Pages
▼
marți, 20 noiembrie 2018
Precum magnetul atrage fierul aşa şi rugăciunile, milosteniile, faptele bune şi spovedania vor atrage mila lui Dumnezeu.
Daţi-mi un sfat părinte: cum să-i fac pe copii să-L îndrăgească pe Hristos?
- Copiii nu au nevoie de sfaturi – ba nici chiar de învăţătură! –, ci de modele! Învaţă-i doar să desluşească înşelăciunea lucrurilor trecătoare şi să nu-şi robească mintea patimilor. Mai-nainte de toate trebuie ca tu să faci toate astea şi ei vor vedea în tine calea de urmat. Şi sfântul Vasile cel Mare zice că „învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor”.
- Frumos! Asta, în traducere liberă, ar însemna că tot eu sunt cel care trebuie să mă fac… sfânt!
- Da. Dar să nu-ţi fie cu neputinţă, că nu e greu, însă trebuie să ai dragoste. Şi să-i faci să simtă această dragoste. Copiii pot să-L vadă pe Iisus în două feluri: sau „neavând nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag” (Isaia 53, 2), ori „împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor” (Psalm 44, 3). Depinde dacă-L află de frica iadului, de dragul răsplătirilor viitoare, ori… din dragoste. Că sfârşitul a toate este dragostea. Dar tu cu dragostea trebuie să începi, că este capătul a toate. Spune şi sfântul Ciprian al Cartaginei că „dragostea este adevarata slujbă pentru Dumnezeu”. Iar tu, din dragoste, trebuie să-i rabzi şi să te rogi pentru ei – că mai degrabă îl slăveşti pe Dumnezeu în felul acesta decât prin cuvinte. Pentru că Cuvântul poate să scape minţii, dar vei vedea că Dumnezeu va lucra într-înşii…
- Greu şi cu dragostea părinte…
- Dacă nu pot să primească Cuvântul în duh, grăieşte-le în pilde. Aşa vei face Cuvântul trup şi va prinde viaţă în ei.
- Şi dacă eu nu pot să ajung sfânt şi nu pot fi modelul perfect pentru ei, ce să fac atunci părinte?
- Să te rogi. Roagă-te pentru ei, dar roagă-te conştient că nu poţi face nimic fără ajutorul lui Hristos. Da. „Fără de mine nu puteţi face nimic”… (Ioan XV, 5).
Roagă-te, posteşte şi fă fapte bune. Copiii nu-L iubesc pe Dumnezeu pentru că nu-L cunosc. Te vor asculta însă, dacă tu vei ţine seamă de poruncile Domnului şi-ţi vei pune nădejdea doar în El. Dacă tu vei dori în toate să placi lui Dumnezeu, El se va îngriji să fii de folos şi copiilor.
Păi asta tot la sfinţenie mă duce, avva!
N-ai de ales! Precum magnetul atrage fierul aşa şi rugăciunile, milosteniile, faptele bune şi spovedania vor atrage mila lui Dumnezeu.
Pr. Gavriil de la Panagouda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu