Pages

sâmbătă, 26 octombrie 2019

SFANTUL DIMITRIE BASARABOV

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaște se află în București

27 octombri

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioșilor împărați româno-bulgari și era dintr-un sat care se numește Basarabov, sat așezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieșit din satul Basarabov și s-a sălășluit mai întâi într-o peșteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peșterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea și privegherile pe care le făcea și prin care s-a învrednicit și de darul facerii de minuni? EI și-a cunoscut și vremea ieșirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, și-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.
După multă vreme apa Lomului a venit mare încât a luat și lemnele și pietrele dimprejurul ei și atunci au căzut în apă și cele două pietre, care erau în apropierea peșterii, împreună cu moaștele sfântului, și multă vreme au rămas acolo. Vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, și i-a zis: "Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă - și i-a arătat locul - eu te voi tămădui pe tine". Sculându-se dimineață copila, a spus părinților săi visul pe care l-a avut.
Adunându-se mulți oameni și preoți, s-au dus toți împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină și cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl și de prundiș, și le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luându-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Și străbătând vestea prin toate părțile dimprejur despre aflarea sfintelor moaște ale lui Dimitrie, a ajuns și la urechile domnului de la București, care îndată a trimis preoți și boieri ca să aducă moaștele Sfântului Dimitrie în Valahia și să le așeze în biserica domnească. Deci, mergând trimișii Domnului în satul Basarabov, au luat moaștele sfântului și au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungând cu dânsele până aproape de un sat care se cheamă Ruși, au stat sfintele moaște la o fântână și de acolo sfântul n-a mai vrut a merge mai departe. Văzând preoții și boierii acea minune și nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei de altă seminție cu sicriul mărturiei Domnului. Și au înjugat doi juncani tineri neînvățați la carul cu moaștele sfântului și l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va ști și voia sfântului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaștele sfântului și au stat în mijlocul satului. Iar preoții și boierii, întorcându-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani și au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au așezat moaștele sfântului. Și multe minuni făceau acele moaște celor ce cu credință năzuiau la el, dintre care vom consemna câteva de la oameni vrednici de credință, care le-au văzut cu ochii lor și care le-au scris pentru popor, spre încredințarea și adeverirea celorlalte minuni.
Două femei surori, Aspra șa Ecaterina, din satul care se numește Cernavodă, au făcut o preafrumoasă biserică, punându-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și s-au sfătuit între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moaștele Sfântului Dimitrie și s-o aducă în biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfântul, precum a și fost. Deci, venind cu smerenie și cu evlavie și închinându-se sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaștele lui și vrând să plece cu căruțele lor, caii nicidecum nu s-au putut mișca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar ele, cunoscând pricina, s-au coborât din căruțe și cu lacrimi au alergat și au căzut la moaștele sfântului și punând părticica la locul ei, s-au rugat sfântului să le ierte greșeala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au întors cu pace în satul lor.
Altădată a venit prea sfințitul mitropolit Nichifor al Târnovului, împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaște ale cuviosului Dimitrie. Închinându-se mai întâi mitropolitul și sărutând sfintele moaște, s-a depărtat puțin și s-a așezat pe un scaun. După aceea, mergând pe rând toți ceilalți din sinodul său și sărutând sfintele moaște, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce săruta moaștele, s-a ispitit ca să rupă cu gura o mică parte din moaștele sfântului și a rămas cu gura căscată. Toți, uitându-se la dânsul și văzându-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina și ceilalți. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat puțin de la sicriul sfântului, cerându-și iertare, și astfel i s-a dezlegat limba și a grăit ca mai înainte. După aceea au mers cu mitropolitul la gazdă și atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis: "O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaște la toți cei care vin să se închine, până acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăiește-te, că ai greșit lui Dumnezeu și sfântului".
Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, căzând într-o boală foarte grea și neputându-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus cu așternutul în biserică și, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos și umbla pe picioarele sale, mulțumind lui Dumnezeu și lăudându-l pe sfânt.
Acestea și multe alte minuni a făcut Sfântul Dimitrie, care însă n-au fost scrise.
Între anii 1769 și 1774, fiind război între Rusia și Poarta otomană și cuprinzând și pe ofițerii țării noastre, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea și a pornit război împotriva Rusciucului și a trecut și prin satul Basarabov, unde se aflau moaștele sfântului. Generalul a luat aceste moaște pe care voia să le trimită în Rusia. Iar creștinul Hagi Dimitrie, fiind în acea vreme lângă general, s-a rugat ca să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască țării noastre pentru prăzile și jafurile ce le-a pătimit din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar, adică cu sfintele moaște. Generalul, înduplecându-se, le-a dăruit Țării Românești. Și primindu-le tot poporul, cu mare cinste le-a așezat în biserica cea mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele preasfințitului mitropolit Grigorie. Și îndată a simțit tot poporul ocrotirea și sprijinul sfântului, căci nu numai că a încetat războiul dintre muscali și turci, ci a contenit și ciuma cea înfricoșată. Mult ajutor și mare folos câștigă toți cei ce cu credință năzuiesc către moaștele sfântului. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi toți, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
În această zi mai facem pomenirea Sfintelor Mucenițe Capitolina și Erotiida, ucenița ei, care au pătimit în vremea împărăției lui Dioclețian.
Tot astăzi mai este pomenit și Sfântul Mucenic Marco și cei împreună cu dânsul.

Un comentariu:

  1. Când l-am gasit pe dr. Ogume, care locuie?te în Turcia, am avut nevoie disperata de a-mi readuce fostul iubit. M-a lasat pentru o alta femeie. S-a întâmplat atât de repede ?i nu am avut niciun cuvânt de spus în situa?ie. Doar m-a aruncat dupa 3 ani fara nicio explica?ie. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul sau ?i mi-a spus ce trebuie sa fac înainte sa ma ajute ?i am facut ceea ce mi-a spus, dupa ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vraja de dragoste care sa ne ajute sa ne întoarcem împreuna. La scurt timp dupa ce ?i-a facut vraja, prietenul meu a început sa-mi trimita mesaje din nou ?i m-a sim?it oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus ca eu sunt cea mai importanta persoana din via?a lui ?i ?tie asta acum. Ne-am mutat împreuna ?i el a fost mai deschis pentru mine decât înainte ?i a început sa petreaca mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios ?i mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com îl pute?i contacta pentru oricare dintre urmatoarele probleme:
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogumenspellcaster@gmail.com

    RăspundețiȘtergere