.” NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI,

Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie. L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul.

Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”

Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.” “Să mă calmez?!

Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios. Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă- “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”-

Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.” “A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl. Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind.

“Dacă aveţi vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!” “De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.

Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.” NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa unora, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec.

Dumnezeu te răsplăteşte negreşit.

Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, un cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:

- Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi ?

- Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei.
Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.

Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.

- O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.

- E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

 Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.

- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut.
Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.

BUNASTARE,SUCCES,IUBIRE

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i mai văzuse până atunci, dar văzându-i supăraţi îi invită în casă să mănânce ceva și să le servească ceva de băut.

“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.

“Nu, este la lucru.”

“Atunci noi nu putem intra.” – răspunseră ei hotărâți.

Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi…

Sotul spune sa invitam Bunastarea

“De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”

Fiul lor, în vârstă de 5 ani îi asculta cu atenție dintr-un colţ al casei.

“N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!” – a sugerat el.

“Dacă noi tot nu suntem de acord, Hai să ne ghidăm după sfatul fiului nostru”, îi zice soţul soţiei.
“Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete.”

Femeia iese afară şi întreabă:

“Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să fie oaspetele nostru.”

IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă :

“L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”

Cei trei moşnegi replicară:

Dacă l-ai fi invitat pe Bunăstare sau pe Succes, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe Iubire, unde merge el mergem şi noi. Unde este Iubire este şi Bunăstare şi Succes!” cei trei Mosnegi, Iubire, Bunăstare și Succes

“Mergi acum la ei, spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru”

Femeia se duce şi îi invită înăuntru.

“Nu putem intra toţi în casă”, răspunseră ei în cor.
“Cum aşa?” întreabă femeia nedumerită.

Unul dintre moşnegi îi explică:

“Eu sunt BUNĂSTARE, el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă.”

Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură.

“Ce bine! În acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!”

Soţia nu a fost de acord.

Singur s-a inselat.

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule – a raspuns omul bucuros – ce trebuie sa fac ?

- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? “E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!”

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt,

singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

“Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi.”

POVESTEA MARULUI URIAS

A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine!

Baietelul ii raspunse:
- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
- N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.

Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
- Vino sa te joci cu mine, a spus el.
- Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:”
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
- Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.

- Nici trunchi sa te urci pe el.
- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
- Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.

Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul – sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor.Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.

“Platită integral acum mulți ani, cu un pahar de lapte”

 Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-și plătească studiile la universitate, găsi în buzunar doar o monedă de 10 cenți și-i era foame.
Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat când îi deschise ușa o femeie superbă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă.
Ea se gândi că tânărul părea înfometat, așa că îi aduse un pahar mare cu lapte.
El îl bău încet și dupa aceea întrebă:
-Cât vă datorez?-
-Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. – mama mea ne-a învățat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..

Plecă de la casa aceea, nu numai că se simți mai ușurat, dar și încrederea în Dumnezeu și în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După câțiva ani, femeia se îmbolnavi grav. Medicii din satul ei erau îngrijorați. După puțin timp au trimis-o în oras. Îl căutară pe Dr. Howard Kelly pentru o consultație. Când el auzi numele satului din care provenea pacienta, simți în ochi o lumină specială și o senzație plăcuta. Imediat Dr. Kelly urcă din holul spitalului în camera ei. Îmbrăcat în halatul lui, doctorul intră să o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat… Se întoarse în sala de vizite determinat să facă tot posibilul să-i salveze viața. Din ziua aceea urmări cazul femeii cu cea mai mare atenție. Ea a fost operată pe cord deschis și se recupera foarte încet… După o lungă luptă, ea învinse boala…! Era în sfârșit sănătoasă…!

Dat fiind că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrolă si o semnă. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii și o trimise în camera pacientei.
Factura a ajuns în camera pacientei, dar ei îi era teamă să o deschidă, pentru că știa că ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca să plăteasca costul unei intervenții atât de complicate…
În sfârșit o deschise și ceva îi atrase imediat atenția: pe marginile facturii citi aceste cuvinte…
“Platită integral acum mulți ani, cu un pahar de lapte”
Ochii ei se umplură de lacrimi de bucurie și fericită îl binecuvanta pe doctor pentru că-i salvase viata.

La poarta Raiului

Un om își plimba liniștit câinele. Brusc, un scrâșnet de fiare. Privește omul în jur dar nu vede nimic și își continuă drumul. Iarba părea mai verde, cerul mai albastru și mergeau pe un drum poleit cu aur, pe lângă un gard din marmură – pe care nu își amintea să-l fi văzut până acum. Au ajuns la o poartă minunat lucrată, încrustată cu perle și pietre prețioase care străluceau sub razele de soare. Un om ședea în fața porții.

– Te rog, spune-mi: unde ne aflăm?
– La poarta Raiului – răspunde cel din fața porții.
– Putem primi puțină apă?
– Bineînțeles, intră și vei primi.

Omul încearcă să pășească, urmat de câine.
– Scuze, dar animalelor nu le este permis accesul.
– Dar e prietenul meu; de ce nu poate intra?
– Pentru că animalelor le este interzis accesul.

Omul decide să renunțe la apă. Își ia câinele și pornește mai departe. Tot mergând, pe un drum care arată altfel acum, ajung lângă o poartă modestă, din lemn, fără gard. Lângă aceasta era rezemat un om care citea dintr-o carte.

– Putem primi puțină apă? întreabă omul care plimbă câinele.
– Bineînțeles, cu plăcere. Intrați și beți pe săturate.

Cei doi au intrat și au băut apa rece de la fântână până și-au potolit setea; câinele a băut din castronul așezat lângă fântână.

– Mulțumesc – spune omul care plimba câinele. Unde ne aflăm?
– În Rai – le răspunde portarul.
– Am mai trecut pe lângă o poartă și am mai vorbit cu un portar și el mi-a spus că la poarta lui e intrarea în Rai…
– Te referi la strada aurită și la poarta cu perle? Acolo e intrarea în iad.
– Și nu vă deranjează că se folosesc de numele vostru?
– Nu – răspunde portarul, zâmbind. Noi suntem bucuroși că ei păstrează pe toți aceia care sunt gata să-și părăsească prietenii, să îi lase afară.