Pomenirea Cuviosului Pavel cel simplu

 Pomenirea Cuviosului Pavel cel simplu

Cel între sfinți părintele nostru Pavel, numit și cel simplu, era plugar, un om cu totul de rînd, dar lipsit de răutate și de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soție înrăutățită și desfrînată, fără ca el să știe lucrul acesta multă vreme.

Într-una din zile, venind el de la țarină pe neașteptate, în afară de vremea obișnuită, așa cum se întîmplă cîteodată, a găsit pe femeia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zîmbind plin de blîndețe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceți, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie și ea și copiii ei, iar eu mă voi duce și mă voi face monah.

Și îndată lăsînd toate și bine rînduindu-le, a plecat la fericitul Antonie și, bătînd la ușa acestuia, fericitul Antonie a ieșit și i-a zis: "Cine ești, frate, și ce cauți aici?" Iar el i-a răspuns: "Sînt un străin și am venit la tine să mă fac monah". Iar sfîntul i-a zis: "Bătrîn fiind de șaizeci de ani, nu poți să te faci monah și nici să înduri necazurile și strîmtorarea pustiului. Mai dagrabă du-te la chinovie; acolo ai să găsești din destul cele necesare trupului și vei putea petrece fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci frații vor ajuta neputința ta, fiindcă eu stau singur și mănînc doar la cinci zile odată și atunci chiar rămînînd mai mult flămînd".

Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrîn, ci se sîrguia să rămînă împreună cu el. Și sfîntul, neputînd să-l alunge, închizînd ușa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieșind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămînd și nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfîntul avînd trebuință neapărată să iasă afară, deschizînd ușa și găsindu-l pe Pavel lîngă ușa colibei, i-a zis: "Du-te, bătrîne, de aici, nu mă sili, căci nu poți să rămîi împreună cu mine!" Dar Pavel i-a răspuns: "Îmi este cu neputință să mă duc într-altă parte".

Atunci sfîntul văzîndu-l că nu are nici traistă, nici pîine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: "Dacă vei da dovadă de ascultare și vei împlini fără lenevire și fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea și aici să te mîntuiești; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai obosești și nu te întorci acolo de unde ai venit?" Iar Pavel răspunzînd a zis: "Toate cîte îmi vei spune, cu rîvnă le voi face". Și sfîntul i-a zis: "Ridică-te deci și te roagă pînă mă voi duce înăuntru ca să-ți aduc de lucru". Sfîntul Antonie, intrînd în peșteră, îl urmărea printr-o mică ferestruică; și Pavel a stat nemișcat la rugăciune o săptămînă întreagă, fiind ars de arșița soarelui.

După aceasta Sfîntul Antonie, ieșind afară și luînd ramuri de finic, i-a zis: "Ia și împletește din ramurile acestea așa cum mă vezi că împletesc eu". Și bătrînul a împletit pînă la al nouălea ceas un șirag de cincisprezece stînjeni, cu multă osteneală. Dar sfîntul i-a zis: "Rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit și împletește din nou". Și Pavel a stat nemîncat timp de șapte zile. Sfîntul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulțumească și să plece de acolo. Dar Pavel, despletind șiragul cu îndelungă-răbdare și cu osîrdie și împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cîrtească și fără să se tulbure, a uimit pe sfînt. Pentru aceasta, către apusul soarelui atins fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: "Bătrînule, vrei să mîncăm o bucată de pîine?" Iar Pavel a răspuns: "Cum crezi, părinte!" Și lucrul acesta l-a înmuiat iarăși pe sfîntul.

Deci, punînd masa, a așezat pe ea patru bucăți de pîine, de cîte șase uncii fiecare (aproape 200 g) și a înmuiat pentru dînsul una, iar pentru bătrîn trei. Și Sfîntul Antonie începînd un psalm, ca și întru aceasta să-l încerce pe Pavel, l-a cîntat repetîndu-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osîrdie se ruga împreună cu sfîntul. Apoi sfîntul i-a zis lui Pavel: "Stai la masă și ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte". Și îndeplinind și această poruncă, sfîntul i-a zis: "Acum ridică-te, fă-ți rugăciunea și culcă-te". Iar acela neatingîndu-se cîtuși de puțin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopții Sfîntul Antonie, ridicîndu-se pentru rugăciune, a sculat și pe Pavel și a prelungit rugăciunea pînă la ceasul al nouălea din zi.

Cînd s-a făcut seară, Sfîntul Antonie luîndu-și înainte o bucată de pîine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mîncînd încet mai avea încă din pîinea din care mînca. După ce a mîncat toată bucata de pîine, Antonie i-a zis: "Bătrînule, mai mănîncă și altă bucată de pîine". Dar Pavel i-a răspuns: "Dacă vei mînca și tu, atunci și eu voi mînca". Sfîntul Antonie a zis: "Mie îmi este de ajuns pentru că eu sînt monah". Dar Pavel a zis: "Pentru că și eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns și mie". Și ridicîndu-se au început să cînte. Iar după ce au dormit puțin, sculîndu-se, au început din nou să cînte. Cînd s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu și să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut și aceasta, venind niște frați la Sfîntul Antonie, Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Și sfîntul i-a zis: "Slujește pe frați în tăcere și să nu guști nimic, pînă ce vor pleca". Și au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar frații îl întrebau: "Pentru ce nu vorbești?" Și, pentru că el nu răspundea, sfîntul i-a zis: "Vorbește fraților!", și a început să vorbească.

Într-una din zile aducînd cineva sfîntului un ulcior cu miere, Sfîntul Antonie a vărsat mierea pe pămînt. După ce a făcut aceasta, sfîntul a zis lui Pavel: "Adună mierea strop cu strop și vezi ca nu cumva ceva din ea să rămînă fără să poată fi folosită". Și făcînd aceasta nu s-a tulburat și nu s-a schimbat cîtuși de puțin. Odată i-a poruncit să scoată apă și toată ziua să o verse fără de folos. Și altădată, iarăși, desfăcîndu-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să și-o coasă cu îngrijire la loc. Cînd sfîntul l-a văzut că săvîrșește fără șovăială, fără murmur și fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i poruncește, i-a zis: "Uite, frate, dacă poți să faci în fiecare zi așa, atunci să rămîi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit!" Și Pavel a zis lui: "Dacă mai ai și altele să-mi arăți, nu știu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut pînă acum, pe toate cu ușurință le fac".

O astfel și atît de mare ascultare și umilință a dobîndit fericitul Pavel, încît a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dînșii. Iar marele Antonie, încredințîndu-se despre el, l-a ținut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcîndu-i o chilie, l-a așezat în ea, ca să cunoască toate vicleșugurile demonilor și să se lupte acolo, zicîndu-i: "Iată, te-ai făcut monah. Rămîi singur și primește încercarea demonilor".

Deci, locuind Pavel astfel un an, s-a învrednicit de har asupra demonilor și a bolilor. Odată i se aduse lui Antonie un om care era stăpînit de o căpetenie de demoni, care hulea pe Dumnezeu. Luînd seama la el, Antonie spuse celor ce l-au adus: "Nu este lucrul acesta al meu, căci nu m-am învrednicit încă de darul izgonirii demonilor, ci acest lucru este al lui Pavel".

Plecînd Antonie la Pavel cu cei ce veniseră la el, zise aceluia: "Ava Pavel, scoate demonul din acest om, ca să se întoarcă sănătos la ale sale". Lăsîndu-l Antonie, a plecat la chilia lui. Atunci bătrînul, urcîndu-se pe o piatră, s-a rugat multă vreme cu mîinile înălțate la cer, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfîntului Antonie, izgonește diavolul din acest om!" Neieșind demonul din om, fiind una din căpeteniile iadului, Sfîntul Pavel s-a rugat iarăși multă vreme în arșița soarelui, zicînd: "Doamne, nu voi coborî de pe piatra aceasta, nici apă nu voi bea, pînă nu vei scoate demonul acesta din zidirea Ta!"

Și înainte de a sfîrși cuviosul această rugăciune, diavolul a ieșțit din cel bolnav, strigînd: "O, cu silă sînt alungat de smerenia lui Pavel!" Apoi s-a prefăcut într-un balaur uriaș, lung de 70 de coți, și s-a aruncat în Marea Roșie.

Altădată, fericitul Pavel cel simplu, ucenicul Sfîntului Antonie, a povestit părinților un lucru ca acesta. Mergînd la o mănăstire pentru cercetarea și folosul fraților, după vorba cea obișnuită între dînșii, au intrat în biserică să săvîrșească sfînta slujbă. Iar fericitul Pavel lua seama la fiecare din cei ce intrau în biserică, să vadă cu ce fel de suflet intră la slujbă; că avea și acest dar dat lui de Dumnezeu, ca să vadă pe fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora.

Și intrînd toți cu fața luminată și cu obraz vesel și văzînd pe îngerul fiecăruia bucurîndu-se de dînsul, pe unul l-a văzut negru și întunecat la tot trupul și toți dracii ținîndu-l de amîndouă părțile și trăgîndu-l spre sine și căpăstru în nasul lui punînd și pe sfîntul lui înger departe mergînd după dînsul, posomorît și trist. Iar Pavel, lăcrimînd și bătîndu-și cu mîna pieptul, ședea înaintea bisericii, plîngînd foarte pe cel ce i s-a arătat lui așa.

Deci, cei ce au văzut lucrul cel de mirare al bătrînului și schimbarea lui cea grabnică care l-a pornit spre lacrimi și plîns, îl întrebau, rugîndu-se, să le spună pentru ce plînge, socotind nu cumva, deznădăjduindu-se de tot, face aceasta. Îl rugau să intre și la slujbă cu dînșii. Dar Pavel, scuturîndu-se de dînșii și lepădîndu-se de aceasta, ședea afară tăcînd și tînguind mult pe cel ce i se arătase lui. După puțin, isprăvindu-se slujba și toți ieșind afară, iarăși lua aminte Pavel la fiecare, știind cum au intrat și vrînd să cunoască cum ies.

Deci, a văzut pe bătrînul acela, care avea mai înainte tot trupul negru și întunecat, că iese din biserică luminat la față, alb la trup și pe draci departe mult, mergînd după dînsul, iar pe înger aproape de el, urmărindu-l și bucurîndu-se de dînsul foarte. Atunci Pavel, sărind de bucurie, striga, binecuvîntînd pe Dumnezeu și zicînd: "O, nespusă iubire de oameni a lui Dumnezeu! O, îndurările Lui cele dumnezeiești și bunătatea Lui cea peste măsură!"

Apoi alergînd și suindu-se pe o piatră înaltă, zicea: "Veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu, cît sînt de înfricoșate și de toată spăimîntarea vrednice! Veniți și vedeți pe Cel ce voiește ca toți oamenii să se mîntuiască și la cunoștința adevărului să vină! Veniți să ne închinăm și să cădem la El și să zicem: Tu singur poți să ridici păcatele!" Deci alergau toți cu sîrguință, vrînd să audă cele ce se zic. Și după ce s-au adunat toți, a povestit Pavel cele ce văzuse dînsul mai înainte de intrare în biserică și după aceasta iarăși. Și îl ruga pe bărbatul acela să spună pricina pentru care i-a dăruit Dumnezeu lui o schimbare minunată ca aceasta.

Iar omul, vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără de sfială cele despre sine, zicînd: "Eu sînt om păcătos și de multă vreme viețuiam în desfrînare pînă acum. Iar acum, intrînd în sfînta biserică a lui Dumnezeu, am auzit pe Sfîntul Prooroc Isaia citindu-se, sau mai bine zis pe Dumnezeu grăind printr-însul: Spălați-vă și vă curățiți. Scoateți vicleșugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei și învățați-vă a face bine, și de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi! Și de veți voi și Mă veți asculta, bunătățile pămîntului veți mînca! Iar eu desfrînatul, de cuvîntul proorocului umilindu-mă la suflet și suspinînd în inima meu, am zis către Dumnezeu:

"Tu, Dumnezeule, Care ai venit în lume să mîntuiești pe cei păcătoși, Cel ce acum prin proorocul Tău ai făgăduit acestea, cu lucrul împlinește-le și la mine păcătosul și nevrednicul, că iată de acum îți dau cuvîntul și mă făgăduiesc și din inimă mă mărturisesc Ție, că nu voi mai face acest fel de rău și mă lepăd de toate fărădelegile și îți voi sluji de acum cu curată știință. De astăzi o, Stăpîne, și din ceasul acesta, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc și cad înaintea Ta și mă depărtez de acum înainte de tot păcatul!" Cu aceste făgăduințe am ieșit din biserică, hotărînd în sufletul meu să nu mai fac nici un rău înaintea ochilor lui Dumnezeu. Și auzind toți, strigau cu un glas către Dumnezeu: Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut!"

Cunoscînd dar, o, creștinilor, din dumnezeieștile Scripturi și din sfintele descoperiri, cîtă bunătate are Dumnezeu către cei ce curat năzuiesc la Dînsul și prin pocăință greșelile lor cele mai dinainte le îndepărtează și cum că dă iarăși bunătățile cele făgăduite, nepedepsind pentru păcatele cele mai dinainte, să nu ne deznădăjduim de moștenirea noastră. Că precum prin Isaia proorocul S-a făgăduit să spele pe cei noroiți în păcate și ca lîna și ca zăpada să-i albească, și de bunătățile Ierusalimului celui ceresc să-i învrednicească, așa iarăși prin Sfîntul Prooroc Iezechil, cu jurămînt ne încredințează că nu ne va pierde pe noi. Căci zice: Viu sînt Eu, zice Domnul, că nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu!

Deci, petrecînd un an întreg în singurătatea lui și dovedindu-se a fi făcător de minuni și slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereștile locașuri.

Pentru Avva Pavel cel Prost

1. Fericitul avva Pavel cel prost, ucenicul sfântului Antonie, a povestit părinților un lucru ca acesta: odată mergând la o mânăstire pentru cercetarea și folosul fraților, după vorba cea obișnuită între dânșii, au intrat în biserică să săvârșească sfânta slujbă, iar fericitul Pavel lua seama la fiecare din cei ce intrau în biserică, să vadă cu ce fel de suflet intră la slujbă, că avea și acest dar dat lui de Dumnezeu, ca să vadă pe fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora. Și intrând toți cu fața luminată și cu obraz vesel și văzând pe îngerul fiecăruia bucurându-se de dânsul, pe unul l-a văzut negru și întunecat la tot trupul și draci ținându-l de amândouă părțile și trăgându-l spre sine și căpăstrul în nasul lui punând și pe sfântul lui înger departe mergând după dânsul, posomorât și trist. Iar Pavel lăcrimând și bătându-și cu mâna pieptul, ședea înaintea bisericii, plângând foarte pe cel ce i s-a arătat lui așa. Iar cei ce au văzut lucrul cel de mirare al bătrânului și schimbarea lui cea grabnică care l-a pornit spre lacrimi și plâns, îl întrebau, rugându-se, să le spună pentru ce plânge, socotind nu cumva, deznădăjduindu-se de tot, face aceasta. Îl rugau să intre și la slujbă cu dânșii. Dar Pavel scuturându-se de dânșii și lepădându-se de aceasta, ședea afară tăcând și tânguind mult pe cel ce așa i se arătase lui. După puțin timp, isprăvindu-se slujba și toți ieșind afară, iarăși lua aminte Pavel la fiecare, știind cum au intrat și vrând să cunoască cum ies. Deci, vede pe bătrânul acela care avea mai înainte tot trupul negru și întunecat, că iese din biserică luminat la față, alb la trup, și pe draci departe mult, mergând după dânsul și pe înger aproape de el, urmându-l și bucurându-se de dânsul foarte. Iar Pavel, sărind de bucurie, striga, binecuvântând pe Dumnezeu și zicând: o, nespusă iubire de oameni a lui Dumnezeu! O, îndurările Lui cele dumnezeiești și bunătatea Lui cea peste măsură! Apoi alergând și suindu-se pe o piatră înaltă, zicea: veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu (Psalm 45, 8), cât sunt de înfricoșate (Psalm 65, 2) și de toată spâimântarea vrednice! Veniți și vedeți pe Cel ce voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Tim. 11, 4)! Veniți să ne închinăm și să cădem la El (Psalm 94, 6) și să zicem: Tu singur poți să ridici păcatele! Deci alergau toți cu sârguință, vrând să audă cele ce se zic. Și după ce s-au adunat toți, a povestit Pavel cele ce văzuse dânsul mai înainte de intrare în biserică și după aceasta iarăși. Și îl ruga pe bărbatul acela să spună pricina pentru care i-a dăruit Dumnezeu lui de năprasnă atâta schimbare. Iar omul, vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără sfială cele despre sine, zicând: eu sunt om păcătos și de multă vreme viețuiam în curvie până acum. Iar acum, intrând în sfânta Biserică a lui Dumnezeu, am auzit pe sfântul prooroc Isaia citindu-se, sau mai bine zis, pe Dumnezeu grăind printr-însul: spălați-vă și vă curățiți, scoateți vicleșugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei, învățați-vă a face bine și de vor fi păcatele voastre ca tăciunele, ca zăpada le voi albi! Și de veți voi și Mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca (Isaia 1, 16-20)! Iar eu curvarul, de cuvântul proorocului umilindu-mă la suflet și suspinând în sufletul meu, am zis către Dumnezeu: Tu, Dumnezeule, care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși (I Tim, 15), Cel ce acum prin proorocul Tău ai făgăduit acestea cu lucrul împlinește-le și la mine păcătosul și nevrednicul; că iată de acum îți dau cuvântul și mă făgăduiesc și din inimă mă mărturisesc Ție, că nu voi mai face acest fel de rău și mă leapăd de toate fărădelegile și îți voi sluji de acum cu curată știință. De astăzi, o, Stăpâne, și din ceasul acesta, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc și cad înaintea Ta și mă depărtez de acum înainte de tot păcatul! Cu aceste făgăduințe, am ieșit din biserică hotărând în sufletul meu să nu mai fac nici un rău înaintea ochilor lui Dumnezeu. Și auzind toți, strigau cu un glas către Dumnezeu: cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut?(Psalm 103, 25) Cunoscând dar, o, creștinilor, din dumnezeieștile Scripturi și din sfintele descoperiri, câtă bunătate are Dumnezeu către cel curat năzuiesc la Dânsul și prin pocăință greșelile lor cele mai dinainte le îndepărtează și care dă iarăși bunătățile cele făgăduite, nepedepsind pentru păcatele cele mai dinainte, să nu ne deznădăjduim de moștenirea noastră. Că precum prin Isaia proorocul s-a făgăduit să spele pe cei noroiți în păcate și ca lâna și ca zăpada să-i albească, și de bunătățile Ierusalimului celui ceresc să-i învrednicească; așa iarăși prin sfântul prooroc Iezechil, cu jurământ ne încredințează că nu ne va pierde pe noi. Căci zice: viu sunt Eu, Domnul, că nu voiesc moartea păcătosului, ci să întoarcă și să fie viu (Iezechil 18, 23-32).