Viața și scrierile Sfântului Ioan Damaschin

 Viața și scrierile Sfântului Ioan Damaschin

Sfântul Ioan Damaschin, vestitul dogmatist al Bisericii ortodoxe dela sfârșitul epocii patristice, își are acest nume dela orașul Damasc, în care s'a născut pe la începutul celei de-a doua jumătăți a veacului VII, dintr'o familie nobilă și bogată, în care se moștenise din tată în fiu o înaltă dregătorie a statului Saracinilor. Tatăl său Sergie era sfetnic al califilor din acel oraș, știind să folosească influința sa la curtea califilor în favoarea creștinilor. El a putut da astfel fiului său o educație aleasă, angajând ca preceptor al lui și al fiului său adoptiv Cosma, pe un călugăr cu numele Cosma, originar din Italia, răscumpărat din robia saracină.

După moartea tatălui său ocupă și Ioan același post până pe la 718, când califul Omar II, pornind o persecuție împotriva creștinilor, îl sili și pe el să părăsească postul, după ce a refuzat să se facă mohamedan.

Împărțindu-și averile săracilor, Ioan Damaschin se retrase în mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim. Cultura și originea sa aleasă îl făcură sfetnic al patriarhului Ioan V al Ierusalimului, care-l hirotonește preot și-l însărcinează să predice în biserica Sf. Învieri din Ierusalim.

Când împăratul Leo Isaurul publică la 726 edictul său împotriva icoanelor, patriarhul Ioan V al Ierusalimului îl roagă pe Ioan Damaschin să ia apărarea sfintelor icoane. Sf. Ioan ia condeiul și scrie unul după altul cele „Trei tratate contra celor cari atacă sfintele icoane".114 Dar nu se mulțumește numai cu scrisul, ci luptă în tot felul. Ia parte la Sinodul antiiconoclast al episcopilor orientali, în care are un rol principal. „Lupta sa contra iconoclasmului se poate asemăna cu lupta lui Atanasie contra arianismului".115

El a dat loviturile cele mai grele acestei erezii. De aceea Sinodul iconoclast dela 754 aruncă asupra lui patru anateme, pe când asupra patriarhului Gherman al Constantinopolei, (715—730) și Gheorghe din Cipru numai câte una.

Dar activitatea de teolog a Sf. Ioan Damaschin nu s'a manifestat numai în scrierile despre icoane, ci și în multe alte lucrări de mare însemnătate. Cea mai vestită operă a lui este însă, pe lângă „Tratatele despre sfintele icoane", trilogia întitulată „Izvorul cunoștinței". Partea întâia a acestei lucrări se numește; „Capitole filozofice", având drept conținut principal o ontologie artistotelică (P. G. 94, col. 525—676); partea a doua tratează „Despre erezii", expunând în 103 capitole o istorie a ereziilor până la el (P. G. 94, 677—780); iar partea a treia și cea mai importantă cuprinde sub titlul: „Expunerea exactă a credinții ortodoxe", Dogmatica Bisericii creștine (P. G. 94, 789—1228).116

Această „Dogmatică" este opera care, alăturea de „Tratatele despre sfintele icoane", va perpetua numele Sf. Ioan Damaschin dealungul întregii istorii a Biserici. Ea este expunerea clasică a învățăturii de credință a Bisericii, autoritatea necontestată pe care se vor întemeia în toate timpurile teologii ortodocși. Ceea ce dă Dogmaticii lui Damaschin această autoritate neumbrită, e nu vreo originalitate de gândire a autorului, ci felul admirabil cum a reușit el să concentreze și să sistematizeze învățătura Sf. Părinți în ceea ce au ei comun și unanim. Marele talent și spirit echilibrat al Sf. Ioan Damaschin se arată în faptul că a știut să aleagă totdeauna din abundența gândirii patristice definițiile cari își câștigaseră o circulație mai generală, pe cele cari ele înșile aveau o formă mai generală, mai rezumativă, lăsând la o parte formele nuanțate, detaliile, analizele prea adânci. Fără îndoială Sf. Ioan Damaschin a fost un spirit extraordinar de sistematic și de disciplinat. Dintr'un material străin, folosit aproape literal, după o riguroasă selecție, a izbutit sa ne dea totuși o operă unitară.

Dela Sf. Ioan Damaschin mai avem o serie de alte scrieri de cuprins dogmatic, alcătuite adeseori la cererea unor personalități ale timpului. Apoi un număr de omilii, de comentarii la epistolele Sf. Pavel și de cântări bisericești, despre cari Suidas (sec. XI) spune că n'au fost egalate și nici nu vor fi, cât va fi lumea și pământul (Lexicon graece et latine, rec. Bernardy, 1853, t. I, ρ. II, col. 1029).

Sf. Ioan Damaschin ne-a lăsat și câteva mici scrieri ascetice și anume:

1. Despre sfintele posturi (. P. G. 95, col. 63—78), ce se ocupă în special cu durata posturilor bisericești.

2. Despre cele opt duhuri ale răutății (P. G. 95, 79—84), adică despre cele opt patimi, cu referire deosebită la viața monahală.

3. Despre virtuți și păcate (P. G. 95, 85—98), înrudită cu cea dinainte, dar adresată unor cercuri mai largi.

În Filocalia greacă e tipărită cea din urmă. Pe aceasta o dăm și noi tălmăcită, în paginile ce urmează.

Aceste scrieri ascetice se caracterizează și ele prin însușirile întregului scris al Sf. Ioan Damaschin, adică prin rezumarea ideilor celor mai comune, mai generale, mai răspândite în obștea bisericească.

Astfel toată viața și-a închinat-o Sf. Ioan Damaschin luptei pentru apărarea și lămurirea credinței și strădaniilor de desăvârșire. El moare la anul 749 în mănăstirea Sf. Sava. Despre mormântul și chilia lui vorbesc toți pelerinii cari au vizitat această mănăstire.117