VIATA Sf.CUVIOS GHERMAN DE ALASKA

 13 Decembrie

VIATA Sf.CUVIOS GHERMAN DE ALASKA

Sfantul Gherman de Alaska - 

este cinstit pe 9 august si pe 13 decembrie.

Sfantul Gherman de Alaska, numit adesea si Sfantul Herman de Alaska, a vietuit intre anii 1756-1837, el fiind renumit pentru misiunea lui de a impământeni Ortodoxia in Alaska. Pe una dintre icoanele sfantului Gherman de Alaska, scrie: 

"Fie ca din această zi, din această oră, din această clipă, să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate."

Devenit ocrotitorul ortodox al Americii, cat si ocrotitorul tuturor vietuitorilor din Alaska, in anul 1970, Sfantul Gherman - Herman de Alaska este primul sfant care a fost canonizat de catre Biserica Ortodoxa din America, el fiind praznuit de doua ori pe an: 9 august si 13 decembrie.

Viata Sfantului Cuvios Gherman de Alaska (1756-1837)

Sfantul Gherman s-a nascut in orasul Serpuhov, la jumatatea secolului al XVIII-lea, in anul 1756, intr-o familie de negustori rusi. In anul 1772, la varsta de 16 ani, tanarul nevoitor s-a calugarit la Schitul Sfantul Serghie, de langa Sankt Petersburg. Dupa sase ani de curate nevointe, sfantul se va muta la Manastirea Valaam, renumita pentru viata isihasta si pentru asprimea vietuirii monahale. Manastirea se afla pe un sir de insule din lacul Ladoga, in vestul Rusiei, la granita cu Finlanda.

Intr-una dintre calatoriile lor, comerciantii rusi au descoperit niste insule noi, numite inca de atunci "insulele aleutine". Acestea se intindeau pana spre nordul extrem al Rusiei, acolo unde incepe mareata Alaska. Biserica Ortodoxa Rusa a hotarat sa trimita acolo un grup de misionari ortodocsi, spre a propovadui Ortodoxia locuitorilor din acele triburi.

In anul 1793, un grup de noua calugari misionari va pleca spre Insulele Aleutine. Printre misionari se va numara si Sfantul Gherman - Herman. Grupul de misionari si-a fixat sediul pe Insula Kodiak, insa sfantul a mers mai departe, pana pe Insula Spruce - Insula Pinului. Aici, el va duce cu sine numele manastirii sale iubite, numind locul "Noul Valaam".

Ajuns intr-un loc pustiu, sfantul il purta pe Dumnezeu in inima lui, asa ca nimic din cele intalnite nu l-a infricosat, nici pustiul, nici salbaticia, nici oricare alta lipsa. Astfel, vara locuia intr-un bordei, la racoare, iar iarna se adapostea intr-o chilie improvizata si extrem de modesta. Parintele si-a facut o mica gradina, pe care a inceput a o lucra. Nu dupa mult timp, langa chilia lui va fi ridicata o capela de rugaciune si o casa de oaspeti, apoi o scoala pentru cei din apropiere.

Din viata sfantului se spune ca odata, cineva l-a intrebat: "Parinte Gherman, cum traiesti de unul singur in padure? Nu te simti niciodata insingurat?" La acestea, sfantul a raspuns, zicand: "Nu, nu sunt singur, Dumnezeu este aici, si pretutindenea. Ingerii Săi sunt aici. Este cu putinta sa fii singur, cu ei alaturi? Nu este mai bine sa fii in tovarasia lor decat in cea a oamenilor?"

Cand o epidemie a lovit insula si pe locuitori, Sfantul Gherman - Herman a fost singurul nevoitor care a ramas sa-i ingrijeasca si sa-i trateze pe cei nevoiasi. In insemnarile sale ne-au ramas si aceste randuri, trimise unui negustor rus: "Eu, josnicul slujitor al acestor oameni sarmani, cu lacrimi in ochi, va cer aceasta inlesnire: fiti parintele si ocrotitorul nostru. Nu va voi tine cuvantari alese, ci, din strafundul inimii, va rog sa stergeti lacrimile de pe ochii orfanilor fara aparare, sa usurati suferinta oamenilor asupriti si sa le aratati ce inseamna a fi milostiv."

Sfantul Gherman de Alaska este numit si "Apostolul Alaskai", datorita muncii sale misionare de increstinare a bastinasilor. Ostenindu-se intru rugaciune si slujbe, intru munca in gradina si intru sfatuirea tuturor celor ce veneau la el, pentru cuvant si mangaiere, sfantul a ajuns mult iubit de oameni. Multi veneau la el si se plangeau de atitudinea autoritatilor.

Sfantul a luat mult partea localnicilor aleuti, in fata autoritatilor. In cele din urma, autoritatile au scris Bisericii Ortodoxe Ruse sa il chema inapoi pe Sfantul Gherman - Herman deoarece ii instiga pe localnici impotriva lor. Inainte insa de a primi raspuns, seful autoritatilor locale a mers personal la Sfantul Gherman. Vazand bunatatea si lumina sfantului, el si-a retras cererea.

Sfantul Gherman din Alaska a adormit in Domnul in data de 13 decembrie 1837, Sfintele lui Moaste aflandu-se inca si astazi in Insula Spruce. Mult iubit de localnici, sfantul a depasit de mult granitele locului. Astfel, sfantul va fi canonizat in anul 1970, devenind astfel primul sfant al Bisericii Ortodoxe din America. In America, el este praznuit la data de 9 august, cat si in data de 13 decembrie, amintind adormirea lui in Domnul.

In anul 1867, insula Alaska a intrat sub stapanire americana, schimbare politica ce a dus la multe inconveniente in viata ortodocsilor din insula. Cu toate acestea, insa, roadele rugaciunii si vietuirii sfinte a Sfantului Cuvios Gherman de Alaska se vad inca si astazi, cea mai mare parte a aleutilor fiind ortodocsi.

Troparul Sfantului Gherman de Alaska (glas 7)

Stea a Nordului plina de bucurie a Bisericii lui Hristos, calauzindu-i pe oameni spre Imparatia cea Cereasca, invatator si Apostol al Dreptei Credinte, mijlocitor si aparator al celor oprimati, podoaba al Bisericii Ortodoxe din America, binecuvantat Parinte Herman de Alaska, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos pentru mantuirea sufletelor noastre!

Troparul Sfantului Gherman de Alaska (glas 4)

Binecuvantat Parinte Herman de Alaska, steaua nordica a Sfintei Biserici a lui Hristos, lumina vietii noastre sfinte si faptelor marete, calauzitor al celor care cauta calea Ortodoxiei. Impreuna cu tine, ridicam Sfanta Cruce, pe care, temeinic, ai inaltat-o in America. Cu totii sa-l privim si sa-L slavim pe Iisus Hristos, cantandu-I sfanta Inviere.

Condacul Sfantului Gherman de Alaska (glas 3)

Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având „o înălţime potrivită, o conformaţie delicată, cu ochi blânzi albaştri, iar trupul îi era încins cu lanţ de cinci kilograme, cămaşa îi era o piele de căprioară, sandalele - o bucată de piele bătucită, deşi uneori umbla desculţ, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită. Astfel, sărăcăcios înveşmântat, umbla peste dealuri şi văi, prin zăpadă şi ploaie, în căldură şi în frig, oriunde îl chema datoria.

 Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi şi o scândură, ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puţin, se ruga mult şi muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică ca el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână”.

Sf.Cuvios Gherman a propovăduit Ortodoxia în insula Alaska, împreună cu alţi nouă misionari ruşi. Este primul sfânt ortodox de pe continentul American şi sămânţa din care şi-au tras seva sfinţi şi părinţi îmbunătăţiţi din vremea noastră, precum Sfântul Inochentie, Sfântul Petru Aleutul, Sfântul Iacob, Sfântul Iuvenalie, Sfântul Ioan Maximovici sau Cuviosul Părinte Serafim Rose.

Sf.Cuvios Gherman s-a născut în apropiere de Moscova, în jurul anului 1757. La vârsta de 16 ani a intrat în mănăstirea Sfântului Serghie – Sfânta Treime şi a vieţuit în unul dintre metocurile acestei mănăstiri, situat în apropierea golfului Finlandei. 

În vremea în care a stat aici, a cunoscut lucrarea vie şi tămăduitoare a Maicii Domnului, care l-a ajutat să se vindece de o rană ce îi apăruse sub bărbie. S-a rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în somn a fost atins de aceasta şi, când s-a trezit, rana i se vindecase.

După ce a vieţuit aproape şase ani la acest metoc, a plecat la mănăstirea Valaam, aflată în apropierea lacului Ladoga. În această oază veche de monahism şi spiritualitate ortodoxă a continuat viaţa sa de rugăciune şi asceză.

În anul 1793, Sinodul Bisericii Ruse a hotărât să trimită o misiune pentru a-i încreştina pe locuitorii insulei Alaska. Această insulă devenise teritoriu rusesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi locuitorii, majoritari aleuţi, erau păgâni. Unul dintre cei zece misionari era și părintele Gherman, care nota într-o scrisoare: „Domnul să fie lăudat!

 Am botezat mai bine de şapte mii de americani şi am săvârşit mai bine de două mii de cununii… Îi iubim şi ei ne iubesc pe noi; sunt buni, însă săraci. Îşi doresc atât de mult să se boteze, încât şi-au distrus şi şi-au ars idolii”. Deoarece roadele propovăduirii Ortodoxiei creşteau, Sinodul Rus a hotărât să numească un episcop şi să acorde insulei statutul de episcopie. 

Din păcate, arhimandritul Ioasaf, care fusese hirotonit episcop şi ar fi putut hirotoni la rândul său preoţi aleuţi a murit într-un naufragiu împreună cu cei care îl însoţeau. Iar pe insulă au mai rămas patru misionari sub conducerea sfântului Gherman.

 Ei au avut de înfruntat pe negustorii ruşi organizaţi în Compania Ruso-Americană, care duceau o viaţă imorală şi se purtau brutal cu locuitorii insulei. Doar sfântul Gherman a reuşit să reziste cu credinţă în faţa încercărilor şi nu i-a părăsit pe aleuţi.

Totuşi, s-a retras pe o insulă părăsită, insula Pinului, şi a întemeiat o misiune ortodoxă pe care a numit-o Noul Valaam – în amintirea mănăstirii sfinte de pe lacul Lagoda. Insula este situată în apropierea oraşului Kodiak. De aici, sfântul i-a ajutat pe băştinaşi în diferite feluri: a fost şi duhovnic, dar şi infirmier. Astfel, legătura dintre el şi fii lui duhovniceşti s-a întărit şi a dat roade bogate. A trăit în singurătate şi asceză, rodind rugăciunea şi dragostea. 

Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având „o înălţime potrivită, o conformaţie delicată, cu ochi blânzi albaştri, iar trupul îi era încins cu lanţ de cinci kilograme, cămaşa îi era o piele de căprioară, sandalele - o bucată de piele bătucită, deşi uneori umbla desculţ, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită. Astfel, sărăcăcios înveşmântat, umbla peste dealuri şi văi, prin zăpadă şi ploaie, în căldură şi în frig, oriunde îl chema datoria. 

Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi şi o scândură, ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puţin, se ruga mult şi muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică ca el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână”.

Pe măsură ce a crescut în vârstă şi în sfinţenie, sfântul s-a învrednicit de vederea îngerilor, dar şi a duhurilor rele, a primit stăpânire asupra stihiilor şi a căpătat darul proorociei. 

În noaptea în care a adormit întru Domnul, locuitorii insulei Afognak au văzut deasupra Noului Valaam un stâlp de lumină. La această vedere minunată, au căzut în genunchi şi au strigat: „Sfântul nostru a plecat de la noi”. În alt sat, oamenii au văzut în aceeaşi noapte, pe cer, ceva asemenea unei făpturi omeneşti ce se înălţa de la Noul Valaam spre Cer.

 Sf.Cuvios Gherman nu a lăsat aleuţilor clădiri cu biserici, şcoli sau spitale, ci a zidit biserici vii şi credinţă în sufletele lor. Astăzi în insula Alaska toţi aleuţii sunt ortodocşi şi au preoţi care provin din rândurile lor.