Viața și pătimirea Sfîntului Sfințit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei

 Viața și pătimirea Sfîntului Sfințit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei, și a celor ce au pătimit împreună cu dînsul

În vremurile cele mai dinainte în care se cinstea de păgîni slujirea idolească și mulți oameni se închinau zidirii și lucrului mîinilor lor, atunci a odrăslit și credința multor sfinți, între care și dreapta credință a Sfîntului sfințitului Mucenic Vlasie. Acest sfînt a petrecut toți anii vieții sale cu blîndă și dreaptă viață, cu dumnezeiască plăcere, fără de prihană, depărtîndu-se de tot lucrul rău. Cetățenii din Sevastia Capadociei, văzînd cinstita lui viață, unii din oamenii cei binecredincioși s-au sîrguit să-l pună episcop și păștea bine turma lui Hristos, în acele vremuri în care erau dese prigoniri asupra Bisericii lui Hristos și mulți, intrînd în nevoințele pătimirii, se încununau cu cununa mucenicească.

Atunci și Sfîntul și marele mucenic Evstratie, cel dintîi între cei cinci tovarăși ai săi, viețuind în împărăția lui Dioclețian, s-a nevoit pînă la sînge pentru cinstirea lui Hristos. Șezînd el în temniță, l-a cercetat noaptea acest Sfînt Vlasie, dînd aur mult străjerilor temniței și a fericit pe mucenicul lui Hristos care pătimea cu bărbăție. Apoi a luat de la dînsul diata cea încredințată lui, pe care Sfîntul Evstratie a scris-o mai înainte de sfîrșitul său, rînduind cele pentru trupul său și pentru averi, așa cum se scrie în pătimirea lui.

Sfîntul Vlasie se ascundea de mînia tiranilor, precum făceau pe atunci mulți sfinți, nelăsîndu-se torturat fără voia lui Dumnezeu. În cetate erau puțini creștini iar cei mai mulți fugeau în pustie, în munți și în peșteri de frica chinurilor, pe care unii, neputînd să le rabde, cîtăva vreme s-au închinat idolilor.

Sfîntul Vlasie, pe vremea împărăției lui Dioclețian, cît și a lui Liciniu, pătimind atît, se ascundea și el de cumplita prigonire într-un munte pustiu ce se numea Argheos, avînd acolo o peșteră pentru nevoința sa. Acolo, avînd viață liniștită și pustnicească, înălța neîncetate rugăciuni către Dumnezeu, iar fiarele cele sălbatice veneau și se binecuvîntau de la dînsul. Dar, de se întîmpla să vină la sfînt unele fiare în acel ceas în care se îndeletnicea cu rugăciunea către Dumnezeu, ca și cum ele ar fi fost înțelegătoare, netăindu-i gîndirea cea dumnezeiască, stăteau înaintea peșterii, așteptînd ieșirea aceluia după sfîrșitul rugăciunilor; și nu se duceau pînă ce sfîntul nu punea mîinile peste ele, binecuvîntîndu-le. Iar de se îmbolnăvea vreuna din ele, venind la sfînt, erau tămăduită prin punerea mîinilor sale cele sfinte.

În acele zile, ighemonul Agricola a poruncit vînătorilor săi să vîneze o mulțime de fiare mîncătoare de tot felul. Aceasta o făcea spre mai cumplita moarte a ucenicilor lui Hristos, pe care în multe feluri se sîrguia să-i piardă, pe unii ucigîndu-i cu sabia, pe alții arzîndu-i în foc și în apă înecîndu-i, iar pe alții dîndu-i fiarelor.

Ducîndu-se vînătorii la vînat și înconjurînd munții și pustiile, au mers și la muntele ce se numea Argheos, în care se tăinuia Sfîntul episcop Vlasie. Apropiindu-se de peșteră și văzînd înaintea ei mulțime de fiare jucîndu-se, au zis între ei: "Să mergem să vedem ce este acolo". Și mergînd, au găsit pe Sfîntul Vlasie nevoindu-se în peșteră ca într-o cămară și făcînd rugăciuni către Dumnezeu. Nezicîndu-i nimic, îndată s-au întors și au spus ighemonului Agricola cele ce au văzut, iar ighemonul a poruncit să meargă cu mulți ostași să prindă pe creștinii care se vor afla ascunși acolo și să-i aducă la el.

Mergînd ostașii trimiși în muntele acela și ajungînd la peșteră, găsiră pe Sfîntul Vlasie îndeletnicindu-se singur în rugăciune și în doxologia lui Dumnezeu. Apoi i-au zis: "Ieși de aici și mergi cu noi în cetate, că te cheamă ighemonul". Sfîntul, bucurîndu-se, le-a zis: "Bine, fiii mei, să mergem împreună, căci și-a adus aminte de mine Domnul, fiindcă S-a arătat mie de trei ori în noaptea aceasta, zicîndu-mi: "Scoală-te și adu-Mi jertfă, după obiceiul preoției tale. Deci acum, fiii mei, bine ați venit, Domnul meu Iisus Hristos să fie cu voi!"

Mergînd ei în cale, elinii se întorceau la Dumnezeu pentru blîndețile și învățătura sfîntului și pentru facerile sale de minuni. Căci, prin sfintele sale rugăciuni, se dădea de la Domnul tămăduiri bolnavilor, nu numai oamenilor, dar și dobitoacelor; și cîți neputincioși se aduceau înaintea Sfîntului Vlasie, pe aceia, punîndu-și mîinile sale și făcînd rugăciuni, îi tămăduia și le dădea drumul sănătoși.

O femeie avea un fiu căruia, mîncînd pește, i-a rămas un os în gît și acela nu mai putea să grăiască nicidecum și acum era aproape de moarte. Luîndu-l maică-sa, l-a dus la picioarele sfîntului și, plîngînd, striga: "Miluiește pe fiul meu, robule al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, că îmi este singur născut". Apoi a spus sfîntului ce s-a întîmplat fiului ei. Arhiereul lui Dumnezeu Vlasie, punîndu-și mîna în gîtul copilașului s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Cel ce ajuți tuturor celor ce Te cheamă cu adevărat, o! Mîntuitorule, ascultă rugăciunea mea și ia osul cel înfipt în gîtul copilului acestuia, cu nevăzută puterea Ta. Și de acum, chiar între oameni și dobitoace de s-ar întîmpla ceva de acest fel și va pomeni cineva numele meu, zicînd: Dumnezeule, pentru rugăciunile robului tău Vlasie, ajută-mi, aceluia, Tu, Doamne, grăbește spre ajutor și dă-i tămăduire întru slava și cinstea sfîntului Tău nume". Acestea grăindu-le, îndată a făcut sănătos pe copil și l-a dat maicii sale, care lăuda pe Dumnezeu, și s-a preamărit numele Sfîntului Vlasie, nu numai în Sevastia ci și în Nicopole.

Încă fiind el pe drum și apropiindu-se de Sevastia, s-a întîmplat un lucru ca acesta: o văduvă oarecare, săracă, nu avea mai mult decît un purceluș și, alergînd un lup, l-a apucat pe el și plîngea femeia foarte mult. Văzînd pe sfînt mergînd, a alergat la dînsul și cu lacrimi se jeluia contra lupului. Sfîntul, zîmbind, a zis către dînsa: "Nu te mîhni, o! femeie, nici nu plînge, că ți se va da ție purcelul tău viu și nevătămat". Acestea zicîndu-le, mergea în calea sa și iată lupul a alergat spre săraca văduvă, ducîndu-i purcelul în gură și i-a dat drumul viu înaintea sa, întreg și nevătămat. Apoi lupul a fugit în pustie, iar văduva și-a luat purcelul bucurîndu-se și lăudînd pe Dumnezeu.

Intrînd Sfîntul Vlasie în cetatea Sevastiei și Agricola și ighemonul înștiințîndu-se îndată despre el, a poruncit să-l arunce în temniță. A doua zi, șezînd la judecată, a adus înaintea sa pe arhiereul lui Dumnezeu, pe care, văzîndu-l, a început mai întîi cu cuvinte amăgitoare a grăi către dînsul: "Bucură-te, Vlasie, prieten al zeilor noștri și al nostru iubit". Sfîntul i-a răspuns: "Bucură-te și tu, puternice ighemoane, dar să nu numești dumnezei pe diavolii care se vor da focului veșnic împreună cu cinstitorii lor". Mîniindu-se ighemonul, a poruncit să fie bătut cu bețe groase multă vreme și sfîntul a zis ighemonului: "O, nebune și înșelătorule de suflete omenești! Oare socoteși că mă vei întoarce prin chinurile tale de la dumnezeiasca mărturisire? Nu vei putea, că am pe Iisus Hristos, Cel ce mă întărește, de acum fă ce voiești".

Ighemonul, văzînd credința cea neschimbată a sfîntului, a poruncit ca iarăși să-l ducă în temniță. Atunci, văduva cea săracă, auzind de viteaza pătimire pentru Hristos a Sfîntului Vlasie și fiind nemișcată în sfînta credință, a înjunghiat purcelul pe care l-a scos întreg din gura lupului, a fiert capul și picioarele, le-a pus în blid, după aceea, luînd semințe și roduri pămîntești cîte putea să aibă în sărăcia ei și punîndu-le în coșniță, apoi aprinzînd lumînare, le-a dus sfîntului în temniță și căzînd la picioarele lui, se rugă să primească bucatele acelea și să mănînce. Sfîntul, lăudînd pe Dumnezeu, a gustat din mîncarea cea adusă și, binecuvîntînd-o, i-a poruncit, zicînd: "O! femeie în acest chip să săvîrșești pomenirea mea, în toți anii, că nu va lipsi în casa ta nimic din cele trebuitoare. Și altcineva de se va asemăna ție și de va săvîrși pomenirea mea, acela se va umple de darurile lui Dumnezeu și binecuvîntat va fi în toate zilele vieții sale".

Acea fericită văduvă, luînd poruncă de la sfînt, s-a dus la casa ei slăvind pe Dumnezeu, și s-a împlinit cu dînsa Scriptura care zice: "În toată lumea se va spune ce a făcut ea, întru pomenirea ei". Tiranul, șezînd a doua oară la judecată, a adus pe sfînt și i-a zis lui: "Vlasie, jertfești zeilor ca să fii viu, sau voiești să pieri rău?" Răspuns-a sfîntul: "Zeii care n-au făcut cerul și pămîntul să piară, iar moartea cu care tu mă îngrozești, aceea îmi mijlocește mie viața veșnică". Ighemonul, văzîndu-l nemișcat în credință, a poruncit să fie spînzurat pe un lemn, și strujit tare cu unelte de fier. Fiind strujit mult, mucenicul a zis către ighemon: "O! păgînule și necuratule! oare cu bătăile vrei să mă înfricoșezi pe mine, cel ce am în ajutor pe Iisus Hristos? Nu mă tem de chinurile tale cele văzute, căci privesc la bunătățile ce vor să fie și care sînt făgăduite celor ce iubesc pe Dumnezeu". După aceasta a poruncit tiranul ca să-l dea jos de pe lemn și să-l ducă iarăși în temniță.

Fiind dus Sfîntul Vlasie la închisoare, îl urmau niște drept credincioase și temătoare de Dumnezeu femei, șapte la număr, care, adunînd de pe pămînt sîngele ce pica din trupul lui, se ungeau cu dînsul. Văzînd aceasta, slujitorii ce duceau pe sfînt, le-au prins și le-au dus la ighemon, zicîndu-i: "Și acestea sînt creștine".

Ighemonul a zis către dînsele: "Plecați-vă și aduceți zeilor jertfă, ca să primiți de la mine mare cinste!" Cinstitele și sfintele femei i-au zis: "De voiești, o! ighemoane! ca să ne închinăm cu jertfe zeilor tăi, mai întîi se cade nouă să ne curățim, deci să mergem la iezerul cel de aproape și să ne spălăm într-însul, după obicei, fețele noastre și tot trupul. Apoi să poruncești să ne aducă pe zeii tăi acolo și îndată după spălare să ne închinăm lor, pe malul iezerului".

Ighemonul, umplîndu-se de bucurie, a poruncit să aducă pe zeii săi, pe care băgîndu-i în saci, i-au pecetluit cu plumb și i-au dat sfintelor femei, punînd lîngă dînsele ostași, ca să le ducă pe ele la iezer, cu zeii, și de acolo să le aducă la dînsul cu cinste. Ele, luînd pe spatele lor sacii cu idolii pecetluiți, i-au dus la iezer și, sosind la mal, unde știau că apa este mai adîncă, au rugat pe ostași să se depărteze de dînsele, pentru rușinea goliciunii trupești, și să aștepte puțin pînă ce se vor spăla. Depărtîndu-se ostașii, au aruncat fiecare în adîncul apei pe idolul pe care îl ducea și s-au afundat necurații zei ca plumbul.

Văzînd aceasta, ostașii le-au prins și, ducîndu-le la ighemon, i-au spus despre înecarea zeilor. Ighemonul și-a schimbat fața de mînie și a răcnit ca un leu la ostași, zicînd către dînșii: "O! răi slujitori, pentru ce n-ați ținut pe zei, ca să nu-i arunce în adîncul iezerului?" Apoi ostașii, răspunzînd, au zis: "O! luminate, ți-au grăit cu înșelăciune femeile acestea și au înecat pe zeii tăi, iar noi, neștiind înșelăciunea lor, nu i-am ținut". Deci au zis și sfintele femei către ighemon: "Dumnezeul cel adevărat nu pătimește de înșelăciunea omenească, iar zeii tăi, fiind pietre nesimțitoare și lemne, aur și argint, cu înșelăciune luați de noi și înecați, nu s-au izbăvit pe ei din mîinile noastre, nici au scăpat de înecare, apoi cum pot pe alții să izbăvească de primejdii, să-i mîntuiască?".

Mîniindu-se ighemonul, a poruncit să ardă un cuptor, să topească plumb și să aducă piepteni de fier și șapte scînduri de aramă, făcute în chip de haine, arse în foc. Toate acestea erau puse de-o parte, iar de alta, au pus de față haine noi, luminate și felurite podoabe femeiești. Apoi a zis către sfintele femei: "Alegeți-vă una din două: sau să vă închinați zeilor și să le aduceți jertfe și veți păzi sufletele voastre, umblînd în aceste haine luminoase și de mult preț, sau, de nu veți voi să faceți aceasta, apoi veți primi chinurile acestea pregătite asupra voastră".

O sfîntă femeie din acelea, avînd doi copii, a apucat o haină luminoasă și a aruncat-o în cuptor și a ars. Iar copiii au zis către maica lor: "Maica noastră, să nu ne lași pe pămîntul acesta să pierim ci, precum ne-ai hrănit cu dulcele tău lapte, așa și cu împărăția cerească să ne hrănești pe noi". După aceasta, ighemonul a poruncit să le spînzure și să strujească cu piepteni de fier trupurile lor, iar ostașii au văzut curgînd din rănile lor lapte, în loc de sînge, căci erau și trupurile lor albe ca zăpada. Îngerii Domnului, pogorîndu-se din cer, le întăreau și le mîngîiau în chinurile lor, zicîndu-le: "Nu vă temeți, ci vă nevoiți ca niște buni lucrători, care, făcînd secerișul și isprăvind lucrul, se binecuvîntează de stăpîn. Apoi, luînd plată, se duc bucurîndu-se la casa lor. Tot astfel, nevoiți-vă și voi, ca de la Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să luați viața veșnică și neîncetată".

Ighemonul a poruncit apoi să înceteze torturile și să le arunce în cuptorul cel înfocat; dar, cînd le-au aruncat, focul s-a stins îndată și au ieșit nevătămate din cuptor. Atunci a zis către dînsele ighemonul: "Lepădați de la voi farmecele voastre, apropiați-vă de zei și jertfiți-le lor". Sfintele femei i-au răspuns într-un glas: "O! fiule al diavolului, nu vom lăsa pe Domnul nostru Iisus Hristos, nici ne vom închina pietrei și lemnului, idolilor celor asemenea ție, surzi și nesimțitori; de acum fă ceea ce voiești, că noi sîntem chemate în împărăția cerurilor".

Atunci ighemonul a poruncit să le taie capetele cu sabia și, fiind duse sfintele femei la locul sfîrșirii lor, au rugat pe ostași, zicînd: "Așteptați puțin pînă ce ne vom ruga lui Dumnezeu". Și, plecîndu-și genunchii lor la pămînt, au zis: "Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Cel mare și proslăvit! Slavă Ție, Hristoase, Cel ce împărățești în veci, că ne-ai chemat la calea bunătății Tale, căci cine este mai mare ca Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai făcut a ne depărta de întuneric și a veni la adevărata și dulcea Ta lumină. Ne rugăm Ție, Doamne, să ne numeri cu sfînta și întîia muceniță a Ta, Tecla, primind pentru noi rugăciunea prea sfințitului părintelui și păstorului nostru Vlasie, care ne-a povățuit pe noi la calea cea adevărată".

Astfel rugîndu-se și de la pămînt sculîndu-se, și-au ridicat mîinile și ochii spre cer înălțîndu-și, cu inimă și cu suflet curat, au zis către Dumnezeu: "Slavă Ție, Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit pe noi a sta în locul acesta, ca oile la înjunghiere, pentru numele Tău cel sfînt, căci voim ca îndată să ne jertfim Ție. Primește și sufletele noastre în jertfelnicul Tău cel ceresc". Iar cei doi copii, apropiindu-se de maica lor, au zis către dînsa: "Maică, cununile voastre sînt gata în cer la Domnul, iar pe noi lasă-ne viteazului și răbdătorului de chinuri, prea sfințitul episcop Vlasie". Apoi apropiindu-se speculatorul, a tăiat cinstitele capete ale celor șapte femei și așa s-au sfîrșit.

După aceasta, ighemonul a scos pe Sfîntul Vlasie din temniță și i-a zis: "Vei aduce acum jertfă zeilor, sau nu?" Răspuns-a sfîntul: "Ticălosule și orbule, nu vezi adevărata lumină. Căci, care om, cunoscînd pe Dumnezeul cel viu, va aduce jertfe sau se va închina idolilor celor neînsuflețiți? Iar tu, întunecatule și necuratule să știi că ai lăsat pe Dumnezeul cel viu și te închini pietrei celei nesimțitoare, dar eu nu mă tem de îngrozirile tale. Precum voiești, chinuiește-mă; iată pentru Hristos al meu îmi dau ție trupul meu, iar Dumnezeu are putere peste trupul meu". Zis-a ighemonul către sfînt: "De te voi arunca în iezer, îți va ajuta ție Hristos al tău, Căruia I te închini?". Grăit-a sfîntul: "Orbule și neînțelegătorule, tu pe cele neînțelegătoare cinstindu-le, ți se pare că ești mîntuit, dar eu, cinstind pe Hristos, nu voi arăta ție în apă puterea Sa". Atunci ighemonul a poruncit să-l ducă și să-l arunce în adîncul iezerului.

Sfîntul, alergînd înainte, a însemnat apa cu semnul Crucii și a mers pe apă ca pe uscat. Apoi, ducîndu-se în mijlocul iezerului, a șezut pe apă ca pe pămînt, iar către ostașii și slujitorii tiranului care stăteau pe mal, a zis: "De aveți zei, arătați puterea lor și mergeți și voi pe apă". Și îndată 68 de bărbați, chemînd pe zeii lor pe nume, s-au aruncat în iezer, vrînd să umble pe apă și au pierit. Îngerul Domnului, pogorîndu-se din cer la sfînt, i-a zis: "Arhiereule cel plin de darul lui Dumnezeu, primește cununa cea gătită ție de la Dumnezeu". Deci a venit sfîntul la mal, avînd fața ca lumina și, mergînd la ighemon, l-a ocărît. Atunci ighemonul a dat asupra lui judecată de moarte, zicînd: "Vlasie, cel ce nu s-a supus mie, a defăimat pe împărat, iar pe zei a ocărît și 68 de oameni cu farmecele i-a pierdut în apă, să se taie cu sabia, împreună cu cei doi copii".

Scoțînd pe sfînt din curte cu copiii și ducîndu-i la locul tăierii, s-a rugat pentru sine și pentru toată lumea, și mai ales, pentru aceia care vor veni după dînsul, să săvîrșească pomenirea lui, ca să nu se apropie de ei nici o boală, iar casele lor să se umple de toate bunătățile, apoi rugăciunile lor să fie auzite pentru toate nevoile. Atunci s-a pogorît de sus, la dînsul, un nor luminos, care l-a umbrit și glasul lui Hristos se auzea, grăind din cer către dînsul: "Toate cererile tale le voi împlini, iubitul meu nevoitor".

Apoi speculatorul i-a tăiat cinstitul cap și după dînsul a tăiat și pe cei doi copii în același loc, afară de zidurile cetății, în Sevastia, în 11 zile ale lunii februarie. O femeie binecuvîntată, anume Elisa, a luat sfintele trupuri mucenicești și le-a îngropat în acel loc cu cinste și se dădeau de la mormînt tămăduiri bolnavilor.

Înștiințîndu-se văduva aceea de mucenicescul sfîrșit al Sfîntului Vlasie, arhiereul lui Hristos, și avînd un purceluș, a cinstit pomenirea sfîntului, adunînd la sine pe cunoscuți, pentru că Dumnezeu a binecuvîntat casa ei cu îndestularea celor de trebuință. Urmîndu-i ei și alți oameni dreptcredincioși, au început asemenea a săvîrși pomenirea Sfîntului Vlasie, în toți anii, aducînd la biserică lumînări și tămîie. Apoi făcea ospețe celor de o credință și, dînd milostenii la săraci și scăpătați, de atunci s-a început acel drept- credincios obicei, care se ține încă și acum de unii, adică a săvîrși pomenirea Sfîntului sfințit mucenic Vlasie, după chipul acelei văduve. Aceasta se făcea în cinstea mucenicului și în slava Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh slăvit și închinat în veci. Amin.

În această zi, mai facem pomenirea Sfintei Teodora împărăteasa, care a adus dreapta credință și a fost soția împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ținînd în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credință. După moartea bărbatului său, a adunat un sobor de sfinți preoți și a adus sfintele icoane în biserică. Apoi s-a sîrguit ca sufletul bărbatului său cel mort să se izbăvească de chinuri cu rugăciunile multor sfinți părinți, precum se scrie despre aceea pe larg în Sinaxar, la întîia Duminică a sfîntului și marelui post. Sfînta Teodora, făcînd multe lucruri bune și plăcînd lui Dumnezeu, a lăsat pămînteasca împărăție fiului său Mihail, iar ea a trecut la cereasca veșnicie.