duminică, 25 septembrie 2016

VIATA SFÂNTULUI MUCENIC PETRU ALEUTUL


24 SEPTEMBRIE: POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC PETRU ALEUTUL
La începutul anilor 1800, pe când Alaska era încă tărâm rusesc, în insula Kodiak trăia un tânăr aleut pe nume Cungagnaq. Când fu botezat de către misionarii ieromonahi ortodocşi ruşi, el primi numele creştin de P e t r u.
În 1815, P e t r u care acum avea paisprezece ani, îi însoţea pe treisprezece negustori de blănuri care au fost trimişi într-o expediţie de către o companie ruso – americană. Dar pe când se apropiau de California, corabia lor fu jefuită de către marinarii spanioli şi toţi cei paisprezece care se aflau la bord au fost luaţi prizonieri la San Francisco. În temniţă, P e t r u se afla închis împreună cu un om pe nume Kychaly. Despărţiţi de ceilalţi, aceştia doi avură de îndurat chinuri şi mai mari.
A doua zi, un preot romano – catolic intră în celula lor, însoţit de câţiva indieni.
– Am venit la tine, începu preotul, pentru că sunt un om milostiv şi vreau să vă ajut să vedeţi eresurile în care vă aflaţi. Aţi fost luaţi prizonieri pentru că aţi îndrăznit să intraţi în apele noastre teritoriale. Dar îmi fac griji pentru voi din pricina credinţelor voastre greşite. Vreţi să primiţi credinţa B isericii Romano – Catolice? îi întrebă pe neocolite.
- Noi suntem creştini ortodocşi, mădulare ale Bisericii lui H r i s t o s şi nu vom părăsi niciodată adevărul.

– Tinere, nu ştii ce vorbeşti, continuă preotul. Dacă te alături nouă, atunci te alături la ceva bun şi drept.
Tânărul P e t r u se uită la preotul iezuit fără nici o urmă de teamă. Mai degrabă îl compătimea pentru că nu înţelegea cum se cuvine învăţăturile lui H r i s t o s.
-Spui că ai fi un om milostv şi că îmi vorbeşti cu bunătate şi cu dreptate,dar faptele tale nu dau mărturie despre aceste virtuţi. Cum poate cineva care pretinde că este creştin şi omul lui Dumnezeu, să justifice aceste fapte?

Preotul se dădu înapoi când văzu îndrăzneala lui P e t r u.
-Îţi poruncesc să devii romano – catolic ! Dacă refuzi să faci asta de bună voie, atunci probabil că tovaraşii mei te vor putea îndupleca prin tortură. Te îmbie mai mult asta, tinere?
-Fă ce vrei cu mine, răspunse băiatul. Nu mi-e teamă. Prin harul lui Dumnezeu sunt ortodox şi nu îmi voi părăsi Biserica care îmi este dragă, adevărata Biserică a lui H r i s t o s.
Preotul continuă să-i batjocorească şi să-i ameninţe pe cei doi. Era hotărât să se impună. Făcându-le semn cu mâna oamenilor săi, porunci:
- Vedeţi dacă puteţi să-l ajutaţi pe acesta cu limba ascuţită să se răzgândească mai întâi, spuse el, arătând către P e t r u.
Bărbaţii îl prinseră pe tânărul aleut şi la porunca preotului, începură să-i taie degetele de la mâini şi de la picioare, unul câte unul. După ce au împlinit cu meticulozitate ordinul preotului, i-au tăiat tânărului şi mâinile şi picioarele. P e t r u se ruga să primească putere, ca să poată îndura patimile pentru Domnul său iubit şi împărăţia Lui.
- Eşti gata să te lepezi de credinţa ta? spuse rânjind preotul. Nu ai îndurat destul?
P e t r u tăcea. Sfârsitul vieţii sale pământeşti era aproape şi era hotărât să moară creştin ortodox. În cele din urmă, preotul porunci ca tânărului să-i fie scoase măruntaiele. În dureri îngrozitoare, cu sângele curgând şiroaie pe pământ, Pe t r u, credinciosul creştin ortodox, primi cununa sfântă a izbânzii şi intră în împărăţia cerurilor, fiind astfel primul american băştinaş care s-a numărat în cetele sfinte ale mucenicilor.
A doua zi, Kychaly şi ceilalţi prizonieri trecură prin aceleaşi chinuri. Totuşi, în timpul nopţii sosi o poruncă din Monterrey care cerea ca prizonierii să fie eliberaţi numaidecât. În dimineaţa următoare cu toţii erau liberi. Numai moaştele tânărului mucenic aleut rămaseră. Mormântul său este necunoscut, dar se spune că ar fi într-un cimitir indian din Mission Delores.
În 1980, P e t r u, tânărul american băştinaş a fost canonizat de către Biserică şi este pomenit în fiecare an la data de 24 s e p t e m b r i e. Aşa cum şi Sfântul Herman de Alaska s-a rugat când a auzit cum a pătimit P e t r u, tot aşa şi noi, căutând mijlocirea sa, rostim cuvintele sale: ”Sfinte mucenice P e t r u, roagă-te pentru noi”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu