De vorba cu Părintele Isaia

 De vorbă cu Părintele Isaia 

Îmi amintesc că acum mulți ani (prin 2006) am fost într-un pelerinaj în Rusia, cu un autocar cu 50 de pelerini, din care șapte erau preoți.

 Pe durata acestui program de trei săptămâni, teologul și scriitorul Danion Vasile se mărturisea în fiecare seară Părintelui Isaia, pe care și l-a ales duhovnic pentru această perioadă.

 La un moment dat, a venit la mine și mi-a spus: ”Maria, caută și te spovedește la acest părinte, este unul dintre cei mai iscusiți lucrători pe suflet pe care îi avem în România”.

 Eu m-am mirat, pentru că, pe de o parte, Danion Vasile tocmai publicase o carte despre mari duhovnici din Muntele Athos (și el avea acolo un duhovnic), iar pe de altă parte, despre Părintele Isaia nu auzisem niciodată până atunci. 

Dar, după o lună de la întoarcerea din pelerinaj, am hotărât să îi urmez sfatul.

Zilele acestea, după o predică atipică, dar foarte lucrativă, i-am cerut Părintelui Isaia câteva sfaturi.

 Gândindu-mă că sunt de folos, vi le împărtășesc și Dumneavoastră, cititorii revistei Viața Ortodoxă.

 Despre iscusința duhovnicescă

 - Părinte Isaia, ca metodă de lucru, am văzut că îi încercați foarte mult pe fiii duhovnicești ai Sfinției Voastre.

 Îi stârniți cu tot felul de afirmații, puneți întrebări incitante, pentru a vedea care este stadiul lor, ca evoluție duhovnicească. 

De exemplu, de curând, ați întrebat într-o predică, ce procent de credință consideră fiecare că are. 

Unul a spus 2%, altul 20%, altul 50%, câțiva au spus 0,00001%... Fiecare după cum s-a autoevaluat, față de un nivel al credinței pe care l-a considerat 100%. 

La final, Sfinția Voastră ați dat ”verdictul”: ”dacă ați avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 20). Și, în acel moment, eu am înțeles că sunt ca fariseul, care se compara cu ceilalți din societate (și se vedea mai bun) și nu mă raportez doar la Domnul și la învățătura pe care El ne-a lăsat-o prin Noul Testament. 

Relația aceasta vie, cu un duhovnic care te pune mereu la încercare, nu este comodă deloc, dar este foarte folositoare și pentru noi. 

- Da, în acest fel, un duhovnic poate lucra mai ușor cu fiii duhovnicești. 

Află ce vor, ce pot, cât pot, ce doresc ei. Sunt cuvinte, fapte și păcate ascunse, de care un om fie că nu este conștient, fie că nu vrea să le spună. Noi cum vrem să fie omul? Deschis, sincer.

 Nu avem ce ascunde, în definitiv. Doar în acest fel, cunoscându-te, cei din jurul tău te pot ajuta. 

- Cine are dreptul să te încerce? Cine are dreptul de a lucra în felul acesta cu tine?

- Părinții, profesorii și duhovnicul. 

Părinții te observă și te testează, ca să vadă ce aptitudini ai, să vadă dacă ești un bun gospodar, dacă nu ai mințit, dacă nu ai înșelat, dacă nu ai furat - ei trebuie să te canalizeze să fii un copil bun, să crești curat, să te poată ajuta în educație. 

Învățătorul, profesorul au de asemenea un rol educativ major. Ei te testează să vadă dacă ți-ai învățat lecția, dacă ți-ai făcut bine temele, vede dacă tu copiezi (dacă ești cinstit) etc. 

Duhovnicul, la fel, vrea să vadă dacă ai crescut duhovnicește, dacă ai viclenie, ură, dușmănie, dacă ți-ai omorât patimile din tine... Vrea să vadă câtă iubire are fiul său duhovnicesc; câtă răbdare are. 

Duhovnicul vede usor unde și cât poate duce omul acela, cât a sporit duhovnicește, dacă a renunțat la anumite plăceri, la anumite patimi... Nu poți intra dur în sufletul omului.

 De aceea pun întrebări, ca să intru ușor și să aflu starea lui duhovnicească.

 Omul nu spune totdeauna ce gândește, ce păcate a făcut, nu va spune ușor.

 Dacă nu ești de partea lui, dacă nu ești prieten cu el, nu poți afla în ce stadiu duhovnicesc este și nu îl pot ajuta să scape de păcatele sale. Trebuie să intri în iad după el, ca să îl scoți de acolo.

- Pare foarte grea munca duhovnicului, pentru că presupune foarte multă iscusință. Dar și foarte multă dragoste, pentru că dacă nu îl iubești pe fiul tău duhovnicesc, nu ai cum să găsești asemenea metode de a-l ajuta.

Pe de altă parte, fiul duhovnicesc trebuie să reziste într-o astfel de relație, pentru că el de multe ori chiar nu înțelege de ce se poartă duhovnicul astfel cu el, de ce îl întreabă atâtea lucruri, de ce îl pune în situații neplăcute, poate și în fața altora... Nu este comod și trebuie să accepte acest mod de lucru, să meargă mai departe, să nu fugă. 

- Nimeni nu acceptă să fie criticat, absolut nimeni. Nu cred că există cineva să-și dorească să fie criticat, să i se facă reproșuri, să i se spună adevărul în față. 

Toată lumea așteaptă să fie apreciată, lăudată. Dacă faci așa, ești bun prieten, dacă nu – nu! Dacă are nevoie și are interes, omul acceptă, pentru că nu are încotro. 

În momentul în care nu mai prezinți interes pentru el sub nici o formă, nu te iartă absolut deloc. 

Aceștia sunt oamenii noștri, care preferă lauda – și noi știm treaba asta. Ne vedem fiecare și ne înțelegem unii pe alții.

- Da, ne înțelegem, dar ne putem corecta păcatele?

- Numai cu ajutorul duhovnicului poti să crești duhovnicește.

 Dacă ai un duhovnic bun și dacă îl asculți, dacă te supui lui, ai câștigat! Dacă nu, nu!

- Care este resortul pentru ca tu, fiu duhovnicesc, să accepți ceva ce este împotriva firii tale?

- Orice om are și conștiință și în momentul în care primează conștiința, atunci omul are șanse de îndreptare. 

Dar dacă omul și-a pierdut conștiința, atunci e mai greu, pentru că pur și simplu nu îl interesează și nu îi pasă de mântuire. 

Unii nu acceptă preoți în viața lor, sau biserica – cum să accepte un duhovnic? Pentru ei, un duhovnic este un om oarecare.

 Despre cazuri controversate

- Mass media are un mare rol in desacralizarea ideii de duhovnic. În presa scrisă, la televiziuni se face caz de anumite situații particulare, care lovesc pur și simplu în Biserică. Dacă este un caz, două, mass media lovește cu brutalitate în preoți, în duhovnici și generalizează. 

- Într-adevăr, nu există pădure fără uscaturi. Dar nu poți, pentru niște cazuri izolate, să împroști cu noroi o instituție, și nu una oarecare, ci cea în care românii au foarte mare încredere: Biserica Ortodoxă.

De obicei , duhovnicii își fac treaba, dar depinde cum sunt înțeleși de creștini. Dacă ar fi înțeleși în misiunea lor, ar fi bine. Dar și Iisus le-a spus ucenicilor Săi: ”…se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea".  

Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud.” (Matei 13, 14-16).

Una este a fi deștept și a citi multe cărți, alta este a avea înțelepciune, a avea discernământ. 

Aici foarte multă lume greșește, nu înțelege diferența dintre a fi deștept și a fi înțelept, a înțelege voia Domnului (care de multe ori este diferită de voia noastră).

Da, oamenii cred că acum sunt mai buni, au acces la multe informații și nu mai au nevoie de călăuză duhovnicească. 

Mai există și categoria preoților caterisiți, care pentru a se răzbuna, lovesc tot în Biserică, fără milă, amestecând adevăruri cu minciuni. Iar presa de scandal, internetul, ajută ca aceste păreri să fie preluate și răspândite, amplificate.

 Despre demonizatul din ținutul Gadara și despre ispite

- Sfinția Voastră, vă rugăm să ne lămuriți despre pericopa evanghelică despre demonizatul din ținutul gadarenilor, să ne dați câteva sfaturi.

 

Ce semnificație are numele demonizatului, de ce era numit Legiune?

- Omul acesta era numit Legiune, pentru că era o întreagă legiune de demoni cuibărită in el. Cuvântul legiune vine de la ”legiune romană”. În Imperiul Roman o legiune era formată din 6.000 de soldați, iar demonizatul avea peste 6.000 de diavoli în el. Iisus a făcut atunci o exorcizare, a scos demonii din acel om. Iar diavolii ”Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut” (Marcu 5, 10). 

- Dar de ce I-au cerut demonii lui Iisus să îi lase să intre în porci?

- Păi unde voiai să intre, în oameni? Dumnezeu este iubire, dragoste, El l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, nu ar accepta ca omul să fie rănit, să sufere, mai ales din porunca Lui.

 Iisus S-a jertfit și a acceptat să intre în iad ca să salveze oamenii; cum să accepte acum să lase diavolii să intre în ei? Ați văzut că nici porcii nu i-au suferit pe diavoli, așa încât s-au aruncat în mare.

- Spuneți-mi vă rog, câtă putere are diavolul asupra omului? 

- Diavolul are putere asupra omului, cât un câine legat. 

Dacă intri în zona în care el are putere, te va mușca – suporți consecințele. 

Nu te pune nimeni să intri în raza lui de acțiune. Dacă nu intri în foc, nu te arzi. 

- Dar cum poți să te păzești de raza lui de acțiune și de uneltirile lui?

- Neprimind nimic din toate gustărelele lui, din toate uneltirile lui, din toate momelile lui. 

În momentul în care tu te ții departe și nu primești nimic din toate acestea, nu te poate cu nimic prinde și nici otrăvi. Diavolul are putere asupra trupului, dar nu și asupra sufletului. 

Trupul poate fi chinuit, îmbolnăvit, maltratat, dar sufletul nu.

 Doar când tu primești cele ale lui, în prima fază te simți bine, ești fericit, ți-ai făcut plăcerile tale, pe care el ți le-a oferit. 

Dar după ce ai făcut păcatul, ai o stare de părere de rău, de regret. Și cu toate acestea, continui și a doua oară, si a treia oară... Chiar dacă știi că e păcat, continui.

 Ai gustat din plăcerile lui și nu te poti stăpâni, te păcălește de fiecare dată, până te obișnuiești cu ele. Iar dacă devine obișnuință, nu mai ai nici părere de rău, păcatele ți se par normale. 

Dar vezi în viața Sfântului Antonie cel Mare, acolo era un întreg război. 

Dacă, așa cum spun sfinții părinți, un singur diavol ținea o cetate întreagă, la Sfântul Antonie în pustie era un război în toată regula, erau legiuni de diavoli care luptau cu el și la care Sfântul Antonie le-a făcut față cu rugăciune și post.

Pe Antonie diavolii voiau să îl prindă cu ceva, de aceea îl luptau. 

Este o logică în asta, greu de înțeles și (poate) de acceptat: diavolul nu te luptă dacă deja te-a câștigat, dacă te domină; nu mai are motivație să o facă. Dar pornește război împotriva celor care doresc să meargă pe calea către mântuire, pe cei care se străduie să nu-i facă voia - cu dorința de a dobândi Raiul. Începe să ispitească.

 În acest război duhovnicesc, cum ne poate prinde diavolul? 

- Cel rău te poate prinde cu o ispită, cu o momeală, cu o plăcere (cu țigara, cu băutura, cu femei sau cu bărbați, cu curvia, cu lăcomia, cu invidia, cu răutatea, cu vanitatea, cu lauda etc), poate să te ispitească (cu bani, cu mașini, cu lucruri de valoare, cu funcții, cu ranguri înalte etc). Acestea sunt unele dintre uneltele lui. Dar dacă ”închizi” toate patimile, poftele, plăcerile tale, el nu te mai poate prinde.

 Ești curioasă, ești dușmănoasă, răutăcioasă, toate acestea te prind. Iar cel rău vede că tu ai un potențial puternic de a deschide ”ușile” acestea către el, atunci când îți place să faci un păcat sau altul. 

Muncește ca și când nu ai muri niciodată (fă ascultare de mai marii tăi, folosește-ți talanții), dar fii pregătit sufletește ca și cum ai muri la noapte. 

Gândește așa: ”ziua de mâine Dumnezeu nu a promis-o nimănui, la ce mi-ar folosi mie toate avantajele și plăcerile acestei lumi? Aș putea renunța cu ușurință la ele.”

- Cum pot să îmi baricadez sufletul împotriva celui rău, cum pot să nu mai las ”fisuri”, prin care acesta să poată intra?

- Oare ce ai putea face?

- Să-mi fac canonul în primul rând, să fac ascultare de duhovnic... Este de ajuns?

- Nu.

 Vezi limba ta, trebui să inchizi gura și este suficient! Aceasta este fereastra ta, e suficient să o închizi și să nu mai vorbești în plus! 

- Am înțeles. Și cei care sunt tăcuți au un avantaj?

- Au un avantaj, dar cu gândurile ce faci? Pentru că gândurile devin fapte, la un moment dat... 

Dar tu încearcă să renunți la toate păcatele și patimile tale și să îți spui: ”Nu Îl vreau decât pe Hristos! Nu mă interesează ce fac sau ce zic alții, pe mine mă interesează ce fac eu. 

Să nu Îl supăr pe Dumnezeu, să fie Dumnezeu mulțumit de mine, nu omul”. 

Omul oricum este neputincios și se supără.  

În confruntarea directă dintre Iisus și Satana, pe Muntele Carantania, după botez și după 40 de zile de post, Mântuitorul ne-a arătat cum putem să respingem ispitele Celui rău. Când acela i-a cerut să transforme pietrele în pâini, răspunsul Său a fost: ”Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu". 

Când I-a cerut să facă dovada că El este Fiul lui Dumnezeu, aruncându-se de pe aripa templului, fiind scris că îngerii Îl vor ajuta să nu fie zdrobit, Iisus i-a răspuns: ”Iarăşi este scris: "Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău". Iar la a treia ispită, atunci când i-a oferit toate împărăţiile lumii şi slava lor, cu condiția de a se închina diavolului, Iisus a răspuns: ”Piei, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti". (Matei 4,1-11).

Dacă însuși Mântuitorul a fost ispitit de diavol, cu atât mai mult noi vom fi ispitiți. Doar că noi suntem atât de slabi, încât de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama că suntem astfel încercați și că suntem prada celui rău. Noi credem că toate aceste plăceri sunt normale și toate încercările din viața noastră vin pur și simplu din interiorul și din gândurile noastre, nu ne dăm seama că ne momește diavolul. 

Și Iov cel atât de credincios Domnului a fost mult ispitit, dar el atât de mult a crezut în Dumnezeu, încât a avut răbdare și nu a primit nimic nici de la vrăjmaș și nici de la lume. 

Să ne dea Dumnezeu și nouă răbdarea lui Iov, pentru că numai biruind aceste ispite și încercări, trecând prin aceste examene ale vieții noastre, putem primi răslplata și desăvărșirea. 

Doar așa ne putem mântui. În Patericul egiptean, este o zicere a lui Avva Antonie: ”Nimeni neispitit nu va putea să intre în Împărăţia Cerurilor. Că ridică ispitele, şi nimeni nu este care să se mântuiască.”

 Despre fariseismul nostru 

- Când ești ca fariseul, adică atunci cand faci gesturi normale în biserică (mergi regulat la slujbe, ai o ținută cuviincioasă, postești, faci fapte bune etc ), dar te compari cu alți oameni, ți se pare că ești mai bun decât alții și te mândrești. 

- Dacă gândești așa, pe toate acestea le faci din obligație, nu din iubire. Aceasta este problema. Dumnezeu vrea să ai iubire. ”Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13,34) Tu faci totul din obligație, atât.

 Faci numai ce se cuvine, pentru că e lege, poruncă dumnezeiască. Treci pe langă cel rănit și îl lași în drum, așa cum au făcut preotul și levitul, din pilda samarineanului milostiv. 

Nu te jertfești, nu te lași pe tine, ajutând pe altul. 

- Nu am avut niciodată o explicație pentru faptul că multe dintre femeile care se duc la biserică au capul acoperit, se știu smerite etc, totuși sunt vorbărețe, judecă, clevetesc, se dau atotștiutoare, dau sfaturi necerute etc. 

- Cele care se manifestă formal o fac doar de ochii lumii, pentru că așa au prins obiceiul și pentru că știu că așa trebuie. Dar nu caută la inima lor. Sunt unii care nu se duc (acum) la biserică, dar au inima mult mai curată, nu judecă pe nimeni, nu le pasă de ce fac cei din jurul lor.

Cei care sunt pătrunși de duhul credinței trebuie să aibă și îmbrăcămintea cuviincioasă și inima curată. ”Orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.” (Matei 7, 17-18). 

Deci dacă pomul după roade se cunoaște, știi că unul e măr, altul cireș, știi că o floare este bujor, alta trandafir. Le cunoști. Așa și omul, îl vezi că e creștin. Când vezi o femeie despuiată, atunci știi că ea nu e creștină. 

Dar nu e totul a-ți pune un batic și o fustă lungă până în pământ, asta nu înseamnă neapărat că ești creștină. Dacă tu ai răutate și verși venin din tine, degeaba ai fațadă de creștin.

 Despre cum ne iubește Dumnezeu

- Părinte Isaia, vă rog vorbiți-ne despre Dumnezeu. Cum ne iubește Dumnezeu?

- Dumnezeu ne iubește pe toți în mod egal. 

O gospodină își plantează multe feluri de flori în grădină. Le îngrijește, le udă, le iubește pe toate la fel.

 În mod egal.

 Nu iubește pe una mai mult și pe alta mai puțin. 

Așa și Dumnezeu, pe noi ne iubește la fel, toți de pe fața pământului suntem la fel în fața Lui, toți suntem copiii Lui. 

Nu contează ca unul e român, altul neamț, altul indian sau altul evreu... Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu.

 Dar unii au înțeles că suntem copiii Lui, alții nu au înțeles. A dat Dumnezeu porunci și legi ca să le respectăm. Cele Zece Porunci au fost date pentru că nu aveau oamenii o rânduială. 

Dumnezeu ne iubește pe toți la fel.

 Noi nu îi iubim pe ceilalți de lângă noi la fel.

 Nu se uită Dumnezeu la culoarea pielii, la înălțime sau că unul e gras sau slab, sau roșcat ,brunet sau blond. 

Toți suntem la fel în fața lui Dumnezeu.

 Numai noi facem diferențe între semenii noștri, punem standarde de frumusețe sau diferite alte criterii, care să îi diferențieze pe oameni (bogați sau săraci, deștepți sau proști, credincioși sau necredincioși...). Dumnezeu ne iubește pe toți la fel și știe câți talanți a dat fiecăruia. 

El ne va judeca în funcție de cum am valorificat talanții pe care i-am primit. 

Noi nu avem voie să judecăm pe nimeni, să judecăm noi înainte de a judeca Dumnezeu. Dacă vezi că cineva greșește și el acceptă, spune-i, ca să se poată îndrepta. Dar dacă nu acceptă, mai bine rămâi doar cu rugăciunea pentru el.

 Duhovnic al tinerilor

- Revenind la lucrarea duhovnicului, în ziua de azi. Cum vă adresați Sfinția Voastră tinerilor? Ei au acces la foarte multă informație, este specific perioadei în care trăim.

- Trebuie pur și simplu să îi ajuți folosind ”armele” lor, altfel nu vor înțelege. 

Dacă ai răbdare cu ei, dacă te apropii cu dragoste de ei, are grija Dumnezeu și vin și cuvintele acelea care să ajungă la inima lor. Trebuie să îi convingi pe tineri să te asculte, în primul rând. Dar pentru ca sa accepte să te asculte, trebuie să ai răbdare. Altfel din start ei nu te vor asculta.

Într-adevăr, astăzi este mai greu să fii sincer, trăim într-o lume cu multă viclenie, cu multă răutate, dușmănie, iar dacă încerci să fii corect și bun, azi s-ar putea să nu meargă (în lume). Știți cum se spune: cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Tinerii cred că dacă nu sunt ca cei din jurul lor, vor fi excluși din societate. Și atunci, îi este greu unui tânăr să reziste. 

Dar nu copiii sunt vinovați, ei sunt ușor de manipulat. 

Părinții sunt vinovați, pentru că nu îi educă în spiritul adevăratelor valori. 

- Eu vad în biserica Schitului Sfantul Ilie Berzunți foarte mulți tineri.

- Da, ei vin, pentru că ei au înțeles.

 -Ce trebuie să faci să îi păstrezi?

- Să nu îi dezamăgești, în primul rând. 

Și dacă ești corect cu ei și nu îi dezamăgești, ei vor reveni.

 Ei își spun: ”preotul acesta nu caută să pară altfel decât este. El este corect – și cu el, și cu mine, și cu toată lumea. Nu caută să ne arate cât de bun este el și cât de proști suntem noi. 

Nu! Ne arată unde greșim, atât. Ne vrea doar binele”. Și atunci, ei se conving că nu le vrei răul și că este în avantajul lor să aibă o călăuză spirituală, duhovnicească.

 Dacă le explici, ei înțeleg și rămân pe calea aceasta strâmtă, dar care le poate deschide înțelesuri nebănuite, despre sufletul lor și despre nemărginitul Dumnezeu.

- Sărutmana Părinte Isaia, vă mulțumim mult pentru că ne-ați împărtășit toate aceste gânduri și sfaturi duhovnicești și vă rugăm să transmiteți un ultim gând, pentru cititorii revistei Viața Ortodoxă.

- În aceste vremuri, creștinilor le este greu să treacă peste toate problemele și încercările vieții. Pentru aceasta ne trebuie răbdare, iar noi exact de ”boala” aceasta suferim acum, de lipsa răbdării. Așa că îmi doresc să avem cu toții răbdare și îndelungă răbdare. Doamne ajuta!

A consemnat 

Maria Chirculescu