Un om își plimba liniștit câinele. Brusc, un scrâșnet de fiare. Privește omul în jur dar nu vede nimic și își continuă drumul. Iarba părea mai verde, cerul mai albastru și mergeau pe un drum poleit cu aur, pe lângă un gard din marmură – pe care nu își amintea să-l fi văzut până acum. Au ajuns la o poartă minunat lucrată, încrustată cu perle și pietre prețioase care străluceau sub razele de soare. Un om ședea în fața porții.
– Te rog, spune-mi: unde ne aflăm?
– La poarta Raiului – răspunde cel din fața porții.
– Putem primi puțină apă?
– Bineînțeles, intră și vei primi.
Omul încearcă să pășească, urmat de câine.
– Scuze, dar animalelor nu le este permis accesul.
– Dar e prietenul meu; de ce nu poate intra?
– Pentru că animalelor le este interzis accesul.
Omul decide să renunțe la apă. Își ia câinele și pornește mai departe. Tot mergând, pe un drum care arată altfel acum, ajung lângă o poartă modestă, din lemn, fără gard. Lângă aceasta era rezemat un om care citea dintr-o carte.
– Putem primi puțină apă? întreabă omul care plimbă câinele.
– Bineînțeles, cu plăcere. Intrați și beți pe săturate.
Cei doi au intrat și au băut apa rece de la fântână până și-au potolit setea; câinele a băut din castronul așezat lângă fântână.
– Mulțumesc – spune omul care plimba câinele. Unde ne aflăm?
– În Rai – le răspunde portarul.
– Am mai trecut pe lângă o poartă și am mai vorbit cu un portar și el mi-a spus că la poarta lui e intrarea în Rai…
– Te referi la strada aurită și la poarta cu perle? Acolo e intrarea în iad.
– Și nu vă deranjează că se folosesc de numele vostru?
– Nu – răspunde portarul, zâmbind. Noi suntem bucuroși că ei păstrează pe toți aceia care sunt gata să-și părăsească prietenii, să îi lase afară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu