Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda)

Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda):Ev.Ioan 5,1-15

În vremea aceea, fiind sărbătoare, S-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăcea mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta văzându-l zăcând, şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel Care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este Omul Care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia Cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut pe el sănătos.

Să ne izbăvești pe noi robii Tăi din toate nevoile

Pentru toți care scapă cu credință întru acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce ești bună că noi păcătoșii nu avem altă izbăvire către Dumnezeu în nevoi și în necazuri., pururea fiind încărcați cu multe păcate, de aceea cădem înaintea Ta să ne izbăvești pe noi robii Tăi din toate nevoile.Amin!

Cum arata omul frumos ?

Cum arata omul frumos ?
Fiind oarbă din naștere, necunoscând lumina, culoarea, frumusețea, formele, a fost întrebată cum își închipuie ea că arată omul frumos. Și cu un zâmbet blând pe chip a răspuns: „Pentru mine omul frumos e omul bun, e omul blând și milos. Este omul care emană bunătate tot timpul în jur, umplându-te de pace în prezența lui. Este omul cu inima curată, fără de viclenie. Este omul care ajută și mângâie. Este omul plin de iubire. Acesta este omul frumos, așa am perceput întotdeauna frumusețea.” Ea percepea frumusețea în lumina minții ei în ciuda întunericului din ochi.

ZIDIREA PALATULUI DIN CER -SFÂNTUL APOSTOL TOMA

SFÂNTUL APOSTOL TOMA ~ CEA MAI FRUMOASĂ MINUNE A SFÂNTULUI
Una din cele mai frumoase și pilduitoare fapte ale Sfântului Apostol Toma este cea prin care a mântuit pe împăratul Indiei, Gudafor. Acesta avea un vis mare de a construi un palat grandios ca la romani, potrivit unui împărat, și așa a trimis un negustor pe nume Avan în Palestina să caute un meșter iscusit pentru această zidire deosebită.
Hristos i-a poruncit Apostolului Toma să meargă în părțile Indiei pentru a se întâlni cu Avan pentru o lucrare mântuitoare. Întâlnindu-se astfel cei doi, Toma s-a arătat pe sine un meșter înțelept, dornic să împlinească dorința împăratului.
- ZIDIREA PALATULUI DIN CER -
Văzând pe Apostolul Toma pe care slujitorul l-a adus pentru zidirea palatului, împăratul s-a bucurat în inima lui și i-a dat aceluia planurile pentru temerile și mult aur pentru zidire. Apostolul Toma a luat însă aurul de la Gudafor și l-a împărțit săracilor din cetate, învățându-i credința în Dumnezeu.
După doi ani, împăratul a trimis pe slujitorul său să întrebe pe Toma când va fi gata palatul cel mare, iar Apostol i-a zis că mai are de zidit acoperișul. Mult bucurându-se împăratul la această veste socotind că meșterul acesta îi va face lui un palat pământesc, a trimis încă aur din destul, pentru a-l înfrumuseța așa cum se cuvine. Luând aurul cu mâinile sale sfinte, Apostolul Toma a mulțumit Domnului că poartă grijă de cei necăjiți în fel și chipuri, și a împărțit din nou averea primită la nevoiași.
Trecând alți câțiva ani, împăratul a aflat că palatul mult visat de el nici nu a început a fi zidit, ci aurul care l-a dat Apostolului Toma a fost risipit la săraci. Cuprins de mânie, Gudafor a trimis după Apostol. Și l-a întrebat pe acesta dacă i-a zidit palatul, Toma a răspuns :" L-am zidit și este foarte frumos".
Dar dorind să-l vadă, Toma i-a zis :"Nu poți acum să vezi acest palat, ci îl vei vedea când te vei strămuta din această viață, când te vei putea să te sălășluiești în el și să petreci în el pe veci cu bucurie".
Crezând că Apostolul își bate joc de el, s-a mâniat și a poruncit să fie aruncat în temniță pentru a fi pedepsit cu moartea pentru fapta lui. În chiar noaptea aceea, fratele împăratului s-a îmbolnăvit și a murit. Uitând de supărarea pricinuită lui de Apostolul Toma, împăratul se tânguia acum pentru pierderea fratelui. Dar îngerul Domnului a luat sufletul fratelui său și l-a dus în locașurile cerești, unde a văzut felurite palate, însă unul dintre toate era cel mai frumos. Și dorind să rămână acolo, îngerul i-a zis că acel palat este al fratelui său, și că a fost zidită de Toma căruia i-a dat aurul cel mult, și de aceea nu poate să stea acolo. Și rugându-se Domnului să i se dea voie să se ducă la fratele lui să răscumpere acel palat pentru sine, sufletul aceluia s-a întors în trup și pe loc mortul a înviat ca dintr-un somn.
Auzind împăratul că fratele lui a înviat din morți, a alergat la el cu spaimă și bucurie. Și așa a aflat de la el că are în cer cel mai frumos palat, zidit de Toma cel întemnițat. Veselindu-se pentru viața fratelui și pentru aflarea palatului său din cer, împăratul a mers la Apostol și căzând la picioarele lui, a cerut iertare de la Domnul și botezul creștinesc.

FLOAREA PASTELUI

HRISTOS A INVIAT

FLOAREA PASTELUI INFLORESTE NUMAI IN PERIOADA ACEASTA

PRESCURILE SI SFANTA ANAFURA

PRESCURILE SI SFANTA ANAFURA

- Despre prescuri.
La Sfânta Liturghie se folosesc 5 prescuri din care preotul săvârşeşte rânduiala Proscomidiei (pomenirea credincioşilor şi pregătirea cinstitelor daruri) înainte de începerea Sfintei Liturghii. Din prima prescură se scoate Sfântul Agneţ, care la Sfânta Liturghie se preface în Trupul Mântuitorului. Din cea de a doua se scoate părticica pentru Maica Domnului, iar din a treia se scot 9 părticele pentru cele 9 cete al sfinţilor. Ultimele două sunt pentru pomenirea credincioşilor: din a patra se scot părticele pomenindu-se creştinii vii, iar din a cincea pomenindu-se cei adormiţi.
Prescurile folosite la Sfânta Liturghie trebuie făcute de o persoană credincioasă şi care trăieşte în curăţie, de obicei o femeie văduvă. După învăţătura Sfinţilor Părinţi, prescurile se fac numai din făină, apă şi sare, fără drojdie. În locul drojdiei, pentru fermentare se folosesc bucăţele de aluat uscat rămase de la prescurile precedente. Prescurile trebuie să fie bine crescute, coap­te şi proaspete. Nu se folosesc niciodată prescurile crude sau cele atinse de mucegai sau de şoareci.

- Ce este Sfânta Anafură.
Sfânta Anafură este pâinea sfinţită prin binecuvântarea preotului la Sfânta Liturghie în timpul cântării Axionului. În fapt, bucăţelele de anafură care se binecuvintează sunt ceea ce rămâne nefolosit din cele 5 prescuri din care s-au scos părticelele, iar când nu este de ajuns pentru toţi credincioşii, este îngăduit să se adauge pâine. Anafura se mai numeşte ­“antidoron”, adică “în loc de dar”, pentru că se împarte la sfârşitul Sfintei Liturghii spre mângâierea şi sfinţirea credincioşilor care nu se pot împărtăşi cu Trupul şi ­Sângele ­Mântuitorului.
.
- Cum se ia Sfânta Anafură.
Sfânta Anafură se ia, închinându-ne cu semnul Sfintei Cruci:
• de toţi cei care s-au împărtăşit, după Sfânta Împărtăşanie;
• de cei cărora le este îngăduit, în fiecare zi, de obicei dimineaţa, fie la biserică la sfârşitul Sfintei Liturghii, fie acasă;
• întotdeauna înainte de aghiasma mică;
• după aghiasma mare, când credinciosul a primit binecuvântare pentru a lua aghiasmă mare, sau în perioada 5-14 ianua­rie, când tot creştinul are binecuvântare de a lua aghiasmă mare;
• numai pe nemâncate, adică numai de cei care nu au mai mâncat şi băut nimic după miezul nopţii precedente.
.
- Nu este îngăduit a lua Sfânta Anafură:
• cei care trăiesc în desfrânare;
• soţii cununaţi care au avut relaţii sexuale în noaptea precedentă;
• femeile în perioada lunară şi bărbaţii care au avut scurgeri în noaptea precedentă.
Dacă anafura, fiind păstrată rău, a mucegăit, ea nu se aruncă, ci trebuie arsă şi îngropată în locul amenajat special al bisericii, sau la alt loc curat, ca orice lucru sfinţit.
.
- Scoaterea de părticele.
În rânduiala Sfintei Proscomidii există posibilitatea de a se pomeni şi a scoate părticele pentru creştinii în viaţă, cu cereri speciale către Dumnezeu sau pentru mulţumire. Greşit procedează unii preoţi care, după ce pomenesc credincioşii şi scot părticică pentru aceştia, după rânduiala de mai sus, le dau această părticică acasă. Cu atât mai grav este dacă părticelele scoase pentru vrăjmaşi, de exemplu, “credinciosul” le cere pentru a le folosi în scopuri rele sau practici vrăjitoreşti.

ASTAZI 6 APRILIE IN ZIUA RASTIGNIRII DOMNULUI A APARUT PE PIATRA UNGERII PETE DE SANGE

ASTAZI 6 APRILIE IN ZIUA RASTIGNIRII DOMNULUI A APARUT PE PIATRA UNGERII PETE DE SANGE

https://www.youtube.com/watch?v=OYJglzGvZjA&feature=share

DOAMNE IARTĂ-NE

DOAMNE IARTĂ-NE ..
Prin multe țări frumoase,Prin lume am trecut.
Și multe văi și dealuri.Frumoase am văzut,
Dar nici un deal din lume.Nu m-a atras așa.
Decât dealul acesta.E dealul Golgota..
Aici găsim pe Domnul.Și Răstignira Lui,
Aici e Mântuirea.Iertare omului

LA CINA CEA DE PASTE

La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
— Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-nfăşurând ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum — a câta oară? — Se-aşază iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
— Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Judecata cea nedreaptă

A fost o dată un om foarte credincios și binevoitor, cu frică de Dumnezeu și smerit în toate. Dar iată că s-a întâmplat ca să fie acuzat pe nedrept de o crimă petrecută în orășelul lor. Un om rău și cu multă influență în acea împărăție, care săvârșise această crimă, s-a sfătuit cu judecătorul cu care era prieten și au găsit de cuviință să pună vina asupra altui om. Trudind ei și gândind pe cine să cadă năpasta au ajuns la concluzia că acest creștin era cel mai potrivit, deoarece se zvonise despre el că este smerit, că a mai avut conflicte cu niște oameni din orășel și el a luat asupra lui vina lor.

Și așa s-a întâmplat ca acest bun creștin să fie încercat de o astfel de întâmplare și a fost adus la judecată. În zadar a încercat acesta să explice tuturor că este nevinovat, că n-ar fi făcut el asemenea faptă contrară principiilor sale și mai ales creștinismului. Judecătorul însă fără milă a dat verdictul: „pedeapsa cu moartea prin spânzurătoare”. Toată lumea participantă la acest eveniment a fost foarte contrariată de verdictul dat de judecător, căci îl știau pe acest om a lui Dumnezeu ca fiind exemplar în purtarea lui. Dar judecătorul complotase cu multă sârguință împotriva lui și găsise și martori mincinoși. În acest timp creștinul nostru se ruga Bunului Dumnezeu să-l izbăvească din această mare încercare și să aducă în fața tuturor pe adevăratul vinovat.

Văzând judecătorul că mulțimea este nemulțumită de verdictul lui, vrând cu viclenie să dea un exemplu de clemență și să arate că și el se supune voinței dumnezeiești a propus un mijloc de scăpare a vinovatului nevinovat. Arătând tuturor că el ca judecător drept lasă judecata în seama lui Dumnezeu, propune vinovatului să extragă cu mâna lui unul din două bilete puse în față. Pe un bilet scrie vinovat de moarte, iar pe altul iertat de Dumnezeu. Astfel biletul care va fi tras de inculpat va fi socotit și verdictul final. Toată mulțimea a fost mulțumită de propunerea judecătorului aclamându-l ca pe un om de cinste, dar ei nu știau că vicleanul făcuse două bilete cu același înscris: „vinovat de moarte”.

Sărmanul creștin simțise de la început viclenia judecătorului, care nu luase în seamă mărturiile sale de nevinovăție, și se ruga cu lacrimi Domnului Hristos să-l scoată din această mare nenorocire. Astfel în ziua judecății fu pus în fața inculpatului cele două bilețele scrise cu vicleșug de mâna vândutului judecător. Judecătorul zise în fața mulţimii cu mare glas:

- Iubiți cetățeni astăzi vom lăsa în mâna Domnului judecata acestui, om care a săvârșit o crimă oribilă! Ca nimeni să nu spună că eu sunt nedrept, pentru că acest om este cunoscut în comunitate ca fiind drept, și să nu zică cineva că eu l-am nedreptățit, astăzi va extrage biletul cu verdictul său. Avem aici două bilete, unul cu vinovat și altul cu nevinovat. Acesta va alege biletul și-l va arăta tuturor ca să se convingă fiecare de juidecata lui Dumnezeu.

Luminat de Duhul Sfânt creștinul luă unul din bilete, îl întroduse pe loc în gură și se prefăcu că-l înghite.

Judecătorul plin de furie strigă:

- De ce ai făcut aceasta, criminalule?! Spuneai că ești credincios, de ce ți-a fost frică să arăți lumii verdictul primit?

Creștinul nostru însă răspunse cu calm, dar cu glas mare, tuturor:

- Dacă eu am înghițit biletul să-l arătați dvs., domnule judecător, pe cel care a rămas, tuturor, să fie văzut de toată lumea verdictul lui Dumnezeu! Căci dacă al meu bilet era cu verdictul vinovat, cu siguranță în mâna dv. a rămas celălalt bilet cu verdictul nevinovat și iertat de Dumnezeu.

Pus în această situație negândită judecătorul fu forțat de împrejurări să arate biletul rămas pe care scria vinovat și, deci, ca atare, cel înghițit de creștinul evlavios era cu nevinovat. Lumea cuprinsă de bucurie începu să strige și să laude pe Dumnezeu! Dar creştinul nostru scoase atunci din gură de sub limbă celălalt bilet și-l arătă mulțimii. Văzând mulțimea marea înșelătorie făcută de prefăcutul judecător puseră mâna pe el și-l luară la întrebări, îl judecară și aflară adevărul acestei crime odioase.

Așa a lucrat Dumnezeu și a arătat cum își apără fii de uneltirile nemernicilor. Iată că acest creștin nu a deznădăjduit și s-a rugat cu sârg Domnului să descopere adevărul, iar adevărații vinovați să fie pedepsiți după dreptate, pentru că au luat numele lui Dumnezeu în deșert, crezând că El nu vede, nu aude și nu intervine.