Bisericii creștine (P. G. 94, 789—1228).116

Această „Dogmatică" este opera care, alăturea de „Tratatele despre sfintele icoane", va perpetua numele Sf. Ioan Damaschin dealungul întregii istorii a Biserici. Ea este expunerea clasică a învățăturii de credință a Bisericii, autoritatea necontestată pe care se vor întemeia în toate timpurile teologii ortodocși. Ceea ce dă Dogmaticii lui Damaschin această autoritate neumbrită, e nu vreo originalitate de gândire a autorului, ci felul admirabil cum a reușit el să concentreze și să sistematizeze învățătura Sf. Părinți în ceea ce au ei comun și unanim. Marele talent și spirit echilibrat al Sf. Ioan Damaschin se arată în faptul că a știut să aleagă totdeauna din abundența gândirii patristice definițiile cari își câștigaseră o circulație mai generală, pe cele cari ele înșile aveau o formă mai generală, mai rezumativă, lăsând la o parte formele nuanțate, detaliile, analizele prea adânci. Fără îndoială Sf. Ioan Damaschin a fost un spirit extraordinar de sistematic și de disciplinat. Dintr'un material străin, folosit aproape literal, după o riguroasă selecție, a izbutit sa ne dea totuși o operă unitară.

Dela Sf. Ioan Damaschin mai avem o serie de alte scrieri de cuprins dogmatic, alcătuite adeseori la cererea unor personalități ale timpului. Apoi un număr de omilii, de comentarii la epistolele Sf. Pavel și de cântări bisericești, despre cari Suidas (sec. XI) spune că n'au fost egalate și nici nu vor fi, cât va fi lumea și pământul (Lexicon graece et latine, rec. Bernardy, 1853, t. I, ρ. II, col. 1029).

Sf. Ioan Damaschin ne-a lăsat și câteva mici scrieri ascetice și anume:

1. Despre sfintele posturi (. P. G. 95, col. 63—78), ce se ocupă în special cu durata posturilor bisericești.

2. Despre cele opt duhuri ale răutății (P. G. 95, 79—84), adică despre cele opt patimi, cu referire deosebită la viața monahală.

3. Despre virtuți și păcate (P. G. 95, 85—98), înrudită cu cea dinainte, dar adresată unor cercuri mai largi.

În Filocalia greacă e tipărită cea din urmă. Pe aceasta o dăm și noi tălmăcită, în paginile ce urmează.

Aceste scrieri ascetice se caracterizează și ele prin însușirile întregului scris al Sf. Ioan Damaschin, adică prin rezumarea ideilor celor mai comune, mai generale, mai răspândite în obștea bisericească.

Astfel toată viața și-a închinat-o Sf. Ioan Damaschin luptei pentru apărarea și lămurirea credinței și strădaniilor de desăvârșire. El moare la anul 749 în mănăstirea Sf. Sava. Despre mormântul și chilia lui vorbesc toți pelerinii cari au vizitat această mănăstire.117

Sfântul Cuvios Iov de la Lavra Poceaev

 Sfântul Cuvios Iov de la Lavra Poceaev în Ucraina (+1651)s.n. 28 octombrie / s.v. 10 noiembrie

Troparul Sfântului Cuvios Iov de la Poceaev, glasul al 4-lea

Îndelunga răbdare a mult pătimitorului strămoș dobândind, înfrânării Botezătorului te-ai asemănat, de dumnezeiasca râvnă a amândurora te-ai împărtășit și numele lor cu vrednicie le-ai primit, și al credinței adevărate neînfricat propovăduitor te-ai arătat; și prin aceasta, mulțime de mohani la Hristos ai adus și pe toți în Ortodoxie i-ai întărit, Iove preacuvioase, părintele nostru, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Iov de la Poceaev, glasul al 4-lea

Arătându-te stâlp al credinței celei adevărate și râvnitor al poruncilor evanghelice, mustrător ai fost al mândriei, iar celor smeriți întâi-stătător și învățător. Pentru aceasta și celor ce te fericesc cere iertare păcatelor și mănăstirea ta nevătămată o păzește, Iove, Părintele nostru, cel ce te asemeni Multpătimitorului.

Pomenirea Sfântului Cuvios Iov de la Lavra Poceaev în Ucraina (+ 1651)

Sfântul Iov de la Poceaev este prăznuit pe 28 august/10 septembrie (descoperirea sfintelor moaște) și 28 octombrie/10 noiembrie (ziua adormirii).

Sfântul Iov, egumenul de la Poceaev s-a născut în jurul anului 1551 în părţile Pocuţiei, în Galicia, primind la botez numele de Ioan (Ivan). La vârsta de 10 ani a mers ca frate la Mănăstirea Schimbarea la Față - Ugorniţki, iar la vârsta de 12 ani a fost tuns în monahism primind numele de Iov.

A petrecut tot timpul în rugăciune, ascultare, meditare, citirea cărţilor sfinte şi mai mult de atât, în deplină smerenie. La vârsta de treizeci de ani s-a învrednicit de harul preoţiei.

În jurul anului 1580, la cererea Cneazului Constantin de Ostrog, Sfântul Iov a fost numit egumen al Mănăstirii Sfânta Cruce din apropierea orașului Dubne, unde vreme de peste douăzeci de ani a păstorit mănăstirea, în perioada în care ortodoxia se confrunta cu persecuții din partea catolicilor și a greco-catolicilor.

Aici s-a îngrijit prima oară de restabilirea vieţii de obşte din mănăstirea pe care o conducea, precum şi de tipărirea cărţilor sfinte. Faima de care se bucura în rândul mirenilor, l-a întristat pe egumenul Iov, care decide ca după douăzeci de ani de conducere a mănăstirii din Dubne să se izoleze în munţii Poceaevului, la mănăstirea Lavra Poceaev.

Astfel, la începutul secolului al XVII-lea, Sfântul Iov s-a retras pe un deal de lângă Poceaev și s-a așezat într-o peșteră, nu departe de vechea Mănăstire a Adormirii Maicii Domnului, vestită pentru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev (prăznuită vineri în Săptămâna Luminată, pe 23 iulie și pe 8 septembrie). Pustnicul sfânt a fost îndrăgit imediat de monahii din mănăstire și astfel, monahul Iov a fost ales egumenul lor. Aici, egumenul Iov ridică o biserică din piatră în locul celei de lemn existentă, s-a îngrijit de dobândirea de cele necesare traiului monahal, neuitând însă nici de viaţa duhovnicească, fiind un egumen bun și blând cu frații.

Sfântul Iov a fost un înflăcărat apărător al credinței ortodoxe împotriva persecuțiilor catolicilor. În urma „Unirii de la Brest”, creștinilor ortodocși le-au fost încălcate drepturile, fiind prigoniți, încercându-se prin forță convertirea lor la catolicism. Mulți ierarhi ortodocși au devenit apostați, dar Sfântul Iov și alti apărători ai ortodoxiei, au copiat și distribuit cărți ortodoxe pentru întărirea creștinilor. Cneazul de Ostrog a fost cel responsabil cu tipărirea primei ediții a Bibliei ortodoxe (1581).

Sfântul Iov a participat la Sinodul de la Kiev, în 1628, având un rol activ în apărarea ortodoxiei și a poporului rus împotriva uniaților.

Uneori, sfântul stătea complet retras în peșteră timp de trei zile sau chiar o săptămână întreagă. Rugăciunea lui Iisus a curs neîncetat în inima sa blândă.Conform mărturiei lui Dositei, ucenicul și biograful vieții cuviosului, Sfântul Iov era luminat de o lumină cerească în timp ce se ruga.

Pe 28 octombrie 1651, cu credința învierii, Sfântul Iov adoarme în Domnul, cunoscându-și adormirea cu o săptămână înainte. Sfântul Iov a trăit peste 100 de ani pe pământ și a condus Mănăstirea Poceaev mai mult de cincizeci de ani.

Descoperirea moaștelor Sfântului Iov a avut loc pe 28 august 1659. A doua descoperirea a moaștelor s-a întâmplat pe 28 august 1833.

Sfânta Mare Muceniță Parascheva

 Sfânta Mare Muceniță Parascheva

28 octombrie

Pe vremea când păgânul împărat Dioclețian a pornit prigoana împotriva creștinilor, trăia în cetatea Iconiei o fecioară cu numele Parascheva, de neam bun și frumoasă la chip. Părinții ei fiind dreptcredincioși, au crescut-o cu bună învățătură, deprinzând-o cu sfânta credință și cu paza poruncilor lui Dumnezeu. Apoi părinții ei s-au dus la Domnul, lăsând pe fericita lor fiică tânără și cu multă avere. Ajungând fericita Parascheva la vârsta desăvârșită, urma credința și faptele părinților ei. Averea nu o întrebuința spre împodobire și desfătarea tinereții ei, ci pentru îmbrăcarea celor goi, pentru hrănirea flămânzilor și pentru ospătarea străinilor. Iar ea, nebăgându-i în seamă pe pețitorii care o căutau pentru a se însoți cu dânsa, s-a făcut mireasă a Mirelui celui fără de moarte, a Fiului lui Dumnezeu Cel Unul Născut, al Cărui preasfânt nume în toate zilele îl mărturisea înaintea oamenilor, aducându-i pe ei la cunoștința adevărului. Și dintre aceștia, unii credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, iar cei care nu credeau, cu defăimare o ocărau pe Sfânta Parascheva. Dar ea cu îndrăzneală le grăia lor cuvântul lui Dumnezeu și mustra deșertăciunea neînsuflețiților idoli. Și necredincioșii cetățeni, nesuferind să audă de la dânsa acest lucru, au prins-o, au bătut-o și au aruncat-o în temniță.

In acea vreme a venit în Iconia un ighemon, trimis acolo de împăratul Dioclețian ca să-i ucidă pe creștini. Cetățenii au venit la acesta și i-au zis: „Luminate ighemoane, este în cetatea aceasta o fecioară care crede în Iisus Hristos cel răstignit și face vrăji prin care pe mulți oameni i-a întors de la jertfele zeilor noștri și nu încetează a huli pe zeii noștri și pe împărat. Dar noi, auzind porunca împărătească, ca toți cei ce nu se închină zeilor să fie chinuiți, am prins pe această fecioară și o ținem în temniță".

Auzind acestea, ighemonul a poruncit ca să fie adusă sfânta fecioară înaintea judecății sale. Când se îndrepta sfânta muceniță spre judecată, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei și i s-a făcut fața luminoasă, încât toți care priveau la dânsa se minunau Ași ziceau: „Vedeți că nu este întristată, ci mai mult se luminează". în timp ce stătea muceniță la judecată, ighemonul privea spre dânsa și se mira de podoaba și de frumusețea ei și a zis către cei care erau de față: „în deșert ați bârfit-o pe această fecioară preafrumoasă, pentru că nu este cu dreptate a pierde o astfel de frumusețe strălucită, asemănătoare cu chipul soarelui". Și a zis către dânsa: „Spune-ne nouă numele tău, fecioară". A răspuns sfânta fecioară: „Sunt creștină și roabă a lui Hristos". Iar judecătorul a zis: „Vederea frumuseții tale mă îndeamnă spre blândețe, iar cuvintele care ies din gura ta îmi tulbură mintea și inima, că nu voiesc să aud niște cuvinte ca acestea". Iar sfânta a răspuns: „Stăpânitorul, Cel ce judecă cu dreptate, se bucură auzind dreptatea, iar tu, auzind adevărul cel grăit de mine, te-ai mâniat". Iar ighemonul a zis: „Pentru aceea mă mânii, că nu-mi răspunzi la ceea ce te întreb! Eu te-am întrebat de numele tău, iar tu îmi răspunzi altceva". A răspuns sfânta: „Mai întâi mi se cade să îți spun numele vieții veșnice și după aceea să-ți spun și numele vremelnicei vieți. Deci ți-am spus mai întâi numele vieții veșnice, că adică sunt creștină și roabă a lui Hristos, iar numele vremelnicei vieți, cel dat de părinții mei, este Parascheva, că în ziua Paraschevi m-am născut", - căci Paraschevi la elini se numește ziua a cincea (vineri).

Și zicea sfânta către ighemon: „De vreme ce părinții mei, ziua a cincea, care este ziua patimilor celor de viață făcătoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, în toată vremea o cinsteau cu post, cu rugăciuni și cu milostenie, aducându-și aminte de Stăpânul lor, Care pentru mila Sa către neamul omenesc Și-a vărsat sângele și S-a răstignit pe cruce pentru noi, pentru aceasta le-a dat Dumnezeu rod cinstitei lor însoțiri și m-au născut pe mine, nevrednica Sa roabă, în ziua a cincea, pe care o cinsteau cu fapte bune, aducându-și aminte de patimile Stăpânului. Ei au vrut să mă numească cu numele cu care se numește ziua Paraschevi și de la această zi mă numesc Parascheva, părtașă a patimilor lui Hristos". Iar judecătorul a zis: „Se încetezi a grăi asemenea cuvinte deșarte și să jertfești zeilor noștri, căci eu te voi lua de soție și vei fi stăpâna multor bunătăți și mulți te vor ferici pe pământ". Dar Sfânta Parascheva a răspuns: „Eu am la cer pe Iisus Hristos, Mirele meu, iar alt mire nu-mi trebuie". I-a zis ighemonul: „îți miluiesc frumusețea și îți cruț tinerețea". A răspuns sfânta: „Nu milui frumusețea cea vremelnică, care astăzi înflorește, iar dimineață cade, ci mai bine miluiește-te pe tine, căci te așteaptă veșnicele chinuri".

Apoi ighemonul s-a mâniat și a poruncit ca să fie rupte hainele de pe ea și să fie bătută cu vine de bou. Fiind bătută, sfânta nici o vorbă nu scotea, numai striga cu inima către Hristos, cerând în chinuri ajutor de la Dânsul. Ighemonul, cruțându-i frumusețea, pentru că se aprindea de dragoste pentru dânsa, a poruncit să înceteze bătaia și cu blândețe a început a vorbi către dânsa: „Cruță-ți fecioria și tinerețile tale, nu-ți pierde floarea cea frumoasă a tinereților tale, jertfește zeilor și vei fi vie, căci de mare cinste te vei învrednici de la noi". Iar ea nu răspundea nimic și pentru acest lucru necăjindu-se ighemonul, a zis: „Mie nu-mi răspunzi, fiică rea de neam creștinesc?" Atunci ea l-a scuipat pe ighemon în față. Iar acesta, înfuriindu-se, a poruncit ca să fie spânzurată de un lemn și cu unghii de fier să i se rupă fără milă carnea de pe dânsa și cu asprime să-i strujească rănile. Și i-au sfâșiat trupul până la oase.

Apoi, socotind judecătorul că ea va muri degrabă, căci abia mai sufla, a luat-o de pe lemn și a aruncat-o în temniță, unde, zăcând fără glas și abia vie, din pricina cumplitelor răni, la miezul nopții a intrat la dânsa un înger, având pieptul și umerii săi încinși în chipul crucii cu brâu de aur și ținând în mâini uneltele patimilor lui Hristos, crucea, cununa cea de spini, sulița, trestia, buretele, și i-a zis: „Scoală-te, fecioară, părtașă a patimilor lui Hristos, pentru că sunt trimis ca să te cercetez, și ți-am adus ușurare durerilor tale prin uneltele patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Vezi cinstita cruce și cununa cea de spini a dumnezeiescului Mire, vezi sulița cu care a fost împuns în coasta cea dătătoare de viață, trestia care a adus lumii iertare și buretele care a șters păcatul lui Adam; deci scoală-te, căci te vindecă pe tine Hristos Domnul". Și îndată s-a sculat mucenița ca din somn și, apropiindu-se îngerul care i s-a arătat, a șters cu buretele toate rănile sfintei, și tot trupul ei a devenit întreg și sănătos, iar frumusețea ei era mai luminoasă decât cea dintâi. Atunci ea a sărutat uneltele patimilor lui Hristos, precum și pe cel ce i s-a arătat ei și slăvea pe Dumnezeu. După aceasta, acel înger ce i se arătase s-a făcut nevăzut.

A doua zi au venit străjerii temniței și au găsit-o pe ea stând la rugăciune, deplin sănătoasă, neavând nici urmă de răni și, înfricoșându-se, i-au spus ighemonului. Acesta a poruncit să fie adusă iarăși înaintea lui și, văzând-o sănătoasă, s-a mirat, căci nu se aștepta să fie încă vie, în urma chinurilor pe care le suferise. Se mira apoi și de frumusețea ei, zicându-i: „Vezi, Paraschevo, cum au miluit zeii noștri frumusețea ta și cum te-au făcut sănătoasă, dăruindu-ți viață!" Iar sfânta a răspuns: „Arată-mi, o, judecătorule, pe cei ce mi-au dăruit mie viață". Atunci ighemonul a trimis-o în capiștea zeilor ca să vadă pe idolii lor. Au mers acolo împreună cu dânsa preoții idolești și mulțime de popor, crezând că are să se închine zeilor lor.

Dar intrând sfânta în capiștea în care erau o mulțime de idoli, s-a rugat adevăratului Dumnezeu și apoi, apucând de picior pe zeul Apollo, i-a zis: „Ție îți grăiesc, neînsuflețitule, și tuturor idolilor celor care sunt la fel ca tine; așa vă poruncește vouă Domnul meu Iisus Hristos, să cădeți toți la pământ și să vă faceți ca nisipul!" Și îndată, după cuvântul sfintei, toți idolii au căzut la pământ și s-au risipit ca nisipul. Atunci tot poporul a ieșit din capiștea idolească, strigând: „Mare este Dumnezeul creștinilor!"

Văzând necurații preoți sfărâmarea și pierderea zeilor lor, au mers la ighemon, plângând și zicând: „O, ighemoane, ți-am spus noi ca să tai pe vrăjitoarea aceasta, căci înșală toată cetatea noastră. Iar tu nu ne-ai ascultat pe noi; iată acum a sfărâmat cu vrăjile sale pe zeii noștri". Atunci ighemonul, umplându-se de mânie, a întrebat-o cu asprime pe sfântă, zicându-i; „Cu ce farmece faci aceste lucruri?" Iar sfânta a răspuns: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos am intrat în capiștea zeilor voștri și m-am rugat Domnului meu, zicând: «Arată-Te mie, Mântuitorul meu, Cel ce mi-ai dăruit viață!» Atunci mi S-a arătat Domnul și Dumnezeul meu, iar zeii tăi, când L-au văzut pe Dumnezeul meu, s-au cutremurat de frică și, căzând la pământ, s-au sfărâmat, în felul acesta arătând că singuri lor nu-și pot ajuta cu nimic, apoi cum vor putea ajuta altora?"

Atunci a poruncit ighemonul ca iarăși să fie spânzurată pe lemn și cu făclii aprinse să-i ardă coastele. în timp ce sfânta era spânzurată și arsă, a suspinat și a zis către Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, Ziditorule a toată făptura și Purtătorule de grijă, Tu celor trei tineri le-ai răcorit cuptorul cel arzător, Tu pe întâia Muceniță Tecla, din foc ai izbăvit-o, mântuiește-mă și pe mine, nevrednica, din mâinile celor ce mă chinuiesc". Atunci îndată s-a pogorât îngerul, s-a atins de făclii și s-a aprins un foc foarte mare, încât mulți dintre cei fără de lege au ars, iar poporul striga: „Mare este Dumnezeul creștinilor!" Și mulțime de popor a crezut în Iisus Hristos.

Judecătorul, văzând răzvrătirea din popor și temându-se să nu se scoale împotriva lui, a poruncit ca degrabă s-o taie cu sabia pe sfânta. Iar când sfintei i-a fost tăiat capul, unii au auzit glasuri coborâte din ceruri, zicând: „Bucurați-vă, drepților, că mucenița Parascheva s-a încununat". Apoi, luând sfântul ei trup, l-au îngropat cu cinste în casa ei. Și astfel această bună fecioară și-a sfârșit nevoința muceniciei și s-a dus la Mirele ei, ducând sângele său în loc de untdelemn, și se odihnește acum cu fecioarele cele înțelepte în cămara lui Hristos. Iar a doua zi, ieșind nelegiuitul ighemon la vânat, dintr-o dată s-a speriat calul lui și l-a aruncat într-o vale, unde căzând s-a rostogolit și s-a zdrobit trupul lui, încât și-a dat ticălosul său suflet. Iar sfântul și cinstitul suflet al Sfintei Mucenițe Parascheva este în mâinile lui Dumnezeu. Cu cinstitele ei moaște se fac multe tămăduiri bolnavilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Sfântul Sfințit Dimitrie, Mitropolitul Rostovului

Viața Sfântului Dimitrie 

S-a născut la anul 1629, luna decembrie, din părinți de bun neam, care erau împodobiți cu credința creștinească și umblau în poruncile lui Dumnezeu cu neabatere. Tatăl său se numea Sava și era cu rânduiala sutaș în oastea Rusiei, iar maica sa se numea Măria. La naștere i-au pus în grabă numele Daniil, luminându-l după aceea și cu Sfântul Botez. După botez, pruncul a fost crescut de părinți în frică de Dumnezeu, învățându-l legea creștinească și creștea împreună cu anii, cu înțelegerea și cu fapta bună, mergând ca pe o scară, din putere în putere.

După ce s-a deprins bine cu citirea și scrierea limbii slavonești, părinții l-au dus în cetatea Kievului, la școala Mănăstirii Botezul Domnului, pentru învățătura altor limbi străine și a altor învățături care se învățau acolo. La școală, copsul Daniil, prin istețimea minții sale și prin neadormită sârguință, în scurtă vreme a început a arăta bună pricepere la învățătură, sporind mai mult decât vârstnicii lui. După câțiva ani s-a arătat iscusit din destul în facerea de stihuri și la retorică, știind bine toate cele ce învăța. Pe când trecea învățăturile acelea, Daniil se deprindea nu mai puțin și la viața îmbunătățită; căci în toată vremea aceea în care a petrecut la învățătură, nu avea nici cea mai mică împărtășire cu copiii cei vorbitori de vorbe rele, care făceau râsuri și glume, și cu cei ce cugetau la veselii și la desfătări deșarte; adică nu voia să se răzvrătească cu cei răi și să cadă în prăpastia păcatului, căci știa că vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. El se sârguia pe cât putea să-și păzească întreaga înțelepciune și curăție.

Când îi prisosea vremea de la școală, nu se îndeletnicea cu jocuri copilărești, cum era obiceiul tinerilor, ci cu citirea cărților insuflate de Dumnezeu. El alerga cu sârguință la rugăciune în biserica lui Dumnezeu, pentru că inima lui începea a se înfierbânta de văpaia dragostei dumnezeiești și se aprindea foc în cugetul lui. Deci, cu cât ședea mai mult la citirea scripturilor dumnezeiești și la citirea vieților Sfinților Părinți, cu atât zi de zi se aprindea cu inima spre urmarea lor și dorea să urmeze acelora; căci, deși era în lume, arăta în sine începătura vieții călugărești.

Ajungând la vârsta de 18 ani, a trecut cu vederea, pentru Hristos, lumea aceasta vremelnică și bunătățile ce sunt într-însa și, cerând binecuvântare de la părinții săi, a început a petrece în Mănăstirea Preasfintei Treimi, numită Kirilovska, în aceeași cetate a Kievului. Acolo, după o vreme, s-a tuns după rânduiala călugărească de Meletie, egumenul aceleiași mănăstiri, în anul 1638, la 9 iulie, la pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie; și, în loc de Daniil, s-a numit Dimitrie.

După primirea rânduielii călugărești, acest bărbat temător de Dumnezeu, aruncându-se cu totul spre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a început a petrece viața cuviincioasă a călugărilor, deprinzându-se la smerenie, la ascultarea și la iubirea de frați. El se sârguia pe cât putea a urma în lucrurile cele bune cuvioșilor părinți: Antonie, Teodosie și celorlalți făcători de minuni ai Pecerskăi. Nu se îngrijea nicidecum de câștigarea averilor și bogățiilor vremelnice, ci, toată sârguință lui, era să-I placă lui Dumnezeu și, după chemarea sa, să-I slujească cu credință.

Trecând puțină vreme după călugăria sfântului, la 25 martie 1639, la praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu voia povățuitorului, Sfântul Dimitrie a fost hirotonit diacon, de preasfințitul Mitropolit al Kievului, Iosif Tunalski.

Apoi a petrecut multă vreme în Mănăstirea Kirilovska din Kiev, supunându-se cu smerenie și în tăcere povățuitorului lui în toate, slujind fraților fără de lenevire și împlinind cu osârdie toată ascultarea mănăstirească și bisericească. El se afla mai întâi de toți la cântarea bisericească și ieșea mai pe urmă. în biserică stătea cu frică, asculta cu luare aminte dumnezeiasca Scriptură ce se citea, iar în chilie se îndeletnicea la rugăciune, scriind și alcătuind cele poruncite de egumen, sau de alți începători mai înalți, și se nevoia și la citirea cărților cele folositoare de suflet.

Apoi, trecând câtăva vreme, cu voința preasfințitului Lazăr Baranovici, arhiepiscopului Cernigovului, Sfântul Dimitrie a fost chemat din Kiev în cetatea Cernigovului și a fost hirotonit preot în Mănăstirea Gustinski, la 23 mai 1659, la praznicul Pogorârii Sfântului Duh. După aceasta, același preasfințit Lazăr al Cernigovului, de vreme ce îl știa pe el că este bărbat iscusit și învățat, bun și vrednic pentru semănarea cuvântului lui Dumnezeu în inimile omenești, l-a binecuvântat să fie propovăduitor în cetatea Cernigov.

Sfântul Dimitrie a petrecut mai mult de doi ani în soborniceasca biserică a Cernigovului, propovăduind cu mare folos cuvântul lui Dumnezeu și în alte biserici ale acestei eparhii. Cuvântul lui era tare, dres cu sarea înțelepciunii și toți doreau să-l audă. Dar nu numai în Rusia Mică a fost propovăduitor, ci și peste hotar, în domnia Litovska.

După o vreme, cerându-și voie și luând binecuvântare de la arhiereu, s-a dus de la Cernigov la cetatea Vilna și, fiind acolo puțină vreme în Mănăstirea Pogorârii Sfântului Duh, a spus două cuvinte de învățătură. După rugămintea duhovniceștilor frați de la Sluțka, s-a mutat de la Vilna la Sluțka și, un an întreg, s-a ostenit cu neadormire întru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, petrecând în Bratska, Mănăstirea Schimbării la Față, cea grecească și rusească.

După arătarea viețuitorilor acelei cetăți, își avea un făcător de bine, pe un oarecare Ioan, cetățean dreptcredincios, care se mai numea Skoccevici și care făcuse acel lăcaș cu cheltuiala sa. Deși el era chemat din Sluțka, de către fețe luminate prin multe scrisori duhovnicești și politicești, dar, fiind oprit de cele mai puternice rugăminți și mari făgăduințe ale dumnezeieștii frățimi, a zăbovit până la sfârșitul acelui creștin. După ce a murit el, Sfântul Dimitrie a făcut, la îngroparea lui, cuviinciosul cuvânt de îngropare.

După aceasta s-a întors de la Sluțka în Rusia Mică și a început să viețuiască la scaunul Hatmaniei, cetatea Baturin, în Mănăstirea Sfântul Nicolae, care se numea Krupițka, îndeletnicindu-se în post, rugăciuni și în citirea cărților folositoare de suflet; dar mai mult se sârguia la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Pentru aceste fapte plăcute lui Dumnezeu și sfintei Lui Biserici, cu binecuvântarea arhiereilor de la Kiev și Cernigov a fost ales egumen la diferite mănăstiri. Auzind de îmbunătățită lui viață și având mare râvnă spre ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, ca și cum ar zavistui una alteia, cu neîncetate rugăminți îl chemau la sine. Sfântul Dimitrie s-a pus egumen de preasfințitul arhiepiscop Lazăr Baranovici al Cernigovului, mai întâi în Mănăstirea Schimbării la Față a Domnului, care se numea Macsacosca, la 14 septembrie 1681, la pomenirea Sfântului Prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu. Mai înainte de numire, acel arhiereu, ca și cum ar fi știut că Sfântul Dimitrie se va învrednici și la rânduiala bisericească, a zis către el aceste cuvinte: „Să-ți binecuvânteze Domnul Dumnezeu, nu numai egumenia, dar după acest nume, Dimitrie, îți doresc și mitra, Dimitrie; deci să câștigi mitra!" După numirea ca egumen, i-a urat astfel: „Astăzi este Sfântul Prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu și în această zi te-a învrednicit Domnul Dumnezeu la egumenie, aici unde este hramul Schimbării la Față a Domnului, ca pe Moise în Tabor. Cel ce a arătat căile sale lui Moise, să-ți arate și sfinției tale, în acest Tabor, căile Sale spre veșnicul Tabor. Aceste cuvinte, precum zice singur Sfântul Dimitrie, mărturisind despre sine - eu păcătosul, ca pe o frumoasă însemnare și proorocie am socotit-o și am însemnat-o. O, să dea Dumnezeu, ca această proorocie a preasfinției sale să se împlinească!"

Deci, luând acest dreptcredincios călugăr binecuvântare de la arhiereu, s-a dus la Mănăstirea Macsacovsca și a intrat în ascultarea egumeniei încredințată lui. Povățuind bine pe frați și ridicând toate cele spre folosul de obște al mănăstirii, se ostenea în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, plăcând Domnului cu postul, cu privegherea și cu alte lucruri bune, dar mai ales cu smerita cugetare; căci, măcar că era începător, însă blândețea și obiceiul lui cel bun nicidecum nu le-a schimbat; ci ținea în mintea sa, ceea ce s-a zis de către Domnul: Cel ce ar voi să fie mai mare între voi, să vă fie slugă.

Precum singur se făcea mai mic înaintea tuturor, așa și pe frați îi învăța în toate zilele să nu se înalțe întru nimic.

După un an, la întâi martie, la pomenirea Sfintei Mucenițe Evdochia, cu binecuvântarea aceluiași arhiereu, a fost rânduit egumen al Mănăstirii Sfântul Nicolae din cetatea Baturin, care se numește Krupințka. Astfel, lăsând egumenia de la Macsacovsca și mulțumind fraților de acolo, s-a mutat în Mănăstirea Baturin; deci, câștigând poruncă, a luat începătorie peste această mănăstire. După ce a trecut un an și opt luni, acest egumen vrednic de laudă, iubind viața cea liniștită și fără de tulburare, dorind ca în singurătate să placă lui Dumnezeu, la 26 octombrie, la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, în ziua celui de un nume cu el, a lăsat începătoria Mănăstirii Baturin și viețuia deosebit.

Trecând o vreme, la rugămintea arhimandritului Varlaam Iasinski, al lavrei Pecerska din Kiev, care după aceasta a fost mitropolit în Kiev, s-a mutat de la Baturin în lavra Pecerskăi. Acel arhimandrit - precum se poate vedea din Predoslovia ce s-a pus la începutul Mineiului - dorind ca acel scop plăcut lui Dumnezeu, al egumenilor lavrei Pecerska mai înainte de el, a fericitului întru pomenire mitropolitul Kievului Petru Movilă și a arhimandritului Inochentie Gizel - care mult mai înainte se ostenise pentru îndreptarea cărților Vieților Sfinților, ca prin dumnezeiescul ajutor să le aducă întru săvârșire - se sârguia, pe cât se putea, să afle un bărbat ca acela bine înțelegător, căruia să-i încredințeze acel lucru de bună trebuință spre a-l săvârși. Când a-toate-dăruitorul Dumnezeu, după osârdnica lui cercare, a trimis în lavra aceea pe acest înțelept și dreptcredincios bărbat, ca să viețuiască într-însa, atunci acel arhimandrit, dând mulțumire lui Dumnezeu, s-a sfătuit despre aceasta cu soborniceștii părinți și cu frații lavrei. După sfatul lor, acestui preaiscusit propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu, care se mărturisește de singurul adevăr, i-a încredințat, ca din dragostea cea către sfinții plăcuți lui Dumnezeu și pentru scrierea numelui său în cartea vieții veșnice, să se ostenească a aduna Viețile Sfinților și, îndreptându-le desăvârșit, să le scrie.

Văzând Sfântul Dimitrie trebuința cea de nevoie a Bisericii lui Dumnezeu, a ascultat cuvintele fericitului Simeon Metafrast, care scrie: „De asemenea, este rău a grăi cele ce nu se cade și a da tăcerii cele ce sunt folositoare și cinstite; pentru că așa cum vatămă gândurile celor ce aud pe cel ce grăiește cele necinstite, tot astfel cel ce tace faptele cele bune ale sfinților, lipsește pe cei dreptcredincioși de folos, cinstind astfel mai mult odihna sa decât lucrul lui Dumnezeu".

După ce fericitul Dimitrie îndelung se lepăda, punându-și nădejdea spre ajutorul lui Dumnezeu, spre rugăciunea Maicii Domnului și spre ale tuturor sfinților, a intrat în această osteneală plăcută de Dumnezeu în anul 1684, luna iunie, și a început lucrul ce i se încredințase a-l împlini cu mare sârguință. Scoțând ca din niște izvoare din acele mari cărți ce se numesc ale citirii, ale fericitului Macarie, mitropolitul Moscovei, și de la alți istorici creștini, aducea la arătare purtătorul de viață pârâu, spre adăparea acelor suflete creștinești însetate de învățături folositoare.

Ostenindu-se Sfântul Dimitrie într-această mântuitoare ascultare, în scurtă vreme i s-au arătat în vis două vedenii de acest fel, una după alta, din care cea mai de pe urmă este tipărită în mineiele citirii, la 10 noiembrie, la sfârșitul vieții Sfântului Mucenic Orest. Prima vedenie zice: „în anul 1685, 10 august, auzind eu - spune acest arhiereu, despre el singur -, trăgându-se clopotul pentru Utrenie și dormitând după obișnuita mea lenevire, nu am apucat începutul, ci am dormitat până la citirea Psaltirii. în această vreme am văzut această vedenie: Se părea că îmi era încredințată în purtare de grijă o oarecare peșteră, în care se odihneau niște sfinte moaște. Atunci, căutând mormintele sfinților cu lumânarea, am văzut acolo odihnindu-se Sfânta Marea Muceniță Varvara. Apropiindu-mă de mormântul ei, am văzut-o zăcând pe coaste, iar mormântul ei arăta oarecum a putreziciune.

Dorind eu să-l curăț, am scos moaștele din raclă și le-am pus în alt loc. Apoi, curățindu-1, m-am apropiat de moaștele ei și le-am luat cu mâinile să le pun în raclă; dar îndată am văzut pe Sfânta Varvara vie, și eu grăiam către dânsa: «Sfântă Fecioară Varvara, făcătoarea mea de bine, roagă-te lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele». Sfânta a răspuns, ca și cum avea o oarecare îndoială: «Nu știu, oare voi pleca, căci te rogi latinește!» Socotesc că aceasta mi s-a zis mie, pentru că sunt foarte leneș la rugăciune și m-am asemănat într-această întâmplare catolicilor, la care rugăciunea este foarte scurtă în cuvinte, tot așa precum și rugăciunea mea fusese scurtă.

Auzind cuvintele acestea de la sfânta, am început a mă întrista și a mă deznădăjdui. Dar sfânta, lăsându-mă puțină vreme, a căutat spre mine cu față veselă și luminată și mi-a zis: «Nu te teme!» Apoi mi-a grăit alte cuvinte mângâietoare, pe care nu le țin minte. După aceasta, punând-o în raclă, i-am sărutat mâinile și picioarele. Trupul ei mi se părea viu și foarte alb, iar racla foarte săracă și învechită. Fiindu-mi jale de aceea, căci cu necurate și spurcate mâini și buze îndrăznisem a mă atinge de sfintele ei moaște și că nici racla nu mai era frumoasă, mă gândeam cum aș putea să împodobesc acest mormânt. Deci am început a căuta o raclă nouă și mai scumpă, în care aș muta sfintele moaște; dar într-o singură clipeală m-am deșteptat. Părându-mi rău de această deșteptare, inima mea a simțit o oarecare bucurie. Dumnezeu știe ce înseamnă acest vis și ce fel de împlinire va fi pe urmă. O, de mi-ar da Dumnezeu, cu rugăciunile Sfintei Varvara, patroana mea, îndreptare vieții mele celei rele și ticăloase".

A doua vedenie a fost într-același an: „în postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, într-o noapte, sfârșind de scris pătimirea Sfântului Mucenic Orest, a cărui pomenire se cinstește pe 10 noiembrie, cu un ceas sau mai puțin înaintea Utreniei, m-am culcat să mă odihnesc, fără să mă dezbrac, și în vedenia visului am văzut pe Sfântul Mucenic Orest cu fața veselă, vorbind cu mine aceste cuvinte: «Eu am răbdat mai multe chinuri pentru Hristos decât ai scris tu aici». Aceasta zicându-mi, și-a descoperit pieptul său și mi-a arătat în coasta stângă o rană mare, pătrunsă până la cele dinlăuntru, și mi-a zis: «Aceasta mi-a făcut-o cu fierul». Apoi, descoperindu-și mâna dreaptă până la cot, mi-a arătat o rană lungă, prin care se vedeau venele tăiate, și mi-a zis: «Aceasta mi-a tăiat-o cu sabia». Asemenea arătându-mi și mâna stângă, tot în același loc mi-a arătat o rană, spunându-mi că și pe aceea i-a făcut-o cu sabia.

După aceasta, plecându-se, și-a descoperit piciorul până la genunchi, și mi-a arătat la genunchi o rană. Asemenea, descoperindu-și și celălalt picior până la genunchi, mi-a arătat tot în același loc o rană și mi-a zis: «Acestea mi-au fost făcute cu coasa». Apoi, stând drept, îmi căuta în față, zicându-mi: «Vezi oare că eu mai multe am răbdat pentru Hristos decât ai scris tu?» Dar eu împotriva acestora nimic nu îndrăzneam să zic, ci tăceam, gândind în mine: «Cine să fie acest Orest? Nu este el oare din rândul celor cinci la număr?» La acest gând al meu, sfântul mucenic a răspuns: «Nu sunt eu acel Orest, din cei cinci la număr, ci acela a cărui viață ai scris-o tu acum!» Apoi am mai văzut și pe un oarecare om cinstit stând după dânsul, și mi se părea că este de asemenea un mucenic, dar acela n-a zis nimic.

Deci în acea vreme m-a deșteptat clopotul rânduit spre Utrenie, și-mi era mare jale, că această vedenie s-a sfârșit așa curând. Cum că aceasta cu adevărat așa am văzut-o precum am scris-o, iar nu într-alt chip, eu nevrednicul și păcătosul, sub jurământul meu cel preoțesc o mărturisesc, căci precum atunci, tot așa și acum țin minte".

Trecând doi ani și trei luni de la acea vreme, când Sfântul Dimitrie s-a lăsat de egumenie, i s-a întâmplat lui că era în cetatea Baturin cu arhimandritul Varlaam al Pecerskăi Kievului, unde, după rugămintea luminatului boier Hetman și a celorlalți duhovnicești și politicești stăpânitori - deși se lepăda -, a fost silit ca iarăși să primească egumenia Mănăstirii Nicolaevska din Baturin. Deci, luând spre aceea poruncă, a ieșit din lavra Pecerskăi și, mergând la mănăstirea aceea, a șezut la egumenie, după voia duhovniceștilor și mireneștilor stăpânitori.

Petrecând el acolo, a sfârșit de scris Viețile Sfinților care cuprind în cele trei luni, Septembrie, Octombrie și Noiembrie și potrivindu-le pe dânsele cu cele mai mari cărți ale citirii, ale fericitului Macarie, mitropolitul Moscovei, întru toate istoriile, povestirile și faptele cele făcute de sfinți în nevoințele lor, și îndreptându-le desăvârșit, le-a dat spre cercetarea părintelui Varlaam, arhimandritul Pecerskăi, împreună cu frații. După ce acelea s-au citit și s-au găsit bune de soborniceștii părinți ai lavrei aceleia și de alți bineînțelegători bărbați, atunci Sfântul Dimitrie, iubitorul de osteneală, mergând de la Baturin la Kiev, în Mănăstirea Pecerskăi, a început a le tipări pe ele prin a sa cercetare, în anul 1689 luna ianuarie. Deci s-a sfârșit de tipărit cea dintâi carte, care a început de la anul nou și care cuprinde în sine cele trei luni mai sus pomenite, întru același an, pe vremea aceluiași arhimandrit Varlaam Iasinski.

Degrab după aceasta a fost trebuință pentru îndreptarea unor lucruri, ca luminatul boier Hetman să se ducă din Baturin la împărăteasca cetate Moscova. Atunci a mers împreună cu el Inochentie, egumenul mănăstirii din Kiev, și Sfântul Dimitrie cu doi diaconi din mănăstirea aceea, la cetatea Moscova. După ce a sosit în Moscova, s-a dus înaintea dreptcredinciosului împărat Ioan Alexievici și a binecredincioasei împărătese Sofia Alexievna, și s-a învrednicit a-i săruta mâna. într-acea vreme, dreptcredinciosul împărat Petru Alexievici era la mănăstirea Cuviosului Serghie de Radonej, făcătorul de minuni. în acea zi a luat binecuvântare de la preasfințitul patriarh Ioachim. Apoi, trecând câteva zile, s-a dus la mănăstirea lui Serghie de Radonej, unde s-a învrednicit a vedea pe dreptcredinciosul împărat Petru Alexievici, care i-a primit cu milostivire și le-a dat să-i sărute mâna.

Într-acea vreme se întâmplase că era și preasfințitul patriarh în aceeași mănăstire. La plecare, au stat în al doilea rând înaintea împărăteștii lui mărimi și i-au sărutat mâna. Liberându-1, preasfințitul patriarh a dăruit Sfântului Dimitrie icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îmbrăcată în aur, și l-a binecuvântat ca să se îndeletnicească cu scrisul vieților sfinților. După aceasta s-a întors înapoi la Baturin de la împărăteasca cetate Moscova.

Venind la mănăstirea sa, Sfântul Dimitrie și-a făcut o chilie deosebi, aproape de biserica Sfântul Nicolae, pentru petrecere mai îndemânatecă. Această chilie o numește el, în scrisorile sale cele din toate zilele, "schit", și, mutându-se într-însa, s-a apucat la alcătuirea cărții a doua, adică la Viețile Sfinților pe lunile decembrie, ianuarie și februarie. Ostenindu-se el la îndreptarea acelora, nu puțină îndemnare i-a dat, prin scrisoarea sa, preasfințitul patriarh Adrian, care a venit după Ioachim. Acela, văzând bine alcătuită cartea dintâi pe cele trei luni, a judecat că această osteneală este de folos la toată creștinătatea Rusiei. Deci a trimis o scrisoare arhierească preasfințitului mitropolit al Kievului, Varlaam Iasinski, care mai înainte fusese arhimandrit în lavra Pecerska din Kiev, binecuvântându-l și îndemnându-l să scrie Viețile Sfinților. Acea scrisoare este tipărită la începutul cărții a doua a Mineiului.

In acea scrisoare se scrie îndestulată laudă și mulțumire ostenitorului, pentru cartea cea dintâi a Vieților Sfinților și îl îndeamnă să nu lase acel lucru mântuitor de suflet, ci să se sârguiască în tot chipul să-l ducă la bun sfârșit, dându-i arhipăstorească sfătuire și binecuvântare. Dimitrie, iubitorul de osteneală, fiind îndemnat prin acea scrisoare, a răspuns preasfințitului patriarh cu cuviincioasă smerenie și mulțumire și a cerut ca Mineiele luate de dânsul din Moscova, după porunca preasfințitului patriarh Ioachim, care cuprindeau lunile decembrie, ianuarie și februarie, să se trimită la dânsul, căci, deși erau cercetate de dânsul mai înainte, pentru scurtimea vremii nu le citise pe toate și nu le scrisese pe cele de mult folos și foarte de nevoie dintr-însele.

După ce, cu porunca preasfințitului patriarh, i s-au trimis Mineiele celor trei luni, pentru scrierea Vieților Sfinților, acest iubitor de osteneală a lăsat egumenia Mănăstirii Baturin. Deci, petrecând în pustiul său din singurătate, potrivind și celelalte trei luni cu citirile cele mari, le-a îndreptat desăvârșit și, ducându-se la Kiev, a început a tipări Viețile Sfinților din luna decembrie, la 10 iulie 1693. Apoi, după dorința unor stăpâniri duhovnicești, Sfântul Dimitrie a fost numit egumen la cetatea Gluhov, în Mănăstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Petrecând el acolo, a sfârșit de tipărit a doua carte a celor trei luni, în anul 1695, pe vremea arhimandritului Meletie. El a luat nu mică laudă de la același sfințit patriarh, prin altă scrisoare ce i-a trimis-o în același an pentru această a doua parte. Cu aceste două scrisori ale preafericitului păstor, care se îngrijea pentru înmulțirea slavei lui Dumnezeu și a sfinților Lui, Dimitrie, iubitorul de osteneală, îndemnându-se, și-a întins mâna spre îndreptarea cărții a treia a Vieților Sfinților, care cuprindea într-însa lunile martie, aprilie și mai. Deci a început a se osteni la scrierea celei mai mari cărți decât cea dintâi.

Trecând o vreme, s-a mutat de la Gluhov la Kiev, în Mănăstirea Preasfintei Treimi, numită Kirilovska, în care s-a tuns în călugăreasca rânduială. El a petrecut acolo numai cinci luni. După aceasta, ca un bărbat bine înțelegător și iubitor de osteneală, dar mai ales să-i zicem luminător, ca să nu fie ascuns sub obroc, a fost ridicat la treapta de arhimandrit, cu învoirea preasfințitului Varlaam, Mitropolitul Kievului, și cu a preasfințitului Ioan, arhiepiscopul Cernigovului, la 2 iunie 1697, la pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor, al Mănăstirii Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Elețka.

Drept aceea, Sfântul Dimitrie, suindu-se la cea mai înaltă treaptă a vredniciei, a adăugat după treaptă și iubirea de osteneli cea mai mare, știind că: Celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere; căci, precum mai înainte se ostenea în ascultarea ce se pusese asupra lui, îndreptând Viețile Sfinților cu ajutorul lui Dumnezeu, după puterea sa, tot așa se îngrijea și pentru buna rânduială mănăstirească și pentru mântuirea fraților încredințați lui. El nu mai puțin ajuta și în celelalte lucrări duhovnicești sfintei biserici, săvârșind multe lucruri folositoare, cu cuvântul, cu socoteala și cu tot lucrul.

Stând doi ani și trei luni la Mănăstirea Elețka, cu voia celor mai mari, s-a mutat la Novgorodul Siverki, în mănăstirea Preamilostivului Mântuitor, tot ca arhimandrit. Petrecând el în mănăstirea aceea, a sfârșit de scris cele trei luni, pomenite înainte, ale Vieților Sfinților: martie, aprilie și mai. Iar de tipărit, le-a sfârșit în anul 1700, fiind atunci arhimandrit în lavra Pecerska Ioasaf Cracovski, de la care degrabă după aceea s-a trimis Sfântului Dimitrie, spre binecuvântare, acel chip împărătesc pe care dreptcredinciosul împărat Alexie Mihailovici l-a trimis în dar preasfințitului Mitropolit al Kievului Petru Movilă, când a fost încoronat la împărăție. Dar nici în această sfântă mănăstire nu s-a odihnit multă vreme sub umbra ramurii raiului, cea atât de mult roditoare; căci îndreptarea cea sârguitoare a datoriilor celor încredințate acestui sfânt bărbat și iscusința cea deosebită întru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, asemenea și îmbunătățită lui viață, degrab a început a se vesti monahului cel preavăzător, pentru ca să câștige leafa și mila cea vrednică pentru acelea.

La începutul anului 1701, după porunca dreptcredinciosului împărat Petru cel Mare, a fost chemat la Moscova. Eparhia Tovolsca neavând atunci păstor, îl hirotoniră mitropolit al ei și al Siviriului, punându-l între patriarhi în același an, la 23 martie, în Duminica închinării Sfintei Cruci. După aceea a fost cuprins de o boală, în care singur dreptcredinciosul împărat a binevoit a-l cerceta. Cunoscând că acea boală i se întâmplase din mâhnire, i-a poruncit ca, neascunzând nimic, să-și arate pricina mâhnirii sale. El a arătat-o prin chipul acesta: „Aceasta îmi pricinuiește boală și mâhnire, căci mă trimit la acea țară grea și aspră, vătămătoare și nesuferită sănătății mele; iar ascultarea mea este, ca spre sufletescul folos al tuturor dreptcredincioșilor creștini ai neamului Rusiei, să mă sârguiesc a sfârși de scris Viețile Sfinților".

Auzind înțeleptul împărat un răspuns ca acesta de la dânsul, a binevoit cu milostivire a schimba, adică nu l-a mai trimis în Sivir (Siberia), ci i-a poruncit să petreacă în Moscova. După puțină vreme preasfințitul Ioasaf, mitropolitul Rostovului și al Iaroslavului, a murit și în locul lui a fost hotărât Sfântul Dimitrie, la 4 ianuarie 1702, zi care era Duminică înaintea Botezului Domnului; iar la Rostov a sosit la 1 martie, în Duminica a doua a marelui Post. Deci, intrând în cetatea Rostovului, a mers mai întâi la Mănăstirea Sfântului Iacob, episcopul Rostovului, și, intrând în soborniceasca biserică a Zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a făcut obișnuita rugăciune. El a cunoscut înainte, printr-o descoperire oarecare ce i se făcuse de sus, că are să se sfârșească în Rostov, și a însemnat în unghiul acelei biserici, în partea dreaptă, locul unde să se îngroape, zicând către cei ce erau cu dânsul: „Iată odihna mea! Aici mă voi sălășlui în veacul veacului!" Acest lucru s-a și împlinit după proorocia lui, pentru că a murit în Rostov și acolo unde și-a însemnat locul, acolo l-au și pus. Deci, venind la scaunul său, a săvârșit dumnezeiasca Liturghie în soborniceasca biserică a Rostovului, la sfârșitul căreia, spunând către toți un cuvânt de învățătură, atât celor duhovnicești, cât și mirenilor celor încredințați păstoriei sale, le-a dat binecuvântare. In scurtă vreme după aceea, a dat obișnuitei îngropări trupul adormitului întru Dumnezeu a preasfințitului Ioasaf Mitropolitul, în soborniceasca biserică a Rostovului.

Astfel Sfântul Dimitrie, cu dumnezeiasca voie, cu porunca dreptcredinciosului împărat și cu binecuvântarea sfințitului sobor, a luat ocârmuirea cinstitei mitropolii a Rostovului. El a luat mari nevoințe și a început a purta jugul cel pus asupra sa, al acestei sfinte ascultări, cu toată sârguința în Iisus Hristos, Care îl întărea. Apoi a adăugat neadormită purtare de grijă pentru îndreptarea bisericească și pentru mântuirea sufletelor încredințate lui. El se sârguia cu cuvântul să răspândească adevărata învățătură a Evangheliei; iar prin viața cea înfrânată, cinstită și temătoare de Dumnezeu, ca un adevărat păstor al turmei lui Hristos, avea întru pomenire totdeauna pe Păstorul păstorilor, după cele zise în Sfânta Evanghelie: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Tuturor le dădea pilde mântuitoare și învăța pe toți stăpânitorii cei duhovnicești și mirenești și pe cei de sub stăpânire, ca fiecare să petreacă în lucruri cuviincioase și să împlinească cu toată silința datoria încredințată lui. El se sârguia să dezrădăcineze de la toate dregătoriile obiceiurile cele rele, ca: necurăția, zavistia, nedreptatea și toate lucrurile care sunt neplăcute lui Dumnezeu și să sădească curăția, dragostea, dreptatea, milostivirea, și toată fapta bună să o înrădăcineze. Dar mai ales purta grija ca, mai întâi, de la fețele duhovnicești să gonească întunecarea și neștiința.

Acest păstor înțelept, îndată după venirea sa la scaunul Rostovului, s-a înștiințat că mulți preoți din păstoria lui, care locuiau în cetăți și în sate, fiind neluminați, nu numai că nu iau aminte de chemarea lor, dar nici nu știu ce este rânduiala preoției și în ce constă datoria lor și a duhovniceștilor fii și cum se cade a petrece într-însa; dintre care unii, mândrindu-se cu preoția, îi ceartă pe fiii lor duhovnicești înaintea multor oameni, pentru păcatele spuse la mărturisire. Alții, având păstorie asupra multor suflete omenești, nu se îngrijesc de mântuirea lor, se lenevesc a merge la bolnavi, ca să-i mărturisească și să-i învrednicească împărtășirii dumnezeieștilor Taine, iar la oamenii săraci nu vor să se ducă, ci numai la cei bogați.

Toate acestea au pornit spre mare durere pe acest păstor plin de râvnă către Dumnezeu. Căci a văzut el că unii preoți au uitat frica de Dumnezeu și nu dau cinste vrednică Preacuratelor și de viață făcătoarelor lui Hristos Taine, care se păzesc tot anul pentru cei bolnavi, ci mai ales le defăimează și le țin în locuri necuviincioase și în vase murdare; iar ce este mai mult că nici numirea lor cea cinstită nu o știu, pentru că nu le numesc Taine Preacurate, ci le numesc cu un nume prost, zicându-le "zapas" (lb. rusă: rezervă), între acestea se mai povestește și aceasta: „Ni s-a întâmplat nouă în anul trecut, 1702, că, mergând în cetatea Iaroslav, am intrat într-o biserică din sat, unde, după obișnuita rugăciune, eu smeritul am vrut să dau obișnuita cinste și închinăciune Preacuratelor lui Hristos Taine; dar acel preot n-a înțeles cuvântul meu și stătea uitându-se la mine. Iarăși am zis către el: «Unde sunt puse Sfintele Taine ale lui Hristos?» Iar el nici acest cuvânt nu-l putea cunoaște. Deci unul dintre preoții cei iscusiți ce erau cu mine, a zis către dânsul: «Unde este zapasul?» Atunci el, scoțând dintr-un unghi un vas foarte urât, a arătat într-însul cum se păzea în nebăgare de seamă, atât de mare sfințenie, spre care privesc cu frică sfinții îngeri. Pe mine m-a durut inima de aceea, pe de-o parte pentru că, într-o necinstire ca aceea, se păzește Trupul lui Hristos, iar pe de alta, că preoții nu știu nici numirea, care se cuvine a se da Preacuratelor Taine".

De aceea, acest păstor purtător de grijă a făcut ca preoții, lepădându-și nebăgarea de seamă, să înceapă încet a se înțelepți și să umble pe calea cea cuviincioasă chemării lor, cu osârdie și cu frică de Dumnezeu. El a făcut două scurte învățături, dar luminoase, pentru unele lucruri mai de nevoie ce^ se ating de datoria preoțească și degrab le-a scris una după alta. în cea dintâi, sfătuia ca un părinte și ca un păstor cu stăpânire arhierească, poruncea tuturor preoților, ca să înceteze de la un obicei rău ca acela și de la pierzătoarea îndrăzneală, adică, nu numai să nu certe și să nu dea pe față păcatele cele străine, dar nici să nu se mândrească în deșert cu duhovnicia. Să nu treacă cu vederea pe cei săraci și scăpătați. Asemenea, le poruncea să aibă grijă de mântuirea sufletelor omenești încredințate lor, ca în tot chipul, ziua și noaptea să poarte grijă de ele.

In a doua învățătură a sa, le poruncea cu aceeași putere dată de la Dumnezeu și îi îngrozea cu înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, ca preoții singuri să aibă grijă de Sfintele Taine cele făcătoare de viață ale lui Hristos, care se păstrează peste tot anul pentru cei bolnavi. Să le păzească cu toată cinstea dumnezeiască, să le cinstească și să învețe despre aceasta și. pe alții. Să le păstreze în vase cinstite și să le țină în locuri cuviincioase, nenumindu-le pe ele cu cuvânt prost, adică "zapas". Să aibă înainte toate, bine pregătite și vrednice de sfânta slujbă, iar după aceea să petreacă în înfrânare și în trezvie. Să se îngrijească în toate chipurile de mântuirea sufletelor omenești, să învețe pe popor în biserică și să nu facă cu lenevire celelalte, care se cuvin rânduielii lor.

De aceste învățături toți preoții să se înștiințeze și nimeni să nu poată a se depărta prin neștiință. Pentru aceea a poruncit să facă multe scrisori și să le împartă prin cetăți și prin ținuturi, către ispravnicii poruncitori. El a poruncit ca fiecare preot, scriind aceste învățături, să le aibă la sine și adeseori citind sfătuitoarele stări cele cuprinse într-însele, să se sârguiască pe cât va putea ca toți, fără de lipsă, să le împlinească cu lucrul.

Toate acestea le-a făcut spre curmarea tuturor celor ce s-au zis mai sus, după mărturia multor slujitori vrednici de credință, care făceau parte din rânduiala preoțească și călugărească, și care erau în vremea acestui arhiereu. Apoi, pentru ca nici copiii preoților să nu fie asemenea neștiutori, ca părinții lor, și, când se vor învrednici de rânduiala preoției sau a diaconiei, în locul părinților lor, să poată înțelege puterea cea citită de ei a dumnezeieștii Scripturi și să știe să învețe poporul în biserică, nu numai citind pe carte, ci și spunând pe de rost cuvântul lui Dumnezeu, Sfântul Dimitrie a făcut o școală la Rostov. El a adunat copiii slujitorilor sfintelor biserici, mai mult de două sute. Dar pentru o mai bună rânduiala și sporire a lor, i-a despărțit pe ei în trei școli, și le-a rânduit trei dascăli cu viață duhovnicească. Adeseori, cercetând acele școli, el însuși asculta pe ucenici și îi îndemna la sârguință, iar Duminicile și în zilele de praznic, a poruncit ucenicilor să vină la rugăciune în biserica sobornicească, să vină la privegherea cea de toată noaptea și la Sfânta Liturghie, pentru ca toți să fie nedepărtați și să stea cu frică în biserică, luând aminte la cântare și la citire.

Le mai poruncea, ca după sfârșitul catismei întâi, când prin citire prelungea cuvântul sau vreo viață de sfânt, să vină la binecuvântarea sfințeniei sale. Deci, uneori, când lipseau dascălii, lua asupra sa această datorie și, alergând la cei mai isteți, singur se ostenea în ceasurile libere de lucrurile bisericești, învățându-i pe ei. Apoi le tâlcuia oarecare cărți din Așezământul cel Vechi, iar în vremea de vară, petrecând în arhierescul său sat, ce se numea Demiani, între celelalte osteneli ale ^sale plăcute lui Dumnezeu, le arăta lor din Așezământul cel Nou. în Sfântul și Marele Post și în celelalte posturi, poruncea ucenicilor să postească. El singur îi mărturisea și îi împărtășea cu Sfintele Taine, apoi, deprinzându-i, îi rânduia pe la diferite locuri, dezrădăcinându-le neștiința. Iar pe citeți și pe purtătorii de sfeșnice rânduiți pe la biserici îi îmbrăca în stihare, lucru care mai înainte n-a fost în Rostov, ca slujba lor să o facă în biserică cu toată cucernicia și cu frică de Dumnezeu, precum poruncesc canoanele Sfinților Părinți.

Sfântul Dimitrie, petrecând la scaunul său într-o dregătorie mare ca aceea, deși era însărcinat cu multe lucruri, după chemarea sa, precum este rânduiala arhierească, dar pe el nimic n-a putut să-l abată de la lucrul ce-l începuse mai înainte. Căci el, după venirea sa în Rostov, în 2 ani, 11 luni și 9 zile, ostenindu-se în timpul care-i rămânea de la terminarea lucrurilor bisericii și ale eparhiei, a sfârșit de scris Viețile Sfinților după Mineie, adică a patra și cea mai de pe urmă carte, care cuprinde lunile: iunie, iulie și august. El a îndreptat-o precum se poate vedea din cartea ce se numește "Letopis", de arhiereii Rostovului, care se află în Rostov, la biserica sobornicească, în bibliotecă. în acel Letopiseț se scrie astfel: ^ „în anul de la întruparea dumnezeiescului Cuvânt, 1705, la 9 februarie, la pomenirea Sfântului Nichifor, care se zice purtător de trebuință, la odovania praznicului întâmpinării Domnului, Sfântul Simeon, primitorul de Dumnezeu, zicând rugăciunea sa cea mai de pe urmă: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne..., în ziua patimilor Domnului, Vineri, în care Hristos a zis: Săvârșitu-s-a... înaintea Sâmbetei pomenirii adormiților și înaintea Duminicii înfricoșatei judecăți, s-a scris cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile tuturor sfinților, luna lui august. Amin".

După sfârșire, neîntârziind, a trimis acea carte la Kiev, la lavra Pecerska, care s-a și sfârșit de tipărit în același an 1705, în vremea aceluiași arhimandrit Ioasaf. Astfel cărțile "Vieții Sfinților" de peste tot anul, care se încep de la întâia zi a lunii Septembrie și se sfârșesc în cea de pe urmă zi a lunii August, cu multe osteneli și cu neadormită purtare de grijă a Sfântului Dimitrie, în mai mult decât în 20 de ani, s-au adunat și s-au sfârșit de scris în cetatea Rostovului, întru slava lui Dumnezeu Celui slăvit întru sfinți și a Maicii lui Dumnezeu, în cinstea tuturor plăcuților lui Dumnezeu celor scriși în cartea vieții și spre folosul a tot credinciosului neam creștinesc, iar de tipărit s-au sfârșit în Kiev, în sfânta lavră Pecerska.

Netrecând multă vreme după aceasta,. s-a făcut înștiințare acestui vrednic păstor, că prin diferite locuri încredințate păstoriei lui de către Dumnezeu, intră mulți învățători mincinoși, din dumbrăvile și pustiile Vrinski. Aceia ieșind ca lupii, cu cuvintele lor cele mincinoase și cu șoptiri tăinuite amăgind oile lui Hristos, risipeau turma lui Dumnezeu. Deci, mulți crezând învățăturile lor cele înșelătoare, se clătinau în sfânta și creștineasca credință, a Sfintei Biserici a Răsăritului; iar alții, prin aceeași otravă a rascolnicilor, adică a lui Capiton, fiind otrăviți, grăiesc cele potrivnice Sfintei Biserici și, răzvrătind sufletele cele fără de răutate, s-au îmbolnăvit cu duhul. Râvnind el pentru dreapta credință ca și Ilie și ca un bun păstor, dorea ca pe cei ce se clătinau din dreapta credință să-i întărească, iar pe cei rătăciți să-i întoarcă din calea lor cea pierzătoare. Pentru aceea a alcătuit o carte pentru credința lipovenească din pustiul Vrinski, adică despre învățătura și faptele lor.

In acea carte el arăta că credința lor este nedreaptă, învățătura lor este vătămătoare de suflet, iar faptele lor, neplăcute lui Dumnezeu. Acea carte s-a sfârșit de scris în anul 1709 și s-a tipărit mai întâi întru împărăteasca cetate Moscova, în anul 1745.

Sfântul Dimitrie, îndeletnicindu-se întru aceste osteneli foarte mult folositoare Sfintei Biserici și rânduind bine toate cele spre mântuirea tuturor celor din păstoria sa, se întindea și spre cele mai mari, întru nădejdea dării de plată ce va să fie. El avea de gând să mai alcătuiască o carte care se numește Letopis și în care să se spună cu oarecare cuviință faptele de la începutul lumii, până la Nașterea lui Hristos, pentru a sa știre și pentru ca să aibă de citit în chilie, dar mai ales pentru a fi ca învățături folositoare, după cum se poate vedea din cărticica "epistolar", adică scriitoare de scrisori. De vreme ce acest iubitor de osteneală știa din destul, cum că nu numai în Rusia Mică (Ucraina), ci și în Rusia Mare, rar se găseau biblii slavonești, ci numai careva din cei bogați abia ajungea să le cumpere pe ele cu mare preț, iar cei săraci neavându-le, se lipseau de folosul ce puteau să-l aibă din citire. Mulți din duhovniceasca rânduială nu știau rânduiala faptelor din Biblie, pentru aceea dorea ca unora ca acelora să le dea spre știință pe scurt, câte o cărticică mică din istoria Bibliei, ca să poată fiecare să o cumpere pe un preț mic, și să știe cu înlesnire cu ce fel de rânduială merg toate cele din Biblie.

Deci el a început fără întârziere a lucra la alcătuirea ei și a aduna din dumnezeiasca Scriptură, din diferite hronografuri și de la scriitorii din istorii grecești, slavonești latinești, leșești, evreiești și din altele, istoriile ce se cuprind în Biblie, și le-a pus pe scurt în loc de teme; iar din acelea, ca din niște felurite curgeri de izvoare, a scos învățături foarte folositoare de suflet. Acea carte, Sfântul Dimitrie, deși foarte mult o dorea, după cum se arata în epistolar, pentru alte lucruri ce erau înainte întru îndreptarea bisericescului jug ce stătea deasupra lui, n-a putut s-o săvârșească fiind cuprins de bolile cele dese, ci a scris numai faptele până la numărul anilor 4600. Gândul acestui bărbat iubitor de osteneală era așa, ca după săvârșirea acestui "Letopis", de ar fi rânduit Domnul cu dânsul spre bine și viața lui i-ar fi lungit-o, voia să se apuce de Psaltire și, în scurt timp, prin tâlcuiri, să o explice; dar la lucrul acesta ce îl avea în gând, moartea i-a făcut împiedicare.

Deci, mai înainte de a veni în Rostov, când petrecea în Rusia mică, a alcătuit două cărți. Cea dintâi se cheamă Alfavita duhovnicească, care cuprinde oarecare sfătuiri duhovnicești, care se încep după literele alfabetului. într-acea carte se pun spre îndemnare mai multe învățături folositoare, ca tot omul să împlinească mai cu osârdie poruncile Domnului și să se silească la curățirea patimilor. Această carte a despărțit-o în trei părți, din dragoste către Dumnezeu, și a fost tipărită în Kiev în lavra Pecerska, după câțiva ani de la moartea Sfântului Dimitrie.

A doua carte a alcătuit-o întru lauda Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, și se numește Lâna rourată. în ea se povestește despre minunile care ies de la chipul ei cel făcător de minuni, care se află în Ilinski, mănăstire a Cernigovului, cu vorbiri și cu învățături insuflate de Dumnezeu. Această carte, pe când trăia Sfântul Dimitrie, a fost tipărită în Cernigov în anul 1656.

Afară de acestea se află și multe alte cărți folositoare de suflet. Prima se numește Apologia, spre potolirea mâhnirii omului, care este în nevoie, în prigonire și în necaz. într-însa se cuprinde vorbirea și sfătuirea care mângâie pe cel scârbit. Asemenea și această cărticică s-a tipărit în Cernigov în anul 1700, iar după moartea lui s-a tipărit a doua oară în Moghilev, în anul 1715. Apoi s-a mai tipărit pe scurt, ca un catehism cu întrebări și răspunsuri, foarte folositor pentru ^credință, «O mulțumitoare cugetare pentru patimile lui Hristos», «închinăciunea rănilor Domnului nostru Iisus Hristos», «Plângere la îngroparea lui Hristos», «închinare Sfintei Treimi», «închinarea Domnului nostru Iisus Hristos», «închinare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu», «Socotire pentru împărtășirea dumnezeieștilor Taine», «închinăciune la preacuratele lui Hristos Taine», «Rugăciune de mărturisire în toate zilele», «Mărturisirea păcatelor cuprinzătoare», «Rugăciune sau, pe scurt, pomenire de patimile lui Hristos», «Doctorie duhovnicească la tulburarea gândurilor, cu multe pilde, adunate pe scurt din diferite cărți părintești» și «Duhovniceasca deprindere a omului cel dinlăuntru, care se învață în singurătate în cămara inimii și se roagă în taină».

El a alcătuit de asemenea două letopisețe. Cel dintâi pentru poporul slavon și cel de-al doilea pentru zidirea bisericilor și pentru punerea arhiereilor în Rusia. Apoi a mai alcătuit încă câteva cântări duhovnicești și alte faceri de stihuri, multe la număr. Dintre aceste scurte alcătuiri, "Apologia" și "Letopisețele" le-a alcătuit pe când sfinția sa era în Rusia Mică; iar despre celelalte nu se știe când le-a scris.

Se cade însă a zice ceva și despre cuvintele de învățătură ale acestui frumos grăitor și propovăduitor, care trebuie să fie foarte multe la număr, de s-ar fi putut toate acestea a se cerceta și a se aduna împreună. Căci, mai întâi, precum s-a arătat mai sus, acest bărbat a fost multă vreme propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu în Cernigov, pe vremea preasfințitului arhiepiscop Lazăr Baranovici. După ducerea din Cernigov, câtăva vreme s-a aflat în cetatea Vilna; apoi, mergând în Sluțka și viețuind mai mult de un an în mănăstirea de acolo, a Schimbării la Față, se îndeletnicea la semănarea cuvântului Domnului.

Întorcându-se în Rusia Mică, în cetatea Baturin, el a întrebuințat cea mai mare parte a datoriei sale în propovăduirea cuvântului, până la hotărârea sa la egumenie. Fiind egumen și arhimandrit în diferite mănăstiri, măcar că avea grijă de toate cele mănăstirești, totuși a continuat să adune și să îndrepteze Viețile Sfinților. Acest egumen neobosit de osteneli, în toată vremea nu înceta, cât de puțin, a alcătui învățături și a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Dar, spre cea mai mare părere de rău, nu se știe cine este alcătuitorul tuturor acelor învățături. Căci, deși se află în Rostov, în biblioteca bisericii, cuvinte învățătoare și alte oarecare alcătuiri ale acestui bărbat iubitor de osteneală, o carte mare, scrisă cu slovă de tipar, însă într-aceea se află învățături propovăduite de el pe vremea petrecerii lui în Rusia Mare. Deci, unele din acelea, după cum arată acel epistolar, lipsesc, iar de cele ce le-a spus în Rusia Mică, sunt într-acea carte numai cinci.

Drept aceea, Sfântul Dimitrie, ocârmuind bine păstoria cea încredințată lui de Dumnezeu, deși totdeauna după chemarea sa era tras de multe împiedicări, dar în toate zilele alerga la biserică la slujba lui Dumnezeu. în zilele Duminicilor și ale praznicelor, slujirea Sfintei Liturghii mai niciodată nu o lăsa să o săvârșească alții, afară de neputință sau de mare nevoie. Când se întâmpla praznic cu priveghere, atunci la acea ieșire cu crucile, măcar că se mergea departe, el însuși mergea cea mai mare parte din cale și săvârșea Sfânta Liturghie. Apoi îndemna poporul la facerea faptelor bune.

Adeseori se ducea în cetatea Iaroslavului și, petrecând acolo, slujea în biserica sobornicească și în alte biserici ale acelei cetăți, unde i se întâmpla, și propovăduia cuvântul lui Dumnezeu, învățând astfel pe oameni sfânta credință creștinească. El îi sfătuia să nu se amăgească cu mincinoasele învățături ale celor ce nu înțeleg drept, ca să nu rupă din turma lui Hristos, ci să stea cu tărie și să țină la maica noastră, Sfânta Biserică a Răsăritului. Deci înțeleptul păstor era păzitorul turmei lui Hristos, de vrăjmașii care se luptau contra lor și de lupii cei răpitori care veneau îmbrăcați în piei de oi.

In vara anul 1705, acest păstor zăbovind în cetatea Iaroslavului două luni - iunie și iulie -, pentru îndreptarea unor lucruri bisericești, i s-a întâmplat un lucru ca aceasta, precum mărturisește însuși Sfântul Dimitrie despre aceasta în cartea "Rozisc": „într-o zi de Duminică, ieșind eu din biserica sobornicească, după Sfânta Liturghie, și mergând spre curte, doi oameni cu barbă, dar nu bătrâni, apropiindu-se de mine, strigau, zicând: «Stăpâne sfinte, cum ne sfătuiești? Ne poruncești nouă să ne radem bărbile sau nu? Să știi însă că noi suntem gata să ne punem capetele pentru bărbile noastre! Mai bine este nouă să ni se taie capetele, decât să ni se radă bărbile!» Căci venise poruncă de la stăpânire ca oamenii să-și radă bărbile. Atunci eu m-am mirat de acea neașteptată întrebare și, neputând să le răspund îndată ceva din Scriptură, i-am întrebat pe ei: «Ce crește pe urmă? Capul cel tăiat sau barba cea rasă?» Atunci ei, îndoindu-se și tăcând puțin, au zis: „Barba crește iar, dar capul nu!" Apoi le-am zis: «Deci, mai de folos vă este vouă să nu vă cruțați barba, care, de s-ar rade și de zeci de ori, iar va crește, decât să vă pierdeți capul, care, odată tăiat, nu mai crește niciodată, decât numai la învierea cea de obște a morților!»

Zicându-le acestea, am mers la chilia mea; deci, mă petrecură mulți cetățeni cinstiți, intrând cu mine în chilie. Și a fost între noi cu de-amănuntul multă vorbă despre raderea și neraderea bărbii. Eu am cunoscut că mulți care și-au ras bărbile, după poruncă, se îndoiau de mântuirea lor, ca și cum ar fi pierdut chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Deci eu i-am sfătuit pe ei să nu se îndoiască, zicându-le că nu în barbă și în fața omenească cea văzută se alcătuiește chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ci în sufletul cel nevăzut. Dar încă și pentru aceasta nimeni să nu se îndoiască de mântuirea sa, de vreme ce nu își rade barba după voia sa, ci poruncii celor ce sunt în stăpâniri se cuvine a se supune și în lucrurile care nu se împotrivesc lui Dumnezeu și care nici nu ne vatămă mântuirea. De aceea, cei ce socotesc raderea bărbii un mare și neiertat păcat, iar nu creșterea lor în mare sfințenie, să-și lepede acea îndoire și nimeni din cei cu barbă să nu nădăjduiască că prin barba sa va câștiga mântuirea!"

Deci Sfântul Dimitrie a adăugat multă înțelepciune în cartea ce s-a zis "Rozisc", între altele și despre raderea bărbii, spre sfătuirea celor neîntăriți și în întărirea celor ce pentru puțin se clatină mult.

In toată vremea petrecerii la scaunul său, acest blând păstor priveghea turma sa fără de asprime. El își păzea vrednicia rânduielii sale fără de trufie și spre toți cei mari și mici arăta dragoste nefățarnică; de aceea era iubit ca un tată de toți credincioșii, fii ai Sfintei Biserici. El era cinstit și slăvit, nu numai de cei supuși sub rânduiala sa, ci și de alte multe fețe de neam bun. Era iubit nu mai puțin și de însuși prea binecuvântatul împărat și de toată împărăteasca familie, pentru viața lui cea îmbunătățită.

Adeseori era chemat la Moscova, unde, fiind de față însuși împăratul și alte fețe ale familiei împărătești, săvârșea dumnezeieștile Taine și propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru se poate vedea din scrierea de mai sus. Adeseori veneau la dânsul în Rostov multe fețe împărătești pentru binecuvântare, precum văduva dreptcredinciosului împărat Ioan Alexievici, împărăteasa Paraschiva Teodorovna, cu fiii săi și fiicele dreptcredinciosului împărat Alexie Mihailovici; binecredincioasele cnejine Măria, Teodosia și Natalia Alexievna, care l-au dăruit pe el cu rase și cu alte

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alții vor putere,

Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,

Unii casă mare şi maşină nouă,

Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,

Unii doar o clipă cerul să privească,

Unii o moşie mare şi bogată,

Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,

Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,

Unii vor un munte, alții vor o mare,

Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,

Alții sănătate pentru-ai lor copii,

Unii vor să aibă propriul răsărit,

Alții doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,

Fiecare suflet are rana sa!

Nu tot cel ce râde este fericit,

Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,

Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:

Când nu vine nimeni,

vine Dumnezeu!

Licuța Pântia

Mănăstirea Solovetsky

Manastirea Solovet - Solovetsky, Solovki - este una dintre cele mai mari si importante asezaminte monahale din Rusia. 

Manastirea este asezata pe marea Insula Solovetsky, parte integranta a Arhipelagului Solovetsky, din Marea Alba, in nordul Rusiei.

 Manastirea a ajuns una dintre cele mai bogate si cunoscute manastiri din Rusia. In pofida asprimii locului, cat si a dificultatii drumului, manastirea a devenit un foarte mare centru de pelerinaj pentru crestinii dornici de viata sfanta.

Arhipelagul de insule Solovetsky se intinde pe o suprafata totala de aproximativ 390 de kilometri patrati.

 Manastirea Solovetsky, construita pe la inceputul secolului al XV-lea, se afla pe cea mai mare insula din arhipelag. 

Aceasta a fost folosita drept fortareata in lupta cu Suedia, in perioada secolelor XVI-XVII. Incepand cu domnia regelui Ivan al IV-lea si pana in anul 1956, aceste insule devenisera un loc de temut, multime de exilati fiind deportati pe ele. 

Lagarul de munca silnica din Solovetski producea lemn si piatra de constructie.

Pentru pustietatea si asprimea vietii de aici, manastirea devenise, intr-o vreme, loc de exil, atat pentru membrii ai Bisericii, cat si pentru dusmanii Guvernului Tarist. Acest rol de inchisoare l-a indeplinit manastirea pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. Sub conducerea Guvernului Bolsevic, Manastirea Solovki a devenit una dintre principalele lagare de concentrare si munca silnica, aceasta fiind luata drept model de catre multe institutii asemanatoare din Gulagului sovietic.

Insulele Solovetsky sunt de fapt un grup de sase insule asezate in apele ocrotite ale Marii Albe, in nordul Rusiei, la o distanta de doar 165 kilometri de Cercul Arctic.

 Locul este greu de vizitat pana si astazi. Insulele Solovetsky au fost declarate monument natural si istoric, fiind ocrotite prin lege, incepand cu anul 1974. Inca din anul 1992, locul este considerat monument al Patrimoniului Mondial.

Manastirea Solovetsky - scurt istoric

Viata ascetica din actuala manastire de pe Insula Solovetsky a inceput cu trei calugari asceti, marii nevoitori Savatie, Herman si Zosima. Primii doi erau calugari din obstea de la Manastirea Sfantul Chiril - Kirillo-Belozersky.

 Monahul Savatie a construit o micuta sihastrie pe insula pustie, in anul 1429, fiind, in scurt timp, insotit de Herman. 

Cei cativa locuitori din zona faceau parte din triburile Chud, Korela si Saams. Dupa o perioada de sase ani, dusa intr-o asceza foarte aspra, calugarul Herman s-a intors in patria natala, fiind urmat si de calugarul Savatie, care isi vedea zilele ca fiind numarate.

           

In data de 27 semptembrie, calugarul Savatie a adormit in Domnul. 

Un an mai tarziu, in 1436, calugarul Herman l-a intalnit pe Zosima, caruia i-a vorbit despre nevoitorul Savatie si Insula din Solovky. 

Aceste povestiri din pustnicie l-a aprins pe Zosima de ravna, dorind in cele din urma a calca pe urmele lui Savatie.

Impreuna cu Herman, Zosima a mers pe insula pustie, insa si-a ales ca loc de asezare o parte a zonei mai populata, urmand a predica Evanghelia celor de aici. 

Manastirea pe care acestia au dorit a o infiinta, numind-o Solovki, si-a pus temelia in anul 1436.

 Locatia acesteia si pustietatea locului a atras, treptat, alti si alti crestini nevoitori, ajungandu-se in scurt timp la intemeierea unei adevarate obsti.

 Crescand obstea, o micuta biserica de lemn a fost construita si inchinata Schimbarii la Fata si Sfantului Nicolae.

Pentru a-si asigura cele de trebuinta, calugarii au inceput a taia lemne si a produce sare, aceasta din urma devenind principala sursa de venit a manastirii.

 Sarea pe care o produceau acestia era de culoare neagra, metoda de preparare a acesteia incluzand si alge marine, care atunci cand se uscau, deveneau negre.

Crescand obstea, staretii erau trimisi spre a randui cele ale obstei, insa primii doi nu au putut vietui in aceste conditii aspre, fiind nevoiti sa plece. 

Cel de-al treilea staret a fost parintele Iona. Lucrarile din manastire includeau culegerea fructelor de mare, pescuitul, lucrari in fier si perle.

 Pana in secolul al XVII-lea, Manastirea Solovetsky era deja casa a mai bine de 350 de calugari si aproape 700 de muncitori.

Manastirea din arhipelag a fost unul dintre cele mai puternice centre misionare din nordul Rusiei, un mare loc de pelerinaj, un camin al manuscriselor si, incepand cu secolul al XVI-lea, un loc de exil pentru delicventi politici si pedepse bisericesti.

 Arhimandritii din Manastirea Solovetsky erau direct alesi de catre Țar si de catre Patriarhul ortodox. 

In anul 1765, Manastirea Solovetsky a devenit stavropighie, fiind subordonata direct Sinodului Rus.

Cu puternicile ei ziduri si turnuri de aparare, Manastirea Solovetsky a functionat si ca frontiera de stat, aici dandu-se multime de batalii.

 De-a lungul perioadei imperiale din istoria Rusiei, manastirea a fost cunoscuta drept loc de rezistenta nationala, in fata atacatorilor.

 Astfel, ea a luat parte la Razboiul Livonian (secol XVI), Razboiul din Crimeea (secol XIX), Razboiul Civil Rus (secol XX).

Renasterea din Manastirea Solovetsky, in perioada 1668-1676, a fost motivata si de reforma ecclesiastica a Patriarhului Nicon, luand insa o inclinatie anti-feudala. In vremea Razboiului din Crimeea, Manastirea Solovetsky a fost atacata de catre trei nave englezesti. 

Dupa noua ore de atac neincetat, intre 6 si 7 iulie, cele trei nave au plecat fara nici cea mai mica prada.

Dupa Revolutia Bolsevica, autoritatile sovietice au inchis manastirea, aici luand nastere, dupa cum spuneam si mai sus, un lagar de munca silnica. 

Muncitorii de aici munceau insa cu masura, o parte dintre ei avand grija doar de gradini si de biblioteca. 

In anul 1937, Stalin va reorganiza acest loc, transformandu-l intr-unul dintre cele mai teribile Lagare de închisoare  din intreg imperiul sau.

 Prizonierii munceau fara masura, fiecare paznic putand sa  omore orice detinut, fara nici cel mai mic motiv. 

Peste un milion de prizonieri au murit intre aceste ziduri, multi dintre ei fiind simpli artisti, scriitori, preoti.

 Inchisoarea va fi inchisa in anul 1939.

De-a lungul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, insulele Solovetsky au fost folosite drept baza navala. 

Manastirea va fi redeschisa insa la inceputul anilor 1990, devenind, pentru inceput, casa a catorva calugari.

 Multe dintre cladirile si bisericile manastirii se afla inca in stadiul de renovare.

Zidurile manastirii se inalta pana la 11 metri, avand o grosime de 6 metri. Manastirea are sapte porti si opt turnuri (construite intre anii 1584-1594), fiind construite, in mare parte, din pietre uriase.

Manastirea cuprinde mai multe cladiri, fiecare fiind legata de cealalta prin pasaje arcuite de trecere, cu culoare si etaje. 

Manastirea pastreaza biserica centrala, inchinata Adormirii Maicii Domnului, contruita intre anii 1552-1557, Catedrala Preobrazhensky (1556-1564), Biserica Buna Vestire (1596-1601), chiliile din piatra (1615), o moara de apa (inceputul secolului al XVII-lea), clopotnita (1777), trapeza si Biserica Sfantul Nicolae (1834). 

Biserica Buna Vestire este deschisa zilnic, intre orele 08.00 si 17.00, in aceasta tinandu-se toate slujbele manastirii. Clopotnita ofera o minunata priveliste asupra manastirii si a insulelor.

Intemeiata in anul 1822, gradinile botanice ale manastirii pastreaza plante si arbori ce nu se gasesc in nici o alta parte atat de aproape de Polul Nord. 

Pentru pastrarea acestora, un sistem de tevi cu apa calda strabat intregul sol al gradinii. Pe colina unui deal din apropiere se afla Bisericuta Sfantului Alexandru Nevsky, zidita in anul 1854.

Amplasarea geografică și natura insulelor arhipeleagului Solovetsky, Thebais de Nord sau Athos de Nord, așa cum este obișnuit să numim aceste zone protejate - un grup de insule la intrarea în Golful Onega, în partea de sud-vest a Mării Albe, singura mare interioară a Oceanul Arctic.

 Marea Albă, care pe vremuri se numea și Marea Studenny, Gandvik, abisul Solovetskaya, este una dintre cele mai interesante prin origine, faună și floră. 

Timp de aproape o jumătate de an este acoperit cu gheață în derivă, dar când este eliberat de ele, aici poți admira zilnic refluxul și curgerea, poți urmări focile și balenele beluga și, uneori, te poți uimi la mirajele care transformă realitatea într-un misterios ținut de basm.

Arhipeelagul  Solovetsky reprezentată   aproape o treime  cu cea mai mare dintre insulele sale constitutive. 

Insula Bolshoi Solovetsky cu o suprafață de 225 mp. km.

 La est de acesta se află Anzer (48,5 km pătrați), Bolshaya și Malaya Muksalma (respectiv 19,9 și 0,6 km pătrați), la vest - insulele Bolshoy și Small Zayatsky, cu o suprafață de puțin mai mare de 1 kilometri patrati. km fiecare

arhipelagul include aproximaiv o sută de insulițe mici, lud și corgi, care adesea nu sunt indicate pe hărțile Solovetsky. 

Între insule și coasta Kareliei aproximativ 60 km. Distanța până la Arhanghelsk este de aproximativ 300 km.

Temperatura medie anuală în Solovki este de + 1,1 ° С, temperatura medie 

 cea mai rece  lună februarie, este de -11 ° С, cea mai caldă, iulie, + 12,9 ° С. 

Sunt zile mult mai înnorate decât zilele însorite. Cu toate acestea, în ciuda caracteristicilor și surprizelor destul de dure ale vremii Solovetsky, insulele arhipelagului sunt frumoase în orice perioadă a anului.

Vara scurtă din nord încântă cu nopțile sale albe și apusurile frumoase, cu netezimea numeroaselor lacuri și păduri verzi, care toamna luminează cu culori pestrițe;

 Iarna acoperă insulele cu un covor alb ca zăpada, iar copacii - cu îngheț spumos pufos, în nopțile senine și geroase, colorând cerul cu sclipiri ale luminii boreale.

În 28.Iulie 2021 

a fost finalizată instalarea clopotniței mănăstirii .

Ridicarea, instalarea și reglarea unui set unic de clopote armonioase a fost finalizată la Mănăstirea Solovetsky.

Noul ansamblu de clopote al mănăstirii Solovetsky a fost turnat în conformitate cu tehnologiile secolului al XVII- lea. și interpretat în cheia de Do major. Intervalul său de scară este de 4,5 octave (de la nota la octava minoră până la G a celei de-a patra octave). Ansamblul este format din 5 basuri (evangheliști); 4 tenori (evangheliști mici); 6 viole (mijloc); 7 triluri (sună). Cel mai mare clopot cântărește 14 tone, cel mai mic cântărește doar 3 kilograme.

 Greutatea totală a clopotelor este de peste 32 de tone. 

Suprafețele clopotelor sunt decorate cu imagini în relief ale zilelor de sărbătoare monahală, imagini ale icoanelor miraculoase ale Preasfințitului Theotokos, fețele călugărilor Zosima, Savvaty și Herman, Sf. Filip, precum și Noii Mucenici și Mărturisitori ai Solovetsky.

4 iulie 2021

La Solovki a avut loc o conferință științifico-practică „Istoria țării în soarta prizonierilor lagărelor Solovetsky”

Evenimentul științific și social, care a avut loc la Solovki în perioada 29 iunie - 4 iulie 2021, este în mod tradițional elementul central al Zilelor Memorialului. De la an la an, reunește cercetători, specialiști științifici, reprezentanți ai organizațiilor publice și religioase, descendenți ai reprimaților, precum și pe toți cei care nu sunt indiferenți la memoria destinului prizonierilor din lagărul cu destinație specială Solovetsky. Împreună, subiectul complex, în mare parte neexplorat al represiunii, este cercetat și dezvăluit într-o manieră multifacetică și diversificată.

În acest an, conferința, organizată de Muzeul-Rezervație Solovetsky, Mănăstirea Solovetsky Spaso-Preobrazhensky Stavropegic, Universitatea Ortodoxă Sf. Tihon pentru Științe Umane, a avut loc pentru a șaptea oară. Subiectele conferinței din 2021 au fost: soarta nobililor care au trecut prin lagărele Solovetsky și adepții credinței în Solovki.

În august, este planificată deschiderea unei noi expoziții a Muzeului-Rezervație Solovetsky „Solovki. Testul credinței. Century XX ”dedicat oamenilor care au suferit pentru mărturisirea credinței în secolul XX și au fost asociați cu insulele Solovetsky.

Aceștia sunt prizonieri din lagărele Solovetsky, reprimați pentru mărturisirea lor de credință: ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, preoți, călugări, laici; aceștia sunt frații Mănăstirii Solovetsky. Un complex separat este dedicat mirenilor care i-au ajutat pe prizonierii Solovetsky.

Noua expoziție se bazează pe principiul cronologic, care ajută la dezvăluirea temei noilor martiri și mărturisitori Solovetsky în contextul general al persecuției Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru a rezuma informații despre asceții credinței - prizonierii Solovetsky tabere, a transmite prin muzeu înseamnă în posibila plenitudine povestea despre soarta locuitorilor mănăstirii și a prizonierilor.