1. Bătrânul Iosif, supranumit Isihastul, îl invita pe unul din fiii săi duhovniceşti să vină în «pustiul» Muntelui Athos cu aceste cuvinte: “Vino acum, fiul meu preaiubit. Ar fi doar o zi în care noi am vorbi de Dumnezeu şi am face teologie împreună! Vino să te bucuri de ceea după ce tu ai nostalgie: vino să asculţi teologii tainici şi tăcuţi; stâncile sălbatice, care-ţi vor explica tainele adânci şi vor conduce inima şi mintea ta spre creator. De primăvara, de la Paşti, până la Adormirea Maicii Domnului, natura este frumoasă aici. Teologii tăcuţi, stâncile frumoase, şi natura întreagă fac teologie – fiecare cu graiul sau cu tăcerea sa. Dacă-ţi vei apropia mâna de un smoc de iarbă, va striga imediat, şi foarte tare, prin mireasma sa naturală: Vai! Nu m-ai văzut! M-ai lovit! Fiecare lucru îşi are vocea sa şi, cum total se amestecă în adierea vântului, se ridică o armonioasă melodie de laudă lui Dumnezeu. Şi ce să-ţi mai spun de animale şi de păsări…”
2. Toţi Bătrânii au iubit isihia. Să notăm ce spunea Bătrânul Iacob: “Îmi place să-mi părăsesc casa, să ies din sat şi să alerg la munţii din jur. Acolo, voi găsi grote sau voi scobi eu unele mici. Voi tăia ramuri de copaci, voi acoperi pământul şi voi întinde un vechi covor deasupra pentru a putea rămâne în genunchi. Mă voi ruga apoi ore întregi”. Uneori, făcea explicită dorinţa pe care o avea în tinereţe: “Voiam să găsesc o grotă şi acolo să-mi petrec restul vieţii mele adorându-L pe Dumnezeu, rugându-mă şi mijlocind, singur şi necunoscut de lume, hrănindu-mă cu ierburi pe care le voi aduna din jur şi astâmpărându-mi setea cu puţină apă”.
3. Isihia este o condiţie a vieţii duhovniceşti. Bătrânul Ieronim îl sfătuia pe unul din fiii săi duhovniceşti: “Evită pe cât posibil să ieşi în lume şi închide-te în chilia ta! Sileşte-ţi mintea să se deschisă şi vei vedea lumina dumnezeiască. Ai dorinţa de a-ţi câştiga o chilie pentru a te închide în ea. Îţi va fi greu la început, dar vei fi apoi recompensat cu mărinimie: te vei bucura de isihie şi chilia ta te va atrage. Citeşte şi te roagă. Dacă, tu însuţi vei fi lipsit de fermitate, cum îi vei face fermi pe alţii? Lumea aleargă la biserică pentru a-şi potoli setea sufletului. Ce le vom da noi dacă nu avem nimic? Şi cum am putea avea ceva dacă nu-i cerem lui Dumnezeu? Străduieşte-te să te rogi şi să meditezi cu scopul de a te întări duhovniceşte şi de a împlini vocaţia de preot”.
4. Adevăratul călugăr, “deschide Duhului Sfânt”, se desăvârşeşte în isihie. Bătrânul Iosif zicea: “Atunci când călugărul îşi curăţeşte simţirile şi îşi păstrează mintea în isihie, inima i se purifică şi primeşte harul şi iluminarea cunoştinţei. El devine întreg lumină; întreg duh; întreg transparent. El va face să curgă râuri de teologie, dacă se va apuca să scrie, şi nu va putea sesiza fluxul rapid care curge difuz şi împrăştie pacea în tot trupul său anulând patimile. Inima se înflăcărează de dragoste dumnezeiască şi strigă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu