Pages

miercuri, 25 ianuarie 2023

Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

 Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului

25 Ianuarie



Troparul Sfântului Grigorie Teologul, glasul 1:


Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai cercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat și frumusețile Cuvântului. Deci roagă-L pe Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.


Condacul 1


Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Icosul 1


Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului dreptei credințe, zicând:

Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;

Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;

Bucură-te, întărirea dreptei credințe;

Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;

Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;

Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;

Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;

Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;

Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;

Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;

Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;

Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!


Condacul al 2-lea


Către tine alergând popoarele și din învățăturile tale cunoscând adevărata cale către cer, așază în lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frică și dragoste curată cântă: Aliluia!


Icosul al 2-lea


Curățenia și înfrânarea iubind, așa cum ai văzut în vedenie că cele două fecioare cinstite s-au numit pe ele, și de la acelea ai învățat viața cea fără de prihană, pentru care noi te cinstim așa:

Bucură-te, păstor al fecioriei;

Bucură-te, iubitor al înfrânării;

Bucură-te, cinstitor al pustniciei;

Bucură-te, îndemnător al milosteniei;

Bucură-te, cel ce cu sabia înfrânării tai patimile;

Bucură-te, că pe oile tale la pășunea cea a faptelor bune le-ai povățuit;

Bucură-te, că din întunericul iadului le-ai mântuit;

Bucură-te, că din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adăpat;

Bucură-te, că pildă te-ai făcut prin lumina faptelor bune;

Bucură-te, că smerenia lui Hristos ai urmat;

Bucură-te, că sarcina cea ușoară a lui Hristos tu întâi ai purtat;

Bucură-te, că apoi altora o ai arătat;

Bucură-te, că prin sudorile și ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curățat;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul a 3-lea


Blând fiind la obicei din pruncie, bătrân s-a arătat, depărtându-se de la priveliștile și petrecerile deșertăciunilor lumești, și bunăcuviința de la maica sa învățându-se, în Biserica lui Dumnezeu ziua și noaptea slavoslovea cântând: Aliluia!


Icosul al 3-lea


Plin fiind de darul Sfântului Duh, ai gonit eresul cel viclean al lui Macedonie, hulitorul Sfântului Duh, și rușinat l-ai depărtat de la Biserică, iar pe cei dreptcredincioși întărindu-i, pe cei rătăciți întorcându-i, i-ai sfințit cu pecetea Duhului Sfânt, iar ei fiind luminați, cântau:

Bucură-te, păstorul cel bun;

Bucură-te, gonitorul eresurilor;

Bucură-te, că ai rușinat pe Macedonie;

Bucură-te, că ai sfărâmat trâmbița eresurilor lui;

Bucură-te, cale nerătăcită a celor dreptcredincioși;

Bucură-te, luminat propovăduitor al sfintei credințe;

Bucură-te, cu Marele Vasile împreună lucrător;

Bucură-te, pom înflorit în casa Domnului;

Bucură-te, al eresurilor surpător;

Bucură-te, al Darurilor lui Hristos împărțitor;

Bucură-te, al credincioșilor apărător;

Bucură-te, al tuturor cald folositor;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 4-lea


Iubitorul de oameni Iisus, Care a îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Săi în Ierusalim, ți-a dat ție putere tare asupra duhurilor și eresurilor, ca să le gonești și Biserica Sa cea sfântă și ca o mireasă împodobită să o aduci Lui, cântând: Aliluia!


Icosul al 4-lea


Vifor mare și străin eres având Apolinarie, care rău înțelegea Întruparea Domnului, pe toți trăgându-i la pieire, l-ai gonit departe de turma ta, și dogma Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu întărind-o, propovăduiai pe Cel născut din Fecioara, iar pe tine cinstindu-te, zicem:

Bucură-te, luminătorul nostru;

Bucură-te, raza mântuirii noastre;

Bucură-te, păzitor al dreptei credințe;

Bucură-te, sfeșnic cu lumină de aur;

Bucură-te, podoaba Arhiereilor;

Bucură-te, a Bisericii bucurie și pace;

Bucură-te, piatră nesfărâmată;

Bucură-te, turn neclintit al Bisericii;

Bucură-te, cetate tare împotriva vrăjmașilor;

Bucură-te, armă asupra patimilor;

Bucură-te, minte cinstită;

Bucură-te, vas curat al darurilor Domnului;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 5-lea


Văzând vicleanul vrăjmaș odihna Bisericii, a izvorât asupra ta ispite, necazuri și izgoniri, iar tu cu darul lui Hristos ai vădit meșteșugirile celui meșter în răutate, și ca un biruitor cântai: Aliluia!


Icosul al 5-lea


Înțelegând poporul de ducerea ta de la dânșii, a ridicat glasuri de plângeri, zicând: O! Părinte! Ducându-te de la noi, duci cu tine și Sfânta Treime și va ieși din Cetate binecuvântarea. Și socotindu-se ei sărmani, ziceau așa:

Bucură-te, hrănitorul săracilor;

Bucură-te, slujitorul bolnavilor;

Bucură-te, odihna străinilor;

Bucură-te, mângâierea bătrânilor;

Bucură-te, ajutorul necăjiților;

Bucură-te, izbăvitorul năpăstuiților;

Bucură-te, viteazule biruitor;

Bucură-te, curățitorul eresurilor;

Bucură-te, al plevelor eresuri curățitor;

Bucură-te, arzător cu duhul în slujba lui Dumnezeu;

Bucură-te, scara care ne sui pe toți la ceruri;

Bucură-te, cel ce cu părintească dragoste ai deschis mila tuturor celor ce au venit la tine;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 6-lea


Minunat între Ierarhi te-ai arătat, că gura ta ca o praștie a gonit toate eresurile și toate meșteșugirile viclene le-ai smuls din inimile credincioșilor; pentru aceasta Biserica împreună cu dânșii cântă: Aliluia!


Icosul al 6-lea


Ritorii cei preaînțelepți n-au putut sta împotriva cuvintelor tale celor arzătoare, când ai arătat în Biserică taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar noi, bucurându-ne, cântăm:

Bucură-te, cap sfințit;

Bucură-te, minte zburătoare în sferele cerești;

Bucură-te, ochi neadormit;

Bucură-te, ostaș nebiruit;

Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;

Bucură-te, petrecătorule cu Apostolii;

Bucură-te, dănțuitorule cu Mucenicii;

Bucură-te, lucrător cu Mărturisitorii;

Bucură-te, al celor ce se pocăiesc mântuitor;

Bucură-te, al greșiților îndreptător;

Bucură-te, hrănitor duhovnicesc;

Bucură-te, ostenitor netrupesc;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 7-lea


Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale a înconjurat pământul ca un fulger, învățând pe toți Treimii întru unime și unimii întru Treime să ne închinăm, cântând: Aliluia!


Icosul al 7-lea


Dorind înțelepciunea cea de sus, Cel Atotputernic ți-a dat cununa darurilor și frumusețea cuvintelor ți-a adăugat. Deci noi, luând din cuvintele tale, aducem ție această cântare:

Bucură-te, soare luminos;

Bucură-te, văzător al tainelor lui Dumnezeu;

Bucură-te, că împreună cu Mucenicii ai mărturisit;

Bucură-te, că împreună cu Cuvioșii pe Hristos ai mărit;

Bucură-te, că cele șapte soboare cu cuvintele tale s-au întărit;

Bucură-te, sabie de foc care tai eresurile;

Bucură-te, bisturiu care cureți rănile nevindecate;

Bucură-te, chezașul păcătoșilor spre mântuire;

Bucură-te, că din raza Sfântului Duh ai luat lumina;

Bucură-te, că în cetatea Arhiereilor luminezi ca un luceafăr;

Bucură-te, prietenul cel bun al Marelui Vasile;

Bucură-te, că amândoi adânci învățături ați lăsat în lume;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!


Condacul al 8-lea


Toată cântarea ce se aduce pomenirii tale nu poate aduce mulțumirea cuvenită pentru cele multe și frumoase osteneli cu care ai împodobit Biserica, iar turmei tale mântuire ai lăsat, pentru care îți cântăm: Aliluia!


Icosul al 8-lea


Bogat fiind de înțelepciune și frumos grăitor, ai vărsat pe pământ sămânța cea bună a Sfintelor Scripturi, pentru aceasta noi cinstim pomenirea ta, zicând:

Bucură-te, preaînțelepte;

Bucură-te, preafericite;

Bucură-te, Arhiereule cinstite;

Bucură-te, podoaba Bisericii;

Bucură-te, gură cerească;

Bucură-te, minte apostolească;

Bucură-te, odraslă sfântă;

Bucură-te, slugă credincioasă a lui Hristos;

Bucură-te, văzător al tainelor dumnezeiești;

Bucură-te, teologule preadulce;

Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu;

Bucură-te, părintele Bisericii;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 9-lea


Cu totul fiind unit cu raza Duhului, tu, sfințite părinte, afară de lume ai viețuit, și acum întru slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh luminat fiind, veselindu-ne, cântare îți aducem: Aliluia!


Icosul al 9-lea


Sfârșindu-ți călătoria vieții în multe osteneli și necazuri, te-ai mutat către Domnul. Deci, ca un prieten al Sfintei Treimi, fă rugăciune pentru noi, care îți cântăm:

Bucură-te, că mare dogmatist ai fost pentru Sfânta Treime;

Bucură-te, cel ce ai învățat că Duhul de la Tatăl purcede;

Bucură-te, că, împreună cu Tatăl și cu Fiul, o Treime singură stăpânitoare ai arătat;

Bucură-te, lucrător al tainei Mântuitorului;

Bucură-te, cântător al slujbei Bisericii;

Bucură-te, către popor frumos grăitor;

Bucură-te, primitorul Sfântului Duh;

Bucură-te, că ai învățat întocmirea ființei și a firii;

Bucură-te, că teolog al Treimii te-ai arătat;

Bucură-te, cel ce prin cuvintele tale, izvor și dulceața Bisericii ai rămas;

Bucură-te, cel ce cu osârdie sufletul tău ți-ai pus pentru noi;

Bucură-te, că pe cel rău l-ai surpat;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 10-lea


„Cuvântul lui Dumnezeu cel slăvit de îngereștile cântări pentru noi a sărăci bine a voit”, a spus marele Ierarh popoarelor, „și Fiul cel născut din Fecioara ne-a învățat a cânta: Aliluia!”.


Icosul al 10-lea


Săgețile ereticilor cele aprinse în chipul văpăii stinge-le cu sfintele tale rugăciuni, ca mântuiți fiind să te cinstim cu laude ca acestea:

Bucură-te, odor sfânt al Bisericii;

Bucură-te, tăinuitorule de cele cerești;

Bucură-te, că pomenirea ta este plină de veselie;

Bucură-te, că ai fost plin de dumnezeiesc dar;

Bucură-te, că îndumnezeit te-ai făcut;

Bucură-te, că înfricoșate taine Dumnezeu ți-a descoperit;

Bucură-te, căci Cuvântul Tatălui Taina Întrupării Sale ți-a descoperit;

Bucură-te, că teologia prin îngerul Său te-a învățat;

Bucură-te, că podoaba Bisericii te-ai arătat;

Bucură-te, că acum slava lui Dumnezeu ai dobândit;

Bucură-te, că pământul cel înțelenit purtător de flori l-ai arătat;

Bucură-te, că dar sfințit din buzele tale ai vărsat;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 11-lea


Luminată avându-ți mintea cu nemăsurată pustie, curată de toată grija pământească o ai păzit, și străbătând adâncurile Duhului întru veselie, te bucuri acum cântând: Aliluia!


Icosul al 11-lea


Cu dumnezeiască și mai presus de fire putere ai învățat, Ierarhe Grigorie, pe toți luminându-ne și învățându-ne a cânta așa:

Bucură-te, Grigorie, podoaba Arhiereilor;

Bucură-te, a Scripturii celei vechi limpede tâlcuitor;

Bucură-te, al Testamentului Nou frumos grăitor;

Bucură-te, al Treimii apărător;

Bucură-te, al Dogmelor descoperitor;

Bucură-te, al dumnezeieștilor taine învățător;

Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;

Bucură-te, al celor întristați mângâietor;

Bucură-te, al năpăstuiților izbăvitor;

Bucură-te, al celor din ispite ajutor;

Bucură-te, al celor din închisori cercetător;

Bucură-te, al celor greșiți lesne iertător;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 12-lea


Lăudăm înțelepciunea ta, cinstim ostenelile tale, cântăm pomenirea ta, întru care Biserica, cu cântări împodobindu-se, împreună cu poporul cel luminat prin învățăturile tale, cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 12-lea


Cu bucurie cântă cetele cerești, întâmpinându-te, primindu-te și închinându-te Sfintei Treimi: „Intră întru bucuria Domnului tău”. Auzi-ne și pe noi, care te rugăm să faci rugăciune pentru toată lumea, ca să se păzească Biserica de nevoi și de eresuri, ca păzite fiind cu darul lui Dumnezeu, să-ți cântăm ție:

Bucură-te, singur păzitor al legilor tale;

Bucură-te, zid de apărare al Bisericii;

Bucură-te, liman lin al celor învăluiți în necunoștință;

Bucură-te, că tuturor ai deschis ușa mântuirii;

Bucură-te, că luminos ai arătat calea cea dreaptă;

Bucură-te, că ne duci de mână pe toți spre cer;

Bucură-te, al nostru folositor;

Bucură-te, grabnic ajutător;

Bucură-te, că tuturor te-ai făcut ascultător, ca pe toate să le dobândești;

Bucură-te, al oilor tale bun păstor;

Bucură-te, al sufletelor noastre mântuitor;

Bucură-te, al trupurilor noastre ajutător;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!


Condacul al 13-lea


O, preaînțelepte Ierarhe Grigorie, primește această puțină rugăciune de mulțumire a noastră și o du la tronul dumnezeirii și cere de acolo pace lumii și unire Bisericii, ca păziți fiind în pace, cu mulțumire, împreună cu tine, lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)


Apoi se zice iarăși Icosul 1: Astăzi darul..., Condacul 1: Pe marele ierarh..., și se face otpustul.


Icosul 1


Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului dreptei credințe, zicând:

Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;

Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;

Bucură-te, întărirea dreptei credințe;

Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;

Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;

Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;

Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;

Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;

Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;

Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;

Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;

Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;

Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!


Condacul 1


Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu