în mine când coboară
şi pe-a’ iubirii mii de căi
fiinţa-mi înconjoară…
Ca mersul stelelor pe cer,
ca răsăritul lunii,
ca luntrea gândului năier,
pe apa rugăciunii,
ca izvorârea din afund,
a stropilor spre unde,
ca taina harului profund,
când duhul mi-l pătrunde,
ca roua cerului senin,
pe iarba aplecată,
ca seara ce-nfăşoară lin,
pădurea nemişcată,
ca şoapta dulcii adieri
prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri
pe culmile-nsorite,
ca zvonul paşnicei cântări
din sânul primăverii,
ca sfintele înfiorări
din noaptea Învierii…
Ca a’ iubirii dulci văpăi
spre-a inimii comoară –
– Aşa de moi sunt paşii Tăi
în mine când coboară!…
