Cuvânt foarte folositor
Sfântul Macarie mergând odată prin pustie, l-a ajuns din urmă Îngerul Domnului, zicând către bătrân:
“Blagosloveşte, Părinte Sfinte”. Iar bătrânul gândind că e un călugăr din pustie, întorcându-se către dânsul, a zis:
“Dumnezeu să te ierte, fiule”. Călătorind puţină distanţă, se uita la faţa şi la chipul monahului cu mirare.
“Te văd, fiule, şi mă mir cum de eşti la faţă şi la chip aşa împodobit; căci în lume n-am văzut această frumuseţe la oameni şi gândesc că nu eşti om şi de aceea te jur în numele Dumnezeului Cerului să-mi spui adevărul”. Atunci Îngerul a făcut închinăciune monahului şi a zis:
“Blagosloveşte părinte. După cum mă vezi nu sunt om, ci Înger şi am venit să te învăţ tainele pe care nu le şti şi doreşti să le înveţi. Deci întreabă-mă ce voeşti şi eu îţi voi răspunde”. Atunci, bătrânul a făcut metanie îngerului zicând:
“Mulţumesc Ţie, Doamne, că mi-ai trimis conducător ca să mă înveţe acelea pe care nu le ştiu, căci doresc să învăţ tainele cele neştiute şi negrăite”. Aunci, răspunzând Îngerul, a zis:
“Deci întreabă-mă, Sfinte Părinte”.
“Spune-mi, Sfinte Îngere, dacă se cunosc între dânşii oamenii cei adormiţi care au trecut din această viaţă în lumea veşniciei”.
“Ascultă, Sfinte Părinte, după cum în această lume oamenii dorm până dimineaţa şi se scoală şi pe cei de ieri îi cunosc şi se felicitează şi vorbesc şi stând de multe ori împreună se bucură şi întreabă unul de altul, tot aşa este şi în lumea cealaltă, se cunosc şi se bucură împreună şi vorbesc unul cu altul, după cum se află cineva în piaţă şi acolo vede boieri şi săraci şi întreabă cine este acesta şi cine este acela, şi aşa învaţă acelea de care n-a ştiut niciodată. Într-acest chip se face şi acolo pentru cei drepţi, iar cei păcătoşi şi de asta se lipsesc”. Atunci zice bătrânul:
“Te rog spune-mi şi acestea, după despărţirea sufletului de trup ce se face, şi de ce se face pomenirea morţilor?”. Şi răspunzând Îngerul, zice:
“Ascultă, Sfinte Părinte, după despărţirea sufletului de trup, îl iau Sfinţii Îngeri după trei zile, şi se suie la cer ca să se închine Domnului Nostru Iisus Hristos. De la pământ până la cer se află o scară şi la fiecare treaptă, este o ceată de diavoli la care le zice vameşi, şi-l întâmpină pe acel suflet duhurile cele necurate, şi aduc o carte scrisă de dânşii Îngerilor, acestea zicând: În cutare zi la atâtea ale lunii cutare, a făcut acest suflet aceasta, a furat, a curvit, a preacurvit, a făcut malahie, a spus minciuni, a sfătuit pe cineva de lucru rău, şi orice alt rău a făcut, toate le arată Îngerilor. Atunci arată şi Îngerii orice bine a făcut acel suflet, milostenii, rugăciuni, a plătit liturghii, post, şi orice altă faptă bună a făcut. Şi le pun în cumpănă (cântar) Îngerii şi diavolii şi dacă atârnă ceva mai mult faptele cele bune îl iau Îngerii îndată şi se suie la altă treaptă, iar diavolii scrâşnesc din dinţi ca nişte câini sălbatici şi se silesc să răpească necăjitul suflet din mâinile Îngerilor, iar sufletul fiind cuprins de frică şi cutremur caută cum să se ascundă în sânul Îngerilor şi se face mare întrebare şi mare tulburare până când îl scapă din mâinile acelor diavoli. Şi iarăşi se suie la altă treaptă şi acolo găsesc altă vamă mai puternică şi mai sălbatică. Şi aici se face iarăşi multă cercetare şi tulburare mare şi nepovestită, cine să ia acel suflet necăjit. Şi strigă diavolii, mustrând acel suflet, făcându-i mare frică, şi zicând: unde te duci? Nu eşti tu acela care ai curvit şi ai spurcat sfântul Botez, nu eşti tu acela care ai spurcat chipul cel Îngeresc? Acum unde vrei să te duci? Întoarce-te înapoi, întoarce-te în cele de dedesupt, întoarce-te în iadul cel întunecos, întoarce-te în focul cel mai dinafară, întoarce-te la viermele cel neadormit. Şi dacă acel suflet este osândit, îl întorc viclenii diavoli întru cele mai de jos ale pământului, în loc întunecos şi cu multe chinuri, şi vai acelui suflet, şi vai de ceasul în care s-a născut acel om. Şi cine poate povesti, Sfinte Părinte, nevoia aceea care o au sufletele cele osândite ale locului acela. Iar dacă se găseşte sufletul curat şi fără de păcat, se suie la cer cu atâta bucurie şi îl întâmpină Îngerii cu lumini şi tămâieri şi îl sărută şi îl duc la Stăpânescul tron şi se închină Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Şi atunci vede cetele Sf. Apostoli, ale Sf. Mucenici, a Sf. Părinţi, cele nouă cete ale Sf. Îngeri, luminaţia cea negrăită, şi aude melodia cea Îngerească şi frumuseţea cea negrăită şi nepovestită. Despre pomenirile morţilor ascultă, Sfinte Părinte: până la trei zile nu se suie sufletul spre închinare, iar cele trei zile se fac ca un dar trimis Domnului pentru acel suflet. Şi după ce se închină îl întorc Sf. Îngeri pe pământ şi îi arată locurile pe unde a petrecut această viaţă. Şi îi aduc aminte de faptele lui cele rele şi de cele bune: aici ai furat, acolo ai curvit, aici ai clevetit, acolo ai făcut malahie, aici ai făcut omor, acolo ai jurat strâmb, aici ai făcut nedreptate, acolo ai înjurat, aici ai dat cu dobândă, acolo te-ai îmbătat, aici te-ai sfădit, acolo ai smintit. Pe urmă îi arată cele bune: aici ai făcut milostenie, acolo ai postit, aici te-ai pocăit, acolo ai făcut liturghii, aici paraclis, acolo priveghere, aici rugăciuni, acolo ai făcut metanii, aici stare de toată noaptea, acolo înfrânare. Şi aşa îi arată până la a noua zi. Şi în ziua aceea se suie iarăşi la închinare ca a treia zi. Iar pomenirile se trimit ca o aducere aminte, ca un dar pentru suflet Domnului ca să-l primească cu ochi milostivi. Şi pe toate astea scrie: “ai ceva de folos”, pentru că mult folosesc sufletului milosteniile şi liturghiile şi pomenirile (parastase), căci acestea pot scăpa sufletul de la munci. După a doua închinare, iar îl aduc Îngerii în lume arătându-i Raiul, Grădina cu măslini, sânul lui Avraam, corturile şi odihna drepţilor. Şi când vede bucuria aceea nespusă, se mângâie, se bucură şi se roagă Îngerilor ca să-l aşeze şi pe el cu drepţii. Pe urmă îi arată şi muncile celor păcătoşi şi zicând: acesta este răul cel de foc, acesta e viermele cel neadormit, acesta este întunericul cel mai din afară şi acesta cel mai dinăuntru, aceasta este scrâşnirea dinţilor, şi, după cum urmează, toate muncile păcătoşilor. Nu este, sfinte Părinte, mai chinuitoare muncă şi mai înfricoşată ca a curvarului şi a hoţului, şi mai cu seamă a monahului şi călugăriţei celor preacurvari, a preotului şi a preotesei curvari. După ce i-a arătat şi a văzut acestea toate îl aduc iarăşi la închinare la 40 de zile, şi de aceea se fac pomenirile morţilor, pentru că la 40 de zile se ia hotărâre de a merge sufletul unde voieşte Dumnezeu, după lucrurile şi faptele care le-a făcut în lumea asta. Şi îl aşează până la învierea morţilor, ca să învieze cu trupul şi să dobândească după lucrurile lui”. Atunci suspinând bătrânul şi plângând cu amar, zice:
“Vai de ziua în care s-a născut omul acela”. Îi zice Îngerul:
“Aşa, cinstite Părinte, pentru cel păcătos, iar pentru cel drept fericită e ziua în care s-a născut”. Atunci zice bătrânul:
“Te rog spune-mi dacă păcătoşii au vreo mângâiere sau un sfârşit muncile lor?” Şi răspunzând, Îngerul a zis:
“Nu, Sfinte Părinte, nici împărăţia drepţilor nu are sfârşit, nici munca celor păcătoşi. Dacă ar lua cineva la o mie de ani un bob de nisip din mare în altă parte, ar avea nădejdea că s-ar termina vreodată. Dar munca păcătoşilor nu are niciodată sfârşit”. Zice bătrânul:
‘Te rog spune-mi şi aceasta. Care din sfinţi sunt mai milostivi către om, ca să se roage necăjitul om către dânşii?”. Şi răspunzând, Îngerul zice:
“Toţi sfinţii sunt milostivi către oameni şi făcători de bine. Dar voi oamenii sunteţi nerecunoscători şi nemulţumitori; îi faceţi de se mânie pe voi. Că şi Sfinţii Îngeri au mare compătimire către oameni, că pentru mântuirea oamenilor, au văzut şi ei cele prea minunate ale lui Dumnezeu. Dar mai cu seamă Doamna noastră şi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu are milă mai mult de neamul omenesc. Sfinte Părinte, neamul omenesc trebuie necontenit să aibă numele ei în gura lor, dar diavolul i-a înşelat şi ei nemulţumitori şi nevrednici s-au făcut. Numai pentru rugăciunile şi mijlocirea ei se află lumea până astăzi. Au dispreţuit oamenii pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Şi i-a dispreţuit şi Dumnezeu cu sfinţii pe ei”. Iarăşi zice bătrânul:
“Spune-mi, Sfinte Îngere, care păcat este mai mare decât toate păcatele?”. Şi răspunzând Îngerul zice:
“Orice păcat, cinstite Părinte, desparte pe om de Dumnezeu, dar pomenirea de rău şi hula (înjurăturile) sunt mai presus de toate păcatele, că şi singure pot să arunce pe om în iadul cel întunecos, în cele mai de dedesupt ale pământului şi mării”. Şi iarăşi zice bătrânul:
“Care păcat mai mult decât toate Îl urăşte Dumnezeu?”. Şi zice Îngerul:
“Slava deşartă, că aceasta singură a pierdut toată lumea, că pentru slava deşartă Adam cel întâi zidit a fost izgonit din Rai. Din pricina ei cel mai mare al diavolilor şi-a găsit pierzarea. Din pricina ei Fariseul şi-a pierdut osteneala, căci când omul va cade în această patimă, greu se mai poate ridica”. Atunci, zice bătrânul:
“Care dintre oameni se osândesc mai mult ca alţii?”. Zice Îngerul:
“Ţi-am spus că curvarul şi hulitorul de cele sfinte, dar îţi spun ţie şi aceasta, că dedesuptul tuturor muncilor se află muncă grea şi înfricoşată, care se cheamă afania (nevăzută). Acolo se muncesc preoţii cei curvari şi călugării şi călugăriţele care curvesc. Pentru că, cinstite Părinte, ceata Îngerilor care a căzut din Cer, are să se reînnoiască din preoţii cei buni şi din călugări şi la mare cinste vor fi. Iar călugării cei vicleni şi păcătoşi la mare necinste şi muncă se vor trimite, ca şi preoţii care calcă dumnezeieştile porunci. Şi cei cari se fac cu daruri şi acei care nu împlinesc slujba lor pentru grijile lumii acesteia.Că numai pentru o slujbă au să dea seamă înaintea lui Dumnezeu. Iar despre preoţii cei beţivi ce să spun şi ce să grăiesc? Vai de ei că înfricoşată muncă îi aşteaptă”. Atunci zice bătrânul:
“Te rog, spune-mi şi aceasta, cei cari defaimă sfânta Duminică au vreo odihnă acolo?”. Şi răspunzând, Îngerul zice:
“Vai de ei, bătrânule, că înfricoşată muncă îi aşteaptă, căci cei care defaimă Sf. Duminică pe Domnul defaimă, şi Domnul îi va defăima pe ei, că ziua Duminicii Domnul este. Şi cine cinsteşte Duminica pe Domnul cinsteşte. Şi iarăşi cine cinsteşte ziua pomenirii Sfinţilor şi sărbătoreşte întru pomenirea Sfinţilor are mult ajutor de la dânşii, că au mare îndrăzneală către Dumnezeu, şi orice vor cere le va dărui Domnul. Dar oamenii au lepădat frica lui Dumnezeu de la dânşii şi nici pe Dumnezeu n-au prieten, nici pe careva dintre sfinţi. Ci s-au lipit numai de lucrurile lumii acesteia pierzătoare şi stricătoare şi va fi vai de ei. Cunoaşte, Bătrânule cinstite, că fiecare om, preot, monah sau mirean simplu care nu cinsteşte sfânta Duminică, faţa lui Dumnezeu nu o va vedea, nici nu va avea nădejde de mântuire. Acum, cinstite Bătrân, ce mai voieşti întreabă-mă, că e vremea să mă sui la ceruri ca să fiu înaintea Domnului meu”. Atunci, suspinând Bătrânul şi amar plângând, a zis:
“Vai de mine, iată robul cel bun al Domnului meu, Înger fiind fără de trup şi fără de păcat, se grăbeşte să slavoslovească pe Dumnezeu. Iar noi cei pământeşti şi păcătoşi nu ne grijim, ci defăimăm mântuirea noastră. Te rog, spune-mi ce rugăciune se potriveşte monahului?”
Şi i-a zis lui: “dacă omul este cu ştiinţă de carte, să zică Psalmii lui David (Psaltirea) sau Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune e cea mai puternică şi cea mai uşoară de zis. Căci mulţi din cei cu ştiinţă de carte au părăsit pe toate şi numai această rugăciune zicând s-au mântuit. Căci această rugăciune pot s-o zică şi tinerii şi bătrânii, şi bărbaţii şi femeile, şi monahii şi monahiile, şi cei învăţaţi şi cei fără ştiinţă de carte, şi cei isteţi şi cei simpli. Cine vrea să se mântuiască, aceasta să zică şi ziua şi noaptea, şi în casă şi pe drum, şi stând şi mergând; de călătoreşte ori lucrează aceasta să zică cu dorinţă şi cu râvnă. E de-ajuns pentru toţi cei care voiesc să se mântuiască”. Şi iarăşi zice bătrânul:
“Pentru că ai venit să mă înveţi pe mine, păcătosul, mă rog spune-mi şi aceasta. Dacă se găseşte cineva om păcătos şi învaţă pe altul şi îl scapă din păcate şi-i arată calea cu fapte bune, are vreo plată?”. Îi zice lui Îngerul:
“Oricine învaţă pe altul şi îl scoate din păcate şi-i arată lui calea cu fapte bune, s-a mântuit pe el însuşi şi sufletul aceluia l-a scos de la munci. Tot aşa e şi cel care învaţă pe cineva rău, nu numai acela se pierde dar şi sufletul lui îl dă în mâinile diavolului. Deci nu este mai mare păcat decât a îndemna pe cineva la lucru rău”. Aceasta zicând Îngerul plecând capul către Bătrân, i-a zis:
“Binecuvântează, Sfinte Părinte, şi mă iartă”. Atunci, căzând bătrânul în genunchi s-a închinat, zicând: “Mergi în pace, şi stând în faţa Sfintei Treimi, roagă-te pentru mine!” Şi depărtându-se Îngerul s-a suit la ceruri, iar Sf. Macarie mulţumind lui Dumnezeu s-a dus la chilia lui şi le-a povestit toate la un oarecare frate împreună vieţuitor în pustie, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeuîn vecii vecilor. Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu