ACATISTUL SF MUCENICI DOCTORI FĂRĂ DE ARGINȚI CHIR ȘI IOAN
Rugăciunile începătoare
De este preot, începe aşa :
Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iar de nu este preot, se zice :
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi! (de 3 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi! Doamne, curăţeşte păcatele noastre! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău!
Doamne miluieşte! (de 3 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se Voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean! Amin!
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi!
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine de nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălţat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă să judece viii si morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morţilor și viaţa veacului ce va să fie. Amin!
Doamne miluiește! (de 12 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu! (o închinăciune)
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu! (o închinăciune)
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru! (o închinăciune)
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Aliluia, aliluia, aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, aliluia, aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, aliluia, aliluia, Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului ! (de 3 ori)
Doamne miluiește ( de 3 ori) Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Condacul 1
Pe Sfinții făcători de minuni şi doctori fără de arginți Chir și Ioan, care au primit cununa muceniciei pentru Hristos Dumnezeu, cu credință și multă evlavie să-i cinstim pentru nevoința lor și cu dragoste să le cântăm: Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!
Icosul 1
Dumnezeu v-a ales pe voi, Sfinților Mucenici, să propovăduiți credința adevărată și, prin darul minunilor şi al vindecărilor, să-i aduceți pe cei pierduți la adevăr. Pentru aceasta noi vă lăudăm, zicând:
Bucurați-vă, iscusiți doctori ai trupurilor;
Bucurați-vă, vestiți tămăduitori ai sufletelor;
Bucurați-vă, împlinitori ai poruncilor dumnezeieşti;
Bucurați-vă, următori ai lui Hristos;
Bucurați-vă, nevoitori pentru credință;
Bucurați-vă, stele ce luminaţi lumea;
Bucurați-vă, săvârșitori de mari binefaceri;
Bucurați-vă, îngeri pe pământ;
Bucurați-vă, cei hrăniţi cu învățăturile sfinte;
Bucurați-vă, evlavioşi cinstitori ai Treimii;
Bucurați-vă, pătimitori pentru Evanghelie;
Bucurați-vă, mult râvnitori ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!
Condacul 2
Întocmai ca o lumină dumnezeiască strălucind în Biserica lui Hristos din Alexandria Egiptului, Sfinte Chir, uimeai pe toţi cu darul tămăduirilor, cu neagonisirea şi cu îndrumarea duhovnicească pe care o dădeai celor vindecaţi, care cântau lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Prin multe osteneli ai adunat cunoștințele trebuincioase pentru a fi doctor iscusit, cunoscând iscusinţa lui Galien şi Hipocrate, ca să aduci alinare celor bolnavi, dar ai primit de la Dumnezeu şi mari puteri duhovnicești, Sfinte Chir, ca un doctor fără de arginți. Pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel credincios din pruncie;
Bucură-te, pildă a doctorilor;
Bucură-te, aducător de pace;
Bucură-te, crin al grădinii dumnezeieşti;
Bucură-te, laudă a Alexandriei Egiptului;
Bucură-te, binefăcător al creștinilor;
Bucură-te, învățător al milosteniei;
Bucură-te, vindecător plin de har;
Bucură-te, îndrumător al celor rătăciţi;
Bucură-te, tămăduitor al sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, pururea slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscător al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 3
Răsărind şi crescând în vestita cetate a Edesei, ai intrat în rânduiala ostăşească, apoi ai fugit de slujirea păgânătăţii şi, aflând de nevoința Sfântului Chir și urmându-l, fericite Ioane, cinsteai pe Hristos prin fapte de virtute şi-I cântai cu dragoste: Aliluia!
Icosul 3
Cu bucurie îți aducem laude, Sfinte Ioane, alături de toți cei ce au gustat din învățăturile tale duhovnicești şi te-au avut mare doctor al trupurilor și al sufletelor, grăind către tine aşa:
Bucură-te, iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor al semenilor;
Bucură-te, purtător de grijă al celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ai lepădat grijile lumeşti;
Bucură-te, cel ce mai întâi pe tine te-ai vindecat de patimi;
Bucură-te, cel ce spre alţii te milostiveai, necruţându-te pe tine;
Bucură-te, cel ce fără de plată ai lucrat;
Bucură-te, lumina pentru cei din întunericul deznădejdii;
Bucură-te, stea ce din Ierusalim ai pornit;
Bucură-te, cel ce ai mers pe urmele Domnului;
Bucură-te, blând agonisitor de virtuți prin credință;
Bucură-te, următor Sfântului Chir în nevoință;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 4
Pornindu-se prigoană mare împotriva creștinilor, ai fost pârât, Sfinte Chir, la dregătorul Alexandriei, că învățai pe toți credința în Iisus Hristos, dar, aflând despre aceasta, ai fugit din Egipt în Arabia, ca nimic să nu te împiedice a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Văzând marea ta dragoste pentru Hristos, ne minunăm de nevoinţele tale prin care te-ai numărat în ceata Cuvioşilor, dar şi de credința ta, Sfinte Chir, prin care ai primit darul tămăduirilor minunate, pentru care cu evlavie te lăudăm zicând:
Bucură-te, scumpă odrăslire a Egiptului;
Bucută-te, comoară a Arabiei;
Bucură-te, luminător al credincioşilor;
Bucură-te, leac al bolnavilor;
Bucură-te, cald îndrumător;
Bucură-te, liman sufletesc liniștitor;
Bucură-te, povățuitor neînşelat;
Bucură-te, lăcaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce stăruiai în post și rugăciune;
Bucură-te, părtaş al sfințeniei lui Dumnezeu;
Bucură-te, candelă plină cu untdelemnul virtuţilor;
Bucură-te, făclie aprinsă de focul dorului ceresc;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 5
Lăsând în urmă fala acestei lumi și dregătoria ostășească, Sfinte Ioane, ai aflat în Arabia pe Sfântul Chir şi, minunându-te de dumnezeiasca sa slujire, i-ai îndemnat de atunci pe toți să cânte neîncetat lui Hristos: Aliluia!
Icosul 5
Alăturându-te Sfântului Chir și bucurându-te împreună cu el de slujirea minunată adusă cu dragoste lui Dumnezeu, Sfinte Ioane, i-ai îndemnat pe credincioși să urmeze lui Hristos, pentru care ei strigau ţie:
Bucură-te, cel ce ţi-ai păstrat curăţia botezului;
Bucură-te, cel ce vieţuiai întru Hristos;
Bucură-te, tămăduitor al celor chinuiți;
Bucură-te, mare ocrotitor al celor necăjiți;
Bucură-te, cel ce ai binecuvântat familiile creştine;
Bucură-te, cel ce ai răspândit dreapta credință;
Bucură-te, cel iubit de tot poporul;
Bucură-te, cel potrivnic relei credinţe;
Bucură-te, martor al iubirii de Dumnezeu;
Bucură-te, trâmbiţă trezitoare a conştiinţei;
Bucură-te, îndemnător la pocăinţă;
Bucură-te, mijlocitor pentru cei ce te cinstesc;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 6
Tămăduiri nenumărate ai înfăptuit, Mucenice Chir, arătându-te strălucit luceafăr în această lume, ducând pe toți cei vindecați la limanul mântuirii. Pentru toate acestea lăudăm pe Domnul, cântând: Aliluia!
Icosul 6
Ai trăit în mare curățenie a sufletului și oamenilor în suferințe le-ai dăruit vindecare trupească și duhovnicească, Sfinte Mucenice Chir. Cu dragoste te lăudăm pentru toate acestea, zicând:
Bucură-te, cel ce pe Domnul L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce mult te-ai nevoit pentru oameni;
Bucură-te, cel mult aşteptat de cei suferinzi;
Bucură-te, propovăduitor al adevărului;
Bucură-te, cel prigonit de necredincioşi;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înfricoşat de cel nedrept;
Bucură-te, cel ce mărirea deșartă ai osândit-o;
Bucură-te, apărător vestit al celor în nevoi;
Bucură-te, liman ales al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic ajutător al tuturor;
Bucură-te, cel ce ne faci biruitori asupra ispitelor;
Bucură-te, pildă de viață bună și curată;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 7
Ai cutreierat împreună cu Sfântul Chir orașele și satele, Sfinte Ioane, uniți în gânduri, vindecând toată boala trupului, dar și a sufletului. Deci noi, cugetând la ostenelile voastre, cu evlavie cântăm lui Dumnezeu, Celui ce v-a dat putere: Aliluia!
Icosul 7
Privind la nevoințele tale cele multe și bineplăcute, Sfinte Ioane, Domnul Iisus Hristos te-a răsplătit cu darul facerii de minuni. Pentru aceasta, lăudându-te, grăim ție:
Bucură-te, cel întemnițat pentru Evanghelie;
Bucură-te, cel ce pretutindeni Treimii ai slujit;
Bucură-te, cel auzit în rugăciuni de Hristos;
Bucură-te, răspânditor al voinței lui Dumnezeu;
Bucură-te, binefăcător al Arabiei;
Bucură-te, vrednic doctor și mărturisitor;
Bucură-te, vindecător priceput;
Bucură-te, veghetor la suferința omenească;
Bucură-te, dătător de liniște sufletească;
Bucură-te, martor adevărat al lui Hristos;
Bucură-te, propovăduitor plin de dragoste;
Bucură-te, bun însoțitor al Sfântului Chir;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 8
Mergând în temniță cu Sfântul Ioan, la acele femei creștine – Atanasia, cu cele trei fiice ale sale: Teodota, Teoctista și Eudoxia – le-ai încurajat, Sfinte Mucenice Chir, să nu se teamă în fața chinuitorilor, ci, împreună cu voi, să cânte lui Dumnezeu din inimă: Aliluia!
Icosul 8
Temându-te, Sfinte Chir, ca Atanasia cu fiicele sale să nu-și lepede credința din pricina chinurilor, te-ai făcut ca un stâlp de foc apărător în fața prigonitorilor. Pentru aceasta, cu frică de Dumnezeu te lăudăm:
Bucură-te, cel ce ai înfruntat chinuri;
Bucură-te, mucenic primitor de cunună veşnică;
Bucură-te, cel ce cu Sfinții te-ai asemănat;
Bucură-te, mărturisitor cu tărie al adevărului;
Bucură-te, luminător cu viaţa în Alexandria Egiptului;
Bucură-te, cel ce ai dăruit şi altora lumina unei vieţi noi;
Bucură-te, cunună de finic pentru cei vindecați;
Bucură-te, slavă a oamenilor tămăduiți;
Bucură-te, pildă nepieritoare a doctorilor iscusiți;
Bucură-te, mare laudă a Sfinților Mucenici;
Bucură-te, cel neclintit până la capăt în dreapta credință;
Bucură-te, răbdător al chinurilor mucenicești;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 9
Lumea s-a umplut de bucurie și recunoștință pentru viața ta curată și priceperea de mare doctor, Sfinte Ioane, vrednicule de laudă, pentru care mulțumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul 9
Mare ești între Sfinţii făcători de minuni şi între Mucenicii lui Hristos, Sfinte Ioane, ca o făclie mult luminată ce ai strălucit peste toți cei vindecați. Pentru aceasta îți cântăm, zicând:
Bucură-te, cel ce ținutul Edesei l-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce ai binevestit adevărata credință;
Bucură-te, vindecător al celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ispitele, prin credință, le-ai învins;
Bucură-te, cel ce păcatul cu pricepere l-ai îndepărtat;
Bucură-te, cel ce degrab alergai în ajutorul celor sărmani;
Bucură-te, pedepsitor al asupritorilor;
Bucură-te, cel neînfricoşat de prigoana păgânilor;
Bucură-te, pătimitor pentru adevăr;
Bucură-te, următor, în credință, al Sfântului Chir;
Bucură-te, biruitor al necredinței și nedreptăților;
Bucură-te, pavăză a celor neputincioşi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 10
Stând în temniță cu bărbăție și cu sufletul senin, alături de Sfântul Ioan şi de Sfânta Atanasia şi fiicele ei, Sfinte Chir, lăudai cu dragoste până la moarte pe Hristos, cântându-I neîncetat: Aliluia!
Icosul 10
Zadarnic au încercat vrăjmașii chinuitori să te întoarcă de la legea lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Chir, dar tu cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru care ai primit din cer binecuvântata cunună mucenicească, iar de la cei credincioşi aceste laude:
Bucură-te, ascultător al glasului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce pe cei rătăciți cu răbdare i-ai povățuit;
Bucură-te, cel ce în chinuri te-ai desăvârșit;
Bucură-te, călăuzitor al celor în neputințe;
Bucură-te, îndelung răbdător și mult folositor;
Bucură-te, întăritor al celor fără de nădejde;
Bucură-te, păstor neobosit al doctorilor;
Bucură-te, liman binefăcător al bolnavilor;
Bucură-te, cel ce pe Sfinți i-ai avut înainte mergători;
Bucură-te, cel ce legea lui Dumnezeu ai urmat;
Bucură-te, cel ce pe săraci i-ai vindecat în dar;
Bucură-te, cel ce ai răspândit cu dragoste lumina credinţei;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 11
Puternic apărător al dreptei credințe te-au arătat faptele tale şi mare tămăduitor al celor bolnavi, Sfinte Ioane, cel ce te-ai milostivit necontenit spre suferinţa lor și, vindecându-i, i-ai îndemnat să cânte lui Hristos: Aliluia!
Icosul 11
Ucenic al Sfântului Chir ai fost, fericite Ioane, și neobosit călător prin lume alături de acesta, chemând pe toţi să laude Treimea Cea de o fiinţă, pentru Care ţi-ai dat și viaţa, ca un Apostol, Doctor şi Mucenic, primind de la noi aceste smerite laude:
Bucură-te, mieluşel preablând al Păstorului Hristos;
Bucură-te, cald folositor al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic vindecător al bolnavilor;
Bucură-te, hotărât apărător al credincioșilor;
Bucură-te, osânditor al nedreptății;
Bucură-te, cel ce şi în chinuri cântai lui Hristos;
Bucură-te, învingător al suferințelor;
Bucură-te, puternic ajutător în necazuri și ispite;
Bucură-te, stâncă neclintită în fața viforului prigonitorilor;
Bucură-te, îndelung-răbdător în fața răutății chinuitorilor;
Bucură-te, cel ce ai dobândit iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, pilda vieții dreptmăritoare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!
Condacul 12
De mari daruri v-ați învrednicit, Sfinților Mucenici Chir și Ioan, făcând minuni în viaţă şi după moarte. Pentru aceea, după încetarea prigoanelor, a rânduit Dumnezeu să se scoată din pământ sfintele voastre moaşte şi să se aşeze în biserica din Canopus, unde cei ce primeau binefacerile voastre slăveau pe Hristos, cântând: Aliluia!
Icosul 12
Îngerul Domnului s-a arătat Sfântului Ierarh Chiril, marele Arhiepiscop al Alexandriei, cerându-i să ducă moaștele voastre din Canopus în Manutin, unde au izgonit duhurile necurate din capiștea idolească și au săvârșit multe și slăvite minuni, pentru care cu osârdie vă lăudăm așa:
Bucurați-vă, cinstiți lucrători ai viei duhovnicești;
Bucurați-vă, neînfricați păstori ai turmei lui Hristos;
Bucurați-vă, puternici întăritori ai celor în dureri;
Bucurați-vă, următori ai sfințeniei;
Bucurați-vă, Sfinți din cer ocrotitori;
Bucurați-vă, vindecători ai celor îndrăciți;
Bucurați-vă, tămăduitori ai celor orbi și ologi;
Bucurați-vă, neasemuiți apărători ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, învingători ai asupririlor;
Bucurați-vă, cei ce cu Îngerii acum vă veseliți;
Bucurați-vă, ostași buni și neclintiți ai Celui Preaînalt;
Bucurați-vă, cei ce ați răspândit dragoste şi înţelegere;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!
Condacul 13
O, Sfinților Mucenici Chir și Ioan, doctori fără de arginți şi făcători de minuni, adevărați tămăduitori ai trupurilor și ai sufletelor celor din necazuri, nevoi și suferințe, dăruiți-ne şi nouă sănătate, ajutor şi bună sporire în viaţa plăcută lui Dumnezeu, ca împreună cu voi să-I cântăm în veci: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)
Icosul 1
Dumnezeu v-a ales pe voi, Sfinților Mucenici, să propovăduiți credința adevărată și, prin darul minunilor şi al vindecărilor, să-i aduceți pe cei pierduți la adevăr. Pentru aceasta noi vă lăudăm, zicând:
Bucurați-vă, iscusiți doctori ai trupurilor;
Bucurați-vă, vestiți tămăduitori ai sufletelor;
Bucurați-vă, împlinitori ai poruncilor dumnezeieşti;
Bucurați-vă, următori ai luiHristos;
Bucurați-vă, nevoitori pentru credință;
Bucurați-vă, stele ce luminaţi lumea;
Bucurați-vă, săvârșitori de mari binefaceri;
Bucurați-vă, îngeri pe pământ;
Bucurați-vă, cei hrăniţi cu învățăturile sfinte;
Bucurați-vă, evlavioşi cinstitori ai Treimii;
Bucurați-vă, pătimitori pentru Evanghelie;
Bucurați-vă, mult râvnitori ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!
Condacul 1
Pe Sfinții făcători de minuni şi doctori fără de arginți Chir și Ioan, care au primit cununa muceniciei pentru Hristos Dumnezeu, cu credință și multă evlavie să-i cinstim pentru nevoința lor și cu dragoste să le cântăm: Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!
Rugăciune
Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți, făcătorilor de minuni Chir și Ioan, cei ce, călăuziți de Duhul Sfânt, ați lepădat toată grija pământească şi ați slujit Împăratului ceresc spre viaţa cea nemuritoare, primiți această puţină rugăciune a noastră! Nu suntem vrednici să mulţumim pentru binefacerile voastre, nu avem sârguinţă care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu şi nici fapte bune către aproapele nostru, care să ne aducă îndurare. Dar, ştiindu-vă grabnic apărători ai creştinilor, către voi îndrăznind, cerem cu stăruinţă: Vindecați rănile sufletelor și ale trupurilor noastre, Sfinților, că greu pătimim, şi izbăviți-ne de ispitele şi de primejdiile cu care vrăjmaşul ne îngrozeşte. Rugați-vă Stăpânului tuturor să ne ierte păcatele şi să ne dăruiască luminare minţii și inimii noastre, călăuzire la ceas de nedumerire, sprijin în lucrarea faptelor bune, spor în credinţă, pace, sănătate şi ajutor în toate cele bune, pentru ca, prin mijlocirile voastre, să ne facem vrednici Împărăţiei cerurilor, slăvind pe Treimea Cea nedespărţită în vecii vecilor.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfinților Mucenici Chir și Ioan şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu