În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, o femeie din popor, anume Ştefanida, cu credinţa creştină, soţia unuia din ostaşi, a văzut două cununi frumoase coborându-se din cer, una pe capul Sfântului Mucenic Victor şi alta pe capul său, şi a început cu mare glas a ferici pe sfântul, zicând:
"Fericit eşti, Victore, şi fericite sunt pătimirile tale pentru Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta ca şi a lui Abel, pentru că singur te-ai jertfit Lui cu inimă dreaptă. Astfel te-a primit pe tine Dumnezeu, ca şi pe Enoh, bărbatul cel drept, pe care l-a dus în rai ca să nu guste moartea până la o vreme. Drept eşti ca şi Noe cel plin de fapte bune şi desăvârşit în neamul său. Crezut-ai ca şi Avraam şi te-ai adus pe tine jertfă lui Dumnezeu ca şi Isaac. Avut-ai osteneli ca şi Iacov şi te-ai făcut preaînţelept ca şi Iosif, căruia i-a fost dat a spune mai înainte cele ce erau să fie. Ispite ai răbdat precum Iov, care, după multe pătimiri a biruit pe diavolul; urmat-ai lui Isaia care a fost tăiat de Manase cu fierăstrău. De tine focul nu s-a atins ca şi de cei trei tineri din cuptorul lui Nabucodonosor. Ţi-ai pus nădejdea spre Dumnezeu, precum David fiul lui Iesei. Căci iată, văd două cununi trimise din cer, una mai mare şi mai frumoasă, iar altă mai mică. Deci, cea mai mare se aduce ţie de doisprezece îngeri, iar cea mai mică mie, căci şi eu sunt vas mai neputincios, însă sunt gata a intra în nevoinţă şi a răbda bărbăteşte pentru Domnul nostru şi sufletul meu a-l pune pentru El".
Acestea grăind ea şi auzind-o voievodul, a poruncit celor ce stăteau înainte să o prindă pe dânsa şi să o aducă înaintea sa. Şi căutând spre dânsa cu mândrie, a întrebat-o, grăind: "Cine eşti tu?" Sfântă a răspuns: "Sunt creştină!". Apoi a întrebat-o voievodul despre nume şi despre vârsta şi aflând că o cheamă Ştefanida şi are de la naşterea sa cinsprezece ani şi opt luni, iar cu bărbatul său a vieţuit un an şi patru luni, a început a grăi către dânsa mai cu blândeţe, zicând: "Pentru ce vrei să laşi aşa degrabă lumea această frumoasă şi viaţa aceasta dulce şi cu bună petrecere împreună cu bărbatul tău şi voieşti a-ţi pierde frumuseţea tinereţii tale, dându-te singură de voie, la moarte pentru Cel răstignit?".
Sfântă a răspuns: "Las lumea aceasta deşartă şi vremelnică şi toate dulceţile trupeşti ce sunt pe pământ, precum şi pe bărbatul meu, ca să pot ieşi împreună cu fecioarele cele înţelepte în întâmpinarea Mirelui Celui nemuritor, a lui Hristos Mântuitorul meu". Iar voievodul a zis către dânsa: "Lasă acele cuvinte mincinoase şi nefolositoare despre Dumnezeul tău şi te apropie de zeii noştri şi le jertfeşte lor". Sfânta Ştefanida a răspuns: "Tu şi zeii tăi sunteţi plini de minciuni, iar eu grăiesc adevărul; căci Domnul meu adevărat este şi nu este nedreptate întru Dânsul. Deci nu voi jertfi mincinoşilor zei, ci voiesc a fi jertfă bine primită adevăratului Dumnezeu, Care vieţuieşte în cer, ca să nu mă lipsesc de cunună cea pregătită mie întru împărăţia Lui". Iar muncitorul îndată a poruncit să plece la pământ vârfurile a doi copaci de finic ce erau acolo şi să lege de dânşii pe Sfânta Ştefanida, şi să o sfâşie. Deci, i-a legat un picior de vârful finicului celui plecat, iar altul de celălalt vârf, apoi le-a dat drumul. Iar finicii, ridicându-se la înălţimea lor, au despărţit pe sfânta în două. Atunci sfântul ei suflet zburând ca o pasăre, şi-a aflat cuib în cer şi cununa cea pregătită ei. Iar pe Sfântul Victor a poruncit tiranul să-l taie cu toporul.
Deci, auzind sfântul hotărârea aceasta, mulţumea lui Dumnezeu. Iar când era să-i taie capul, el a proorocit moartea muncitorilor săi, zicând: "După douăsprezece zile veţi muri şi voi, iar după douăzeci şi patru de zile, voievodul vostru va fi prins de cei potrivnici". Acestea proorocind, el s-a rugat şi şi-a plecat capul, care a fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere a curs lapte amestecat cu sânge şi mulţi din cei necredincioşi văzând acea minune, au crezut în Hristos. Şi mai ales când au văzut împlinirea proorociei lui, căci precum a proorocit, aşa a şi fost; căci cu moarte năprasnică au pierit cei ce l-au muncit pe el, iar voievodul a căzut în mâinile vrăjmaşului său.
Astfel a pătimit Sfântul Victor împreună cu Sfânta Ştefanida în cetatea Damascului, în a unsprezecea zi a lunii noiembrie. Iar acum se sălăşluiesc amândoi în cetatea aceea, căreia nu-i trebuie soarele şi luna ca să lumineze, pentru că slava lui Dumnezeu o luminează pe dânsa şi luminătorul ei este Mielul lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.
Viaţa Sfintei Mucenițe Ștefanida
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu