Sfânta Marcela s-a născut și a trăit în satul Volissós din nord-vestul insulei Chios. În ceea ce privește vremea nașterii, a vieții și a martiriului ei, biografii Sfintei Marcela dețin date confuze și incerte. Cuviosul Nichifor din Chios, unul din biografii Sfântei Marcela susține că aceasta a trăit și a pătimit în jurul anului 1500. Tatăl ei era păgân, iar mama sa, creștină, a murit la o vârstă tânără. Marcela s-a distins de timpuriu prin credință puternică și dragoste pentru Hristos, prin bunătate și curăție sufletească, prin smerenie și noblețe sufletească. Înzestrată cu înțelepciune și multe harisme duhovnicești, ea se ruga neîncetat lui Dumnezeu. Pe acest „înger pământesc” l-a invidiat Lucifer, vrând să-l ispitească prin orice mijloace.
Astfel, tatăl păgân, împietrit la inimă, a început să aibă doriri necuviincioase față de însăși fiica sa și să simtă față de acesta o nestăvilită poftă trupească. Când Marcela și-a dat seama de caracterul imoral al tătălui ei, înclinat spre plăceri trupești, a plecat din casa părintească, căutându-și refugiu în munții din apropiere. Tatăl ei, aprins de pofte sălbatice și stăpânit de o furie de nedescris, a început să o caute pe tânăra și frumoasa Marcela. Aceasta, îndurerată și speriată, încercând să se apere și să-și păzească fecioria, și-a găsit refugiu într-o pădure deasă. Un păstor i-a arătat tatălui ei mânios locul în care se ascunsese. Pentru a o sili să iasă afară din desişul în care se ascunsese Sfânta, acesta a dat foc tufișurilor. Atunci, Marcela, ieșind, a început să alerge pe pietre și stânci, reușind să se salveze din mâinile tatălui său. Acesta, văzând că nu o poate ajunge din urmă, a întins arcul și țintind spre ea, a rănit-o cu o săgeată, iar sângele ei neprihănit s-a vărsat pe stânci, dar a continuat să alerge. La un moment dat însă, puterile fizice începând să o părăsească, a căzut obosită și rănită. Credința sa puternică și statornică a ajutat-o să găsească o soluție mântuitoare. Cu privirea îndreptată spre Mirele Ceresc, L-a rugat să-i deschidă stânca și să o ascundă în interiorul ei. Rugăciunea Sfintei a fost ascultată, stânca s-a deschis şi i-a cuprins trupul neîntinat, până la piept. Tatăl, ajungând în acel loc și văzând această minune, s-a înfuriat și mai mult, tăind-i sânii și, apoi, capul, pe care l-a aruncat în mare. Potrivit tradiției, capul sfintei a început să strălucească cu o lumină neobișnuită, fiind încununat de cununa cea cerească și nepieritoare a slavei dumnezeiești.
Stânca despicată ce a primit trupul mucenicesc al Sfintei este, pentru pelerini, un lăcaş al evlaviei și izvor de tămăduire. Sfânta Marcela, prin harul lui Dumnezeu, a săvârșit nenumărate minuni, din vremea martiriului ei şi până în zilele noastre. Martorii semnelor minunate au fost figuri duhovnicești strălucite ale Bisericii noastre, cum ar fi Sfântul Macarie Notará, Episcopul Corintului, Sfântul Nectarie, Episcopul Pentapolisului, dar şi cel ce a alcătuit viaţa şi slujba Sfintei Marcela, Cuviosul Nectarie din Chios, care adeseori venea la locul martiriului Sfintei să se roage. Pomenirea Sfintei Mucenice fecioare Marcela se face în fiecare an pe 22 iulie, iar strălucita prăznuire are loc în Biserica care îi poartă numele, situată pe plaja de nisip din golful cu același nume, Volissós, aducând pelerini atât din țară, cât și de peste hotare.
Nenumăratele minuni ale Sfintei i-au făcut pe locuitorii din Chios să-i ridice sfinte biserici închinate atletei și slăvitei mucenice fecioare din Chios. Astfel, cartierul Votanikós din Atena este împodobit cu biserica parohială a Sfintei Marcela, în timp ce în ultimii ani i-a fost ridicat un paraclis în cartierul Káto Kifisiá. Paraclise în cinstea ei au fost construite şi în Spétses, Ándros, Mílos, Santoríni și Sámos.
Să avem parte de rugăciunile Sfintei Marcela.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu