luni, 8 mai 2023

Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

 Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan



Preotul dă obișnuita binecuvântare:


Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.


Strana: Amin.


Iar dacă nu este preot, se zice:


În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!


Apoi Rugăciunile începătoare:


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.


Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:


Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.


Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.


Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


A Născătoarei de Dumnezeu:


Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.


Apoi Crezul:


Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)


Psalmul 142:


1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 

5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 

6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 

7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 

10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)


Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)


Tropar la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan


Glasul 2


Apostole iubite al lui Hristos Dumnezeu, grăbește de mântuiește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către Dânsul, Cel Ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptul Lui: pe Acela roagă-L, de Dumnezeu Cuvântătorule, ca norul vrăjmașilor cel căzut asupra noastră să se risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Psalmul 50:


1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 

5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 

6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 

7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 

8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 

9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 

10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 

11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 

12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 

13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 

14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 

15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 

16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 


Condacul 1 


Veniți, toate popoarele creștinești, pe „Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul și Evanghelistul Ioan, cel ce a scris și a tunat dogmele dumnezeiești în toată lumea, căruia cu credință și cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Icosul 1 


Pe văzătorul tainelor cerești, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat și din izvorul înțelepciunii Celui fără de margini s-a adăpat, să-l lăudăm cu toții, cei iubitori de Hristos, și cu dorire, așa să-i strigăm:

Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;

Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;

Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;

Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;

Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;

Bucură-te, că feciorelnica ta viață o ai cinstit;

Bucură-te, că pentru neprihănita ta viață, de Cuvântul Vieții ai fost iubit;

Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;

Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;

Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ți le-a arătat;

Bucură-te, că tainele cele preaînalte ție ți le-a încredințat;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 2-lea 


În muntele Taborului ai văzut slava lui Hristos, pe cât este cu putință omului a o vedea, și din tainica descoperire, înțelegând că El este Stăpânul morții și al vieții, din inimă I-ai cântat Lui laudă: Aliluia! 


Icosul al 2-lea 


Ca un ucenic preaiubit și ca un prieten preacinstit al lui Hristos, pururea lângă El te afli și pururea pe El din inimă Îl iubești; pentru care și noi te lăudăm și zicem:

Bucură-te, că la învierea fiicei lui Iair tu de Domnul ai fost chemat;

Bucură-te, că la răstignirea Domnului tu lângă crucea Lui ai stat;

Bucură-te, că la înfricoșatele taine ale Pătimirilor lui Hristos și tu cu inima ai pătimit;

Bucură-te, că Pătimirile Domnului și Stăpânului Vieții cu inima plină de durere le-ai privit;

Bucură-te, că pe Domnul până la a Sa moarte L-ai urmat;

Bucură-te, că Domnul de pe Cruce cu tine a vorbit;

Bucură-te, că pe tine fiu al Maicii Lui te-a numit;

Bucură-te, că pe Sfânta Sa Maică Domnul ție ți-a încredințat-o;

Bucură-te, că tu spre pază și îngrijire pe Preasfânta Sa Maică o ai luat;

Bucură-te, că la preacinstita ei Adormire cu mare evlavie ai slujit;

Bucură-te, că stâlparea cea adusă ei de Arhanghelul Gavriil ai purtat-o înaintea sicriului celei Preasfinte;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 3-lea 


După Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, împreună cu ucenicul tău Prohor, în Asia ai plecat și acolo cuvântul Domnului ai propovăduit și pe toți cei ce au crezut i-ai învățat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 3-lea 


Văzând mai înainte, cu ochii cei de gând, ispitele și primejdiile ce te așteaptă în calea propovăduirii Evangheliei, prin credință fierbinte și dragoste de Dumnezeu, asupra întristării și mâhnirii care te împiedica de la alegerea ta ai îndrăznit; pentru aceasta te fericim și zicem:

Bucură-te, că în Asia cuvântul Domnului ai predicat;

Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului multe primejdii și multe necazuri ai răbdat;

Bucură-te, că împreună cu ucenicul tău Prohor în Efesul Asiei ai intrat;

Bucură-te, că acolo pe Romana cu toată casa ei o ai botezat;

Bucură-te, că pe Domnus cu puterea lui Hristos l-ai înviat;

Bucură-te, că pe Dioscorid, tatăl lui Domnus, la viață l-ai întors;

Bucură-te, că prin aceste minuni pe mulți i-ai întors la Hristos;

Bucură-te, că și alți trei sute de morți ai înviat;

Bucură-te, că și pe cel slăbănog de doisprezece ani l-ai făcut sănătos;

Bucură-te, că, prin alte rugăciuni, templul Artemidei din temelie l-ai dărâmat;

Bucură-te, că la căderea templului nici un om nu s-a vătămat;

Bucură-te, că din porunca împăratului Domițian la Roma ai plecat legat;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 4-lea 


Cu focul dragostei lui Hristos fiind foarte înfierbântat, porunca tiranului împărat pe tine nu te-a înspăimântat, ci, cu mare bucurie primind legăturile pentru Domnul, din inimă Îl lăudai pe El, cântând: Aliluia! 


Icosul al 4-lea 


Legatu-te-au pe tine ostașii cei tineri cu lanțuri și cu cătușe, ducându-te la corabie, sub paza lor, spre Roma, unde ai plecat și proniei dulcelui tău Iisus cu blândețe și liniște te-ai supus, pentru care și noi te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că tu, prin legăturile celor tirani, Stăpânului tău te-ai asemănat;

Bucură-te, că El, pentru a noastră mântuire, de cei fără de lege a fost prins și legat;

Bucură-te, că față de ostașii cei păgâni și tirani cu multă dragoste te-ai purtat;

Bucură-te, că furtuna mării ce era să fie mai înainte o ai arătat;

Bucură-te, că în acea călătorie, pe toți din corabie cu minunile tale i-ai înspăimântat;

Bucură-te, că în a ta inimă pururea pe Hristos Îl aveai;

Bucură-te, căci cu a Lui putere minuni mari săvârșeai;

Bucură-te, că icoana vieții lui Hristos în tine foarte s-a închipuit;

Bucură-te, că tu din toată inima pe El L-ai iubit;

Bucură-te, că în calea suferințelor cu mare dorire Lui I-ai urmat;

Bucură-te, că, dorind dragostea Lui, spre chinuri cu bucurie ai călătorit;

Bucură-te, că pe tine, iubitul Său ucenic, puterea Domnului pururea te-a sprijinit;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 5-lea 


Potolit-ai, cuvântătorule de Dumnezeu, furtuna cea înfricoșătoare a mării cu sfintele tale rugăciuni. Și această minune văzând-o toți cei de pe corabie, foarte s-au spăimântat, cunoscând puterea Adevăratului Dumnezeu ce era întru tine; iar tu pe toți i-ai îndemnat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 5-lea 


În ostrovul Patmos, din porunca păgânului împărat Domițian, ai fost izgonit, căci acolo, prin pronia lui Dumnezeu cea bună, spre folosul multora ai venit, pentru care și noi cu evlavie te lăudăm așa:

Bucură-te, că de ostașii cei tirani cu lanțuri ai fost legat;

Bucură-te, că sub paza ostașilor spre Patmos împreună cu ucenicul tău Prohor ai călătorit;

Bucură-te, că, în această călătorie, pe tânărul cel înecat cu rugăciunea tu l-ai înviat;

Bucură-te, căci cu această minune pe toți i-ai înspăimântat;

Bucură-te, că și furtuna mării tot cu rugăciunea ta o ai liniștit;

Bucură-te, că pe ostașul cel bolnav l-ai tămăduit;

Bucură-te, că și apa mării cu rugăciunea ta o ai îndulcit;

Bucură-te, că pe cel ce murea de sete în corabie de moarte l-ai izbăvit;

Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos în ostrovul Patmos o ai propovăduit;

Bucură-te, că pe Miron și pe toți ai casei lui i-ai creștinat;

Bucură-te, că și templul lui Apelie cu cuvântul la pământ l-ai răsturnat;

Bucură-te, că puterea cea drăceasca a lui Chinops vrăjitorul neputincioasă o ai arătat;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 6-lea 


La chemarea antipatului, pe femeia lui, care foarte se chinuia a naște, numai cu trecerea pragului lor o ai ușurat. Și această minune văzând-o antipatul, casa lui a crezut în Hristos și a dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! 


Icosul al 6-lea 


Petrecând în acest loc timp de trei ani și ducându-te într-o cetate ai cărei locuitori erau foarte întunecați cu slujirea de idoli, foarte te-ai ostenit pentru propovăduirea cuvântului, spre a lor minunare, și astfel ai adus mare mulțime la Hristos; drept aceea, cu dorire te lăudăm așa:

Bucură-te, că pe locuitorii cetății aceleia cu cuvântul adevărului i-ai luminat;

Bucură-te, că pe tinerii cei legați spre jertfa diavolului de moarte i-ai scăpat;

Bucură-te, că pe diavolul cel în chip de lup, legându-l, l-ai întrebat;

Bucură-te, că prin puterea lui Hristos din acel ostrov l-ai alungat;

Bucură-te, că pe fiul jertfitorului lui Die l-ai înviat;

Bucură-te, că a idolului Dionis templu cu rugăciunea l-ai dărâmat;

Bucură-te, că pe Nuchian vrăjitorul l-ai biruit;

Bucură-te, că și mâna antipatului o ai uscat;

Bucură-te, că, prin uscarea mânii, antipatul a cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;

Bucură-te, că și Procliania, crezând în Hristos, s-a botezat;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 7-lea 


Înainte de întoarcerea la Efes ai scris celor din ostrovul Patmos Evanghelia lui Hristos și înfricoșătoarele vedenii ale Apocalipsului, iar mulțimea credincioșilor de acolo a păstrat cele scrise spre a lor luminare și mântuire, ca și pe înseși cuvintele lui Hristos, și pentru bogăția dogmelor celor din ele, slavă au dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! 


Icosul al 7-lea 


Începutul Evangheliei tale început al dogmelor celor preaînalte Bisericii lui Hristos a rămas, căci tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că S-a întrupat și între oameni a locuit. Minunându-ne dar, după cuviință, de înălțimea cea duhovnicească a înțelepciunii tale, pe tine te lăudăm zicând așa:

Bucură-te, că tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că este Dumnezeu adevărat;

Bucură-te, că ai mărturisit că a fost la Dumnezeu Cuvântul dintru început;

Bucură-te, că tu ai arătat că nimic din cele ce sunt făcute fără de El nu s-au făcut;

Bucură-te, că taina Întrupării Cuvântului mai presus de toate tainele se arată a fi;

Bucură-te, că, într-adevăr, taina Întrupării Cuvântului pe toate tainele le covârșește;

Bucură-te, că tu cu o minte mai presus de teologia cea catafatică te-ai suit;

Bucură-te, că pe cele neînțelese de a ta minte prin spaimă și minune le-ai cinstit;

Bucură-te, că tu în chip apofatic taina Întrupării Cuvântului lumii o ai propovăduit;

Bucură-te, că taina înomenirii Cuvântului nimeni din oameni nu o a tâlcuit;

Bucură-te, că taina iconomiei lui Dumnezeu pururea rămâne taină;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 8-lea 


Prealuminat ai arătat în a ta învățătură că Legea și Proorocii în porunca iubirii de Dumnezeu și a iubirii de aproapele sălășluiesc. Deci, ca pe un Apostol al dragostei creștine, toată Biserica lui Hristos te laudă și lui Dumnezeu Îi cântă: Aliluia! 


Icosul al 8-lea 


Zis-ai, dumnezeiescule Apostol al lui Hristos, că Dumnezeu dragoste este și că cel ce petrece în dragoste întru Dumnezeu petrece și Dumnezeu întru el, prin aceasta arătându-ne nouă cele mai înalte ale Legii Darului, pentru care, după cuviință, zicem către tine:

Bucură-te, că tu pe Dumnezeu iubire L-ai numit;

Bucură-te, că tu ne-ai învățat pe noi să-L iubim pe Dumnezeu, Care mai înainte de noi ne-a iubit;

Bucură-te, că de la tine dragostea lui Dumnezeu noi am cunoscut-o;

Bucură-te, că tu ai zis că cel ce are dragoste, de la Dumnezeu este el născut;

Bucură-te, că tu ne-ai arătat cele spuse de Dânsul, că cel ce urăște pe fratele său ucigaș este;

Bucură-te, că învățătura ta la iubire ne îndeamnă și de ură ne ferește;

Bucură-te, că tu dragostea lui Dumnezeu către lume ai arătat;

Bucură-te, că dragostea de aproapele de la tine o am învățat;

Bucură-te, că tu ai zis că Dumnezeu pe noi ne-a iubit;

Bucură-te, că, după a ta mărturisire, Dumnezeu din dragoste pentru lume pe Fiul Său Cel iubit în lume L-a trimis;

Bucură-te, că, după mărturisirea ta, din dragostea Sa pentru noi, moarte a suferit;

Bucură-te, că pe tine, după dreptate, Biserica lui Hristos Apostol al dragostei te-a numit;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 9-lea 


Iubitorule de feciorie și de Dumnezeu, iubite Apostole și Evangheliste Ioane, ție Domnul mari și înfricoșătoare taine ți-a descoperit, fiindcă tu viață fără de prihană ai petrecut și pe El din toată inima L-ai iubit și în a ta inimă I-ai cântat așa: Aliluia! 


Icosul al 9-lea 


Mintea ta cea curată întru uimire făcându-se și de Duhul Sfânt într-o zi de Duminică răpindu-se, la cele mai de sus de a ta lucrare s-a suit și de la Alfa și Omega taina cea preamare i s-a descoperit, pe care noi te cinstim și către tine zicem așa:

Bucură-te, că la ostrovul Patmos pe Domnul între șapte sfeșnice L-ai văzut;

Bucură-te, că de la El mari descoperiri ai avut;

Bucură-te, că de la El poruncă de a scrie ai primit;

Bucură-te, că, scriind celor șapte Biserici, porunca Domnului ai împlinit;

Bucură-te, că slava Tronului lui Hristos ți s-a descoperit;

Bucură-te, că în duh pe cei douăzeci și patru de bătrâni ai privit;

Bucură-te, că ai văzut și cartea cea cu șapte peceți;

Bucură-te, că ai privit la deschiderea acelei cărți;

Bucură-te, că taina celor șapte peceți ție ți s-a descoperit;

Bucură-te, că numărul celor feciorelnici, în chip simbolic, ție, iubitorule de feciorie, ți s-a arătat;

Bucură-te, că șapte îngeri și șapte trâmbițe înaintea lui Dumnezeu ai văzut;

Bucură-te, că, la trâmbițarea primilor îngeri, foc și sânge pe pământ a căzut;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 10-lea 


Dumnezeu, Cel Preasfânt și Preacurat, întru tine, vasule cel ales al fecioriei, a turnat din Duhul Său și de descoperirea tainelor celor preaînalte pe tine te-a învrednicit, pentru care și noi pe tine te lăudăm și lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia! 


Icosul al 10-lea 


Făcutu-te-ai biserică preaaleasă a lui Dumnezeu, prin viața ta cea nevinovată și neprihănită, căci cu taină măsurarea Bisericii și a Altarului lui Dumnezeu ție ți s-a încredințat; primește, te rugăm, și de la noi, smeriții, aceste cântări:

Bucură-te, că Biserica și Altarul cel din cer tu în descoperire le-ai măsurat;

Bucură-te, căci curtea Bisericii spre intrare a neamurilor o ai luat;

Bucură-te, că prigoana Bisericii de către Antihrist lumii tu o ai vestit;

Bucură-te, că pe fiara cea cu șapte capete și zece coarne lumii o ai descoperit;

Bucură-te, că și vremea stăpânirii fiarei de tine nu s-a tăinuit;

Bucură-te, că și numele fiarei, cu taină, Bisericii l-ai arătat;

Bucură-te, că și pe fiara cu coarne ca de miel o ai văzut luminat;

Bucură-te, că și secerișul cel de apoi ție Domnul ți l-a arătat;

Bucură-te, că și teascul cel mare al mâniei Domnului ți s-a descoperit;

Bucură-te, că și pe cei șapte îngeri cu cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu tu lumii le-ai vestit;

Bucură-te, că taina Babilonului celui mare ție ți s-a arătat;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 11-lea 


Bucuria și veselia cea mare a nunții Mielului lui Dumnezeu ție de la Duhul Sfânt ți s-a descoperit și cântarea cea de biruință asupra fiarei de la puterile cerești tu o ai auzit, care cu glasuri de tunet cântau slavă lui Hristos Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 11-lea 


Tu, ucenicul cel iubit al lui Hristos, graiurile dumnezeieștilor Scripturi prin fapte le-ai cinstit. De aceea și Dumnezeu a ta minte de vedenia tainelor celor cerești o a învrednicit și cu înțelegere preaadâncă a strălucit. Pentru care noi, cei neputincioși la înțelegerea celor bune, te lăudăm:

Bucură-te, că a ta minte de la Duhul Sfânt s-a luminat;

Bucură-te, că în a ta vedenie pe balaur l-ai văzut legat;

Bucură-te, că Judecata cea de Apoi în vedenie o ai văzut luminat;

Bucură-te, că în a ta vedenie ai văzut Ierusalimul cel de sus, veșnicule moștenitor al lui;

Bucură-te, că pe Mireasa Mielului tu o ai văzut împodobită;

Bucură-te, că pe cetatea ta cu douăsprezece temelii și douăsprezece porți o ai arătat că este preastrălucită;

Bucură-te, că douăsprezece mărgăritare în loc de uși cetatea aceea avea;

Bucură-te, că ușile ei cele de mărgăritare preafrumos străluceau;

Bucură-te, că una din aceste uși pe tine cu taină te închipuia;

Bucură-te, că și temeliile cetății celei de piatră scumpă tu le-ai văzut;

Bucură-te, că una din cele douăsprezece temelii ale cetății aceleia pe tine Domnul te-a făcut;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 12-lea 


Văzut-ai, Apostole, de Dumnezeu iubite, râul cel curat și limpede ca și cristalul al Apei Vieții de la Tronul lui Dumnezeu și al Mielului izvorând, pentru care și noi, nevrednicii, cinstim cele de taină arătate ție și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 12-lea 


Cu adevărat Hristos Pomul vieții și al veșnicei nemuririi este, căci prin El a luat ființă neamul omenesc cel mort de demult prin călcarea poruncilor, pe Care toate popoarele pământului Îl slăvesc, iar pe tine, ucenicul Lui cel iubit, te fericesc, cântând așa:

Bucură-te, că și tu unul din roadele cele tainice ale Pomului Vieții ai fost;

Bucură-te, că tu pom al vieții cu douăsprezece roade ai văzut pe Hristos;

Bucură-te, că și tu pom al vieții, după împărtășirea darului, te-ai făcut;

Bucură-te, că prin a ta propovăduire mulți în Hristos au crezut;

Bucură-te, că prin a ta propovăduire mulți Cuvântul Vieții L-au auzit;

Bucură-te, că prin propovăduirea Evangheliei pe mulți cu pâinea vieții i-ai hrănit;

Bucură-te, că prin propovăduirea Cuvântului cu Apa Vieții pe mulți i-ai adăpat;

Bucură-te, că prin cunoștința lui Hristos, Pomul Vieții, neamurile de rana morții s-au tămăduit;

Bucură-te, că tu din tulpina Pomului Vieții ai răsărit;

Bucură-te, că tulpina Pomului Vieții pe tine te-a hrănit;

Bucură-te, căci cu darul lui Hristos, Pomului Vieții, ai adus rod însutit;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul al 13-lea 


O, dumnezeiescule Apostole și Evangheliste al lui Hristos Ioane, care de Domnul foarte ai fost iubit și de vederea tainelor celor preaînalte de la El te-ai învrednicit, cu sfintele tale rugăciuni, ajută-ne ca în ziua cea mare a Judecății de Apoi să luăm milă și iertare de păcate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Alfa și Omega, Căruia să-I cântăm laudă așa: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori) 


Icosul 1 


Pe văzătorul tainelor cerești, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat și din izvorul înțelepciunii Celui fără de margini s-a adăpat, să-l lăudăm cu toții, cei iubitori de Hristos, și cu dorire, așa să-i strigăm:

Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;

Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;

Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;

Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;

Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;

Bucură-te, că feciorelnica ta viață o ai cinstit;

Bucură-te, că pentru neprihănita ta viață, de Cuvântul Vieții ai fost iubit;

Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;

Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;

Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ți le-a arătat;

Bucură-te, că tainele cele preaînalte ție ți le-a încredințat;

Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


Condacul 1 


Veniți, toate popoarele creștinești, pe „Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul și Evanghelistul Ioan, cel ce a scris și a tunat dogmele dumnezeiești în toată lumea, căruia cu credință și cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 


și această 


Rugăciune către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan


Cu credință, cu dragoste și cu evlavie, din inimă venim către tine, Sfinte Apostole și Evangheliste Ioane, de Dumnezeu cuvântătorule și prietenul cel preaiubit al lui Hristos, și cu toată umilința te rugăm să ne ajuți nouă, nevrednicilor, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni, spre a trece cu liniște și cu alinare peste toate valurile cele tulburi ale veacului celui de acum și spre a nu cădea noi în laturile și cursele cele prea meșteșugite ale răilor oameni și ale viclenilor diavoli. Pe tine, vulturule cel preaînalt zburător al teologiei, te rugăm să mijlocești pentru noi către Preamilostivul Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, ca să lumineze cu al Său har mințile noastre cele întunecate de patimi, spre a primi și noi înțelepciunea cea de la Duhul lui Dumnezeu și a cunoaște dogmele dreptei credințe și minunile cele din Legea Sa, și spre a lucra și noi, după putere, pe cele ce le vom înțelege. Pe tine, ucenicul cel preaiubit al lui Hristos, care ai propovăduit lumii dragostea lui Dumnezeu și dragostea de aproapele, te rugăm să ne ajuți cu a ta mijlocire către Domnul, pentru ca și noi prin darul lui Dumnezeu să ajungem a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul și din toată vârtutea noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Pe tine, vasul cel preacurat al fecioriei, te punem mijlocitor către Preabunul Dumnezeu, ca prin ajutorul și mila Sa să ne izbăvească de războaiele cele iuți ale mâniei și ale poftelor trupești, precum și de potopul gândurilor celor necurate, care pururea din inimă izvorăsc și care, ca niște nori ai întunericului, din adânc risipindu-se, mintea noastră o întunecă spre pierzarea sufletelor noastre. Către tine, preafericite ucenic și apostol, care de către Domnul fiu al Preasfintei și Preacuratei Sale Maici ai fost numit și căreia până la ducerea ei din lumea aceasta i-ai slujit, cădem cu toată umilința și zdrobirea inimii noastre, ca, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, care este și Maica Domnului, Maica ta și Maica noastră a tuturor celor ce au crezut în Hristos, să mijlocești pentru noi către Preadulcele nostru Mântuitor ca, prin a Sa milă și îndurare, să nu ne lase pe noi în toate zilele vieții noastre, nici în ceasul sfârșitului nostru, atunci când vom sta înaintea Lui și ne va judeca. Amin. 


Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Tropar la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan


Glasul 2


Apostole iubite al lui Hristos Dumnezeu, grăbește de mântuiește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către Dânsul, Cel Ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptul Lui: pe Acela roagă-L, de Dumnezeu Cuvântătorule, ca norul vrăjmașilor cel căzut asupra noastră să se risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.


Preotul (sau diaconul) zice ectenia:


Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


În lipsa preotului, încheiem, zicând: 


Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

30 de comentarii:

  1. am dat autorizatia cu clauza mamii atestatul profesional cu clauza tatii io autorizatie atestat sta judecatorie aiici sat 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  2. JUDECATORIA aici sat, are sotul atestatul cu premiile mele si restul 1900-vesnic.Sa spui la toti judecatoria 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  3. au parintii sotul rudele Dejeu G notariatul practic real al meu sa vada sa auda si ei Adunare comun martur neamul Dug..1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  4. este planul meu cadastru PROCURATURA VL judet iscalit sigilat semnat stampilat de Festus si Pilat eu bunici[3] sot strabunici strastrabunici ajutor 1700-vesnic[recipise venic arhiva aici sat biserica vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  5. si parinti 1900-vesnic cu mine sot planul meu de cadastru la Procuratura VL judet recipise vesnic arhiva biserica aici sat,iscalit semnat stampilat sigilat de Festus si Pilat vesnic 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  6. sintem comisi voiajori mecanici GAL/GAC la Germanos /Rotackt,eu parinti bunici[3] sot strabunici strastrabunici 1800-vesnic de nota 10 arian cum am cerut corect vesnic[sigilati vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  7. sint arta dobrogeana de nisipuri insorite a citit sf Ioan cartea mea la oameni arian cum am cerut 1900-vesnic corect[a dat cartea mea la oameni 1900-vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  8. avem codurile PIN in Banca Marmorosch Bank,eu parinti sot bunici[3] strabunici mama ,1700-vesnic corect la Armata iscalim toti vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  9. a dat Sfantul Legile mele Lumesti si Bisericesti lui Mihail Moxa calugar la matrita tot documentat cu rme probe cuvant sunet litografie,,la zi,,1900-vesnic gratuit[iscalesc vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  10. se duceau unii tineri casatoriti ,,la laba ziua in cosar la Dam,,...toporistii....viermi reactivi caine...paguba sate....toti doctori tuberculoza notarial dr.FLOREA.....

    RăspundețiȘtergere
  11. au barbatii legile mele parintii legaturi covalente bivalente toti marturi inima sange 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  12. sint in locul lui Marieta cobe profet toti marturi adusi de mine corect psihologic la LEGE [sa auda ei tot corect frenologic imagine] vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  13. am pe cap caciula daca de la Mihai Viteazul eu parinti bunici[3]sot strabunici strastrabunici 1700-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  14. au oamenii calculul jocul meu al mintii corect sanatos 1500-etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  15. sintem insemnati cu pecetea sf taina Botez in inimi suflete maini chipuri psihologic cu TABELA ELEMENTE CHIMICE Mendeleev corect de 13 arian cum am cerut eu parinti sot bunici[3] strabunici strastrabunici,1700-vesnic corect.

    RăspundețiȘtergere
  16. au mecanicii invatatura si diagrama mea corecte sanatoase unde cat costa cum felul legea cine psihologia si randamentul 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  17. avem b.i vechi eliberate patru ca ale mele DJEP SCLEP de 7 lei si alegatoria la fel, au planul meu contabil cu semn corect in foaia de parcurs la col.Cincu 1900-vesnic corect.

    RăspundețiȘtergere
  18. au medicina si toate actele in Apostila comuna toti vorbe drepturi obligatii ca mine eu parinti sot bunici[3]strabunici strastrabunici 1900-vesnic tot steno sangele meu viu si comun occipital parietal frontal serie oase vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  19. au BIBLIOTECA AEBacon.,popii Narc si ziarul Coz Inf ziaristica si registrele documentele mele Arhiva legea la zi chimia,corecte gratuit de la mine 1900-vesnic stenodiacritic cu majuscule vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  20. au la masina de scris matrita meseriile noastre corecte sanatoase legale si arhiva cu probe datat la zi steno minti la parchet iobagi si tribunal sectorial,gratuit vesnic a mea parinti bunici[3] sot,au toata arhiva noastra la zi schema raportat la ce,chimia si fizica lege 1900-vesnic si etern.

    RăspundețiȘtergere
  21. a pus R.M cnp [IDnp] semne de inchisoare ospiciu lumesti bisericesti Timisoara numere si pe ei si ele vesnic vinovatii 1982-vesnic si etern.

    RăspundețiȘtergere
  22. au camatarii meseria mea grafica unde pret obeliscul toti marturi desenul 1900-vesnic a mea corecta vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  23. este fantanarul care a zidit fantana deal martur la mine parinti si notar si biserica servici partid armata obste straini scoala afaceri,lucrul gospodarie,instanta politie fisc,si pripor par de hotar sf taine sa stiim 1900-vesnic[sa spuna adevarul si ce este de facut comun 1900-vesnic.A facut dosarul la notar 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  24. am pus cate o lumanare sf fantanar aici sat Ion eu si tata a dat sf Ion fantanarul aici sat marturiile mele tatii de la mine casa masa servici pamant rude societate si politica le-a pus la cec sa stea cu ei 1900-etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  25. au toti oamenii si rudele contabilitatea mea faptica exacta organolepsica sf N.Balcescu,au ca mine serie genetica in cap[sa stie in ce consta] 1900-vesnic etern.

    RăspundețiȘtergere
  26. avem tabela cec in case suflete fiecare personale si comune magistratura lemne,eu parinti bunici[4] corect de 8, nota 1900-vesnic,,actul la mina,,!...Heresan, vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  27. au oamenii tabela mea corecta cec in inimi bisericeasca dl Heresan,steno diacritic cu acte la mana telepatic sa vada sa auda si ei geografic 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  28. este legea mea,,care circula,,semnatura R.M cnp[IDnp]...Miseta Impuscatu semnatura 1900-vesnic corecta[au toti ca mine stipulatii vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  29. APV are psihologia mea gratis la computer cu arhiva lege adrese scoala fapte cum cat ce unde 1900-vesnic,gratis[luna vesnic].

    RăspundețiȘtergere