luni, 14 august 2017

MINUNILE CU SERPII SI CRINII DIN KEFALONIA


Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stâncile greceşti, ce se înălţă brusc din apele albastre şi transparente, alcătuiesc locul ideal pentru o viaţă liniştită şi senină: mici sate, case modeste, ruinele unei oraş antic şi câteva locaşuri de cult, sunt doar o parte dintre frumuseţile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numită „insula contrastelor”: ruine romane, veneţiene şi bizantine se înghesuie unele într-altele, de-a lungul plajelor însorite. Dintre bogăţiile duhovniceşti ale insulei, amintim următoarele locaşuri: Mănăstirea „Sfântul Cuvios Gherasim”, Peştera „Sfântul Cuvios Gherasim”, Mănăstirea „Sfântul Andrei” şi Mănăstirea Maicii Domnului „Lagouvarda”.


În fiecare an, în luna august, la capătul sud-estic al insulei, mai mulţi şerpi mici neprimejdioşi purtând pe cap semnul Crucii apar în jurul vechii clopotniţe a bisericii din localitatea Markopoulo. Ei se arată mai întâi în preajma sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, pe 6 august. De atunci şi până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, de pe 15 august, în fiecare noapte se citeşte câte un paraclis. Îndată după praznic, ei sunt aşezaţi în zona vechii clopotniţe şi dispar pe dealuri, iar până în luna august a anului următor nu se mai vede nici urmă de şarpe.


Folclorul local povesteşte că în veacul al XVIII-lea, în timpul unui atac al piraţilor conduşi de Barbarossa, maicile mănăstirii din partea locului s-au rugat Maicii Domnului să le izbăvească, iar piraţii s-au întors înapoi cu groază la vederea a mii de şerpi ce înconjuraseră mănăstirea.

Doctorul veterinar Joanne Stefanatos, de origine greco-americană, spune că „șerpii au din fire o cruce pe cap, iar dungile sunt încrucişate şi foarte distincte. Nici un erpetolog care i-a studiat nu poate spune din ce specie fac parte șerpii aceștia, după clasificările cunoscute. Aceşti şerpi nu sunt văzuţi în nici o altă perioadă a anului, ci numai de praznicul Adormirii Maicii Domnului, când apar în biserică”.
În anul 1924, când Biserica Ortodoxă din Grecia a adoptat calendarul îndreptat (nou), mulţi au aşteptat să vadă dacă vor mai apărea sau nu şerpii Maicii Domnului. Apărând şerpii, ca în fiecare an, creştinii au înţeles că Sfântul Sinod este în măsură să hotărască asemenea lucruri administrative.

Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.

În Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos din partea de miazăzi a insulei Kefalonia, la 25 km de Argostoli, în fiecare an, de la 6 până la 15 august, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului.

Pe coasta dealului unde este zidit satul, cu mulți ani înainte s-a săvârșit o minune care este legată de icoana Maicii Domnului. Odată, sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Dar când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese.

Locuitorii, plini de emoție, s-au închinat icoanei, după care au luat-o și au dus-o în biserica din satul lor, unde și ceilalți săteni au avut ocazia să se închine ei. A doua zi dimineața, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulțise mult, cu toții au constatat că icoana lipsește. În cele din urmă, în urma mobilizării sătenilor, icoana a fost aflată la locul ei de mai înainte. Era iarăși așezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la același loc. După ce s-a săvârșit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului și au așezat în ea icoana.

Mai târziu, s-a zidit acolo o mănăstire de maici. Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.

Dacă într-un an șerpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, așa cum s-a întâmplat în 1940 și în 1953, când insula a fost zguduită de cutremur. Nimeni dintre specialiștii care au cercetat șerpii nu-i poate încadra într-una din cunoscutele specii de șerpi. Sunt de culoare gri, subțiri, iar lungimea lor nu depășește un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum și capătul limbii, formează o cruce mică.

https://www.youtube.com/watch?v=YA0VOMv2sCo

Minunea din Kefalonia

Crinii Maicii Domnului reprezinta binecuvantarea cea mai de seama a localitatii Pastra, din insula Kefalonia, Grecia. In bisericuta satului, an de an, se petrece aceeasi minune, si anume: crinii pusi la icoana Maicii Domnului, desi complet uscati, infloresc pentru a doua oara, in chip minunat, astfel incat in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului, acestia se afla complet infloriti, nevestejiti si frumos mirositori.

Floarea de crin a fost asociata, inca din vechime, de catre traditia crestina, cu Buna Vestire, cand Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea cea buna a mantuirii. Precum vedem, in unele icoane ale Bunei Vestiri, arhanghelul poarta in mana o floare de crin, ca simbol al curatiei si al frumusetii. Florile de crin fiind unele dintre florile imparatesti, deosebit de alese si frumos mirositoare, sunt adesea asezate inaintea icoanelor imparatesti si in Sfintele Altare.

Crinii Maicii Domnului din Kefalonia

In insula greceasca Kefalonia, intre localitatile Troghianata si Demutandata, la mica distanta de capitala insulei, anume de Argostoli, se afla localitatea Langouvartha, unde are loc minunea anuala a infloririi, pentru a doua oara, a crinilor adusi Maicii Domnului de credinciosi, in cursul anului. Bisericuta din localitate se numeste, in chip firesc, "Biserica Maicii Domnului cu Crini", iar crinii albi din aceasta sunt cunoscuti in regiune sub numele de "crinii feciorelnici".

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Imediat dupa ce crestinii sarbatoresc Buna Vestire, iar crinii incep sa infloreasca, in special in luna mai, nenumarati crini sunt asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din biserica amintita. In mod firesc, crinii, odata culesi, rezista cateva zile, dupa care se usuca definitiv, nemaiputand vegeta iarasi. Acest lucru se intampla si aici, insa dupa ofilirea si uscarea crinilor, acestia nu sunt luati din fata icoanei Maicii Domnului, ci sunt lasati pe loc, pana in ziua de 15 august.

Crinii asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din aceasta biserica infloresc insa, pentru a doua oara, in chip minunat, in fiecare an, in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Desi infloriti pentru a doua oara, avand petalele versi si florile fragede, partea de jos a tulpinei lor ramane insa uscata, spre a intari si mai mult minunea.

Bisericuta din localitatea Pastra, situata in partea nordica a insulei, este binecuvantata si ea cu aceeasi minune anuala a reinfloririi crinilor, de catre Maica Domnului. In curtea acestei bisericute, inchinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantati nenumarati crini albi. In luna mai, cand crinii incep sa imboboceasca si sa infloreasca, femeile din sat ii culeg si ii aseza in biserica, inaintea icoanei Maicii Domnului. Odata culesi insa, in numai cateva zile, crinii se ofilesc si se usuca. Ca si in cealalta bisericuta, ei nu sunt aruncati, ci sunt lasati inaintea icoanei minunate. In vremea postului, intre 1 si 15 august, legile firii sunt biruite, ca intarire a adevaratei credinte crestine, crinii uscati reinflorind in ochii tuturor.

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Pe vremea cand satul se afla in stapanirea contelui Lianos, candva la inceputul lunii august, acesta a trimis slugile sa lucreze campul. Unul dintre lucratori, mergand pe deal, a gasit in iarba o icoana a Maicii Domnului. Pe locul cu pricina s-a aflat si un crin alb. Asezand icoana intr-o capita de fan, taranul a plecat sa isi anunte stapanul, care insa nu avea vreme sa vina sa vada icoana. In cele din urma, acesta i-a spus sa duca icoana la Biserica Sfantul Dimitrie. In acea noapte, stapanul a visat-o pe Maica Domnului, zicandu-i sa nu o ia "din casa ei". Spreriindu-se, el a adus icoana la el acasa, unde fiica lui, bolnava la acea vreme, se va tamadui in chip minunat. Drept multumire, barbatul a zidit o biserica pe locul din camp, unde sluga a aflat icoana.

In localitatea Apikia, din insula cicladica Andros, femeile crestine cultiva cu multa evlavie "crinii Fecioarei", numiti si "crinii sfintiti ai Maicii Domnului", care infloresc in luna mai. Ducandu-i in biserica si uscandu-se, dupa trecerea catorva zile, acestia sunt lasati si ei inaintea icoanei Maicii Domnului, spre a primi binecuvantarea reinfloririi. Din acestia nu mai ramane decat tulpina uscata, fara flori si fara frunze. Imediat ce incepe postul Adormirii Maicii Domnului, tulpinele uscate incept sa prinda iarasi viata, astfel incat in ziua de 15 august, acestia sunt fragezi si plini de flori minunat mirositoare.

Despre crinii care reinfloresc in chip minunat, crestinii din zona povestesc urmatoarea intamplare. Cand regiunea Dodecanez se afla sub ocupatie italiana, in luna apriie a anului 1943, o copila crestina a luat cativa crini albi si i-a asezat inaintea icoanei Maicii Domnului.

Cum era si firesc, dupa numai cateva zile, crinii s-au ofilit si s-au uscat. Dupa cateva luni, prin luna iulie, in chip minunat, crinii uscati au prins din nou viata, inverzind si facand boboci; abia in ziua de 23 august insa bobocii au inflorit, imprastiind buna mireasma. Incepand cu anul 1943, cand a avut loc pentru prima data minunea reinfloririi crinilor, aceasta s-a repetat anual, fara nici o exceptie.
în preajma marelui praznic înfloresc pentru a doua oară, crinii uscați, așezați la icoana Maicii Domnului Gravaliotissa”
https://www.youtube.com/watch?v=h6YMn610g00

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu