Pages

marți, 22 mai 2018

Scrisoare de la Dumnezeu



M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi
cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie
măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această
placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Al tău Tată, Dumnezeu.

Un comentariu:

  1. Treci printr-o criză la mijlocul vieții
    de exemplu un divorț, un avort spontan, cancer sau HIV, doriți să renunțați la medicamente, tulburare briană având diabet sau orice altă boală, nu puteți găsi dragoste fără să vă faceți griji, contactați legământul dr la adresa de e-mail covenantsolutiontemple@gmail.com sau adăugați-l pe watsapp +2349057353987 vă poate ajuta cu orice nevoie personală. Mulți oameni vor încerca să înveli zahărul adevărul și să-ți dea speranță falsă, dar nu Dr.covenant el îți va spune adevărul și nimic altceva decât adevărul și să-ți țină speranțele înalte și vii asa, te rog sa nu pierzi timpul si sa speram pe cineva care nu merita ..

    RăspundețiȘtergere