Viața Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici
S-a născut în 1821 la București primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani intră ca viețuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viața isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea starețului Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Odată tuns în monahism, tânărul monah Irodion conștientizează marea vocație la care a fost chemat adăugând nevoință peste nevoință. Era foarte iubitor de frați, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte și făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoințe devine foarte iubit de toata obștea, impunând mult respect și apreciere chiar și față de starețul său.
În septembrie 1850 starețul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde și-a luat cu el mai mulți ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere.
Printre ucenicii luați este și monahul Irodion pe care-l va detașa pe la sfârșitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului și pe care-l va hirotoni în diacon și apoi în preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numește stareț la schitul Lainici. Între 1854-1900 starețul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitențe. A fost cel mai longeviv stareț al schitului Lainici din toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, își ia ca duhovnic pe ucenicul său Irodion, starețul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simțea o mare ușurare, avea o aleasă încredere și deosebită apreciere la adresa starețului Irodion.
Venea foarte des la Lainici Sfântul Calinic la povață și spovadă. Se cunoaște faptul că spre sfarșitul vieții avea la sufletul său acea triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei și Lainici, la care ținea foarte mult și pe care le susținea în rugăciunile sale.
Cuviosul Irodion, ca toți marii sfinți, a avut foarte multe ispite din partea confraților săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie și cu răbdare. Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulțeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul în foc. Acesta fiind paradoxul sfințeniei – suferința.
Foarte repede își duce faima atât în Oltenia cât și dincolo de Carpați, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de minuni din viață. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor și cele ale înaintașilor lor.
La un moment dat îi aduce îi aduce în dar, o femeie ce locuia în acești munți, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i ca nu-l primește deoarece nu-i de la capra ei.
Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului și foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc!
Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-și iertare și făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
Deci observăm cum starețul Irodion era văzător cu duhul. Foarte multă lume se vindeca și afla alinare de la el.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa la Domnul, starețul Teodosie Popescu, la insistențele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiție monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă și i se face din nou slujba înmormântării.
Așa s-a petrecut și cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toții au rămas surprinși deoarece trupul era întreg și neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar așa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării și l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniță, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viață, a profețit că la câțiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a și întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu. Voi, însă, îngropați trupul și nu uitați legămintele călugărești ce le-ați dat lui Hristos”
( Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
În acest război mondial ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul Iulian Drăghicioiu este luat prizonier de către armatele germane, deportat în Germania, unde a și murit în lagăr ca martir. Fotografia părintelui Iulian ne-a fost dăruită în anul 2008 de către o strănepoată de-a dumnealui, socotind această descoperire ca o mare taină ce se vrea deslușită.
La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizații și se alungau duhurile necurate. Veneau oamenii atât din Regat cât și din Transilvania să-și aline durerile și suferințele la mormântul Cuviosului Irodion, unde se și întâmplau.
În 1929 este numit stareț la Lainici părintele Visarion Toia împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniți cu Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan, următorul stareț isihast 1952-1975, Părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu și alții.
La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmașul diavol sub masca evlaviei a îndemnat pe diverse persoane (probabil și monahale) să dezgroape mormântul și să sustragă părticele din moaștele cuviosului. De aceea părintele Visarion găsind această situație ingrată, a dezgropat pentru a doua oară moaștele prin anii 1930 (prima fiind în 1907). Am putea numi aceasta ca o a doua aflare a moaștelor Cuviosului Irodion. A pus moaștele într-un alt sicriu mai mic și le-a îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime a săpat altă gropniță mai mică de 1,2/0,7 metri, a pus sfintele moaște în acel sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri a presărat alte oseminte de la alt părinte pentru a deruta pe toți potențialii viitori căutători de sfinte moaște. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu știm dacă următorul stareț Calinic Cărăvan a știut această taină. Cert este că celălalt stareț de după părintele Calinic, părintele Caliopie 1975 – 1985 a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaște prin 1985. A săpat la 2 metri adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, a astupat groapa și a închis subiectul.
După 1990, cei care au rămas au fost învinuiți, acuzați de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaște. Se știa că s-a încercat de către Părintele Caliopie în 1983 dar nu se putea spune deoarece s-ar fi produs confuzie și necredință. S-au răbdat toate acele insulte și s-a așteptat momentul.
Mitropoliții Olteniei de după 1990; Î.P.S. Nestor si Î.P.S. Teofan au dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion cercetându-i viața plină de sfințenie, însă probabil nu se împlinise numărul de rugăciuni.
Noul mitropolit al Olteniei Î.P.S. Irineu având evlavie specială la Sfântul Calinic și implicit la duhovnicul său Cuviosul Irodion a purces la demararea procesului de canonizare (cercetare istorică și dezgroparea mormântului).
În ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile și cu rugaciune asiduă, însuși mitropolitul Irineu împreună cu obștea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a dat de acele oseminte străine.
A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toți deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s-a dat de un schelet întreg. Inițial s-a crezut că acesta este dar deznădejde. Era alt viețuitor, așa cum scria pe cărămida de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”.
Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase.
Deznădejde și dezamăgire i-a cuprins pe toți. Deja se săpaseră 3 morminte la rând unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime și 1,5 metri lățime. Toți se rugau cum puteau și cum știau. Se pare că se năruia orice speranță. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui și spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au inceput să apară semne. S-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaște. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând erau nefirești de ușoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut.
În cele din urmă s-a găsit și cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenționat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. S-a descoperit în parte marea taină a Luceafărului de la Lainici. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară. O putem numi a treia aflare a moaștelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009. De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor și al cinstitorilor sfinților din ceruri.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion “Luceafărul de la Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător și rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanțului neo isihast românesc din sec. XIX.
Neo isihasmul românesc începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea prin Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Starețul de la Neamț, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica și continuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Starețul de la Lainici.
Îi multumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre și-l rugăm fierbinte să mijlocească și pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu