Pages

miercuri, 11 ianuarie 2023

Acatistul Sfântului Cuvios Teodosie, începătorul vieții de obște

 Acatistul Sfântului Cuvios Teodosie, începătorul vieții de obște



Preotul dă obișnuita binecuvântare:


Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.


Strana: Amin.


Iar dacă nu este preot, se zice:


În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!


Apoi Rugăciunile începătoare:


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.


Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:


Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.


Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.


Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


A Născătoarei de Dumnezeu:


Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.


Apoi Crezul:


Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)


Psalmul 142:


1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 

5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 

6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 

7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 

10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)


Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)


Troparul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieții călugărești de obște


Glasul 8


Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


Doamne, miluiește. (de 12 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Psalmul 50:


1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 

5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 

6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 

7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 

8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 

9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 

10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 

11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 

12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 

13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 

14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 

15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 

16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 


Condacul 1 


Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii și pe începătorul întru Hristos al chinoviilor să-l cinstim ca pe o temelie a bunei-credințe; pe vlăstarul cel preasfințit al capadocienilor și pe marele luminător al pustiei Betleemului să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Icosul 1 


Înger în pustie te-ai arătat, Teodosie, cu razele ostenelilor tale, luminând mulțimea celor neînsoțiți, începătorule al chinoviilor și pildă a vieții preabune, pentru care cu îndrăznire îți strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, lauda pustniciei;

Bucură-te, zidul ortodoxiei;

Bucură-te, pomul pustiei cel preafrumos;

Bucură-te, mărgăritarul nevoinței cel luminos;

Bucură-te, finicul cel cu înaltă cunună al înfrânării adevărate;

Bucură-te, fluierul cel cu dulce grai al viețuirii curate;

Bucură-te, îndrumătorul întru Hristos al chinoviilor;

Bucură-te, neînșelat arătător de cale al monahiilor;

Bucură-te, luminătorul nevoinței cel preamărit;

Bucură-te, că celor ce te cheamă le ești apărător neadormit;

Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare;

Bucură-te, luminătorul celor umbriți de patimi pierzătoare;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 2-lea 


Vlăstar al capadocienilor, crescut ai fost cu evlavie de tatăl tău, Proeresie, și de cinstită mama ta, Evloghia, pentru care, având frica lui Dumnezeu, Cuvioase, ai mers pe urmele Lui, cântând neîncetat: Aliluia! 


Icosul al 2-lea 


Culegând cunoștința dumnezeiască din pruncie, fericite Teodosie, ca pe o bogăție aleasă, te-ai arătat masă a tuturor virtuților, fiind stâlp al întregii înțelepciuni și al rugăciunii; pentru aceea, mărindu-te, strigăm cu bucurie acestea:

Bucură-te, vas luminat al harurilor cerești;

Bucură-te, sălașul luptelor dumnezeiești;

Bucură-te, cel ce erai plin de cugetări negrăite;

Bucură-te, locaș sfințit al rugăciunii neobosite;

Bucură-te, lauda minunată a satului Mogaris, în care te-ai născut;

Bucură-te, floarea Bisericii lui Dumnezeu, cea cu miros plăcut;

Bucură-te, călăuzire sigură a celor însingurați;

Bucură-te, ocrotitoarea grabnică a celor înviforați;

Bucură-te, împreună-părtaș al nețărmuritei desfătări;

Bucură-te, fântână neîmpuținată și izvor de mângâieri;

Bucură-te, cel ce L-ai dorit pe Hristos Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce l-ai urât pe vrăjmașul cel rău;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 3-lea 


Putere din cer primind, te-ai îndepărtat de căminul părintesc și ai început să mergi pe calea cea aspră a vieții singuratice, cu totul înțelepte, dorind să fii de-a pururi cu Hristos și să-I strigi neîncetat: Aliluia! 


Icosul al 3-lea 


Întraripat de dumnezeiască dragoste ai mers, o, Teodosie, să te închini Preasfântului Mormânt și înfricoșătoarei Golgote, pe care Domnul nostru S-a răstignit, dăruind viață celor ce cu dor strigă ție:

Bucură-te, că ai trecut cu vederea desfătarea pământească;

Bucură-te, cel ce ai căutat doar viața cerească;

Bucură-te, făclia de Dumnezeu luminată a capadocienilor;

Bucură-te, dreptarul cel preaadevărat al nevoitorilor;

Bucură-te, chipul rugăciunii netăcute, de Hristos arătat;

Bucură-te, întărire neclintită pentru tot sufletul întristat;

Bucură-te, chinoviarh ce te arăți înalt zburător;

Bucură-te, al călugărilor neîntrecut îndrumător;

Bucură-te, pahar care amesteci băuturi dumnezeiești;

Bucură-te, luminător care marginilor lumii strălucești;

Bucură-te, închinător învăpăiat al Domnului;

Bucură-te, izgonitor al ispitelor vrăjmașului;

Bucură-te, Sfinte Părinte Teodosie! 


Condacul al 4-lea 


De râvna liniștii fiind învăpăiat, ai cercetat stâlpul dumnezeiescului Simeon și ai ascultat învățăturile lui cele cinstite, spre luarea jugului Domnului asupra ta, pentru care te-ai bucurat, Teodosie, șoptind cu înflăcărare lui Dumnezeu: Aliluia! 


Icosul al 4-lea 


Ai venit să te supui preaînțeleptului Longhin, făclie a darurilor, Teodosie, ca fierul în foc, ca să te faci vas de bună treabă arămarului; pentru aceasta ție, ca unui locaș al dreptei socotințe, strigăm acestea:

Bucură-te, pilda vie a postirii;

Bucură-te, vas de mir al curăției;

Bucură-te, lauda nevoitorilor cea vestită;

Bucură-te, alăuta înțelepciunii cea bine strunită;

Bucură-te, culmea iubitorilor de viață sihăstrească;

Bucură-te, cel mistuit de o râvnă cu adevărat dumnezeiască;

Bucură-te, că ți-ai petrecut viața îngerește;

Bucură-te, cel ce te-ai luptat cu Veliar vitejește;

Bucură-te, că întreg te-ai adus prinos lui Hristos Iisus;

Bucură-te, călăuzitor al multora către cele de sus;

Bucură-te, izvor al darurilor de-a pururi curgător;

Bucură-te, că spre desăvârșire ne ești îndrumător;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 5-lea 


Voind ca totdeauna să vorbești doar cu Domnul, te-ai strămutat în loc uscat și, în pustia Betleemului, celui oarecând neprimitor de străini, ai aflat peșteră ca loc de sălășluire, nevoitorule, fără tăcere cântând: Aliluia! 


Icosul al 5-lea 


Ca să întraripezi mișcările minții tale către Ziditorul, ai pus sub pază aspră toate simțirile tale, locuitorule al pustiei, Teodosie; pentru aceasta ție, ca unei păsări a harului, strigăm acestea:

Bucură-te, cunoscător al înțelepciunii dumnezeiești;

Bucură-te, arătătorul cugetării cerești;

Bucură-te, tainic al Bisericii Domnului;

Bucură-te, liră cu grai plăcut a pustiului;

Bucură-te, lungime a dragostei și vlăstar al smereniei;

Bucură-te, al viețuirii de obște bun temei;

Bucură-te, dreptar și înălțime greu de privit a înfrânării;

Bucură-te, dumnezeiască strălucire a rugăciunii și a răbdării;

Bucură-te, că brazda sufletelor o curățești;

Bucură-te, cel ce evlavia credincioșilor o sporești;

Bucură-te, că ferestrele minții bine le-ai păzit;

Bucură-te, cel ce de cursele înșelătorului ai fugit;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 6-lea 


Săvârșindu-ți inima grădină a rugăciunii neîncetate, fericite Teodosie, ai umplut de buna mireasmă a harurilor lui Dumnezeu cinstita ceată a ucenicilor tăi și pe toți i-ai încredințat să strige Mântuitorului lumii: Aliluia! 


Icosul al 6-lea 


Crin preaînmiresmat al virtuților hrănitoare de suflet făcându-te, ai adunat în turma ta mulți ucenici, pe care, bine învățându-i viețuirea de obște, neprimejduit i-ai condus la dumnezeieștile pășuni ale cunoștinței, pentru care, împreună cu dânșii, strigăm ție:

Bucură-te, crinul neagonisirii;

Bucură-te, floarea nepătimirii;

Bucură-te, iubitor de osteneală blând și înțelegător;

Bucură-te, că ești fiilor tăi tare ocrotitor;

Bucură-te, alăuta feluritelor virtuți cea cu dulce insuflare;

Bucură-te, călăuzire către viețuirea cea neîmbătrânitoare;

Bucură-te, pajiște preaînmiresmată a faptelor Duhului;

Bucură-te, cel ce prin mare nevoință ai supus patimile trupului;

Bucură-te, că ne duci de mână către viața cea de sus;

Bucură-te, far al iubirii lui Hristos Iisus;

Bucură-te, cel ce ai întemeiat cinstit locaș obștesc;

Bucură-te, că plinești trebuințele celor ce din greu se ostenesc;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 7-lea 


Pomenirea morții ai avut-o însoțitoare nedespărțită în viață; pentru aceea, înțelepte, pe toate cele plăcute socotindu-le mereu praf și cenușă, doreai să te faci părtaș celor netrecătoare, să-L lauzi pe Dumnezeu și să-I cânți: Aliluia! 


Icosul al 7-lea 


Semne de biruință ai ridicat, Teodosie cel cu întreagă înțelepciune, împotriva rătăcitului împărat Anastasie și, cu înțeleptele tale graiuri, ai risipit ca pe o pânză de păianjen sfaturile celor răuvoitori și ai veselit pe cei ce cu dreaptă credință strigă:

Bucură-te, dătătorule de lumină al credinței;

Bucură-te, învățătorul iscusit al nevoinței;

Bucură-te, apărătorul predaniilor părintești;

Bucură-te, propovăduitorul dogmelor dumnezeiești;

Bucură-te, măsură a discernământului și icoană a răbdării;

Bucură-te, adâncul înainte-vederii și pecetea ascultării;

Bucură-te, trandafirul celor neînsoțiți care veselești mulțimile;

Bucură-te, clopot care trezești din somnul trândăviei inimile;

Bucură-te, cetate nebiruită a celor credincioși;

Bucură-te, că în ceruri locuiești cu ceata celor cuvioși;

Bucură-te, pildă de rugăciune fierbinte;

Bucură-te, trâmbița ostenelilor sfinte;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 8-lea 


Izvor mult curgător și fântână îmbelșugată a tot felul de minuni străine te-ai arătat, Teodosie, din care mulțimile credincioșilor se adapă totdeauna, spre întărirea trupurilor și sănătatea sufletului, strigând lui Dumnezeu cu voie bună: Aliluia! 


Icosul al 8-lea 


Cuvioase, de Dumnezeu purtătorule, pe tânărul cel căzut în fântână viu l-ai scos și l-ai dat maicii sale care se tânguia, spre slava Domnului și lauda lui Dumnezeu, și ai încredințat-o să strige ție cu evlavie:

Bucură-te, izbăvitorul copilului meu;

Bucură-te, slujitorul Dătătorului de viață Dumnezeu;

Bucură-te, cedrul cel cu umbră deasă al harului;

Bucură-te, finicul cel mult roditor al Duhului;

Bucură-te, cunună de diamant care insufli tăria credinței;

Bucură-te, floarea dreptei socotințe și pajiștea bunei-cuviințe;

Bucură-te, moștenitor al Împărăției cerurilor;

Bucură-te, al nepăsării grabnic dezrădăcinător;

Bucură-te, cel de o râvnă cu acei Cuvioși mult vestiți;

Bucură-te, cel de un cămin cu cinstiții Părinți;

Bucură-te, mângâietorul sufletului meu;

Bucură-te, calea către viața cea după Dumnezeu;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 9-lea 


Părinte Cuvioase, purtătorule de semne, văzându-te că vorbeai ca unui viu lui Vasile cel ce murise, toate cetele de monahi ai vestitei tale turme s-au mirat și-L lăudau pe Domnul, strigând cu dragoste: Aliluia! 


Icosul al 9-lea 


Cu graiurile tale cele de Dumnezeu insuflate, ai umplut jitnițele de grâu care erau oarecând goale și ai dat ploaie din belșug pământului celui însetat; pentru aceasta, lăudând minunile tale, Teodosie, cu bucurie strigăm:

Bucură-te, neîmpuținare pentru cei flămânzi;

Bucură-te, ocrotirea celor suferinzi;

Bucură-te, următorul Proorocului Ilie;

Bucură-te, rouă din cer pogorâtă pe glie;

Bucură-te, apărător neadormit al poporului vlăguit;

Bucură-te, cel ce dai credincioșilor grâu bogat dăruit;

Bucură-te, că ești hrana celor înfometați;

Bucură-te, că te-ai arătat călăuzitor celor înșelați;

Bucură-te, stea care luminezi pustia Betleemului;

Bucură-te, baie care speli întinăciunea sufletului;

Bucură-te, mângâierea săracilor;

Bucură-te, sprijinul muritorilor;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 10-lea 


Vas al dumnezeieștilor daruri făcându-te, Teodosie, l-ai vindecat îndată pe cel care, înaintea trupului tău, cerea izbăvire de stăpânirea celui viclean și l-ai încredințat să-ți strige cu evlavie: Aliluia! 


Icosul al 10-lea 


Viața îngerilor petrecând pe pământ, te-ai arătat vas curat al Mântuitorului; pentru aceasta, prin rugăciunile tale, ai oprit curgerile de sânge ale femeii, de trei ori fericite Teodosie, și ai ridicat-o să strige ție:

Bucură-te, râul vindecărilor;

Bucură-te, trăitorul dogmelor;

Bucură-te, al muritorilor doctor neluător de bani;

Bucură-te, preasilnic pierzător al celui viclean;

Bucură-te, pasăre care-i cuprinzi sub aripi pe cei neputincioși;

Bucură-te, vas al bucuriei celor credincioși;

Bucură-te, pat care odihnești pe călătorii vieții;

Bucură-te, hotarul înfrânării și alungătorul tristeții;

Bucură-te, cel ce reverși izvoare tămăduitoare;

Bucură-te, râul bunei-cuviințe înțelegătoare;

Bucură-te, mireasmă de taină a îndumnezeirii;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 11-lea 


Ai înălțat către Dumnezeu palmele femeii celei ce nu năștea, pe care, prin rugăciunile tale, Părinte Teodosie, ai arătat-o mamă binenăscătoare și ai îndrumat-o cu bunăcuviință să cânte Domnului dumnezeiasca și luminata laudă: Aliluia! 


Icosul al 11-lea 


Stâlp purtător de strălucire, care luminezi lărgimile pământului cu razele nemăsuratelor minuni, te-a arătat Dumnezeu, către Care și noi, punându-te înainte mijlocitor, fericite Teodosie, întru tot cinstite, strigăm acestea:

Bucură-te, ușa mântuirii tuturor;

Bucură-te, sălașul negrăit al virtuților;

Bucură-te, mireasma vieții de curăție;

Bucură-te, mirul trăirii în pustie;

Bucură-te, belșugul bunătății dumnezeiești;

Bucură-te, trandafirul ceresc al iubirii creștinești;

Bucură-te, sabie care tai cornul demonilor;

Bucură-te, zid care păzești cetele călugărilor;

Bucură-te, fluierul cântărilor harului;

Bucură-te, moștenitor al bunătăților strălucite;

Bucură-te, întărirea sufletelor ispitite;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 12-lea 


Cu harul mijlocirilor tale, ai izbăvit oarecând din întreitele valuri cumplite pe corăbieri și ai proorocit cutremurul cel tare din Antiohia, învățând pe ucenicii tăi să strige: Aliluia! 


Icosul al 12-lea 


Cântând luptele tale cele multe și cinstite, pe care în pustie le-ai purtat cu bucurie, strigăm ție: lauda credincioșilor, îndrumătorul vieții preabune a monahilor și apărătorule al credinței, pace dăruiește-ne nouă, celor ce strigăm:

Bucură-te, farul celor ce viețuiesc în singurătate;

Bucură-te, sălășluirea ostenelilor neîncetate;

Bucură-te, mâna vindecării bolnavilor;

Bucură-te, mreaja din înălțime a monahilor;

Bucură-te, soarele neapus al cetelor călugărești;

Bucură-te, chip și pildă a viețuirii obștești;

Bucură-te, slavă și cunună a sfintei tale mănăstiri;

Bucură-te, fântâna mult revărsătoare de tămăduiri;

Bucură-te, cinstită alegere a lui Dumnezeu-Cuvântul;

Bucură-te, floare înmiresmată care împodobești pământul;

Bucură-te, izbăvitorul celor mulți care se roagă ție;

Bucură-te, apărătorul ctitoriei tale și a ei bogăție;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul al 13-lea 


O, începătorule al vieții de obște a monahilor și luminătorule al lumii, Teodosie, risipește întunecimea patimilor noastre cu solirile tale fierbinți către Dumnezeu și răsari lumina înțelegerii celor ce strigă: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.) 


Icosul 1 


Înger în pustie te-ai arătat, Teodosie, cu razele ostenelilor tale, luminând mulțimea celor neînsoțiți, începătorule al chinoviilor și pildă a vieții preabune, pentru care cu îndrăznire îți strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, lauda pustniciei;

Bucură-te, zidul ortodoxiei;

Bucură-te, pomul pustiei cel preafrumos;

Bucură-te, mărgăritarul nevoinței cel luminos;

Bucură-te, finicul cel cu înaltă cunună al înfrânării adevărate;

Bucură-te, fluierul cel cu dulce grai al viețuirii curate;

Bucură-te, îndrumătorul întru Hristos al chinoviilor;

Bucură-te, neînșelat arătător de cale al monahiilor;

Bucură-te, luminătorul nevoinței cel preamărit;

Bucură-te, că celor ce te cheamă le ești apărător neadormit;

Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare;

Bucură-te, luminătorul celor umbriți de patimi pierzătoare;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Condacul 1 


Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii și pe începătorul întru Hristos al chinoviilor să-l cinstim ca pe o temelie a bunei-credințe; pe vlăstarul cel preasfințit al capadocienilor și pe marele luminător al pustiei Betleemului să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie! 


Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.


Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.


Troparul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieții călugărești de obște


Glasul 8


Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


Preotul (sau diaconul) zice ectenia:


Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.


Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)


Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.


Strana: Amin.


În lipsa preotului, încheiem, zicânViața Cuviosului Părintelui nostru Teodosie, Viața Cuviosului Părintelui nostru Teodosie, d: 


Doamne, miluiește. (de 40 de ori)


Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.


Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu