Sfântul Varvar tâlharul

 

Sfântul Varvar tâlharul

Fericitul Varvar a fost mai înainte tâlhar cumplit în părțile Lucaniei. El a vărsat mult sânge omenesc și nu putea nimeni să-l prindă, nici să i se împotrivească lui, de vreme ce era foarte puternic cu trupul. Dar, preabunul și iubitorul de oameni Dumnezeu, Care nu voiește moartea păcătosului, ci voiește ca toți să se mântuiască, precum altădată pe Pavel, l-a vânat astfel și pe acesta, cu purtarea Sa de grija cea minunată.

Într-o vreme, acest tâlhar, șezând în peșteră și privind la mulțimea aurului adunat din tâlhărie, s-a atins de inima lui darul lui Dumnezeu, care duce la pocăință pe cel păcătos. Deci, tâlharul, umilindu-se cu sufletul și aducându-și aminte de înfricoșata judecată a lui Dumnezeu, a început a plânge, zicând în sine: "Vai de mine păcătosul, ce am făcut! Mult sânge omenesc am vărsat, pe multe femei le-am spurcat cu păcatul trupesc, averile cele străine le-am răpit, multe răutăți am făcut și astăzi sau mâine voi muri, dar cele ce le-am câștigat ale cui vor fi?" Și iarăși a zis: "Știu, că pe tâlharul cel de demult l-a primit Hristos cu milostivirea Sa; cred că și pe mine mă va primi, de mă voi pocăi. Deci, mă pocăiesc, caut și doresc milostivirea Lui".

Acestea socotind în sine, s-a sculat și n-a spus nimic tovarășilor săi. Ci, luând numai sabia sa sub haină și lăsând toate, s-a dus noaptea în satul cel mai apropiat, în care era o biserică, și a intrat în acea biserică la vremea cântării Utreniei. Iar după Utrenie a căzut la picioarele preotului, zicând cu lacrimi: "Părinte sfinte, nu mă lepăda pe mine păcătosul și ticălosul, care am venit la sfinția ta, pentru că voiesc să mă pocăiesc de toate răutățile ce le-am făcut!"

Deci, preotul, ridicându-l de jos, l-a dus la Sfântul Altar și i-a zis: "Spune, fiule, cele ce ai făcut înaintea lui Dumnezeu; iar eu smeritul, voi fi martor mărturisirii și pocăinței tale". El a zis: "Părinte, eu sunt Varvar tâlharul, de care, precum mi se pare, ai auzit și sfinția ta. Eu m-am umplut de multe păcate, de necurății trupești, de jefuiri și de ucideri, pentru că am ucis ca la trei sute de oameni și, pe lângă ei, și pe doi preoți i-am pierdut cu sabia, fiindcă nu voiau să mă primească la pocăință. Iar acum, tu părinte, dacă știi că mă va primi Dumnezeu pe mine care mă pocăiesc, apoi leagă-mi rănile mele cu dumnezeieștile porunci, precum voiești; iar de nu, ia această sabie a mea și poruncește, ca să mă ucidă cu ea". Iar preotul i-a zis: "Fiule, nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu, decât numai să nu deznădăjduiești; ci să mergi în casa mea și ce-ți voi porunci, să împlinești cu lucrul".

Deci, preotul, ieșind din biserică, a luat seama și a văzut după el pe Varvar mergând pe coate și pe genunchi și i-a zis: "De ce faci aceasta, fiule?" Zis-a Varvar: "Părinte, de când m-am aruncat la pământ înaintea Domnului Dumnezeului meu împreună cu păcatele mele, nu mă voi ridica de la pământ, până ce mi se vor ierta toate faptele mele cele rele". Preotul i-a zis: "Fiule, tu de voie te făgăduiești lui Dumnezeu spre aceasta; deci, păzește-o și se vor ierta ție toate".

După ce au mers acasă, preotul iarăși i-a zis: "Iată, fiule, copiii mei, slugile, dobitoacele și câinii. Cu care voiești să fii asemenea, cu aceia ai să primești hrană". Zis-a Varvar: "Părinte, eu gândesc, că nici cu câinii nu sunt vrednic să mănânc, însă pentru nevoia cea trupească, care are trebuință de hrană, să mă rânduiești împreună cu aceia, ca să gust mâncarea și să petrec afară, fără acoperământ în toate zilele și nopțile". Preotul i-a zis: "Fă dar așa, o, fiule, precum grăiești înaintea lui Dumnezeu și să nădăjduiești spre milostivirea Lui cea mare!" Astfel a petrecut Varvar la preotul acela trei ani, ca dobitocul cel cu patru picioare, târându-se pe coate și pe genunchi și nici nu se scula de jos, socotindu-se a fi nevrednic de oameni, ci vrednic de dobitoacele cele cu patru picioare. Și mânca și se sălășluia cu câinii afară, ziua și noaptea. După al treilea an, preotul i-a zis: "De acum, fiule, să încetezi a te hrăni cu câinii, pentru că S-a milostivit spre tine Domnul". Varvar a răspuns: "Părinte, voiesc să mă hrănesc tot ca dobitoacele". Preotul i-a zis: "Fiule, Dumnezeu vede și această făgăduință a ta, pe care o făgăduiești Lui din smerenia ta și voiești să pătimești pentru păcatele tale".

După ce a ieșit Varvar cu dobitoacele afară din sat, umblând după asemănarea lor și, hrănindu-se cu verdețuri crude ca și ele, a ajuns la o dumbravă și a petrecut acolo doisprezece ani, cu trupul gol; neavând pe sine nici o ruptură de haină; și s-a făcut trupul lui ca și coaja finicului, arzându-se de zăduful soarelui și crăpându-se de ger, încât se înnegrise ca și cărbunele. Astfel s-a făcut fericitul Varvar de bunăvoie mucenic. După ce i s-au împlinit acei doisprezece ani ai pătimirii lui în pustie, i s-a făcut înștiințare prin dumnezeiasca descoperire pentru iertarea păcatelor lui și că o să-și sfârșească prin sânge - mucenicește - nevoința pocăinței sale.

Deci, odată, umblând prin dumbravă, s-a apropiat de un drum, unde stăteau niște neguțători. Aceia, socotind că a venit o fiară - fiindcă nu știau ce era în iarba aceea - au luat arcurile lor și, punând săgeți, au tras în el și l-au lovit cu trei săgeți. După aceea au mers acolo și au văzut pe omul cel săgetat de ei și s-au înspăimântat. Iar el le-a zis să nu se teamă, nici să se întristeze, spunându-le toate cele pentru sine, și i-a rugat, ca să dea de știre preotului din satul acela, de sfârșitul lui. Aceasta zicând-o, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Înștiințându-se preotul despre aceasta de la acei neguțători, a mers acolo și a văzut trupul fericitului Varvar, strălucind ca o lumină. Și, făcând slujba cea obișnuită pentru înmormântare, l-a îngropat pe el în același loc unde l-a aflat ucis. După aceea a început a se face la mormântul lui tămăduiri de toate neputințele. Iar după câțiva ani, adunându-se poporul cu preotul, au descoperit mormântul și au aflat trupul sfântului nestricat și izvorând mir de tămăduire. Deci, minunându-se, au preamărit pe Dumnezeu și au adus în satul lor, cu mare cinste acele cinstite moaște ale Sfântului Varvar și le-au pus în biserică, minunându-se de acea minunată iubire de oameni și milostivire a lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și închinăune, în veci. Amin.