Acatistul Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Preotul dă obișnuita binecuvântare:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Iar dacă nu este preot, se zice:
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Apoi Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Apoi Crezul:
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește. (de 12 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)
Psalmul 142:
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)
Troparul Sfântului Apostol Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Glasul 4
Încununatu-s-a creștetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.
Doamne, miluiește. (de 12 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Psalmul 50:
1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfințit cu chinurile și minunile tale; sufletele credincioșilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credință mântuiește-i din toate nevoile, ca să cântăm ție: Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Icosul 1
Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta și cu dragoste au lăudat nevoințele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ți-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toți a urma ție;
Bucură-te, ușa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 2-lea
Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor și-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă, pentru că ei nu știau să cânte: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înverșunata răutate a iudeilor și focul nebuniei lor le-au vărsat asupra ta; și s-au pornit cu pietre a te ucide pe tine, ca pe un miel nevinovat; iar noi, cinstind râvna ta, zicem:
Bucură-te, suflet de diamant;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, voință înfocată către Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;
Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;
Bucură-te, că fața lor s-a îngălbenit;
Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 3-lea
Sfinții Apostoli, vorbind cu îndrăzneală la adunarea lor creștinilor, au zis: „Nu se cuvine a sluji meselor, ci lui Dumnezeu”; atunci ai fost ales a fi ocrotitor sărmanilor, spre a-i învăța să cânte: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Fiind ales arhidiacon, ai făcut multe minuni cu darul cel dat ție de la Dumnezeu, spre întărirea celor ce te vedeau; de aceea vrednic ești de acestea:
Bucură-te, arhidiacone;
Bucură-te, apostole minunate;
Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe credincioși i-ai întărit;
Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;
Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 4-lea
Fiind adunate toate neamurile în Templul lui Solomon și în sinagoga lor, ai fost pârât că strici Legea și necinstești locul cel sfânt, hulindu-te fără dreptate; iar tu cântai din inimă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Stând în mijlocul celor nedrepți, ca un înger între ucigași, ai zis: „O, bărbaților, nu vă înșelați, că Iisus Hristos Mesia nu în lăcașuri făcute de mâini omenești locuiește, ci în sufletele celor ce strigă cu credință: Hristos este Dumnezeu adevărat”; iar noi zicem ție acestea:
Bucură-te, că stând între iudei ca un înger te-ai arătat;
Bucură-te, că gura lor cea înveninată o ai astupat;
Bucură-te, că ochii lor au sângerat privindu-te;
Bucură-te, că toată istoria de la Adam și Moise le-ai arătat;
Bucură-te, că ei, acestea auzind, și-au astupat urechile;
Bucură-te, că i-ai mustrat ca Ilie râvnitorul;
Bucură-te, că i-ai arătat pe ei a fi împotrivitori Duhului Sfânt;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 5-lea
Dumnezeiescul har întărindu-te pe tine, înaintea iudeilor ai zis, cu îndrăzneală, că a venit Mesia cel adevărat; iar ei, necrezând, s-au pornit asupra ta cu mânie. Dar tu, vesel fiind, râdeai de nebunia lor, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
În zadar s-au tulburat iudeii asupra ta, că stând la loc înalt ai strigat cu mare glas: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui”; iar noi, mirându-ne de îndrăzneala ta, grăim ție acestea:
Bucură-te, om îngeresc;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos;
Bucură-te, următorule al blândului Iisus;
Bucură-te, că ai biruit cu puterea Lui;
Bucură-te, că El ți-a gătit cununa răbdării;
Bucură-te, că în ceruri te sălășluiești;
Bucură-te, că acolo vezi Sfânta Treime;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 6-lea
Mucenice și Arhidiacone Ștefan, ca să întărești pe credincioși, ai făcut rugăciuni pentru ucigașii tăi; deci roagă-te și pentru noi și ne izbăvește de toate nevoile și de vrăjmașii noștri și păzește pe credincioșii creștini de erezii, ca să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Neamul evreiesc fiind învățat cu uciderea proorocilor, s-a pornit asupra ta cu vifor de mânie, și te-a scos afară din cetate, ca să te ucidă; dar noi te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit;
Bucură-te, că afară de porți ai pătimit;
Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;
Bucură-te, că neguțătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că dreapta credință până la sfârșit o ai păzit;
Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 7-lea
Saul, fiind foarte râvnitor după Legea părintească, suflă cu îngrozire asupra ta, vrând cu mii de mâini să te ucidă; dar neputând el face aceasta, a păzit hainele ucigașilor, că nu știa să cânte: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Valea lui Iosafat fiind îndestulată de pietre, iudeii cei blestemați acolo te-au scos ca să te ucidă, ca pe un miel nevinovat; dar fiindu-ne jale de tine, cu lacrimi zicem ție acestea:
Bucură-te, suflet nevinovat;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt te-a umbrit;
Bucură-te, că Saul, rudenia ta, la credința creștinească a venit;
Bucură-te, că și el asemenea a pătimit;
Bucură-te, că răbdarea ta pe mulți i-a întărit;
Bucură-te, că prin tine Domnul S-a preaslăvit;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 8-lea
Preasfânta Fecioară, Maica Domnului Iisus, împreună cu ucenicul cel iubit stând la loc înalt și privind spre pătimirea ta, se ruga pentru tine, învățându-ne pe noi să ne rugăm unul pentru altul și să cântăm cu credință lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Mucenice al lui Hristos, Ștefane, dulci și lesnicioase ți se păreau chinurile, când vedeai pe Iisus privindu-te și pe Sfântă Maica Sa rugându-se pentru tine; iar noi, încredințându-ne îndrăznelii tale celei către Dumnezeu, cântăm ție aceste laude:
Bucură-te, că ele ți s-au făcut flori spre încununare;
Bucură-te, că prin ele ai câștigat mare îndrăzneală la Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce ne izbăvești pe noi de vrăjmași;
Bucură-te, cel ce împaci sufletele celor învrăjbiți;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, că rugându-te pentru noi vei fi ascultat;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 9-lea
Fiii piericiunii cei băutori de sânge, întunecați fiind la minte de tatăl lor satana, și-au plinit pofta lor ucigându-te cu pietre pe tine, care te rugai pentru ei și cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Dumnezeiasca pronie a sădit în inima ta frica Sa și te-a îndemnat a răbda azvârliturile de pietre, a ne întări pe noi spre dragostea lui Dumnezeu și a grăi ție acestea:
Bucură-te, purtătorule de chinuri;
Bucură-te, biruitorul iudeilor;
Bucură-te, fierbinte rugătorule al Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce te milostivești de toți credincioșii;
Bucură-te, Apostole preaminunate;
Bucură-te, arătătorule de taine adevărate;
Bucură-te, că, rugându-te, ai adormit;
Bucură-te, că sufletul tău Dumnezeu ca o jertfă l-a primit;
Bucură-te, scăparea celor necăjiți;
Bucură-te, ocrotirea diaconilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 10-lea
Împăratul slavei, Domnul Iisus, primind sfântul tău suflet în cerul cel văzut de tine deschis și sălășluindu-te lângă scaunul dumnezeirii, nu ne uita pe noi, cei cuprinși de multe nevoi și de ispitele vieții; ci te roagă pentru noi și ne întărește în răbdarea și în dragostea cea către Dumnezeu, spre a cânta: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Trupul tău cel zdrobit de pietre fiind aruncat spre mâncare fiarelor și păsărilor, zăcea neîngropat; dar măritul Gamaliel, cu fiul său, l-a îngropat cu cinste, zicând către tine așa:
Bucură-te, soare strălucitor;
Bucură-te, blândule mielușel;
Bucură-te, mântuitorule de suflete;
Bucură-te, risipitorule de vrăjmași;
Bucură-te, al Evangheliei propovăduitor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, mustrătorul iudeilor;
Bucură-te, binefăcătorul tuturor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 11-lea
Împărăteasa Evdochia, venind la cetatea Ierusalimului și aflând locul unde ai fost ucis, cu lacrimi a sărutat pământul cel roșit cândva cu sângele tău; și zidind biserică preafrumoasă, ca să Se preaslăvească Dumnezeul minunilor, a pus într-însa cinstitele tale moaște, ca văzându-te credincioșii să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Împărate Sfinte, preadulce Iisuse, primește pe pătimitorul Tău ca mijlocitor pentru mântuirea noastră și pentru sporirea în fapte bune; pentru ca îndreptându-ne viața, să grăim cu dragoste către pătimitorul Tău unele ca acestea:
Bucură-te, viteazule ostaș;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, moștenitorule al cereștii Împărății;
Bucură-te, al lumii învățător;
Bucură-te, păzitorule al legii strămoșești;
Bucură-te, ocrotitorule al țărilor creștinești;
Bucură-te, întărirea ostașilor creștini;
Bucură-te, cel ce surpi pe vrăjmașii văzuți și nevăzuți;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 12-lea
Făclie luminoasă fiind, nu putem a te lăuda pe tine, cel ce ai pus în uimire pe îngeri prin pătimirile tale; ci tu, cu darul cel dat ție de la Dumnezeu, învață-ne pe noi a avea evlavie și credință către toți sfinții, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu, a izvorât mulțime de mucenici, între care tu ai fost cel dintâi, arătându-le calea spre pătimire și îndemnându-ne pe noi a zice ție unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru neamul creștinesc;
Bucură-te, cel ce ai biruit tot sfatul diavolesc;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale mângâi pe toți;
Bucură-te, cel ce prin pătimirile tale gonești demonii;
Bucură-te, că pe cei ce te cinstesc îi faci sănătoși;
Bucură-te, că cei ce te laudă vor câștiga mila ta;
Bucură-te, mângâierea celor întristați;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cheamă;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul al 13-lea
O, preadulce Mucenice al lui Hristos, Ștefan, primește această puțină rugăciune din gurile noastre cele de tină și te roagă pentru noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim de mânia lui Dumnezeu și de ceasul cel înfricoșător al Judecății; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)
Icosul 1
Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta și cu dragoste au lăudat nevoințele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ți-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toți a urma ție;
Bucură-te, ușa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfințit cu chinurile și minunile tale; sufletele credincioșilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credință mântuiește-i din toate nevoile, ca să cântăm ție: Bucură-te, Întâiule Mucenic și Arhidiacon Ștefan!
Rugăciune către Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ștefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele mucenicești, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinși de nevoi și ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea și să depărteze de la noi pe tot vrăjmașul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeași căldură cu care te-ai rugat pentru ucigașii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu și să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiți, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă și pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.
Troparul Sfântului Apostol Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Glasul 4
Încununatu-s-a creștetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.
Preotul (sau diaconul) zice ectenia:
Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.
Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.
Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.
Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
În lipsa preotului, încheiem, zicând:
Doamne, miluiește. (de 40 de ori)
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu