Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul - Pustiul Hozeva
Manastirea greco-ortodoxa a fost intemeiata prin secolul al V-lea (sau al VI-lea), de catre Ioan din Theba. Dupa tunderea in monahism, acesta a plecat din Theba Egiptului si a venit in pustiul Iudeii, in anul 480. Aici, el si-a gasit o pestera in care s-a instalat ca sihastru.
Manastirea a fost numita "Sfantul Gheorghe Hozevitul" dupa numele celui mai renumit calugar ce a vietuit in aceasta, anume Gheorghe din Coziba (Hozeva). In cadrul secolului al VI-lea, manastirea a ajuns foarte renumita, ea avand drept conducator duhovnicesc pe Sfantul Gheorghe din Coziba, nascut in Cipru, in jurul anului 550.
Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul, ale carui Sfinte Moaste sunt cinstite in manastirea sa, din pustia Hozeva, a trait si s-a nevoit in secolul al VII-lea. Acest sfant cuvios, cipriot de origine, este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 8 ianuarie, imediat dupa Botezul Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul.
"Nici lungimea drumului, nici nevoile locurilor nu au putut slabi fierbinteala calatoriei tale catre Dumnezeu; ca si acolo, sosind si veselindu-te de locurile pe care au calcat picioarele Dumnezeului nostru, nicidecum nu te-ai lenevit a ajunge catre tronul cel ceresc, prin nevointele si ostenelile tale, Cuvioase Gheorghe."
Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit si Wadi Kelt, este o manastire ortodoxa foarte veche, in care se pastreaza Moastele Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, numit si "Hozevitul". Manastirea se afla la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se indreapta spre Ierihon. Din parcarea pentru autocare, microbuze mai mici pornesc pe un drum abrupt si pietruit, cale de mai bine de o ora, iar mai apoi, o ingusta poteca porneste spre poarta manastirii.
Valea numita "Wadi Kelt" strabate o insemnata parte din pustiul Iudeii. Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce leaga Ierusalimul de Ierihon, drum pe care cobora si samariteanul milostiv (Luca 10, 29-37). Manastirea este asezata pe panta abrupta a malului vestic al vaii, intr-o regiune mai mult palestinana decat israeliteana.Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozeva - scurt istoric
Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul este sapata intr-un perete de stanca, pe locul unei stravechi asezari monahale, de la inceputul veacului al V-lea, situata la apus de Ierihon, pe valea paraului Horat - Cherit - din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Proorocul Ilie, in timpul prigonirii lui catre regele Ahab.
Sfantul Gheorghe Hozevitul s-a nascut in insula Cipru, intr-o familie de crestini evlaviosi, pe la jumatatea secolului al VII-lea. Dupa moartea parintilor sai, dorind sa imbratiseze viata monahala, evita casatoria planificata de unchiul sau, isi ia o parte din avere, pe care o imparte saracilor, si fuge pe ascuns in Tara Sfanta, unde se nevoia duhovniceste un frate de-al sau mai mare.
Fratele sau, pustnicul Heraclid, vietuia de multi ani in Lavra lui Calamon, aflata pe malurile pustii ale raului Iordan. Dupa ce se inchina la Mormantul Domnului si la toate celelalte locuri sfinte, Cuviosul Gheorghe se intalneste cu fratele sau, insa varsta sa prea frageda il face pe cel din urma sa nu il tina cu sine, ci sa-l randuiasca intr-o manastire din pustia Hozeva, aflata la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce coboara catre Ierihon.
O micuta capela, zidita de calugarii sihastri, a fost transformata in manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan, episcopul Cezareei, venit din Theba Egiptului, care este praznuit in ziua de 3 octombrie. Biserica actuala a manastirii, inchinata initial Maicii Domnului, este ocrotita de Sfintii Cuviosi Gheorghe Hozevitul si Ioan Iacob de la Neamt.
Dupa ce a fost tuns in monahism, tanarul nevoitor a fost dat spre ascultare unui batran foarte aspru. Cu toate ca tanarul ucenic era bland, rabdator si smerit cu inima, el era adesea nedreptatit de batranul sau. Spre exemplu, intr-o zi, intarziind sa aduca apa de la parau, batranul i-a tras o palma peste fata, inaintea tuturor. Indata, mana batranului s-a uscat si a intepenit. Mai apoi, insa, pentru rugaciunile staruitoare ale Cuviosului Gheorghe, mana batranului s-a vindecat.
Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul
Vazand minunea, Cuviosul a fugit din manastire, temandu-se ca nu cumva sa aiba parte de slava desarta, si a mers la fratele sau, in lavra de langa Iordan. In acest loc s-a nevoit sfantul vreme indelungata, ascultand de fratele sau ca si de un parinte mai mare. Precum citim in sinaxar, Sfantul Gheorghe Hozevitul "s-a aratat, inca de la inceput, intru totul nebiruit in orice munca si aspra vietuire, incat parea ca este nematerialnic si fara de trup".
Curatindu-se de patimi si facandu-se pe sine vas ales al Sfantului Duh, sfantul devine o icoana pentru toti ceilalti, primind de la Dumnezeu darul inainte-vederii si al facerii de minuni. Astfel, in anul 614, cuviosul anunta din vreme invazia persilor asupra Tarii Sfinte. Alta data, sfantul a facut sa dea rod un copac uscat si a imblanzit un leu salbatic doar cu cuvantul.
Dupa adormirea in Domnul a fratelui sau, Cuviosul Gheorghe s-a intors la manastirea lui de metanie, in pustia Hozeva. Staretul acesteia, cunoscand vietuirea lui inalta, l-a randuit intr-o chilie retrasa si i-a ingaduit un mod de viata pustnicesc. Toata saptamana petrecea zavorat, iar in obste cobora doar duminica pentru bucuria fratilor si participarea la Sfanta Liturghie.
Ajungand la batranete, Cuviosul Gheorghe s-a imbolnavit si a cazut la pat. Apoi, cunoscandu-si mai dinainte trecerea la cele vesnice, sfantul l-a chemat la sine pe ucenicul sau, Antonie, insa acesta, fiind randuit cu ascultarea la arhondaric (primirea oaspetilor), nu a putut sa ramana langa Cuvios decat cateva clipe. Atunci, sfantul i-a spus: "Nu te tulbura, voi astepta pana ce-ti vei termina ascultarea." Aproape de miezul noptii, cand ucenicul sau a putut veni la dansul, Cuviosul l-a binecuvantat si a spus: "Iesi, suflete al meu, mergi catre Domnul!" Si, in acel ceas, a adormit in Domnul.
Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul a fost inmormantat in manastirea care ii poarta astazi numele, pe care a si condus-o duhovniceste vreme de mai multi ani. Sfintele sale Moaste, asezate astazi in biserica mare a manastirii, savarsesc mari si multe minuni in viata inchinatorilor, prin harul lui Dumnezeu si dragostea Cuviosului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu