Pages

joi, 13 decembrie 2018

Sfantul Gherman de Alaska

Sfantul Gherman de Alaska
Sfantul Gherman de Alaska, numit adesea si Sfantul Herman de Alaska, a vietuit intre anii 1756-1837, el fiind renumit pentru misiunea lui de a impamanteni Ortodoxia in Alaska. 
Pe una dintre icoanele sfantului Gherman de Alaska, scrie: "Fie ca din aceasta zi, din aceasta ora, din aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate."
Devenit ocrotitorul ortodox al Americii, cat si ocrotitorul tuturor vietuitorilor din Alaska, in anul 1970, Sfantul Gherman - Herman de Alaska este primul sfant care a fost canonizat de catre Biserica Ortodoxa din America, el fiind praznuit de doua ori pe an: 9 august si 13 decembrie.
Viata Sfantului Cuvios Gherman de Alaska (1756-1837)
Sfantul Gherman s-a nascut in orasul Serpuhov, la jumatatea secolului al XVIII-lea, in anul 1756, intr-o familie de negustori rusi. In anul 1772, la varsta de 16 ani, tanarul nevoitor s-a calugarit la Schitul Sfantul Serghie, de langa Sankt Petersburg.
 Dupa sase ani de curate nevointe, sfantul se va muta la Manastirea Valaam, renumita pentru viata isihasta si pentru asprimea vietuirii monahale. Manastirea se afla pe un sir de insule din lacul Ladoga, in vestul Rusiei, la granita cu Finlanda.
Intr-una dintre calatoriile lor, comerciantii rusi au descoperit niste insule noi, numite inca de atunci "insulele aleutine". Acestea se intindeau pana spre nordul extrem al Rusiei, acolo unde incepe mareata Alaska. Biserica Ortodoxa Rusa a hotarat sa trimita acolo un grup de misionari ortodocsi, spre a propovadui Ortodoxia locuitorilor din acele triburi.
In anul 1793, un grup de noua calugari misionari va pleca spre Insulele Aleutine. Printre misionari se va numara si Sfantul Gherman - Herman. Grupul de misionari si-a fixat sediul pe Insula Kodiak, insa sfantul a mers mai departe, pana pe Insula Spruce - Insula Pinului. Aici, el va duce cu sine numele manastirii sale iubite, numind locul "Noul Valaam".
Ajuns intr-un loc pustiu, sfantul il purta pe Dumnezeu in inima lui, asa ca nimic din cele intalnite nu l-a infricosat, nici pustiul, nici salbaticia, nici oricare alta lipsa. Astfel, vara locuia intr-un bordei, la racoare, iar iarna se adapostea intr-o chilie improvizata si extrem de modesta. Parintele si-a facut o mica gradina, pe care a inceput a o lucra. Nu dupa mult timp, langa chilia lui va fi ridicata o capela de rugaciune si o casa de oaspeti, apoi o scoala pentru cei din apropiere.
Din viata sfantului se spune ca odata, cineva l-a intrebat: "Parinte Gherman, cum traiesti de unul singur in padure? Nu te simti niciodata insingurat?" La acestea, sfantul a raspuns, zicand: "Nu, nu sunt singur, Dumnezeu este aici, si pretutindenea. Ingerii Sai sunt aici. Este cu putinta sa fii singur, cu ei alaturi? Nu este mai bine sa fii in tovarasia lor decat in cea a oamenilor?"
Cand o epidemie a lovit insula si pe locuitori, Sfantul Gherman - Herman a fost singurul nevoitor care a ramas sa-i ingrijeasca si sa-i trateze pe cei nevoiasi. In insemnarile sale ne-au ramas si aceste randuri, trimise unui negustor rus: "Eu, josnicul slujitor al acestor oameni sarmani, cu lacrimi in ochi, va cer aceasta inlesnire: fiti parintele si ocrotitorul nostru. Nu va voi tine cuvantari alese, ci, din strafundul inimii, va rog sa stergeti lacrimile de pe ochii orfanilor fara aparare, sa usurati suferinta oamenilor asupriti si sa le aratati ce inseamna a fi milostiv."
Sfantul Gherman de Alaska este numit si "Apostolul Alaskai", datorita muncii sale misionare de increstinare a bastinasilor. Ostenindu-se intru rugaciune si slujbe, intru munca in gradina si intru sfatuirea tuturor celor ce veneau la el, pentru cuvant si mangaiere, sfantul a ajuns mult iubit de oameni. Multi veneau la el si se plangeau de atitudinea autoritatilor.
Sfantul a luat mult partea localnicilor aleuti, in fata autoritatilor. In cele din urma, autoritatile au scris Bisericii Ortodoxe Ruse sa il chema inapoi pe Sfantul Gherman - Herman deoarece ii instiga pe localnici impotriva lor. Inainte insa de a primi raspuns, seful autoritatilor locale a mers personal la Sfantul Gherman. Vazand bunatatea si lumina sfantului, el si-a retras cererea.
Sfantul Gherman din Alaska a adormit in Domnul in data de 13 decembrie 1837, Sfintele lui Moaste aflandu-se inca si astazi in Insula Spruce. Mult iubit de localnici, sfantul a depasit de mult granitele locului. Astfel, sfantul va fi canonizat in anul 1970, devenind astfel primul sfant al Bisericii Ortodoxe din America. In America, el este praznuit la data de 9 august, cat si in data de 13 decembrie, amintind adormirea lui in Domnul.
In anul 1867, insula Alaska a intrat sub stapanire americana, schimbare politica ce a dus la multe inconveniente in viata ortodocsilor din insula. Cu toate acestea, insa, roadele rugaciunii si vietuirii sfinte a Sfantului Cuvios Gherman de Alaska se vad inca si astazi, cea mai mare parte a aleutilor fiind ortodocsi.
Sfantul Gherman de Alaska este cinstit pe 9 august si pe 13 decembrie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu