Cele şapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu

Cele şapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil şi Uriil.
„A venit unul dintre cele şapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu”. Aceştia poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil şi Uriil. Toţi au terminaţia „il”. Ştiţi ce înseamnă? Înseamnă Dumnezeu! Ştiţi care este adevăratul nume al Arhanghelului Mihail? „Miha” înseamnă putere şi „il”, Dumnezeu, El se tălmăceşte „puterea lui Dumnezeu”.
Adevăratul lui nume l-a spus Sfântul Dionisie Areopagitul, „pasărea cerului”. Iar Gavriil, „Gav” înseamnă, bărbat, „ri” înseamnă tare, şi „il”, Dumnezeu. Adevăratul nume al lui Gavriil se tâlcueşte „bărbat tare, bărbat Dumnezeu”. Toţi au nume dumnezeieşti: Rafail, înseamnă „povăţuitor dumnezeiesc”; Varahil, „îndreptător dumnezeiesc”; Gudiil este îngerul pocăinţei lui Dumnezeu, al purtării de grijă; au miliarde de îngeri sub comanda lor. Salateil, „slujitorul cel mai înalt dumnezeiesc”, care duce rugăciunile tuturor oamenilor la Dumnezeu; iar Uriil se tâlcueşte „foc şi lumină dumnezeiască”.

(Arhimandrit Ilie Cleopa)

Îngâmfarea și mândria

Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se căieşte decât un drept care se mândreşte. Fiecare atac al mândriei şi părere de sine socoteşte-le păcate mari, cazi înaintea lui Dumnezeu şi cere-I iertare şi ajutor să scapi de ele.

Îngâmfarea - această săgeată diavolească fină - răneşte în ascuns inima şi sămânţa ei este semănată în taină, astfel încât încetul cu încetul se dezvoltă în tine fariseul, iar apoi te dedai cu totul mândriei şi acesta este domeniul diavolului.

Luaţi seama, mai ales, să nu se strecoare în voi gândul hoţoman că trăiţi mai bine şi mai atent decât ceilalţi; el este atât de primejdios, încât, sălăşluindu-se ca bobul de mac în inimă, nici nu vezi cum creşte, până când ajunge la fariseul matur şi se dedă cu totul mândriei şi aşa mai departe. Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se căieşte decât un drept care se mândreşte.

Fiecare atac al mândriei şi părere de sine socoteşte-le păcate mari, cazi înaintea lui Dumnezeu şi cere-I iertare şi ajutor să scapi de ele. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

Sfantul Profet Zaharia si Dreapta Elisabeta Parintii Sfantului Profet inaintemergator si Botezator Ioan.

Sfantul Profet Zaharia si Dreapta Elisabeta au fost parintii Sfantului Profet inaintemergator si Botezator Ioan. Ei erau descendenti din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot in Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele doua femei casatorite si evlavioase sufereau de nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsa de la Dumnezeu.

intr-o zi, in timpul slujbei din templu, un inger i s-a aratat lui Zaharia care i-a spus ca sotia sa batrana va naste prunc, "care va fi mare inaintea Domnului" (Luca 1:15) si "va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie" (Luca 1:17).

Zaharia s-a indoit de aceasta prezicere si pentru aceasta slabire in credinta el a fost pedepsit, luandu-i-se graiul. Cand Elisabeta a nascut un fiu, fiind insuflata de Duhul Sfant i-a dat numele Ioan, desi nimeni din familie nu mai avea acest nume.

Cand l-au intrebat si pe Zaharia acesta a scris si el numele de Ioan pe o tabla. Imediat dupa aceasta i-a revenit darul vorbirii si a inceput sa profeteasca despre fiul sau care urma sa fie inaintemergatorul Domnului.

Cand Irod imparatul a auzit de la magi despre nasterea Mantuitorului, a dat ordin sa fie omorati toti copiii de parte barbateasca de pana la doi ani din Betleem si din imprejurimi, sperand astfel sa nu-i scape nici pruncul Iisus.

Irod stia despre nasterea neobisnuita a lui Ioan si vroia sa-l omoare, crezand ca acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profetii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul in munti si s-a rugat la Dumnezeu sa-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crapat si i-a adapostit pe mama si fiu pana ce prigonitorii au disparut.

in acele zile tragice, Zaharia slujea in templu iar soldatii lui Irod au incercat in zadar sa afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta si Ioan. Apoi, acestia l-au omorat pe sfantul profet, injunghiindu-l in fata altarului (Matei 23: 35).

Elisabeta a murit la 40 de zile dupa sotului ei si Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trait in pustie pana in ziua in care a aparut in fata poporului lui Israel.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn si a celor impreuna cu dansii optzeci de preoti si leviti, adica diaconi.

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn impreuna cu cei 79 de tovarasi au patimit la Nicomidia sub imparatul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost inlaturat de la Biserica din Constantinopol si crestinii care nu au acceptat erezia ariana au fost inchisi si torturati.

Ajunsi la disperare, crestinii ortodocsi au cerut sprijinul imparatului si au trimis la el 80 de oameni religiosi, condusi de Sfintii Urban, Teodor si Medimn.

Auzind plangerile lor justificate, imparatul s-a maniat foarte tare dar s-a stapanit sa se arate. in secret l-a chemat pe eparhul Modest si i-a dat ordin sa-i omoare pe delegati. Modest i-a urcat pe un vapor spunandu-le ca vor fi trimisi la inchisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiterilor sa dea foc corabiei aflata in larg. Astfel, toti martirii de pe corabie au ars de vii.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, in Persia.

Sfantul acesta a fost pe vremea lui Teodosie imparatul romanilor si a lui Isdigerd I (399-419) imparatul persilor, in anii 412. Fiind prins de mai-marele vrajitor care il silea sa se inchine soarelui si focului, fiindca nu s-a plecat, a poruncit sa-l bata peste tot trupul cu toiege de trandafir pline de ghimpi, atat de mult, incat a ajuns ca un mort. Pentru aceasta luandu-l slujitorii l-au dus la casa sa. Si dupa un ceas si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea aratarii Sfantului Apostolul Petru la Iustinian imparatul.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului cuviosului mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Manastirii Sfantului Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk.

Sf. Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus si s-a nascut in anul 1597 intr-o familie de crestini numita Filipovici. El a fost bine educat si cunostea literatura teologica si istorica dupa cum se poate vedea in jurnalul sfantului, care s-a pastrat.

in tinerete, Sf. Atanasie a fost dascal in casele comerciantilor polonezi. in 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Manastirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah in 1632 si ales staret al Manastirii Duboisk de langa Pinsk.

Cu ajutorul si binecuvantarea speciala a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reusit sa reinvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. intre anii 1638-1648 Sf. Atanasie a facut ascultare ca egumen al Manastirii Bretsk-Simeonov, indurand abuzuri nesfarsite din partea Uniatilor si fiind ilegal persecutat de autoritatile civile. A fost intemnitat de trei ori.

Sfantul a fost dus la Kiev in fata unui tribunal religios ca sa fie judecat dar a fost achitat si s-a intors la manastirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat impotriva oamenilor rauvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferintele sale.Dupa mai multe incercari de a-i frange spiritul de lupta pentru ortodoxie, in cele din urma, dupa un alt proces care i s-a intentat, sfantul a fost condamnat la moarte prin executie, deoarece era impotriva Uniatilor.

Sf. Atanasie a murit ca martir in noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moastelor s-a facut in 20 iulie 1679.

Tot in aceasta zi, pomenirea purtatorului-de-patimire sfantul print Gleb.

Sfantul Print Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri rusi cunoscuti sub numele de "Purtatori de patimiri". El a patimit impreuna cu fratele sau, printul Boris (botezat in crestinism cu numele de Roman). Dupa uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis Printului Gleb un mesager mincinos

care-i aducea informatii eronate despre tatal lor, Marele Print Vladimir, mort din cauza unei boli, incercand astfel sa scape si de ultimul pretendent la tronul din Kiev.

Fiind mintit, Printul Gleb s-a grabit sa ajunga la Kiev insotit de o mana de oameni. Fratele sau mai intelept Yaroslav, ajungandu-l din urma la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfantul Gleb nu-si putea imagina o astfel de cruda inselaciune din partea fratelui sau Svyatopolk.

Nu departe de Smolensk, ucigasii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerand doar sa fie lasat in viata pentru varsta lui frageda. Dar la ordinul criminalilor, bucatarul navei i-a taiat gatul lui Gleb ingropandu-l langa Smolensk, intr-un loc pustiu, intre doua trunchiuri de copac, intr-un sicriu modest din lemn. (+1015). in perioada 1019-1020 fratele sau, Yaroslav i-a descoperit mormantul si trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod langa Kiev si ingropat langa sfantul print Boris.

Mai tarziu, moastele fratilor au fost mutate in 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, savarsindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinti "Purtatori de Patimiri". Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujba pentru printii sfinti fixand si data praznuirii lor in comun ziua de 24 iulie, incepand din prima jumatate a sec. al XI-lea.

Biserica Rusa i-a cinstit din vremuri stravechi pe acesti doi sfinti, care prin rugaciunile lor au ajutat locul lor de nastere, mai ales in perioadele de mari tulburari. Astfel, chiar inainte de Batalia de la Neva din 1240, Patimitorii Boris si Gleb au aparut in vis unui soldat din armata printului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august si 23 mai), ajutand rusii in timpul luptei.

Cronicile sunt pline de marturii ale milostivirii celor doi sfinti rusi si de minunile care s-au vazut la raclele lor. Multe biserici s-au construit in Rusia care au primit hramul Sfintilor Purtatori de Patimiri Boris si Gleb.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Rugăciune pentru împăcarea celor certaţi şi potolirea mâniei neînfrânate

Rugăciune pentru împăcarea celor certaţi şi potolirea mâniei neînfrânate, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei sale „Îmblânzirea inimilor rele”
Îmblânzeşte inimile noastre rele, Născătoare de Dumnezeu, şi stinge necazurile venite de la cei care ne urăsc, şi toată strâmtorarea sufletului nostru dezleag-o, că privind la sfântă icoana ta ne umilim de împreună-pătimirea şi milosârdia ta către noi, şi sărutând rănile tale ne spăimântăm de săgeţile noastre ce te sfâşie. Nu ne lăsa, Maică Preamilostivă, să pierim în împiet
rirea noastră, că tu eşti cu adevărat îmblânzirea inimilor rele. Amin

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

Cele 12 semne, care vor fi la sfârşitul lumii

Cele 12 semne, care vor fi la sfârşitul lumii care s-au găsit într-un Hronograf evreiesc, de înţeleptul Ieronim.

În ziua dintâi se va înălţa marea la înălţime încât să treacă din hotarele ei, covârşind vârfurile munţilor; şi va sta aşa ca nişte ziduri, nerevărsându-se în lături;

În ziua a 2-a vor scădea apele mărilor atât de mult, încât abia se vor vedea;

În ziua a 3-a se vor vedea deasupra mării chiţii cei mari şi tot felul de fiare din mare, care vor striga atât de tare, încât se va auzi glasul strigării lor până la cer;

În ziua a 4-a vor seca mările şi apele;

În ziua a 5-a vor asuda cu sânge toţi copacii şi ierburile pământului;

În ziua a 6-a se va face cutremur mare în toată lumea, atât de mare şi înfricoşat, încât nu va sta pe picioare nici om, nici dobitoc. Şi vor cădea toate zidurile şi munţii şi toate locurile cele înalte şi se va face tot pământul şes;

În ziua a 7-a toate stâncile şi pietrele se vor lovi între dânsele şi se vor sfărâma;

În ziua a 8-a se vor deschide toate mormintele, de la apusul soarelui până la răsărituri, şi vor ieşi oasele morţilor şi vor sta deasupra pe faţa pământului;

În ziua a 9-a vor cădea stelele de pe cer. Şi toate dobitoacele şi fiarele se vor aduna în câmpuri şi vor rage tare fără a paşte;

În ziua a 10-a vor muri toţi oamenii, ca să învieze cu ceilalţi morţi;

În ziua a 11-a se va face cer nou şi pământ nou şi va veni atunci înfricoşatul Judecător arătat (foc mergând înaintea

Lui), după cum zice David: „Dumnezeu arătat va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va merge şi va arde pe vrăjmaşii Lui foarte; ”

În ziua a 12-a se va arde cu foc iute, cerul şi pământul şi văzduhul.

viaţa este bucuria de a fi împreună.

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.
Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.
Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos.
Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:
Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.
Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.
Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.
Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.
Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.
Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.
Cu alte cuvinte:
* dragostea nu înseamnă perfecţiune;
* căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
* fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
viaţa este bucuria de a fi împreună.